PCLP Curs10 PDF

09.11.
2016
Programarea Calculatoarelor si
Limbaje de Programare • typedef
CUPRINS
• Uniuni
CURS 10 •
•
Câmpuri de biţi
Argumentele liniei de comandă
- suport de curs - • Intrări şi ieşiri
 Intrări şi ieşiri standard
 Ieşire cu format – sprintf
typedef, uniuni și câmpuri de  Liste de argumente de lungime variabilă
 Intrare cu format - sscanf
biţi. Intrări și ieșiri
 Accesul la fişiere
18:00 PCLP CURS 10 2
typedef
• Limbajul C pune la dispoziţie o facilitate numită
typedef
 pentru crearea de noi nume de tipuri de date.
• Spre exemplu, declaraţia

typedef int Lungime;
 face numele Lungime sinonim cu int.
typedef  tipul Lungime poate fi folosit în declaraţii, conversii

etc., în exact aceleaşi moduri ca şi tipul int:
Lungime lung, maxlung;
Lungime *lungimi[];
18:00 PCLP CURS 10 4
typedef typedef
• În mod asemănător, declaraţia • Observaţi că nume de tip de dată declarat într-o
typedef char *Sir; construcţie typedef
 face numele de tip de dată Sir un sinonim pentru  apare în poziţia unui nume de variabilă şi
char* (pointer către char),  nu imediat după cuvântul typedef.
 care apoi poate fi folosit în declaraţii şi conversii:
• Din punct de vedere sintactic, typedef e asemănător
Sir p, ptrlinie[MAXLINII], alloc(int); cu clasele de memorie extern, static etc.
int strcmp(Sir, Sir);
• Am folosit majusculă inițială pentru numele tipurilor
p = (Sir) malloc(100);
de date definite cu typedef pentru a le evidenţia.
18:00 PCLP CURS 10 5 18:00 PCLP CURS 10 6
1
09.11.2016
typedef typedef
• Putem crea nume noi de tipuri de date cu typedef • Aceste linii de cod creează două noi cuvinte cheie
pentru nodurile de arbori prezentate anterior: pentru tipuri de date numite
typedef struct tnod *Ptrarbore;  Nodarbore (o structură) şi
 Ptrarbore (un pointer la o structură).
typedef struct tnod { /* nodul arborelui:*/
char *cuvant; /* indica spre text */ • Atunci rutina arbaloc ar putea deveni
int nr_ap; /* numarul de aparitii */
Ptrarbore arbaloc(void)
Ptrarbore stanga; /* fiul stang */
{
Ptrarbore dreapta; /* fiul drept */ return(Ptrarbore)malloc(sizeof(Nodarbore));
} Nodarbore; }
• Trebuie subliniat faptul că o declaraţie typedef • În afară de chestiunile de ordin pur estetic
NU CREEAZĂ un tip de dată nou;
 ea doar atribuie un nume unui tip existent. • Există două motive principale pentru utilizarea
construcţiilor typedef.
• Nici din punct de vedere semantic nu apar noutăţi:
 variabilele declarate astfel au exact aceleaşi proprietăţi 1.Primul este protejarea unui program împotriva
ca şi cele ale căror declaraţii sunt exprimate explicit.
problemelor de portabilitate.
• typedef este asemănător cu #define,
• Dacă se folosesc construcţii typedef pentru
 exceptând faptul că deoarece typedef este
tipuri de date care pot fi dependente de maşină,
interpretat de compilator,
acesta poate efectua substituţii de text  numai construcţiile typedef trebuie modificate
 care se situează peste posibilităţile preprocesorului. când programul este mutat.
• O situaţie des întâlnită este folosirea numelor typedef

definite cu typedef pentru diferite mărimi
întregi şi apoi 2. A doua utilizare a construcţiilor typedef este
 alcătuirea câte unei colecţii corespunzătoare de să furnizeze o documentaţie mai bună pentru un
variante pentru program
 short, int şi long pentru fiecare maşină
gazdă.
• un tip numit Ptrarbore poate fi mai uşor de
înţeles decât
• Tipuri precum size_t şi ptrdiff_t din
biblioteca standard  unul declarat doar ca un pointer la o structură
complicată.
 constituie astfel de exemple.
2
09.11.2016
Uniuni
• O uniune este o variabilă care poate stoca la momente
diferite
 obiecte de diferite tipuri şi dimensiuni,
 compilatorul fiind cel care îndeplineşte cerinţele
referitoare la
 dimensiune şi
 aliniere.
UNIUNI • Uniunile furnizează o modalitate de a manipula diferite

tipuri de date folosind o singură zonă de memorie,
 fără a introduce informaţii dependente de maşină în
program.
18:00 PCLP CURS 10 14
• Ca un exemplu ce poate fi întâlnit în rutina de Uniuni

gestionare a tabelei de simboluri a unui compilator,
 imaginaţi-vă o constantă ce poate fi • Aceasta este menirea unei uniuni:
 un int,  o singură variabilă care poate în mod legal să
 un float sau stocheze o valoare
 un pointer spre un caracter.  ce poate aparţine oricăruia dintr-o anumită
colecţie de tipuri.
• Valoarea unei anumite constante trebuie stocată într-
union n_nume {
o variabilă aparţinând unui tip corespunzător,
• Sintaxa se bazează int ival;
 dar pentru rutina de gestionare a tabelei este foarte
float fval;
convenabil dacă valoarea pe structuri:
char *sval;
 ocupă la fel de mult spaţiu şi este
}u;
 stocată în acelaşi loc indiferent de tipul său.
• Variabila u va fi suficient de voluminoasă Uniuni

 pentru a stoca cel mai voluminos dintre cele trei
tipuri; • Este responsabilitatea programatorului să
 dimensiunea efectivă este dependentă de urmărească
implementare.  ce tip este stocat în uniune la momentul curent
• Oricare dintre aceste tipuri poate fi atribuit lui u şi • Rezultatele depind de implementare în cazul în
apoi folosit in expresii, care se stochează ceva
 atât timp cât modul de folosire este consecvent  ca fiind de un anumit tip şi
 tipul folosit trebuie să fie tipul cel mai recent
 se foloseşte ca fiind de un alt tip.
stocat.
3
09.11.2016
• Din punct de vedere sintactic, membrii unei if (utip == INT)

uniuni sunt accesaţi astfel printf("%d\n", u.ival);
if (utip == FLOAT)
nume-uniune.membru
printf(”%f\n", u.fval);
• sau
if (utip == SIR)
pointer_spre_uniune -> membru
printf(“%s\n", u.sval);
• la fel ca în cazul structurilor. else
printf("tip necorespunzator %d in utip\n", utip);
• Dacă variabila utip este folosită pentru a ţine
evidenţa tipului curent stocat în u, • Uniunile pot apărea în interiorul structurilor şi
 atunci aţi putea întâlni cod precum: tablourilor şi invers.
• Notaţia pentru accesarea unui membru al unei Uniuni

uniuni
• Referinţa la membrul ival se
 aflată în interiorul struct { face astfel
unei structuri (şi char *nume;
invers) int indicatori; tabsim[i].u.ival
 este identică aceleia int utip;
folosite pentru union { • Referinţa la primul caracter al
structurile imbricate. int ival;
şirului sval prin oricare dintre
float fval;
char *sval; expresiile
• Spre exemplu, în
}u; *tabsim[i].u.sval
tabloul tabsim[] de
}tabsim[NSIM]; tabsim[i].u.sval[0]
structuri definit prin:
Uniuni Uniuni
• Sunt permise aceleaşi tipuri de operaţii cu uniunile,
• De fapt, o uniune este o structură
 care sunt permise şi în cazul structurilor:
 în care toţi membrii au deplasament zero faţă de atribuirea sau copierea ca o unitate,
adresa de început, citirea adresei şi
accesarea unui membru.
 structura este suficient de voluminoasă
 pentru a stoca cel mai „întins“ membru, • O uniune nu poate fi iniţializată
 decât cu o valoare de tipul primului său membru
 iar alinierea este potrivită pentru toate tipurile din
uniune.  astfel, uniunea u descrisă anterior
 nu poate fi iniţializată decât cu o valoare întreagă.
4
09.11.2016
Câmpuri de biţi
• În engleză: bit-fields
• Când spaţiul de stocare este prioritar,

 ar putea fi necesar să împachetăm mai multe
obiecte într-un singur cuvânt de maşină.
CÂMPURI DE BIŢI • O practică des întâlnită este o colecţie de

indicatori pe câte un bit
 folosiţi în aplicaţii precum tabelele de simboluri
ale compilatorului.
18:00 PCLP CURS 10 26
Câmpuri de biţi Câmpuri de biţi

• Formatele de date impuse din exterior, • De exemplu:
 cum ar fi interfeţele cu dispozitivele hardware  dacă este sau nu un cuvânt cheie,
 dacă este sau nu extern şi/sau static
• Au deseori nevoie să acceseze componentele unui
cuvânt.  ş.a.m.d.
• Imaginaţi-vă o componentă a unui compilator, • Cea mai compactă metodă de a codifica aceste
 care manipulează o tabelă de simboluri. informaţii este
 un set de indicatori pe câte un bit
• Fiecare identificator din program are asociate
 în interiorul unui singur char sau int.
anumite informaţii

• Modalitatea obişnuită de a realiza acest lucru este • Numerele (01, 02, 04) trebuie să fie puteri ale lui
 de a defini un set de „măşti“ corespunzătoare poziţiilor doi.
de biţi relevante, cum ar fi
• După aceasta, accesarea biţilor devine o problemă
#define CUVCHEIE 01
de „jonglerie la nivel de bit“
#define EXTERN 02  cu operatorii de deplasare,
#define STATIC 04  crearea a unei măşti şi
sau  complementare pe biţi,
enum {CUVCHEIE = 01, EXTERN = 02, STATIC = 04}
• descrişi in Cursul 5, Cap. II.7: Operatori pe biţi.
5
09.11.2016

• Anumite expresii apar frecvent: indicatori = indicatori & (~EXTERN & ~STATIC)
indicatori |= EXTERN | STATIC;
 setează la 1 biţii EXTERN şi STATIC din SAU pe biţi
indicatori &= ~ (EXTERN | STATIC)
indicatori
Poziţie bit 3 2 1 0 |  setează la 0 Poziţie bit 3 2 1 0& ŞI pe biţi
indicatori x x x x biţii EXTERN şi indicatori x x x x
EXTERN 02 0 0 1 0 STATIC din ~EXTERN ~02 1 1 0 1
STATIC 04 0 1 0 0 bitul EXTERN indicatori ~STATIC ~04 1 0 1 1
indicatori x 1 1 x Complement indicatori x 0 0 x
faţă de 1 bitul EXTERN
bitul STATIC bitul STATIC
Câmpuri de biţi • Deşi aceste expresii sunt bine puse la punct,

 ca alternativă, limbajul C oferă posibilitatea
if ((indicatori & (EXTERN | STATIC)) == 0)  de a defini şi
 a accesa
 este adevărată Poziţie bit 3 2 1 0  direct câmpuri din interiorul unui cuvânt,
dacă ambii biţi
EXTERN 02 0 0 1 0 |  în loc de a folosi operatori logici pe biţi.
(EXTERN şi
STATIC) din STATIC 04 0 1 0 0
indicatori EXTERN | STATIC 0 1 1 0 & • Un câmp de biţi, sau pe scurt: câmp,
au valoarea 0. indicatori x 0 0 x  este un set de biţi alăturaţi din cadrul unei unităţi
indicatori 0 0 0 0 din spaţiul de stocare,
 definită prin implementare,
biţii EXTERN şi STATIC din indicatori
 pe care o vom numi un „cuvânt“.
• Sintaxa definirii şi accesării unui câmp este bazată • Acest cod defineşte o variabilă numită indicatori
pe structuri. care conţine 3 câmpuri de câte 1 bit.
• Spre exemplu, tabela de simboluri definite cu • Numărul care urmează după caracterul două puncte :
ajutorul lui #define de mai sus  reprezintă dimensiunea câmpului în biţi.
 ar putea fi înlocuită cu definiţia a trei câmpuri: • Câmpurile sunt declarate de tipul unsigned int
struct {  pentru a asigura faptul că sunt mărimi pozitive.
unsigned int este_cuvcheie: 1; • Referirea individuală la câmpuri se face
unsigned int este_extern : 1;  la fel ca pentru alţi membri ai unei structuri:
unsigned int este_static : 1; indicatori.este_cuvcheie
} indicatori;
indicatori.este_extern
6
09.11.2016
• Câmpurile se comportă ca nişte întregi mici şi • Aproape tot ce este legat de câmpuri este dependent
 pot face parte din expresii aritmetice la fel ca orice alţi de implementare.
întregi.
• Dacă un câmp poate depăşi marginea unui cuvânt
• Astfel, exemplele anterioare pot fi scrise într-un mod depinde de implementare.
mai natural astfel:
• Câmpurile nu au nevoie de nume;
indicatori.este_extern = indicatori.este_static = 1;
 câmpurile fără nume
 pentru a seta biţii la valoarea 1  doar un caracter două puncte şi dimensiunea
indicatori.este_extern = indicatori.este_static = 0;  sunt folosite pentru umplerea spaţiului liber.
 pentru a-i seta la 0
• Valoarea specială 0 a dimensiunii
if(indicatori.este_extern == 0 && indicatori.este_static == 0)
 poate fi folosită pentru a forţa alinierea la marginea
…  pentru a-i evalua. următorului cuvânt.
• Câmpurile sunt atribuite • Câmpurile nu pot fi declarate decât ca fiind de tipul

 de la stânga la dreapta pe unele maşini şi int.
 de la dreapta la stânga pe altele.
• Pentru portabilitate,
• Aceasta înseamnă că deşi câmpurile sunt utile pentru  specificaţi în mod explicit
gestionarea structurilor de date definite intern,  signed sau
 problema de a afla care capăt este primul trebuie luată  unsigned.
serios in considerare
 atunci când doriţi să accesaţi în detaliu date definite • Câmpurile
extern;  nu sunt tablouri şi
• Programele care depind de astfel de lucruri nu sunt  nu au adrese, deci
portabile.  operatorul & nu li se poate aplica.
Argumentele liniei de comandă

• În mediile care oferă suport pentru limbajul C
 există o modalitate de a transmite argumente sau
parametri din linia de comandă
 unui program atunci când acesta îşi începe execuţia.
• Când este apelată funcţia main, aceasta este apelată

cu două argumente.
ARGUMENTELE LINIEI DE 1. Primul: argc (argument count = număr de
COMANDĂ argumente)
 este numărul de argumente ale liniei de comandă cu
care a fost invocat programul
18:00 PCLP CURS 10 42
7
09.11.2016
Argumentele liniei de comandă #include <stdio.h>

2. Al doilea argument argv (argument vector = vector /* copiaza argumentele liniei de comanda; prima versiune */
de argumente) int main(int argc, char *argv[])
{
 este un pointer la un tablou de şiruri de caractere care
int i;
conţin argumentele, câte unul în fiecare şir.
for (i = 1; i < argc; i++)
• În mod obişnuit folosim pointeri structuraţi pe mai printf("%s%s", argv[i], (i < argc-1)? ” ” : ””);
multe niveluri,
printf("\n");
 pentru manipularea acestor şiruri de caractere.
return 0;
• Exemplu 1: O ilustrare simplă: programul echo }
care copiază argumentele din linia de comandă pe o • Această primă versiune a funcţiei echo tratează variabila
singură linie, separate prin spaţiu. argv ca pe un tablou de pointeri către caractere.
Pentru testarea programului anterior se • Prin convenţie, argv[0] este numele cu care a
creează un Proiect (vezi indicațiile de la
fost invocat programul,
Laborator 6) apoi din meniul Project se
alege Set program’s arguments…  deci argc are cel puţin valoarea 1.
și în caseta de dialog care apare (Select
Target) , pe opțiunea Debug, se • Dacă argc are valoarea 1,
completează cele două argumente ale
programului: salut, lume  nu mai există argumente în linia de comandă după
numele programului.
• În exemplul de mai sus, argc are valoarea 3,

Se rulează
programul și  iar argv[0], argv[1] şi argv[2] sunt
rezultă:
respectiv "echo", "salut " şi "lume".
• Primul argument opţional este argv[1] şi Argumentele liniei de comandă

 ultimul este argv[argc-1];
• Deoarece argv este un pointer către un tablou
• în plus, standardul cere ca argv[argc] să fie un
de pointeri,
pointer nul.
 putem lucra cu pointerul în loc să parcurgem
tabloul cu ajutorul indicilor.
• Versiunea următoare se bazează

 pe incrementarea lui argv,
 care este un pointer la un pointer la tipul char,
 în timp ce argc descreşte de fiecare dată cu unu
8
09.11.2016
#include <stdio.h> • Fiecare incrementare succesivă (++argv) îl deplasează

/* copiaza argumentele liniei de comanda; a 2-a versiune */ mai departe pe argv către următorul argument
main(int argc, char *argv[])  *argv este în acest caz pointerul către acel argument
{
while (--argc > 0)
• În acelaşi timp, argc este decrementat;
printf("%s%s", *++argv, (argc > 1) ? ” ” : ””);
 când ajunge la valoarea zero, nu a mai rămas nici un
printf("\n"); argument de tipărit.
return 0;
} • Ca alternativă, printf poate fi scris astfel:
• Deoarece argv este un pointer către începutul tabloului printf((argc > 1) ? "%s " : "%s", *++argv);
de şiruri de caractere ce conţin argumente,
 incrementarea acestuia cu 1 (++argv) îl face să indice • Aceasta arată că şi argumentul care se referă la specifi-
spre argv[1] şi nu spre argv[0]. catorul de format din printf poate fi o expresie.
• Exemplu 2: Aduce unele îmbunătăţiri programului • Să modificăm programul (găseşte) astfel încât
pentru a afişarea fiecărei linii de pe intrare care  modelul ce urmează ar fi căutat
conţine un model (pattern) particular reprezentat de  să fie specificat de primul argument al liniei de comandă.
un şir de caractere (“to”)
/* getline: preia linie in s, intoarce lungimea ei */
 prezentat în Cursul 6. int getline(char *s, int lim)
{
int c, i = 0;
• Atunci am implicat modelul căutat în părţi esenţiale while (--lim > 0 && (c = getchar()) != EOF && c != '\n')
s[i++] = c;
ale programului, if (c == '\n')
s[i++] = c;
while (există o altă linie) s[i] = '\0'; #include <stdio.h>
return i; #include <string.h>
if (linia conţine modelul) } #define MAXLINIE 1000
afişează linia care conţine modelul int getline(char *linie, int max);
/* gaseste: tipareste liniile pe care
 o alcătuire evident nesatisfăcătoare. apare sablonul din primul argument */
int main(int argc, char *argv[]) • Funcţia strstr(s,t) din biblioteca standard
{
char linie[MAXLINIE];  returnează un pointer către prima apariţie a
int gasit = 0; şirului de caractere t în şirul s,
if (argc != 2)  sau NULL dacă acesta nu apare.
printf("Mod de utilizare: gaseste model\n");  este declarată în <string.h>
else
while (getline(linie, MAXLINIE) > 0)
if (strstr(linie, argv[1]) != NULL) { • Acest model poate fi elaborat acum pentru a
printf(“%s”, linie); ilustra alte construcţii cu pointeri.
gasit++;
} • Să presupunem că dorim să acceptăm două
return gasit;
} argumente opţionale.
9
09.11.2016
• Primul argument opţional spune „tipăreşte toate • atunci comanda

liniile cu excepţia celor pe care apare sablonul“ gaseste -x -n model
• va tipări fiecare linie pe care nu apare şablonul
• Al doilea argument opţional spune „plasează la
 precedată de numărul său de ordine.
începutul fiecărei linii tipărite numărul său de
ordine“. • Argumentele opţionale ar trebui să fie acceptate în
orice ordine,
• Un argument care începe cu semnul minus  iar restul programului ar trebui să fie independent de
introduce un indicator sau un parametru opţional. numărul de argumente existente.
• Dacă alegem ca -x (de la „excepţie“) să • Pentru utilizatori este convenabil ca argumentele

semnaleze inversiunea şi -n („număr“) să solicite opţionale să poată fi combinate, ca de exemplu
numerotarea liniilor, gaseste -nx model
• Iată programul: while (--argc > 0 && (*++argv)[0] == ’-’)

while (c = *++argv[0])
#include <stdio.h>
#include <string.h> switch (c) {
#define MAXLINIE 1000 case 'x': exceptie = 1; break;
int getline(char *linie, int max); case 'n': numar = 1; break;
/* gaseste: tipareste liniile cu sablonul din primul argument */

default:
main(int argc, char *argv[]) printf("gaseste: optiune inexistenta %c\n", c);
{ argc = 0;
char linie[MAXLINIE]; gasit = -l;
long nrlinie = 0;
break;
int c, exceptie = 0, numar = 0, gasit = 0;
}
if (argc != 1) • argc este decrementat şi argv este incrementat

printf("Mod de folosire: gaseste -x -n model\n"); înainte de fiecare argument opţional.
else
• La sfârşitul ciclului, dacă nu apar erori,
while (getline(linie, MAXLINIE) > 0){
 argc arată câte argumente au rămas neprocesate şi
nrlinie++;
 argv indică spre primul dintre acestea.
if ((strstr(linie, *argv) != NULL) != exceptie) {
 aşadar, argc ar trebuie să fie 1, iar
if (numar)
 argv ar trebui să indice spre model.
printf("%ld:", nrlinie);
printf("%s", linie); • Observati că *++argv este un pointer la un şir de
gasit++; caractere care conţine un argument,
}
}  deci (*++argv)[0] este primul caracter al şirului.
return gasit;
} • O formă alternativă validă ar fi **++argv.
10
09.11.2016
• Deoarece parantezele drepte [] au o precedenţă mai

mare decât a operatorilor * şi ++,
 parantezele () sunt necesare;
 în absenţa acestora, expresia ar fi interpretată ca
*++(argv[0]).
• De fapt, am folosit acest lucru în ciclul exterior,

 unde sarcina era să parcurgem un anumit şir de
caractere care conţinea un argument.
INTRĂRI ŞI IEŞIRI
• În ciclul interior, expresia
++argv[0]
 incrementează pointerul argv[0]
18:00 PCLP CURS 10 61
Intrări şi ieşiri Intrări şi ieşiri

• În continuare vom descrie
• Facilităţile de intrare şi ieşire nu fac parte din  biblioteca standard,
limbajul C în sine.
 funcţii care furnizează facilităţi de intrare şi ieşire,
 de manipulare a şirurilor de caractere,
• Cu toate acestea, programele interacţionează cu
mediul lor  de gestionare a spaţiului de stocare,
 rutine matematice şi
 în moduri mult mai complicate decât cele pe care
le-am prezentat anterior.  o gamă variată de alte servicii pentru programele C.
• Ne vom concentra asupra intrărilor şi ieşirilor.
Intrări şi ieşiri
• Proprietăţile funcţiilor din bibliotecă sunt specificate
 în mai mult de 12 fişiere antet
• Am făcut deja cunoştinţă cu câteva dintre acestea,

inclusiv cu
 <stdio.h>,
 <string.h> şi
 <ctype.h>. INTRĂRI ŞI IEŞIRI STANDARD
• Nu vom prezenta întreaga bibliotecă aici,
 deoarece suntem mai interesaţi să scriem programe C
care să o folosească.
18:00 PCLP CURS 10 65
11
09.11.2016
Intrări şi ieşiri standard Intrări şi ieşiri standard

• Cel mai simplu mecanism de citire a datelor de
• Biblioteca implementează un model simplu de intrare este
citire şi scriere a textului.
să citim caracter cu caracter de la intrarea standard
 Un flux de text este format dintr-o secvenţă de
 care este în mod normal tastatura,
linii;
 fiecare linie se termină cu un caracter rând nou.  cu ajutorul funcţiei getchar:
int getchar(void)
• Dacă sistemul nu lucrează în acest mod,
 getchar returnează următorul caracter de la
 biblioteca ia măsurile necesare pentru a face să
intrare de fiecare dată când este apelată,
pară că se întâmplă aşa.
 sau EOF când întâlneşte sfârşitul fişierului.
Intrări şi ieşiri standard Intrări şi ieşiri standard

• Constanta simbolică EOF • Dacă un program prog foloseşte funcţia getchar
 este definită în <stdio.h>.  atunci linia de comandă
• Valoarea acesteia este în mod tipic -1, prog <fisierintrare

 dar evaluările ar trebui scrise în funcţie de EOF  face ca prog să citească respectivele caractere din
 nu de -1 fisierintrare
 pentru a fi independente de valoarea efectivă a lui EOF
 în locul situaţiei obişnuite (de la tastatură).
• În multe medii, un fişier se poate substitui tastaturii
 folosind convenţia < • Redirectarea intrării se efectuează în aşa fel încât
 pentru redirectarea intrării:  nici chiar prog însuşi nu este conştient de schimbare
• Şirul de caractere <fisierintrare nu este inclus • Funcţia

 printre argumentele liniei de comandă din argv. int putchar(int)
 este folosită pentru scriere:
• Redirectarea intrării este de asemenea invizibilă  putchar(c) scoate caracterul c la ieşirea standard
 dacă intrarea provine dintr-un alt program  care este în mod implicit ecranul.
 printr-un mecanism de tipul canalelor de transfer:
 pe unele sisteme, linia de comandă • Funcţia putchar returnează caracterul scris,
altprog : prog  sau EOF dacă apare o eroare.
execută cele două programe altprog şi prog şi • Din nou, ieşirea poate fi redirectată către un fişier
 transmite ieşirea standard a lui altprog printr-un cu ajutorul comenzii
canal de transfer
 la intrarea standard a lui prog.
>numefişier
12
09.11.2016
• Dacă prog foloseşte funcţia putchar, • Datele de ieşire produse de printf îşi găsesc de
prog >fisieriesire asemenea drumul către ieşirea standard.
 va scrie ieşirea standard în fisieriesire • Apelurile către putchat pot fi alternate cu cele către
printf
 în locul situaţiei obişnuite (i.e. pe ecran).
 datele de ieşire apar în ordinea în care au fost făcute
apelurile.
• Dacă sunt implementate canalele de transfer,
prog : altprog • Fiecare fişier sursă care face trimitere la o funcţie de
intrare/ ieşire din bibliotecă trebuie să conţină linia
 scrie ieşirea standard a lui prog include <stdio.h>
 la intrarea standard a lui altprog.  înainte de prima trimitere.
• Când numele apare cuprins între < şi >, • Acest lucru este valabil în special dacă se foloseşte
 căutarea fişierului antet se efectuează într-un set redirectarea
standard de foldere.  pentru a conecta ieşirea unui program la intrarea
următorului.
• Multe programe
 citesc numai un singur flux de intrare şi
• De exemplu, consideraţi programul
 scriu într-un singur flux de ieşire; litere_mici
 care rescrie datele sale de intrare cu litere mici:
• Pentru astfel de programe,
 citirea cu getchar şi scrierea cu putchar şi printf
 poate fi pe deplin satisfăcătoare,
 fiind cu siguranţă suficient pentru început.
#include <stdio.h> • Funcţia tolower este definită în <ctype.h>;

#include <ctype.h>  aceasta converteşte majusculele în litere mici şi
/* litere_mici: rescrie datele de intrare cu litere mici */  returnează celelalte caractere neschimbate.
main()
{ • După cum am menţionat anterior, „funcţii“
precum
int c;
while ((c = getchar()) != EOF)  getchar şi putchar din <stdio.h> şi
putchar(tolower(c));  tolower din <ctype.h>
return 0;  sunt adesea macrouri,
}  evitându-se astfel consumul mare de resurse din
cazul apelării unei funcţii pentru fiecare caracter.
13
09.11.2016
• Indiferent de modalitatea de implementare a

funcţiilor din fişierul antet <ctype.h> pe o
anumită maşină,
 programele care le folosesc sunt ferite de
cunoaşterea setului de caractere.
IEŞIRE CU FORMAT - sprintf
18:00 PCLP CURS 10 79
• Funcţia sprintf realizează aceleaşi conversii ca şi

printf,
 dar stochează rezultatul într-un şir de caractere:
int sprintf (char *sir, char *format, arg1, arg2, …)
• sprintf formatează argumentele din arg1, arg2...

 în conformitate cu format, ca şi înainte,
 dar plasează rezultatul in sir în locul ieşirii standard
• sir trebuie să fie suficient de mare pentru a putea

primi rezultatul.
• Această secţiune conţine o implementare a unei

versiuni minimale a funcţiei printf,
 cu scopul de a ilustra cum se scrie o funcţie care
procesează
 o listă de argumente de lungime variabilă într-un mod
portabil.
• Deoarece suntem interesaţi în principal de

procesarea argumentelor, funcţia minprintf
LISTE DE ARGUMENTE DE LUNGIME  va procesa şirul de caractere cu specificatorii de format
VARIABILĂ  va procesa argumentele
 dar va apela adevărată printf pentru a realiza
conversiile de format.
18:00 PCLP CURS 10 84
14
09.11.2016
• Declaraţia corectă pentru printf este • Partea delicată se referă la felul în care funcţia
int printf (char *fmt,…) minprintf parcurge lista de argumente
 unde declaraţia “…“ are semnificaţia că  atunci când lista nici măcar nu are un nume.
 numărul şi tipul acestor argumente poate varia.
• Fişierul antet standard <starg.h> conţine o
• Declaraţia “…“ nu poate apărea decât la sfârşitul colecţie de definiţii de macrouri
unei liste de argumente.
 care descriu cum se parcurge o listă de argumente
• Funcţia noastră minprintf este declarată ca
void minprintf(char *fmt, …) • Implementarea acestui fişier antet va fi diferită de
la maşină la maşină,
 deoarece nu vom returna numărul de caractere, cum
se întâmplă în cazul lui printf.  dar interfaţa pe care o prezintă este uniformă.
• Tipul va_list este folosit pentru a declara o • Ultimul argument dintre cele al căror nume se
variabilă care va face referire la fiecare argument pe precizează
rând  este folosit de macroul va_start pentru a începe.
 în funcţia minprintf, această variabilă se numeşte
pa, • Fiecare apel către va_arg
 de la „pointer spre argument“.  returnează un argument şi
• Macroul va_start iniţializează variabila pa să indice  incrementează pointerul pa
spre primul argument fără nume.  astfel încât acesta să indice spre următorul argument
 Macroul trebuie apelat o dată înainte ca pa să fie
folosită. • va_arg foloseşte numele unui tip
• Trebuie să existe cel puţin un argument al cărui nume  pentru a determina ce tip să returneze şi
să fie precizat  cât de mare să fie pasul către următorul argument.
#include <stdio.h>
Liste de argumente de lungime variabilă #include <stdarg.h>
/* minprintf: varianta minimala a lui printf cu lista de
argumente variabila */
• În final, va_end elimină ceea ce nu este necesar. void minprintf(char *fmt,…)
{
• Acest macro trebuie apelat înainte ca funcţia să va_list pa;
se încheie. /* indica, pe rand, spre fiecare argument fara nume*/
char *p, *sval;
• Aceste proprietăţi constituie baza variantei int ival;
noastre simplificate a funcţiei printf: double dval;
va_start(pa, fmt);
/* seteaza pa sa indice spre primul argument fara nume */
15
09.11.2016
case 'f':
for (p = fmt; *p; p++) {
dval = va_arg(pa, double);
if (*p != ‘%’) { printf(”%f“, dval);
putchar(*p); break;
continue; case 's':
} for (sval = va_arg(pa, char *); *sval; sval++)
putchar(*sval);
switch (*++p){ break;
case 'd': default:
ival = va_arg(pa, int); putchar(*p);
printf("%d", ival); break;
}
break; }
va_end(pa);
/* fa curatenie cand totul s-a incheiat */
int main()
{
int a = 9;
float f = 13.99;
char *s="buna ziua";
minprintf("sirul = %s\n",s);
minprintf("intrg = %d\n",a);
INTRARE CU FORMAT - sscanf
minprintf("real = %f\n",f);
return 0;
}
18:00 PCLP CURS 10 93
sscanf • Şirul de caractere destinat formatului conţine:

• În afara funcției scanf ca și la funcția printf  specificatori de format care sunt folosiţi pentru a
unde exista sprintf, controla conversia datelor de intrare,
 există de asemenea o funcţie sscanf care citeşte  spaţii sau tabulatori, care sunt ignorate,
dintr-un şir de caractere în locul intrării standard:
 caractere obişnuite (care nu sunt %), care în mod
int sscanf (char *sir, char *format, arg1, arg2,…)
normal
• Aceasta citeşte sir-ul în conformitate cu formatul  corespund următorului caracter din fluxul de
din şirul de caractere format şi intrare, care nu este de tip spaţiu alb.
 stochează valorile rezultate în arg1, arg2 etc.
 specificatori de format
 aceste argumente trebuie să fie pointeri.
16
09.11.2016
sscanf while (getline(linie, sizeof(linie)) > 0){

if (sscanf(linie, “%d %s %d", &zi, numeluna, &an) == 3)
/* in forma 25 dec 1988 */
• Pentru citirea datelor de intrare al căror format nu
printf("valid: %s\n", linie);
este fixat,
else if (sscanf(linie, “%d/%d/%d", &luna, &zi, &an) == 3)
 adesea cea mai bună soluţie este să citiţi, pe rând, /* in forma ll/zz/aa */
câte o linie şi printf("valid: %s\n", linie);
 apoi să o recitiţi fragmentat cu sscanf. else
/* forma incorecta */
• Să presupunem că dorim să citim linii care pot printf("incorect: %s\n', linie);
conţine date calendaristice în formele:
25 dec 1988
ll/zz/aa
Accesul la fişiere
• În toate exemplele de până acum
 s-a citit de la intrarea standard şi
 s-a scris la ieşirea standard,
 care sunt definite automat pentru un program de
către sistemul de operare local.
ACCESUL LA FIŞIERE • Următorul pas este scrierea unui program care să
acceseze un fişier
 care să nu fie deja conectat la program.
18:00 PCLP CURS 10 100
Accesul la fişiere Accesul la fişiere

• Un program care ilustrează nevoia unor astfel de
operaţii este cat • Spre exemplu, comanda
cat x.c y.c
 care concatenează o colecţie de fişiere cu nume la
ieşirea standard.  scrie conţinutul fişierelor x.c şi y.c (şi nimic altceva)
la ieşirea standard.
• Programul cat este folosit
 pentru afişarea conţinutului fişierelor pe ecran şi • Întrebarea este ce măsuri trebuie luate pentru a fi
citite fişierele cu nume
 cu rolul de colector general orientat al datelor de
intrare  mai exact cum să se facă legătura între numele externe
 pentru programele care nu au capacitatea de a accesa  la care se gândeşte un utilizator şi
fişierele prin intermediul numelui.  și instrucţiunile care citesc datele.
17
09.11.2016
• Regulile sunt simple. Înainte • Acest pointer (pointer de fişier) indică spre o structură
 de a citi din fişier sau care conţine informaţii despre fişier, cum ar fi
 de a scrie în acesta,  locaţia bufferului,
 fişierul trebuie deschis
 poziţia caracterului curent din fişier,
 prin intermediul funcţiei de bibliotecă fopen.
 dacă se citeşte din sau se scrie în fişier şi
• Funcţia fopen  dacă au apărut erori
 preia un nume extern precum x.c sau y.c,  dacă s-a întâlnit sfârşitul de fişier.
 efectuează câteva operaţii de economie internă şi
negociere cu sistemul de operare (detalii care nu • Utilizatorii nu au nevoie să cunoască detaliile,
trebuie să ne preocupe) şi deoarece definiţiile obţinute din <stdio.h>
 returnează un pointer care să fie folosit la operaţiile  includ declaraţia unei structuri, numită FILE.
ulterioare de citire şi scriere în fişier.
• Singura declaraţie necesară pentru un pointer de Accesul la fişiere

fişier este exemplificată în
FILE *pf; • Apelul către funcţia fopen dintr-un program este
FILE *fopen(char *nume, char *mod);
pf = fopen(nume, mod);
• Cele de mai sus precizează că
1.Primul argument al funcţiei fopen
 pf este un pointer spre tipul FILE şi
 funcţia fopen returnează un pointer spre tipul FILE  este un şir de caractere ce conţine numele fişierului.
• Reţineţi că FILE este un nume de tip 2.Al doilea argument este modul,
 ca şi int  de asemenea un şir de caractere,
 nu un nume generic pentru o structură  care precizează cum se intenţionează să fie folosit
 acesta este definit prin intermediul lui typedef. fişierul.
Accesul la fişiere • Dacă se deschide pentru operaţii de scriere sau de

adăugare un fişier care nu există,
• Printre modurile permise se numără  acesta este creat, dacă acest lucru este posibil.
 citirea - read ("r"),
• Deschiderea unui fişier existent pentru operaţii de
 scrierea - write ("w") şi scriere duce la pierderea vechiului conţinut,
 adăugarea - append (" a").  în timp ce deschiderea pentru operaţii de adăugare
păstrează conţinutul anterior.
• Unele sisteme fac distincţie între
 fişierele text şi • Încercarea de a citi un fişier care nu există constituie o
eroare,
 fișierele binare;
 dar pot exista şi alte cauze pentru erori,
pentru cele din urmă, trebuie adăugată litera "b" la  cum ar fi încercarea de a citi un fişier atunci când nu
şirul de caractere care specifică modul. aveţi această permisiune.
18
09.11.2016
• Dacă apare vreo eroare • Funcţia getc returnează următorul caracter

 funcţia fopen returnează NULL.  din fluxul spre care indică pf;
• Următorul lucru necesar este o modalitate  aceasta returnează EOF
 de a citi din fişier sau  în cazul în care s-a întâlnit sfârşitul de fişier
 de a scrie în acesta o dată ce a fost deschis.  sau a apărut o eroare.
• Există mai multe posibilităţi, dintre care • putc este o funcţie de scriere:
 funcţiile getc şi putc sunt cele mai simple. int putc(int c, FILE *pf)
• getc returnează următorul caracter dintr-un fişier
• Funcţia putc scrie caracterul c în fişierul pf şi
 aceasta are nevoie de pointerul de fişier pentru a şti
despre ce fişier este vorba.  returnează caracterul scris,
int getc(FILE *pf)  sau EOF, în cazul în care apare o eroare.
• La fel ca şi getchar şi putchar, • Cei trei pointerii de fişier corespunzători sunt:

 getc şi putc pot fi macrouri şi nu funcţii. 1. stdin
2. stdout
• Când începe execuţia unui program C, 3. stderr şi
 mediul sistemului de operare are sarcina de a  sunt declaraţi în <stdio.h>
deschide trei fişiere şi
 de a furniza trei pointeri de fişier către acestea. • În mod obişnuit,
 stdin este conectat la tastatură, iar
• Aceste trei fişiere sunt
1. intrarea standard,  stdout şi stderr sunt: conectate la ecran,
2. ieşirea standard şi  dar stdin şi stdout pot fi redirecţionate către
3. ieşirea standard pentru erori;  fişiere sau canale de transfer.
• getchar şi putchar pot fi definite în funcţie de • Acestea sunt identice cu scanf şi printf ,
 getc, putc, stdin şi stdout astfel: 1. cu excepţia faptului că primul argument
 este un pointer de fişier care precizează fişierul
#define getchar() getc(stdin)
 din care urmează să se citească sau
#define putchar(c) putc((c), stdout)  în care urmează să se scrie;
2. al doilea argument este şirul de caractere care

conţine formatul.
• Pentru citirea sau scrierea cu format din sau în
fişiere, int fscanf(FILE *pf, char *format,…)
 pot fi folosite funcţiile fscanf şi fprintf .
int fprintf(FILE *pf, char *format,…)
19
09.11.2016
• Fiind precizate aceste aspecte preliminare, #include <stdio.h> /* cat: concateneaza fisiere, vers. 1 */
main(int argc, char *argv[]){
 suntem acum în măsură să scriem programul cat FILE *pf;
care să concateneze fişiere. void copiazafisier(FILE *, FILE*);
if (argc == 1)/* fara argumente; copiaza intrarea standard */
copiazafisier(stdin, stdout);
• Modul de concepţie este unul care s-a dovedit else
potrivit pentru multe programe. while(--argc > 0)
if ((pf = fopen(*++argv, "r")) == NULL){
 Dacă există argumente în linia de comandă, printf("cat: nu se poate deschide %s\nf,*argv);
return 1;
 acestea sunt interpretate ca nume de fişiere şi }else{
procesate în ordine. copiazafisier(pf, stdout);
fclose(pf);
 Dacă nu există argumente, }
return 0;
 este procesată intrarea standard. }
/* copiazafisier: copiaza fisierul ipf in fisierul opf */

• Funcţia
void copiazafisier(FILE *ipf, FILE *opf) int fclose(FILE *pf)
{
int c;  este inversa funcţiei fopen;
while ((c = getc(ipf)) != EOF)
• aceasta întrerupe legătura dintre pointerul de
putc(c, opf); fişier şi numele extern,
}
 legătură care fusese stabilită de fopen,
• Pointerii de fişier stdin şi stdout
 sunt obiecte de tipul FILE *. • eliberând pointerul de fişier pentru a fi folosit de
• Totuşi, aceştia sunt constante, nu variabile, un alt fişier.
 deci nu li se pot atribui valori.
• Deoarece majoritatea sistemelor de operare impun o • Funcţia fclose este apelată automat pentru
anumită limită fiecare fişier deschis
 numărului de fişiere pe care un program le poate  atunci când un program se încheie normal.
deschide simultan,
• Puteţi închide stdin şi stdout dacă nu sunt
• este o idee bună să eliberaţi pointerii de fişier
necesare.
 atunci când aceştia nu mai sunt necesari,
 după cum am procedat în funcţia cat. • Acestea pot fi redeschise prin intermediul funcţiei
de bibliotecă freopen.
• Mai există un motiv pentru folosirea funcţiei fclose
pentru un fişier de ieşire:
 goleşte bufferul în care funcţia putc trimite datele de
ieşire.
20
09.11.2016
BIBLIOGRAFIE
[1] Kernighan, B., Ritchie, D., The C Programming
Language, ediția a II-a, Ed. Prentice Hall, 1988.
18:00 PCLP CURS 10 121
21

PCLP Curs10 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PCLP Curs10 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

09.11.

• Spre exemplu, declaraţia

typedef  tipul Lungime poate fi folosit în declaraţii, conversii

• O situaţie des întâlnită este folosirea numelor typedef

UNIUNI • Uniunile furnizează o modalitate de a manipula diferite

• Ca un exemplu ce poate fi întâlnit în rutina de Uniuni

• Variabila u va fi suficient de voluminoasă Uniuni

• Din punct de vedere sintactic, membrii unei if (utip == INT)

• Notaţia pentru accesarea unui membru al unei Uniuni

• Când spaţiul de stocare este prioritar,

CÂMPURI DE BIŢI • O practică des întâlnită este o colecţie de

Câmpuri de biţi Câmpuri de biţi

Câmpuri de biţi Câmpuri de biţi

Câmpuri de biţi Câmpuri de biţi

Câmpuri de biţi • Deşi aceste expresii sunt bine puse la punct,

• Câmpurile sunt atribuite • Câmpurile nu pot fi declarate decât ca fiind de tipul

Argumentele liniei de comandă

• Când este apelată funcţia main, aceasta este apelată

Argumentele liniei de comandă #include <stdio.h>

• În exemplul de mai sus, argc are valoarea 3,

• Primul argument opţional este argv[1] şi Argumentele liniei de comandă

• Versiunea următoare se bazează

#include <stdio.h> • Fiecare incrementare succesivă (++argv) îl deplasează

• Primul argument opţional spune „tipăreşte toate • atunci comanda

• Dacă alegem ca -x (de la „excepţie“) să • Pentru utilizatori este convenabil ca argumentele

• Iată programul: while (--argc > 0 && (*++argv)[0] == ’-’)

int getline(char *linie, int max); case 'n': numar = 1; break;

/* gaseste: tipareste liniile cu sablonul din primul argument */

if (argc != 1) • argc este decrementat şi argv este incrementat

• Deoarece parantezele drepte [] au o precedenţă mai

• De fapt, am folosit acest lucru în ciclul exterior,

Intrări şi ieşiri Intrări şi ieşiri

• Ne vom concentra asupra intrărilor şi ieşirilor.

18:00 PCLP CURS 10 63 18:00 PCLP CURS 10 64

• Am făcut deja cunoştinţă cu câteva dintre acestea,

Intrări şi ieşiri standard Intrări şi ieşiri standard

Intrări şi ieşiri standard Intrări şi ieşiri standard

• Valoarea acesteia este în mod tipic -1, prog <fisierintrare

• Şirul de caractere <fisierintrare nu este inclus • Funcţia

#include <stdio.h> • Funcţia tolower este definită în <ctype.h>;

• Indiferent de modalitatea de implementare a

IEŞIRE CU FORMAT - sprintf

18:00 PCLP CURS 10 79

• Funcţia sprintf realizează aceleaşi conversii ca şi

int sprintf (char *sir, char *format, arg1, arg2, …)

• sprintf formatează argumentele din arg1, arg2...

• sir trebuie să fie suficient de mare pentru a putea

• Această secţiune conţine o implementare a unei

• Deoarece suntem interesaţi în principal de

sscanf • Şirul de caractere destinat formatului conţine:

sscanf while (getline(linie, sizeof(linie)) > 0){

Accesul la fişiere Accesul la fişiere

• Singura declaraţie necesară pentru un pointer de Accesul la fişiere

Accesul la fişiere • Dacă se deschide pentru operaţii de scriere sau de

• Dacă apare vreo eroare • Funcţia getc returnează următorul caracter

• La fel ca şi getchar şi putchar, • Cei trei pointerii de fişier corespunzători sunt:

2. al doilea argument este şirul de caractere care

/* copiazafisier: copiaza fisierul ipf in fisierul opf */

18:00 PCLP CURS 10 121

S-ar putea să vă placă și

int sprintf (char sir, char format, arg1, arg2, …)