IA-ȚI ÎN BRAȚE COPILUL INTERIOR

ȘI SPUNE-I CĂ TOTUL VA FI BINE!

de Edith Negulici

Motto:,,Inima mea este templul meu.

Filosofia mea este bunătatea.”
(Dalai Lama)

Piesă distinsă cu mențiune specială în cadrul Festivalului Național de Dramaturgie

Goana după Fluturi, Râmnicu Vâlcea, 2021

1
 Personaje:

Bogdana la 40-41 de ani

Bogdana la 10-11 ani

Psihoterapeut

2
Prolog

3
Bogdana la 40 de ani (se uită la TV, Breaking News): Alo? 112? Pierdut omenie!
Cred că cineva a răpit-o și a sechestrat-o!
Vă rog ajutați-mă să o găsesc, suntem pierduți fără ea!
Când am devenit atât de cinici și de inumani?
Când a devenit moartea atat de desuetă pentru noi?
De când suntem atât de nepăsători față de suferința umană?
Ne complacem in ideea că dacă se întâmplă departe de noi și nu ne
afectează direct, ne vom vedea mai departe de ale noastre. Nu ne mai
pasă decât de noi și de cei foarte apropiați nouă. În rest, it's not my
business. It's not my business pe naiba! Indiferența unora devine
punct de plecare pentru moartea altora!!!
Oare numărul contează? Cum putem scăpa din vedere contextul în
care se intamplă aceste morți? Oamenii iau foc prin spitale, se
defectează instalația de oxigen la secția mobilă ATI și se sting pe
paturi de spitale, în singurătate, fara niciun apropiat alături, își petrec
ultimele ore din viata singuri și în suferință. Au parte de
înmormantări rapide, pe banda rulantă, iar pe ultimul drum abia dacă
au voie să-i însoţească doi apropiați.
Oamenii dispar rapid de pe lumea asta, în anonimat, de parcă nici n-
ar fi fost.
Morții pandemiei sunt anulați rapid, nu avem timp sa-i plângem,
devin numere într-o statistică pe care o citim dimineața pe telefon.
Oare câti dintre noi ne simțim confortabil cu ideea de a avea o
astfel de moarte?
Și atunci de ce a devenit moartea un număr pe ecranul nepăsător al
telefonului nostru?
De ce competența noastră în domeniul umanității e pe cale de
dispariție, devenind un simplu ,,hobby”?
Ne pierdem umanitatea pe scara blocului, de când nu ne mai
cunoaștem vecinii, de când îi salutăm glacial la lift și le măsurăm
statutul după pantofi. Ne pierdem umanitatea în mijloacele de
transport în comun, în momentul în care nu ne mai ridicăm ochii din
telefoane și nu mai vedem nimic în jur. Ne-o pierdem în trafic, când
ne lăfăim în mașini scumpe şi-i denigrăm pe toți din jur. Ne
însingurăm în mulțimea orașului,

4
preocupaţi doar de noi înşine şi de viitorul pe care ni lam
pregătit.
Indiferent cine va fi președinte în următorii ani, oamenii vor
continuă să moară în spitale, poduri și șosele vor continua să
se prăbușească, cu toții vom continua să fim la întâmplare sau
nu, victimele unui sistem putred. 30 de ani de furturi și
corupție abia acum încep să-și facă efectele. Mai puțin
oxigen, mai puțin ciment, mai puțin asfalt, mai puține
materiale pe bani foarte mulți, iată reteţa îmbogățirii unora și
a morții celorlalți.
N-am nicio îndoială că jaful și această ruletă rusească pe
viețile noastre continuă.
Noi suntem principalii vinovați pentru tot ce se întâmpla în
țara asta, suntem vinovați pentru că ne place să traim în
corupție, ne place să ne furăm unii pe alții și lăsăm niște
hiene corupte să ne conducă. Da, și eu, și tu, toți suntem
vinovati. Votăm mereu aceeași ,,oameni” care ne fură și ne
distrug. Aici, în România, eşti liber să faci ce vrei, nu există
consecințe.
De ce ne-ar mai păsa?
Nu mai cred în umanitate sau în bune intenții.
Pe zi ce trece, constat în jurul meu o tot mai acută lipsă de
umanitate, de altruism. Am încetat să ne mai uităm după
monștri sub pat cand ne-am dat seama că traiesc în noi.
Mergem de bunăavoie spre iad. Coada imensă de la poarta
iadului poate fi egalată doar de cozile interminabile de la
reducerile din mall-uri și de la noua versiune de iPhone. Cea
mai mare tragedie a omeirii este faptul că din îngeri am
devenit monștri.
Suntem inumani și totuşi avem curajul să ne numim
,,oameni"... Ne criticăm la fiecare pas... indiferent că o facem
să ne simțim mai bine, călcând peste cadavre ... Ne îmbrăcăm
şi ne manifestăm cum vrem. Ne tradăm reciproc, frații se
omoară între ei în bătaie pentru o bucată de pământ... mamele
își abandonează copiii ... copiii își duc părinții la azil... unii
chiar ajung să-și omoare părinții pentru amarâta lor de
pensie...Facem totul pentru bani... omorâm oameni
nevinovați, creem războaie pentru a vinde armament,
calcăm orice în picioare. Traficul de persoane este printre
cele mai profitabile afaceri. Drogurile și armele se vând doar

5
 o dată, însă pe un om poți să-1 vinzi de 10 ori pe zi, în fiecare
zi, ani la rând, până îi cedează trupul.
Penitenciarele sunt supraaglomerate, practic, oamenii sunt
torturați acolo în condiții inumane. Iar prin efectul Noului
Cod Penal, anul viitor nu vor putea fi eliberați decât maxim
4500 de oameni, ceea ce este absolut insuficient. În România
nu s-au mai dat decrete de grațiere de 12 ani, pentru că
suntem inumani ca stat. În orice stat, cu anumită frecvență,
se dau asemenea legi.
Creem conflicte, haos, creem boli și inducem panica, vindem
ser fiziologic în loc de vaccin. Testăm cosmetice pe
animale... Experimentăm până și vaccinuri pentru diferite
boli, pe populații mici, nesemnificative, fără vreo putere
financiară. Marea majoritate mor... Restul trebuie să întrețină
în continuare industria farmaceutică. Am uitat demult ce e
respectul și ne place să profităm și să facem abuz de
încrederea fiecărui om care vrea să fie mai bun. Mințim cu
nerușinare pentru scopuri mai mult sau mai puțin întemeiate.
Ne batem joc de tot ce avem: de la bunuri materiale până la
oameni.
Cu ce drept ne mai numim oameni? Când noi distrugem
păduri. Când distrugem fiecare lac întâlnit aruncând peturi,
pungi, hârtii și chiar substanțe toxice. Cand avem câte 3
mașini în parcare pe care nu le folosim, poluăm fiecare
particulă de aer și consumăm ultimele rezerve de petrol.
Când închidem teatre. Arta ne permite să simţim că încă mai
suntem oameni. Fără artă suntem morţi.
E inuman că încă ne mai numim ,,oameni".
Cred ca ne merităm soarta și ne va fi din ce în ce mai rău.
Și totuși, ce facem pentru sufletul nostru?
Ce facem pentru sufletele celorlalți? (stinge TV)

Actul I
Scena I
(Acasă, în fața calculatorului)

Bogdana la 40 de ani: Acum două săptămâni, psihoterapeutul meu și-a cerut scuze
că trebuie să anulăm ședința, pentru că a intervenit o urgență –
o pacientă de-a lui făcuse un atac de panică și avea mare nevoie
de ajutor. Dacă până acum, femeia încerca să afle de unde vin
aceste atacuri de panică, acum, când simte că nu mai are aer,

6
 crede că are coronavirus. Eu avusesem o zi destul de bună,
așa că nu m-a afectat foarte tare. Fac terapie de-o veșnicie și,
mai nou, ne vedem aproape săptămânal pe Skype, pentru
psihanaliză.
(Psihoterapeutul intră pe Skype)
Psihoterapeut Se pare că ne îndreptăm spre o calamitate mondială, pentru că se
subminează măsurile. De Crăciun și Paști ignorăm
recomandările și ieșim în oraș cu prietenii. Unii vor muri,
asta e viața.
Bogdana la 40 de ani: Pentru tine e OK să discutăm, din punct de vedere etic?
Psihoterapeut Înainte să fim psihoterapeut și pacientă suntem oameni, iar
acum ne aflăm în aceeași barcă. Atunci când învățăm cum să
intervenim ca psihoterapeuți în caz de dezastre sau calamități, noi
suntem mereu în afara situației. De data asta, e altfel. Acum ne
aflăm în continuare în poziția de a-i asculta pe ceilalți, dar în
același timp, suferim și noi.
Bogdana la 40 de ani: Și cum e pentru tine? E prima dată când trăiești simultan ceva
asemănator cu ce simte pacientul?
Psihoterapeut: Da, și e atât de nou, încât nici n-am găsit o teorie despre asta.
Sunt psihoterapeuți specializați pe intervenții în caz de urgență,
există o pregătire aparte pentru asta și codul etic chiar te obligă
să faci acest lucru. De exemplu, dacă merg pe stradă și văd un
accident grav, datoria mea e să mă apropii și să văd dacă pot fi
de folos în vreun fel. Însa acum contextul e diferit. Situația asta
pune în mișcare un flux de informaţii, de preocupări și de
necunoscute la nivel global.
Bogdana la 40 de ani: A crescut numărul pacienților?
Psihoterapeut: Am avut câteva cereri noi. Toti pacienții mei au fost de acord să
lucrăm online, nimeni n-a intrerupt terapia din acest motiv. Ce
s-a întâmplat în schimb, a fost ca unii din ei au avut probleme
cu banii. Unii au avut imediat veniturile afectate —
antreprenori, freelanceri, organizatori de evenimente, etc. Dar
eu am continuat să-i consiliez, indiferent dacă pot plăti sau nu.
Bogdana la 40 de ani: Rămân cu datorii și plătesc după?
Psihoterapeut: Eu cred că profesioniștii responsabili trebuie să-și păstreze
ședintele cu pacienții, chiar dacă aceștia nu-și mai permit să
plătească. Acum etica ne spune să-i consiliem și pe cei care nu-
și mai permit.
Bogdana la 40 de ani: Cum se simte frica?
Psihoterapeut: În situația asta vorbim de percepția riscului, care include

7
 probabilitate, urgență și impact. În cazul persoanelor
vulnerabile, impactul e mare, pentru că se traduce în a nu avea
ce să mănânci a doua zi. Pentru acești oameni, frica de a fi
afectați din punct de vedere financiar e deja o realitate. Deci
impactul economic e mai puternic decât frica de a se îmbolnăvi
sau de a pierde pe cineva drag.
Iar unii dintre cei care au o viață mai stabilă, care fac parte din
clasa de mijloc se tern mai degrabă când se gândesc la criza
economică decât la pierderea vieții.
În primul rând, trebuie să protejăm viata, pentru că în privința
asta putem face ceva.
Bogdana la 40 de ani: Ce ne mai poate salva astăzi?
Psihoterapeut: Cred că asta va fi cea mai mare lecție pentru umanitate – să
facem bine! Ceea ce se întâmplă în toată lumea ne privește
îndeaproape. in suferinta comună simțim că lumea noastră
comuna este de nedespărțit. Aceasta lume este lovită de cea mai
cruda catastrofa naturală a tuturor timpurilor. Zeci de mii de
oameni au murit, milioane au rămas fără slujbe, fără adăpost și au
pierdut totul. Răspunsul nostru la această catastrofă trebuie să fie
unul comun. Acum este nevoie de solidaritate născută dintr-o
responsabilitate comună. Este nevoie de ajutor. Este nevoie de
alinarea suferintelor ș i de speranţa într-un viitor mai bun.
Această catastrofă ne zguduie pe toți. Există însă, în această grea
suferință și moment de profund umanism.
Oamenii se solidarizează în suferință. Oamenii nu-și închid ochii,
nici inimile în fața durerii celorlalți.

Scena II

Bogdana la 40 de ani: (în semiobscuritate, aude plânsete la distanță, ca un ecou):

Nu știu cine ești, dar știu că te cunosc. E ciudat că-ți știu atât de
bine plânsul. Poate ai nevoie de o îmbrățișare.
Nu mai știu eu cum să ofer afecţiune, sau poate-mi amintesc. Nu
știam dacă merg în direcția potrivită, dar m-am luat după aroma
de cremă de zahăr ars. Ești singură. Plângi singură. E frig.
Dar măcar ai desert, nu? (plânsul încetează)
Nu poate să fie chiar așa de rău dacă ai cremă de zahăr ars.
Probabil că și ție îți plăcea când erai mică. Era preferata mea.
Amândouă știm ce gust au dulciurile, dar nu știm ce gust are
iubirea.

8
 O fi dulce ca budinca de ciocolată sau ca cea de cacao cu lapte?
Poate că-i mai mult o combinaţie.
Iubirea cred că-i o combinație de lucruri minunate.
(Plânsul continuă. Femeia o caută)
Vreau să te iau in brațe. Dar doar pentru câteva clipe. Asta e
limita până când vreau să fug. Nu mai plânge, că vin imediat.
Știu că e greu, dar promit că vin, te iau în brațe și stau cu tine cât
e nevoie. N-o să te pun să dormi și apoi o să plec. N-o să plec.
PROMIT!
(începe să alerge şi se împiedică. Se loveşte. Plânsul continuă)
Nu mai plânge, n-auzi?! Vin imediat! Te găsesc, trebuie doar să
pun un leucoplast pe rana asta. Așa facem noi mereu, cădem și
ignorăm durerea. De parca n-ai ș ti.
Hai că sunt bine! M-am ridicat și fug și mai tare. Unde ești?
Ești aici? Normal că ești aici!
Probabil ţi-ai strâns genunchii la piept și simți un gol imens.
Foamea aia n-o să se potolească niciodată, te avertizez! Rămâne cu
tine, e singura care rămâne. Asta-i melancolia. A, și gândurile
care te vor agita în timpul zilei, urmate de coșmarurile din timpul
nopții. Vrei să umpli golul ala, dar uneori simți că te înghite cu
totul. Te aud cum plângi. Ai intrat în starea în care te simți ca
acasă.
Vin să te caut și te voi găsi, bine? Te voi lua în brate, îți promit,
doar că trebuie să-mi amintești cum. Vezi tu, atâtea brațe m-au
luat și-au dat cu mine de pământ. ar am făcut ce facem noi
întotdeauna. Leucoplast, alergat mai departe, spre următoarea
destinație. Hai că mai am puțin, da?
Mai am puțin și te țin în brațe, m-auzi?
(plânsul încetează):Acum de ce te-ai oprit din plâns? Ca nu mai știu
unde ești. Alo? Sper ca n-ai pățit ceva. Te rog, spune-mi orice! E
normal să te simți singură, abandonată și dată deoparte. E ok, vreau
doar să te țin în braţe.
Unde ești? Nu văd nimic și e beznă. Mai știi cum dormeam
mereu cu lumina aprinsă, de frică sa nu ne înghită întunericul? Știu
exact de unde te cunosc. Unde ești? A, m-ai luat prin surprindere!
Mă ții tu în braţe. De ce? (Se face lumină)
Bogdana la 10 de ani: Nu mai suport!
Bogdana la 40 de ani: Cine ești?
Bogdana la 10 de ani: Sunt TU!

9
 Bogdana la 40 de ani:Cum să fii EU? Eu sunt EU. N-am treabă cu tine. Doar nu mă
tăvălesc pe jos să plâng din orice.
Bogdana la 10 de ani: Eu sunt TU!
Nu mă îmbrăţișa. Lasă-mă!Nu merit!!
Îți va fi mai bine fără mine.
Te fac slabă și neajutorată ca un copil abandonat.
Bogdana la 40 de ani: Te-am căutat peste tot. Și te-am găsit, nu vezi că de-aia sunt aici?
Să te iau în brațe.
Bogdana la 10 de ani: Și apoi o să pleci.
Bogdana la 40 de ani: Ba nu! Te iau cu mine!
Bogdana la 10 de ani: Și dacă mă iei cu tine , o să mă pedepsești. N-o să mă iubești.
Tu vrei să pleci iar.
Bogdana la 10 de ani: Mă rănești prea tare când te simți așa neajutorată. Sunt adult, am
responsabilităţi. Nu pot să mă simt mereu ca un copil abandonat.
Nu-mi permit. Am treabă.
Bogdana la 10 de ani: Exact. Mereu ai treabă. De aia n-ai mai venit să te joci cu mine.
Ai promis că mă vindeci.
Bogdana la 40 de ani: Păi și nu asta fac? Nu mă lupt în fiecare zi ca să te vindec?
Bogdana la 10 de ani: Nu.
Bogdana la 40 de ani: Dar ce fac?
Bogdana la 10 de ani: M-ai abandonat. Ai promis că mă ajuți.
Bogdana la 40 de ani: Vino să te iau în brațe și hai acasă!
Bogdana la 10 de ani: Sunt prea rănită. Nu mă poți vindeca.
Bogdana la 40 de ani: Te ridic, eu. Te vindec eu.
Bogdana la 10 de ani: E prea târziu. Hai în brațe!
Bogdana la 40 de ani: De data asta nu mai fug. O să am grijă de tine.
Bogdana la 10 de ani: Nu mai suport să trăiesc așa.
Bogdana la 40 de ani: O să te țin în brațe.Te iubesc!
Bogdana la 10 de ani: Noi nu știm să iubim.
Bogdana la 40 de ani Ba știm, îţi promit. Haide, ia-mă și tu în brațe!
Bogdana la 10 de ani: N-o să meargă. Poți înlocui golul cu orice, dar el nu se va umple
decât cu iubire. (Și, cu ultima suflare, adoarme.)
Bogdana la 40 de ani:Reparăm noi asta cumva. Nu trebuie să moară nimeni.
Psihoterapeut: Așa funcționează iubirea.

10
 Scena III
(Acasă)

Bogdana la 40 de ani: Nu știu dacă ai remarcat o întâmplare importantă care s-a petrecut
în mileniul al III-lea: oamenii sunt pe cale de dispariție. Nu mai e
mult și nu vor se mai găsi decât ca excepții.
Bogdana la 10 de ani: Odinioară, oamenii chiar existau?
Bogdana la 40 de ani: Pot să depun mărturie. În copilărie și mai târziu, în adolescență,
am întâlnit câţiva. Chiar și în prima tinerețe am cunoscut unii.
Apoi s-a făcut secolul XXI și oamenii au fost tot mai puțini, cel
puţin pe aceste meleaguri.
Bogdana la 10 de ani: Oamenii obișnuiau să fie buni?
Bogdana la 40 de ani: Da! Fără să fie obsedaţi dacă asta se vede, dacă asta se știe.
Bogdana la 10 de ani: Nu ș tiau să-și facă selfie?
Bogdana la 40 de ani:Nu! Și era o bunătate care pleca din inimă. Pe vremuri, oamenii
aveau și inimă. Au fost înlocuiți de vânzători ai propriei imagini
contrafăcute. Gestul gratuit, bunătatea simplă, firească, fără
reflectoare, au ajuns excepții scandaloase.
Și banii nu puteau totul. De altfel, în fața oamenilor banii n-au
putut, de fapt, niciodaăa nimic. E drept, puțini oameni a cunoscut
pământul.
Bogdana la 10 de ani: Când au început să dispară oamenii? Ce s-a întâmplat?
Bogdana la 40 de ani: Oamenii au cam dispărut când au început să fie locuiți de mania
pricopsirii și patima consumului. Societatea de consum i-a
consumat pe oameni.
Consumatorii sunt astăzi carcase goale, fără conținut, fără
substanță și fără niciun alt orizont în afara consumului insuși.
Mâncare, obiecte și în rest — nimic. Nicio idee, niciun ideal, nici
urmă de umanitate.
(Psihoterapeutul intră pe Skype)
Psihoterapeut: Dintre deficitele lumii de astăzi, solidaritatea e pe primul loc. Sub
impactul dificultăților individuale și colective de gestionare a
crizei coronavirusului, tabloul condiţiilor sociale s-a schimbat atât
de mult, încât ne aflăm în fața unui test.
Bogdana la 40 de ani: Testul de solidaritate.
Psihoterapeut: La oameni, solidaritatea trebuie enumerată printre
comportamentele esențiale. Însă, ca mai toate comportamentele
umane, solidaritatea nu se declanșează automat și nici nu se
manifestă mecanic, consecvent, întotdeauna și la fel, în prezența
acelorași condiţii. Cei mai mulţi dintre noi suntem selectivi, în

11
 funcție de situații sau de persoanele care ne solicită.
Bogdana la 40 ani: Mai mult, găsim această ajustare selectivă, justificată!
Bogdana la 10 ani: Există și excepții? Oameni extraordinari, a căror solidaritate este
fără fisură și fără criterii de alegere diferite de nevoile reale ale
celor care au nevoie de ajutor?
Psihoterapeut: Da. De aici, diversitatea și complexitatea formelor de solidaritate
umană. De la vorba bună spusă ori mână întinsă unui necunoscut
aflat în nevoie, până la sacrificul material, al unui interes major, vital
sau chiar al propriei vieți. Nicio societate nu poate funcționa fără
solidaritate. Ea este susținută, în parte, ,,natural”, de scânteia de
umanitate din noi, dar și ,,artificial”, prin constrângerea normelor
sociale, de la obiceiuri și tradiții, până la legi și condiționări
comportamentale impuse instituţional-administrativ.
Bogdana la 40 de ani: Şi atunci, de unde deficitul nostru de solidaritate?
Psihoterapeut: Aici în România, cele trei generaţii de la război încoace, au fost
expuse unor condiții și condiţionări care au diminuat grav atât
capacitatea de manifestare de spontană a solidarității, cât și
internalizarea normelor sociale care ar fi putut să o sprijine.
Perioada celor două etape ale dictaturii comuniste, care au scris
istoria socială a două generații, a pervertit și a destrămat ideea și
practica solidarității sociale, utilizând mijloace care au mers de la
propaganda oficială, marginalizare socială forțată până la
reprimare și eliminare fizică.
Pentru ca răul să fie întreg, etapa ceaușistă a dictaturii comuniste
a generat și exercitat masiv o altă formă de distrugere a
solidarității sociale.
Etapa tranziţiei post-comuniste a dezlănțuit un val de
,,individualism”, luminat de perspectivele parvenirii ultra-rapide.
Un soi de alchimie socială bazată pe capacitatea nelimitată de
,,transmutare” a puterii politic-administrative și a treptelor sociale
superioare, în aur. La propriu! Adică îmbogăţire!!! Solidaritatea a
fost nu neglijată, ci azvârlită la coșul de gunoi, în favoarea ,,noii
doctrine” care promovează un stil de viaţă și soluţii
comportamentale incompatibile cu solidaritatea.
Bogdana la 40 de ani: Dacă ai o problemă cu unul, îi dai un pumn. Când nu ai o
problemă cu el, faci exact aceleași lucru, pentru că, ce sunt
toate acestea, dacă nu un mod cât se poate de firesc de ate
distra sau de a te băga în seamă sau de a te face remarcat,
recunoscut, interesant...

12
 Psihoterapeut: Aici ne-a găsit Covid-19! Evoluția pandemiei, dar mai ales
capacitatea și incapacitățile noastre individuale și colective de a
face față situației solicită, fără îndoială, un grad de solidaritate
mai ridicat decât în condiții normale.
Bogdana la 40 de ani: Rămâne de văzut din ce izvoare vom alimenta motivațiile
necesare, din ce ,,material” vom putea țese o rețea de solidarității.
Bogdana la 10 de ani: Din această situație putem ieși doar împreună!

Scena IV
(Acasă)

Bogdana la 40 de ani: Cred că oamenilor care sunt obișnuiți cu lucrurile așa cum sunt —
chiar dacă sunt rele —, le este greu să se schimbe. Pentru că
renunță ușor, se dau bătuți. Şi când o fac, toată lumea are de
pierdut.
Bogdana la 10 de ani: Eu cred în faptele de bunătate pe care oamenii le fac necondiționat.
Știi, acel gest în aparență mărunt, dar cu o valoare imensă.
Psihoterapeut: În ciuda tuturor lucrurilor, a naufragiului economic, social și chiar
spiritual, în care ,,scapă cine poate”, aș vrea să cred că oamenii
sunt în esenţă buni. De maladia dezumanizării generalizate nu ne mai
poate salva decât întoarcerea la valorile esențiale ale umanității. Nu
vom reuși să ne vindecăm peste noapte. Dar, putem începe să ne
însănătoșim social revenind la lucrurile simple, la valorile omenești
fundamentale. Și una dintre aceste valori fundamentale care ne
definește ca oameni este solidaritatea.
Solidaritatea și dorinţa unei lumi mai bune ne duc mai departe. Cine
salvează o viață, salvează întreaga lume, iar a face o faptă bună
înseamnă uneori a salva mii de oameni.
Bogdana la 10 de ani: De ce donăm bani pentru diverse cauze umanitare?
De ce facem voluntariat în cadrul asociațiilor ce protejează
animalele abandonate?
De ce oprim pe marginea șoselei atunci când vedem că cineva are
probleme în a schimba roata mașinii?
De ce stăm treji o noapte întreagă pentru a consola un prieten care
suferă?
De ce suntem dispuși să ne dăm viața pentru a o salva pe a altora?
Psihoterapeut: Suntem solidari pentru că nu vrem să ne simțim vinovați. Vrem să
evităm dezaprobarea celorlalți. Vrem să reducem emotiile negative
resimtite la observarea cuiva aflat în suferință. Este în interesul
nostru și un strop de altruism nu strică nimanui!

13
Bogdana la 10 de ani: Dar asta e tot? Acestea sunt singurele motive pentru care oamenii
aleg să-i ajute pe ceilalți? Ajutăm vreodată din dorința cu adevărat
altruistă de a spori bunăstarea altei persoane?
Psihoterapeut: Susținătorii ideii de egoism universal afirmă că orice facem, oricât
de nobil și de mult orientat spre celalalt pare să fie, este în ultima
instanță un comportament care ajută propria persoană.
De cealaltă parte, adepţii altruismului susțin că suntem capabili
de o motivaţie altruistă pură, în beneficiul unei alte persoane.
Atunci când empatizează cu suferința celorlalţi, oamenii își oferă
dezinteresat ajutorul.
Bogdana la 10 de ani: Suntem născuți să fim solidari?
Psihoterapeut: Anumite contexte favorizează solidaritatea. Probabilitatea de a
ajuta este mai mare atunci când avem o dispoziţie pozitivă, atunci
când știm cine este persoana care urmează să beneficieze de
ajutorul nostru sau atunci când problema este una severă și
motivul suferinței este unul extern ce nu poate fi controlat de
persoana respectivă.
Bogdana la 10 de ani: Solidaritatea este influențată și de factori ce țin de individ?
Psihoterapeut: Nivelul ridicat al empatiei, al emoțiilor pozitive, preocuparea
pentru ceilalți, sentimentul de responsabilitate socială, asumarea
perspectivei celuilalt sunt asociate cu o frecvență mai mare a
solidarității și a comportamentelor altruiste.
Bogdana la 10 de ani:Solidaritatea și comportamentele altruiste aduc beneficii celor ce
ajută?
Psihoterapeut: Ajutorarea celorlalți contribuie la o sănătate mentală mai bună,
aigură un nivel mai ridicat al fericirii și al stimei de sine și un
nivel mai scăzut al singurătății. Totodată, crează emoţii pozitive,
ne amplifică eficiența în gestionarea relațiilor sociale și
sentimentul de apartenență la grup.
Bogdana la 10 ani: Cum învățăm să fim solidari?
Psihoterapeut: Solidaritatea este în fiecare dintre noi. Când învățăm să primim
viața, să o valorizăm și să ne-o dedicăm altora, ca o misiune a
trecerii noastre pe Pământ ... atunci devenim solidari.
Bogdana la 40 ani (publicului):Cu toții primim ajutor în viață de la cei care au trăit
înaintea noastră și au fost suficient de buni încât să ne
împărtășească din cunoștințele lor. Faceți și voi același lucru.
Împărtășiți-vă cunoștințele persoanelor pe care le întâlniți, pentru
ca astfel le puteți face și lor viaţa mai ușoară.
Psihoterapeut (publicului): Bunurile pe care le dăruiţi sunt singurele pe care
le aveti cu adevărat. Iubirea, lumina interioară și pacea vor fi

14
 ale voastre doar dăruindu-le. Fiți iubire, lumină și pace!
Bogdana la 40 ani: (publicului):Nu vă mulțumiți să asigurați strictul necesar, ci
angajați-vă până la capăt, în slujba binelui comun.
Psihoterapeut (publicului):Faceți tot posibilul pentru a crea o societatea mai
dreaptă şi mai umană.
Bogdana la 10 ani (publicului):Trăiți pentru a-i ajuta pe ceilalți.
Psihoterapeut (publicului):Deschideți-vă inima în beneficiul tuturor.
Bogdana la 10 ani (publicului):Împreună suntem mai buni.
Psihoterapeut (publicului):E important să fim solidari, dar nu doar pentru a-1
ajuta pe alții, ci și pe noi inșine. Când uităm cine suntem și ne
pierdem umanitatea, efectele negative se întorc tot la noi.
Bogdana la 40 de ani:Putem regăsi umanitatea astăzi, pe propriile noastre câmpuri de
luptă?
Psihoterapeut: Căutând binele altora, îl găsim pe al nostru.
Bogdana la 10 ani: Ajutându-i pe ceilalți, ne facem viața mai frumoasă.
Psihoterapeut: Binele se întoarce înzecit și ne schimbă viața radical!
Un strop de umanitate, de solidaritate, de dragoste pentru
oameni și pentru viață, este benefic tuturor.
Bogdana la 10 de ani: Gesturile de generozitate determină acţiuni similare ce
contribuie la crearea unei lumi mai bune.
Psihoterapeut: Relația cu ceilalți duce la o mai bună integrare socială ș i este
un ajutor imens împotriva singurătății.
Bogdana la 40 de ani: Gândul că există persoane aflate în situații mai dificile decât cea în
care mă aflu îmi schimbă perspectiva asupra vieții și-mi dă o
stare de optimism, fericire și pace interioară.
Psihoterapeut: Solidaritatea diminuează stările emoţionale negative, reduce stresul
și contribuie la o viaţă mai bună pe termen lung.
Bogdana la 10 ani: A fi solidar presupune să lăsăm la o parte interesele personale
pentru a-i ajuta pe ceilalți, iar asta ne ajută și pe noi să evoluăm și
să descoperim adevăratele valori ale umanității.
Bogdana la 40 de ani: Începem să trăim cu adevărat doar atunci când începem să trăim
pentru ceilalți.
Psihoterapeut: Am întâlnit oameni fericiți cu puținul pe care îl aveau, pentru că se
iubeau. Și am întâlnit oameni care aveau totul, dar erau nefericiți,
pentru că nu se simțeau iubiți. Esenta vieţii este să învățăm să
dăruim ș i să primim iubire.
Bogdana la 10 de ani (Bogdanei la 40 de ani):Fiecare om are o misiune în viață.
Tu ai descoperit-o pe a ta?
Bogdana la 40 de ani: Îmi place sa cred că da. Am trait într-o familie cu iubire și atunci
am descoperit că misiunea mea este despre iubire, despre a-i ajuta

15
 pe oameni.
Recent am făcut o campanie umanitară pentru nepalezii infectați
cu HIV. Am urcat pe Himalaya, până la 5.000 de metri altitudine,
pentru a strânge banii ce au fost donați unei fundații din Nepal.
Fundația sprijină familiile în care există copii sau adulti infectați
cu virusul HIV. 5000 de euro, pentru 5.000 de metri altitudine, a
fost ținta vizată.
Înainte să plec în Nepal, am mai participat la încă 3 misiuni
umanitare. Am fost de două ori în tabere de refugiați din Serbia,
într-o misiune în Asia și una în Africa, unde am strâns cărți și
manuale pentru săraci și am ajutat la înființarea unei biblioteci
publice în Madgascar.
Psihoterapeut: Sunt multe feluri prin care ne putem implica în societate.
La fiecare pas, iubirea rămane mereu prezentă.
Nu contează cât de mult facem, ci câtă iubire punem în ceea ce
facem.
Bogdana la 40 de ani: Este o perioada grea.
Ne numărăm cu toții resursele când ne gândim cu îngrijorare
la ziua de mâine. Trăim în incertitudini. Oare vom depași
vreodată perioada asta sănătoși? Oare avem bani să ne plătim
întreținerea? Oare ne vom descurca? Oare cât de gravă este criza
care ne paște?
Psihoterapeut: În perioadele de criză, anxietățile sunt mai putemice ca oricând.
Înţeleg perfect. Dar eu cred că ajutându-i pe ceilalți, ne ajutăm
pe noi înșine, nu numai emoțional, ci și social. Solidaritatea
este singura noastră șansă de supraviețuire.

Scena V
(Acasă)

Bogdana la 11 de ani: (Poartă o rochie roșie de dantelă și o fundă albă la gât. Îi aduce
tort, baloane colorate, flori și-i cântă): Mulți ani trăiască! Mulţi
ani trăiască! Laaaa muuuulți aaaaani ... Tot ce-ți doreşti!!!
(o îmbrăţişează, îi oferă cadourile)
Bogdana la 41 de ani: Îmi doresc să căutăm binele în fiecare persoană pe care o
întâlnim și să-1 onorăm necondiționat. Să ne simțim vii când
facem bine și să fim fericiți să-l oferim lumii întregi.
Bogdana la 11 de ani: Care e sensul vieții?
Bogdana la 41 de ani (îi oferă o felie de tort):Găsește fericirea în a oferi, fără a aștepta
nimic în schimb.

16
Bogdana la 11 de ani: Care sunt cele mai importante lecții de viață?
Bogdana la 40 de ani: Nevoia de a fi solidari și de a împărți bunăstarea cu cei
defavorizați.
Anul ăsta, am decis că ziua mea nu e numai despre mine.
Anul asta, am hotărît să-mi donez ziua în scop caritabil și să-mi
redirecționez toate cadourile oamenilor mai puțin norocoși.
Anul ăsta, i-am rugat pe toți prietenii care s-au gândit să-mi
facă o bucurie, să-mi trimită banii și mă descurc eu mai
departe.
(vorbește cu Psihoterapeutul pe Skype):
Suma totală o voi dona către Nepal for life.
Îmi doresc să ofer sprijin unor oameni defavorizați, care să aibă
astfel acces la îngrijiri medicale mai bune și la educație de
calitate, la o scară mai largă și pe termen lung.
Psihoterapeut: Și Nepal for life cu asta se ocupă.
Bohdana la 40 de ani:Cunosc personal oamenii implicați și am încredere 100% că banii
vor ajunge acolo unde trebuie.
(publicului):Vă mulțumesc din inimă pentru c el mai frumos
cadou!
De ziua mea, facem un bine pentru fiecare!
Dăm o mână de ajutor! Suntem motivul pentru care cineva
zâmbește, se simte iubit și ajunge să creadă în bunătatea
oamenilor!

Actul II
Scena I
Bogdana la 41 de ani(își face rucsacul și le vorbește Bogdanei la 11 ani și
Psihoterapeutei, aflată pe Skype):Mâine plecăm în Nepal, într-o
misiune umanitară de medicină și educație. Este o mare
provocare pentru noi. Suntem o echipă de 20 voluntari. Vom
lucra împreună cu medici locali, fiecare medic român va face
echipă cu unul dintre medicii nepalezi, se va lucra de dimineață
până seara, vom sta într-o zonă de campanie, în corturi pe care
noi le vom monta. Temperatura este o provocare, la fel
altitudinea și mediul în care ne vom desfăşura activitatea.
S-a achiziționat deja tot ce înseamnă aparatură consistentă, dar
avem nevoie de susţinere, pentru că investiția este mare. Trebuie
să fim pregătiți inclusiv pentru noi cu truse de prim ajutor, pentru
că acolo nu există.
(Videoproiecție fotografii Nepal)

17
 Bogdana la 11 ani (adresându-se publicului, în timp ce-și face rucsacul):Dacă vreți să
contribuiți și voi, puteți cumpara una dintre minunatele fotografii
făcute de Ionuț Ursu în expediţiile anterioare. Le găsiți pe pagina
de Facebook Nepal for life.
Psihoterapeut (adresându-se publicului):Sunt autentice, fiecare are o poveste. Nu
iei doar fotografia, ci și povestea și cred că e important să vezi pe
biroul tău sau acasă, în colțișorul tău de suflet, o imagine care să-
ți amintească în fiecare moment că ai contribuit la salvarea unui
om.
Bogdana la 41 de ani:Acolo chiar sunt cazuri în care oamenii sunt la limita dintre viață
și moarte. Sunt momente când viața ne surprinde și ne obligă să
fim solidari, pentru că nu există altă variantă.

Scena II
(Nepal. Jurnal de bord)
(Videoproiecție fotografii Nepal)

Bogdana la 11 ani: Am intrat în lumea a treia.

A fost ca o palmă peste față! Nu credeam că în secolul XXI să
mai fie lume înapoiată în halul asta. Sărăcie și mizerie peste tot.
Psihoterapeut (pe Skype):Nepalul una dintre cele mai sărace țări din Asia, cu un
un PIB mediu pe locuitor de sub 1,000 dolari/an. Nepalezii
traiesc sub pragul sărăciei absolute, cu mai puţin de un dolar pe
21, confruntându-se cu rate mari de șomaj și lipsa unor locuri
de muncă decente.
Tensiunea dintre două puteri, India și China, poate strivi această
țară extrem de săracă, iar calea ferata himalayană rămâne un vis.
Bogdana la 11 ani: Pe ruinele numite ,,drumuri” am văzut oameni care aveau nevoie
disperată de ajutor. Dar nu am vazut nicăieri vreun număr de
urgență. Am văzut case din ce în ce mai dărâmate... Și atunci,
mintea mea a făcut click! Hei, aici a avut loc un cutremur
devastator. De aceea observi case peste ruine, străzi peste ruine,
mijloace de transport peste ruine și praaaaf, cât vezi cu ochii...
dacă mai poți vedea ceva...
Bogdana la 41 de ani:Bilanțul cutremurului cu magnitudinea de 7,8 care a devastat
Nepalul în 2015 a fost de 7.040 de morţi și 14.398 de răniți, a
anunţat Centrul operațiunii naționale de urgență. ONU estima că
peste 3 milioane de persoane aveau nevoie urgentă de ajutoare
alimentare, adică jumătate dintre cei aflați în dificultate. De
asemenea, 200.000 de copii și femei însărcinate sau care alăptau

18
 aveau nevoie de suplimente alimentare, iar aproximativ 15.000 de
copii care sufereau de malnutriție severă aveau nevoie de hrană
specială. Lipsa adăposturilor, a hranei și a apei reprezenta cea mai
gravă problemă. ONU estima că au fost distruse o jumătate de
milion de locuințe în întreaga țară. Promisiunile, angajamentele și
contribuțiile de ajutor umanitar în cadrul răspunsului la cutremur s
au ridicat la 60 de milioane de dolari, însă nevoile au fost mult
mai mari.
Psihoterapeut: Lecția de solidaritate nu se preda în școli. Este o lecție pe care
ți-o dă viața și pe care o scriem cu toții în fiecare zi.
Tragediile ne arată că, indiferent de averi, de funcții, de
influență, suntem egali. Nepal for life este unul dintre
exemple. Și un bun prilej de a ne arata solidaritatea față de un
popor greu încercat greu.
Bogdana la 41 de ani: La un an după cutremurul care a secerat mii de vieți și a fost urmat
de o avalanșă care a ucis alți 22 de oameni pe Everest, alpiniștii
sau întors pe cel mai înalt munte din lume. Iar temerarii piloți de
elicopter care au salvat atâtea vieți și au rămas aici, ca să
reconstruiască tot ce fusese distrus, continuă să salveze oameni.
În fiecare an, sute de alpiniști și șerpași încearcă să cucerească
Everestul, dar, în medie, pentru fiecare 10 oameni care ajung pe
vârf, unul va muri pe traseu. Iar când totul merge prost, mai
rămâne o singură șansă de supraviețuire. Soarta alpiniștilor
stă în mâinile unui grup de elită, alcătuit din piloți de mare altitudine.
Ei riscă totul pentru a salva viețile celor care au sfidat moartea în
încercarea de a ajunge pe ,,Acoperișul Lumii”.
,,Salvatorii de pe Everest” sunt puși la grea încercare zi de zi, căci
intră într-o cursă contra cronometru pentru a-i salva pe cei care
rămân blocați, răniți sau suferă din cauza unor probleme provocate
de altitudine, care le-ar putea fi fatale. Pentru a-și face meseria,
pilotii de elicoptere se luptă permanent cu condiții meteo
schimbătoare și cu altitudini mari, însuflețiți de ideea de a salva
oamenii și a-i aduce la loc sigur, dar în același timp dornici să nu
provoace noi incidente, dacă ceva nu decurge bine în timpul unei
operațiuni de salvare.
,,Salvatorii de pe Everest”, experți în operațiuni de căutare și
salvare cu elicopterul, alături de echipele medicale care răspund
unui număr copleșitor de urgențe, își asumă zilnic misiunea de a-i
salva pe cei răniți sau bolnavi, pe cel mai periculos lanț muntos al
globului.

19
 Scena III
(Nepal. Jurnal de bard)
(Videoproiecții fotografii Nepal)

Bogdana la 41 de ani:Mi-am lăsat cabinetul de acasă, ca să ajut niște oameni din alt
univers.
Psihoterapeut (pe Skype):Voluntariatul internațional are și o latură egoistă, nu
este altruism pur. Combină dorința de a-ti explora limitele într-o
țară care te scoate din confortul personal cu dorința care te
împinge să pleci acolo: vrei să ajuți, pentru câtva timp, niște
oameni nevoiași, în ciuda diferențelor culturale.
Bogdana la 41 de ani:Altruism și aventură, pentru asta am făcut 10 ore de zbor până în
Kathmandu.
Psihoterapeut: Kathmandu este un oraș sufocant.
Bogdana la 41 de ani:Nepalul nu e doar o țară în care întâlnești sărăcia extremă de la
coborârea din avion și până pe vârful celui mai înalt munte din
lume, ci una în care îți dai seama în profunzime cât de important
este ca o societate să impună și să respecte reguli clare, pentru a
putea funcționa și dezvolta decent. Haosul e singura regulă a
capitalei, pe care, după două-trei zile de interacționat, îi simți ca pe
o presiune ce te apasă constant și nu-ți mai dă voie să respiri, să
miroși sau chiar să mănânci normal.
Nepalul are un miros anume: l-am simțit în aeroport, pe străzi, în
restaurant, în camera de hotel, iar compoziţia acelui parfum ar fi un
amestec de condimente indiene, cu praf, mult praf, duhori, uneori
de transpiraţie, alteori de la gunoaiele de peste tot. A respira în
condiții normale devine o binecuvântare pe care numai acolo o
înțelegi. Kathmandu este al treilea eel mai poluat ora din lume,
din cauza străzilor neasfaltate ș i a mașinilor vechi.
Peste 80% din străzile din Kathmandu sunt niște drumuri de țară,
pe care circulă un cimitir auto vesel, convoaie de camioane și
furgonete învechite, plus mii de motociclete și scutere.
Majoritatea localnicilor poartă măști pe față. Astmul, bronșitele,
bolile aparatului respirator au devenit boli specifice orașului.
Foametea, grevele sindicale, efectele devastatoare ale
cutremurului din 2015, toate acestea au transformat Nepalul într-
una dintre cele mai slab dezvoltate și haotice țări din lume.
Psihoterapeut: Cum e să ajungi în Nepal și să dai peste o organizare defectuoasă?
Bogdana la 41 de ani:Să faci voluntariat medical într-o ţară străină nu e atât de ușor
pe cât sună. Pe lângă medici dispuși să-și suspende, pentru un

20
 timp, jobul și viața de acasă, ca să ofere servicii medicale gratis
în medii defavorizate, mai este nevoie și de o organizare brici î n
ț ara respectivă. Pune-i unui medic un pacient în față, dar nu-i
da aparatura medicală cu care să poata lucra și se va simți ca un
prizonier în lanțuri. În primele două săptămâni ale expediției
românești în Nepal cam asta s-a întâmplat, deși promisiunile, la
plecarea din țară, fusesera altele.
După luni întregi în care a convins sponsori români să doneze
aparatura stomatologică pentru a inaugura un cabinet într-un
astfel de sat izolat, odată ajunși în Kathmandu, organizatorul nu a
putut scoate donațiile din aeroport, pentru că nu avea banii
(aproape 2.000 de euro) pentru taxele de aeroport.
Pshihoterapeut: La sărăcia extremă pe care o vezi în Nepal, voluntariatul a devenit
o misiune imposibilă.
Bogdana la 41 de ani: Localnicii, în rândul cărora am trait câteva saptamani, nu văzusera
niciodată un stomatolog. Sute de oameni, de la puștii din clasele
primare la bătrâni, au vizitat punctul medical al românilor, pentru
a-și se rezolva problemele stomatologice.
Sentimentul era unul năucitor. În București, lucrez pe o stradă pe
care există zece cabinete stomatologice, acolo însă, realmente
simteai ca, prin competențele pe care le aveai, chiar puteai ajuta
și eram dispusă să fac orice să îi ajut pe acești oameni.
Sigur, dacă aș fi avut la dispoziţie aparatura promisă, aș fi putut
face lucruri foarte serioase, dar m-am străduit cu ce am putut.
Psihoterapeut: Medicii români au facut voluntariat improvizat.
Bogdana la 41 de ani:Donațiile medicale au fost ridicate din aeroport abia în ultima
săptămâna a expediției, iar după igienizarea unei camere de spitalul
din Kathmandu, aparatura medicală a putut fi asamblată ca pe
viitor, medicii nepalezi să se poată bucura de ele.
Psihoterapeut: Cum e să înveți în școli cu miros de grajd?
Bogdana la 41 de ani: Cu aceeași situaţie s-a confruntat și grupul de români care a
făcut voluntariat în școli. Toate donațiile romanilor – rechizite,
cărţi, jocuri – au stat închise într-un depozit în aeroport, numai că
în școli e mult mai simplu să faci treabă și fără acele obiecte.
Dacă te întrebi în ce condiții învață copiii nepalezi, imaginează-ți
un grajd transformat în sala de clasă, fără geamuri, doar cu spațiile
destinate lor.
De multe ori lipsește un perete sau au ferestre lipsă, cu pământ pe
jos, în care aerul este aproape irespirabil. Tablă și bănci, asta e tot
ce au. Dar mulți copii se descurcă excelent în engleză (au multe

21
 manuale în limba engleză), mulți își doresc să devină medici,
profesori, ș tiu ca de educație depinde viata lor.
În lipsa rechizitelor, noi voluntarii am cumpărat, din banii noștri,
vopsele, dar și toate uneltele pentru zugrăvit și, timp de o
săptămână, am vopsit și reparat o clasă dintr-o școală din
Kathmandu.
Psihoterapeut: Cu ce experiențe ai rămas după trei săptămâni in Nepal?
Bogdana la 41 de ani:Am întâlnit oameni calzi și primitori, iar la şcoală am găsit copii
care mi-au înmuiat inima. M-am atașat de o fetiță pe nume
Nilimma. Ne-a invitat la ea acasă unde i-am cunoscut părinții și
surorile. Deși are doar 10 ani, Nilimma vorbe te perfect limba
engleză, scrie poezii uimitoare și are atâta căldură în suflețelul ei,
încât nu o mai pot uita. La rugămintea părinților ei, am decis să
rămân alături de fetiță, prin adopție la distanță, iar după
terminarea clasei a-VIII-a, să o aduc în România ca să-și continue
școala.
Săraci, defazați față de confortul civilizației din alte părți de pe
glob, naivi, veseli și deschiși, nepalezii transmit o căldură teribilă
încă de la primul contact, când îți dau bună-ziua.
Psihoterapeut: Cel mai frumos salut din lume în Nepal îl găsești. Namaste
înseamnă a-i trimite universului ceva bun. Recunoștința pentru
tot ceea ce avem și trăim.
Mulțumire pentru oameni și pentru lumea pe care o creăm în
jurul nostru și î n noi, indiferent de granițe și culturi.
Bogdana la 41 de ani: (se înclină în fața Bogdanei la 11 ani): Namaste!
Bogdana la 11 de ani: (se înclină în fața Bogdanei la 41 de ani, cu palmele
împreunate, ca într-o rugăciune, în dreptul chakrei inimii. Apoi
își mută palmele spre centrul frunții, oferind
mulțumire):Namaste!
(Final videoproiecții fotografii Nepal)

Scena IV

Bogdana la 41 de ani: Cum îi privim pe ceilalţi?

Bogdana la 11 de ani: Cum ne vedem noi prin ochii lor?
Bogdana la 41 de ani: Cât de bine ne cunoaștem unii pe alţii?
Bogdana la 11 de ani: Ce soluții pozitive putem găsi împreună la situaţiile dificile?
Bogdana la 41 de ani:Criza m-a făcut să înţeleg ca cea mai eficientă metodă de a
depăşi un impas este să fim solidari.

22
Psihoterapeut: În situaţii de criză oamenii reacţionează, colaborează, recurg la
solidaritate și intervin pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie.
Bogdana la 41 de ani: Instinctul de a sări în ajutor este inscripţionat în valorile
fundamentale ale umanităţii şi face parte din esenţa noastră.
Bogdana la 11 de ani: Solidaritatea, compasiunea şi iubirea nu sunt un lux.
Fără ele, nu putem supravieţui.
Psihoterapeut: Suntem cu toții implicaţi în ceea ce se întâmplă.
Bogdana la 41 de ani:Tocmai fiindcă aceste vremuri sunt atât de cumplite, este o mare
onoare să trăim acum, în această clipă, pe această planetă.
Psihoterapeut: Noi suntem cei responsabili, cei care se confruntă cu provocarea,
cei care trebuie să aibă grija de planetă, nu doar pentru noi înşine,
ci pentru viitor.
Bogdana la 41 de ani: Mergem cu toţii, inevitabil, în aceeaşi direcţie.
Bogdana la 11 de ani: N-ar fi mai simplu să înaintăm într-adevăr împreună?
Psihoterapeut: Să ne întrebăm mai des unii pe alţii dacă suntem bine şi dacă avem
nevoie de ceva.
Bogdana la 41 de ani: Să ne apropiem şi să acţionăm împreună.
Să avem un set de valori care ne permit să trăim impreună, în
ciuda diferenţelor de limbă , cultură , religie şi obiceiuri.
Psihoterapeut: Nu este uşor, pentru aproximativ o jumătate de miliard de persoane
care trăiesc în Europa, să înţeleagă oamenii de pe alt continent.
Dar valori precum solidaritatea, toleranţa, libertatea, egalitatea,
respectul, apărarea şi promovarea drepturilor omului sunt
importante pentru a trăi în societate.
Bogdana la 41 de ani: Aceste valori umane comune ne permit să fim uniţi.
Psihoterapeut: Uniunea Europeană şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii împărtăşesc
angajamentul de a sprijini comunitățile în ţările vulnerabile din
întreaga lume.
Bogdana la 41 de ani: În clipa de faţă este esenţial să strângem rândurile ca o
comunitate globală.
Bogdana la 11 de ani: Ne aflăm cu toţii în aceeaşi situaţie.
Bogdana la 41 de ani: Criza nu are graniţe, afectează pe toată lumea, fără distincţie.
Psihoterapeut: Atâta timp cât ne afectează pe unii dintre noi, nimeni nu este
în siguranţă.
Bogdana la 41 de ani:Investiţiile făcute acum în sănătate vor salva vieţi în viitor.
Bogdana la 11 de ani:Nu ne putem salva decât împreună.
Bogdana la 41 de ani:Toţi împreună, pentru binele fiecăruia dintre noi.
Psihoterapeut: Binele cu bine se răsplătește.

23
Bogdana la 41 de ani:Şi schimbarea începe cu noi.
Psihoterapeut: Poate că nu suntem perfecți.
Bogdana la 41 de ani:Poate uneori dăm greș.
Psihoterapeut: Însă tindem spre a fi mai buni.
Bogdana la 41 de ani:Creem împreună o lume mai bună!
Psihoterapeut: Inspiraţi de valori eminamente umane, care depășesc granitele şi
se răsfrâng asupra întregii i lumi.
Bogdana la 41 de ani:Cel mai frumos sentiment este că ai făcut bine oamenilor.
Psihoterapeut: Că ai dat naştere unei omeniri binevoitoare şi responsabile. Și vei
lăsa această lume copiilor tăi. Ei vor creşte într-o mare familie
umană împacată, într-o singura conștiinţă universal.
Bogdana la 41 de ani: Pentru mine, revoluţia compasiunii motivată de urgenţa unei
lumi mai bune rezidă în suflet, în sprijinul şi inspiraţia oferite
tuturor celor din jur. Compasiunea este vitală. Compasiunea este
însăşi energia care susține viaţa. Iar în acest moment, viaţa pe
pământ se prăpădeşte. Condiţia de om este fundamentală. Rămâi
om până la moarte.
Psihoterapeut (publicului):La sfârşitul vietii, nu va conta câte apartamente şi
maşini ai şi in ce cluburi ai fost. Important este câte vieţi ai
schimbat, câte persoane ai influenţat şi pe cine ai ajutat.
Bogdana la 41 ani(sceptică):Există dragoste într-o lume dominată de suferință,
violenţă, rasism, prejudecăţi, singurătate?
Psihoterapeut: Orice greutate poate fi depăşită abordând lucrurile dintr-o
perspectivă optimistă, dar realistă. Prin empatie, solidaritate,
restabilirea legăturilor cu semenii noştri şi înţelegerea valorilor
comunităţii, ne regăsim pe noi înşine şi suntem fericiţi.
Lumea nu va mai fi la fel, dar va fi mai bună dacă fiecare dintre
noi vom fi mai buni! Este important să începem astăzi!
Oamenii, prin inconştienţă şi prin excese, depăşesc adesea
limitele. Situaţia actuală este un malpraxis al omului în relaţie
cu natura, cu umanitatea în general.
Bogdana la 41 de ani:Cu siguranţă după aceasta perioadă lumea nu va mai fi
aceeaşi, umanitatea se va reseta.
Bogdana la 11 ani: Cum va fi? Mai bună sau mai rea? De ce depinde asta? Când
începe resetarea?
Psihoterapeut: Schimbările încep chiar acum, în aceste zile, luni, fiecare dintre noi
decide în ce direcţie pome te. Acum suntem ca indivizi şi ca
umanitate ca pe fâşia aceea de graniţă ce nu aparţine niciunei ţări
şi alegem încotro pornim.
Începutul este chiar acum, începem să fim mai buni cu noi şi cu

24
 cei din jur sau, dimpotrivă, vom deveni mai egoişti, mai răi, mai
puţin empatici.
Bogdana la 41 de ani:Vin momente în viaţă când conştientizăm ce mici suntem în
faţa măreţiei Universului şi ce puţin timp avem pentru a ne
bucura de infinitatea lui şi este păcat să-1 irosim fiind răi, egoişti
şi lipsiţi de empatie.
Psihoterapeut: Iar pentru a fi buni, empatici şi solidari avem nevoie mai întâi să
consolidăm bunătatea din noi.
Lumea nu va mai fi la fel, dar va fi mai bună dacă fiecare dintre
noi vom fi mai buni!
Bogdana la 11 ani:Lumea este ca un ecou în munţi: dacă oferi dragoste, vei primi
dragoste.
Scena V
(Videoproiecție Everest)

Psihoterapeut: Visezi mult.

Bogdana la 41 de ani:M-am gândit că dacă reuşesc să-mi îndeplinesc un vis care mi s-a
părut imposibil pentru douăzeci de ani, oamenii care vor auzi
povestea mea nu vor lăsa atât de mulţi ani să treacă fără a încerca
să-şi îndeplinească visele care li se par imposibile.
Psihoterapeut: Suntem tentaţi să credem că cineva care a reuşit în viaţă a fost
întotdeauna un învingător şi a avut la dispoziţie circumstanţele
favorabile pentru a reuşi. Dar lucrurile nu stau tocmai aşa,
dimpotrivă. Suntem diferiţi, şi pe unii dintre noi ne motivează
mai mult ce putem face pentru alţii decât ce putem face pentru
noi, pentru că e important şi pentru că are altă semnificaţie.
Bogdana la 41 de ani:Ştiind că nu urc Everestul numai pentru mine, ci pentru a
inspira cine ştie câţi oameni să aibă încredere în ei şi să
îndrăznească deşi simt că e imposibil, m-a ajutat să continui să
urc chiar atunci când condiţiile au fost foarte potrivnice. De multe
ori aveam lacrimi în ochi pentru că rucsacul greu făcea cele patru
coaste fracturate să se deplaseze, dar am continuat să urc,
spunându-mi că durerea e pentru câteva săptămâni, pe cand
reuşita – dacă are loc – va dăinui pentru totdeauna şi va inspira
cine ştie câte alte reuşite.
Am avut prieteni care m-au încurajat chiar dacă le-a fost greu să
înţeleagă de ce vreau să-mi pun viaţa în pericol.
Luni întregi, nu a existat aproape nimic în viaţa mea în afară de
antrenament. Când simţeam că pic de oboseală, îmi imaginam că
sunt pe ultima sută de metri în drum spre vârful Everest. Îmi

25
 spuneam că atunci când voi fi acolo, va fi mult mai dificil şi dacă
renunţ acum, cu siguranţă voi renunţa şi pe munte.
Psihoterapeut: De multe ori, mintea te păcăleşte şi strigă să te opreşti.
Bogdana la 41 de ani:Eu am încercat opusul, păcălindu-mi mintea, în sensul că-mi
spuneam: ,,aleargă încă un kilometru şi apoi poţi sa te opreşti, şi
dupa aceea încă un kilometru pentru ca e kilometrul care te separa
de varful muntelui şi apoi încă cinci minute pentru că poţi, şi
încă cinci minute” pentru că pe munte totul va fi mult mai
solicitant şi tot aşa.
Uitându-mă înapoi, înţeleg clar cât de multă disciplină poate
aduce în viaţa ta un vis. Ajunsesem să mă trezesc dimineaţa
înainte de a suna ceasul deşteptător şi, după terminarea
antrenamentului de dimineaţa, mă gândeam deja la cel din ziua
urmatoare, pe care îl construiam să fie mereu şi mai dificil. Cu
cât antrenamentul era mai dificil, cu atât mă simţeam mai
aproape de visul meu.
După lunile de pregătire, am zburat spre Kathmandu pe 12
aprilie, cu doua genţi pline cu echipament pentru alpinism, saci
de dormit, precum şi cu mai mult de doua genţi cu întrebări
şi îngrijorări. Ştiam că exista posibilitatea să nu mă mai întorc,
aşa c-am luat măsurile necesare, pe plan administrativ, pentru
un astfel de scenariu.
Din Kathmandu am luat un elicopter spre Lukla (2.860m) - unul
dintre cele mai periculoase aeroporturi din lume i, de acolo, am
urcat până la tabara de bază Everest din Nepal.
Următoarea etapă a expediţiei a început cu un zbor spre Lhasa şi
a continuat cu două zile în maşină, traversând Platoul Tibet. Pe
1 mai am ajuns în tabăra de baza din Tibet, situată la 5.200m.
Pentru mine era începutul unei ierni grele.
Aclimatizarea e oarecum ca o loterie, pentru că nu ştii cum îţi
va reacţiona corpul la lipsa de oxigen din aer şi multe variante
sunt posibile. La peste 4.000 de metri deja încep durerile de
cap, lipsa poftei de mâncare, senzaţia de oboseală şi insomnia.
Nopţile dormite în cortul cu oxigen redus, antrenamenul cu
masca de oxigen precum şi exerciţiile de respiraţie profundă pe
care le făceam zilnic au ajutat. Dar pentru a ajunge la altitudini
ridicate nu e suficient să-ţi controlezi mintea, ci trebuie să
produci celule roşii care te ajută să absorbi mai mult oxigen la
fiecare respiratie şi, pentru ca acest proces să fie mai intens,
trebuie să urci la 6.000-7.000 de metri altitudine.
Everest te lasă fără respiraţie, datorită priveliştilor magnifice,

26
 dar şi din cauza lipsei de oxigen.
Psihoterapeut: Pe Everest nu există o a doua şansă: reuşeşti sau nu.
Bogdana la 41 de ani:Însă oamenii sunt extraordinari şi te întâmpină mereu
zâmbind! Am început ascensiunea finală din tabăra situată la
8.300 de metri. E singura tabăra în care nu dormi peste noapte,
pentru că este la o altitudine prea înaltă pentru corpul uman să
funcționeze normal şi aerul conţine aproximativ o treime din
cantitatea de oxigen de la nivelul mării.
Acolo mi-am amintit cele mai frumoase momente din viaţă şi
mi-am luat în gând la revedere de la cei dragi.
Când am pus piciorul pe scara ancorată de munte numai de
colţul din partea stângă, la 8.610 de metri altitudine şi am
inceput să pendulez dintr-o parte în alta, am simţit frica. Prima
dată când calmul atent construit mi-a fost zdruncinat, a fost
atunci când şerpaşul m-a împins către unul dintre cadavrele care
zac de ani de zile pe munte, spunându-mi, cu o voce
ameninţătoare: ,,This is you!". Eram atât de aproape de alpinstul
a cărui viaţă a fost furată de munte, încât puteam să văd mâna
îngheţată ieşind din zăpadă. A doua oară când am simţit frica a
fost când i-am cerut sticla de apă din rucsacul pe care îl aveam
în spate (e complicat, din cauza oxigenului, să-1 dai singur jos,
in plus consuma timp şi timpul înseamnă viaţă în ascensiunea
finală) şi el a băut jumătate din ea înainte de a mi-o da mie.
De fiecare dată când frica şi-a făcut simţită prezenţa, am simţit şi
tentaţia puternică de a mă întoarce înapoi. Dar de fiecare dată mi-
a venit în minte motivul expediţiei mele: să inspir oamenii să-şi
învingă frica şi să descopere curajul de a realiza ce-şi doresc.
Psihoterapeut: Atunci când îţi urmareşi visul şi lupţi pentru ceva mai important
decât tine, devii cea mai curajoasă şi mai puternică versiune a ta.
Bogdana la 41 de ani: În zorii zilei de 23 mai 2019, pe ruta nordică, dinspre Tibet, cu
oxigen suplimentar, am atins cel mai înalt vârf din lume, de
8.848 de metri, pentru a-i încuraja pe oamenii de pretutindeni
că, orice îşi propun, pot reuşi.
Când am ajuns pe vârful Everestului, vântul încerca să mă dea jos
cu orice preţ, dar altfel, acolo sus era un sentiment extraordinar
de linişte şi pace care mă copleşea. Mă simţeam în armonie cu
universul. Ca un fulg de zăpadă într-o simfonie magnifică.
Mi s-a părut că văd zambetele celor de acasa, am zâmbit şi eu şi
apoi am început coborarea, testul suprem. Undeva la jumătatea
coborârii, am înţeles că eram singură. Uitându-mă la golul de
2-3.000 de metri de la stânga cărării înguste pe care coboram, am

27
 simţit că fiecare pas face diferenţa dintre viaţă şi moarte.
Corpurile îngheţate ale celor care n-au reuşit să coboare,
ghemuite de o parte şi alta a potecii înguste pe care coboram,
stăteau mărturie că acolo nu există o a doua şansă.
Nu era nimeni care să mă ajute şi trebuia să folosesc fiecare
picătură de energie pe care o mai aveam pentru a mă concentra
pe poziţia mâinilor şi a picioarelor şi a identifica cea mai bună
abordare a muntelui. Uneori coborârea e atât de abrupt încât nu
vezi, ci doar simţi unde pui talpa piciorului.
Psihoterapeut: Trebuie să ai încredere în instinctele tale.
Bogdana la 41 de ani: De multe ori aveam impresia că, de fapt, cobor cu mintea şi nu
cu picioarele şi, de aceea, calculam, pe cât posibil, care e cel mai
potrivit bolovan pentru următorul pas. Frigul îmi îngheţa
extremităţile, frica îmi făcea mintea să îngheţe.
Mi-am zis că de multe ori în viaţă, când dai de greu, nu e nimeni
în jur să te ajute, din contră, sunt oameni în jurul tău care au
nevoie de ajutorul tău. Pe ultima sută de metri, deşi eram la
capătul puterilor, mi-am ajutat unul dintre colegii de expediţie
care se rătăcise.
(Final videoproiecţie Everest)

Epilog
(Intră Bogdana la 11 ani)

Bogdana la 41 de ani: Am ajuns aici datorită ţie.

Bogdana la 11 de ani: Ba datorită ţie! Tu ai avut tăria să spui ,,Stop!” când lucrurile
au luat-o razna.
Bogdana la 41 de ani: Tu ai avut voinţa sa o iei de la zero pentru o viaţă mai bună!
Bogdana la 11 de ani:Iar tu m-ai învăţat că: ,,forţa universala este iubirea. Iubirea este
lumina care fi luminează pe cei ce o oferă şi o primesc. Iubirea este
gravitaţie, deoarece îi face pe unii oameni să se simtă atraşi unii de
alţii. Iubirea este putere, deoarece multiplică tot ce avem mai bun si
ofera umanităţii şansa de a nu pieri în propriul egoism orb. Iubirea
expune şi revelează. Pentru iubire trăim şi murim.
Bogdana la 41 de ani:Iubirea explică totul şi oferă sens vieţii. Aceasta este variabila
pe care am ignorat-o de prea mult timp, poate pentru că ne este
frică de iubire, deoarece este singura energie din univers pe care n-
am învăţat să o controlam dupa voinţa noastră.
Dacă în loc de E=mc2, acceptăm că energia pentru a vindeca
întreaga lume poate fi obţinută din multiplicarea iubirii cu viteza

28
 luminii la pătrat, atunci ajungem la concluzia că iubirea este cea
mai puternică forţă care există, deoarece nu are nicio limită.
Bogdana la 11 de ani: După eşecul umanităţii în a utiliza şi controla celelalte forţe din
univers, care până la urmă s-au întors împotriva noastră, este
imperios să ne hrănim pe noi înşine cu o altă formă de energie ...
Bogdana la 41 de ani: Dacă vrem să supravieţuim, dacă vrem să descoperim sensul
vieţii, dacă vrem să salvăm lumea şi fiecare fiinţă conştientă vie,
atunci iubirea este unicul raspuns.
Bogdana la 11 de ani:Fiecare om poartă cu sine un mic, dar puternic generator de
iubire, a cărui energie aşteaptă să fie eliberată. Când vom învăţa
să oferim şi să primim această energie universală, vom putea
afirma că iubirea învinge tot, că poate transcende tot, deoarece
iubirea este chintesenţa vieţii.” (Albert Einstein)
Psihoterapeut: Se pot întâmpla fel de fel de miracole. Dar trebuie să ne înveţe
cineva cum să le privim, ca să ştim că sunt miracole. Altminteri,
nici măcar nu le vedem. Trecem pe lângă ele şi nu ştim că sunt
miracole.
Bogdana la 41 de ani(Bogdanei la 11 ani): Reîntâlnirea cu tine a fost un miracol.
Psihoterapeut: Chiar şi din ruinele inimilor noastre Dumnezeu poate crea un
miracol, o operă de artă. Chiar şi din resturile prăfuite ale
umanităţii noastre, Dumnezeu pregăteşte o istorie nouă.
(Bogdanei la 41 de ani): Ia-ţi copilul interior în braţe și spune-i că
totul va fi bine!
(Femeia îşi deschide braţele, Fetiţa aleargă fericită în braţele ei.
Videoproiecţie ,,TOTUL VA FI BINE!”)

Sfârşit

29