1977

Forum studențesc nr. 4 (25), anul V, 1977

Elena Ștefoi (Ca inima păsării, Precum vinul răstignit peste mese) și Ion Monoran (Viață, Zgomotul străzii,
Călătorie) sunt publicați cu poezii alături de Alexandru Armindean, Adrian Derlea, Virgil Neguț, Ion
Gheorghișor, Vasile Rodian, Lucia Moraru, Al. Berceanu și Lucian Petrescu în secțiunea Creația literar-
poetică studențească, pp. 8-9

Forum studențesc nr. 7 (28), anul V, 1977

Marcel Sămânță semnează articolul Studenție perpetuă: două decenii de activitate a Casei de Cultură a
Studenților din Timișoara, p. 3
Zice că aici s-au format scriitori ca Mircea Bîrsilă, Cornel Ungureanu, Lucian Alexiu, Șerban Foarță
etc. Neinteresant, e dare de seamă.

Ion Monoran (Orașul, Aici) este publicat cu poezii alături de Mircea Bîrsilă și Adrian Derlea în rubrica
Lirică, p. 10

Forum studențesc nr. 9 (30), anul V, 1977

Mircea Bîrsilă face recenzia volumului de debut Sălaș în inimă al lui Gabriel Chifu în articolul Un
„propovăduitor al credinței în rouă”, rubrica Exegeze, p. 10
Nu are sensibilitatea inovatoare și zice că e depășit, în privința dorinței de a anticipa, de alți poeți tineri
care au amînat sau le-a fost amînată șansa apariției editoriale, ca Ion Monoran și Adrian Derlea din Timișoara
sau Hurezeanu, Viorel Mureșan și alții din Cluj. În rest, analizează poezia lui Chifu.

Forum studențesc nr. 11 (32), anul V, 1977

Ion Monoran (Cu voce rece) este publicat cu poezie alături de Mircea Bîrsilă, Adrian Derlea, Marius
Tîrziu, Doru Vladimirescu, Al. Berceanu, Traian Pop Traian, Petru M. Haș și Petru Ilieșu în rubrica
Lirică, secțiunea Tineri poeți timișoreni, p. 10

1978
Forum studențesc nr. 4 (36), anul VI, 1978
W. Totok semnează articolul „Noua sensibilitate” și poezia (II) în rubrica Exegeze, p. 16
Scrie despre poezia lui Richard Wagner.

Forum studențesc nr. 5 (37), anul VI, 1978

Câștigătorul concursului Ioan Morar (Răcorile graiului, Cîntec, Ninge în Apuseni (I), Ninge în Apuseni (II)
și o poezie fără titlu) este publicat cu poezii alături de Traian Pop Traian (premiul al II-lea), Marcel
Sămânță (premiul al II-lea), Marcel Tolcea (premiul al III-lea), Alex. Berceanu (premiul al III-lea) și
Mariana Opruț (mențiune) în rubrica Concursul Național Cîntarea României, Ediția a II-a, etapa pe
Centrul Universitar din Timișoara, 6-16 aprilie 1978, p. 8-9

Forum studențesc nr. 10 (42), anul VI, noiembrie 1978

Ion Monoran (patru poezii fără titlu), Ioan Morar (Otiliei, Noapte, Declarație de dragoste făcută de un
platonic iubitei sale prea june și trei poezii fără titlu) și Marta Petreu Muntean (Iată gloria, Capul meu,
Prețul logodnei și Scriem, scriem, scriem) sunt publicați cu poezii alături de Al. Berceanu, și Marcel
Sămânță în rubrica Salonul literar, p. 8-9 – e legată prost, e o rubrică care nu se poate citit, cu monoran

1979
Forum studențesc nr. 1-2 (44-45), anul VII, 1979
Cu ocazia aniversării a 20 de ani de existență a cenaclului „Pavel Dan”, Ion Monoran (țepeș, rimbaldiană,
autoportret cu lună, sînt un băiat furtunos, copacul, priveliști, garcia lorca, brecht, neruda și alții și două
poezii fără titlu) este publicat cu poezii alături de Mircea Bîrsilă, Eugen Bunaru, Ileana Lăscoi, Gabriel
Mehadia, Mirel Lazăr, Corina Rujan, Cătălin Isman, Lucian Scurtu, Virgil Neguț, Petru Ilieșu, George
Lelea Terziu, Doru Vladimirescu, Marcel Sămânță, Marcel Serghie, Marius Morariu, Mariana Opruț,
Gabriela Oszterman, Lucian Petrescu, Horia Dulvac, Alexandru Berceanu, Mircea Dan, Gheorghe Lână,
Ioana Dobocan, Constantin Mărăscu, Adrian Derlea, Mihai Anca, Rodian Constantinul, Dan Emilian
Roșca Marisu Robu, Traian Pop Traian, Gheorghe Pruncuț, Lucia Moraru, Valeriu Drumeș, Marcel
Tolcea – mai tineri, mai puțin tineri, totți trecuți prin cenaclu, pp. 2-21
Sunt poezii citite în ultimii doi ani la cenaclul Dan Pavel. E și listă a marilor evenimente, premii luate
de poeți, întâlniri cu alte grupări, Echinox, Amfiteatru, în decursul a 20 de ani, de la înființarea din 1958. Mai
înșiră foști membri, îndrumători, oaspeți de marcă, scriitori consacrați, cadre universitare, instructori ai casei de
cultură.

Mircea Bîrsilă și Elena Danciu semnează un articol ce însoțește antologia, Ambianță și tendință, p. 8
Li se pare nedreaptă neîncrederea cu care revistele literare întâmpină unii poeți tineri, cu excepția
Amfiteatru, mai ales că acum generația ʼ60 e în criză și există mai nou o dialectică a înnoirii sensibilității și a
redescoperirii valorilor. E momentul unui nou dezgheț, firesc, deci o nouă poetică se conturează „întemeiată pe
un examen critic al poeziei de astăzi și al celei anterioare”. Cenaclul „Pavel Dan” e, se pare, catalizatorul cel mai
puternic din țară al noii orientări: insurgență prin maliție rimbaldiană față de teme, simboluri, tehnici de pe piața
literară (mai ales reacție la poezia tot a unor tineri care au la activ 2-3 cărți, debutanți sua în preajma debutului
care fac poezie monotonă, clamoroasă, calofilă, cu arie lexicală săracă, cu tehnică facilă de metafore în lanț care
compromite marile teme în discursuri fără substanță, calc după poezia marilor poeți contemporani). Poezia lor
schimbă maeștrii: Tonegaru, Dumitrescu, Caraion, Stelaru – legături cu marea poezie a cotidianului, a lucrurilor
și întâmplărilor obișnuite; redescoperirea realului mai ales prin schimbarea unghiului din care este privită lumea
(și poezia). Patosul reîntoarcerii la suvoiul vieții exclude „spontaneitatea epidermică a lirismului cuceritor și
limba poetică falsă (aberantă) care nu are nimic comun cu cea obișnuită, vorbită pe stradă, în tramvai sau în
bucătărie”. Noua sensbilitate se va regăsi „într-un discurs poetic alcătuit din domenii epice, care, în pofida
dispunerii mozaicale a spațiilor sale interioare, a imprevizibilelor schimbări de perspectivă, își păstrează suplețea
și naturalețea unei conversații de un dramatism și o tensiune cu valențe expresioniste”. Discursul va fi o proză
premetaforică în care accentul se va deplasa de la metaforă al cuvânt, totul în stil relaxat, bazat pe ritmică alertă a
imaginilor, de o luciditate care exclude emoția sau fantezia. Nu se vor lăsa seduși de apariții editoriale și în
reviste, nu vor uita datoria poetului, adică tradiția și riscul, iar cu timpul vor descoperi noi profunzimi de formă
și conținut.

Daniel Vighi și Ioan Morar consemnează interviul cu prof. univ. dr. Eugen Todoran: „Cenaclurile și
grupările literare pot imprima trăsături definitorii unei întregi generații, dar numai dacă mai întîi sînt
exponentele unor idealuri de generație”, p. 32
Utilitatea nu e de învățare, e vorba mai mult de o atmosferă literară creată prin obiecții și răspunsuri, de
un nivel de interpretare a poeziei. Crede că cenaclurile și grupările pot imprima trăsături definitorii unei întregi
generații, cu expunerea mai întâi de idealuri. Spune multe despre Cenaclul de la Sibiu. Riscurile unui tânăr
creator: să se considere creator înainte de vreme și să nu se împlinească într-un stil propriu.

Forum studențesc nr. 8 (49), anul VII, octombrie 1979

Marta Petreu Muntean este publicată cu poeziile Lecția de istorie, Pînă există memorie și Fideli gloriei, p. 6

Ion Monoran (Recitindu-l pe Coșbuc, Iov, Sînt aici), alături de Marcel Sămânță și Cornelia Veltan în
rubrica Salon literar, p. 9

Ion Mureșan este publicată cu poeziile Primele poeme de iarnă (unu, doi și trei), p. 12

Valentin Laurențiu-Vișan consemnează interviul cu poetul și publicistul Petre Ghelmez: „Nimic despre
poezie!” în rubrica Dialog, p. 13
Zice că generația tinerilor vine cu o foarte bună pregătire și cu o mare seriozitate.

Forum studențesc nr. 10 (51), anul VII, decembrie 1979

C.M. semnează articolul Întîlnire cu poezia tînără în rubrica Notes, p. 11
Întâlnire între cenaclurile Amfiteatru și „Pavel Dan”: au citit Matei Vișniec și Ștefan Mera din
București, Helmuth Britz din Cluj-Napoca, Corina Rujan și Marcel Tolcea din Timișoara. Păreri critice despre
lirismul de azi: emancipare nemaipomenită, cu ironie în bloc (Foarță) și antipoezie, dar fenomenul e extins în
întreaga masă a tinerilor poeți (Flămând); altă mecanică a poeziei, deși nu e încă un program al acestei grupări
(Mihai Tatulici); ei seamănă, dar au și multe deosebiri, de exemplu Vișniec caută o literatură care să tulbure
(Livius Ciocîrlie); pericolul radicalizării de acum ar fi lipsa marilor poeți, deși fenomenul dă conștiință de sine
poeziei române (Cornel Ungureanu). Ulici a trasat coordonatele noii poezii: poezie tip consumist care nu merge
spre memorie, evenimentele consumă omul; ironia duce la dramă, care însă nu izolează, ci este din ce în ce mai
colectivă (despre Vișniec zice că e poet al subtextului, al sensului secund).

1980
Forum studențesc nr. 1 (52), anul VIII, ianuarie 1980
Mircea Mihăieș semnează articolul Poezia 1979, rubrica Lecturi, p. 4
Poezia a fost loc al confruntărilor cele mai directe, cu polemică între generații și stiluri, cu încercări de
relansare, de reintegrare în circuitul literar a unor modalități lirice ce păreau definitiv scoase din modul actual de
concepere a literaturii: recuzita avangardistă în Ninsoarea electrică de Coșovei, relansare grăitoare pentru o
întreagă serie de poeți tineri afirmați în ultimii 2-3 ani; noul val al suprarealismului în volumul lui Chifu, parțial
și la foarte talentatul Suciu (plus influența poeziei beat, dar demers mai mult pe ceea ce a rămas neînvățat decât
pe imitarea ideilor din Howl, manifestul beatnicilor). Schimbare de direcție la Dinescu, opusă tinerilor; oscilații
observabile la unii deja consacrați ca Dumbrăveanu. Mai zice de Tomozei, Romanescu, Ion Brad, Negreanu,
Adrian Popescu. Creatorii „generației ʼ80”, cum e numită de Ulici și susținută de Amfiteatru, Echinox, Dialog,
dar și Luceafărul, România literară, Orizont: unii sunt deja reprezentanți de autoritate, debutanți (Coșovei,
Hurezeanu, Radu Drăgan) sau în pragul debutului (Vișniec, Tolcea, Ștefoi, Ioan Morar, Petri, Mureșan etc.).

Forum studențesc nr. 3 (54), anul VIII, aprilie 1980

Ioan Morar (Participarea la spaimă și două poezii fără titlu) este publicat cu poezie alături de Simona-
Grazia Dima, Marcel Sămânță, Constantin Mărescu, Corina Rujan, Lucian Petrescu, Lucian Scurtu,
Helmuth Frauendorfer, rubrica Salon literar, pp. 8-9

Forum studențesc nr. 4 (55), anul VIII, mai 1980

Masa rotundă Poezia tînără timișoreană în context național. Participă Rodica Bărbat, Viorel Boldureanu,
Eugen Bunaru, Valeriu Drumeș, Petru Ilieșu, Constantin Mărescu, Ion Monoran, Marius Morariu și
Daniel Vighi, pp. 8-9
Vighi propune o ilustrare sinecdotică a fenomenului poetic tânăr (partea ar putea reflecta întregul);
Bărbat zice că e greu de conturat acum o generație nouă, se merge pe individualități (din obișnuința, în
postbelic, de a lua ca reper într-o generație un anume modelul stilistic al unui mare poet, deși poeții adoptă stiluri
diferențiate); Ilieșu spune că clasamentele făcute de critici sunt neproductive, impulsuri de partizanat; Bunaru
spune că se poate vorbi de o nouă poezie în măsura în care este contestatară față de poezia de până acum, deci cu
ce vine nou față de generația lui Stănescu, bunăoară (nume de certă promisiune: Hurezeanu, Coșovei; nu
numește timișoreni din motive lesne de înțeles); crede că „evoluția” acestei poezii vizează tehnica și limbajul,
dar se pune întrebarea în ce măsură o astfel de recuzită va fi elementul de rezistență (părerea lui Buduca i se pare
pertinentă, tocmai bună de punct de pornire a discuției: poezia generației stănesciene e una a setei realului de
spirit, cea nouă, a setei spiritului de real); Monoran, dacă ar avea audiență națională, ar putea fi un nume de
referință, asimilând creator experiența poeziei moderne de bună factură; Monoran zice că se poate vorbi de o
generație pentru că poeții renunță să mai mimeze stilul maeștrilor, pastișați o lungă perioadă inteligent și
„frumos”, dar acum raporturile se fac mai mult la generația Dumitrecu-Tonegaru-Stelaru, plus că traducerile din
poezia străină au avut o influență decisivă asupra „noului val”; e o nouă generație, deși ruptura încă nu e totală;
decisiv pentru tineri va fi momentul când sursele se vor epuiza („Mi-e teamă că pînă atunci vom reuși să
scoatem vreo 4-5 cărți, cînd se va termina cu noi și cu adevărat o nouă generație se va ivi”); zice că traducerile
sunt prost făcute, totuși; Ilieșu zice că ruptura se manifestă la nivelul unei noi stări de conștiință; de necontestat
influența beat, Pound, Eliott (LEGATĂ PROST REVISTA; NU SE VEDE CA LUMEA LA MIJLOC);
Boldureanu crede că termenul lui Ilieșu, de neomanierism, se potrivește cel mai bine (la cenaclu tinerii se
credeau foarte originali, dar se aflau de fapt la un plafon comun); poeții noi sunt talentați și bravează cu talentul
lor, dar la ei se văd tendințe, nu un program sau orientări (ceea ce e temelia unei generații); Moraru nu crede că
e generație nouă, pentru că nu există comunitate ideatică; Bunaru amintește lui Boldureanu că noțiunea de talent
nu mai e percepută ca acum câteva decenii (din întâlnirea cu Amfitreatru s-a înțeles că acum se pune accent nu
pe talent, ci pe inteligență poetică, care îl subordonează); se întreabă în ce măsură valoarea constă în această
inteligență poetică (se gândește la debutul lui Coșovei, ca exemplu); Lui Drumeș nu îi place poezia nouă, care ar
trebui să se deschidă spre universul sufletesc al oamenilor, căci literatura pentru literatură nu servește la nimic
(Văleu, zice de Ceaușescu, e ideologul de serviciu); Bărbat stabilește niște trăsături ale noului val timișorean
(invazia culturii, acută sensibilitate, conștiința că pot înfrunta destinul poeziei uneori cumplit de complicat –
ultima îi distinge pe timișoreni) și numește poeți reprezentativi (Ilieșu, Monoran, Adrian Derlea, Marius Morariu
sunt uniți prin dezabuzare ușoară, melancolică; poezie a obiectelor; poezie gravă; îi mai numește și îi
caracterizează pe Marcel Sămânță, Constantin Mărăscu, Corina Rujan).
Ion Monoran (trei poezii fără titlu) este publicat cu poezie alături de Eugen Bunaru, Gabriel Mehadia,
Gheorghe Pruncuț, Constantin Mărescu, Rodian Constantinul, Petru Ilieșu, Marcel Tolcea, Marcel
Sămânță, Mircea Bîrsilă, Adrian Derlea, rubrica Salon literar, pp. 8-9

Daniel Vighi semnează articolul Poeții de la cenaclul „Pavel Dan” (I), pp. 12 și 14
Două valuri la cenaclul timișorean: recenții Bîrsilă, Adrian Derlea, Petru Ilieșu, Ion Monoran și noii de
acum Mărăscu, Sămânță, Roșca, Tolcea, Pruncuț, Petrescu, Drumeș, Bunaru, Morariu, Scurtu, Rujan, Dima etc.
Îi analizează pe rând pe primii.
Monoran: primează aspirația spre singularizare; angajarea în disputa cu realul e depăsită prin câștigarea
unei dinamici interioare (sintaxă debordantă); deci nu cât investighează contează, ci cum reușește să construiască
eficient și cu maximă organicitate; are preocupări formale și luptă cu stagnarea pe care versurile o traduc,
paradoxal, prin detașare intrată în rezonanță cu propriile ei structuri armonice; influențe din partea generației lui
Dumitrescu și a lui Bacovia, puse în mișcare în felul său particular, aproape indiferent, puțin trist; poezie de
foarte bună factură prin „capacitatea de a sugera prin detaliile concrete ale lumii o atmosferă indiferentă în sine,
complexă, dar totodată capabilă să înșele și să deruteze”; surprinde personalizat vetustețea aparent simplă a
influențelor bacoviene („prin odă, părul tău...”); dincolo de investigațiile în real, e luptă acerbă pentru împlinirea
propriei formule unde nu e loc de „lamentații neputincioase și nici subterfugiile menite să ușureze drumul”.

Forum studențesc nr. 4 (56), anul VIII, iunie 1980

Pia Teodorescu-Brînzeu semnează articolul Protest și evaziune în poezia generației beat, p. 11
Scrie strict despre beatnici.

Ioan Morar (Civica, Închegarea imaginii, O întreagă teorie despre imprevizibil) este publicat cu poezie
alături de Simona-Grazia Dima; mihaela Hordean, Emilian Țacea, Mihai Doran (Murariu), Lazăr
Popescu și Ileana Lascoiu în rubrica Salon literar, p. 12

Forum studențesc nr. 7 (58), anul VIII, septembrie-octombrie 1980

Daniel Vighi semnează articolul Poeții de la cenaclul „Pavel Dan” (II), p. 10
Aici se ocupă doar de Bunaru.

1981
Forum studențesc nr. 1 (62), anul IX, ianuarie 1981
Simona Grazia-Dima face recenzia volumului 1, 2, 3 sau... de Traian T. Coșovei în articolul Rigoare și
melanholie, rubrica Poesis p. 7
Un nou pas spre edificarea universului propriu. Structurată ca demonstrație raționalistă, demers lucid și
controlat. Infanta are roluri complexe: muză modernă emoționant invocată; alter ego abisal care are privilegiul
de a călători în necunoscut („pentru Infanta de ceață, pentru Infanta de fum...”); ferment care ajută creația, agent
saturnian de care se detașează tot cu ironie saturniană („Infanta avea sufletul cam jos”); mijloc de inițiere a
poetului și de a oferi o nouă sensibilitate; mijlocește saltul în imaginar, în mitologia poetică statornicită. Față de
debut, câștigă în finețe și cantabilitate prin repetiția aceea misterioasă, la marginea cu jocul. Orașul e o altă temă,
spațiu al artei, de un minunat absurd, opusul orașului real. Sunt și alte personaje care populează această lume
retro ca protest subtil împotriva tehnicizării și dezumanizării. Atmosfera generală e „adînca visare, pătrunderea
reveriei prin înțepenirea resorturilor vitale”, de aceea personaje puține și imaginate vag, în esență. Substanța nu e
dată de epic (înșelător), ci de atmosferă, în aerul de abandon, de aici umorul visător. E lume naivă și fericită cu
sine care se opune răutății și primejdiilor din lumea reală prin somn regenerator și nevinovat al artei. Umorul e
reconfortant și atenuează orice impresie de grandoare și tensiune. Jocul cuprinde toate personajele în acțiuni
anihilatoare, dar de fapt e un nevinovat joc în cuvânt și de asocieri lingvistice care se dezlănțuie frenetic. Înainte
de final, sufletul trăiește o saturniană stare de confuzie, nemaiștiind transformările prin care a trecut (1, 2, 3 sau
stare de spirit). Volumul pare „un veritabil basm modern, istorisire visător-saturniană a sufletului”.

Cornel Bogdan consemnează interviul cu scriitorii Ion Marin Almăjan, directorul editurii Facla, și Ion
Arieșanu, redactorul-șef al revistei Orizont, în articolul Promovarea creației literare a tinerilor, rubrica
Dialog, p. 10
Almăjan – literatura tinerilor nu are statut special, contează talentul; în cazul poeziei, doar prin concurs
cu juriu pot fi selectate volumele valoroase, dovadă că anul trecut au fost publicați talentații Ion Căliman, Martin
Szegedi, Ioan Morar, Geo Galetaru și alții; planul editorial va urmări promovarea creațiilor valoroase care slujesc
cultura românească, idealurile societății noastre și nu artificii lipsite de har, goale de conținut.
Arieșanu – Orizont țintește promovarea tinerilor prozatori și poeți, de aici aerul robust de noutate și de
preocupări nu doar stilistice, ci și de conținut; promovați, alături de poeți mai tradiționaliști ca Ioan
Căliman,Vasile Versavia și Nicolae Dolîngă, au fost și alții cu modalități poetice explozive, surprinzători prin
tonalitate și univers liric ca Nicolae Bădilescu, Ioan Morar, Cătălin Isman, Ioan Crăciun, Simona-Grazia Dima,
Petru Ilieșu, Ion Monoran, Marcel Tolcea. Deci generația actuală ce a mai tânără și-a făcut loc în revistă. Se
discută despre un număr în care vor intra doar tinerii studenți.

Forum studențesc nr. 2 (63), anul IX, februarie 1981

Daniel Vighi semnează articolul O inițiativă valoroasă, p. 2
Vorbește despre tabăra literară studențească organizată anul trecut la cabana de la Crivaia, care a
răspuns fericit la efervescențele creatoare studențești manifestate în cenaclurile din centrul universitar din
Timișoara. Au fost frumoase și fructuoase confruntări estetice și ideatice la nivelul întregului potențial literar
studențesc în rândul membrilor, printre care: Simona-Grazia Dima, Ștefoi, Tolcea, Monoran, Eugen Bunaru,
Ioan T. Morar, Vasile Popovici, Mihăieș, Ioan Crăciun, Vighi, Cornel Bogdan, Gheorghe Secheșan, Traian
Marcu, Valeriu Drumeș, Dorin Davideanu, Voicu David, Mirel Lazăr. Înșiră evenimentele pe zile: în una dintre
zile au citit poezie Ștefoi și Drumeș. Speră că va fi continuitate în viitor fructuoasă pentru literatura tânără și
valoroasă estetic.

Ion Monoran semnează articolul Pledoarie, p. 2

Reia câteva idei expuse și la masa rotundă anterioară: o generație e nouă dacă se poate vorbi de ruptură,
adică desprinderea de un model poetic tutelar sau de o grupare care deține „puterea”; critica trebuie să intervină
cu limpezire a echivocurilor inevitabile momentelor de ruptură, altfel noua mișcare își va impune criticii proprii,
semn că criticii din vechea gardă au pierdut contactul cu înnoirile inevitabile; nimic nu va putea împiedica
afirmarea noii generații, chiar dacă o vreme se vor auzi contestări, chiar dacă vor fi opuneri din partea celor care
dețin „puterea”.

Simona Grazia-Dima face recenzia volumului La noapte va ninge de Matei Vișniec în articolul Ambiguitate
și speranță, p. 4
Face poezie de idei, cu ample deschideri spre frământările epocii actuale. Împărțirea e oarecum
didactică, fără rost, deoarece volumul e prea unitar ca să aibă nevoie de artificiu „creator de sistem”. Gândirea e
solicitată în această poezie cu „o structură logică, epurată, de o claritate și măsură clasice, cu o compoziție în
general fixă”, cu versuri finale care iluminează ansamblul. Paradoxal, are și atribute enigmatice, proprii
sensibilității poetice. E tentația la lectură de a explica unele texte rațional, covârșitoare fiind forța dramatică din
spatele cuvintelor și al tuturor realităților logice și cauzale (Despre Seneca). Ambiguitatea e modalitatea
esențială, sensibil fiind ca poet la climatul de relativizare valorilor din prezent. Ambiguitatea e și o formă de
protest, alăturată naivității și univocității cu adevărat clasice, de aici dinamica versurilor unde textul se afirmă și
se neagă succesiv. Nu rar ambiguitatea se amplifică până la absurd (Despre dușmanul meu personal). Și tristețea
mecanizării și alienării lumii este ambiguă, o ironie potolită, „androgină”, în care se contopesc contrariile
rezultând o anume placiditate (Despre ochiul drept). Ambiguitatea se opune naivității, umilului, adesea sub
formă de vietăți neînsemnate ce au rostul unei pledoarii pentru omenesc (Despre zeu, Despre cozile de argint,
Pledoarie pentru fluturi, Despre mitralierele cu pedale). Arta poetică deci a simplității e Sînt singur pînă la
prînz. Pledoarii pentru umanitate sunt și cele antirăzboinice, iar simplitatea dă marea speranță (Fiecare secundă
trece prin univers). Gravitate adânc responsabilă în arte poetice unde poetul se confundă cu cosmosul (Despre
romanul la care lucrez, unde e luptător social, dar și cu sine (Voi ieși să-mi cumpăr un ziar), personalitate
scindată între inteligibil și fenomenal (Autoapologie), explorator spiritual și un torturat de contradicția dintre
repaos și mișcare, de ideea realtivității. Poet adevărat cu seriozitate ce transpare din versuri care nu epatează,
optând pentru simplitate colocvială, sufletește apropiată.

Elena Ștefoi (Arta poetică de etapă, Niciodată din cauza mea, Duminică de mai în trei părți, Un eșec
oarecare, Mult prea multe ninsori, comedii, eclipse, lecții, anonimat) este publicată cu poezii alături de
Constantin Mărescu ca invitată a taberei, p. 12

Ioan Morar este publicat cu poeziile Mineral sîngerînd, Fructe absurde cu care te hrănești, Însingurată,
ghemuită-ntr-un ungher sălbatic, p. 12

Forum studențesc nr. 6 (67), anul IX, mai 1981

Ioan Morar este publicat cu poezia Poemul cu trapă alături de Visky Andras, p. 10

Marius Morariu consemnează interviul cu Florin Mugur, redactor la editura Cartea Românească, în
articolul Poezia în secolul lui Stan și Bran, p. 12
Despre debuturile prin concurs: la început editorii s-au bucurat, dar în timp selecția s-a dovedit
discutabilă, pentru că au răzbit nu neapărat poeții de talent, ci cei care au știut să-și alcătuiasc volumul; concursul
i se pare adesea chiar inutil; debutanții din ultimul val, adică de 3-4 ani, sunt remarcabili, dar în timp doar
scriitorii autentici rămân după stingerea valului.
Despre intrarea în literatură în grup sau individual: indiferent de cum se intră, rămân cei cu
individualitate; e mai avantajos în grup, pentru că îți dă încredere, dar de rămas, nimeni nu rămâne în memoria
literaturii în grup, doar individual.
Despre criza poeziei în pragul nașterii unei noi generații: nu crede în criză; nicio generație nu va rezolva
problemele omenirii și nu îl va depăși pe Eminescu; e doar o criză a receptării poeziei (care nu se bucură de o
reală audiență la public, pusă în umbră de valori comerciale).

Forum studențesc nr. 9-10 (70-71), anul IX, octombrie-noiembrie 1981

Mircea Mihăieș semnează articolul Lecturile particulare ale criticului, p. 3
Despre cariera „foiletonistică” în serie a lui Nicolae Manolescu (despre Teme, trei până acum).

Cornel Ungureanu semnează articolul De bună voie și..., p. 2

Pornește de la lauda adusă de Marcel Pop-Corniș celor trei timișoreni Ion Monoran, Ioan Morar și
Marcel Tolcea, despre care zice de fiecare dată în discursurile sale despre lirica tânără că au anticipat felul de a
scrie poezie a celor acum aflați în glorie, poeții de la Cenaclul de Luni sau din alte cenacluri devenite celebre
peste noapte. Lauda nu e gratuită, ei ar fi putut aduce în arenă vreo două formule lirice acum competitive în lirica
tânără (vorbește și despre prozatorii Vighi și Lucian Petrescu, apoi pe larg despre criticii tineri colegi cu el în
redacție).

Ioan Morar (Între un anotimp și altul. Urmarea, Mai singur decît..., Îmi privesc picioarele), Ion Bogdan
Lefter (Tehnica de construcție, Despre punct, Incisiv), Bogdan Ghiu (Cîmp de luptă operator, Poem), Doru
Mareș (două poezii fără titlu) și Matei Vișniec (În așteptarea Cleopatrei, Fanteziile unui măr) sunt publicați
cu poezii alături de Sorin Antohi, I.I. Popa, F.V. Oros, Alejandro Lopez și Marius Morariu

Ion Monoran este publicat cu poezia Proiect de poem după modele celebre alături de Simona-Grazia Dima
și Eugen Bunaru, p. 10

1982
Forum studențesc nr. 1, anul X, 1982;
Daniel Vighi face recenzia volumelor Alegerea surîsului de Eugen Bunaru și Îmblînzitorul de metafore de
Ioan Morar în articolul Debuturi, rubrica Cronica, p. 2
E despre „cum anume se cîștigă și se îmlînzește un discurs privat”; vigoare poetică în cele două părți
care doar aparent sunt despărțite printr-o exprimare ceremonioasă și imnică; la început, stări și descrieri ale
sentimentului, cartografiat; prima vârstă poetică cultivă tonul elegiac cu sonorități ardelenești în maniera lui Ioan
Alexandru, cu diafanități impudice, riscând în sinceritate să se sufoce în construcții metaforice cu bătaie fixă,
entuziastă (Toamnă profană); schimbări substanțiale în a doua parte; temperate metaforizările excesive; face loc
fluxului descriptivist, interiorizat. Tot citează, tot analizează (e ciudat stilul lui de analiză). Final: poezia lui își
caută expresia adecvată, sondează „stări placide, nostalgii uleioase, plictiselile suverane”.

Bogdan Ghiu semnează articolul Reportaj despre poem, pp. 4 și 15

Își dezvăluie viziunea, felul de a percepe realitatea: singurul nostru simț e cititul, deci textul e singurul
obiect real; definește situația structurală poetică: scriem ceea ce credem că noi și semenii citesc, inventăm texte
pentru lectura care le preexistă. TREBUIE RECITIT PT RECEPTAREA LUI

Forum studențesc nr. 2, anul X, 1982

Ion Bogdan Lefter scrie despre poezia lui Petru Romoșan din volumul Ochii lui Homer în articolul Petru
Romoșan, ultimul „scrib” (I), p. 6
 Recitit la cinci ani de la aparție, debutul nu pare să justifice elogiile maxime de la întâmpinare (puține
poeme care rezistă, dar rămâne limpede originalitatea „vocii” poetice care se aude în egală măsură în tot
volumul). Vocea se aude chiar și în primul ciclu, „greoi, inexpresiv”, unde încearcă să închege imaginea
spațiului dacic: procedeul care a atras atenția e aglomerarea de nume ca într-un tratat istoric, privit aici cu ironie
și spirit parodic; mai interesat e procedeul inserării ca atare, cu ceremonie a citatului cultural; e perceptibil deja
caracterul de arlechinadă care dă nota principală volumului (poetul își asumă orgolios postura de scrib și bufon și
joacă spectacolul în care aparența justifică orice); altă caracteristică e demitizarea (dar nu ca demolare de mituri)
prin reducerea miturilor la forme pe care poetul le poate manipula în orice chip, cu familiaritate, complicitate,
uneori tratându-le respectuos, dar și ironic, „ca în fața unui spectru de paie” („prea puțin se poate reține – din
punctul de vedere al poeziei – la capătul acestui ciclu mult prea «dacic»”). Al doilea ciclu: nivelul crește sensibil;
se va dedica poeziei, cu cultivare a extremelor („nu va scrie despre lucruri sublime și lucruri odioase, ci despre
sublimul odios și odiosul sublim; despre grandoarea derizorie și derizoriul gradios”); efecte deosebite de
ambiguitate în statutul poetului (Epigramă); în Să aibă ei parte de mare faimă, înscenarea umilinței ascunde cea
mai orgolioasă ambiție posibilă; cel mai reușit din ciclu e Îmi scapă din mînă poemul, cu patetism care dă
tensiune specială (se simte ecoul din Mazilescu, care e chiar invocat altundeva, cu aluzii și citate și din alții, ca
Bacovia și Alecsandri, în alte poezii); face și mici fabule în maniera particularizată de Vișniec ( Leul în iarnă) și
se simte și modelul mai general al lui Kavafis, însă tonul e destul de individualizat pentru ca ecourile să se
stingă, retopite în muzică personală; bufoneria dă rezultate excelente în Cap de bufon, II, dar aceeași
predispoziție îl împinge spre simple „bancuri” poetice care nu-l prind (mult lăudata de critică Conferință despre
măr). Rosa canina, ultimul ciclu: nivel menținut, odată câștigat; mimarea inocenței și aici, dar și orgoliul superb
al învingătorului mereu tânăr; unele poeme scurte au finețe (Capriciu, Portret al artistului în tinerețe). E volum
interesant, dar cu prea mari scăderi, salvat de o serie de poeme foarte bune și de acel ton poetic particular.

Forum studențesc nr. 2 (80), anul X, noiembrie 1982

Ion Monoran este publicat cu poezia Copacul alături de Mircea Bîrsilă, Constantin Mărescu, Corina
Rujan, Marcel Tolcea, Lucian Petrescu, Marcel Sămânță și Virgil Neguț în colajul Cenaclul „Excelsior-
Pavel Dan” – 25 de ani fără unul realizat de Viorel Marineasa, p. 8

1983
Forum studențesc nr. 6 (84), anul XI, aprilie 1983
Livius Ciocârlie semnează articolul Critica spiritului creator în rubrica Eseu, p. 4
Scrie despre Lucian Raicu. Neinteresant pt doctorat.

Ion Bogdan Lefter scrie despre poezia lui Petru Romoșan din volumul Comedia literaturii în articolul
Petru Romoșan, ultimul „scrib” (II), p. 5
E foarte omogen, „eliminînd preocupările colaterale și arătînd concentrarea obsesiilor poetului”. Trei
cicluri și un poem care e un fel de ciclu-addenda. Tonul lui cunoscut are acum spor de gravitate, de dramatism,
cu ironie care ia întorsătură tragică (Bufnița ciugulește fragi sălbatici). Omogen și în ce privește simbolistica
(bufnița, fragii, rosa canina, ștreangul, ipostazele de scrib, măscărici, bufon), cromatica (verdele), paradoxul
autenticității artificialului (Arta – arta e convenție, dar aventura poetică din interiorul convenției nu are mai
puțină autenticitate). Formula poetică e mai clar înclinată spre fabulă și parabolă (cu teme reductibile la condiția
creatorului): Înainte de cîntatul cocoșului cu jertfa artistului, Aduceți-l pe Dante cu luarea în râs a lui Dante.
Scepticismul vizunii ascunde un mare orgoliu de artist și disperată încredere în rostul poeziei (deci afirmare prin
negare): Cum minte un versificator cu trișeria poeziei, Istoria literaturii se amînă cu dezertarea poetului, Destin,
Linia vieții etc. Același scepticism ilustrează sfidarea maeștrilor, deveniți familiari (Bătrînii maeștri). Îi place
mai puțin pretenția de a reinventa literatura, preferă excelentele poeme în care sunt cerute „descrierea după
natură” și încleștarea din care se naște poezia (Descriere după natură, Iambi și trohei). Arlechinada duce la
cucerirea lumii văzute ca nebunie și tăcerea poetului (gestul clasic ca la poeții mari simboliști de a proclama
suspendarea creației, bravură în fața condiției tragice a poetului); această temă revine tot mai insistent spre final
de volum (motivul sinuciderii și al impasului, dar e doar un truc, pentru că apoi declamă că va scrie poezie –
Yorik, Yorik, Yorik); poemul final proclamă retragerea în raiul fragilor.

Ion Monoran (o poezie fără titlu) și Ioan Morar (Intrarea în balenă, Sfîrșitul la alegere) sunt publicați cu
poezii alături de Mircea Bîrsilă, Cornelia Velțan, Eugen Bunaru, Ioan Palici, Traian Pop Traian, Valentin
Constantin, pp. 8-9

Mircea Cărtărescu semnează articolul Profiluri XX, p. 11

 Scrie despre Cartea labirinturilor de Paolo Santarcangeli. Neinteresant pt doctorat.

Forum studențesc nr. 2 (88), anul XI, octombrie-noiembrie 1983

Ioan Morar este publicat cu poeziile Splendoare în iarbă și Glasul care îmbătrînește alături de Traian Pop
Traian, p. 6

Brîndușa Armanca face recenzia volumului Poeme de amor de Mircea Cărtărescu, p. 13

Scrie „amor” în sensul compromis de Caragiale, cu teribila foame de a epuiza istoria poeziei de
dragoste, dar, polemizând și sintetizând, și de a o crea: O seară la operă, aici cu colaj, parafrază, parodie, aluzie
livrescă. Abuzul e principiul generator și temeiul expresivității: lexic variat, text prolific la marginea cu proza,
măști nenumărate, cultură generală prolifică, stări poetice nenumărate, fețe ale realului. Fluxul este „excesiv,
amețitor, sclipitor, abilitatea asociațiilor fiind lăsată pe seama spontaneității” (refluxul poeziei lasă pe mal și
„versuri neglijente, imagini neterminate, jocuri facile”). Marea probă e a nu cădea în mimetism: nu îl compromit
tonul și recuzita dimoviană (Alboiu o vedea dominatoare). Face dialog cu tradiția genului și o nouă înfățișare a
universului. În fals scenariu sentimental, poartă măști foarte variate, derutante. Clamările nu sunt doar retorice:
tandrețea dezamorsează realul, făcându-l străveziu și miraculos, deci lume privită prin vitrină, prin sticlă, geam,
bol, iar singurul obiect opac e femeia, ascunsă sub simbolurile superficiilor retractile (fard, pudră, ojă etc.).
Femeia fecundează realul și naște poezia de dragoste. Poemele sale au deschidere mare și îi permit să fie în
multe feluri, „senzual, ironic, ambițios, imprudent, romanțios și foarte modern”.

Mircea Mihăieș semnează articolul Polii magnetici ai poeziei (Fragment din studiul Mecanica reveriei), p.
15
E despre poezia lui Constant Tonegaru.

1984 – nimic

1985
Forum studențesc nr. 4 (100), anul XIII, septembrie-octombrie 1985
Mihai Octavian Ioana face recezia volumului Vară indiană de Ioan Morar, în rubrica Cronica: cărți ale
foștilor noștri redactori, pp. 12-13
Se opune valului bucureștean al Cenaclului de Luni prin poezie „de faleză neclintită”, ca un aisberg în
derivă. Cartea e obiectul principal din recuzită, leac miraculos, esență vitală împărțită colegilor de salon și de
literatură. Poezia e mod de a fi, mod moral, o aventură apăsătoare care se revarsă peste marginea conștiinței
lirice. Poetica sa e vorbirea, zicerea, iar poemul o avalanșă de înțelesuri care se poate transforma în Artă sau
Neant. Are atracție pentru îndoială, proba de foc a existenței umane autoconștiente. În comparație cu poeții din
generația ʼ80, cu topos predilect în orașul tentacular, la Morar spațiul existenței este unul sălbatic, ecuatorial și
rupestru. Bla bla bla

1986 – nimic

1987, 1988 și 1989 – lipsă, dar nu cred că mai e nimic, că e multă propagandă