Sunteți pe pagina 1din 1

Într-una dintre piesele sale de teatru, Jean Paul Sartre a lansat această formulă şocantă:

„Infernul sunt ceilalţi”. Pentru mine sunt „eu”, pentru oricare altul sunt „celălalt” şi oricine
altul, pentru mine, este „celălalt”. Sunt aşadar, în acelaşi timp, şi „eu” şi „celălalt”. Numai că,
înainte de a-l vedea pe „celălalt” ca pe o condiţie a propriei mele împliniri, îl văd mai degrabă
ca pe un obstacol ce se cere depăşit. Celălalt nu mai este un punct de reper pe drumul
evoluţiei şi creşterii mele ca om, devine inamicul meu personal. La aşa ceva se ajunge când
mediul social este infestat de inechitate şi manipulare. Or, în societatea noastră, inechitatea şi
manipularea au atins cote uriaşe. Tot felul de privilegii, venituri clar, strigător la cer de
nemeritate, pensii speciale, avantaje peste avantaje acordate unora în detrimentul şi sfidarea
altora. Războiul politic şi mediatic din societatea noastră, deşi, slavă domnului, încă se poartă
cu arme convenţionale, riscă să facă din poporul român un mutilat pe viaţă.

În Cartea a VI-a a Republicii lui Platon, se susţine ideea că trebuie să voteze numai oamenii
educaţi. Dar tocmai aici este problema: cine şi cum decide în privinţa unei persoane educate?
Nivelul studiilor? Cei care au votat cu PSD sunt educaţi? Cei care ţin cu Codrin Ştefănescu şi
cu Eugen Nicolicea sunt educaţi? Sau educat este numai cel care, zilele trecute, scuipa în
direcţia lor, pe stradă, şi-i înjura? Educat este cel care ţine cu Tudorel Toader sau haidamacii
care, tot zilele trecute, aruncau cu vopsea şi înfigeau cuţite pe scările Ministerului Justiţiei?
Nu, educaţi sunt numai cei care ţin cu Iohannis şi camarila lui. Nu mai este la modă să fii de
stânga. Eşti catalogat imediat ca bolşevic, dinozaur, fosilă vie. Deştepţii sunt ceilalţi. Ei sunt
cei educaţi, la ei este spiritul şi nu unul oarecare, ci unul uriaş, hegelian, absolut.

În piesa lui J.P. Sartre, cei trimişi în infern se aşteaptă să vadă flăcări, cazane cu smoală,
demoni. Nimic din toate acestea. Aşteaptă cu sufletul la gură să vină măcar un călău. Nimic.
Un mic detaliu începe să le atragă atenţia: camera în care stau are toate uşile închise. Nu are
nici ferestre. Dar se iau cu vorba şi trec peste acest „detaliu”. Schimbă între ei impresii,
amintiri, îşi fac observaţii. Bineînţeles, ajung şi la ceartă. Apoi, pe nesimţite, prezenţa
celorlalţi devine, pentru fiecare, tot mai apăsătoare. Nu se mai suportă între ei. Prin simplul
fapt că este „de faţă”, celălalt devine o prezenţă inacceptabilă, respingătoare, anihilantă.
Înţeleg, în sfârşit, că sunt în infern, iar Joseph Garcin nu face decât să exprime ceea ce
gândea, în concluzie, fiecare: „Nu e nevoie de flăcări şi smoală, infernul sunt ceilalţi”!

Pentru o parte a clasei politice româneşti, dar mai ales pentru „Statul Paralel”, acum, infernul
este PSD. Toate scenariile imaginate şi puse în practică până acum, începând cu
demonstraţiile din iarna lui 2017, continuând cu încercarea de lovitură de stat din 10 august
2018 şi opoziţia constantă a preşedintelui Iohannis faţă de guvernul României, au eşuat rând
pe rând. Guvernul PSD-ALDE a rezistat, şi-a văzut de programul de guvernare, a mărit
salariile şi pensiile, acum deţine şi preşedinţia Europei şi dacă anul acesta vor începe şi marile
proiecte de investiţii despre care se vorbeşte, s-ar putea foarte bine ca PSD să-şi recâştige
electoratul şi să triumfe în toate bătăliile electorale următoare. Or, un nou succes devastator al
PSD îi sperie pe adversari, le dă frisoane. Un PSD câştigător pe toate planurile este sfârşitul
lumii pentru Iohannis et comp.

Sigur, reciproca este valabilă. Pentru PSD, infernul sunt: statul paralel, #Rezist, Iohannis,
judecătorii care le cer socoteală liderilor pentru uriaşele averi. Dacă se întrevede vreo soluţie?
Ne răspunde acelaşi Joseph Garcin: „Să continuăm”!