I.L.

Caragiale, O scrisoare pierdută

genul dramatic/textul dramatic/comedia

1. Contextul istorico-literar; Încadrare în epocă şi curent literar

- Încadrat în epoca marilor clasici, autorul surprinde în opera sa eterogenitatea socială
şi morală a societăţii contemporane lui şi propune prin cele 4 comedii un univers
comic din care s-au inspirat toţi marii dramaturgi de mai târziu
- Cu o tradiţie destul de puţin dezvoltată înainte, istoria dramaturgiei autohtone
enumeră câteva opere notabile din punct de vedere estetic, premergătoare afirmării
teatrului caragialian: ciclul Chiriţelor de Vasile Alecsandri („Chiriţa în Iaşi”, „Chiriţa
în provinţie”, „Chiriţa în voiagiu”, „Chiriţa în balon”) sau „Răzvan şi Vidra” de B.P.
Hasdeu
- Observaţia caracterelor şi faptelor realului într-o modalitate comică va deveni
principala şi cea mai fecundă tradiţie în dezvoltarea dramaturgiei noastre, secondată
de teatrul de inspiraţie istorică
- Comedia aleasă, O scrisoare pierdută, a fost reprezentată scenic pentru prima oară în
1884 şi a fost publicată un an mai târziu în revista junimistă „Convorbiri literare”
- Opera lui Caragiale urmează principiile ideologiei junimiste, autorul devenind unul
dintre cei mai cunoscuţi autori realişti din istoria literară românească, unicizându-se
prin: spiritul critic şi polemic; ironia şi sarcasmul la adresa moravurilor societăţii;
gustul pentru echilibrul clasic; luciditatea şi spiritul de observaţie fină în
surprinderea realităţii; atenţia acordată aspectului social; veridicitatea şi
verosimilitatea redării estetice a realităţii şi nivelul ridicat de generalizare a
existenţei surprinse în opere.

2. Încadrare în gen şi specie

- Genul dramatic cuprinde texte scrise ce au o funcţie unică şi distinctă de celelalte
texte, lirice sau epice: reprezentarea scenică, de aceea structurarea subiectului şi
compoziţia operei primesc anumite particularităţi ce se regăsesc doar în această
categorie de gen, cum ar fi jocul actoricesc; viziunea regizorală; aportul sugestiv al
muzicii, decorului şi al luminilor; conflictul puternic; condensarea subiectului în
timp şi spaţiu; structurarea pe tablouri, acte şi scene; impactul spontan asupra
spectatorilor şi implicarea lor emoţională; efectul educativ al spectacolului (sinteză
între mai multe arte: text, muzică, dans, arta decorativă); utilizarea dialogului ca
mod principal de expunere care oferă dinamicitate textului şi prezenţa
didascaliilor/indicaţiilor scenice oferite în paranteze de autor care aduc informaţii
utile şi grăitoare despre jocul personajelor, conţinând indici spaţio-temporali,
elemente nonverbale şi paraverbale.
- Mesajul unui astfel de text se transmite doar prin dialog, marcat prin prezenţa
replicilor ca unitate minimală de structurare, şi monolog, iar informaţiile cuprinse în
 didascalii (oferite de autor, NU de narator, care lipseşte cu desăvârşire! ) preiau la
nivel minimal rolul naraţiunii şi al descrierii
- De asemenea, textul cuprinde la început şi lista personajelor, douăsprezece la număr,
unde se includ şi figuranţii: alegătorii, cetăţenii, publicul.
- Textul este împărţit în 4 acte, cu număr variabil de scene, iar acţiunea se desfăşoară
într-o unitate limitată de timp, 3 zile

3. Tema şi viziunea despre lume

- Fiind o comedie de moravuri, opera surprinde şi tratează două segmente importante
ale societăţii contemporane de sfârşit de secol XIX, grăitoare pentru revelarea tarelor
şi viciilor morale: politica şi familia
- Spre deosebire de celelalte comedii, autorul creează o tipologie din pătura socială
medie şi înaltă, a burgheziei care ocupă poziţii importante în politică, economie şi
justiţie
- Jocul personajelor dezvăluie o existenţă lipsită de substanţă, axată doar pe jocurile
politice şi răsturnările spectaculoase la acest nivel, de aceea fauna umană a comediei
este compusă din destine individualizate doar prin imitaţia interesului pentru
aspectele esenţiale ale vieţii: spiritul civic şi justiţiar, politica, prietenia, dragostea,
onoarea, relaţiile familiale
- Un aspect important al existenţei surprinse este lipsa de moralitate şi de verticalitate a
personajelor care populează universul ficţional al comediei, pentru care contează mai
mult spoiala afişată în public şi verva declaraţiilor pătimaşe decât trăirea sinceră a
unor valori morale stabile

4. Relaţii temporale şi spaţiale

- Concentrare maximă a acţiunii în timp şi spaţiu: „în capitala unui judeţ de munte, în
zilele noastre”, timp de 3 zile
- Primele 3 acte se desfăşoară pe parcursul a 2 zile, pe cand ultimul act este plasat în
ziua încheierii alegerilor electorale
- Detalii despre decor: salonul din casa lui Ştefan Tipătescu, o „anticameră bine
mobilată”, cu multe uşi (I şi II); „sala cea mare a pretoriului primăriei” (III);
„grădina lui Trahanache” (IV)

5. Semnificaţiile titlului
- Titlul numeşte obiectul conflictului şi al obsesiilor personajelor importante, a cărui
funcţie se perverteşte: din dovadă a unei relaţii amoroase desfăşurate în intimitate,
scrisoarea devine un mijloc de şantaj, un document de interes public, aparent banal,
dar căreia i se oferă o importanţă covârşitoare, dincolo de normalitatea desfăşurării
unor acţiuni publice de interes larg
- La nivel de structurare a subiectului, scrisoarea devine un pretext al sondării şi al
observării jocurilor de culise, dincolo de aparenţele unei corectitudini în desfăşurarea
alegerilor
 - Putem suplimenta interpretarea cu o nouă perspectivă asupra importanţei acestei
scrisori: alegerea lui Agamemnon Dandanache este impusă tot de o scrisoare pierdută,
pe care acesta o utilizează ca instrument al abuzului de putere
- Funcţia decisivă a scrisorii se reflectă în poziţia fluctuantă a fiecărui personaj pe scara
puterii: poate distruge aparenţele de moralitate şi onorabilitate, dar poate şi să îi
propulseze din punct de vedere social, să marcheze profund destinele
- La final, cand scrisoarea revine în mâinile lui Zoe, echilibrul se restabileşte, conflictul
se estompează

6. Conflictul
- Conflict exterior, la nivel politic: membrii partidului la putere – prefectul Ştefan
Tipătescu, soţii Trahanache, Zaharia şi Zoe – sunt şantajaţi de gruparea independentă
a aspirantului la funcţia publică de deputat Nae Caţavencu
- Obiectul care poate răsturna interesele primilor provoacă întâlniri conflictuale,
comice, între partizanii celor două tabere, individualizate în funcţie de imaginea
publică dezvoltată: misiunile lui Ghiţă Pristanda, vizita lui Zaharia Trahanache la
redacţia ziarului „Răcnetul Carpaţilor”, discuţia dintre Caţavencu şi Tipătescu
- Tensiunea dramatică creşte gradual, prin tehnica numită bulgărele de zăpadă:
acumularea de detalii şi situaţii încurcate care dezechilibrează relaţia dintre cele două
forţe opuse
- Discursurile cuplului Farfuridi-Brânzovenescu, membri ai partidului, obsedaţi de
trădare din partea reprezentanţilor de vază ai partidului, accentuează conflictul şi
nuanţează natura relaţiilor interumane, construite pornind doar de la „enteresul”
fiecăruia
- Există doar două personaje care aparent nu legătură directă cu relaţia conflictuală
dintre cele două grupări, dar care involuntar, prin statutul social şi profesional, sunt
implicate în acţiune: Ghiţă Pristanda, poliţaiul servil, şi Cetăţeanul turmentat,
anonimul care suportă cel mai mult risipa de energie şi timp privind ocuparea
funcţiilor publice
- Soluţia finală restabilizează echilibrul, producând un deznodământ de tip „happy-
end”

7. Momentele subiectului; Construcţia actelor

- Acţiunea începe ex-abrupto, dezvăluindu-se treptat conflictul generat de pierderea
scrisorii şi de intenţia lui Caţavencu de a o publica, spionat de Pristanda, de aceea nu
putem vorbi de expoziţiune, deoarece sunt oferite informaţii sumare în primul act
despre împrejurările în care se desfăşoară acţiunea şi despre natura relaţiilor dintre
personaje care interesează în măsura în care sunt relevante pentru conflict (alegerile
locale, relaţia adulterină Zoe-Tipătescu, parvenitismul lui Caţavencu)
- Intriga se conturează clar odată cu apariţia soţului înşelat, Trahanache, în vizită la
amantul Tipătescu
 - În desfăşurarea acţiunii sunt introduse şi celelalte personaje, care complică şi
dezvoltă conflictul: culplul Farfuridi-Brânzovenescu, Zoe, disperată să nu-şi păteze
imaginea publică, Cetăţeanul turmentat, cel care pierduse scrisoarea
- Punctul culminat introduce personajul care, trimis de puterea centrală din Capitală,
foloseşte acelaşi mijloc de şantaj pentru a obţine puterea, când Zoe se crede definitiv
dezonorată
- Deznodământul salvează reputaţia personajului feminin, care impune organizarea
unui festin în cinstea noului ales
Rezumat pe acte: obligaţia voastră!!!

8. Relaţii de simetrie şi de opoziţie

- Tiparul de construcţie a subiectului este revelat prin aceste relaţii care aprofundează
comicul şi îl apropie de o categorie estetică aparent opusă, dar aici complementară
comicului: tragicul şi mai ales absurdul
- Opoziţie între incipit şi final: acţiunea debutează brusc prin introducerea cititorului în
plin conflict, pe când deznodământul rezolvă scandalul, personajele comportându-se
ipocrit, ca şi cum interesele în contradictoriu nu au existat
- Simetrie: existenţa a două scrisori compromiţătoare care atestă faptul că şantajul
sentimental este o armă politică utilizată nu doar la nivel local, ci la nivel general,
sugerând că întreaga clasă politică este imorală şi coruptă, avidă de putere şi poziţii
sociale importante în stat care le oferă identitate şi sens propriei existenţe
- Simetrie şi opoziţie în crearea celor două tabere: toate personajele îşi urmăresc
propriul interes, afişează aparenţe care ascund lipsa unor principii şi valori morale, de
aceea se complac în vociferarea unor discursuri patriotice care nu spun nimic şi care
se îndepărtează de realitate, utilizând limbajul de lemn tipic declaraţiilor politice
- Cercul vicios creat este spart de apariţia lui Dandanache, personaj care le întrece pe
celelalte în corupţie şi machiavelism

9. Mijloacele de caracterizare
- Spre deosebire de dramă, personajele comediei nu evoluează din punct de vedere
psihologic, pentru că sursele comicului se regăsesc tocmai în discrepanţa dintre
tiparul de comportanent, dictat de un set stabil de trăsături morale, şi situaţiile
neprevăzute ale momentului
- Caracterul lor nu suferă modificări în urma trăirilor psihologice, de altfel
spectaculoase, de aceea comicul este completat prin contrast cu tragicul unei
existenţe lipsite de valoare, care ignoră aspectele esenţiale ale existenţei, şi absurdul
mecanismului nesfârşit şi repetabil al intereselor personale
- Stereotipia caractereologică în care se încadrează personajele este însă nuanţată şi
completată de informaţii obţinute din nume, limbaj, comportament atipic
- Caracterizare directă: reprezentată sumar, mai ales în lista de prezentare a
personajelor de la început, unde se oferă informaţii privind statutul social al acestora
- Caracterizarea indirectă: reprezentată larg prin situaţii comice, nume/onomastică,
comportament, limbaj, atitudini, opinii, discursul public
 - Numele: de maximă importanţă!
Zaharia Trahanache – zahariseală, comportamentul ramolit care întârzie voit
asumarea responsabilităţii; trahana, aluat uşor modelabil, răbdarea şi capacitatea de
adaptare în situaţii neprevăzute
Nae Caţavencu – caţă, persoană cicălitoare, sau caţaveică, haină cu două feţe
(demagogie şi ipocrizie)
Tache Farfuridi-Iordache Brânzovenescu – aluzii culinare care trimit la statutul
moral inferior, la ambiţii deşarte şi instinctualitate, la obsesia unică de a fi trădaţi
Agamemnon Dandanache (alintat Agamiţă sau Gagamiţă) – prenume sonor, grav,
mitic, cu valoare istorică şi culturală care trimite la discrepanţa dintre esenţă şi
aparenţe; dandana, gafă, rolul din final pe care îl joacă este menit să pună în umbră
interesele „locale” ale celorlalţi
Ghiţă Pristanda – pristanda, numele unui dans popular jucat după indicaţiile
conducătorului de joc
Cetăţeanul turmentat – personajul nevinovat, anonim care nu cunoaşte proporţiile
dezastrului pe care l-a provocat prin prisma viciului său, de aceea apelativul poate fi
interpretat şi cu sens conotativ: cetăţeanul de rând, neştiutor, care nu ştie niciodată ce
drepturi şi puteri are şi mai ales pe cine să aleagă, intuind doar importanţa gestului de
a vota

10. Tipologia personajelor

- Tipologie clasică a comediei: amorezul Tipătescu, adulterina Zoe Trahanache,
încornoratul Zaharia Trahanache, demagogul Nae Caţavencu, Farfuridi şi
Brânzovenescu, funcţionarul umil Ghiţă Pristanda
- Ce au în comun este lipsa principiilor morale şi a oricărei preocupări pentru
interesul public, faptul că sunt orgolioşi, egoişti, ipocriţi, oportunişti, corupţi,
imorali, mincinoşi, machiavelici, autosuficienţi şi folosesc discursul public pentru a
alimenta continuu aparenţele, mimând valori morale pe care nici teoretic nu le
stăpânesc, de unde imposibilitatea de a-şi argumenta corect şi mai ales coerent
ipoteza
- Zoe: unicul personaj feminin, dar şi cel mai versatil şi mai complex dintre toate; tipul
femeii puternice care ştie să utilizeze toate mijloacele de convingere pentru a-şi
împlini interesul; distinsă, respectată de toate personajele, puternică, tenace, raţională,
fire practică, care nu se pierde cu firea, spre deosebire de Tipătescu, care joacă
pompos rolul partenerului erotic care simte datoria de a apăra onoarea iubitei; foarte
abilă în adoptarea unor măşti care să păcălească sau să amâne dezvăluirea adevăratei
identităţi, Zoe e vulnerabilă doar în intimitate (relaţia adulterină cu Tipătescu),
niciodată în public, imagine la care ţine foarte mult şi pentru care îşi canalizează toate
energiile; adoră să fie admirată şi respectată, însă nu se lasă copleşită nici de amorul
infatuat al amantului, nici de încrederea şi stima celorlalţi; ştie să utilizeze armele
feminităţii şi cochetăria pentru a distrage atenţia, ameninţând chiar cu sinuciderea
dacă va fi dezonorată în public, nu neapărat în intimitateaa cuplului matrimonial, gest
 amânat la care oricum nu ar fi recurs, folosit ca ultimă armă pentru a-i obliga pe
ceilalţi să acţioneze în numele interesului ei

11. Sursele comicului; Categorii ale comicului

- Categorie estetică specifică comediei, comicul are ca efect imediat şi spontan
stârnirea râsului şi se realizează în mai multe forme
- Comicul de situaţie: toate încurcăturile provocate de Cetăţeanul turmentat oferă
ciclicitate între incipit şi final (scrisoarea ajunge până la urmă la expeditor); triunghiul
conjugal Zoe-Tipătescu-Zaharia devine pretextul sondării principiilor, sau a lipsei
acestora, pe care se construieşte o relaţie matrimonială, în care iubirea devine un
aspect derizoriu al existenţei, demitizat şi luat în derâdere prin discursuri înflăcărate şi
lipsite de substanţă şi sinceritate; discursurile politice şi demagogice ale cuplului
Farfuridi-Brânzovenescu
- Comicul de caracter: personajele se comportă şi sunt percepute printr-o unică
trăsătură de caracter (demagogul, ipocritul, femeia voluntară, slugarnicul, gelosul)
care le dictează jocul de scenă şi prin rolul fiecăruia în construcţia subiectului, în
funcţie de relaţiile pe care le stabileşte cu celelalte personaje (amorezul, cocheta,
încornoratul, confidentul); comicul rezidă tocmai din cât de previzibil este
comportamentului fiecăruia, perceput şi etichetat prin rol şi trăsătură dominantă
- Comicul de moravuri: cel mai reprezentativ tip, deoarece prima funcţie a textului
este satirizarea societăţii şi formarea unei viziuni integratoare asupra unei burghezii
tarate, corupte până la inhibarea oricăror alte interese decât cele politice, care le oferă
siguranţă, renume, putere, demnitate, respect, stabilitate socială; moravuri satirizate:
prostia, incultura, amorul interesat/adulterul, servilismul, corupţia, şantajul, egoismul,
orgoliul, ipocrizia, duplicitatea
- Comicul de limbaj: limbajul este mai ales mijloc de caracterizare, dar şi scoate în
evidenţă mecanismele deficitare ale modernizării şi occidentalizării societăţii
româneşti la sfârşit de secol 19; de aceea întâlnim multe barbarisme, mai exact
neologisme deformate în pronunţie care scoate în evidenţă incultura, prostia şi
agramatismul (prinţip, bampir, dipotat, enteres, docoment, renumeraţie) sau
neologisme întrebuinţate greşit, fără a stăpâni sensurile acestora; discursurile
demagogilor sunt pline de astfel de efecte comice, mai ales că se utilizează fraze fără
sens, contradictorii, stereotipe, pline de clişee de exprimare sau de gândire, cu multe
cacofonii, confuzii, truisme; ticurile verbale caracterizează limbajul lui Pristanda
(Curat murdat!, Curat mişel!), Trahanache (Aveţi puţintică răbdare!) sau Cetăţeanul
turmentat (Eu cu cine votez?)