PCLP Curs6 PDF

11/9/2016
Programarea Calculatoarelor si CUPRINS

Limbaje de Programare
CONTROLUL EXECUȚIEI PROGRAMELOR
CURS 6 •
•
Ciclurile while şi for
Operatorul virgulă
- suport de curs - • Ciclul do-while
• Instrucţiunile break şi continue
• Instrucţiunea goto şi etichetele
FUNCŢII
Controlul execuției programelor. • Variabile externe
Funcții. Stiva • Stiva şi notaţia poloneză inversă
• Regulile domeniului
17:53 PCLP CURS 6 2
Ciclurile while şi for

• Am lucrat deja cu ciclurile while şi for. În
while (expresie) for (; expresie;)
instrucţiune
instrucţiune
 prima dată este evaluată expresia
 dacă este nenulă se execută instrucțiunea şi apoi
expresia este re-evaluată.
CICLURILE while ŞI for
Această repetare se reia până când expresia devine
zero
 moment în care execuția continuă cu ceea ce este
după instrucţiune.
17:53 PCLP CURS 6 4
Instrucţiunea for Întrebare

for (expresie1; expresie2; expresie3) • Cât este valoarea lui i la ieşirea din ciclul for de
instrucţiune mai jos?
for ( i = 0; i < 10; i++ )
este echivalentă cu: printf(”i = %d\n”, i);
expresie1;
while (expresie2) { a) 9 b. 10
instrucţiune
b) 10 • De ce?
c) 11
expresie3;
d) niciuna din cele trei de mai sus
}
17:53 PCLP CURS 6 5 17:53 PCLP CURS 6 6
PCLP CURS 6 1
11/9/2016
• Din punct de vedere gramatical, cele trei componente ale

Răspuns ciclului for sunt expresii.
 Cel mai adesea expresie1 şi expresie3 sunt atribuiri sau
for ( i = 0; i < 10; i++ ) apeluri de funcții,
printf(”i = %d\n”,i);  iar expresie2 este o expresie relațională.
Este echivalent cu: • Oricare din cele trei părți poate fi omisă,
i = 0;  dar caracterele punct și virgulă trebuie să fie prezente.
while ( i < 10 ) {
• Din echivalarea instrucțiunii for cu instrucțiunea while
printf(”i = %d\n”,i); prezentată mai sus se vede simplu ce se întâmplă dacă
i++; expresie1 şi expresie3 sunt omise.
}
• Dacă expresia de test expresie2 este absentă
i se mai incrementează o dată la ieșirea din for  se consideră condiția adevărată totdeauna ca un while(1)
• Un for ca cel de mai jos: • Dacă condiția din test (expresie2) este adevărată
for (;;) {
 atunci se execută corpul ciclului,
...
}  după care se execută expresie3,
 este un ciclu „infinit”, care probabil este întrerupt  care constă de cele mai multe ori în modificarea
prin alte mijloace cum ar fi valorii variabilei de control al ciclului.
 un break sau
 un return. • Se revine apoi la reevaluarea condiției (expresie2)
• expresie1 constituie inițializarea ciclului și se execută • Ciclul se termină când condiția (expresie2) devine
o singură dată înaintea ciclului, falsă.
• expresie2 specifică testul care controlează ciclul, • Alegerea între utilizare lui while sau for ține de
 el se execută înaintea fiecărei iterații. preferința personală.
• De exemplu, în: • Aceasta este evident în exemplul:

while ((c = getchar()) == ' ' || c == '\n' || c = '\t')
; /* skip white space characters */
for ( i = 0; i < n; i++ )
...
 nu există nicio inițializare sau re-iniţializare
 astfel că alegerea lui while este mai naturală.  care în C este o construcție uzuală pentru
procesarea primelor n elemente ale unui tablou.
• for este preferabil când există
 o simplă inițializare și • Contorul și limita unui ciclu for în C
 o incrementare,  pot fi modificate din interiorul ciclului.
• deoarece instrucțiunile de control ale ciclului se • Adică un cod ca următorul unde
păstrează la  i : contorul ciclului și
 începutul ciclului într-un loc vizibil și  n : limita ciclului
 una lângă alta sunt modificate în interiorul ciclului, este legal.
PCLP CURS 6 2
11/9/2016
int i, n = 10; • Variabila contor își păstrează valoarea la ieșirea din

for ( i = 0; i < n; i++ ) { ciclul for.
if ( i == 5 ) Modificarea • Deoarece componentele lui for sunt expresii
i++; contorului ciclului: i arbitrare
printf("%d\n", i);  ciclul for nu este restricționat la progresii aritmetice
if ( i == 8 )
Modificarea
• Prezentăm un exemplu cu o versiune a unei funcții
n++; limitei ciclului: n prezentate anterior: atoi
}  pentru conversia unui șir de caractere la echivalentul
său numeric.
• Evident, un astfel de ciclu poate fi foarte confuz • Versiunea prezintă un grad de generalitate mai mare
 așa că este recomandat să nu faceți uz prea mult  aplicându-se și la șiruri prefixate de spații albe, sau
de această libertate. care prezintă semnul + sau -.
• În partea a 2-a a cursului vom prezenta funcția atof #include <ctype.h>

care realizează aceiași conversie /* atoi: convert s to integer; version 2 */
int atoi(char s[])
 pentru numere reale virgulă mobilă. {
int i, n, sign;
• Schema programului reflectă forma intrării:
sari peste spațiile albe, dacă există for (i = 0; isspace(s[i]); i++)
preia semnul, dacă există ; /* skip white space */
sign = (s[i] == '-') ? -1 : 1;
preia partea de număr întreg și convertește-l Biblioteca standard
if (s[i] == '+' || s[i] == '-') furnizează o funcție
• Fiecare pas își face bine sarcina sa și i++; /* skip sign */ mult mai elaborată
 lasă lucrurile într-o formă clară pentru următorul pas. for (n = 0; isdigit(s[i]); i++) strtol pentru
conversia șirurilor
n = 10 * n + (s[i] - '0'); de caractere la
• Întregul proces se termină la primul caracter care return sign * n; întregi lungi.
 nu poate să facă parte dintr-un număr. }
Operatorul virgulă
• Operatorul virgulă este adesea utilizat în for.
• Un număr de expresii separate prin virgulă sunt
evaluate de la stânga la dreapta,
 iar tipul și valoarea rezultatului sunt tipul și valoarea
operandului din dreapta.
• Astfel într-o instrucțiune for este posibil să plasăm
OPERATORUL VIRGULĂ
multiple expresii în diferite părți ale acesteia
 de exemplu pentru a procesa doi indici în paralel.
• Acest lucru este ilustrat în funcția reverse(s)
17:53 PCLP CURS 6 18
PCLP CURS 6 3
11/9/2016
Operatorul virgulă
#include <string.h>
• Să observăm că virgulele care separă
/* reverse: reverse string s in place */  argumentele funcțiilor,
void reverse(char s[])  variabilele din declarații etc.
{ nu sunt operatori virgulă și nu se garantează evaluarea de la
int c, i, j; stânga la dreapta.
for (i = 0, j = strlen(s)-1; i < j; i++, j--){ • Atunci când întâlnim un apel de forma:
c = s[i]; getline(line, MAXLINE);
s[i] = s[j];  virgula doar separă cele două argumente
Funcția reverse(s), line și
s[j] = c; MAXLINE;
inversează șirul de
} caractere s[] în el însuși.  amândouă vor fi evaluate,
}  dar nu contează în ce ordine și
 ambele vor fi transmise funcției getline.
• Dacă virgula dintr-un apel de funcții ar fi interpretată Operatorul virgulă

ca operator virgulă
 funcția ar trebui să primească un singur argument,
• O expresie virgulă poate fi de asemenea adecvată
 deoarece valoarea primului operand al operatorului
virgulă se pierde. la interschimbarea elementelor din funcția
reverse
• Operatorii virgulă trebuie utilizați cumpătat.
 unde interschimbarea poate fi realizată printr-o
• Cea mai adecvată utilizare este pentru construcțiile singură operație, ca mai jos:
puternic înrudite unele cu altele,
for (i = 0, j = strlen(s) - 1; i < j; i++, j--)
 cum este și în ciclul for din funcția reverse(),
 precum și în macrouri unde un calcul în mai mulți pași c = s[i], s[i] = s[j], s[j] = c;
trebuie să fie concentrat într-o singură expresie.
Ciclul do-while
• Ciclurile while şi for testează condiţia de terminare
la început.
• În schimb, do-while, testează condiția la final,
 după ce a efectuat toți pașii din corpul ciclului.
• Deci corpul ciclului do-while este executat cel puțin

odată,
CICLUL do-while  spre deosebire de cazurile lui while şi for unde,
 dacă condiția de terminare are valoare zero de la
primul test,
 nu se intra deloc în corpul ciclului.
PCLP CURS 6 4
11/9/2016
Ciclul do-while Ciclul do-while

• Sintaxa lui do-while este:
do • Să observăm că punctul şi virgula care apar după
instrucțiune (expresie); aparţine sintaxei instrucţiunii.
while (expresie); • Experienţa a arătat că do-while este mult mai
• Întâi se execută instrucțiunea, apoi se evaluează puţin utilizată decât while şi for.
expresia. • Cu toate acestea, uneori ea este o instrucțiune
 Dacă aceasta este adevărată (are valoare nenulă), valoroasă
 instrucțiunea este executată încă o dată ş.a.m.d.
 ca în exemplul de mai jos în funcţia itoa(), care
• Când expresia devine falsă (are valoarea zero), ciclul converteşte un număr întreg la un şir de caractere
se termină.  este inversul funcţiei atoi()
/* itoa: convert n to characters in s */

Funcţia itoa void itoa(int n, char s[])
{
• Sarcina este un pic mai complicată decât ar părea int i, sign;
la prima vedere, if ((sign = n) < 0) /* record sign */
n = -n; /* make n positive */
 deoarece cea mai ușoară metodă de a genera cifre i = 0;
nu le generează în ordinea corectă, do { /* generate digits in reverse order */
s[i++] = n % 10 + '0'; /* get next digit */
 ci inversată pentru că folosește operațiile %10, /10. } while ((n /= 10) > 0); /* delete it */
if (sign < 0)
• Am ales să generăm şirul invers şi s[i++] = '-';
s[i] = '\0';
 apoi să îl inversăm. reverse(s);
}
Ciclul do-while
• Ciclul do-while este necesar, sau măcar convenabil,
 deoarece cel puţin un caracter trebuie să fie pus în
tabloul de caractere s, chiar dacă n este zero.
• De asemenea am utilizat acolade în jurul singurei

instrucţiuni care reprezintă corpul ciclului do-while
 chiar dacă ele nu erau necesare, INSTRUCŢIUNILE break ŞI
 pentru ca să nu confundăm partea finală de while a continue
ciclului do-while cu începutul unui ciclu while.
PCLP CURS 6 5
11/9/2016
Instrucţiunile break şi continue • Un break în interiorul unui switch aflat în

interiorul unui ciclu
 produce ieşirea din switch,
• Adesea este convenabil să controlăm ieșirile din bucle
 altfel decât testând condiția la începutul sau sfârșitul • Un break în interiorul unui ciclu aflat în interiorul
buclei. unui switch
 produce ieşirea din ciclu.
• Instrucțiunea break oferă
 o ieșire mai devreme din for, while, do și switch • Următoarea funcţie: trim
 șterge blank-urile, tab-urile şi newline-urile de la
• O instrucțiune break face ca bucla cea mai din sfârșitul unui şir de caractere,
interior sau switch-ul  folosind un break pentru a ieși din bucla când
 este găsit cel mai din dreapta caracter non-blank, non-
 să se termine imediat. tab sau non-newline.
/* trim: remove trailing blanks, tabs, newlines */ • Funcția strlen returnează lungimea șirului de
caractere.
int trim(char s[])
• Ciclul for începe de la sfârșitul șirului și îl scanează
{
mergând înapoi
int n;
 căutând primul caracter care nu este blank, tab sau
newline.
for (n = strlen(s)-1; n >= 0; n--)
Ciclul este terminat forțat
if (s[n] != ' ' && s[n] != '\t' && s[n] != '\n')
 când este găsit un astfel de caracter sau
break;  când n devine negativ (i.e. întregul șir a fost parcurs).
s[n + 1] = '\0'; Funcția returnează lungimea • Trebuie să verificați că funcția are un comportament
return n + 1; șirului rezultat după corespunzător și atunci
} îndepărtarea spațiilor albe.  când şirul este vid sau
 conţine numai caractere spaţii albe.
Instrucțiunea continue • Un continue în interiorul unui switch aflat într-un

ciclu declanșează următoarea iterație a ciclului.
• Este înrudită cu break
 dar este mai puțin folosită • Fragmentul de cod următor prelucrează numai
elementele pozitive dintr-un tablou a;
• Determină începerea următoarei iterații a ciclului
 valorile negative sunt sărite:
(while, for sau do) care o conţine. for (i = 0; i < n; i++){
• În cazul lui while şi do aceasta înseamnă că if (a[i] < 0) /* skip negative elements */
continue;
 partea de test se execută imediat; ... /* do positive elements */
}
• În cazul lui for,
 controlul se trece la pasul de incrementare. • Nici break, nici continue, nu are vreun efect
 într-un un bloc de instrucţiuni plasat între acolade urmând
• continue se aplica numai la cicluri, nu şi la switch.
unui if.
PCLP CURS 6 6
11/9/2016
Instrucţiunea goto şi etichetele

• Limbajul C oferă
 instrucțiunea – de care ne putem lipsi oricând - goto
 și etichete pentru ca goto să trimită controlul către
respectiva secvenţă etichetată.
• Formal, goto nu este necesară niciodată şi în practică

este totdeauna ușor să scriem cod fără ea.
INSTRUCŢIUNEA goto ŞI
ETICHETELE • În Kernighan, Ritchie, The C Programming Language, ea
nu a mai fost folosită niciodată,
 după ce a fost prezentată.
Instrucţiunea goto şi etichetele for ( ... )

Această modalitate de
• Cu toate acestea, se pot imagina câteva situaţii în for ( ... ) {
organizare este utilă dacă:
care să se justifice utilizarea lui goto. ...
• Utilizarea uzuală este aceea în care abandonăm if (disaster)
procesarea în anumite structuri puternic imbricate goto error;
 de exemplu, vrem să ieşim afară din două cicluri }
deodată. • codul de gestionare a erorii este netrivial şi
... • dacă erorile pot apare în mai multe locuri.
• Instrucțiunea break nu poate fi folosită
error: /*a label*/
 deoarece ea părăseşte numai ciclul cel mai din
clean up the mess
interior.
Eticheta
for (i = 0; i < n; i++)
• O etichetă are aceeaşi formă ca şi un nume de
variabilă şi for (j = 0; j < m; j++)
 este urmată de două puncte. if (a[i] == b[j])
goto found;
• Ea poate fi ataşată oricărei instrucţiuni aflată în
aceeaşi funcţie ca şi goto. /* didn't find any common element */
• Domeniul de vizibilitate al etichetei este întreaga ...

funcţie. found: /*a label*/
/* got one: a[i] == b[j] */

• De exemplu, să considerăm problema aflării dacă două
tablouri a şi b au un element în comun. ...
PCLP CURS 6 7
11/9/2016
Instrucţiunea goto şi etichetele Exemplul 1: căutarea în tablou fără funcţii

found = 0;
• Codul implicând un goto poate fi scris întotdeauna for (i = 0; i < n && !found; i++)
fără goto, for (j = 0; j < m && !found; j++)
 chiar dacă preţul pentru aceasta este if (a[i] == b[j])
 o variabilă suplimentară, sau found = 1;
 teste repetate. if (found)
/* got one: a[i-1] == b[j-1] */
• Iată două exemple pentru căutarea în tablou evitând
...
elegant folosirea instrucţiunii goto, De ce avem i-1 şi j-1 şi nu avem i şi j?
else
 primul exemplu nu utilizează funcţii,
/* didn't find any common element */
 al doilea utilizează o funcţie:
...
/* return i such that a[i] == b[j] for some j, or -1 if none */

Concluzie
int findequal(int a[], int na, int b[], int nb)
{
Exemplul 2: căutarea în tablou cu funcţie • Cu câteva excepţii – ca cele prezentate aici –
int i, j;
 codul care se bazează pe instrucţiunea goto este
for(i = 0; i < na; i++) { Sunt necesare
for(j = 0; j < nb; j++) { parantezele? în general
if(a[i] == b[j])  greu de înţeles şi
return i; Această funcţie poate  greu de întreţinut.
} fi apelată astfel:
} • Ca o concluzie,
i = findequal(a, na, b, nb);
return -1;
if(i == -1)  instrucţiunea goto ar trebui folosită rar,
} /* didn't find any common element */
else /* got one */ dacă nu chiar deloc.
Funcţii
• Funcțiile sparg sarcinile mari de calcul în sarcini mai
mici şi
 permit programatorilor să construiască începând de
la ceea ce alții au făcut deja,
 în loc de a lua totul de la zero.
• Funcțiile bine scrise ascund detaliile operaţiilor de
FUNCŢII părţile programului
 care nu au nevoie să le cunoască,
 clarificând astfel întregul şi
 uşurând efortul de a face modificări.
PCLP CURS 6 8
11/9/2016
• Limbajul C a fost proiectat pentru a face funcțiile

eficiente și ușor de folosit;
 programele C nu constau în câteva funcții mari,
 ci mai degrabă în numeroase funcții mici.
• Un program rezidă
 într-unul sau mai multe fișiere sursă.
• Fişierele sursă pot fi

 compilate separat şi APLICAȚIE: Selecție linii conținând
 încărcate laolaltă, un model
 alături de alte funcţii compilate anterior ce se găsesc în
biblioteci.
• Să proiectăm şi să scriem un program pentru a afişa • Sarcina de calcul se sparge perfect în trei bucăți:
fiecare linie de pe intrare care conţine un model (pattern)
particular reprezentat de un şir de caractere. while (există o altă linie)
• De exemplu, să căutăm pattern-ul "to" în mulţimea de if (linia conţine modelul)
linii de mai jos:
afişează linia care conţine modelul
To be, or not to be: that is the question:
Whether 'tis nobler in the mind to suffer
The slings and arrows of outrageous fortune,
Or to take arms against a sea of troubles, • Cu toate că se poate scrie codul pentru toate
• Aceasta va produce ieşirea: aceste sarcini doar în main,
To be, or not to be: that is the question:  o modalitate mai bună este aceea de a scrie
Whether 'tis nobler in the mind to suffer  trei funcţii separate folosind structura anterioară.
Or to take arms against a sea of troubles,
• Este mai uşor să gestionăm trei bucăţi mai mici 1.while (există o altă linie)
 decât o bucată mare,  este funcţia getline,
 deoarece detaliile nerelevante pot fi ascunse în  pe care am scris-o anterior,
funcţii şi
 posibilitatea unor interacţiuni nedorite este astfel 2.afişează linia care conţine modelul
minimizată.  este funcţia printf.
• Iar funcţiile, reprezentând bucăţile în care am 3. Nu trebuie să scriem decât o funcţie care
descompus o sarcină,
 decide dacă linia procesată la pasul curent al
 pot fi utilizate în alte programe în contexte noi. prelucrărilor
 conţine o apariţie a modelului.
PCLP CURS 6 9
11/9/2016
• Scriem funcţia strindex(s,t) care returnează • Biblioteca standard furnizează o funcţie strstr care este
similară cu strindex,
 poziţia sau indexul din şirul s în care începe şirul t,
 cu excepţia faptului că returnează un pointer în locul unui
 sau -1, daca s nu-l conţine pe t. index.
Deoarece tablourile în C încep din poziţia 0,
• Vom construi programul detaliind schiţa de mai sus.
 indecşii şirurilor de caractere vor fi 0 sau pozitivi şi
 o valoare negativă precum -1 va fi convenabilă • Să observăm că din cauză că modelul care trebuie căutat
 pentru a semnaliza nereuşita căutării. ("to") este un şir literal (i.e. constantă)
 programul pierde din generalitate.
• Dacă ulterior vom avea nevoie de o căutare a unui
model mai sofisticat, • Ulterior vom învăţa cum să iniţializăm tablourile de
caractere şi
 nu trebuie decât să înlocuim funcţia strindex;
 cum să facem modelul un parametru care este setat la
 restul codului rămâne acelaşi. lansarea în execuţie a programului.
#include <stdio.h> int main() /* find all lines matching pattern */

#define MAXLINE 1000 /* maximum input line length */ {
int getline(char line[], int max); char line[MAXLINE];
int strindex(char source[], char searchfor[]);
int found = 0;
char pattern[] = "to"; /* pattern to search for */
int main() /* find all lines matching pattern */ while (getline(line, MAXLINE) > 0)
{…} if (strindex(line, pattern) >= 0) {
/* getline: get line into s, return length */ printf("%s", line);
int getline(char s[], int lim) found++;
{…}
}
/* strindex: return index of t in s, -1 if none */ funcţia main returnează un status
(variabila found) reprezentat de
int strindex(char s[], char t[]) return found;
{…} } numărul de linii găsite şi afişate
• funcţia getline este într-o versiune nouă; comparaţi-o /* strindex: return index of t in s, -1 if none */
cu cea prezentată anterior. int strindex(char s[], char t[])

int getline(char s[], int lim) {
{ /* getline: get line into s, return length */ int i, j, k;
int c, i; for (i = 0; s[i] != '\0'; i++) {
i = 0; for (j = i, k = 0; t[k] != '\0' &&
while (--lim > 0 && (c = getchar()) != EOF && c != '\n') s[j] == t[k]; j++, k++)
s[i++] = c; ;
if (c == '\n') if (k > 0 && t[k] == '\0')
s[i++] = c; return i;
s[i] = '\0'; }
return i; return -1;
} }
PCLP CURS 6 10
11/9/2016
Forma unei funcții • o funcție minimală este:

dummy() {}
• Fiecare definiție funcția are forma următoare:
 care nu face nimic şi
tipul-valorii-returnate nume-funcţie(declaraţii de argumente)  nu returnează nimic.
{
declaraţii şi instrucţiuni • O astfel de funcţie este utilă uneori ca rezervare a
} unui loc în program
 pentru dezvoltări ulterioare ale acestuia.
• Diferite părți din sintaxa de mai sus pot lipsi
• Dacă tipul-valorii-returnate este omis
 se consideră implicit că funcţia returnează un int.
Un program Instrucţiunea return

• Un program este o mulţime de definiții • Instrucţiunea return este mecanismul de returnare
 de variabile şi de funcţii. a unei valori
• Comunicarea între funcţii se realizează prin:  din funcţia apelată către funcţia apelantă.
 argumente • După return poate urma orice expresie:
 valorile returnate de funcţii return expresie;
 variabile externe.
• Dacă este necesar expresia va fi convertită la tipul
• Funcțiile pot apare în orice ordine în fişierul sursă returnat de funcţie.
• Programul sursă poate fi împărţit în mai multe fişiere • Adesea expresia este plasată între paranteze,
 având grijă ca niciodată o funcţie să nu fie împărţită.  dar ele sunt opţionale.
Instrucţiunea return Instrucţiunea return

• În programul anterior, care caută un model,
• Nu este necesar să existe o expresie după
return;  funcţia main returnează un status:
 în acest caz, funcţia nu returnează apelantului return found;
nicio valoare.  reprezentat de numărul de linii găsite şi afişate
 această valoare este disponibilă pentru mediul
• Controlul este returnat apelantului fără nicio care a apelat programul.
valoare • Mecanismul prin care se compilează şi se încarcă un
 şi atunci când execuţia funcţiei ajunge la finalul program care rezidă în mai multe fişiere sursă variază de
acesteia, la un sistem la altul (pentru mediul CodeBlocks se va
 atingând acolada care închide funcţia. discuta la Laborator).
PCLP CURS 6 11
11/9/2016
Funcţii care returnează valori ne-întregi Funcţia atof

• În exemplele de până acum funcţiile atof e o extensie
• Funcţia trebuie să se ocupe
 fie nu returnau nicio valoare (void) a funcţiei atoi
 de un semn opţional şi prezentate anterior
 fie returnau un int.
 de punctul zecimal şi
• Multe funcţii numerice ca sqrt, sin şi cos
 de prezenţa sau absenţa părţii fracţionare a
 returnează valori de tip double numărului. șir de număr
atof
 alte funcţii returnează alte tipuri. caractere real
• Să scriem o funcţie atof(s), care converteşte şirul

• Versiunea este una didactică,
de caractere s la echivalentul său:  pentru că o versiune riguroasă ar ocupa prea mult
 număr real dublă precizie virgulă mobilă. spaţiu.
Funcţia atof #include <ctype.h>

double atof(char s[]) /* atof: convert string s to double */
{
double val, power; int i, sign;
for (i = 0; isspace(s[i]); i++)
• Biblioteca standard include o funcţie atof ;
/* skip white space */
sign = (s[i] == '-') ? -1 : 1;

 ea se declară cu header-ul <stdlib.h>. if (s[i] == '+' || s[i] == '-')
i++;
for (val = 0.0; isdigit(s[i]); i++) /* collect integer part */
val = 10.0 * val + (s[i] - '0');
• La început, atof trebuie să declare tipul valorii if (s[i] == '.') /* skip decimal point */
i++;
pe care o returnează, for (power = 1.0; isdigit(s[i]); i++) {/* collect fraction part */
val = 10.0 * val + (s[i] - '0');
 deoarece ea nu este int ca să fie subînţeleasă. power *= 10;
}
• Tipul valorii returnate precede numele funcţiei. }

return sign * val / power;
#include <stdio.h>
Funcţia main care apelează atof #define MAXLINE 100
int main() /* rudimentary calculator */
• Să scriem o funcţie main {
 care citește un număr pe linie, double sum, atof(char []);
char line[MAXLINE];
 precedat opțional de un semn int getline(char line[], int max);
 şi-l adună la toate numerele anterioare, sum = 0;
 tipărind suma după fiecare intrare. while (getline(line, MAXLINE) > 0)
printf("\t%g\n", sum += atof(line));
• Se observă că funcţia atof a fost declarată explicit ca Declaraţia: double sum, atof(char []); spune că:
returnând o valoare double, return 0; • sum este o variabilă de tip double şi
} • că atof este o funcţie care
 pentru că funcţia apelantă (la noi: main) trebuie să primeşte pe intrare un argument de tip char[] şi
returnează un double.
ştie că atof returnează o valoare neîntreagă.
PCLP CURS 6 12
11/9/2016
• Funcţia atof trebuie declarată şi definită consecvent Funcţia atoi

• Dacă atof şi apelul său în main au tipuri
inconsecvente în acelaşi fişier sursă,
• Având corect scrisă şi declarată funcţia atof,
această eroare va fi detectată de compilator.  putem scrie pe baza ei o funcţie atoi (care
converteşte un şir de caractere la un int) astfel:
• Dar dacă (cum este mult mai probabil) atof a fost
compilată separat, /* atoi: convert string s to integer using atof */
 eroarea nu va fi detectată, int atoi(char s[])

Operatorul typecast (int)
 atof va returna un double pe care main îl va trata ca { de conversie explicită
pe un int şi astfel
double atof(char s[]);
 vor apărea rezultate fără sens.
return (int) atof(s);
• În plus, dacă o funcţie are argumente, ele trebuie
}
declarate, dacă nu are argumente se foloseşte void.
Funcţia atoi
• Operatorul typecast (int) de conversie explicită
apare în expresia returnată
 pentru a evita o atenţionare a compilatorului
 care avertizează asupra unei posibile pierderi de
informaţie în cazul în care am scrie:
return atof(s);
VARIABILE EXTERNE
• pentru că atof(s) este un double
• şi el este forţat să devină int,
 adică tipul valorii returnate de funcţia atoi.
Variabile externe • Funcţiile înseşi sunt totdeauna externe

• Un program C constă dintr-un set de obiecte externe,  deoarece C nu permite să fie definite funcţii în
care sunt interiorul altor funcţii.
 fie variabile,
• Implicit, variabilele externe şi funcţiile au
 fie funcţii.
proprietatea că sunt globale
• Adjectivul „extern” este utilizat în contrast cu „intern”  standardul numeşte această proprietate
 care descrie argumentele şi variabilele definite în
interiorul funcţiilor.
external linkage
• Variabilele externe sunt definite în exteriorul oricărei • astfel încât toate referinţele la ele printr-un acelaşi
funcţii şi astfel nume (chiar şi pentru funcțiile compilate separat)
 ele sunt potenţial disponibile pentru multe funcţii. sunt referințe la un același lucru.
PCLP CURS 6 13
11/9/2016
• Ulterior vom vedea cum să definim variabile Variabile externe

externe şi funcţii
 care sunt vizibile numai în interiorul unui singur • Dacă mai multe funcţii trebuie să partajeze un
fişier sursă. număr mare de variabile,
• Deoarece variabilele externe sunt accesibile  variabilele externe sunt mai convenabile şi mai
eficiente decât listele lungi de argumente.
global, ele oferă o alternativă
 la argumentele funcţiilor şi • Dar această modalitate trebuie utilizată cu precauţie,
 a valorilor returnate pentru comunicarea datelor  deoarece ea poate avea efecte negative asupra
între funcţii. structurii programului şi
• Orice funcţie poate accesa o variabilă externă  poate conduce la programe cu prea multe conexiuni
de date între funcţii.
referindu-se la ea prin numele ei.
Variabile externe
• Variabilele externe sunt utile de asemenea,
 datorită vizibilităţii şi
 timpului de viaţă mari.
• Variabilele automate sunt interne unei funcţii;

 ele vin la viaţă când se intră în funcţie şi
 dispar când funcţia este părăsită. APLICAȚIE: Stiva şi notaţia poloneză
inversă
• Dar variabilele externe sunt permanente, așa că
 ele pot reţine valori între apelurile de funcţii.
Programul calculator Întrebare

• Programul calculator din exemplul următor realizează
calcule cu operatorii • Scrieţi în notaţia poloneză inversă următoarele
+, -, * şi / expresii:
• Se va folosi notaţia poloneză inversă în care fiecare a. (1 - 2) * (4 + 5)
operator urmează după operanzii săi.
b. 7 + ((1 + 8) * 12) − 3
• De exemplu, expresia:
(1 - 2) * (4 + 5)
 se scrie astfel în notaţia poloneză inversă: a. 1 2 - 4 5 + *
1 2 - 4 5 + *
b. 7 1 8 + 12 * + 3 −
 Parantezele nu sunt necesare.
PCLP CURS 6 14
11/9/2016
Programul calculator STIVA

• Implementarea este simplă.
• Fiecare operand este pus (push) pe o stivă.

• Stiva este o structură de
• Când soseşte un operator, date
 numărul corespunzător de operanzi (doi pentru  LIFO (Last In First Out)
operatorii binari) sunt extraşi din stivă (pop),
sau
 operatorul li se aplică şi apoi
 FILO (First In Last Out).
 rezultatul este pus (push) înapoi pe stivă.
• Punem 1, apoi 2 pe stivă.

1 2 - 4 5 + *
-1 9 • În continuare apărând operatorul –
 sunt înlocuiţi de diferenţa lor: -1.
-9
• Apoi 4 şi 5 sunt puşi pe stivă şi
• apărând operatorul +
 sunt înlocuiţi de suma lor: 9.
• Apărând operatorul *
 produsul lui 9 cu -1, adică -9, îi înlocuieşte pe
stivă.
• Structura programului calculator este reprezentată de un

• Să observăm că ciclu care efectuează operația adecvată pentru fiecare
 în stivă nu sunt plasaţi decât operanzii, operator şi operand care se citeşte pe intrare:
 operatorii nu se plasează în stivă, while (următorul operator/operand nu este EOF)
if (număr)
 ei produc doar modificarea operanzilor de pe
pune pe stivă
ultimele două nivele (în cazul operatorilor binari)
else if (operator)
din stivă
extrage operanzii din stivă
 înlocuindu-i cu valoarea rezultată din calcule. execută operaţia
pune rezultatul pe stivă
• Valoarea din vârful stivei este else if (newline)
 extrasă şi afişată extrage şi afişează valoarea din vârful stivei
 când se întâlneşte sfârşitul liniei de intrare. else
eroare
PCLP CURS 6 15
11/9/2016
• Principala decizie este să hotărâm unde va fi plasată • Aşa că am decis să stocăm stiva şi informaţia
stiva, asociată cu ea în variabile externe
 adică ce funcţii vor avea acces direct la ea.  doar pentru funcţiile push şi pop
• O posibilitate este să o păstrăm în main şi să trans-  dar nu şi pentru main.
mitem stiva şi poziţia curentă în stivă funcţiilor care
 pun (push) în stivă • Transformarea acestei scheme în cod este destul
 extrag (pop) din stivă. de uşoară.
• Dar main nu are nevoie să ştie despre variabilele care • Dacă gândim programul calculator ca fiind plasat
controlează stiva; într-un singur fişier sursă,
 main trebuie doar să realizeze operaţiile push şi pop.  el va avea schema următoare:
#include-uri Ulterior vom discuta cum se poate #include <stdio.h>

#define-uri împărţi acest program calculator în #include <stdlib.h> /* for atof() */
două sau mai multe fişiere sursă.
declaraţii de funcţii pentru main #define MAXOP 100 /* max size of operand or operator */
Funcţia main este un
#define NUMBER '0' /* signal that a number was found */
ciclul conţinând o
main() { ... } instrucţiune switch int getop(char s[]);
pentru tipul operatorilor
variabile externe pentru push şi pop sau operanzilor. void push(double);
double pop(void);
void push( double f) { ... }
main() /* reverse Polish calculator */
double pop(void) { ... }
{
int getop(char s[]) { ... } int type;

double op2;
funcţii apelate de getop char s[MAXOP];
while ((type = getop(s)) != EOF) { • Deoarece + şi * sunt operatori comutativi,

switch (type) {
case NUMBER: push(atof(s)); break; ordinea în care sunt extraşi din stivă operanzii lor nu are importanţă
case '+': push(pop() + pop()); break;
case '*': push(pop() * pop()); break; • dar pentru - şi /
case '-': op2 = pop(); push(pop() - op2); break;  trebuie să distingem între operandul din stânga şi cel din dreapta.
case '/': op2 = pop();
if (op2 != 0.0)
push(pop() / op2); • În secvenţa:
else push(pop() - pop()); /* WRONG */
printf("error: zero divisor\n");
break;  ordinea în care cele două apeluri ale funcţiei pop sunt
case '\n': printf("\t%.8g\n", pop()); break; evaluate nu este definită.
default: printf("error: unknown command %s\n", s);
break; • Pentru a garanta ordinea corectă este necesar să extragem
}
} primul operand într-o variabilă temporară
return 0;
}
 aşa cum am făcut pentru operatorii de scădere şi împărţire.
PCLP CURS 6 16
11/9/2016
sp = indicatorul vârfului val = stiva ca un tablou de /* pop: pop and return top value from stack */
stivei (variabilă externă) numere reale (variabilă externă)
double pop(void) sp = indicatorul
#define MAXVAL 100 /* maximum depth of val stack */
{ vârfului stivei
int sp = 0; /* next free stack position */ if (sp > 0)
double val[MAXVAL]; /* value stack */ val = stiva ca un
return val[--sp];
tablou de numere reale
void push(double f) /* push: push f onto value stack */
{ else {
val: STIVĂ
sp
if (sp < MAXVAL) MAXVAL poziţie liberă printf("error: stack empty\n");
val[sp++] = f; xxxxxxx val: STIVĂ
return 0.0; sp
MAXVAL
else xxxxxxx poziţie liberă
printf("err: stack full, can't push %g\n", f); } xxxxxxx
} } xxxxxxx
Variabilele externe val şi sp Funcţia getop

• Funcţia getop citeşte următorul operator sau
• O variabilă este externă dacă
operand.
 este definită în afara oricărei funcții.
• Ea va ignora blank-urile şi tab-urile.
• Deci stiva (val) și indexul stivei (sp) care trebuie
partajate de funcțiile push și pop • Dacă următorul caracter nu este o cifră sau un punct
zecimal,
 sunt definite în afara acestor funcţii.
 acest caracter este returnat.
• Dar deoarece main nu se referă la stivă (val) sau
• Acest caracter poate fi:
la poziția în stivă (sp),
 operator
 reprezentările val și sp îi sunt ascunse şi în acest caz se realizează operaţia corespunzătoare
 în program val și sp sunt declarate după main între el şi operanzii de pe ultimele nivele din stivă.
 poate fi newline Funcţia getop

 şi în acest caz programul calculator afişează valoarea
expresiei de pe linia de intrare curentă, • Deci în realitate funcţia getop returnează două
 poate fi EOF valori:
 şi în acest caz programul calculator se termină,
 Prima valoare este cea returnată formal,
 sau poate fi altceva
 şi se semnalează o eroare pentru că nu se înţelege  ea este un caracter (preluat de variabila type din
operaţia care trebuie efectuată. main)
 reprezentând următoarea operaţie care trebuie
• Altfel, funcţia colectează un şir de cifre
efectuată.
 care pot include şi un punct zecimal
• în variabila s  Uzual, acel caracter este chiar caracterul pe care l-a
tastat utilizatorul,
• şi returnează constanta caracter NUMBER,
 adică +, -, * sau /.
 semnalul că a fost colectat un număr.
PCLP CURS 6 17
11/9/2016
Funcţia getop Funcţia getop

• În cazul în care utilizatorul tastează un număr,
#include <ctype.h>
• prima valoare, cea returnată formal, este un cod
NUMBER int getch(void);
 căruia cu #define i s-a dat arbitrar valoarea '0'. void ungetch(int);
 Returnarea valorii NUMBER semnalizează faptul că
tocmai s-a tastat un şir de cifre reprezentând un număr, /* getop: get next character or numeric operand */
 acest şir fiind copiat într-un tablou de caractere s int getop(char s[])
 şi returnat – doar în acest caz - ca a doua valoare către {…}
main de către getop.
int getop(char s[])

{
Ignoră blank sau tab Ce sunt getch şi ungetch?
int i, c;
while ((s[0] = c = getch()) == ' ' || c == '\t') • Se întâmplă adesea ca un program să nu poată
;
s[1] = '\0';
Returnează un operator +, -, *, / determina dacă a citit suficient pe intrare
newline, EOF sau altceva (err)
if (!isdigit(c) && c != '.')  până în momentul când a citit prea mult.
return c; /* not a number */
i = 0; • Un exemplu este dat de colectarea caracterelor care
if (isdigit(c)) /* collect integer part */
while (isdigit(s[++i] = c = getch())) alcătuiesc un număr:
;
if (c == '.') /* collect fraction part */
 până când primul caracter ne-cifră nu este întâlnit,
while (isdigit(s[++i] = c = getch()))  numărul nu este complet.
;
s[i] = '\0'; Peste ultimul caracter citit în plus • Dar în acel moment programul a citit un caracter prea
if (c != EOF) (care îl scoate din while) pune ‘\0‘
ungetch(c);
mult,
Pune înapoi pe intrare caracterul citit în plus
return NUMBER;}  un caracter de care nu mai era nevoie.
Ce sunt getch şi ungetch? • Funcţia getch furnizează următorul caracter de

intrare care urmează să fie luat în considerare;
• Problema ar fi rezolvată dacă am putea să anulăm
citirea caracterului nedorit. • ungetch îl va returna înainte de a citi o nouă intrare.
• Astfel de fiecare dată când programul citeşte un • De fiecare dată când getop vrea să execute operaţia:
caracter mai mult,
citeşte următorul caracter
 el îl poate pune înapoi în intrare,
 astfel încât restul codului poate să se comporte ca şi  ea trebuie de fapt, să execute schema de mai jos:
cum acel caracter nu ar fi fost citit. if (există un caracter vechi)
• Din fericire, este uşor să simulăm ne-obţinerea unui foloseşte-l
caracter else
 prin scrierea unei perechi de funcţii care cooperează. citeşte următorul caracter
PCLP CURS 6 18
11/9/2016
• Cum lucrează ungetch şi getch împreună: #define BUFSIZE 100

 ungetch pune caracterele respinse într-un bufer partajat –
un tablou de caractere;
char buf[BUFSIZE]; /* buffer for ungetch */
 getch citeşte din bufer - dacă este ceva acolo - şi dacă nu este
apelează getchar dacă buferul este gol.
int bufp = 0; /* next free position in buf */
• Trebuie să existe o variabilă index care înregistrează int getch(void) /* get a (possibly pushed-back)
poziţia caracterului curent în bufer. character */
• Deoarece buferul și indexul sunt partajate de getch și {

ungetch și return (bufp > 0) ? buf[--bufp] :
trebuie să păstreze valorile lor între apeluri, getchar();
STIVĂ poziţie bufp
acestea trebuie să fie externe pentru ambele funcţii. } liberă
char buf[] char
• Scriem getch, ungetch şi variabilele pe care le partajează char
• Biblioteca standard conţine o funcţie ungetch care

void ungetch(int c)
/* push character back on input */
furnizează un caracter respins;
 funcţia va fi discutată într-un curs viitor.
{
if (bufp >= BUFSIZE) • Programul calculator utilizează un tablou pentru
printf("ungetch: too many characters\n"); caracterele respinse,
 mai degrabă decât un singur caracter,
else STIVĂ  pentru a ilustra o abordare mai generală.
buf[bufp++] = c; poziţie bufp
} liberă • Să observăm o limitare a programului calculator:
 el nu poate lucra cu numere cu semn,
char
 semnul fiind interpretat drept operatorul + sau -.
char
char buf[] • Evident, rezultate parţiale memorate în stivă pot fi
numere negative (vezi exemplul numeric iniţial).
• Funcțiile şi variabilele externe care compun un program

C nu trebuie să fie compilate toate în acelaşi timp.
• Textul sursă al programului poate fi păstrat în mai multe
fişiere,
 funcţiile compilate anterior pot fi încărcate din biblioteci
Printre întrebările care prezintă interes sunt:
• Cum sunt scrise declarațiile astfel încât variabilele să fie declarate
adecvat în timpul compilării?
• Cum sunt aranjate declarațiile astfel încât toate componentele să
REGULILE DOMENIULUI fie conectate corect atunci când programul este încărcat?
• Cum sunt declarațiile organizate astfel încât să existe o singură
copie?
• Cum sunt inițializate variabilele externe?
17:53 PCLP CURS 6 114
PCLP CURS 6 19
11/9/2016
• Vom discuta aceste chestiuni reorganizând programul • Variabile locale cu nume identice aflate în funcții
calculator în câteva fișiere.
diferite
• Din punct de vedere practic programul calculator este  nu au nicio legătură între ele.
prea mic pentru a merita să îl descompunem,
 dar el reprezintă o ilustrare excelentă pentru problematica • Același lucru este valabil și pentru parametrii sau
programelor mari.
argumentele unei funcții,
• Domeniul (scope) unui nume este  care au efectul unor variabile locale.
 partea programului în interiorul căruia acel nume poate fi
utilizat. • Domeniul unei variabile externe sau a unei funcții
• Pentru o variabilă automată declarată la începutul unei  ține de la punctul în care variabila este declarată
funcții,
 până la sfârșitul fișierului care se compilează.
 domeniul este funcția în care numele este declarat.
• De exemplu, dacă main, sp, val, push şi pop sunt • Pe de altă parte, dacă o variabilă externă
definite în acelaşi unic fişier în ordinea prezentată  este referită înainte de a fi definită, sau
anterior, adică:  este definită într-un fișier sursă diferit față de acela în
main() { ... } care este utilizată,
int sp = 0;
• atunci este necesară o declarație extern.
double val[MAXVAL];
void push(double f) { ... } • Este important să distingem între declarația unei
double pop(void) { ... } variabile externe și definiția ei.
• atunci variabilele sp şi val pot fi utilizate în funcţiile • O declarație anunță proprietățile unei variabile (în
push şi pop prin numele lor primul rând tipul ei);
 nu sunt necesare alte declaraţii. • o definiție determină să fie rezervat un spațiu de
 Dar aceste nume (sp şi val) nu sunt vizibile în main. memorare.
• Dacă liniile: int sp; • Trebuie să existe o singură definiţie pentru o variabilă
double val[MAXVAL];
externă
• apar în exteriorul oricărei funcții,  într-un singur fişier dintre toate fişierele care compun
 ele definesc variabilele externe sp şi val, programul;
 determinând să fie rezervat un spațiu de memorare și  celelalte fişiere sursă care compun programul pot conţine
 ele servesc ca declarații pentru restul fișierului sursă. declaraţii extern pentru a o accesa.
• Evident, pot fi declaraţii extern în fişierul care conţine
• În schimb, liniile: extern int sp; definiţia.
extern double val[];
• Dimensiunile tablourilor trebuie specificate la definirea lor,
• declară pentru restul fişierului sursă că sp este un int şi
 dar ele sunt opţionale într-o declaraţie extern.
că val este un tablou double (a cărui dimensiune este
determinată în altă parte), • Iniţializarea unei variabile externe se face numai la
 dar nu creează variabilele nici nu rezervă spaţiu pentru ele. definiţia ei.
PCLP CURS 6 20
11/9/2016
• Deşi nu este o organizare adecvată la programul calculator • Deoarece declaraţiile extern din fişierul1 se află
 funcţiile push şi pop pot fi definite într-un fişier1, înaintea şi în afara definiţiilor funcţiilor push şi pop,
 iar variabilele val şi sp pot fi definite şi iniţializate în alt fişier2.  ele se aplică la ambele funcţii;
 un set de declaraţii este suficient pentru tot fişierul1.
• Apoi aceste declaraţii şi definiţii trebuie legate împreună.
• O organizare similară este necesară dacă definiţia
• Iată cum se organizează această situaţie:
variabilelor sp şi val este ulterioară utilizării lor într-un
în fişierul2: singur fişierul sursă, astfel:
int sp = 0; Declarații
în fişierul1: extern int sp;
double val[MAXVAL]; extern double val[];
extern int sp;
extern double val[]; void push(double f) { ... }
void push(double f) {…} double pop(void) { ... }
double pop(void) {…} int sp = 0; Definiții
double val[MAXVAL];
BIBLIOGRAFIE
[1] Kernighan, B., Ritchie, D., The C Programming
Language, ediția a II-a, Ed. Prentice Hall, 1988.
17:53 PCLP CURS 6 123
PCLP CURS 6 21

PCLP Curs6 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PCLP Curs6 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

11/9/2016

Programarea Calculatoarelor si CUPRINS

Ciclurile while şi for

Instrucţiunea for Întrebare

• Din punct de vedere gramatical, cele trei componente ale

• De exemplu, în: • Aceasta este evident în exemplul:

int i, n = 10; • Variabila contor își păstrează valoarea la ieșirea din

• În partea a 2-a a cursului vom prezenta funcția atof #include <ctype.h>

• Dacă virgula dintr-un apel de funcții ar fi interpretată Operatorul virgulă

• Deci corpul ciclului do-while este executat cel puțin

Ciclul do-while Ciclul do-while

/* itoa: convert n to characters in s */

• De asemenea am utilizat acolade în jurul singurei

17:53 PCLP CURS 6 29

Instrucţiunile break şi continue • Un break în interiorul unui switch aflat în

Instrucțiunea continue • Un continue în interiorul unui switch aflat într-un

Instrucţiunea goto şi etichetele

• Formal, goto nu este necesară niciodată şi în practică

Instrucţiunea goto şi etichetele for ( ... )

• Domeniul de vizibilitate al etichetei este întreaga ...

/* got one: a[i] == b[j] */

Instrucţiunea goto şi etichetele Exemplul 1: căutarea în tablou fără funcţii

/* return i such that a[i] == b[j] for some j, or -1 if none */

• Limbajul C a fost proiectat pentru a face funcțiile

• Fişierele sursă pot fi

#include <stdio.h> int main() /* find all lines matching pattern */

17:53 PCLP CURS 6 57 17:53 PCLP CURS 6 58

cu cea prezentată anterior. int strindex(char s[], char t[])

Forma unei funcții • o funcție minimală este:

Un program Instrucţiunea return

Instrucţiunea return Instrucţiunea return

Funcţii care returnează valori ne-întregi Funcţia atof

• Să scriem o funcţie atof(s), care converteşte şirul

Funcţia atof #include <ctype.h>

sign = (s[i] == '-') ? -1 : 1;

• Tipul valorii returnate precede numele funcţiei. }

17:53 PCLP CURS 6 69 17:53 PCLP CURS 6 70

• Funcţia atof trebuie declarată şi definită consecvent Funcţia atoi

 eroarea nu va fi detectată, int atoi(char s[])

Variabile externe • Funcţiile înseşi sunt totdeauna externe

• Ulterior vom vedea cum să definim variabile Variabile externe

• Variabilele automate sunt interne unei funcţii;

Programul calculator Întrebare

Programul calculator STIVA

• Fiecare operand este pus (push) pe o stivă.

• Punem 1, apoi 2 pe stivă.

• Structura programului calculator este reprezentată de un

#include-uri Ulterior vom discuta cum se poate #include <stdio.h>

int getop(char s[]) { ... } int type;

while ((type = getop(s)) != EOF) { • Deoarece + şi * sunt operatori comutativi,

Variabilele externe val şi sp Funcţia getop

 poate fi newline Funcţia getop

Funcţia getop Funcţia getop

int getop(char s[])

Ce sunt getch şi ungetch? • Funcţia getch furnizează următorul caracter de

• Cum lucrează ungetch şi getch împreună: #define BUFSIZE 100

• Deoarece buferul și indexul sunt partajate de getch și {

• Biblioteca standard conţine o funcţie ungetch care

• Funcțiile şi variabilele externe care compun un program

17:53 PCLP CURS 6 123

S-ar putea să vă placă și