Perioada postmodernă 

își are primele mișcări în anii ’60, când grupul

oniricilor, format din Emil Brumaru, Leonid Dimov, Dumitru Țepeneag,
împreună cu scriitorii din „Școala de la Târgoviște”: Radu Petrescu, Mircea
Horia Simionescu au primele reacții împotriva poeticii moderniste.

Astfel, mai târziu, postmodernismul, numit și Generația ’80 se afirmă

începând cu anul 1980 și se manifestă până în zilele noastre,
fiind complementar modernismului. Prefixul „post” definește această
perioadă, arătând dimensiunea livrescă ce se adaugă modernismului.

În anul 1986, reunind în revista „Caiete critice” probleme referitoare la

postmodernism, colectivul de redacție format din Eugen Simion, Ion
Bogdan Lefter, Mircea Iorgulescu, Damian Necula, Monica Spiridon și
Ștefan Stoenescu a reușit să atragă atenția scriitorilor și să încurajeze
referirile la postmodernism, acestea devenind tot mai frecvente.

Considerând că totul a fost spus deja, cu ajutorul intertextualității

postmoderniștii includ în operele lor idei, trimiteri la autori și texte foarte
cunoscute.

Scriitori reprezentanți

Proză

 Mircea Nedelciu (Zmeura de câmpie, Femeia în roșu, Nora sau Balada

zânei de la Bâlea Lac, Tânguire de mior)
 Adriana Babeți (Femeia în roșu)
 Mircea Mihăieș (Femeia în roșu)
 Mircea Cărtărescu (Florin scrie un roman, Enciclopedia
zmeilor, Mendebilul, O motocicletă parcată sub stele, Rem)

Poezie

 Mircea Cărtărescu (Levantul, Poema chiuvetei, O seară la operă, Ciocnirea)

 Alexandru Mușina (Budila Express)
 Ioan Vieru
 Matei Vișniec

Dramaturgie
 Dumitru Crudu: Salvați Bostonul
 Valentin Busuioc: Pactizând cu diavolul, Singur în fața dragostei

Critici literari

 Radu G. Țeposu
 Ion Bogdan Lefter

Trăsături ale postmodernismului în literatură

 narativul se combină cu lirismul în poezie;

 banalul e scos în evidență și valorificat;
 renunțarea la clișee;
 accentul cade pe spiritul ludic și parodie;
 realitatea străzii apare în poezie;
 sunt preferate jocurile de limbaj, oralitatea expresiei, pastișa, colajul;
 e permis amestecul genurilor literare;
 includerea stilurilor nonficționale și a literaturii noncanonice;
 stilul ermetic și impersonal e abandonat.

• Se estompează graniţele tradiţionale dintre genuri și specii literare;

• Trecerea la proza autoreflexivă;
• Eliberarea fanteziei şi împrumutarea limbajului familiar;
• Amestecul de narativitate şi lirism în poezie;
• Oralitatea expresiei;
• Desolemnizarea discursului;
• Mitologizarea ostentativă a lucrurilor comune;
• Renunţarea la metaforă şi la imaginea elaborată.
Postmoderniștii modifică fundamental chiar conceptul de `literatură`,
introduc genurile nonfictionale (jurnal, corespondența, literatura de
popularizare, blogul) și literaturile noncanonice (literatura minoriăților
naționale, cea pentru femei etc.)
• Tehnica de creaţie preferată de postmodernişti = intertextualitatea prin care
textul trimite mereu, citând fără ghilimele, preluând personaje, simboluri,
fragmente, sintagme celebre sau rescriind pur și simplu alte texte.
• Recuperarea ironică şi parodică a trecutului, a fenomenelor de cultură ale
predecesorilor.
• Literatura postmodernistă utilizează citatul, aluzia, reciclarea formelor
literare vechi.
• Hibridizarea, fragmentarea, colajul, reciclarea unor vechi motive, teme şi
formule estetice.
• Ironia, ludicul.
• Poezia se întoarce spre realitatea oraşului şi a străzii.
• Fragmentarea – lipsa de coerență;
• Indeterminarea – libertatea absolută a voinței;
• Nereferențialitatea – pentru artist referentul nu există;
• Hibridizarea – amestecul de scrieri și referințe intertextuale, ștergerea
granițelor dintre genuri și specii literare;
• Carnavalescul - tendința spre eroico-comic, burlesc;
• Parodia – modalitate de recitire a trecutului;
• Limbajul ca loc deschis în ceva irațional, ilogic, lipsit de coerență etc.
.