Așa cum anunța în toamnă, artistul Dan Puric a părăsit, începând cu 29 noiembrie, scena Teatrului

Național, preferând să iasă anticipat la pensie, pentru că, spune el, acum este o altă lume, la care nu
se poate adapta. Într-un interviu pentru Realitatea TV, artistul a vorbit, din nou, despre ceea ce l-a
determinat să ia această decizie,  despre rănile istoriei recente, despre ideea de naționalism
românesc ca formă de „autoprotecție” de-a lungul timpului și despre actul artistic călcat în picioare
de directivele culturale „kulturnice”. 

„Am ieșit la pensie pentru că acum e o altă lume. Înainte era ”Cântarea României”, acum e Cântarea
comunității europene. E o ideologoe sinistră, patologică, care acum trebuie pusă și în scenă. Din
moment ce se umple totul cu mediocritate și cu proxenetism, prin bășcălie și derizoriu.  Este o lume
la care eu nu m-am putut și nu mă pot adapta. La ce să ma adaptez? La noile directive culturale
kulturnice? La un public care a început să guste cu ferocitate din ordinăria de stand-up comedy,
unde promiscuitatea a atins cote de pornografie? Teatrul nu este o latrină”, spune actorul, autor al
piesei „Acești români fantastici”, care încă se joacă cu succes, în ciuda celor care, pe orice căi,
încearcă să o saboteze.

„La ce vine acum spectatorul? Numai să se hilizească?  Eu iau Teatrul cu mine, lor le las cladirea”,
aduagă Dan Puric, mâhnit de nivelul la care a ajuns teatrul din România și de modul în care publicul
este infestat și furajat cu spectacole care nu au nimic de-a face cu arta.

 În România e crucificată normalitatea

”V-ați gândit că Iisus când a coborât în lume a venit într-un infanticid?”, întreabă artistul, deranjat
că în România se pregătește și un program de reeducare prin care se dorește „crucificarea
normalității”.

„Ne așteaptă un program de reeducare a României. Pe lângă orele de religie vor apărea și orele de
educație sexuală, deci pregătim un copil schizoid, traumatizat. Să vedem cum va accepta un copil,
care de la clasa a treia este traumatizat cu patologii sexuale în numele acceptării. Acceptării a ce?
Pentru prima oară, în România este crucificată normalitatea. Bunul simț și matca acestei țări. Este o
stârpire a normalității fără precedent. Nu poți să-i spui copilului prostii ca să-l călești pentru viață.
De ce se vorbește de toleranță, când, de fapt, eu am început să mă simt tolerat în normalitatea mea și
în ceea ce fac”.

Artistul Dan Puric spune că paznicul conștiinței naționale nu poate fi în niciun caz o ideologie
cretinoidă, iar un om de stat trebuie să fie paznicul conștiinței naționale, și nu negustorul conștiinței
naționale.

„Nu Biserica ne-a ținut pe noi 2000 de ani? Ziua Națională a devenit din  ce în ce mai
internațională. Ne-am învațat cu impostura și să nu mai fim noi înșine. Lichele, cum avem acum, au
fost și în trecut, dar nu lichelele au făcut România Mare. Oamenii politici pe care i-am avut la
vremea respectivă, și pe care nu-i avem acum, erau dublați de lichele. Azi avem subspecii. Un om
de stat este paznicul conștiinței naționale, nu negustorul conștiinței naționale.
 Este toată această clasă politică abjectă care de 30 de ani a aruncat 6 milioane de români afară, pe
fereastră. Tineretul de acum vrea „o țară ca afară”. Este incapabil să-și clădească o țară pe temeliile
ei, pentru că nu le cunoaște. Clasa politică a dat voie să se formeze ceea ce în medicină se numește
„un spațiu de receptivitate morbidă”. Tineretului de azi i s-a furat busola”, spune artistul.

Dan Puric a vorbit și despre etichetele care se pun azi celor care sunt creștini și patrioți și despre
ideolgiile aberante ale Occidentului, care,  crede el, nu vor fi niciodată îmbrățișate de poporul
român.

„Azi e alergic să spui că ești creștin, patriotismul este desuet. Se pun etichete „naționalistul,
suveranistul, populistul, talibanul”....Am stat de vorbă în această vară cu niște alsacieni și i-am
întrebat cum de au acceptat, ei fiind mai naționaliști, ca în Constituție termenii de „mamă și tată” să
fie înlocuiți cu „părinte1 și părinte2”? ”Ați stabilit care este 1 și care este 2?”  Noi niciodată nu o să
acceptăm așa ceva.
Ideologiile stârnesc interese. Ideologiile sunt veșnic în opoziție. În schimb, credința adună sufletele
și le dă puterea să răzbată prin greutăți. Poporul român trebuie băgat într-un soi de carantină
sufletească. Întrebați medicii, când se face carantina. Atunci când sunt boli molipsitoare. Noi, acum,
avem boli sufletești. Și nu are cine să ne apere. Le luăm de la mentalitate la mentalitate”.

”Avem o țară tristă, plină de umor”

”În România, și-au bătut joc de taina noastră. Mi-am dat seama că începe procesul de cretinizare a
României când, prin anii 90, 91, la televizor ne dădeau ”Familia Bundy”, în care îți spuneau când să
râzi. Nu mă refer cu bătaie de joc adresa poporului american, ci la industria aceasta de imbecilizare. 
Avem o țară tristă, plină de umor. Între tristețe și umor, din această stranie și paradoxală
combinație, iese profunda și intraductibila melancolie a poporului român. Părintele Stăniloaie
spunea: ”Umorul este cel mai bun discurs  pentru poporul român să facă față greutăților și
dușmanilor”.

„Eu în teatrul de azi nu mă mai regăsesc, pentru că și teatrul trebuia năruit, nu numai România”,
este concluzia tristă la care a ajuns maestrul Dan Puric. Care a anunțat, în cel mai recent interviu, în
emisiunea ”De-a viața ascunselea”, că și-a depus actele de pensionare anticipată de la Teatrul
Național, din rațiuni de „igienă”. „Am simțit că trebuie să apăr teatrul și îl apăr retrăgându-mă”, a
mărturisit, cu amărăciune, artistul.  Pentru cei care doresc să îl mai vadă jucând pe scena
Naționalului o mai pot face până la 1 decembrie. Va continua însă să ducă mai departe, prin țară,
„spectacolul-cruce” „Acești români fantastici”, scris și regizat chiar de el. O piesă care, deși este
sabotată și marginalizată, atinge sufletul spectatorilor neatinși de amprenta vulgarității care domină
lumea de azi. Despre cum s-a schimbat publicul, dar și lumea teatrului, despre puterea umorului în
fața greutăților, dar și distrugerea în masă a copiilor a vorbit maestrul Dan Puric în acest interviu
difuzat de Antena3.

Redăm mai jos principalele pasaje:

„Spectacolul ”Acești români fantastici” are un impact teribil asupra publicului. În București îl joc
foarte greu pentru că e un spectacol foarte sabotat, pentru că nu convine textul. Tot ce este
românesc, tot ce este naționalist, tot ce este creștin, trebuie interpretat ca fiind pro rusesc. Așa că
este foarte sabotat. Se rup afișele, dar eu merg cu el înainte. E un spectacol-cruce. Nu le convine să
zici „români fantastici”.

Spectatorii s-au schimbat, preferă vulgaritatea, stand-up comedy, care e un gen, dar plin de
vulgaritate. Publicul s-a vulgarizat și îi place să coboare la nivel de populație. Am observat ceva: e
o alergie la frumos. Este bine să-ți insulți țara, este bine să cultivi urâtul. E o lume care se urâțește.
Și atunci eu sunt în răspăr. Eu în teatrul de astăzi nu mă mai regăsesc”.

Despre puterea umorului

„Fac acum  o conferință în care vorbesc despre umor. Umorul este cel despre care părintele
Stăniloaie spunea că are o putere teribilă a comuniunii, de a ne lega sufletește, de a lupta împotriva
greutăților. ”Este cel mai bun discurs pentru poporul român atunci când se află în fața greutăților”,
spunea cel mai mare teolog român. Dacii plângeau la naștere și râdeau la moarte. Noi avem un
unicat: Cimitirul Vesel.
Cine mai apără astăzi cinstea numelui de român, așa cum cerea generalul Dragalina? Pe mine m-a
marcat acest om nemaipomenit”.

„Eu sunt un pom”

„S-a dus lumea aceea, s-a dus spiritul, duhul. Și teatrul trebuia năruit, nu numai România. De asta
am scris „Acești români fantastici”, încă o corabie. Tineretul din țară e de o factură excepțională.
Unii m-au întrebat de ce n-am plecat din țară.  Am zis: „eu sunt un pom. Pomul nu poate să-și
părăsească rădăcinile”. Artistul are mai mult ca oricine aceste rădăcini. În clipa în care nu le mai
are, cade. Brâncuși s-a dus cu rădăcini cu tot la Paris. Perioada de-acum necesită să stai aici și să
lupți pentru că România se duce-n jos”.

Omenirea, în pericolul pierderii de sine

„Nu vreau să fiu un fatalist, dar cred că niciodată omenirea nu a fost atât de zbuciumată ca acum și
într-un mare pericol de pierdere de sine. Sunt și lucruri obiective, timpul s-a accelerat, este epoca
digitală, de care trebuie să ții seama, dar este și un program de violentare și de distrugere în masă a
copiilor. Nu poate fi ceva mai cumplit, o molimă mai mare, decât să distrugi sufletul unui copil.
Gândiți-vă la producția de desene animate pe care o fac. Am văzut de curând un film de desene
animate și am observat coeficientul de violență, de vulgaritate, de patologie sexuală.

„Am simțit că trebuie să apăr teatrul”

Teatrul e atacat peste tot, literatura care este premiată acum... Pe scena Teatrului Eminescu din
Botoșani, o fată tânără a spus o poezie groaznică. Și a luat premiul Uniunii Scriitorilor. Noi nu mai
avem paznicii acestei ființe. Nu-i mai avem pe Titu Maiorescu, pe Petre Țuțea, pe Constantin
Noica.

Mi-am băgat actele de pensionare anticipată la Teatrul Național. Igienic!  Am simțit că trebuie să
apăr teatrul. Și îl apăr retrăgându-mă. În sufletul meu este o zbatere, o durere. Voi mai fi la Teatrul
Național până pe 1 decembrie. Voi încerca să merg mai departe cu  ”Acești români fantastici”. 

Au făcut grajd din ceea ce am avut noi mai sfânt. Din martiri, din eroi, din Istoria națională.