Identitate, interculturalitate şi multiculturalism în literatura română şi europeană

Anul II, sem. I

Masterand: Cană (Chiriță) E. Monica

Zoia
Virgil Tănase

Virgil Tănase este regizor şi profesor, romancier, dramaturg şi eseist de expresie

română şi franceză, stabilit la Paris. Născut în 1945, la Galaţi, acesta este absolvent de
filologie şi regie.
Interzis în România anilor '70, debutează în 1976, la Paris, cu romanul "Portret
de om cosind în peisaj marin" (Flammarion, 1976), care îl recomandă drept un scriitor
important al curentului oniric. La Paris va obţine, sub îndrumarea lui Roland Barthes,
un doctorat în sociologia şi semiologia artelor şi literelor cu o teză intitulată Semiologia
regiei de teatru. Urmează alte romane şi eseuri publicate la Gallimard, Flammarion,
Hachette şi Non Lieu, dar şi la edituri din Spania, Italia, Brazilia şi Japonia. După 1989,
câteva din cărţile sale au fost publicate şi în România: ,,Evenția
Mihăescu”, ,,Apocalipsa unui adolescent de familie”, ,,Zoia”, ,,Au înflorit iar vișinii și
merii”, ,,Viața misterioasă și terifiantă a unui ucigaș omonim”, ,,Moartea care vine,
pleacă și iar vine” și ,,Balurile”, un ciclu de trei romane pentru copii și tineret.
A primit premiul pentru literatură al Uniunii Latine, premiul pentru dramaturgie
al Academiei Române şi premiul pentru memorialistică al Muzeului Naţional al
Literaturii Române. Membru în juriul premiului Jean Monnet pentru literatură
europeană, Virgil Tănase este Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor (Franţa) şi Cavaler
al Ordinului "Serviciu Credincios" (România)1.
În anul 2003 apărea sub egida Editurii Allfa, romanul Zoia, o radiografie a
perioadei comuniste și postcomuniste. Preocupat de marile crispări ale secolului XX,
Virgil Tănase a încercat să facă ceea ce numai literatura poate face, adică să compare
câteva destine posibile ale unui personaj care, la răscrucile vieţii sale, ar fi putut alege
un drum diferit.2 Zoia este romanul celei de-a doua jumatăți a secolului XX din care s-a
născut, nătângă, șchioapă și deja bătrână, lumea noastră de azi. Autorul scrutează
memoria detracată a unor generații pe care un șir de convulsii colective le-a silit să-și
încropească o morală de catastrofă, oscilând între sentimentul binelui si imperativul
supravietuirii. Prinse într-un mecanism care le sfarmă, personajele romanului practică
cu o dibăcie patetică arta compromisului, încercând să se sustragă gravitației istorice
pentru care oamenii nu sunt decât niște pietre rotindu-se fără noimă prin cosmos.

1
https://www.mediafax.ro/cultura-media/afacerea-tanase-si-expozitia-paris-connu-et-inconnu-inchid-
sarbatorea-francofoniei-la-lisabona-12264983
2
https://caietecritice.fnsa.ro/wordpress/wp-content/uploads/2013/06/CC-10-2013.pdf
Identitate, interculturalitate şi multiculturalism în literatura română şi europeană
Anul II, sem. I
Masterand: Cană (Chiriță) E. Monica

Stabilind cadrul geografic și contextul social-istoric, Virgil Tănase împletește în

acest roman dramele psihologice ale unor personaje confuze, fiecare dintre ele aflându-
se într-o permanentă căutare a fericirii, a libertății sau a unei iubiri absolute ce se
dovedește a fi distrugătoare. Pe parcursul acestui roman sunt urmărite construcțiile
identitare ale intelectualilor imigranți și ale familiilor acestora, exilul fizic, politic,
lingvistic, cultural al celor care urmează un ideal dictat de normele societății totalitare și
exilul geografic sau interior al celor care aleg să își atingă propriile idealuri. Lectorul
este implicat treptat în acțiune printr-un pseudo-dialog cu personajele și deseori este pus
în ipostaza unui judecător, nu neapărat pentru a condamna acțiunile acestora, ci pentru a
oferi o cale de rezolvare a conflictelor.
Elemente specifice onirismului se regăsesc și în acest roman. Visul nu apare ca
o stare de halucinație, un vis de noapte, ci ca o construcție a unei realități posibile care
îndeamnă la reflecție. De altfel, destinul personajelor este “o simplă bucată de plastilină
pe care pictorul o modelează în toate felurile și chipurile după nevoile partiturii sale”3.
Astfel, nici lectorul, și cu atât mai puțin personajele , nu vor izbuti să fixeze un cadru și
un destin real. “Ce zi om fi?” se întreabă Mircea al cărui destin și final apare, ca și în
cazul Anei, în variante diferite.
Titlul sugestiv al romanului ne dezvăluie povestea de viață aflată în centrul
atenției: destinul tinerei Zoia, fiica unor membri de bază ai Partidului Comunist, Mircea
și Ana. Acțiunea nu este expusă cronologic. Naratorul, a cărui identitate se schimbă
mereu, propune cititorului ipostaza unui călător în timp, prin treceri succesive în trecut,
prezent și viitor, din incipitul romanului până la final, pentru a urmări îndeaproape și
destinul celorlalte personaje. ,,Romanul Zoia se vrea cronica celor care au trăit (unii
încercând să-și păstreze demnitatea) cele două mari cataclisme ale secolului al XX-lea,
fascismul și comunismul totalitar, două spasme istorice ale capitalismului muribund.” 4
Ana Dragomir, născută într-un târg de provincie, depășise condiția socială
modestă a părinților, ajungând în capitală, dar mai ales devenind una dintre cei care
„țineau în mână soarta unui întreg popor”.5 Ca o dovadă a ascensiunii sale pe scara
socială, Ana a purtat cu mândrie paltonul cu guler de astrahan, până în acea zi din
decembrie când s-a prăbușit în zăpadă după ce a simțit mușcătura gloanțelor, ca o
mușcătură a morții. Devenită femeie–model prin prisma noii poziții sociale, Ana se
dedică întru totul Partidului. Este sigură că acțiunile sale slujesc românilor, numindu-i

3
Soare, Oana, Universul epic al lui Virgil Tănase – file de dicționar, Epic universe of Virgil Tănase - dictionary file ,
Caiete critice, Nr. 10 (312)/ 2013, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Grupul interdisciplinar de reflecție și Editura
Expert, p.86
4
Virgil Tănase, Așa a fost să fie… Simona Modreanu în dialog cu Virgil Tănase, Iași, Junimea, 2019, p. 38-39
5
Tănase, Virgil, Zoia , Editura Allfa, București, 2003, p.216
Identitate, interculturalitate şi multiculturalism în literatura română şi europeană
Anul II, sem. I
Masterand: Cană (Chiriță) E. Monica

huligani și “dușmani ai poporului pe cei care pun în primejdie cuceririle clasei

muncitoare și integritatea națională”.6 Sentimentul puterii dat de slugărnicia oamenilor
din jur o consolează de disprețul propriului copil. Ea ne expune o justificare a absenței
îndelungate din viața fiicei, atât pentru sine, cât și pentru cei din jur: “Nimeni nu poate
fi numai părinte. Avem fiecare o viață socială, o viață profesională, uneori cu
răspunderi politice. “7 Intuim în cuvintele sale un strigăt disperat al femeii din
România, care sub masca egalității de gen devine victima inegalității, a supraîncărcării
cu responsabilități.
În tinerețe, Mircea fusese arestat împreună cu Eugen și alți tineri care, prin
prisma vârstei considerau că pot schimba regimul și pot construi o lume mai bună,
căpătând totodată titlul de ilegalist și implicit, permisul spre unele cercuri politice
importante. Înverșunarea pe care o vede Mircea, în calitatea sa de supraveghetor al
ordinii și respectării politicii partidului, îl face să privească cu dezgust noua societate
care nu era deloc ceea ce ar fi trebuit să devină, o societate la fel de nocivă, cu oameni
capabili să apeleze la compromisuri. El însuși apelează la un compromis, atunci când
decide să transmită un dublu mesaj poetului Emil Milescu și membrilor de partid, cu
gândul la repercusiunile cuvintelor sale asupra viitorului Zoiei.
Mircea îi adresează fiicei sale, Zoia, o ultimă scrisoare în 1958, de care aceasta
află abia în 1969, în care încearcă să justifice acțiunile sale și cere o judecată dreaptă.
Rănit, Mircea vrea să înțeleagă dacă războiul este o împrejurare în care Dumnezeu îți ia
credința fiindcă trebuie să decizi repede să iei viața celuilalt, dacă războiul îți dă dreptul
să ucizi, fără mustrări de conștiință, devenind asasin din cauza instinctului de haită.
Durerea îl smulge din vis și îl readuce la realitate. Care este de fapt realitatea?
Realitatea celor vii care mor sau realitatea celor morți care visând, trăiesc viața noastră
de zi cu zi? Războiul transformă moartea în normalitate.
Rămasă văduvă la patruzeci de ani, Ana socotește că Mircea ar putea fi
considerat un protestatar, îndepărtat de mult de linia partidului comunist. Afinitatea
pentru cultura și proletariatul rus care mediatizează intens faptele eroice ale Zoiei
Kosmodemianskaia, o influențează pe Ana să îi dea același nume fiicei sale, slăvind
speranța unei lumi noi și minunate, mai dreaptă, mai fericită, mai luminoasă 8. Zoia, se
simte protejată în lumea izolată ermetic a elitelor, dar își petrece vacanțele alături de
prieteni- artiști, fiind convinsă că singurul loc potrivit pentru ea era Montevideo, orașul
poeților.

6
Ibidem 5, p.12
7
Ibidem 5, p.228
8
Ibidem 5, p.304
Identitate, interculturalitate şi multiculturalism în literatura română şi europeană
Anul II, sem. I
Masterand: Cană (Chiriță) E. Monica

Zoia consideră că prin actele sale de nesupunere construiește profilul unui erou.
Fata „construiește un personaj de cinema fără nici o legătură cu realitatea care este
întotdeauna cenușie, plictisitoare, fără nici o strălucire.”9 În unele situații putem
observa o dedublare a personalității. Atunci, Zoia vorbește despre Mara Steiu. În
concepția tinerei, faptul că ne naștem într-un spațiu geografic bine definit se datorează
unor împrejurări ale hazardului, așadar nu există granițe care să ne “interzică un colț de
pământ sau un altul,” mai cu seamă să fim supuși ai unui regim ce „schilodește oamenii
după măsura unui pat al lui Procust”10, uniformizează și anulează individul în numele
egalității sociale. Pentru Zoia, părinții reprezintă trecutul, în timp ce viitorul, dorința de
a supraviețui și fericirea sunt întrupate în copilul nenăscut, o altă Zoia. Pierre este
personajul în preajma căruia acțiunile tinerei dovedesc instabilitate emoțională și
tulburări de personalitate.
Un alt personaj care condamnă atitudinea poporului adus la stadiul de ființă
irațională care continuă slăvirea unui maimuțoi, atitudinea acestor cărămizi uniforme
care nu îndrăznesc “să strice geometria edificiului”11, este Irina Săvescu, sora lui
Haralamb. Ființă tăcută, ce reacționa violent la orice atingere, reușește să reia cursurile
Facultății de chimie în 1956, la patru ani după ce fusese exmatriculată din cauza
absențelor nemotivate. Interogatoriile regimului de-a lungul multor zile și nopți lăsaseră
urme adânci în sănătatea mintală a Irinei, care acum încerca să alunge somnul, văzut ca
„o formă de moarte și de demisie”.12
Pentru cei mai mulți dintre cei nevoiți să părăsească țara, exilul echivala cu
moartea. Zoia este personajul colectiv ce-și reneagă țara și limba, evitând să își expună
originea, după ce se lovește de disprețul francezilor și are impresia de „a fi trecut , ca
Iona, din burta unui pește în cea a altuia mai mare”13 Străinii sunt plictisiți de „spaima
viscerală a celor care veneau de dincolo de cortina de fier” 14 Un sentiment de
înstrăinare pune stăpânire pe cei mai mulți dintre români, străini și în propria țară,
victime a unor forme diferite ale exilului.
Virgil Tănase introduce în narațiune un personaj secundar, Grigore Grigorencu,
care conturează aceeași idee a mediocrității acestui popor, incapabil de a crea ceva
original: „La noi toată lumea are talent, dar nimeni n-are geniu (…) Din punct de
vedere cultural nu avem decât ce am furat de la alții”15
9
Ibidem 5, p.64
10
Ibidem 5, p.124
11
Ibidem 5, p.205
12
Ibidem 5, p.202
13
Ibidem 5, p.125
14
Ibidem 5, p 596
15
Ibidem 5, p.454-455
Identitate, interculturalitate şi multiculturalism în literatura română şi europeană
Anul II, sem. I
Masterand: Cană (Chiriță) E. Monica

Ion Brudea, un tânăr inteligent de condiție modestă, își continuă studiile

universitare la Moscova și înțelege rapid că inechitățile existente în această lume în care
puterea aparținea muncitorilor și țăranilor, constituiau un avantaj în fața celor care
proveneau din familiile micii burghezii. Pentru această șansă la egalitate, îi va fi devotat
trup și suflet unui regim care scoate oamenii din mizerie și înăbușește orice protest.
“Simte la timp dincotro bate vântul” 16, ascultă discuțiile colegilor, cărora le face
rapoarte concise și exacte și contrazice profesorii,” diplodocii vechiului regim, cu citate
din clasicii marxismului”17. Aflându-se în căutarea unei femei demne care să-l
propulseze în societate, Ion Brudea se căsătorește cu rusoaica Tamara, cu care are doi
copii, Iura și Olga, însă marea lui iubire va fi Irina. După revoluție, este condamnat la
nouă ani de închisoare.
Haralamb Săvescu este unul dintre românii care au trăit mereu cu frica de a fi
exmatriculat, arestat sau trimis pe șantier, ori de a-și vedea părinții trimiși la reeducare
prin muncă. În anii facultății publică poeme cărora cenzura nu le poate reproșa “vreo
depărtare cât de neînsemnată de linia trasată de partid, dovedind așadar o conștiință
politică demnă de cei care construiesc viitorul de aur al țării.”18 Publicarea romanului
său într-o țară străină, a constituit o alegere potrivită suscitând curiozitatea cititorului
occidental, însă simte o mare dezamăgire împărtășită de membrii familiei, cărora nu le
poate oferi decât o viață mediocră și umilitoare.
Multe dintre personajele lui Virgil Tănase, Zoia, Eva, Mara Steiu, caută o
definiție a fericirii. Fiecare personaj reprezintă suma comportamentelor individuale ce
reacționează în situații definite, iar scopul autorului nu este de a ne determina să citim
romanul până la final pentru a afla deznodământul, ci de a ne implica profund în
“situații și conflicte pe care n-am avut ocazia să le trăim” 19 sau ne-am ferit să le trăim,
astfel încât să simțim cât de greu este să definim binele și răul sau să avem o atitudine
clară prin acceptarea sau respingerea compromisului. Virgil Tănase apelează la vocea
Zoiei pentru a face auzită vocea scriitorilor ce intuiesc distrugerea iminentă a literaturii
adevărate în favoarea literaturii de consumație.
Virgil Tănase tratează în romanul său tema „condiţiei umane" sau condiţia
scriitorului. El se numără printre scriitorii români bine integraţi în spiritul exilului, care
subzistă cu fermitate încercărilor vieţii prin atitudine, prin transparenţă, luciditate şi
meticulozitate tipic românească20. Exilul reprezintă așadar o nouă probă în viața

16
Ibidem 5, p.75
17
Ibidem 5, p.76
18
Ibidem 5, p.134
19
Ibidem 5, p.389
20
https://revistacil.files.wordpress.com/2016/02/cil-2019-i-1-27-30-barna.pdf
Identitate, interculturalitate şi multiculturalism în literatura română şi europeană
Anul II, sem. I
Masterand: Cană (Chiriță) E. Monica

scriitorului onirist, dar devine treptat un destin asumat, o terapie prin care Virgil Tănase
încearcă să se elibereze și să se desprindă de traumele trecutului. Ceea ce îi lipsea în
propria țară era, întocmai ca multor alţi scriitori contemporani, libertatea de exprimare,
de creaţie, iar noua realitate presupune o recreare a identității prin recuperare și
adaptare, prin raportarea la propriul eu și la celălalt, prin însușirea unei alte limbi și
printr-un nou statut social. Identitatea iese la iveală în urma trăirilor şi sentimentelor
puternice, care evidenţiază propriul şi adevăratul eu. Acceptarea adevărului vieţii sub
orice formă s-ar găsi, nu face altceva decât să pună în lumină propria identitate, care
pentru Virgil Tănase devine o permanentă căutare de sine într-un nou context social.
Opera lui Virgil Tănase are puterea de a-și elibera creatorul și de a-i reda
identitatea. Toate cuvintele primesc valențe magice, iar creația devine un spațiu sigur, al
libertății totale pe care Carl Gustav Jung îl numeşte personalitatea numărul 2. Scriitorul
se află într-o continuă căutare de sine şi recompunere a identităţii, căutând o poartă prin
care să pătrundă în adâncul psihicului, unde s-ar putea regăsi. Așadar, eul creator devine
cel dominat, creația fiind pusă mereu pe primul loc chiar și în viața de zi cu zi. De fapt,
el trăiește prin scris, actul creației devine un mod de viață, o necesitate a artistului
deoarece ,,literatura, ca toate artele, cere o angajare sută la sută.” 21 Creația este de fapt o
reprezentare proprie a realității, și nu realitatea însăși, o proiectare a acesteia în psihicul
scriitorului, redată prin scris ca o scenă pe care aceste proiecții se derulează sub ochii
noștri, în calitate de lectori.

BIBLIOGRAFIE:

1. https://www.mediafax.ro/cultura-media/afacerea-tanase-si-expozitia-paris-connu-et-inconnu-inchid-
sarbatorea-francofoniei-la-lisabona-12264983
2. https://caietecritice.fnsa.ro/wordpress/wp-content/uploads/2013/06/CC-10-2013.pdf
3. Soare, Oana, Universul epic al lui Virgil Tănase – file de dicționar, Epic universe of Virgil Tănase -
dictionary file , Caiete critice, Nr. 10 (312)/ 2013, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Grupul
interdisciplinar de reflecție și Editura Expert.
4. Tănase, Virgil, Zoia , Editura Allfa, București, 2003.
5. https://revistacil.files.wordpress.com/2016/02/cil-2019-i-1-27-30-barna.pdf
6. Gabriela Melinescu Jurnal suedez, vol. II, Bucureşti, Editura Polirom, 2003..
7. Virgil Tănase, Așa a fost să fie… Simona Modreanu în dialog cu Virgil Tănase, Iași, Junimea, 2019.

21
Gabriela Melinescu Jurnal suedez, vol. II, Bucureşti, Editura Polirom, 2003, p. 53.