MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII Al REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ „ION CREANGĂ„

CATEDRA FILOLOGIE ȘI ISTORIE

Portofoliul la disciplina Postmodernismul literar

Tema de cercetare: Viața lui Ion Stratan

A realizat: Hîncu Eugenia, masteranda an.II

A verificat: Străjescu Natalia, prof. univ

Chișinău,2022
Cuprins
1. Introducere
2. Biografia lui Ion Stratan
3. Volume publicate
4. Premii și distincții
5. Afilieri
6. Prezențe în antologii
7. Rezilierea pactului de lectură(studio de caz)
8. Călin-Andrei Mihăilescu: Ultima moarte a lui Ion Stratan
9. Poetul desfacerilor (Cronici Nr. 100)
10.Referințe critice
11.Concluzie
12.Bibliografie
 Introducere

Dincoace de orice limită existențială, octombrie înseamnă pentru

poezia românească a anilor ’80 începutul și sfârșitul lui Ion Stratan, fiul risipitor de
talent, frate de cruce cu verbul și rima caustică. Pe 1 octombrie 1955 s-a născut la
Izbiceni, Olt, poetul Ion Stratan (adoptat de Ploiești, unde a și murit pe 20
octombrie 2005). A fost, alături de Traian T. Coșovei și alți câțiva (nu mulți),
optzecistul cel mai apropiat de Nichita Stănescu, pe care-l continuă pe linia ludic-
abstractă și hermetico-barbiană.
 Biografia lui Ion Stratan
S-a născut la 1 octombrie 1955 în comuna Izbiceni, din județul Olt și a murit în
mod tragic, sinucigându-se în apartamentul său din Ploiești, la 19 octombrie 2005. De aceea, nu
mai pot fi citite decât într-o anumită cheie premonitorie titlurile cărților sale sau versuri precum:
"Viața asta, moarte înceată / Și viața cealaltă, o moarte iute / Nu mai pot, nu mai vor pe-ncercate/
Primat să-și dispute / Nu mai vrea lumea cealaltă să se opună aici / Și nici existența nu vrea sa
mai pară / Un gol de furnici/ S-au săturat existențele / De-atâta vid / Haide și tu, prag între
dânsele / Să aluneci avid." ("Moarte înceată", din volumul "Spălarea apei", Editura Eminescu).
De altfel, în ultimii ani, Ion Stratan a publicat cu o febrilitate luată de unii drept inexigență, de
alții ca o revărsare a adâncului său poetic, împiedicat să publice timp de un deceniu de către
autoritățiile comuniste. A absolvit în 1981 Facultatea de Limbă și Literatura Română a
Universității din București. În timpul studenției a fost membru al cenaclului "Amfiteatru", apoi al
"Cenaclului de Luni" condus de criticul literar Nicolae Manolescu și al "Cenaclului
I.L.Caragiale" din Ploiești. A fost cel mai distins poet al Cenaclului de Luni la o vreme când
ceilalți optzecisti încă își pregăteau ucenicia. A fost redactor șef al revistei Contrapunct și
bibliotecar la Biblioteca "Nicolae Iorga" din Ploiești. Este unul dintre optzeciștii care a luat
poezia în serios, consacrându-i viața. Prieten cu Nichita Stănescu, considerat drept cel mai
important continuator al acestuia, Stratan a recurs și la izvorul celuilalt mare ploieștean al Râsu-
plânsului, Ion Luca Caragiale, dar în tonul sumbru al berlinezului sensibil la dezastrul din 1907.
Ion Stratan a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București în ziua de 22 octombrie 2005, în
vecinătatea nu foarte îndepărtată a bătrânului Nichita, fiind condus pe ultimul drum de către
rude, prieteni, co-generi optzeciști și scriitorii importanți contemporani. Avea, la fel ca Nichita,
numai 50 de ani. A fost membru al Cenaclului de Luni.
 Volume publicate

Debutează în 1981 cu volumul de versuri Ieșirea din apă.

A mai publicat: Aer cu diamante (în colaborare cu Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei și
Florin Iaru, 1982);

Cinci cântece pentru eroii civilizatori (1983)

Lumina de la foc (1990)

Lux (1992)

Ruleta Rusească (1993)

Desfacerea (1994)

O zi bună pentru a muri (1995)

Cântă zeiță mânia (1996)

Mai mult ca moartea (1997)

De partea morților (Editura LiberART, Ploiești, 1998)

Cafeaua cu sare (1998)

Apa moale (1998)

Crucea verbului (Editura Paralela 45, [2000)

Zăpadă noaptea (2000)

O lume de cuvinte (2001)

 Premii și distincții

Premiul Fundației "Nichita Stănescu" (1990)

Premiul Uniunii Scriitorilor (1993)

Premiul "Mihai Eminescu" al Academiei Române (1995)

Afilieri

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, al ASPRO (Asociația Scriitorilor

Profesioniști din România) și al Asociației ADELF France
 Prezențe în antologii

Este prezent cu un grupaj de poeme în "Antologia poeziei generației 80" (Editura Vlasie,
1993) și în antologii din Franța, Anglia, SUA, Serbia, Macedonia, Canada, Germania,
Mexic.[necesită citare]
Este tradus în limba franceză cu volumul antologic "La roulette russe" (Éditions
Royaumont, 1995).
Este tradus în limba spaniola cu volumul "Antología de poesía rumana" (Universidad
Autónoma Metropolitana, 2000) în traducerea lui German A. de la Reza, ISBN 970-654-
516-6.
1994 Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische
Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în
traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119

Rezilierea pactului de lectură (studiu de caz)

 COSMIN CIOTLOŞ STUDIU DE CAZ. ION STRATAN ŞI REZILIEREA
PACTULUI DE LECTURĂ

Severă de la bun început cu Ion Stratan, critica literară n-a încetat totuși să-l considere un
remarcabil poet de demaraj. Debutul său a ajuns un reperabia în analiză retrospectivă, altminteri
el neîntrunind laudele de care s-au bucurat alți colegi de la Cenaclul de Luni. Până și
mansuetudinea Constanței Buzeaa suferit, în cazul lui Stratan, o sincopă. În Amfteatru, poeta
alternează așadar aprecierile cu admonestările într-o cronică, e drept, până la urmă favorabilă:
„Ion Stratan îşi intitulează semnicativ cartea după un poem al său care însă nu este neapărat şi cel
mai bun. Ca şi în ciclurile publicate de poet în anii din urmă prin revistele literare, Ion Stratan se
dovedeşte şi aici un partizan al poemului scurt, împărţit la rândul lui în câteva părţi.” Iar
descripţia continuă cu subînţelese conotaţii valorice: „Adevărul poetului sunt aceleaşi cu
adevărul mare şi complicat al lumii în care trăieşte. Îl res- pectăm în sine, dar, mai ales în măsura
în care acest adevăr se dovedeşte un produs din care ne hrănim zilnic cu plăcerea şi cu dezgustul
pe care ţi le provoacă până la un punct orice lucru contradictoriu.” Acesta este în general tonul
celor mai multe reacţii şi acesta va rămâne, uneori înăsprindu-se, până târziu. Nici măcar
prezenţa în volumul colectiv Aer cu diamante nu-l va exonera pe Stratan de aceste suspiciuni
prudente. A rămas unul dintre poeţii importanţi ai generaţiei sale, a fost convocat în echipa
Contrapunctului, dar rezerve-le au persistat în cazul său. Semnificative pentru această distanţă
trenantă sunt reacţiile a doi dintre colegii săi, Mircea Cărtărescu şi Ion Bogdan Lefter, care, în
ciuda afecţiunii făţişe pe care i-o poartă, nu-şi maschează nedumerirea faţă de declinul continuu
în care, afirmă ei, s-a aflat, de la un moment încolo, poezia lui Stratan. În Postmodernismul
românesc, cel dintâi declară răspicat că „tot ce a dat mai bun Ion Stratan în poezie este
contribuţia sa la volumul Aer cu diamante. Aici se vede deja bine faptul, confirmat şi întărit de
fiecare dintre următoarele sale volume, că Stratan este, structural, un poet modernist, care
torsionează limbajul la toate nivelurile sale ca să exprime un inexprimabil profund, de natură
metafizică şi religioasă.” Nu, evident, condiţia postmodernă (ori absenţa ei) e în cauză în
evaluarea pe care o face Cărtărescu. Ci un raţionament pur şi simplu valoric, pe care, dintr-o
anume politeţe, autorul nu-l mai duce la capăt.De altfel, nici Ion Bogdan Lefter nu-şi încheie
capitolul din Flashback 1985 altfel decât în termeni exclusivişti: „Încă o dată: se vrea oare
Stratan un ticluitor de farse poetice fastuoase, demonstraţie - să zicem a imposibilităţii de a mai
comunica prin poezie după atâta poezie, când cuvintele au ajuns să emită singure semnale ale
sensurilor acumulate în timp şi pornesc să se răzvrătească? O astfel de ipoteză – opţiunea mea e
categorică - nu-l avantajează.”

Numeroasele volume ale lui Ion Stratan (tot mai numeroase după 1989 și tot mai puțin
comentate) atestă declinul pe care critica literară îl intuise de la bun început. De altfel, și Nicolae
Manolescu, în Istoria critică a literatuii române, campează tot în zona primelor volume.
Menționarea unei antologii târzii, Biblioteca de dinamită, din 2001, e doar în raport cu felul în
care poetul decide să-și reediteze poemele cenzurate. Evitând să valuteze producția în ansamblul
ei, Nicolae Manolescu propune în schimb un clivaj tipologic: Strata ne transferat din grupul
„ludicilor” (unde părea fiixat alături de Cărtărescu, Coșovei și Iaru) în cel al „conceptualilor”
(Ion Bogdan Lefter, Eugen Suciu și Bogdan Ghiu).Pe acest versant fără discuție descendent, se
găsesc totuși și momente de luciditate în care Stratan a încercat, cu puteri diminuate, să revină la
vechile și bunele obiceiuri. Un asemenea caz îl reprezintă prima parte a volumului Mai mult ca
moartea, apărut în 1997 la o editură de nișă din Botoșani. Curios e că opul n-a trecut chiar
neobservat, cel puțin în anumite aspecte ale sale. Un critic ieșean, Radu Andriescu, s-a prevalat,
de pildă, de ultimul (din cele cinci) ciclu pentru a argumenta,în contra observațiilor lui Mircea
Cărtărescu, dimensiunea, totuși, înalt spiritualăa poeziei lunediste. Numai că, dincolo de astfel de
lecturi direcționate, și dincolo de faptul că, în sine, cartea nu reprezintă o reușită (nici măcar atât
cât să justifice o recenzie amabilă), secvența ei de deschidere (și nici o alta) ar fi meritat ceva
mai multă atenție. Măcar de natură teoretică. Este vorba despre grupajul intitulat „The Globe”,
cuprinzând paisprezece „rescrieri” într-un spirit cu totul particular ale unor piese, evident,
shakespeariene. Sunt, fără excepție, niște grozave butaforii comice,niște ghidușii, niște păcăleli,
niște pozne, niște șăncălănii (în termenii muntenești dragi poetului) care conduc, in corpore, la
ideea că sensurile însele sunt, în definitiv, falimentare. O mostră concludentă este poemul de
deschidere, „Furtuna” (între ghilimele în original :
Intră Alonso, rege al Neapolelui

Intră Sebastian, fratele său

Intră Prospero, ducele ales al Milanului

Intră Antonio, fratele lui, ducele uzurpator al Milanului

Intră Ferdinand, fiul regelui Neapolelui

Intră Gonzale, un bătrân consilier din Neapole

Intră Adrian și Francesco, lorzi

Intră Caliban, un sclav sălbatic și diform

Intră Trinculo și Stephano

Intră Miranda, fiica lui Prospero

Intră Ariel, un duh al aerului

Intră Iris, Ceres, Iuno, spirite

Iese Alonso, rege al Neapolelui

Iese Sebastian, fratele său

Iese Prospero, ducele ales al Milanului

Iese Antonio, fratele lui, ducele uzurpator al Milanului

Iese Ferdinand, fiul regelui Neapolelui

Iese Gonzale, un bătrân consilier din Neapole

Iese Adrian și Francesco, lorzi

Iese Caliban, un sclav sălbatic și diform

Iese Trinculo și Stephano

Iese Miranda, fiica lui Prospero

Iese Ariel, un duh al aerului

Iese Iris, Ceres, Iuno, spirite

 Rețeta este de o extremă simplitate. „Furtuna” lui Stratan e departe de a reprezenta o
capodoperă. Nu are, în ea, înalt, decât referința. Poemul nu e nici măcar memorabil. Și totuși,
algoritmul rămâne de neuitat. Din numai două verbe, contrastante, iese la iveală un întreg joc „de
sumănulă”. Ceea ce e crucial pentru teoreticieni. Se poate specula, la rigoare, pe marginea
acestor comutări ceremonioase. Se poate chiar, încerca o paralelă cu originalul, devreme ce,
lapidar cum este, poemul reprezintă o interpretare. (Extrapolând puțin, și interpretările teatrale
ale unui Peter Brook țin cont de asemenea intervenții abuzive). Numai că, pe lângă acesta, mai
există treisprezece algoritmi. Diferiți. Datorită lor,improvizația lui Ion Stratan atinge un nivel de
complexitate cu totul neașteptat. Așa încât, luate laolaltă, în sistem, poemele dau într-adevăr
iluzia unor interpretări. Fiecărei piese îi este repartizată o anume schemă. Epurate de epic și de
dialog, dramele și comediile lui Shakespeare se prezintă, în mâna lui Stratan, ca niște liste de
relații vide. Că limbajul nu mai ocupă, ca alte ori, o poziție centrală, e limpede. Dar nici măcar
relațiile nu trebuie urmărite cu necesitate. Poemul al doilea, „Cei doi tineri din Verona”
înscenează o sumă de protectorate personale (cu toate nuanțele implicate de această protecție);
„Ducele de Milano, care avea grijă de Silvia/ Valentin, care avea grijă de Proteus/ Proteus, care
avea grijă de Valentin/ Antonio, tatăl lui Proteus, care avea grijă de Proteus/ Thurio, un rival,
care «avea grijă» de Valentin/ Eglamour,care avea grijă de Silvia în fuga ei”. Aici, pactul narativ
e reinstituit, dar numai în suprafeţele lui. Polisemantică, sintagma „a avea grijă” acoperă şi
tandreţea filială, şi pe aceea erotică, şi adversitatea, şi raţiunile de entertainmening.

Variaţiile sunt de tot mici, dar ele par să spună, în felul lor, trama. Altfel e conceput
„Nevestele vesele dinWindsor”, un scheci a cărui singură constantă e personajul cel mai agreabil
ridicol din opera lui Shakespeare: sir John Falstaff. Numele lui e, practic, un refren care ocupă
toate versurile impare; pe câtă vreme cele pare refac, docil, „măştile” piesei: Fenton, Shallow,
Slender, Mr Ford şi Mr Page, William Page şi ceilalţi. Mai departe, „A douăsprezecea noapte”
are parte de o montare foarte modernă. Totul se petrece în regim de cabală şi, în plus, actorii
pierd teren în favoarea auxiliarilor: „Intră regizorul şi îi şopteşte ceva lui Orsino, ducele Iliriei/
Intră scenograful şi îi şopteşte ceva lui Sebastian, fratele Violei/ Intră sufleurul şi îi şopteşte ceva
unui Căpitan de vas, prieten cu Sebastian/ Intră maqueusa şi îi şopteşte ceva lui Valentin şi
Curie”. Continuarea se poate intui, dar ea n-are prea mare importanţă textuală: ultimul care
şopteşte ceva cuiva e portarul teatrului. În acest fel decurg şi celelalte adaptări:„Măsură pentru
măsură”, „Visul unei nopţi de vară”, „Cum vă place”,„Viaţa şi moartea regelui Richard al II-
lea”, „Îmblânzirea scorpiei”, „Regele Ioan”, „Regele Henrical IV-lea” şi „Regele Henric al V-
lea”, „Comedia erorilor” şi, în sfârşit, Partea întâi şi partea a doua a piesei „Henric al VI-
lea”. Interesantă între ele este „Mult zgomot pentru nimic”, cu o distribuţie menită să
amintească de cele mai intertextuale poeme ale generației optzeci şi, în definitiv, printr-o subtilă
genealogie a talentului, de Stratan însuşi.

Călin-Andrei Mihăilescu: Ultima moarte a lui Ion Stratan

Textul reprodus în continuare reprezintă prefaţa scrisă şi trimisă în grabă,

din Canada, cu inima strînsă, de Călin-Andrei Mihăilescu*. Ar fi trebuit să fie o
prefaţă la un volum antologic, original alcătuit după indicaţiile amănunţite
referitoare la format, paginare, ilustrare, coperţi, culoare date editurii de Nino.
Aşadar, la un volum antum. O singură săptămînă a fost de ajuns ca volumul să
devină unul postum. Iar prefaţa, un necrolog. Recitind-o astăzi, îmi dau seama că
e mai mult decît atît. Motiv pentru care o reiau ca un fundal pentru această
rememorare.

Nino Stratan e poetul dispariţiei, a ceea ce mai străluceşte o dată pe orizontul

singurătăţii înainte de a se face nevăzut. Ultimele sale volume se intitulează, iarăşi, testamentar,
Ţara dispărută ori Cartea ruptă (iar ultimul poem al acestui din urmă volum, apărut cu cîteva
luni înainte de petrecerea lui, spunea: „…şi aşa mă zbat ca un peşte pe uscat, pînă cînd/moartea
mă va primi în valurile sale – FINE – „). Iubiri la ultima vedere, discrete şi preaputernice, acele
scînteieri, suprareale cum straiul zeiţei, pot rămîne nevăzute. Cei(lalţi) ce le ignoră sunt rămaşii-
n urmă, necesari ca paşii pe nisip. Adînci sub aparenţa lor jucăuşă, versurile lui salvează
apariţiile pe cînd el, ca esenţele, poată să fi trecut neobservat. Iubea ironia cu forţa naturală a
celui ce o creează. poantele sale lăsau amprentele de pe nisip să îl urmeze pe el, poet de pură
elită, în democraţia lirică. Toţi – poate fără să o ştie, cu siguranţă intempestiv – se vor regăsi în
arta lui Nino şi astfel vor ajunge împreună prin a nu se supune blestemului de a fi. La imperfectul
liberal şi neutru folosit pentru cei plecaţi dincolo sau Dincoace, a lui era o limbă în care doar el
ştia scrie, spre-a nu se şti singur. Subtilitatea sa, mania şi magia neliniştii vorbei, nu era lipsită de
pericole ori prevestiri. Ecfraze ale morţii a dat adesea, nu-n pripă. Unele cărţi o spun încă din
titlu: Mai mult ca moartea, De partea morţilor; altele o fac indirect, ca acest Cimitir de maşini, în
care ştirile zilei dispar odată cu ea. Cărţile, ţările, fiinţele dispar şi, pleonastic, în lumea spartă ca
o harfă înfăşurată în singurătate, doar ce e mort rămîne nemuritor. De departe, Nino îmi scria „cu
dor sfîşietor şi dragoste mortală”, îmi dădea „o lume de cuvinte în care să fim mereu împreună”,
unde „ca două fructe să stea sufletele noastre pe creanga eternităţii”. Cu sentimentalism împins
pînă la înjumătăţirea nucleului său, el ştia cum ceea ce desparte viaţa de moarte e nimic. Un
nimic exprimat universal ca propria sa comparaţie, un cumenism. Un nimic mic, ca un glonţ
imploziv, unde „piramida cea mică adoarme de frică”; uhn nimic fertil, un limbo de neştiut, unde
cu candoare zgîria rune pe ruine. În acel între, care nu se ia la întrecere c nimicul, el e; restul e de
o impecabilă frivolitate.

Exilaţilor legitimi (Cantemir, Budai Deleanu, Fundoianu, Cioran…), Nino le-a răspuns
prin tumultitudinea interiorului lui de munci şi exile. Mai toate cărţile sale au apărut în tiraje
secrete, la edituri efemere – şi admirabile întrucît lasă virusul adevărului să ameninţe, epidemic.
Those serial killings, istoriile literare româneşti, nu s-au prins realmente de el, nu l-au prins. El s-
a adăpostit, echidistant faţă de van şi normal, de imaginea cultivată de contemporanii săi mănaţi
de faimă ca de o rezolută supravieţuire a propriului abis, apodictică precum o erecţie, trecătoare
ca ea. A fost însă contemporan unui veac în care poezia română s-a purificat prin insignificanţă
şi repetiţie imperceptibilă – veac de Bacovia, Arghezi, Negoiţescu, Nichita, de Mazilescu, Madi
Marin, Ion Mureşan… Lumina plin-a limbii sale, unde metafora îşi e metonimie şi nu farmacie a
tăcerii, e cuţitul care poate tăia şi ombilicul dintre păpuşă şi păpuşara maternă şi ştiinţa
paracelsică a dozajelor.

Mă leagă de Nino un interscriptum, guma zeului ostenit de preamultul creaţiei, Deus

ODiosus, care şterge rîndurile astea cu sîrg fin şi sfînt. Îi întorc astfel versurile scrise de el,
prismă prieteniei noastre şi geniului său:

Mai ales luni simt absenţa

cînd se întind norii la uscat

Mai ales marţi simt absenţa ta

cînd inimii mele îi creşte o altă inimă

 Mai ales miercuri simt absenţa ta

cînd melcul îşi vizitează casa inodoră

Mai ales joi simt absenţa ta

cînd tridentul lui Jupiter cade din mînă

Mai ales vineri simt absenţa ta

mai ales sîmbăta

mai ales duminica „

Poetul desfacerilor (Cronici Nr. 100)

Poezia lui Ion Stratan este construită, atât la propriu, cât și la figurat, pe imagine. Poetul
valorifică chiar și golurile dintre versuri – pauze mallarméene, întruchipări ale tăcerii, ale
nimicului. Dar aici nu este vorba doar de un poet de sorginte mallarméană și barbiană. O
influență majoră asupra lui Stratan a avut și concitadinul său (ploieștean) Nichita Stănescu (Ion
Stratan l-a cunoscut pe Nichita prin Traian T. Coșovei). Astfel, Ștefan Augustin Doinaș nu
greșea când îl considera pe Stratan singurul continuator adevărat al poetului „Necuvintelor”.
Motivele prezente în „Cântece pentru eroii civilizatori” vor fi reluate și în alte volume de
poezie. De exemplu, motivul desfacerii e prezent și în volumul cu același titlu, „Desfacerea”, dar
și în „Lumină de la foc”. Desfacerea apare ca o absorbire în întreg, ca o desprindere din aici și
acum, din lumea fragmentată, din eul fragmentat, schizofrenic: „Singurătatea a lui unu cu sine/
Nu e eu, nu e îmi, nu e mine/ Pe un culoar, într-un fum într-o noapte/ Ia-mă întregule, parte cu
parte” („vagonul de dormit”, din vol. „Desfacerea”). Dar desfacere este și facerea: creând,
Dumnezeu s-a desfăcut pe sine, din această desfacere rezultând și omul: „Omule, Omule, nu mă
părăsi” („desfacerea”, din vol. „Desfacerea”). Din această perspectivă, resorbirea în întreg poate
fi numită desfacerea desfacerii. Avem o dublă căutare: a divinităţii, care îl cheamă pe om înapoi
la ea, şi a omului, care caută divinitatea renegându-se: „Nu am nevoie de mine” (XIX,
„desfacerea”).
 În volumul „Lumină de la foc”, desfacerea de viaţă apare ca acea nostalgie după un timp
numit de Mircea Eliade illo tempore – un timp al începuturilor, în care însuşi Timpul şi-a început
ființarea şi lucrarea în lume, al creaţiei care ar constitui trupul cuvintelor, forma acestora („şi
cuvintele se fac trup/ gândit, cum gândește gheața/ frigul”, „lumină de la foc”). Ion Stratan ne
propune o viziune a Genezei dinspre cel creat spre Creator; deseori, ai impresia că este vorba de
o strategie de a ajunge, din treaptă în treaptă, la esența lucrurilor – o desfacere a desfacerii. Din
incertitudinea dată de neputința lucidității de a ajunge acolo, în miezul lucrurilor, şi de a se
contopi cu acel ceva primordial şi unic, rezultă un sentiment de neputință, de frustrare: „Poemul
se va termina şi nu apuc să spun nimic/ despre starea de spirit a acestui crepuscul” („cartagina”).

Poezia lui Ion Stratan, poezie care se detașează în mod categoric de cea practicată de
optzeciştii pursânge, impresionează prin luciditatea cu care încearcă să pătrundă dincolo de
cuvinte, dincolo de această lume, neantizând totul: „Dar căderea însăși/ Ea când o să cadă?/ Asta
e altă problemă/ Întreabă întrebarea” („nici o inimă”, din vol. „Desfacerea”). Este o poezie a
Genezei (a desfacerii) şi a Apocalipsului (a desfacerii desfacerii), o poezie a neantului în care
strigătul poetului se reduce la ecoul unei tăceri.
 Referințe critice
"La originea manierei lui Ion Stratan fiind Jocul secund, vom descoperi in Iesirea din apa
un impresionism subtil, inteligent, bazat pe asocieri socante si pe alte reguli de constructie decit
acelea uzuale in limba. () Ermetismul aparent implica o perfecta claritate interioara. Poeziile sint
taiate in forme regulate, au muchiile cristalului. Din geometria lor secreta, emana caldura,
tandrete, senzualitate. () Putem lega de poezia lui Ion Stratan -culta, fina, de o sclipitoare
inteligenta - cele mai mari sperante."

(Nicolae Manoleseu, "Romania literara", nr. 24/1981)

"Stratan ne da impresia a se subordona doar vremelnic unui canon, spre a-si pune mai
bine in valoare resursele imaginative suculente, in temeiul carora nu se da in laturi de la operatii
interlexicale. La intilnirea sobrietatii verbale cu luxul unei fantezii satirice pe care cea dintii o
stimuleaza, dozindu-i accentele si distribuindu-i savant sclipirile, se obtjn rezultate remarcabile"

(Gheorghe Grigurcu, in voi. Existenta poeziei, Ed. Cartea Romaneasca, 1986)

"Elanul purificarii, voluptatea autocontemplarii in ipostaza de arheu, totul proiectat pe

fondul unui vizionarism fantast, sint notele cele mai personale ale lui Ion Stratan, poet bintuit de
himera esentelor corupte de semnele derizoriului. () Proiectiile lirice sint imbibate de sugestii
ontologice si cosmologice (). insa in labirintul acesta ermetic, poetul introduce si firul subtire al
ironiei, care tese in jurul marilor simboluri ornamentele unei broderii parodice. in lirismul
notional al Iui Ion Stratan e multa profunzime si frenezie spirituala, cel mai adesea revarsate in
imagini memorabile."

(Radu G. Teposu, in voi. Istoria tragica & grotesca a intunecatului deceniu literar noua,
Ed. Eminescu, 1993)

"Ion Stratan este un poet ludic la granita metafizicului."

(Stefan Aug. Doinas)

"O imagine a absentei bintuie ca un leit-motiv poezia lui Ion Stratan."

(Ion Negoitescu)
 "Tot ce a dat mai bun Ion Stratan in poezie este contributia sa la volumul colectiv Aer cu
diamante. Aici se vede deja bine faptul, confirmat si intarit de fiecare dintre urmatoarele sale
volume, ca Stratan este, structural, un poet modernist, care torsioneaza limbajul la toate
nivelurile sale, ca sa exprime un inexprimabil profund, de natura metafizica si religioasa."

(Mircea Cartarescu, in voi. Postmodernismul romanesc, Ed. Humanitas, 1999)

"Fara a-si pierde fascinatia elegiaca, dar restringind-o la o inductie melancolica, lumea a
devenit, sub pana lui Stratan, mult mai dispusa la iluminari fulgurante decit la prestatii dramatice
si mult mai docila fata de sintaxa eufemismului, a translatiei gracile. Fondul ei tematic, dar si
existential, pare prins intr-un proiect de eterizare si spiritualizare si pus sub rigorile unei
gramatici a delicatetii, cind nu sub veleitatile unei retorici a suavizarii. Elementele par cuprinse,
la Stratan, nu atit de un elan spre purificare si epura, cit de o transa iluminanta, gata sa intre toate
in conditia de gravitate a aerului. impinse spre transfigurare de acest entuziasm, ele isi delesteaza
substanta si se lasa minuite spre imponderabilitate."

(Al. Cistelecan, "Cuvintul", nr. 3/1999)

Concluzie

Ion Stratan a fost unul dintre cei mai importanţi poeţi „optzeciști“. Poezia lui Ion Stratan
se sprijină mult și oarecum statornic pe cee ace se numește, cu o vorbă cam prețioasă, dinamica
recesivă, altfel spus, pe coliziunea estetică a metaforei. E acea tendință perpetuă de înnoire, cu
menținerea sub observație a paradigmei. Pus mereu în funcțiune, experimental caută dublul
impact, alternanțele: apolinic și dionisiac, idee și imagine în cuvânt, ezoteric și pitoresc
senzorial, gravitate și dezinvoltură, melancolie și exubernață, metafizică și cotidian, viziuni
esențiale și parodice, aventuri spirituale și existențiale, curgere și irepetabilitate, cuvânt și tăcere,
prezență și absență, viață și moarte. Cât privește formula poetică , ea oscilează între comprimare
și divigație.

Poezia lui Ion Stratan, poezie care se detașează în mod categoric de cea practicată de
optzeciştii pursânge, impresionează prin luciditatea cu care încearcă să pătrundă dincolo de
cuvinte, dincolo de această lume, neantizând totul: „Dar căderea însăși/ Ea când o să cadă?/ Asta
e altă problemă/ Întreabă întrebarea” („nici o inimă”, din vol. „Desfacerea”). Este o poezie a
Genezei (a desfacerii) şi a Apocalipsului (a desfacerii desfacerii), o poezie a neantului în care
strigătul poetului se reduce la ecoul unei tăceri.
 Bibliografie

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Stratan
2. https://www.litero-mania.com/ion-stratan-poetul-desfacerilor/
3. https://vasilegogea.wordpress.com/2011/10/19/calin-andrei-mihailescu-ultima-
moarte-a-lui-ion-stratan/
4. https://www.academia.edu/40741562/COSMIN_CIOTLO
%C5%9E_STUDIU_DE_CAZ._ION_STRATAN_
%C5%9EI_REZILIEREA_PACTULUI_DE_LECTUR%C4%82
5. https://evz.ro/marirea-si-decaderea-lui-ion-nino-stratan-sarea-si-piperul-op.html
6. https://www.yumpu.com/ro/document/read/15302707/ion-stratan-in-zodia-
experimentului-si-inovatiei-poezie
7. https://www.referatele.com/referate/romana/Ion-Stratan/index.php