ANALIZA SOCIOLINGVISTICĂ

ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Spaţiul pruto-danubian-pontic reprezintă un teren propice pentru cercetătorii pasionaţi de

aventura babeliană din perspectiva diacronică, studierea căreia permite elucidarea circumstanţelor
istorice, economice, sociale de apariţie şi dezvoltare a limbii române şi dialectelor sale. Geo-aria
românească modernă, care asigură funcţionarea şi dezvoltarea limbii române, cuprinde teritoriul
actual al Românei, sudul Ucrainei, Bucovina, şi, desigur, teritoriul Republicii Moldova în
cfrontierele sale recunoscute de organismele internaţionale. Preocuparea cercetătorilor filologi
pentru destinul limbii române în teritoriul Republicii Moldova a constituit din totdeauna subiectul
digresiunilor lirice, jurnalistice şi scriitoriceşti, care, mai rar, totuşi, au fost fundamentate din punct
de vedere a caracterului profund social al fenomenului lingvistic ca atare.

Legislaţia, politica şi planificarea lingvistică în Republica Moldova, sunt trăsăturile definitorii

ale Legislaţiei şi politicii lingvistice ale noului stat suveran prin prisma celor două principii
cunoscute în practica internaţională – principiul personalităţii şi principiul teritorialităţii – care pot
constitui fundamentul Legislaţiei lingvistice ca mecanism explicit al politicilor lingvistice.
Conceptualizînd reforma limbilor, diriguitorii Legislaţiei lingvistice şi aleşii poporului nu au dat
dovadă de suficientă fermitate şi perspicacitate pentru crearea condiţiilor necesare de evoluare
progresivă a diglosiei, generatoare de bilingvism inegalitar, spre politica lingvistică de valorificare
a limbii oficiale şi de protejare a limbilor etniilor minoritare, fapt care dovedeşte, cu prisosinţă, că
noul stat suveran nu s-a eliberat de sub tutela limbii imperiale. Reeşind din acestea putem pune în
lumină lipsa de claritate, duplicitatea şi caracterul contradictoriu al Legislaţiei lingvistice a noului
stat suveran, care decurge, pe de o parte, din declararea limbii naţiunii titulare ca limbă de stat, iar
pe de altă parte, din tentativa de elaborare a unei Legislaţii lingvistice bazate pe principul
personalităţii, fapt care implică concurenţa, fără limită teritorială, a limbilor în contact şi libertatea
comportamentului glotic al individului pe întregul teritoriu al statului. Principiul personalităţii, aşa
cum este tălmăcit de Legislaţia lingvistică actuală, are un caracter discriminatoriu, întrucât el
permite doar anumitor categorii de cetăţeni să-şi exercite dreptul la libera alegere a
comportamentului glotic. Mai mult, acest fapt incită etniile minoritare nonruse să studieze, la fel
ca şi înainte, doar rusa. Inconsecvenţa şi ambiguitatea Legislaţiei lingvistice în vigoare se
desprinde şi din stratificarea ierarhică a limbilor în trei niveluri, şi anume:

 limbă oficială,
 limbă de comunicare interetnică
 alte limbi.

Această trihotomie contribuie nu numai la degradarea statutului limbii oficiale şi consolidarea

prerogativelor limbii ruse, dar constituie o sfidare a drepturilor lingvistice ale ucrainenilor care
sunt mai numeroşi decât ruşii. Menţionându-se importanţa simbolică a adoptării actelor legislative
din 31 august 1989 pentru identitatea glotică a populaţiei băştinaşe, putem evidenţia principalele
elemente vulnerabile în evoluţia ulterioară a Legislaţiei şi politicii lingvistice a Republicii
Moldova, precum şi căile de eliminare a acestora, accentul fiind pus pe necesitatea soluţionării a
două probleme de importanţă capitală pentru promovarea limbii naţiunii titulare, şi anume:

 denumirea corectă a limbii oficiale şi

 crearea condiţiilor favorabile pentru funcţionarea nestingherită a acesteia.

Un loc aparte este rezervat analizei tentativei stângace de soluţionare a problemelor lingvistice
prin teritorializarea limbii găgăuze. Deşi protejarea limbii unei minorităţi etnice prin
teritorializarea acesteia este o practică cunoscută în lume, vulnerabilitatea soluţiei date rezidă în
oficializarea limbii ruse în Gagauz-Yeri, fapt care contribuie atât la degradarea limbii găgăuze ca
limbă oficială la nivel regional, cât şi a limbii oficiale a statului în acest teritoriu. Putem include
argumente concrete în susţinerea tezei privind eşecul politicii de teritorializare. În fine, putem
menţiona politica şi planificarea lingvistică din autoproclamata Republică Moldovenească
Nistreană, care reprezintă un exemplu clasic de epurare lingvistică şi etnoculturală, unde cele mai
elementare drepturi lingvistice ale populaţiei de etnie română sunt violate în mod sistematic.
 În continuare voi încerca să evidenţiez schimbările intervenite în atitudinile populaţiei faţă de
limbi şi comportamentul glotic al cetăţenilor republicii odată cu modificarea ordinii politice,
economice şi sociale legate de edificarea noii formaţiuni statale. În ancheta sociolingvistică, al
cărei eşantion este reprezentativ la nivel naţional1, am gasit informaţii ample şi utile privitoare la
competenţele lingvistice, domeniile şi frecvenţa de utilizare a limbilor, motivaţiile şi constrângerile
în alegerea limbilor în comunicarea cotidiană, alternanţa limbilor în acelaşi discurs, asimilarea
glotică, relaţia dintre limbă şi identitate etc. În contextul prezentei anchete, am urmărit, înainte de
toate, evaluarea opiniilor cetăţenilor faţă de cele mai controversate şi cele mai vulnerabile
probleme cu un potenţial ridicat de conflict, precum: denumirea oficială a limbii de stat, tentativa
de decretare a limbii ruse ca limbă oficială, relaţia dintre limba română şi „limba moldovenească”,
bi- şi plurilingvismul cetăţenilor. Studiul de sinteză, efectuat pe baza procesării şi interpretării
informaţiilor culese, mi-a permis să relevez o serie de mutaţii esenţiale survenite în atitudinile şi
comportamentul glotic al cetăţenilor noului stat suveran, în perioada 1989–2007. Schimbările
atitudinale şi comportamentale la nivelul membrilor societăţii scot în vileag caracterul depăşit al
Legislaţiei şi politicii lingvistice în vigoare. Constatările, în acest sens, pot fi rezumate în felul
următor:

1. După 1989, limba oficială a înregistrat progrese semnificative în extinderea domeniilor de

funcţionare şi a frecvenţei de utilizare, fapt ce contribuie la ridicarea prestigiului acesteia.
Drept urmare, 93,2% dintre participanţii la anchetă sunt conştienţi de rolul unificator al
limbii oficiale ca simbol al naţiunii, 91,2% dintre ei exprimându-şi acordul cu privire la
obligativitatea cunoaşterii acesteia de către toţi cetăţenii statului. Factorul principal în
frânarea acestui proces este vehicularea, de către autorităţile moldovene, a ideii
bilingvismului social, care nu motivează, nicidecum, etniile conlocuitoare să studieze
limba oficială a statului: doar 28,6% dintre găgăuzi, 29% dintre ucraineni, 33% dintre
bulgari şi 47,9% dintre ruşi doresc să aibă mai multe ore de română la şcoală (liceu).
2. În afară de aceasta, în ultimii şapte ani, se observă o tendinţă predominantă a opiniei
populaţiei, conform căreia, în şcolile cu predare în alte limbi decât limba rusă, aceasta din
urmă ar trebui studiată la libera alegere, la fel ca orice altă limbă de circulaţie
internaţională, proporţia celor care s-au pronunţat pentru opţiunea dată înregistrând o
 creştere de la 58%, în 2001, la circa 80%, în 2007. De remarcat că nu doar respondenţii de
etnie română împărtăşesc opinia dată (90%), dar şi reprezentanţii altor etnii, cea mai înaltă
pondere fiind înregistrată printre ruşi (50%), iar cea mai scăzută – printre găgăuzi (17%).
Aceasta nu înseamnă însă că cetăţenii republicii sunt dezinteresaţi de studierea limbii ruse,
65,4% dintre ei fiind conştienţi de importanţa cunoaşterii acesteia ca instrument de acces
la bogata cultură a poporului rus.
3. Deşi limba oficială se situează pe prima poziţie după aria de extindere şi frecvenţa medie
de utilizare, în principalele domenii ale vieţii publice, se observă o tendinţă conturată în
folosirea regulată a unei alte limbi decât limba de stat în mediul profesional şi în sfera
serviciilor publice din republică, cu precădere, a limbii ruse. Pretextând crearea normelor
legalinstituţionale şi a oportunităţilor reale de utilizare a limbilor minoritare în cele mai
diverse domenii, cadrul legislativ imprecis al Republicii Moldova cu privire la delimitarea
clară a domeniilor de utilizare a limbii oficiale şi a limbii ruse, ridicată la rangul de limbă
de comunicare interetnică, contribuie, de fapt, la majorarea numărului vorbitorilor de limbă
rusă pe seama celorlalte etnii.
4. În plus, urmare a trilingvismului oficial din Gagauz-Yeri, printre găgăuzi se observă o
tendinţă crescândă de abandon glotic în masă în favoarea limbii ruse, 53,3% dintre ei
neutilizând deloc limba maternă în comunicarea cu copiii. Politica lingvistică neadecvată
a Republicii Moldova, a cărei deficienţă majoră continuă să rămână caracterul declarativ
al măsurilor, prin care statul înţelege să administreze multilingvismul în societate, nu le-a
permis găgăuzilor să-şi dezvolte o competenţă adecvată în limba maternă, astfel încât
găgăuza să poată fi utilizată atât în sistemul de învăţământ, în mediul profesional, cât şi în
administraţia publică locală.
5. În ceea ce priveşte controversata problemă a limbii de stat şi a limbii de comunicare
interetnică, cvasitotalitatea respondenţilor (89%) sunt de părere că limba oficială trebuie să
îndeplinească şi funcţia de limbă de comunicare între etnii. În consecinţă, în ultimii ani, se
observă o tendinţă de majorare a segmentului de populaţie de la 46%, în 2002, la 73%, în
2007, care optează pentru decretarea unei singure limbi de stat. De remarcat că cei 25 la
sută dintre respondenţi, care au optat pentru două limbi oficiale, reprezintă, preponderent,
populaţia rusofonă, bulgarii alcătuind 90,9% din totalul reprezentanţilor etniei respective,
 ruşii – 90,4%, găgăuzii – 83,3% şi ucrainenii – 71,4%, această opţiune fiind împărtăşită de
21% dintre moldoveni.
6. Afişând un liberalism exagerat, care pune accentul pe mixajul polietnic, politica lingvistică
în vigoare a condus la izolarea etniilor conlocuitoare, delimitarea unui segment al identităţii
civice (naţionale) fiind cu neputinţă: doar 8% din populaţia republicii aparţinând etniilor
minoritare se consideră parte componentă a poporului moldovenesc, cvasitotalitatea
acestora autoidentificându-se în conformitate cu principalele caracteristici ale identităţii
etnice, fapt care dovedeşte că identitatea civică este slab conturată. Cât priveşte identitatea
etnică a populaţiei băştinaşe, se observă o tendinţă de creştere vertiginoasă de la 2,2%, în
2004, la 43,3%, în 2007, a proporţiei celor care aderă la discursul identitar românesc.
7. Alegerea denumirii limbii oficiale în Republica Moldova nu este o opţiune neutră, ci una
politică, care îşi găseşte manifestare concretă în comportamentul politic al populaţiei. În
pofida inconsecvenţei factorilor de decizie, evoluţia în dinamică a opiniei cetăţenilor atestă
o majorare de la 16,5%, în 2004, la 49,5%, în 2007, a proporţiei populaţiei băştinaşe, care
optează pentru denumirea firească a limbii române. Tendinţa de majorare a segmentului de
cetăţeni care estimează că limba lor maternă este româna se explică prin depăşirea
sentimentului de inferioritate lingvistică odată cu creşterea nivelului de competenţă în
limba română standard a acestora.
8. În plus, mult vehiculata teză cu privire la existenţa „limbii moldoveneşti” a fost infirmată
de participanţii la anchetă, 85% din totalul acestora fiind de părere că cele două glotonime
denumesc un singur idiom – limba română, proporţia populaţiei de etnie română care s-a
pronunţat pentru unitatea limbii moldoveneşti şi a limbii române alcătuind 89%.
Bineînţeles că opţiunea dată a populaţiei nu trebuie şi nu poate fi ignorată de factorii de
decizie în procesul de reactualizare a Legislaţiei şi politicii lingvistice.
9. Alegerea limbii de comunicare într-un spaţiu multilingv nu este o opţiune neutră, ci una
socialmente marcată. În condiţiile bilingvismului diglosic din Republica Moldova, în care
alegerea limbii de comunicare implică conotaţii identitare şi simbolice, studierea
alternanţei codurilor lingvistice are o importanţă majoră în cercetarea strategiilor de
acomodare comunicativă a populaţiei. Analiza comparativă a coeficienţilor de divergenţă,
care reflectă comportamentul disociativ al interlocutorilor într-un context multilingv,
denotă că românofonii adoptă de două ori şi ceva mai des un comportament de convergenţă
 lingvistică decât rusofonii, dovadă a faptului că populaţia băştinaşă tinde spre o comunicare
funcţională şi eficientă, lipsită, din ce în ce mai mult, de conţinutul simbolic. Dimpotrivă,
comportamentul lingvistic, în mare măsură, disociativ al vorbitorilor de limbă rusă
ilustrează dorinţa acestora de a impune grupului majoritar exogen identitatea lor diferită de
cea a populaţiei băştinaşe, fapt care îşi găseşte reflectare în calitatea relaţiilor interetnice
din republică.

Concluzie:

În acest referat am constituit o tentativă de elucidare a rolului şi paradigmei de înţelegere a

politicii şi planificării lingvistice la acest început de mileniu, ţinând cont de sinteza dintre tendinţa
de dezvoltare a particularismelor locale, pe de o parte, şi afirmarea naţionalismului civic la nivel
naţional şi la scară internaţională în condiţiile globalizării, pe de altă parte. Astfel, identificarea şi
definirea politicii şi planificării lingvistice se dezvăluie prin conjugarea mai multor profiluri, cele
mai importante fiind dimensiunea lingvistică, socială, economică şi politică, fapt care conferă
acestui domeniu un caracter transdisciplinar prin excelenţă. Din această perspectivă, punînd
accentul pe modalităţile prin care politica şi planificarea lingvistică se înscrie, ca parte integrantă,
în concepţia dezvoltării naţionale şi în planul de dezvoltare a resurselor naţionale ale societăţii,
limba este considerată drept o resursă societală. Ceea ce ar putea fi preluat ca preţios şi valorizant
provine din analiza acelor deschideri pe care le oferă conceptul unitar de politică şi planificare
lingvistică, modelul integrat de descriere a politicii şi planificării lingvistice ca disciplină teoretică
şi domeniu practic de activitate umană, modelul de analiză a raportului cost–beneficiu extrapolat
asupra domeniului dat din ştiinţele economice, analiza aspectului valoric al limbii, disocierea
noţiunilor de bilingvism şi diglosie ca elemente de analiză a multiligvismului societal, precum şi
distincţia utilă dintre identitatea etnică şi identitatea civică dezvoltată în lucrare.
Nota de subsol

1 Ancheta a fost organizată în perioada martie–iunie 2007 pe un eşantion de 1046 de persoane din 91 de localităţi,
exceptând regiunea transnistreană. Construcţia eşantionului a fost efectuată în baza rezultatelor recensământului
naţional din 2004 prin metoda de stratificare, populaţia fiind divizată în funcţie de următoarele variabile: limba
vorbită de obicei, mediul de reşedinţă (urban/rural), zona geografică de reşedinţă (nord/centru/sud/Gagauz-Yeri),
vârsta, studiile, ocupaţia, sexul.