Merg la Predeal cu familia. Nati e intregul spirit. Nerabdare mare. Multe cerinte.

Incerc sa fac fata. Ajungem. Sania e primul lucru luat. Vad partia, prea abrupta. Nu i
nimic. Multe multe cazaturi, haine ude leaorca, tineri stranse de mana, cele mai
frumoaase chiuituri. Partia mi e aliata. Sunt cea mai buna prietena a Nataliei. .
Oamenii vin navala unii peste altii . Nervosi sau bucurosi, suntem toti laolalta. Sania
n are directie buna, coteste singura. Cadem, urcam iar, derdelusul pare mai lung
acum. Imi aduc aminte de putinele dati in care am fost data cu sania. Bunicul a facut
asta. Intr un sat mic vrancean. Povestim si acum povestile cu saniuta. Retraiesc
momente.
Nati se indeparteaza. Nu mi paci cu tini diloc. Mama ma da cu viteza. Vreau
vitezaaaaa!!.
Incerc sa schiez si uluitor, imi iese. Am incredere prea mare in mine. Urc crestele
muntilor cu telescaunul de unde planuiesc sa cobor schiind. Cazaturi peste cazaturi.
Replici oamenilor: ce ai cautat aici daca nu stii bine? Aproape plang. Nu stiu cum sa
ajung jos. Dau jos schiurile, incep sa pasesc cu claparii in picioare. Nu pot. Incerc sa
pun schiurile. Nu se inchid. Claparul are gheata, si nu stiu asta. Nu reusesc. Gata. Ma
las in fund. Zapada aluneca din ce in ce mai mult. Cred ca o sa reusesc sa ma
rostologesc pana jos. Nuu.. mi a scapat schiul din mana. Ramane sus. NU pot sa
ajung la el. Incerc. Ajutati ma, va rog. Sigur ca da., zise. Femeia cade si ea. Multe
scuze si priviri rusinoase. Ma dau de a valma din nou. Simt ridicolul deasupra mea.
Ceilalti schiaza cu gratie. Simt ca sunt mai grea brusc. Ursulet gras pe langa
caprioara. Asta e imaginea. In sfarsit ajung la drept. Brazii sunt si mai superbi aici.
Femeia draguta e cu mult in fata mea. Copii de 5,6 ani ma depasesc rusinos. Nu i
onorabil. Ajung intr un sfarsit. Alta viata.

Mama strigand: unde ati fost? Voiam sa sunt la salvamont.

Rasete. Si nu numai.
Muntele e bun, ciocolata calda si mai buna. Schiurile aruncate pe veci. Sau nu?
Au ramas toate oasele, deci nu, fara aruncare, la a doua gandire.

Vreau si eu! Zice Nati. Anul viitor, o mint rusinata.

De ce esti rosie? Intreaba. Asa.. de la zapada.. Pai cum? Zapada frige?
Nu... e rece. Pai si atunci? Atunci.. nu stiu. Am mancat ceva rau.
Ciocolata? Nu, ea nu e rea. Pai mama asa zice. Sau da.. doar ca pentru tine. Pentru
mine e buna. Atunci ce ai mancat? O rosie. M am inrosit de la ea. Mhhmm! Bine!!
Atunci nu mai mananc castravete. De ce?? Nu mi plac obrajii verzi decat la ponei.

Ajungem acasa. Dunarea n a inghetat anul asta. Prea cald pentru vremea asta, unii.
Prea rece altii. Candva auzeam de nemultumire. Se contureaza vag o dogma in cap.
Nu, aia e altceva. Vreau revelionul mai repede.

Vine, la multi ani ! Nu, deja? Putin dans si Sheridan. Vestita salata. Merg bine.
Ghetele ma bat. Fac culoar pana la balcon. Artificiile mele nu functioneaza. Bineee..
ma uit la ceillati. E frumos si asa. Inapoi in camera. Plictisul domneste. Plec acasa.

Drum spre bucuresti. Trenul plin. Studentii motivati, speriati si fricosi parasesc
Dunarea. N am mai prins loc. Intalnire cu un fost coleg. Si ti merge bine? Daa, mai
am putin si ajung avocat. Nunta o s o am la anul. Vii? Un cum sa nu fals rasuna in
vagon. Controlorul se izbeste. Isi pastreaza calmul specific de ceferist. Acel ceva ce
vad doar la Tata i ceferist. Punctualitatea e punctul lui forte. Nu m a contaminat.
Ajung la Dambovita.