Sunteți pe pagina 1din 26

1.

Sursele de curenţi nesinusoidali

Sursele de curenţi nesinusoidali sunt acele surse de regim deformant care, în regim
sinusoidal de tensiune, absorb din reţea curenţi de armonici superioare .
 Mutatoarele cu comutaţie naturalã care se folosesc ca:
 redresoare, pentru convertirea curentului alternativ în curent continuu;
 invertoare, pentru convertirea curentului continuu în curent alternativ;
 mutatoare reversibile, care pot funcţiona ca redresoare sau inversoare dupã
necesitãţi;
 convertoare pentru transformarea curentului alternativ de anumiţi parametri, în
curent alternativ de alţi parametri.
 Cuptoare electrice cu arc. Constituie principala sursã de armonici din sistemul energetic.
Curba curentului absorbit de un cuptor cu arc cuprinde un spectru discontinuu conţinând
armonici impare (datoritã neliniaritãţii arcului electric) şi armonici pare (datoritã
nesimetriei).
 Instalaţiile de sudare cu arc electric. Funcţioneazã în regim de şoc, la un factor de putere
redus, producând armonici superioare într-un spectru larg şi aleatoriu.
 Lãmpile cu descãrcãri în gaze şi vapori metalici. Procesul descãrcãrii fiind neliniar, în
curba curentului apar armonici de valori importante îndeosebi de ordin impar (curba
curentului alternativ-simetricã). Armonica 3, în special, poate atinge valori peste 33% din
valoarea curentului total pe fazã.
 Fenomenul Corona. La atingerea potenţialului critic, în momentul producerii descãrcãrii
corona, capacitatea de lucru a sistemului se modificã dupã expresia:

C  C1 (1   cos 2t ) (1.2)

iar curentul se abate de la sinusoidã; pe cele douã polaritãţi ale potenţialului de fazã, curenţii
descãrcãrii nu sunt perfect identici; vor apare deci şi armonici de ordin par în curba
curentului.
 Arcul electric incidental (netehnologic). Când izolaţia instalaţiilor electrice cedeazã
curenţii de defect se închid pe trasee care, în general, nu au impedanţã constantã; arcul
electric care ia naştere deformeazã curba curentului.

2. Surse de tensiuni nesinusoidale

 Inductanţe şi transformatoare electrice cu miezul saturat. La o bobina cu miez de fier,


alimentatã cu o tensiune sinusoidalã, curba curentului devine nesinusoidalã.
 Reactanţele în regim saturat, combinate cu condensatoarele fixe, ca soluţie pentru compensarea
puterii reactive sunt de asemeni surse de armonici de tensiune. În regim saturat, curentul absorbit,
conţine armonici impare.
 Maşina sincronã. Cazurile care pot duce la apariţia armonicelor în acest caz pot fi de naturã
internã sau externã.
Dintre acestea le menţionãm pe cele mai importante:

 armonici datorate repartiţiei discrete a conductoarelor indusului;


 armonici datorate formei cuplului inductor;
 armonici de crestare (danturare);
 armonici de saturare a curenţilor;
Armonicile de origine internã în curba t.e.m. sunt exclusiv de ordin impar, din cauza simetriei
constructive a înfãşurãrilor şi circuitului magnetic.

În general, în indus apar armonici de ordin impar, iar în inductor de ordin par.

 Motorul asincron. Armonicile de saturare a miezului apar la tensiuni superioare celei nominale.
Dinţii se satureazã primii, fiind partea cea mai solicitatã din punct de vedere magnetic. La
tensiunea nominalã curentul de magnetizare se abate relativ puţin de la sinusoidã, însã peste
aceastã valoare, deformaţia creşte rapid.

3. Amplificatoare de regim deformant si Efectele regimului deformant

 Inductanţa. În zonele de reţea în care sursele de curenţi armonici predominã asupra surselor de
tensiuni armonice, inductanţele circuitelor conduc la amplificarea armonicelor de tensiune.
 Capacitatea. În zonele de reţea în care predominã sursele de tensiuni armonice asupra celor de
curenţi armonici, capacitãţile au un rol de amplificare a armonicelor de curent.

Efectele regimului deformant

Tensiunile ce provin de la sursele de tensiuni nesinusoidale, aplicate reţelei în diferite puncte,


dau naştere curenţilor armonici de ordin corespunzãtor sau diferit, amplificaţi sau atenuaţi de cãtre
elementele neliniare de circuit sau de cãtre cele reactive (L,C).

Elementele liniare ale reţelei (R,L,C - constante), nu convertesc frecvenţele tensiunilor şi


curenţilor armonici, ci realizeazã, amplificarea sau atenuarea lor, dar elementele neliniare sunt cele
care convertesc frecvenţele.

Armonicile de ordin par pot fi generate îndeosebi de sursele de curenţi armonici. Ponderea lor
este scãzutã în raport cu celelalte armonici din reţea.

Armonicile de ordin 3k ale curentului formeazã sisteme homopolare, circulaţia lor este blocatã
de conexiunile stea fãrã conductor neutru. Armonicile de ordin 3k ale tensiunii sunt scurtcircuitate de
cãtre înfãşurãrile în triunghi.

În circuite cu conductor de nul armonicele de ordinul 3k ale curentului se însumeazã şi vor


circula pe conductorul de nul.

Tensiunile între punctele neutre vor atinge valori periculoase.

În reţelele fãrã conductor de nul, în tensiunea de linie nu se aflã armonici de ordinul 3k, dar vor
fi gãsite în tensiunea de fazã a aparatelor conectate în stea, dacã reţeaua le conţine.

În reţelele electrice conectate în stea cu neutrul legat direct la pãmânt, s-au tratat prin rezistenţã
(soluţie utilizatã la generatoarele sincrone), sau inductanţã (bobinã de stingere), vor circula de-a
lungul reţelei curenţi de armonicã 3k ce se vor închide prin capacitãţile fazelor în raport cu pãmântul
şi prin legãtura cu pãmântul a neutrului. Aceşti curenţi pot perturba liniile de telecomunicaţii.
 Rezonanţa armonicã se datoreazã prezenţei oscilaţiilor parazite şi reprezintã o cale pentru
amplificarea lor. Rezonanţa se datoreazã circuitelor oscilante ce se realizeazã datoritã inductanţelor
şi capacitãţilor din reţea. Rezonanţa armonicã face ca deformãrile slabe ale undelor de curent şi
tensiune în anumite puncte din reţea sã fie amplificate în alte puncte.
În cazul rezonanţei serie vor creşte valorile curenţilor pe armonica respectivã şi tensiunile pe
elementele componente ale circuitului rezonant.

În cazul rezonanţei derivaţie apar supratensiuni prin “blocarea” curenţilor produşi de sursele
armonice.

Problemele rezonanţelor parazite se accentueazã pe mãsurã ce puterea reactivã, cerutã de


consumatori şi deci necesar a fi compensatã, creşte.

 Ferorezonanţa poate sã aparã în urmãtoarele situaţii:


 la un transformator cu una din înfãşurãri conectate în stea, iar neutrul tratat prin rezistenţã,
apare rezonanţa pe armonica a treia a tensiunii de fazã. Ferorezonanţa nu este posibilã pe
fundamentalã;
 la reţele de cabluri subterane, cu armãturi din benzi de oţel, conectate la surse de tensiuni
armonice;
 la transformatoarele de tensiune având sarcinã redusã în secundar; acestea reprezintã bobine cu
inductanţã mare, capabile sã intre în rezonanţã cu capacitãţi reduse, pe armonici superioare;
 la reţele cu neutrul izolat, îndeosebi cele cu cabluri, când conţin şi înfãşurãri legate în stea.
Pe durata unui regim tranzitoriu oarecare e posibil ca una din faze sã se comporte inductiv, iar
celelalte capacitiv sau invers; pe o armonicã superioarã, existentã în reţea se poate produce
ferorezonanţa;

 la linii electrice conectate în gol alimentate de la transformatoare cu caracteristicã neliniarã de


magnetizare. Rezistenţa circuitului influenţeazã diferit amploarea fenomenului de rezonanţã pe
diferite armonici.
 Supraîncãrcarea circuitelor se datoreazã în principal fenomenelor de rezonanţã şi ferorezonanţã.
Capacitãţile sunt amplificatoare de regim deformant în sensul cã factorul de distorsiune al
curentului absorbit de condensator,  i este superior factorului de distorsiune al tensiunii aplicate
condensatorului,  u .

Conform CEI 70/1967 şi STAS 7083-71 se admit urmãtoarele încãrcãri de duratã ale
condensatoarelor:

I max  1,3  I N (1.3)

Qmax  1,43  QCN (1.4)

(IN, QCN - valori nominale ale condensatorului).

Supraîncãrcarea bateriilor de condensatoare poate duce la supraîncãlzirea şi deteriorarea


condensatoarelor.

 Supraîncãrcarea izolaţiei. Unul dintre cele mai frecvente şi periculoase efecte ale regimului
deformant îl reprezintã supratensiunile. Rezonanţa şi ferorezonanţa se aflã la originea supratensiunilor
provenite din armonici.
Recomandãrile CEI 70/1967 şi STAS 7083-71 admit funcţionarea îndelungatã a
condensatoarelor cu o tensiune la borne:
U C max  1,1  U CN (1.5)

Supratensiunile de origine armonicã pot apare între punctele neutre ale elementelor trifazate
(generatoare, transformatoare etc.) prin circulaţia unor curenţi de armonici 3k de valoare însemnatã,
pe conductoarele de nul. Se produce şi o deplasare a punctelor neutre. Consumatorii racordaţi la fazele
pe care tensiunea creşte, vor suporta consecinţele supãrãtoare atât pentru izolaţie, cât şi pentru regimul
lor de lucru.

 Majorarea pierderilor de energie. Circulaţia armonicilor superioare în reţele cauzeazã pierderi


suplimentare prin efectul Joule, amplificate de efectul pelicular.
Pierderile cresc pe durata manifestãrii fenomenelor de rezonanţã şi ferorezonanţã.

Armonicile de flux fac sã creascã considerabil pierderile prin curenţi turbionari în miezurile
magnetice ale maşinilor şi aparatelor electrice. Fluxurile de ordin 3k , la transformatoarele trifazate,
produc încãlziri ale pieselor metalice masive prin care se închid: cuvã, buloane etc.

Funcţionarea miezurilor magnetice ale maşinilor şi aparatelor electrice în regim saturat conduce
la deformarea accentuatã a curenţilor de magnetizare şi creşterea valorilor lor efective. La
transformatoare, dacã inducţia magneticã creşte (prin majorarea tensiunii aplicate) cu 20% faţã de
valoarea nominalã, armonicile de ordin 3, 5, 7 ale curentului de magnetizare reprezintã 53%, 27% şi
11% din componenta fundamentalã a curentului de magnetizare, ceea ce conduce la creşterea
pierderilor.

Majorarea pierderilor de energie în condensatoare şi în general în dielectricii circuitelor


electrice este proporţionalã cu rangul armonicilor de tensiune aplicate.

Dacã se considerã cã tangenta unghiului de pierderi dielectrice ( tg ) rãmâne constantã,


pierderile suplimentare pe armonicã în condensatoare se determinã cu:

13
Psup1  1  C  tg     U 2 (1.6)
 2

Pierderile suplimentare datorate conducţiei în dielectricul condensatoarelor, sunt cele mai


importante. Condensatoarele reale mai înregistreazã pierderi prin armonicile superioare din cauza
fenomenului de histerezis dielectric.

Pierderile de energie pe armonicile superioare pe lângã efectul economic direct mai are şi alte
inconveniente:

 înrãutãţeşte regimul de exploatare a echipamentului electric;


 reduce capacitatea de încãrcare;
 creşterea temperaturii conductoarelor;
 afectarea parametrilor şi performanţelor.
Apariţia puterii deformante, face sã creascã puterea aparentã, respectiv sã scadã factorul de
putere.

Regimul deformant afecteazã precizia aparatelor de mãsurã. Astfel, în regimuri inductive,


erorile wattmetrelor şi contoarelor cresc.
Perturbarea instalaţiilor de protecţie, automatizare, telemecanicã, telecomunicaţii şi a
echipamentelor electronice. Liniile telefonice sunt puternic afectate de liniile electrice aflate
în apropiere datoritã disproporţiilor puterilor transmise pe aceste linii (de ordinul W , faţã de
sute de MW).
La apariţia unor defecte nesimetrice în reţeaua de energie şi la rezonanţã pe
armonicile superioare sau la amorsarea ferorezonanţei, interferenţele acestora se accentueazã.
Echipamentele electronice sunt sensibile la deformarea undei de tensiune, deci la influenţa
armonicelor superioare.

Perturbarea maşinilor electrice rotative.


Ca efecte caracteristice motorului asincron se pot enumera:

 modificarea reactanţelor maşinii;


 cuplurile parazite;
 forţele de atracţie magneticã unilateralã;
 zgomotele.
Principalele efecte ale armonicelor superioare, constatate la motorul asincron, se gãsesc şi la
maşina sincronã.

4. Caracterizarea regimului deformant

Elementele componente ale unui sistem energetic sunt concepute sã funcţioneze în regim
armonic sinusoidal, cu frecvenţa fundamentalã nominalã, stabilitã prin reglementãrile tehnice ale tãrii
respective.

Prezenţa surselor poluante în sistemul electric determinã apariţia şi propagarea în reţelele


electrice a unor unde periodice sau neperiodice de curent sau tensiune

Regimul energetic ale cãrui unde de tensiune şi curent sunt periodice şi cel puţin una din ele
nesiunusoidalã, se numeşte regim deformant.

Pentru studiul mãrimilor electrice periodice nesinusoidale se foloseşte descompunerea în


armonici superioare (analiza Fourier), cu formele particulare cunoscute (de exemplu formele restrânse
în sinus sau cosinus).

Curbele de curent sau tensiune, într-o reţea poluatã armonic, sunt periodice şi deci pot fi
descrise de funcţia:

f (t )  f (t  kT ) (1.7)

2
unde k=1,2,3,..., T  .

Orice funcţie f(t) care îndeplineşte cerinţele lui Dirichlet, admite o dezvoltare în serie Fourier:

- forma dezvoltatã:
a0 
f (t )    ( an cos nt  bn sin nt ); (1.8)
2 n1

- forma restrânsã:


f (t )  c0   cn sin( nt   n ); (1.9)
n 1

- cu termeni complecşi;


f (t )   C n e jnt
 (1.10)

5. Norme şi reglementãri naţionale şi internaţionale privind regimul deformant

Generalitãţi

Aceste documente reprezintã un ansamblu de reguli specifice, fixe, care vin sã asigure o energie
de calitate.

O energie de calitate nu este neapãrat o energie perfectã. Din motive economice nu este necesar
sã se compenseze poluarea armonicã pânã la anulare, dupã cum nici în cazul regimului sinusoidal nu
ne propunem sã compensãm în totalitate energia reactivã.

Pentru a asigura un nivel calitativ energiei (în particular un nivel maxim admis pentru poluarea
cu armonici), se impune un nivel general minim pentru calitatea energiei şi restricţii foarte severe
pentru consumatorii poluanţi cu armonici. Consumatorilor producãtori de armonici, li se impun
echipamente de compensare în nodurile sensibile ale reţelei [PE_1].

În general o normã sau o reglementare cuprinde trei aspecte:

 introducerea unui control sever şi fax-area unor valori limitã;

 indicarea modulelor de mãsurare şi verificare a încadrãrii în limite;

 acordarea de sugestii consumatorilor pentru a diminua poluarea pânã la limitele impuse.

În privinţa stabilirii normelor de control al regimului nesinusoidal, au fost purtate foarte multe
discuţii.

Trebuie fãcutã o diferenţã între normele ce se referã la legãtura dintre sursa de armonici şi
sistemul energetic şi normele de echipament (importante pentru producãtorii de echipament).
Norme naţionale privind regimul deformant.

Aceste norme sunt cuprinse în Normativul privind limitarea regimului nesimetric şi deformant
în reţelele electrice (PE 143/94) elaborat de ICEMENERG [PE_1].

Valorile limitã admise pentru parametrii regimului deformant conform PE143/94 [PE_1] sunt
urmãtoarele:

a) coeficientul de distorsiune Kdu pentru curba de tensiune nu va depãşi:

8% pentru joasã şi medie tensiune (j.t.+m.t.);

3% pentru înaltã tensiune (î.t.).

40

U 2
n
K du  n 2
 100 (%)
U1

unde: n este ordinul armonicii;

U1 valoarea efectivã a tensiunii pe fundamentalã.

Pentru armonicile 240 este interzisã depãşirea nivelurilor din tabelul 1.1.

Armonici impare Armonici impare Armonici pare

nemultiplu de 3 multiple de 3

rang Armonici de rang Armonici de rang Armonici de

n tensiune (%) n tensiune (%) n tensiune (%)

j.t. -m.t. î.t. j.t. -m.t. î.t. j.t. -m.t î.t.

1 2 3 4 5 6 7 8 9

5 6 2 3 5 2 2 2 1,5

7 5 2 9 1,5 1 4 1 1

11 3,5 1,5 15 0,3 0,3 6 0,5 0,5

13 3 1,5 21 0,2 0,2 8 0,5 0,2

17 2 1 >21 0,2 0,2 10 0,2 0,2


19 1,5 1 12 0,2 0,2

23 1,5 0,7 >12 0,2 0,2

25 1,5 0,7

>25 0,2+1,3x 0,2+0,5x

x 25/h x 25/h

Tab.1.1 Nivelurile limitã de compatibilitate pentru nivelul armonicilor de tensiune


individuale pentru reţelele de j.t., m.t., î.t.*(în % din fundamentalã) Conform (CEI
1000-2-2/90)
*
pentru î.t. datele din tabel sunt cu titlu experimental.

b) nivelurile armonicelor de curent i precum şi coeficientul de distorsiune Kdi (conform


ANSI/IEEE 519/1981) sunt indicate în tabelul 1.2.

Isc/Is Ordinul armonicilor Coeficientul de distorsiune

<11 11-16 17-22 23-24 35

<20 4 2 1,5 0,6 0,3 5

20-50 7 3,5 2,5 1 0,5 8

50-100 10 4,5 4 1,5 0,7 12

100-1000 12 5,5 5 2 1 15

>1000 15 7 6 2,5 1,4 20

Tab. 1.2 Nivelurile limitã de compatibilitate pentru armonicile curent conform


ANSI/IEEE 519/1981 (în % din fundamentalã).

Isc - este curentul de scurtcircuit în punctul de delimitare între consumator şi SEN;

Is - este curentul nominal la frecvenţa fundamentalã, corespunzãtor sarcinii conectate.


40

I 2
n
K di  n 2
 100 (%)
I1

In
iar  i   100 (%)
I1

unde: In este valoarea efectivã a curentului pe armonica n;

I1 este valoarea efectivã a curentului pe fundamentalã.

Norme internaţionale privind regimul deformant.

În cele ce urmeazã se va face referire la trei dintre cele mai importante reglementãri
internaţionale. Propunerea IEEE, Normele Europene şi Normele propuse de Comisia Electrotehnicã
Internaţionalã (CEI). Reglementãrile naţionale ale tuturor ţãrilor europene sunt conforme cu cerinţele
impuse de EN 50.160 şi CEI 1000-2-2.

Reglementãrile IEEE-519

Iniţiate în 1981 şi revizuite în 1992, utilizeazã douã criterii pentru a evalua distorsiunile:

 valorile limitã pentru curenţii armonici pe care un consumator le poate injecta în reţea
(rãspunde fiecare consumator individual);
 nivelul armonicilor de tensiune în fiecare nod (rãspundere colectivã pentru furnizor şi
pentru toţi consumatorii racordaţi în acel punct).
Valorile limitã pentru Kdi şi i sunt cele prezentate în Tabelul 1.2.

Valorile limitã pentru Kdu sunt prezentate în tabelul 1.3.

Coeficient de Tensiunea sistemului


distorsiune acceptat
(2,3...69)kV (69...138)kV >138kV
[%]

individual 3,0 1,5 1,0

total 5,0 1,5 1,5

Tabelul 1.3 Valori limitã ale deformãrii tensiunii dupã IEEE-519

Normele europene EN 50.160 şi reglementãrile CEI 1000-2-2

Limitele prevãzute de normele europene EN 50.160 sunt prezentate în Tabelul 1.1. Cu titlu
experimental reglementãrile CEI 1000-2-2 propun valorile coeficienţilor de distorsiune pentru înaltã
tensiune (î.t.). Cele douã norme impun ca, Kdu global sã nu depãşeascã valoarea de 8%.
6. Puteri în regim deformant

Puteri în regim sinusoidal

Puterea activã în regim sinusoidal

Se cunoaşte cã putere instantanee la bornele unui dipol electric este:

p  ui (1.55)

unde u reprezintã tensiunea la bornele dipolului, iar i curentul prin el. Expresia (1.55) este valabilã
indiferent de forma de variaţie a tensiunii şi curentului.

În regimurile periodice se defineşte [BUD_2],[TIM_1],[SZA_1] puterea activã ca fiind media


pe o periadã T a puterii instantanee:

1 T
T 0
P p  dt (1.56)

În regim sinusoidal, în care:

u  2U sin t şi (1.57)

i  2I sin( t  ) (1.58)

puterea instantanee are expresia:

p  UI cos   UI cos(2t  ) (1.59)

şi este constituitã, dupã cum se vede, dintr-o componentã constantã şi dintr-o componentã periodicã
cu frecvenţã dublã faţã de a tensiunii şi curentului.

În regim sinusoidal, puterea activã este:

P  UI cos  (1.60)

În aceastã expresie I cos  reprezintã componenta curentului în fazã cu tensiunea U.

Pentru un dipol pasiv, puterea activã este o mãrime pozitivã.

Puterea aparentã în regim sinusoidal.

Se defineşte puterea aparentã [TIM_1],[BUD_2],[SZA_1] a unui dipol electric, mãrimea datã


de expresia:

S  UI (1.61)

şi reprezintã valoarea maximã a puterii active, corespunzãtoare lui cos   1.


Se defineşte factorul de putere K, ca fiind raportul dintre puterea activã şi puterea:
P
K (1.62)
S

În regim sinusoidal: K  cos  (1.63)

Puterea reactivã în regim sinusoidal.

Prin definiţie [TIM_1],[BUD_2],[SZA_1] prin puterea reactivã în regim sinusoidal înţelegem


mãrimea datã de expresia:

Q  UI sin  (1.64)

Pentru explicitarea sensului fizic al noţiunilor de putere activã şi reactivã în regim sinusoidal,
considerãm [TIM_1],[BUD_2] un circuit R,L,C serie unde tensiunea la borne u satisface relaţia:

di
u  u R  u L  u C  iR  L  uC (1.65)
dt

Puterea instantanee pentru acest circuit devine:

d  Li 2  d  Cu 2C  2
p  i2R  
dt  2
   i R

d

W (m)  W (e)  (1.66)
 dt  2  dt

unde W(m) şi W(e) reprezintã energia înmagazinatã în câmpul magnetic al bobinei, respectiv în câmpul
electric al condensatorului.

Notãm:

pR  i 2 R (1.67a)

pQ 
d
dt

W ( m)  W ( e)  (1.67b)

unde pR reprezintã [TIM_1] puterea instantanee de pulsaţie, iar pQ puterea instantanee oscilantã:

Evidenţiind componentele tensiunii u , în fazã şi în cuadranturã cu curentul i, sub forma:


u  2U cos  sin( t  )  2U sin  sin( t    )
2

relaţiile (1.67) devin:

pR  UI cos 1  cos 2(t  )  P1  cos 2(t  ) (1.68a)

pQ  UI sin  sin 2 (t  )  Q sin 2 (t  ) (1.68b)


ceea ce justificã denumirile de mai sus. Valoarea medie pe o perioadã a lui pR reprezintã puterea
activã, iar valoarea medie pe o perioadã a lui pQ este nulã. Conform relaţiilor (1.67) şi (1.68) puterea
reactivã este amplitudinea vitezei de variaţie a energiei acumulate în câmpul electromagnetic al
circuitului.

În cazul în care reactanţa inductivã este egalã (în modul) cu cea capacitivã, suma W(m)+W(e) este
constantã şi deci Q=0, circuitul având cos  1 .

Dacã cele douã reactanţe nu sunt egale apare un transfer de putere suplimentar faţã de cazul
precedent, între generator şi consumator, având însã media nulã.

Acest transfer suplimentar duce la creşterea pierderilor pe linia de transport.

Între S,P şi Q existã relaţia:

S 2  P 2  Q2 (1.69)

Ca unitãţi de mãsurã se folosesc pentru S voltamper (VA), pentru P Wattul (W) iar pentru Q
voltamperul reactiv (var).

Puteri în regim nesinusoidal.

Dacã în regim sinusoidal se poate spune cã diferitele puteri ce intervin în studiu se definesc şi
au aceleaşi expresii unanim acceptate, nu se poate spune acelaşi lucru despre puterile care se introduc
în regim periodic nesinusoidal. Într-adevãr, într-un astfel de regim mai general, definiţiile puterilor
reactivã şi deformantã au fost şi sunt încã subiect de discuţie în literatura de specialitate.

Pentru simplitate se considerã, în cele ce urmeazã un circuit receptor liniar, de tip dipolar,
alimentat cu tensiune la borne nesinusoidalã. Tensiunea aplicatã receptorului şi curentul de alimentare
sunt:


u(t )   2U n sin( nt   n ) (1.70a)
n 1


i(t )   2 I n sin( nt   n ) (1.70b)
n 1

în care n este ordinul armonicii. În aceste expresii nu s-au considerat şi termenii constanţi în timp din
dezvoltãrile în serie Fourier, deoarece aceşti termeni nu sunt semnificativi.

Pentru puterea instantanee p  u(t )  i(t ) corespunzãtoare armonicii de ordinul n rezultã şi


urmãtoarea dezvoltare matematicã cunoscutã:

pn  Pn 1  cos 2( nt   n )  Qn sin 2(t   n ) (1.71)

în care Pn  U n I n cos n este puterea activã, iar Qn  U n I n sin  n este puterea reactivã a
armonicii respective. Interpretarea care se desprinde din aceastã relaţie este cã puterea momentanã
(instantanee) corepunzãtoare unei armonici are douã componente, de frecvenţã dublã, şi anume: o
componentã pulsatorie având valoarea medie pe o perioadã egalã cu puterea Pn a armonicii şi o
componentã alternativã, de valoare medie nulã, care oscileazã între sursã şi circuit şi are amplitudinea
egalã tocmai cu puterea reactivã Qn . S-a reamintit aceastã interpretare a puterilor reactive în regim
sinusoidal, pentru cã un astfel de regim îl presupune de altfel fiecare armonicã în parte.

În regim nesinusoidal se definesc urmãtoarele puteri: puterea activã P; puterea reactivã Q;


puterea deformantã D şi puterea aparentã S. Forma obişnuitã în care se scriu aceste puteri este:


1 T
P   ui  dt  U n I n cos n (1.72)
T 0 n 1

 
Q   Qn   U n I n sin  n (1.73)
n 1 n 1

D  U
m, n
2 2
n m 
I  U m2 I n2  2U nU m I n I m cos( n   m ) (1.74)

 
S  UI  U n2 
n 1
I
n 1
2
n
(1.75)

Între ele existã relaţia cunoscutã:

S 2  P 2  Q2  D2 (1.76)

iar factorul de putere este:

P
K (1.77)
P2  Q2  D2

Puterea activã P şi în regim nesinusoidal se defineşte prin media puterii instantanee pe o


perioadã sau un multiplu de perioadã (1.60), ca şi într-un regim sinusoidal. Efectuându-se aceastã
operaţiune, expresia care rezultã aratã cã, în regim nesinusoidal, puterea activã este egalã cu suma
puterilor active ale fundamentalei şi a diferitelor armonicii superioare. Acest rezultat este evident,
deoarece puterile active ale diferitelor armonici sunt nişte puteri medii parţiale şi noi nu facem altceva
aplicând aceastã relaţie decât sã adunãm aceste puteri medii parţiale pentru a obţine puterea medie
rezultantã.

Puterea reactivã Q. Definirea acestei puteri în regim nesinusoidal în mod simplu prin
însumarea puterilor reactive ale armonicilor (1.73 deşi foarte uzualã) este susceptibilã de a fi supusã
unor discuţii critice. Aceastã relaţie de definiţie, în orice caz, nu are justificãri teoretice prea adânci.
Ea are mai mult un caracter formal, convenţional, rezultând în principal din consideraţii de simetrie
faţã de expresia puterii active şi pentru cã aşa e foarte simplu, respectiv conduce la unele calcule
simple avantajoase în electro-energeticã.

Considerându-se deci corect stabilite puterile reactive ale armonicelor, se pune întrebarea dacã
prin însumarea lor simplã se obţine de fapt puterea reactivã în regim nesinusoidal din reţeaua realã,
adicã acea putere care încarcã inutil reţeaua şi trebuie compensatã. În continuare, întrebarea este
justificatã de faptul cã puterile reactive ale diferitelor armonice nu reprezintã nişte valori medii, astfel
ca însumarea lor sã aibe şi un înţeles fizic, aşa cum este cazul puterilor active. Dacã puterilor reactive
li se dã interpretarea deja menţionatã, ele reprezintã amplitudinile componentelor alternative ale
puterilor momentane, ce oscileazã între sursã şi circuit. Atunci, pe bunã dreptate se pune întrebarea
care ar putea sã fie semnificaţia însumãrii acestor amplitudini, mai ales dacã se ţine seama de faptul cã
diferitele armonici au frecvenţe diferite, dupã cum diferã şi defazajul dintre armonicile de tensiune şi
curent.

Relaţia (1.73) de definiţie a puteri reactive în regim nesinusoidal, a fost propusã de profesor C.
Budeanu în lucrãrile sale. Propunerea a fost înaintatã C.E.I. şi a fost aprobatã. Peste 60 de ani, se
poate spune cã aceastã expresie a puterii reactive a cunoscut o rãspândire practic exclusivã pe plan
mondial şi aceasta, în principal, din cauza simplitãţii ei. Aceasta nu este singura propusã în literatura
de specialitate pentru puterea reactivã în regim nesinusoidal. Un ultim aspect pe care îl relevãm în
legãturã cu puterea reactivã în regim nesinusoidal este unul legat de practicã şi priveşte posibilitatea ei
de compensare.

Se ştie cã compensarea puterii reactive în regim nesinusoidal, plecând de la relaţia (1.73) este o
problemã complexã, dificilã şi în general nesatisfãcãtor rezolvatã. La aceasta se mai adaugã şi faptul
cã acţionând în direcţia compensãrii puterii reactive (cu condensatoare) putem mãri prin acesta peste
mãsurã puterea deformantã, cu dezavantajele binecunoscute.

Puterea deformantã. În ceea ce priveşte puterea deformantã D, vom spune doar cã ea fiind o
componentã suplimentarã a puterii aparente, contribuie ca şi puterea reactivã de altfel, la creşterea
curentului de alimentare şi implicit la mãrirea pierderilor în reţeaua de alimentare.

Unitatea de mãsurã, voltamper deformant, "vad" a fost propusã de prof. C Budeanu şi a fost
acceptatã de Comisia Electrotehnicã Internaţionalã.

Puterea deformantã are valoare nulã în regimurile sinusoidale precum şi în cazul în care
armonicele de tensiune şi curent sunt caracterizate de relaţiile.

Uk Ul Un
   ...
IK Il In (1.78)
 k   l   n  ...

Expresia puterii deformante poate fi scrisã şi sub forma [BUD_2]:

D  
K ,l 1
kl ' 2   kl " 2  (1.79)
k l

în care puterile elementare  kl ' şi  kl '' au expresiile:

 kl '  U ef k I ef l cos( k   l )  U ef l I ef k cos( l   k )


(1.80)
 kl "  U ef k I ef l sin( k   l )  U ef l I ef k sin( l   k )

Puterile deformante elementare  kl ' şi  kl '' pot fi interpretate drept componente ale puterii
deformante fazoriale elementare.
U k I l  U l I k 
1
D kl   kl ' j kl "  Uef k I ef l e j ( k l )  Uef l I ef k e j ( l k )  (1.81)
2

unde s-au folosit notaţiile:

U k  2U e k e j k
U l  2U e l e j l
(1.82)
I l  2 I e k e jk
I l  2 I e l e jl

Calculul puterii deformante se poate face pa baza unor relaţii aproximative în urmãtoarele
cazuri:

- dacã k du  20%

D  U ef I d (1.83)

unde Id este valoarea efectivã a reziduului deformant: I d  I ef2  I ef2 1

- dacã k du  20%

D  U ef I d  U d I ef (1.84)

unde Ud este valoarea efectivã a reziduului deformant: U d  U ef2  U ef2 1

Puterea fictivã în regim nesinusoidal este definitã prin relaţia:

W  S 2  P 2  Q2  D2 (1.85)

unitatea de mãsurã propusã pentru cuantificarea puterii fictive este voltamperul reactiv deformant
"vard".

7. Teorema lui Fortescue


8. Calculul componentelor simetrice
Subiectele 9 si 10, aplicatiile 1 si 2, si in primele 2 randuri continuarea subiectului precedent

Sub. 11: Aplicatia 5.5 (207)


Sub. 12: Aplicatia 5.6 (208)
Sub. 13: Aplicatia 5.7 (208)
Sub. 14: Aplicatia 5.8 (209 si 210)
15. Compatibilitatea electromagnetică

Conform Vocabularului Electrotehnic Internaţional – VEI, prin compatibilitate


electromagnetică se înţelege aptitudinea unui aparat sau sistem de a funcţiona într-un mod
satisfăcător şi fără a produce perturbaţii electromagnetice intolerabile pentru tot ce se află
într-un mediu natural/artificial.

Utilizarea frecventă a electronicii de putere şi a tehnicilor de comandă complexe ridică tot


mai multe probleme de compatibilitate, respectiv probleme de influenţă. Astfel
deranjamentele care apar în instalaţiile industriale pot fi adesea imputabile fenomenelor
electromagnetice (în anul 1989, în Germania, 28,7% din totalul cazurilor care au provocat
pagube în instalaţiile electrice s-au datorat deranjamentelor de natură electromagnetică).

Mediul electromagnetic este determinat de ansamblul surselor de influenţă


electromagnetică existent într-un spaţiu dat. Valorile care caracterizează mediul
electromagnetic pot fi exprimate sub forma unor mărimi legate de curent şi tensiune sau
sub forma unor valori legate de câmp (densitatea fluxului magnetic, intensitatea câmpului
electric sau magnetic).

Sursele de influenţă electromagnetică pot fi:

 naturale: fenomene atmosferice: trăsnete, descărcări electrostatice,


 artificiale: fenomene care se produc în timpul exploatării echipamentelor de
producere, transport şi utilizare a energiei electrice, cum ar fi:
 procesele de anclanşare şi declanşare,
 radiaţia circuitelor, respectiv a conductoarelor,
 armonicile de joasă frecvenţă în reţelele electrice,
 nesimetriile,
 schimbările de potenţial.
Influenţa instalaţiilor electrice asupra mediului ambiant în care se află (natural şi artificial) se
manifestă prin diferite forme de poluare: chimică, acustică, electromagnetică. Dar problema
nu poate fi redusă numai la apărarea mediului înconjurător împotriva poluării fiindcă ea
cuprinde şi problema asigurării unui echilibru, pe de o parte, între viaţa şi activitatea
oamenilor şi, pe de altă parte, toate celelalte elemente vii şi neînsufleţite ale globului.

Din acest punct de vedere, cu cât un sistem electroenergetic va emite mai puţine perturbaţii
intolerabile pentru alte sisteme şi, în ultima instanţă pentru mediul ambiant, cu atât mai bună
va fi calitatea serviciului de alimentare cu energie electrică.

Spre deosebire însă de alte sectoare de activitate, calitatea serviciului de furnizare a energiei
electrice depinde nu numai de furnizor, ci şi de toţi utilizatorii racordaţi la aceeaşi reţea
electrică
Într-adevăr, relaţiile de compatibilitate, care apar în cadrul mediului artificial electromagnetic
se manifestă, pe de o parte, prin influenţa instalaţiilor furnizorului asupra instalaţiilor
consumatorilor, pe care îi alimentează cu energie având variaţii mai mari sau mai mici ale
indicatorilor de calitate iar, pe de altă parte, prin influenţa perturbatoare pe care o exercită
unele receptoare ale consumatorilor asupra parametrilor şi siguranţei în funcţionare a reţelei
furnizoare, capabilă să deregleze funcţionarea altor utilizatori cuplaţi la aceeaşi reţea.

Perturbaţiile îşi pot avea originea în reţeaua:

 furnizorului, datorându-se unor incidente sau manevre greşite,


 utilizatorului, datorită unor receptoare care funcţionează cu şocuri, care produc
nesimetrii sau care poluează reţeaua cu armonici (receptoare deformante).
Perturbaţiile electromagnetice pot fi clasificate după mai multe criterii:

 după frecvenţă:
 de joasă frecvenţă – această categorie cuprinde, în mod convenţional, toate
tipurile de paraziţi, a căror gamă de frecvenţă este ≤1 MHz,
 de înaltă frecvenţă: >1 MHz,
 după modul de propagare:
 conduse prin conductoarele reţelei – sunt perturbaţii caracterizate prin curent
şi diferenţă de potenţial,
 radiate (în aer) – sunt perturbaţii caracterizate prin câmp electric şi magnetic,
 după durată:
 permanente sau întreţinute – afectează în special circuitele analogice,
 tranzitorii (aleatorii şi periodice) – afectează mai ales circuitele numerice.
În general, perturbaţiile susceptibile să influenţeze direct reţeaua electrică, deci calitatea
energiei furnizate prin conductoare electrice consumatorilor, sunt perturbaţiile de joasă
frecvenţă produse de fluctuaţii de frecvenţă şi tensiune, goluri de tensiune şi microîntreruperi,
supratensiuni atmosferice, de comutaţie.

Amplitudinea perturbaţiilor este condiţionată de puterea de scurtcircuit existentă într-un


anumit nod electric, acest indicator condiţionând compatibilitatea electromagnetică a
echipamentelor perturbatoare în punctul comun de racord cu alte instalaţii electrice.

Între cei trei factori de care depinde calitatea serviciului de alimentare cu energie electrică
există multiple relaţii de interdependenţă. În cele ce urmează vor fi abordate doar problemele
care se referă la calitatea produsului furnizat consumatorilor, adică la calitatea energiei
electrice.

16. Principalele cauze ale înrăutăţirii calităţii energiei electrice


Furnizorii nu-şi pot alimenta consumatorii cu energie electrică de calitate ideală, pe de o
parte, datorită unor caracteristici constructive ale instalaţiilor de care dispun, iar, pe de altă
parte, datorită unor perturbaţii, care apar în mod inerent în funcţionarea sistemelor energetice;
acestea pot afecta toate caracteristicile undei de tensiune: frecvenţa, amplitudinea, forma şi
simetria în sistemele trifazate.
Cauze care înrăutăţesc calitatea frecvenţei
În general, încadrarea frecvenţei sistemului energetic într-un domeniu admisibil din punct de
vedere calitativ este condiţionată de menţinerea unui echilibru între resursele de energie
primare şi consumul de energie electrică a sistemului.

La nivelul ansamblului instalaţiilor sistemului energetic, la un moment dat pot exista situaţii
în care echilibrul între cererea şi oferta de putere nu poate fi menţinut, datorită unor cauze
cum ar fi:

 inerţia mare de răspuns a instalaţiilor de producere,


 lipsa de agent primar,
 lipsa de capacitate în grupurile energetice etc.
În funcţie de natura cauzei care a provocat acest dezechilibru, regimul normal de funcţionare
poate fi restabilit relativ rapid sau se poate ajunge la un nou echilibru, în regim anormal de
funcţionare. Pe durata dezechilibrului, până la finalizarea proceselor tranzitorii de valorificare
a rezervei calde sau până la intrarea în funcţiune a grupurilor aflate în rezervă rece, turaţia
rotoarelor şi implicit frecvenţa sistemului are o evoluţie descrescătoare. Fenomenul provoacă
modificarea tuturor proceselor de conversie a energiei, de la surse şi până la receptoare.

Dacă frecvenţa marilor reţele interconectate se abate rar şi relativ puţin de valoarea nominală,
calitatea tensiunii este în permanenţă supusă unor acţiuni perturbătoare, îndreptate atât asupra
valorii efective cât şi asupra formei undei şi simetriei sistemului trifazat de tensiuni.

Cauze ale variaţiilor de tensiune


Prin variaţie de tensiune într-un punct al reţelei, la un moment dat, se înţelege diferenţa
algebrică dintre tensiunea de serviciu din acel punct şi tensiunea nominală a reţelei
respective.

Calitatea tensiunii se poate considera ideală în cazul în care în toate nodurile sistemului şi în
orice moment, tensiunile pe fiecare din cele trei faze sunt funcţii pur sinusoidale în timp, cu
valori efective constante şi egale cu cea nominală şi formează un sistem de secvenţă directă.

Neîndeplinirea condiţiilor ideale are la origine existenţa uneia sau a mai multora din
următoarele situaţii:

 variaţii ale valorilor efective ale tensiunilor de fază de la valoarea nominală, care
apar ca urmare a unor cauze ce pot fi atribuite caracteristicilor tehnice ale instalaţiilor
sau unor perturbaţii,
 abateri de la forma pur sinusoidală a tensiunilor de fază, apărute ca urmare a
prezenţei unor elemente cu caracter deformant.
Diferitele cauze care înrăutăţesc calitatea tensiunii afectează toate caracteristicile undei de
tensiune: amplitudinea, valoarea efectivă, forma şi simetria în sistemele polifazate. Cele mai
frecvente şi mai deranjante sunt însă perturbaţiile de diferite forme şi durate ale amplitudinii,
care se pot suprapune la un moment dat, conducând la un proces complex de variaţie a
tensiunii reţelelor electrice.
În literatura de specialitate variaţiile de tensiune se clasifică după diferite criterii cum ar fi:
viteza de variaţie a tensiunii, frecvenţa şi perioada lor, durata variaţiilor de tensiune. După
acest ultim criteriu variaţiile de tensiune se clasifică în:

 variaţii de tensiune de lungă durată, funcţionare staţionară la tensiune diferită de


cea nominală, care apare ca urmare a unui reglaj defectuos sau a supraîncărcării
reţelelor, funcţionarea de durată cu variaţii având un caracter cvasiperiodic, ce sunt
produse de existenţa unor sarcini pulsatorii,
 variaţii ale tensiunii de scurtă durată, variaţii de tensiune bruşte, care sunt datorate
unor defecte cu caracter rapid, trecător sau eliminate prin protecţii, variaţii bruşte
produse de şocuri de putere cu caracter pasager, dispariţii scurte ale tensiunii ca
urmare a funcţionării sistemelor automate (AAR, RAR).
Limita de timp care desparte variaţiile de scurtă durată de cele de lungă durată este, în
general, timpul necesar protecţiilor, automatizărilor şi echipamentelor de comutaţie pentru a
restabili tensiunea nominală, dacă acest lucru este posibil. În România acest interval este de
3s.