Vă mai amintiţi?

În octombrie 2011, Regele Mihai a rostit un discurs profetic în faţa

Camerelor reunite ale Parlamentului României. Atunci a parafrazat un tulburător proverb
amerindian: “Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară
pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri”.

Vechii amerindieni spuneau “Purtaţi-vă bine cu Pământul: nu v-a fost dat de părinţi, ci v-a
fost împrumutat de copiii voştri. Noi nu moştenim pământul de la strămoşi, ci îl împrumutăm
de la copii”.

E o adâncă înţelepciune distilată în cuvintele acestea paradoxale la prima vedere.

Nu ştiu dacă preşedintele Klaus Iohannis a reflectat, între o partidă de schi şi una de golf, la
acest împovărător adevăr.

A intrat prea repede în rolul de jupân postmodern, a devenit prea degrabă vărsătoriu de
lozinci răsuflate, sare prea iute peste premise, nerăbdător să se aşeze maiestuos pe concluzii.
Trei ani şi jumătate la Cotroceni l-au miticizat iremediabil.

Constituţia îi dă Preşedintelui o spoială de putere, să se descurce cu ea cum ştie mai bine. Îi

lasă însă răgaz berechet să se gândească la ţară, să lase în urmă nu doar desenul unor viraje cu
derapaj sau o ceaţă deasă de vorbe.

Preşedintele Klaus Iohannis ar fi avut misiunea de a uni românii, de aici şi de pretutindeni, în

jurul unui ideal. Prosperitatea propriei persoane nu e un ideal naţional.

L-am ascultat ieri pe Klaus Iohannis, la Consiliul Naţional al PNL. Apoi i-am citit speech-ul
şi sentimentul a rămas neschimbat: Preşedintele României nu se osteneşte să facă priză cu
realitatea. În timp ce, contar constatărilor sale, guvernarea PSD (departe de a fi “ireală”, cum
alunecând pe înţelesul cuvintelor a definit-o) e a naibii de reală. Ba chiar raţională în modul
drăcesc în care socialiştii îşi urmăresc interesele.

În locul unei prognoze fundamentate, Iohannis le-a livrat ieri liberalilor, o profeţie: ”Şi vă
spun (adevăr grăiesc vouă, n.m.): toamna acestui an şi anul viitor trebuie să reprezinte
revenirea la normalitate în România!”. Cum ar putea fi întoarsă România, brusc, spre
”normalitate”? Ce se va arăta pe cer sau va zornăi pe pământ în ”toamna acestui an”? Anul
viitor ştim: speră să se repete minunea, să obţină al doilea mandat. Şi, apropo de ”revenirea la
normalitate”, unde, în istorie, a găsit o ”normalitate” convenabilă? .

De ce cuvintele lui cad în gol, de ce nu se pot ancora în nici o idee? Pentru că Preşedintele n-
are nici o idee, decât dorinţa îndârjită pentru al doilea mandat, încă cinci ani în Palatul în
care, singur a mărturisit, se simte ”confortabil”.

Ce ar fi putut face Preşedintele în tot amarul ăsta de vreme? Ceea ce a promis solemn că va
finaliza, încă din octombrie anul trecut: un Proiect de Ţară.

Un Proiect de Ţară ne-ar fi scos din derivă, un Proiect de Ţară ar fi îndiguit fervoarea
distructivă a PSD, un Proiect de Ţară ar fi făcut auzit glasul ţării în lume, un Proiect de Ţară
ar fi dat substanţă propriului său discurs, un Proiect de Ţară ar fi putut garanta restituirea
României proprietarilor săi de drept - urmaşii noştri.