Inception

10 Aug Carti si filme 3 comentarii Filmul este construit in jurul unor intrebari existentiale. Putem sau nu sa schimbam ideile in care credem cel mai mult, convingerile adanci care ne directioneaza viata si alegerile fundamentale? Putem iesi din propriile constructii mentale, le putem descoperi determina, putem trai in afara lor? Cobb, eroul principal stie cel mai bine cum functioneaza mintea umana, ii cunoaste limitele si posibilitatile ei. Este filosoful, ganditorul, psihologul, hipnotizatorul, vrajitorul, magul. Si este in egala masura un om normal, aflat in urmarirea fericirii personale. A aflat prin propria experienta aspecte fundamentale despre viata umana: poti sa iti folosesti capacitatile mintii pentru a gasi fericirea absoluta, insa aceasta este posibila doar intr-un plan imaginar; fericirea absoluta si viata reala sunt incompatibile, in primul rand pentru ca viata reala presupune elemente necunoscute, imprevizibile, care nu pot fi controlate. In urma acestor experiente devine matur si lucid, mai pregatit sa isi traiasca viata reala, cu aspectele ei incontrolabile, cu spaimele existentiale legate de viitor si de oamenii dragi. Invata mai ales sa separe realul de imaginar. Sotia lui insa nu poate suporta aceasta luciditate si refuza sa revina din imaginarul fericirii. Aceste viziuni diferite ii vor separa. El va incerca sa o ajute sa aiba o perspectiva lucida. O va pierde plin de neputinta si durere, caci nu va reusi sa-i schimbe convingerile mentale.Apoi nu va reusi sa scape de sentimentul de responsabilitate si vinovatie. Nu se va ierta pentru ca nu a reusit s-o ajute pe femeia iubita (cel mai important om din viata lui) sa faca diferenta intre realitate si vis. Inception este ideea care incolteste in mintea unui om, dand nastere viziunii sale despre lume. O idee care este foarte greu apoi de localizat si de modificat. Oamenii prefera sa moara crezand in aceste idei, decat sa fie dispusi sa accepte ca poate gandirea lor ascunde erori. Filmul este plin de idei despre mintea si viata umana, foarte frumos redate: realitatea din mintea unui om este ca un labirint, si oamenii nu isi dau seama ca se misca in cerc, nu sesizeaza contradictiile vizibile, asa cum nu le sesizeaza in visele lor nocturne; toate personajele din vise sunt proiectiile mintii proprii, asa cum personajele intalnite in timpul zilei par asa cum ni le imaginam noi ca sunt; fiecare om are secrete ascunse chiar fata de propria persoana, secrete pe care nu vrea sa le priveasca direct pentru ca sunt foarte incomode; este aproape imposibil sa facem diferenta intre vis si realitate exista mai multe planuri ale realitatii, si mai multe planuri ale visului; mecanismele de reprimare (de ascundere a unor emotii si ganduri fata de propria persoana) au drept functie principala evitarea durerii refuzam sa percepem realitatea ca sa nu suferim si sa ne amagim sperand ca vom gasi astfel fericirea. Eroul nostru mai are o sansa pentru a dovedi ca oamenii pot fi influentati in convingerile lor cele mai profunde si de nezdruncinat. Are misiunea de a determina un barbat necunoscut sa-si schimbe radical personalitatea si alegerile de viata. Desi este

platit pentru aceasta interventie, scenariul evita aspectele legate de manipulare, caci ideea care trebuie implantata in mintea barbatului este una care o sa-l ajute sa-si traiasca viata personala si sa iasa din umbra tatalui sau. Aici filmul atinge idei foarte sensibile pentru mintea noastra ortodoxa: incercam sa ne multumim parintii, interpretand intuitiv lipsa lor de iubire ca un minus al nostru personal pe care trebuie sa luptam sa-l reparam; daca ne dam seama ce isi doresc de la noi si reusim sa jucam acel rol, simtim ca ne vom gasi in sfarsit linistea si vom fi impacati cu noi insine; nu avem incotro decat sa le respectam valorile si convingerile si sa ne supunem viata evalarilor lor. Ideea eliberatoare, care va schimba complet o viata, este una simpla de fapt o permisiune: poti sa fii cum esti tu, poti sa-ti urmezi propriile inclinatii si talente. Cobb isi ideplineste aceasta a doua misiune cu succes. Insa nu gaseste iesirea din propria minte. Poate ii lipseste o idee care sa-l ajute sa se impace cu primul esec, cu propriile minusuri. Ii lipseste o idee care sa-l ajute sa priveasca in viitor atunci cand cel mai frumos lucru este in trecut. Mai ales, ii lipseste o idee care sa-l ajute sa se ierte ca nu a putut sa o ajute pe femeia iubita sa se schimbe, mai ales ca a reusit atat de ca la carte cu un barbat necunoscut. Exista oare ceva in afara propriilor idei? Exista o iesire din labirint? Cum se spune la un moment dat in film, starile sunt cele care conteaza. Atunci ar fi oare senzatia constanta de libertate un reper care sa ne confirme ca suntem reali?

Shutter Island
01 Mar Carti si filme Nu sunt comentarii

Filmul mi-a placut mult pentru ca face parte din acea categorie a filmelor care pot fi vazute pe multe nivele. Fiecare vede ceea ce vrea. Poti sa vezi un thriller in care eroul principal se dovedeste a fi de fapt psihotic, si toti presupusii criminali si presupusele pericole se dovedesc a fi demonii sai interiori. Un thriller psihologic, despre un om cu traume ramase din razboi si dintr-o casnicie tragica. Medici ingeniosi, care aproape reusesc sa-l vindece si sa-l aduca inapoi la realitate.

Viziunea aceasta se poate rasturna in finalul filmului, facand trecerea catre o alta intelegere. Eroul filmului se intreaba este mai bine sa mori ca un om bun sau sa traiesti ca un monstru? Hmm. Intrebarea te pune pe ganduri: oare se refera doar la el? Un psihotic are un moment de luciditate, realizeaza ca isi crease un scenariu frumos care sa il apere de durerea existentei proprii, si prefera sa aleaga fantezia in locul realitatii atat de crude? Se refera oare intrebarea la noi ceilalti, din afara ecranului? Suntem noi cei care mai degraba ne refugiem intr-un scenariu in care suntem buni si frumosi, refuzand sa dam nas in nas cu realitatea mai trista a vietilor noastre? Suntem noi cei care fug de realitate consumand filme si jocuri vdeo, mancaruri bune, bauturi energizante, sporturi extreme, conversatii, flirturi, si orice ne face sa uitam ca viata ne trage de maneca? Sunt momentele noastre de luciditate atat de dureroase incat nu le suportam? Trecerea anilor, problemele celor dragi, scopurile amanate, zilele pierdute fara sa fi facut ceva important sunt atat de dureroase incat tot ce putem suporta e fantezia? E conditia umana atat de insuportabila incat tot ce avem sunt cele doua variante: sa traim ca niste monstri sau sa murim ca niste oameni buni? (Desigur, eu interpretez ca a muri ca om bun inseamna a trai in domeniul fanteziei, ceea ce inseamna de fapt a nu trai cu adevarat.) Sa nu existe cea de-a treia posibilitate: a trai ca om bun? Metafora inchisorii de nebuni e destul de sugestiva. Inchisoarea se afla pe o insula, si de acolo nu pleaca nimeni. Daca te gandesti astfel la societatea umana, e destul de trist. Si totusi, cand iesim de la film, ne reintoarcem usor la fantezie. Efectul filmului dureaza putin. Momentul de luciditate nu e periculos.

Gratie si forta. Treya Killam Wilber: o vindecare spirituala dincolo de moarte - de Ken Wilber
10 Sep Carti si filme Nu sunt comentarii

O femeie. Fragmente din viata ei. Efortul ei de a invinge cancerul si efectele lui devastatoare. Modul in care cancerul o ajuta sa inteleaga moartea si viata, si sa accelereze dezvoltarea capacitatilor de a trai constient. Starile emotionale prin care trece, descrise uneori atat de precis incat simti ca femeia e in aceeasi incapere cu tine. Relatia ei de iubire cu Ken Wilber, THE Ken Wilber. Aspectele umane ale relatiei lor, aspectele mistice ale relatiei lor, aspectele infantile ale relatiei lor. Priviri aruncate in intimitatea relatiei lor, acolo unde problemele create de boala ei incep sa transforme in infern o relatie care incepuse minunat. Munca lor de a pastra o relatie frumoasa, psihoterapia, ajutorul reciproc, intelegerea toleranta a propriilor defecte si a defectelor celor dragi. Reactiile femeii la tratamentele medicale, conventionale sau alternative. Incercarile ei neobosite de a gasi un drum afara din intunericul in care o arunca perspectiva unei morti premature. Reactiile ei umane fata de cei care incercau sa o ajute impunandu-si diversele convingeri despre boala si despre vina bolnavului de a se fi imbolnavit. Perseverenta orientata catre autoacceptare, dobandita dupa multe multe incercari. Nimic neobisnuit. Nimic suprauman. Poate doar perseverenta. Si refuzul de a se resemna, de a se abandona supararii si tristetii. Ajutorul enorm al meditatiei, si in special al practicii compasiunii fata de propria persoana si fata de toate fiintele. Capatul drumului: seninanatea pasionata. Bucuria de a trai viata, chiar cand viata inseamna durere fizica si pierdere si suferinta. Budismul si boala m-au invatat sa traiesc cu nu stiu, sa nu incerc sa controlez curgerea vietii, sa las lucrurile asa cum sunt, sa descopar pacea in mijlocul supararilor si al dezamagirilor vietii, printr-o atitudine de acceptare. Imi aduc aminte de cat de atasata eram de ideea actiunii, de faptul ca tot timpul imi gaseam o ocupatie, ca aveam nevoie sa umplu fiecare moment cu o activitate.

 Intotdeauna am simtit ca este extrem de important sa nu precupetesc nici un efort si sa fac ceea ce trebuie. Ce fetita buna eram! Dar acum , sub presiunea bolii, simt ca viata mea devine mai simpla, mai clara, mai incapatoare mai degraba aerisita decat incarcata. (pg. 406 407, Editura EF Publishing 2005)

Corpul si mintea din Vis

19 Jun Carti si filme Nu sunt comentarii

Vis (aka Bi-mong) este ultimul film al regizorului sud coreean Kim Ki-duk. Filmul are doua personaje principale: un barbat Jin si o femeie Ran. Ceea ce el viseaza, ea nu poate sa nu faca. El nu are control pe continutul visului, ea nu are control pe propriile actiuni. Amandoi lupta pentru a redobandi controlul si a scapa de contrangeri. In aparenta, Jin visatorul este cauza, iar Ran somnambula nu are nici o vina. Intr-un plan mai profund, fiecare este responsabil in legatura cu ceea ce i se intampla. Nu este vorba despre vreun accident al sortii sau despre vreo interventie capricioasa a zeilor. El viseaza pentru ca iubeste foarte mult o femeie care l-a parasit si nu vrea s-o uite; pentru ca nu o poate vedea in realitate, se multumeste s-o vada si s-o iubeasca in vis. Ea viseaza pentru ca uraste un barbat care a fost iubitul ei si pe care l-a parasit. Nu poate sa-l uite, pentru ca nu vrea sa-l ierte si il dispretuieste. Pentru a redobandi controlul asupra vietii lor, ei incearca sa evite somnul. El lupta sa nu doarma si sa viseze, ea lupta sa nu doarma si sa actioneze necontrolat. Desigur, somnul este inevitabil. Este o lupta absurda, si ei ar trebui sa invete sa-si controleze propriile stari emotionale. Mesajele cheie al filmului apar intr-o secventa in care cei doi, impreuna cu politistul care se ocupa de cazul lor, merg la un psihiatru care are si capacitati paranormale si care stie ce se intampla. Voi doi sunteti la capatul aceluiasi spectru. Sunteti unul si acelasi. Am putea asadar sa-i privim ca pe doua parti ale fiintei umane: el drept mintea care ia decizii, adeseori irationale si dictate de emoiile cele mai puternice, iar ea drept corpul care le

executa, fara sa aiba vreun cuvant de spus. Viata este un vis al mintii. Tot psihiatrul explica: Visul e si amintire. E si frica de viitor. Viata, prin urmare, este adesea o traire in trecut, sau o repetare a trecutului, sau este influentata profund de fricile pe care le purtam in noi legate de viitor. Doar eliberarea de aceste frici ne poate ajuta sa traim liber in prezent, si sa incetam sa traim ca niste somnambuli. O alta idee pusa in scena de regizor este aceea ca actiunile dictate de iubire seamana cu cele dictate de ura. Ele sunt incontrolabile si cel ce le simte foarte intens devine prizonierul lor si nu mai poate sa-si ia propriile decizii. Cand nu ne putem lua mintea de la ceva fie bun fie rau putem considera ca nu avem libertate, ci suntem inchisi intrun fel de a gandi sau simti. Procesul de eliberare de actiunile automate si de recapatare a controlului este dureros si lent - o lupta cu propriile tendinte si obisnuinte. Regizorul prezinta metaforic acest proces prin incercarile celor doua personaje principale de a nu adormi. El se mutileaza fizic in incercarea de a-si controla actiunile. Mai tarziu, incercand alte solutii, barbatul (mintea) si femeia (corpul) coopereaza si se sustin in efortul lor, hotarand sa doarma pe rand. Apoi ei se leaga de maini cu catuse, pentru a nu mai uita legatura dintre ei. Puterea lor este insuficienta, si el devine tot mai distructiv in vis. Cu alte cuvinte, cand mintea devine foarte agresiva, ea distruge tot ce e in jur, si chiar propriul corp. Kim Ki-duk nu arata o cale prin care mintea ar putea gasi o cale afara din capcana auto-distrugerii. Poate nu o vede, poate vrea sa ne atraga atentia asupra procesului ireversibil in care suntem, majoritatea dintre noi, traind la intamplare, necontroland ura. Visul are o scena care retine atentia. Poate este cea mai optimista scena din intreg filmul. Fostul iubit al lui Ran si fosta iubita al lui Jin traiesc o poveste de dragoste. Desi pare un detaliu prea aranjat al filmului, ideea din spate e simpla: orice poveste de iubire ascunde aceeasi capcana a geloziei, asa ca nu este prea important care sunt personajele. Iubirea este amestecata cu ura, si el este gelos si agresiv la orice gand si semn ca ea nu il iubeste doar pe el. Ea nu suporta agresivitatea si gelozia lui si incepe sa se indeparteze si sa rupa legaturile afective cu el. Scena, desfasurata in camp, este foarte dureroasa, si cei doi par prinsi in ea fara posibilitate de scapare. Ca o solutie, Lin si Ran sunt acum constiintle intelepte ale celor doi: el potoleste furia barbatului, ea alina durerea femeii. Regizorul arata astfel o posibilitate de depasire a situatiei: neidentificarea totala cu emotiile, observarea detasata, intelegerea.

The Last Lecture - Randy Pausch

17 Mar Carti si filme 1 comentariu www.thelastlecture.com Cartea este redactarea unei conferinte (si un pic mai mult) tinute de un om care stie ca va muri peste cateva luni. Surprinzator este faptul ca este o carte despre viata, si doar indirect despre moarte.

Ideea in jurul careia Randy isi construieste discursul este cea a realizarii visurilor din copilarie. Cel mai frumos lucru pe care il spune este acela ca nu conteaza de fapt sa lupti constient pentru visurile tale. Poti chiar sa le uiti pe parcurs, furat de firul vietii. Cu siguranta insa, daca iti traiesti viata intr-un mod potrivit, visurile tale te ajung din urma si se realizeaza aproape de la sine. Nu-i vorba de cum sa-ti implinesti visurile din copilarie. E vorba de cum sa-ti traiesti viata. Daca-ti traiesti viata asa cum trebuie, destinul se ingrijeste de sine. Visurile te vor gasi. Un al doilea lucru frumos pe care il spune este legat de nerealizarea visurilor. Fiind oameni si existand multe sanse de a gresi, vom rata multe visuri. Acest aspect nu ar trebui sa ne faca sa devenim morocanosi, ci ar trebui sa ne ajute sa ne bucuram in egala masura de viata, ca si cum am fi invingatori. Experienta e ceea ce obtii, cand nu obtii ceea ce ti-ai dorit. Este o fraza care merita luata in calcul de fiecare data cand intalnim un obstacol, si la fiecare dezamagire. Iti aminteste, de asemenea, ca esecul nu e doar acceptabil, ci deseori chiar esential. Este un discurs al unui om idealist, insa unul foarte pragmatic. Fiecare idee se leaga de o experienta de viata sau de un scop concret. Uneori am simtit ca discursul este mult prea pragmatic, si ca autorul trebuie sa fi avut si idei pur si simplu, idei despre viata si moarte si sensul lor. Cert este ca ele nu sunt prezente in conferinta/carte. Mesajul conferintei/cartii este unul simplu si puternic: primim parinti si capacitati; primim oameni modele care ne intersecteaza drumurile in diverse momente ale vietii si de la care trebuie sa stim sa invatam; primim ziduri, si fiecare zid are rolul important de a ne testa dorinta de a avea un lucru, precum si capacitatea de a lupta pentru el; restul tine de noi: onestitatea, spiritul de echipa, aroganta, curajul. Si mai simplu spus, in viata primim tot ce ne trebuie, si ca provocare si ca ajutor, pentru a manifesta acele lucruri pe care le avem in interior. Ca om de stiinta, nu i-am inteles niciodata pe artistii si actorii pe care i-am cunoscut si carora le-am predat de-a lungul timpului. Vorbeau uneori despre lucruri care se aflau inauntrul lor si care trebuia neaparat exprimate. Mi se parea ca suna a prea multa ingaduinta fata de sine. Ar fi trebuit sa dau dovada de mai multa empatie. Ora petrecuta pe scena m-a invatat ceva. Aveam cu adevarat lucruri inauntrul meu caresi doreau cu disperare sa fie exprimate. N-am tinut prelegerea pentru ca asa mi-am dorit, am tinut-o pentru ca trebuia sa o tin. Randy a facut un efort foarte mare ca sa comunice cu restul oamenilor. In acest fel, nu a fost singur.

Cartea a fost tradusa in limba romana cu titlul Ultima prelegere, la Editura Curtea Veche. Conferinta

Loves executioner and other tales of psychotherapy

08 Oct Carti si filme Nu sunt comentarii

Irvin D. Yalom. Un psihiatru si psihoterapeut cu o cariera bine construita, la Stanford. Zece studii de caz. O sinceritate curajoasa, acel tip de sinceritate care il face sa para pe alocuri slab, nepregatit, arogant. Acel tip de sinceritate care il face sa para foarte uman. Ar fi bine sa astept ca un pacient, care m-a rugat sa fiu pastratorul scrisorilor sale de dragoste, sa rezolve aceasta problema, de vreme ce eu, in propria mea viata, am evitato? Este posibil sa-l ajut sa mearga mai departe decat am facut-o eu? Mi-a fost greu sa las cartea din mana. Avand in vedere ca am in biblioteca mai multe carti cu fragmente de terapie care isi asteapta randul de ceva ani, nu e putin lucru. Cartea este o combinatie interesanta. Este alcatuita din relatari ale unor dialoguri din sesiunile terapeutice; din maniera in care terapeutul gandeste si abordeaza un caz, din razgandirile, succesele sau esecurile sale; din dezvaluirea gandurilor si emotiilor personale fata de persoana aflata in terapie; din fragmente din viata personala a autorului, aduse la suprafata de cazul respectiv (iubiri din trecut); din reflectii pe seama terapiei sau a vietii in general. Autorul are o viziune foarte speciala asupra problemelor pacientilor sai, pe care le considera la radacina lor probleme existentiale. Consider ca patru aspecte sunt relevante pentru psihoterapie: inevitabilitatea mortii noastre si a celor pe care-i iubim; libertatea de a ne construi viata dupa propria vointa; siguratatea noastra profunda; si, in cele din urma, absenta unui sens evident al vietii.

Acestea fac parte din viata noastra a tuturor, indiferent de pozitia in care ne aflam, de pacientilor sau de terapeuti, de bolnavi sau de normali. Desi aceste povestiri psihoterapeutice abunda in cuvintele pacient si terapeut, nu va lasati inselati de asemenea termeni: sunt istoriile fiecarui barbat, fiecarei femei. De asemenea, are o viziune foarte speciala asupra relatiei dintre terapeut si pacient. Terapeutul este coborat de undeva de sus de unde l-au urcat multe scoli de psihoterapie. El are emotii, simpatii si antipatii, frici, nesigurante, dorinte si frustrari personale. Este un om, in egala masura cu pacientii sai, nici mai bun, nici mai rau. Capacitatea de a tolera incertitudinea este o conditie necesara pentru a face aceasta profesie. Desi publicul poate crede ca terapeutii ii ghideaza pe pacienti intr-o maniera sistematica si sigura prin etape previzibile ale terapiei, catre un scop binecunoscut, acest lucru este rareori valabil. Dimpotriva, aceste povestiri sunt marturia ca un terapeut adeseori ezita, improvizeaza, cauta o directie. Tentatia puternica de a dobandi certitudinea prin intermediul aderarii la o anumita scoala ideologica sau la un sistem terapeutic strict este inselatoare: o astfel de convingere poate bloca intalnirea incerta si spontana necesara pentru o terapie eficienta. Cartea sta sub indemnul autorului catre o viata mai constienta. Toate studiile de caz prezentate incearca sa arunce putina lumina asupra modului in care se desfasoara viata. Citindu-le si recitindu-le, putem descoperi asemanari cu eroii lor si putem sa reflectam pe marginea propriului nostru destin, in speranta ca il putem influenta in bine. O viata necercetata nu merita traita. Cartea a fost tradusa in romana si publicata de Editura Trei, cu titlul Calaul dragostei.