Sunteți pe pagina 1din 55

Irlanda (în engleză Ireland; în irlandeză Éire, pronunție irlandeză: /ˈeːɾʲə/; engleză

irlandeză⁠(d): /ˈaɪɹlənd/), denumită și Republica Irlanda (în engleză Republic of


Ireland, în irlandeză Poblacht na hÉireann), este un stat suveran aflat în Europa de
Vest, ocupând circa cinci șesimi din insula Irlanda. Capitala și cel mai mare oraș al
țării este Dublin, aflat în estul insulei, a cărei arie metropolitană găzduiește
aproximativ un sfert din cei 4,6 milioane de locuitori ai țării. Țara are frontieră
terestră numai cu Irlanda de Nord, țară componentă a Regatului Unit, restul limitelor
țării fiind țărmul Oceanului Atlantic, la sud aflându-se Marea Celtică, la sud-est
Canalul Sfântul Gheorghe⁠(en), și la est Marea Irlandei. Statul este guvernat ca
republică parlamentară unitară,[7] șeful statului fiind un președinte ales direct. Șeful
guvernului, Taoiseach, este numit în funcție de camera inferioară a parlamentului,
Dáil Éireann.

După Războiul Irlandez de Independență, urmat de tratatul anglo-irlandez⁠(en), Irlanda


a obținut independența față de Regatul Unit sub numele de Statul Liber Irlandez în
1922. Irlanda de Nord și-a exercitat opțiunea de rămâne în cadrul Regatului Unit, prin
ceea ce s-a numit Ulster Month⁠(en). La început dominion în cadrul
Commonwealth-ului, Statul Liber a obținut recunoașterea oficială a deplinei
independențe legislative din partea guvernului britanic prin statutul de la Westminster
din 1931. O nouă constituție⁠(en) a fost adoptată în 1937, prin care numele statului a
devenit Irlanda. În 1949, restul îndatoririlor regelui — definite prin Legea Autorității
Executive în Relațiile Externe din 1936⁠(en) — au fost înlăturate, iar Irlanda s-a declarat
republică conform Legea Republicii Irlanda din 1948⁠(en). Statul nu a avut relații
formale cu Irlanda de Nord de-a lungul a mare parte din secolul al XX-lea, dar din
1999 cele două au cooperat pe mai multe domenii în cadrul Consiliului Ministerial
Nord-Sud⁠(en) înființat prin Acordul din Vinerea Mare.

Irlanda este printre cele mai bogate țări din lume după PIB-ul pe cap de locuitor.[8]
După ce a aderat la predecesoarea Uniunii Europene, denumită Comunitatea
Economică Europeană, în 1973, Irlanda a pus în aplicare politici economice liberale
care au dus la o creștere economică rapidă, ajungând la un nivel considerabil de
prosperitate între 1995 și 2007, timp în care a fost denumită „Tigrul Celtic”. Creșterea
a fost oprită de o criză financiară⁠(en) izbucnită în 2008, în conjuncție cu recesiunea
economică globală⁠(en).[9][10]

În 2011 și în 2013, Irlanda s-a clasat pe locul al șaptelea în lume ca grad de dezvoltare
în clasamentul Indicelui Dezvoltării Umane al ONU.[11] Ea are bune performanțe
conform mai multor metrici, între care libertatea presei⁠(en), libertatea economică și
libertatea civilă. Irlanda este membră a Uniunii Europene și este membră fondatoare a
Consiliului Europei și al OECD. Ea urmează o politică de neutralitate prin nealiniere,
nefiind membră NATO,[12] deși participă la Parteneriatul pentru Pace.

Cuprins
 1Istorie
o 1.1Preistoria și protoistoria Irlandei
o 1.2Creștinarea și invaziile vikingilor și normanzilor
o 1.3Cucerirea engleză
o 1.4Mișcarea pentru autonomie
o 1.5Revoluția și pașii către independență
o 1.6Războiul Civil Irlandez
o 1.7Constituția din 1937
o 1.8Istoria recentă
 2Geografie

o 2.1Clima
 3Politică

o 3.1Administrația locală
o 3.2Justiția
o 3.3Relațiile externe
o 3.4Armata
 4Economie

o 4.1Dezvoltare
o 4.2Comerț și energie
o 4.3Transporturi
 5Demografie

o 5.1Limbi
o 5.2Sănătate
o 5.3Educație
o 5.4Religie
 6Cultura

o 6.1Literatura
o 6.2Muzică și dans
o 6.3Arhitectura
o 6.4Mass-media
o 6.5Bucătăria
o 6.6Sporturi
o 6.7Societatea
o 6.8Simbolurile țării
o 6.9Patrimoniu mondial
 7Note de completare
 8Note
 9Bibliografie
 10Vezi și
 11Legături externe

Istorie[modificare | modificare sursă]


Preistoria și protoistoria Irlandei[modificare | modificare
sursă]
Primii oameni care au venit pe insula Irlanda au fost vânători-culegători, prezența
omului în acest teritoriu datând din paleolitic, cu cca 12.500 ani în urmă.[13] Istoria
scrisă a insulei începe însă după ce exploratorii Greciei antice au ajuns în regiune.
Astfel, Diodorus Siculus și Strabon spuneau despre locuitorii insulei că practicau
canibalismul.[14][15] Cucerirea romană a Britanniei a atras atenția acestei puteri a
lumii antice asupra regiunii. Iulius Cezar consemnează în Commentarii de Bello
Gallico poziția corectă, la vest de Britannia, a insulei pe care o denumea Hibernia.[16]
Un secol mai târziu, guvernatorul Britanniei, Gnaeus Julius Agricola, a ținut pe lângă
sine o căpetenie irlandeză cu scopul de a supune insula.[17] Planurile lui nu s-au
concretizat.

Creștinarea și invaziile vikingilor și normanzilor[modificare |


modificare sursă]

Gallarus Oratory, una dintre cele mai vechi biserici din Irlanda, datată
între secolele al VI-lea și al IX-lea

Primele referiri clare la evenimente ce s-au petrecut pe insulă, asociate începutului


Evului Mediu Timpuriu, apar pe la începutul secolului al V-lea e.n., odată cu
creștinarea teritoriului. La 431, papa Celestin I l-a trimis pe Palladius să fie episcop al
creștinilor irlandezi, ceea ce dovedește existența cultului creștin pe insulă. Prin tradiție,
misiunea Sfântului Patrick este considerată a fi avut loc în această perioadă, dar
scrierile lui nu sunt databile cu exactitate.[18] Cert este că procesul de creștinare a
Irlandei a fost unul îndelungat, Patrick și Palladius fiind principalii misionari
cunoscuți de istorie. De-a lungul Evului Mediu Timpuriu, Irlanda era omogenă
etno-cultural, fiind locuită de triburile celtice agrariene ale galilor, dar era divizată din
punct de vedere politic, la diverse momente de timp apărând în diverse zone cinci
principale formațiuni statale, conduse de structuri dinastice denumite clanuri, dintre
care patru formațiuni (Connachta, Laigin, Mumu și Mide) corespund în mare parte
teritoriului statului irlandez modern, cealaltă (Ulaid) fiind centrată în actuala Irlandă
de Nord. Astfel au găsit insula primii invadatori vikingi, sosiți în anul 795.[19]
Brian Boru, singurul rege celtic care a fost aproape de a unifica întreaga
insulă

La început, vikingii au sosit doar în expediții de pradă, dar ulterior, spre mijlocul
secolului al IX-lea, și-au construit porturi fortificate pentru iernat.[20] Însuși orașul
Dublin a apărut ca fortificație vikingă spre sfârșitul aceluiași secol. În 902, două
regate celtice și-au unit forțele pentru a-i izgoni pe vikingi, cucerind Dublinul (Áth
Cliath), dar victoria lor a fost vremelnică, navigatorii nordici revenind în 914.[21]
Perioada vikingă a dus la căsătorii mixte și împrumuturi culturale, deși a fost marcată
de numeroase conflicte între regii celți autohtoni și cuceritorii nordici. În cele din
urmă, în 980, Dublinul, devenit centru de putere al vikingilor, a fost cucerit de gaélii
conduși de Máel Sechnaill mac Domnaill,[22] lăsând însă în urmă unele formațiuni
statale ale hiberno-nordicilor (regi de origine mixtă celto-vikingă). Din luptele
împotriva vikingilor, s-a remarcat și căpetenia Brian Boru care în scurt timp a rivalizat
cu Máel Sechnaill, l-a supus în 1002 și s-a proclamat rege al întregii insule.[23][24]
Campaniile duse pentru a-i supune și pe ceilalți conducători de formațiuni statale care
s-au revoltat împotriva sa au fost aproape de a aduce prima unificare politică deplină a
insulei, dar Brian Boru a murit în bătălia de la Clontarf din 1012.[23]

Unul dintre numeroasele castele medievale, relicvă a cuceririi normande


De-a lungul secolului al XI-lea și primei jumătăți a secolului al XII-lea, teritoriul a
continuat să fie împărțit între cele cinci centre de putere, cu câte un „Mare Rege”
("High King") care ocazional reușea să revendice o autoritate mai amplă.[25]:pp. 40–
47 Anul 1169 a marcat o nouă epocă istorică pentru Irlanda — invazia normandă.
Henric al II-lea a fost primul rege al Angliei care a pus piciorul în Irlanda, autorizat
fiind de o bulă papală primită în 1155 din partea lui Adrian al IV-lea.[26] Fie prin
lupte, fie prin alianțe cu regii celți, normanzii au pătruns la început în partea estică a
insulei și au încercat să impună feudalismul, pe fondul unor schimbări climatice care
au favorizat agricultura.[27] A fost înființată Senioria Irlandei⁠(en), un fief papal, titlul
de senior al Irlandei fiind acordat de papă regelui Angliei;[28] la rândul său, regele
Angliei numea un lord locțiitor care să conducă treburile senioriei.[29] Cu timpul,
baronii normanzi au devenit mari proprietari de pământ[30] și au ridicat numeroase
cetăți pe insulă, mai ales în preajma zonelor de coastă. Timp de două secole, istoria
insulei a fost marcată de rivalitatea între acești baroni și regele Angliei, apogeul
puterii baronilor fiind atins în 1297, când aceștia au înființat Parlamentul Irlandei.[31]
În prima jumătate a secolului al XIV-lea însă, foametea și ciuma din Europa, care au
dus și la intensificarea rebeliunilor conducătorilor gaéli care încercau să recucerească
pământurile bogate acaparate de nobilimea normandă[32] și invazia scoțiană din
1315⁠(en), au condus la declinul puterii normande, cu timpul autoritatea engleză
restrângându-se la o zonă fortificată în jurul Dublinului. Normanzii din afara acestei
regiuni au fost în timp asimilați de irlandezii autohtoni, preluând de la aceștia limba
irlandeză, dar și obiceiurile și structura de clan. A doua jumătate a secolului al
XIV-lea și secolul al XV-lea au marcat declinul puterii Angliei, implicată în Războiul
de 100 de Ani, și apoi frământată de Războiul celor Două Roze.[33]

Cucerirea engleză[modificare | modificare sursă]

Irlanda în 1450

La începutul secolului al XVI-lea, Irlanda era împărțită între:

 fâșia Dublin, adică ceea ce mai rămăsese din Senioria Irlandei, fief papal condus de jure de
regele Angliei și de facto de puternicii lorzi-locțiitori din casa Fitzgerald din Kildare;
 teritoriile unor nobili anglo-irlandezi loiali Angliei; și
 teritoriile unor conducători irlandezi, cvasiindependente față de Anglia.
Henric al VIII-lea a reinstituit autoritatea coroanei de la Londra asupra
Irlandei și s-a proclamat rege al Irlandei

După venirea sa pe tron, Henric al VIII-lea al Angliei a păstrat la început status quoul,
dar a început din 1513 o politică de supunere a Irlandei, fie prin acțiuni militare, fie
prin înțelegeri cu conducătorii locali, iar în 1542 Henric a proclamat Regatul Irlandei
cu el ca rege, într-un gest de sfidare a puterii Papei;[34] în cele din urmă, fiica sa,
Mary I, a fost recunoscută de Papă ca regină a Irlandei.[35] Puterea casei Fitzgerald a
fost redusă, în ciuda opoziției violente a acesteia cauzată de numirea de către regina
Angliei a unui lord-locțiitor din afara familiei și chiar din afara insulei. După mai
multe conflicte, Irlanda a intrat în întregime sub dominație engleză la începutul
secolului al XVII-lea,[36] la sfârșitul domniei Elisabetei I și la începutul domniei lui
Iacob I. Nobilimea irlandeză care a acceptat în cele din urmă autoritatea Londrei era
însă predominant catolică, în timp ce noii coloniști ce veneau din Anglia erau
protestanți și erau favorizați la alegerea în structurile de putere din Irlanda. La 1640,
Parlamentul irlandez era dominat de protestanți, în timp ce regele ducea politici
îngăduitoare cu nobilii autohtoni irlandezi. Rebeliunea izbucnită în 1641 nu a putut fi
înăbușită deoarece în 1642 a izbucnit Războiul Civil Englez.[37] Rebelii irlandezi au
masacrat coloniști protestanți și s-au aliat cu regele Carol I și cu regaliștii din Marea
Britanie.[37] Aceștia au fost înfrânți însă de parlamentariști, iar Oliver Cromwell a
recucerit Irlanda după un război violent soldat cu masacre ca cel de după asediul
Droghedei din 1649,[37] a confiscat proprietățile nobililor irlandezi și le-a distribuit
coloniștilor protestanți.[38]
Iacob al II-lea a încercat să reacorde catolicilor drepturile civile, dar
a fost detronat de o coaliție între parlamentariștii protestanți și Olanda.

După Restaurația Stuarților, Carol al II-lea a căutat să reconcilieze întrucâtva nobilii


irlandezi catolici, dar a păstrat în vigoare confiscările de pământuri impuse de
Cromwell. Iacob al II-lea a mers ulterior mai departe, abrogând mai multe legi
anticatolice, atitudine ce i-a adus însă detronarea în Revoluția Glorioasă din 1688, el
fiind înlocuit de parlamentariștii englezi, susținuți de olandezi, cu Wilhelm de
Orange.[39] Deși susținut de Franța lui Ludovic al XIV-lea, Iacob al II-lea a fost
înfrânt, și odată cu el și visurile nobilimii irlandeze de redobândire a vechilor
privilegii. Capitularea iacobiților catolici irlandezi la Limerick în 1691[40] a marcat
începutul unei perioade de dominație protestantă, în care puterea în țară a aparținut
unei minorități de nobili și clerici protestanți anglicani, singurele categorii ce aveau
drept de vot.[41]:p. 38 Nobilii irlandezi s-au convertit de-a lungul secolului al
XVIII-lea la protestantism pentru a-și păstra proprietățile și pentru a căpăta drepturi
politice.[41]:p. 38 Cu timpul, acest parlament, deși dominat de protestanți a început să
ceară drepturi comerciale mai favorabile și o autonomie lărgită față de Londra.
Strădaniile lor au fost încununate în 1782 cu o constituție care mărea puterile
parlamentului.[41] Imediat au fost adoptate legi prin care catolicii au reprimit dreptul
de vot și de a cumpăra pământuri, deși încă nu puteau fi aleși în parlament sau numiți
în posturi din administrație.[42] După modelul militantismului Revoluției Franceze,
unii catolici irlandezi au format grupări radicale, cerând drepturi egale pentru toate
confesiunile și independență față de Londra. Revolta lor din 1798 a fost însă înăbușită
în câteva luni, iar de la 1 ianuarie 1801, autonomia irlandeză a fost suprimată și toată
insula a fost incorporată în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei.[43]

Mișcarea pentru autonomie[modificare | modificare sursă]

Începând cu 1 ianuarie 1800 și până la 6 decembrie 1922, insula Irlanda a fost în


întregime parte a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei.[44] În timpul Marii
Foamete, între 1845 și 1849, populația de peste 8 milioane de locuitori a insulei a
scăzut cu 30%. Un milion de irlandezi au murit de foame și/sau de boli și alți 1,5
milioane au emigrat, în special în Statele Unite.[45] Atunci a început să se manifeste o
tendință de emigrație ce avea să dureze un secol, tendință ce s-a manifestat printr-un
declin constant al populației până în anii 1960.[46]

Partidul Parlamentarist Irlandez⁠ (en)


a fost înființat în 1882 de Charles
Stewart Parnell⁠ (en) (1846–1891).

Din 1874, în special sub conducerea lui Charles Stewart Parnell⁠(en) după 1880,
Partidul Parlamentarist Irlandez⁠(en) a ieșit în prim plan prin agitația agrariană
practicată pe scară largă prin intermediul Ligii Irlandeze pentru Pământ⁠(en), care a
obținut ameliorarea situației arendașilor sub forma Legilor Funciare Irlandeze⁠(en), dar
și prin tentativele de a obține autonomia⁠(en), cu două propuneri de legi, în 1886 și 1893,
neadoptate, prin care Irlanda ar fi primit o autonomie națională limitată.[47] Aceasta a
dus la trecerea afacerilor naționale, în urma Legii Guvernării Locale din 1898⁠(en), sub
control local din mâinile marilor jurii dominate de marii proprietari din rândurile
aristrocrației protestante.[48][49][50]

Obținerea autonomiei părea sigură atunci când Legea Parlamentului din 1911⁠(en) a
abolit dreptul de veto al Camerei Lorzilor,[51] și John Redmond⁠(en) a obținut
adoptarea celei de a treia propuneri de lege a autonomiei în 1914⁠(en). Mișcarea
unionistă⁠(en) era însă în creștere începând cu 1886 în rândul protestanților irlandezi
încă de la prima propunere legislativă; aceștia se temeau de discriminări și de
pierderea privilegiilor economice și sociale în cazul în care catolicii irlandezi ar fi
obținut puterea politică. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al
XX-lea, sentimentul unionist era deosebit de puternic în părți din Ulster, unde
industrializarea era mai frecventă spre deosebire de restul agrar al insulei. Exista
temerea că se vor introduce taxe vamale care vor afecta grav regiunea. Tot în zona
Ulsterului, populația protestantă era majoritară în patru comitate și destul de
semnificativă în celelalte.[52] Sub conducerea dublinezului Sir Edward Carson⁠(en) din
Partidul Unionist Irlandez⁠(en) și al lui Sir James Craig⁠(en), originar din nord, din
Partidul Unionist din Ulster⁠(en), unioniștii au trecut la acțiuni militante pentru a se
opune Coerciunii Ulsterului. După adoptarea Legii Autonomiei în Parlament în mai
1914, pentru a evita rebeliunea Ulsterului, primul ministru britanic H. H. Asquith a
introdus o Lege de Amendare care a fost, cu greutate, acceptată de conducerea
Partidului Irlandez. Aceasta stipula excluderea temporară a Ulsterului de la aplicarea
legii pe o perioadă de șase ani, măsurile ce urmau a fi introduse în acea zonă fiind
nespecificate.[53][54]

Revoluția și pașii către independență[modificare | modificare


sursă]

Proclamația de Paști⁠ (en)


, 1916

Deși primise Consimțământ Regal⁠(en) și fusese introdusă în registrul statutar în 1914,


implementarea Legii Autonomiei⁠(en) a fost suspendată până după Primul Război
Mondial.[55] Pentru a asigura aplicarea legii la sfârșitul războiului, Redmond și
Voluntarii Naționali Irlandezi⁠(en) au susținut Regatul Unit în conflict, 175.000 de
oameni înscriindu-se în Regimentele irlandeze⁠(en) din diviziile a zecea (irlandeză)⁠(en) și
a șaisprezecea (irlandeză)⁠(en), în timp ce unioniștii s-au înrolat în Divizia XXXVI
(Ulster)⁠(en) ale Noii Armate Britanice⁠(en).[56]

Miezul grupării voluntarilor irlandezi, care se opuneau oricărei susțineri acordate


Regatului Unit, împreună cu Armata Cetățenească Irlandeză⁠(en), au declanșat o
insurecție armată antibritanică în 1916, denumită Răscoala de Paști⁠(en).[57] Aceasta a
început la 24 aprilie 1916, cu o declarație de independență.[57] După o săptămână de
lupte grele, duse în principal în Dublin, rebelii care mai supraviețuiau au fost obligați
să capituleze.[57] Majoritatea au fost închiși, și cincisprezece dintre ei (inclusiv
majoritatea liderilor) au fost executați pentru trădarea Regatului Unit.[57] Între aceștia
s-au numărat Patrick Pearse⁠(en),[57] astăzi recunoscut ca primul președinte al Irlandei
și părinte fondator al Irlandei moderne, precum și James Connolly⁠(en), socialist și
fondator al sindicatului Muncitorii Industriali ai Lumii⁠(en) și mișcărilor muncitorești
irlandeză și scoțiană, care a fost general în timpul răscoalei și rănit.[58] Acest
eveniment a avut un efect profund asupra opiniei publice din Irlanda.
În ianuarie 1919, după alegerile generale din 1918, 73 dintre cele 105 de locuri de
parlamentari din Irlanda erau membri ai partidului Sinn Féin,[59] care au refuzat să-și
ia locurile din Camera Comunelor.[60] În schimb, ei au format un parlament irlandez
denumit Dáil Éireann.[60] Acest Dáil din ianuarie 1919 a emis o declarație de
independență și a proclamat Republica Irlandeză.[61] Această Declarație a fost în
principal o reafirmare a Proclamației din 1916 cu stipularea adițională că Irlanda nu
mai era parte a Regatului Unit. Noua Republică Irlandeză nu a fost recunoscută pe
plan internațional decât de Rusia Sovietică.[62] Aireachtul⁠(en) (guvernul) acestui stat a
trimis o delegație în frunte cu Ceann Comhairle-ul⁠(en) Seán T. O'Kelly⁠(en) la Conferința
de Pace de la Paris din 1919, dar ea nu a fost primită.

În 1922, a fost declarat un nou parlament, denumit Oireachtas⁠ (en)


, în
cadrul căruia Dáil Éireann a devenit cameră inferioară.

După Războiul de Independență⁠(en) și armistițiul semnat în iulie 1921, representanții


guvernului britanic și delegații irlandezi în frunte cu Arthur Griffith⁠(en), Robert
Barton⁠(en) și Michael Collins⁠(en), au negociat la Londra Tratatul Anglo-Irlandez între
11 octombrie și 6 decembrie 1921.[63] Delegații irlandezi și-au stabilit cartierul
general la Hans Place⁠(en) în Knightsbridge⁠(en) și aici s-a luat în discuții private la 5
decembrie hotărârea de a recomanda Tratatul camerei Dáil Éireann, care l-a ratificat
cu o majoritate mică.

Conform Tratatului, la 6 decembrie 1922 întreaga insulă Irlanda devenea un dominion


britanic autonom, denumit Statul Liber Irlandez (Saorstát Éireann).[64] Conform
Constituției Statului Liber Irlandez⁠(en), Parlamentul Irlandei de Nord⁠(en) avea opțiunea
de a ieși la exact o lună după aceea din Statul Liber Irlandez și de a reveni la Regatul
Unit. În această perioadă, puterile Parlamentului Statului Liber Irlandez și ale
Consiliului Executiv al Statului Liber Irlandez urmau să nu se extindă și asupra
Irlandei de Nord. Irlanda de Nord și-a exercitat imediat acest drept conform tratatului,
părăsind noul dominion și readerând la Regatul Unit la 8 decembrie 1922. În
memoriul adresat regelui, se cerea „ca puterile Parlamentului și Guvernului Statului
Liber Irlandez să nu se mai extindă asupra Irlandei de Nord.”[65]

Statul Liber Irlandez a fost o monarhie constituțională, regele său fiind monarhul
britanic.[66] Exista un guvernator-general⁠(en), un parlament bicameral, un cabinet
denumit „Consiliul Executiv” și un prim ministru, denumit „președintele Consiliului
Executiv”.[66]
Războiul Civil Irlandez[modificare | modificare sursă]

Éamon de Valera (1882–1975)

Războiul Civil Irlandez⁠(en) a fost o consecință a înființării Statului Liber Irlandez.[66]


Forțele ce se opuneau tratatului, în frunte cu Éamon de Valera, obiectau că acceptarea
Tratatului însemna abolirea Republicii Irlandeze din 1919 căreia îi juraseră credință,
susținând în public că „poporul nu are dreptul de a greși”.[67] Ei se opuneau cel mai
mult ideii că statul rămâne parte a Imperiului Britanic și că membrii Parlamentului
Statului Liber sunt obligați să depună ceea ce ei considerau a fi un jurământ de
credință regelui britanic. Forțele pro-tratat, în frunte cu Michael Collins⁠(en), susțineau
că tratatul „nu dă libertatea supremă la care aspiră și pe care o dezvoltă toate națiunile,
ci libertatea de a o obține”.[68] La începutul războiului, Armata Republicană
Irlandeză (IRA) s-a împărțit în două tabere: un IRA pro-tratat și un IRA
anti-tratat⁠(en).[69] IRA pro-tratat s-a desființat și s-a integrat în noua Armată
Națională⁠(en). Din lipsa unei structuri eficiente de comandă a IRA anti-tratat și din
cauza tacticilor defensive folosite în tot războiul, Michael Collins și forțele sale
pro-tratat au reușit să strângă o armată de zeci de mii de veterani ai Primului Război
Mondial din regimentele irlandeze ale Armatei Britanice, lăsate la vatră în 1922,
capabile să îi copleșească pe opozanții tratatului. Aprovizionarea britanică cu artilerie,
avioane, mitraliere și muniție s-a adăugat la avantajul forțelor pro-tratat, și
amenințarea revenirii forțelor Coroanei în Statul Liber a înlăturat orice îndoială
privind necesitatea punerii în aplicare a tratatului. Lipsa susținerii publice pentru
forțele anti-tratat (denumite adesea Irregulars — „neregulații”)[70] și hotărârea
guvernului de a le supune au contribuit la înfrângerea lor.[71]

Constituția din 1937[modificare | modificare sursă]

După un referendum național⁠(en), la 29 decembrie 1937 a intrat în vigoare noua


Constituție a Irlandei⁠(en) (Bunreacht na hÉireann).[72] Ea a înlocuit Constituția
Statului Liber și a denumit statul Irlanda, sau Éire în irlandeză.[73] Articolele 2 și 3
ale Constituției afirmau o revendicare teritorială asupra întregii insule, considerând
diviziarea Irlandei prin Tratatul Anglo-Irlandez⁠(en) din 1922 nelegitimă. Fostul guvern
al Statului Liber Irlandez acționase în vederea abolirii formale a funcției de
guvernator general cu câteva luni înaintea intrării în vigoare a noii Constituții.[a] Deși
Constituția înființa funcția de președinte al Irlandei⁠(en), rămânea deschisă întrebarea
dacă Irlanda este republică. Diplomații erau acreditați la rege, dar președintele
exercita funcțiunile interne ale unui șef de stat.[74] De exemplu, președintele
promulga noile legi în virtutea autorității sale, fără referire la rege. George al VI-lea
rămânea însă un „organ”, stipulat în legea statutară.

Irlanda a rămas neutră⁠(en) în timpul celui de al Doilea Război Mondial,[75][76]


perioadă denumită de irlandezi Urgența⁠(en) (în engleză The Emergency).[76] Legătura
cu monarhia a încetat prin adoptarea Legii Republicii Irlanda din 1948⁠(en), care a intrat
în vigoare la 18 aprilie 1949 și care declara că statul este o republică.[77] Ulterior,
Legea Coroanei Irlandei a fost abrogată oficial în Irlanda printr-o Lege de Revizuire a
Legii Statutare (cutumele irlandeze dinaintea uniunii) în 1962. Irlanda era la acea
vreme, tehnic, membră a Commonwealth-ului după independență și până la declararea
republicii la 18 aprilie 1949.[78] La acea vreme, trecerea la republică a unui stat
membru ducea automat la excluderea sa din Commonwealth. La 10 zile după
declararea ca republică a Irlandei, legea a fost modificată prin Declarația de la
Londra⁠(en) din 28 aprilie 1949, permițând și republicilor să adere. Irlanda nu a cerut
însă reprimirea sa.

Istoria recentă[modificare | modificare sursă]

În 1973, Irlanda a aderat la CEE împreună cu Regatul Unit și Danemarca.


Țara a semnat Tratatul de la Lisabona în 2007.

Irlanda a devenit membră a Națiunilor Unite în decembrie 1955, după ce îi fusese


refuzată aderarea din cauza neutralității din timpul războiului și a nesusținerii cauzei
Aliaților.[79] La acea vreme, aderarea la ONU implica un angajament pentru folosirea
forței cu scopul de a descuraja agresiunea unui stat împotriva altuia dacă ONU
consideră acest lucru necesar.[80]

Interesul către aderarea la Comunitatea Economică Europeană s-a dezvoltat în Irlanda


în anii 1950, luându-se în considerație și aderarea la Zona Europeană de Liber
Schimb⁠(en).[81] Cum și Regatul Unit intenționa să adere la CEE, Irlanda a cerut oficial
aderarea în iulie 1961 din cauza legăturilor economice substanțiale cu Regatul
Unit.[81]:p. 55 Membrii fondatori ai CEE au rămas însă sceptici privind capacitatea
economică și neutralitatea Irlandei, dar și din cauza politicilor protecționiste.[82]
Mulți economiști și politicieni irlandezi au realizat că este nevoie de o reformă a
politicii economice. Perspectiva aderării la CEE a devenit mai îndepărtată în 1963
când președintele Franței generalul Charles de Gaulle a declarat că Franța se opune
aderării Regatului Unit, ceea ce a dus la încetarea negocierilor cu toate candidatele la
aderare. În 1969 însă, succesorul său, Georges Pompidou, nu s-a mai opus aderării
Regatului Unit și Irlandei. Negocierile au fost reluate și tratatul de aderare a fost
semnat în 1972. Aderarea a fost confirmată printr-un referendum ținut în 1972⁠(en), țara
aderând la CEE în 1973.[83]

Criza economică de la sfârșitul anilor 1970 a fost alimentată de bugetul Fianna Fáil,
abolirea impozitului pe autovehicule, excesul de creditare și instabilitatea economică
globală. Au existat schimbări importante de politică din 1989, cu reformă economică,
scăderi de taxe, reformă a asigurărilor sociale, o creștere a competitivității și o
interdicție a finanțării consumului prin credite. Această politică a fost începută în
1989–1992 de guvernul Fianna Fáil/Democrații Progresiști⁠(en) și a fost continuată de
guvernele Fianna Fáil/Laburist⁠(en) și Fine Gael/Laburist/Stânga Democrată⁠(en). Irlanda
a devenit una dintre economiile cu cele mai rapide creșteri la sfârșitul anilor 1990,
fiind denumită Tigrul Celtic, ceea ce a durat până la criza financiară globală din
2007-2008⁠(en).[84]

În chestiunea Irlandei de Nord, guvernele britanic și irlandez au încercat să găsească o


rezolvare pașnică a conflictului violent în care erau implicate numeroase trupe
paramilitare și Armata Britanică în Irlanda de Nord, conflict denumit „The
Troubles⁠(en)”.[85] Un acord de pace pentru Irlanda de Nord, denumit Acordul din
Vinerea Mare, a fost aprobat în 1998 prin referendumuri în cele două părți ale
insulei.[86] Ca parte a acordului de pace, revendicarea teritorială asupra Irlandei de
Nord din articolele 2 și 3 ale Constituției Irlandei au fost abrogate prin referendum.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Faleza Moher⁠ (en)


pe coasta Atlanticului

Statul se întinde pe o arie ce ocupă cinci șesimi (70.273 km²) din insula Irlanda[87]
(84.421 km²), restul teritoriului insulei fiind ocupat de Irlanda de Nord. Insula este
mărginită la nord și la vest de Oceanul Atlantic și la nord-est de Canalul de
Nord⁠(en).[88] La est, Marea Irlandei o leagă de Oceanul Atlantic prin Canalul Sfântul
Gheorghe⁠(en) și Marea Celtică la sud-est.[88]
În zona de vest, peisajul constă mai ales din faleze abrupte, dealuri și munți.[88]
Câmpiile din centru sunt acoperite cu depozite glaciale de argile și nisip, precum și de
zone mlăștinoase întinse și câteva lacuri. Cel mai înalt punct este Carrauntoohil⁠(en)
(1.038 m), aflat în lanțul muntos Macgillycuddy's Reeks⁠(en) din sud-vest.[89] Râul
Shannon⁠(en), care străbate câmpia centrală, este cel mai lung râu din Irlanda, cu o
lungime de 386 km.[90] Coasta vestică este mai accidentată ca cea estică, cu
numeroase insule, peninsule, capuri și golfuri.

Pădure de foioase în comitatul Kerry cu pământul acoperit de leurdă


(usturoi sălbatic)

Înainte de sosirea primilor coloniști în Irlanda acum 9.000 de ani, teritoriul era
acoperit mai ales de păduri de stejar, frasin, ulm, alun, tisă, și alți arbori indigeni.[91]
Apariția turbăriilor și defrișarea unor păduri pentru a facilita agricultura sunt
considerate a fi principalele cauze ale despăduririi din secolele ce au urmat. Astăzi,
circa 12% din suprafața Irlandei este împădurită, dintre care marea majoritate este
formată mai ales din plantații de conifere naturalizate pentru scopuri comerciale.[92]
Condițiile ideale de sol, precipitațiile abundente și clima blândă dau Irlandei cele mai
ridicate rate de creștere a pădurilor din Europa.[93] Șirurile de copaci utilizate prin
tradiție pentru a defini limitele proprietăților sunt un important înlocuitor pentru
habitatul forestier, reprezentând un refugiu pentru flora sălbatică și pentru numeroase
specii de insecte, păsări și mamifere.[94]

Valea Glendalough⁠ (en)


din comitatul Wicklow

Agricultura se practică pe circa 64% din suprafața totală a țării.[95] Aceasta a avut ca
rezultat limitarea suprafețelor în care se conservă habitate naturale, mai ales pentru
mamiferele sălbatice mari care au necesități teritoriale mai mari.[96] Lunga istorie de
producție agricolă cuplată cu metodele moderne de agricultură, cum ar fi utilizarea de
pesticide și îngrășăminte, a pus o mare presiune pe biodiversitate.[87]

Clima[modificare | modificare sursă]

Oceanul Atlantic și influența Curentului Golfului afectează vremea și clima în


Irlanda.[97] Temperaturile prezintă variații regionale, zonele centrale și estice tinzând
să aibă temperaturi mai extreme. Datorită climei temperat-oceanice, temperaturile
scad rareori sub -5 °C iarna și nu cresc peste 26 °C vara.[98] Cea mai ridicată
temperatură înregistrată vreodată în Irlanda a fost de 33,3 °C la 26 iunie 1887 la
castelul Kilkenny⁠(en) din Kilkenny, în timp ce minima istorică națională este de
-19,1 °C înregistrată la castelul Markree⁠(en) din Sligo.[99] Precipitațiile sunt mai
abundente în lunile de iarnă și mai rare în cele de vară. Zonele sudice au parte de cea
mai multă ploaie, ca urmare a vânturilor dinspre sud-vest, iar Dublinul este polul
secetei. Mai multe zile însorite sunt în sud-estul țării.[97] Nordul și vestul extrem sunt
două dintre cele mai vântoase regiuni ale Europei, cu mare potențial pentru producția
de energie eoliană.[100]

Politică[modificare | modificare sursă]


Articol principal: Politica Irlandei.
Președintele Michael D. Higgins; și taoiseach Leo Varadkar

Irlanda este o republică parlamentară. Oireachtas este legislativul național bicameral,


compus din cele două camere: Senatul (în irlandeză Seanad Éireann) și Dáil
Éireann.[101] Reședința oficială a președintelui Irlandei este Áras an
Uachtaráin⁠(en),[102] iar camerele parlamentului se întrunesc la Leinster House din
Dublin.[103]

Președintele este șeful statului și este ales pentru un mandat de șapte ani, numărul
maxim de mandate fiind de două. Președintele are rol decorativ, având însă și câteva
puteri constituționale în cadrul Consiliului de Stat⁠(en). Funcția sa are discreție absolută
în unele zone, cum ar fi contestarea constituționalității unor propuneri de legi la Curta
Supremă.[104] Michael D. Higgins este al nouălea președinte al Irlandei începând cu
11 noiembrie 2011.[105]

Funcția de șef al guvernului se numește Taoiseach.[106] Acesta este numit în funcție


de președinte după nominalizarea sa de către Dáil. Taoisigh sunt de obicei liderul
partidului cu cele mai multe locuri în legislativ obținute prin alegerile naționale. A
devenit frecventă practica formării de guverne de coaliție⁠(en), întrucât din 1989 niciun
singur partid nu a mai obținut o majoritate.[107] Enda Kenny⁠(en) a preluat funcția de
Taoiseach la 9 martie 2011.[108]

Senatul are șaizeci de membri, dintre care unsprezece sunt numiți de Taoiseach, șase
sunt aleși de două universități și 43 sunt aleși de reprezentanți ai publicului din liste
de candidați alcătuite pe criterii vocaționale.[109] Dáil are 158 de membri aleși pe
liste electorale pe circumscripții printr-un sistem de reprezentare proporțională[110] și
prin vot unic transferabil⁠(en).

Guvernul are numărul de membri limitat prin Constituție la cincisprezece.[111] Cel


mult doi membri au voie să fie senatori,[112] iar Taoiseach, Tánaiste⁠(ga) (vice-prim
ministrul) și ministrul de finanțe⁠(en) trebuie să fie neapărat aleși în Dáil.[113] Dáil
trebuie dizolvată în termen de cinci ani de la prima sa întrunire,[114] și alegerile
generale pentru Dáil trebuie să aibă loc cel târziu la treizeci de zile după dizolvare.
Conform Constituției Irlandei⁠(en), alegerile legislative trebuie să se țină la cel mult
șapte ani, deși legea statutară poate stabili o limită mai strictă. Guvernul actual este
unul minoritar format de Fine Gael, cu Leo Varadkar ca Taoiseach,[115] Alte partide
care fac parte în prezent din legislativ sunt Fianna Fáil, Sinn Féin, Partidul Laburist⁠(en),
Solidaritate–Oamenii înaintea Profitului⁠(en), Independents 4 Change⁠(en), Social
Democrații⁠(en), Partidul Verde⁠(en) și Renua Irlanda⁠(en).[116][117]

Guvernul

Irlanda este stat membru al Uniunii Europene din 1973, dar a ales să rămână în afara
Spațiului Schengen.[118] Frontiera cu Regatul Unit poate fi traversată liber fără
pașaport datorită Common Travel Area⁠(en), o zonă cu statut similar spațiului Schengen,
formată din insulele Irlanda, Marea Britanie, Insula Man și Insulele Canalului.[119]
Se practică însă legitimarea călătorilor în porturi și aeroporturi.[119]

Administrația locală[modificare | modificare sursă]

Documentul fondator al actualului sistem de administrație publică locală este Legea


Guvernării Locale din 1898⁠(en),[120] ea fiind recunoscută oficial prin al douăzecilea
amendament la Constituția Irlandei⁠(en) adoptat în 1999.[121] Cele douăzeci și șase de
comitate istorice nu se suprapun perfect peste diviziunile administrative locale, deși
sunt utilizate de populația locală drept cadru de referință. Legea de Reformare a
Guvernării Locale din 2014⁠(en) împarte țara în treizeci și una de unități administrative,
dintre care douăzeci și șase sunt comitate, două sunt orașe-comitate și trei orașe.[120]
Acestea (cu excepția Regiunii Dublin și a celor trei orașe-comitat) sunt împărțite în
districte municipale, ceea ce a înlocuit vechiul sistem de consilii locale.
1. Fingal 1. Kilkenny
2. orașul Dublin 2. Waterford
3. Dún Laoghaire– 3. orașul
Cork
Rathdown
4. South Dublin 4. Cork
5. Wicklow 5. Kerry
6. Wexford 6. Limerick
7. Carlow 7. Tipperary
8. Kildare 8. Clare
9. Meath 9. Galway
10. Louth 10. orașul
Galway
11. Monaghan
11. Mayo
12. Cavan
12. Roscomm
13. Longford on
14. Westmeath 13. Sligo
15. Offaly 14. Leitrim
16. Laois 15. Donegal

Autoritățile locale sunt însărcinate cu chestiuni cum ar fi planificarea teritoriului,


administrarea drumurilor locale, rețelele de canalizare și bibliotecile publice.[106]
Circumscripțiile electorale pentru Dáil sunt obligate să urmeze pe cât posibil limitele
de comitat. Comitatele cu populații mai mari au mai multe circumscripții, altele
cuprind mai multe comitate, dar în general nu întretaie limitele comitatelor.
Comitatele sunt grupate în opt regiuni⁠(en), fiecare având o Autoritate Regională
formată din membri delegați de diferitele comitate și orașe din regiune.[122]
Regiunile nu au niciun rol administrativ, ele fiind utile pentru coordonarea politicilor
locale și în scopuri statistice.

Justiția[modificare | modificare sursă]

Four Courts⁠ (en), clădire terminată în 1802, este sediul Curții Supreme⁠ (en)
,
al Înaltei Curți⁠ (en) și al Tribunalului de Circuit Dublin⁠ (en).
Irlanda are un sistem de justiție bazat pe dreptul comun, cu o constituție scrisă care
face țara să funcționeze ca o democrație parlamentară.[106] Sistemul judiciar este
format din Curtea Supremă⁠(en), Curtea Penală de Apel⁠(en), Înalta Curte⁠(en), Tribunalele
de Circuit⁠(en) și Tribunalele Districtuale⁠(en). Procesele în care sunt judecate acuzații
grave trebuie ținute în fața unui juriu. Înalta Curte și Curtea Supremă au autoritate de
control judiciar și pot determina compatibilitatea legilor și activității altor instituții ale
statului cu Constituția și cu celelalte legi. Cu excepția unor cazuri excepționale,
lucrările instanțelor trebuie să fie publice. Curtea Penală de Justiție⁠(en) este clădirea în
care își au sediul cele mai importante instanțe penale.[123][124] Ea cuprinde
Tribunalul Districtual Metropolitan Dublin, Curtea Penală de Apel, Curtea Penală de
Circuit Dublin și Curtea Penală Centrală.[123]

Curtea Penală de Justiție⁠ (en)


.

Garda Síochána na hÉireann⁠(en), denumită colocvial Gardaí, este forța civilă de poliție
a țării. Ea este condusă de Comisarul pentru Garda, numit de guvern. Majoritatea
polițiștilor în uniformă nu poartă arme de foc, ei fiind de regulă echipați doar cu
bastoane de cauciuc și spray paralizant.[125]

Poliția Militară este corpul Armatei Irlandeze⁠(en) care anchetează personalul militar și
asistă la aplicarea regulamentelor militare în timpul exercițiului și desfășurării
trupelor. Pe timp de război, ea funcționează și pentru controlul traficului pentru a
permite desfășurarea rapidă a forțelor, dar și controlul refugiaților și prizonierilor de
război.[126] Legile cetățeniei Irlandei se referă la „insula Irlanda”, cuprinzând și
insulele mai mici din mările din jur, ceea ce o face aplicabilă și în Irlanda de Nord,
parte a Regatului Unit. Astfel, persoanele născute în Irlanda de Nord din părinți
cetățeni britanici sau irlandezi, sau care au drept de rezidență pe insula Irlanda,[127]
pot cere cetățenie irlandeză și pașaport irlandez.[128]

Relațiile externe[modificare | modificare sursă]

Relațiile externe sunt substanțial influențate de statutul de membru al Uniunii


Europene, deși sunt importante și relațiile bilaterale cu Statele Unite și cu Regatul
Unit.[129] Irlanda a deținut președinția Consiliului Uniunii Europene de șase ori, cel
mai recent în perioada ianuarie–iunie 2013.[130]
Irlanda este stat membru al UE din 1973.

Irlanda are o tendință independentă în politica externă, ea nefiind membră NATO, și


duce o veche politică de neutralitate. Această politică a ajutat Forțele Irlandeze de
Apărare⁠(en) să aibă succes în contribuțiile aduse la misiunile de menținere a păcii
desfășurate sub egida ONU începând cu 1960, în Criza din Congo și apoi în Cipru,
Liban și în Bosnia și Herțegovina.[131]

În ciuda neutralității din al Doilea Război Mondial, Irlanda a avut peste 50.000 de
participanți la război, înrolați ca voluntari în armata britanică.[132] În timpul
Războiului Rece, politica militară a Irlandei, deși neutră la nivel declarativ, a fost
apropiată de NATO.[133] În timpul Crizei Rachetelor Cubaneze, Seán Lemass⁠(en) a
autorizat căutarea de aeronave cubaneze și cehoslovace prin Shannon și a transmis
informațiile obținute către CIA.[134] Infrastructura aeriană a Irlandei este utilizată de
armata americană pentru aducerea de personal militar în Irak prin Aeroportul Shannon.
Acesta a fost utilizat și în timpul invaziei Afganistanului din 2001, precum și în
Primul Război din Golf.[135]

Din 1999, Irlanda este membră a programului NATO Parteneriatul pentru Pace, care
are ca scop dezvoltarea încrederii între NATO și statele Europei și fostei Uniuni
Sovietice.[136][137]

Armata[modificare | modificare sursă]

Vehicul blindat Mowag Piranha aparținând Armatei Irlandeze la parada


militară de Paști din 2006 de la Dublin
Forțele de Apărare sunt compuse din Armată⁠(en), Serviciul Naval⁠(en), Corpul Aerian⁠(en)
și Forța de Apărare de Rezervă⁠(en). Este mică, dar bine echipată, cu circa 10.000 de
militari profesioniști angajați permanent.[138] Irlanda este o țară neutră,[139] și are
regulamente cu triplă activare privind participarea armatei în zone de conflict, prin
care trebuie să existe aprobare de la ONU, de la Dáil și de la Guvern.[140]
Desfășurările cotidiene ale Forțelor de Apărare acoperă operațiuni de susținere a
guvernului civil, protecția și patrularea apelor teritoriale irlandeze și a zonei
economice exclusive de către Serviciul Naval, precum și misiuni de menținere a păcii
sub egida ONU, UE și PpP. Până în 1996, peste 40.000 de militari irlandezi au activat
în misiuni internaționale de menținere a păcii sub egida ONU.[141]

Corpul Aerian este componenta aeriană a Forțelor de Apărare și funcționează cu


șaisprezece aparate de zbor cu aripi fixe și opt elicoptere.[142] Serviciul Naval este
marina irlandeză și are opt vase de patrulare[143] și câteva bărci gonflabile și vase de
antrenament, având echipaje de abordaj foarte bine pregătite, capabile de a prelua
controlul unui vas, precum și o unitate specială de scafandri. Deși Serviciul Naval nu
are vase grele de luptă, toate vasele irlandeze au putere de foc destul de mare. Armata
cuprinde și Forțele de Apărare de Rezervă (cu două componente, pentru armată și
serviciul naval) pentru rezerviști. Forțele speciale ale Irlandei sunt unitățile de elită ale
Army Ranger Wing⁠(en), care antrenează și operează cu unități internaționale
speciale.[144] Președintele este comandant suprem al Forțelor de Apărare, dar în
practică el răspunde în fața Guvernului prin intermediul Ministrului Apărării⁠(en).

Economie[modificare | modificare sursă]


Articol principal: Economia Irlandei.

Irlanda face parte din piața unică a UE și din zona Euro (albastru închis).

Dezvoltare[modificare | modificare sursă]

Economia irlandeză s-a transformat din anii 1980 dintr-una predominant agrară într-o
economie modernă a cunoașterii⁠(en) concentrată pe industrii și servicii de înaltă
tehnologie. Irlanda a adoptat moneda euro în 2002 împreună cu unsprezece alte state
membre ale Uniunii Europene.[87] Țara se bazează foarte mult pe investițiile străine
directe⁠(en) și a atras mai multe corporații multinaționale datorită forței de muncă bine
educate și datorită impozitului pe profit redus.[145]

Companii cum ar fi Intel au investit în Irlanda la sfârșitul anilor 1980, urmate fiind de
Microsoft și Google. Irlanda se clasează pe locul al optulea în clasamentul celor mai
libere economii din lume, conform Indicelui Libertății Economice⁠(en) pe 2016.[146] În
termeni de PIB pe cap de locuitor, Irlanda este una dintre cele mai bogate țări din
OECD și din UE. Țara se clasează însă sub media OECD în termenii PNB pe cap de
locuitor. PIBul este semnificativ mai mare decât PNB-ul datorită numărului mare de
corporații multinaționale cu sediul în Irlanda.[145]

Începând cu primii ani din ultimul deceniu al secolului al XX-lea, țara a trecut printr-o
creștere economică fără precedent alimentată de o creștere a consumului,
construcțiilor și investițiilor, perioadă în care economia irlandeză a căpătat
supranumele de Tigrul Celtic. Ritmul de creștere a încetinit în 2007, după care s-a
spart bula imobiliară⁠(en) acumulată în timp s-a spart.[147] Prăbușirea prețurilor
proprietăților imobiliare a accentuat supraexpunerea economiei în domeniul
construcțiilor și a contribuit la o criză bancară⁠(en). Irlanda a intrat oficial în recesiune
în 2008 după mai multe luni consecutive de contracție economică.[148] Produsul
Național Brut s-a contractat cu 11.3% numai în 2009, cea mai mare scădere anuală a
PNB din 1950.[149]

Ieșirea din recesiune a avut loc în 2010, susținută de o creștere puternică a


exporturilor.[150] Din cauza unei creșteri mari a costurilor creditelor și
recapitalizărilor băncilor, Irlanda a acceptat însă un program de asistență în valoare de
85 de miliarde de euro din partea UE, FMI și credite bilaterale de la Regatul Unit,
Suedia și Danemarca.[151] După trei ani de contracție economică, economia a crescut
în 2011 cu 0,7% și în 2012 cu 0,9%.[152] Rata șomajului se ridica la 14,7% în 2012,
iar între imigranții recenți, la 18,5%.[153] În martie 2016, rata șomajului a fost
raportată de Biroul Central de Statistică⁠(en) ca fiind 8,6%, în scădere de la un maxim
de 15,1% atins în februarie 2012.[154]

În 2013, Irlanda a fost numită de Forbes „cea mai bună țară pentru făcut afaceri”.[155]
Irlanda a ieșit din programul de asistență UE-FMI la 15 decembrie 2013.[156]
Implementând reduceri de costuri și reforme bugetare, și vânzând anumite bunuri,
Irlanda a reușit să acceseze din nou piețele de creditare. De atunci, Irlanda a reușit să
achiziționeze obligațiuni pe termen lung cu rate-record.[157]

Comerț și energie[modificare | modificare sursă]


Fermă eoliană în comitatul Wexford

Deși corporațiile multinaționale domină sectorul exporturilor din Irlanda, la venitul


național mai contribuie semnificativ și exporturile din alte surse. Activitățile
multinaționalelor cu sediul în Irlanda au făcut din ea unul dintre cei mai mari
exportatori de agenți farmaceutici, aparatură medicală și servicii software din
lume.[87] Exporturile Irlandei provin și de la activitățile unor mari companii irlandeze
(cum ar fi Ryanair, Kerry Group⁠(en) și Smurfit Kappa Group⁠(en))[158] și exporturile de
resurse minerale: Irlanda este al șaptelea cel mai mare producător de concentrați de
zinc[159] și al doisprezecelea cel mai mare producător de concentrați de plumb.[160]
Țara are și zăcăminte importante de gips, calcar, și cantități mai mici de cupru, argint,
aur, baritină și dolomit.[87] Turismul contribuie cu circa 4% din PNB și este o sursă
importantă de locuri de muncă, cu peste 200.000 de angajați.[161][162]

Alte bunuri exportate sunt produsele agroalimentare, vitele, carnea de vită, produsele
lactate,[163] plumb și aluminiul.[164] Importurile cele mai mari din Irlanda sunt
echipamentele de prelucrare a datelor, substanțele chimice, petrolul și produsele
petroliere, textilele și îmbrăcămintea.[165] Serviciile financiare furnizate de
corporațiile multinaționale cu sediul la Irish Financial Services Centre⁠(en) contribuie și
ele la exporturile Irlandei.[166] Balanța comercială între exporturi (89,4 miliarde euro)
și importuri (45,5 miliarde euro) avea ca rezultat un surplus anual de 43,9 miliarde de
euro în 2010, cel mai mare excedent comercial relativ la PIB din toate țările membre
UE.[167]

UE este de departe cel mai mare partener comercial al țării, către care se fac 57,9%
din exporturi și din care provin 60,7% din importuri. Regatul Unit este cel mai
important partener comercial din UE, primind 15,4% din exporturi și dând 32,1% din
importuri. În afara UE, Statele Unite contribuie cu 23,2% din exporturi și cu 14,1%
din importuri în 2010.[167]
Irish Financial Services Centre} din Dublin, cu memorialul Foametei

ESB⁠(en), Ervia⁠(en) și Airtricity⁠(en) sunt cei trei principali furnizori de electricitate și de


gaze din Irlanda.[168] Există 19,82 miliarde de metri cubi de zăcăminte confirmate de
gaz.[87][169] Extracția gazelor naturale se făcea în trecut în Kinsale Head⁠(en) până la
epuizarea zăcământului. Câmpul gazifer Corrib⁠(en) trebuia să intre în funcțiune în
2013-2014. În 2012, câmpul de la Barryroe⁠(en) a fost confirmat cu o rezervă de până la
1,6 miliarde de barili, cu circa 160 până la 600 milioane recuperabili.[170] Acesta ar
putea furniza Irlandei întregul necesar de energie timp de până la 13 ani, după
începerea extracției în 2015-2016. Există eforturi importante de a crește utilizarea
energiei sustenabile și regenerabile, îndeosebi cu energie eoliană, cu numeroase ferme
eoliene în construcție, unele în scop de export.[171] Autoritatea pentru Energie
Sustenabilă din Irlanda (SEAI) a estimat că 6,5 % din necesarul de energie al țării pe
2011 este produs din surse regenerabile.[172] SEAI a raportat și o creștere a eficienței
energetice în Irlanda cu o reducere cu 28% a emisiilor de carbon pe gospodărie față de
anul maxim (2005) până în 2013.[173]

Transporturi[modificare | modificare sursă]

Terminalul 2 de la Aeroportul Dublin⁠ (en)

Principalele trei aeroporturi internaționale ale țării sunt Dublin⁠(en), Shannon⁠(en) și


Cork⁠(en),[174] ce deservesc numeroase rute europene și intercontinentale cu zboruri
programate sau charter. Ruta Londra–Dublin este a doua cea mai circulată rută
aeriană internațională din Europa, cu 4,5 milioane de călători în 2015,[175] fiind
prima în 2006.[176] Aer Lingus este compania națională a Irlandei, deși cea mai mare
companie din țară este Ryanair. Ryanair este cea mai mare companie aeriană low-cost
din Europa,[177] a doua cea mai mare după numărul de pasageri și cea mai mare din
lume după numărul de pasageri la zboruri internaționale.[178]
Tren InterCity (Iarnród Éireann)⁠ în gara Heuston⁠
(en) (en)

Serviciile feroviare sunt furnizate de către Iarnród Éireann, care operează trenui
intercity, locale și de marfă în țară. Dublin este centrul rețelei feroviare, cu două gări
principale, Heuston⁠(en) și Connolly, cu legături spre marile orașe din țară. Serviciul
Enterprise⁠(en), derulat în parteneriat cu Căile Ferate Nord-Irlandeze⁠(en), leagă Dublinul
de Belfast. Dublin are o rețea de transport public ce cuprinde DART, Luas, Dublin
Bus⁠(en) și dublinbikes⁠(en).

Autostrăzile, drumurile naționale primare⁠(en) și drumurile naționale secundare⁠(en) sunt


gestionate de către National Roads Authority⁠(en), în timp ce drumurile regionale și
locale sunt administrate de autoritățile publice din jurisdicția respectivă. Rețeaua de
drumuri este concentrată în principal pe Capitală, dar autostrăzile au fost extinse până
la marile orașe, ca parte din programul de investiții Transport 21⁠(en), care a dus la
terminarea autostrăzilor ce leagă Dublinul de mai multe mari orașe irlandeze, între
care Cork, Limerick, Waterford și Galway.[179]

În Dublin s-au concentrat și alte mari proiecte de infrastructură, cum ar fi podurile cu


taxă East Link⁠(en) și West-Link⁠(en), precum și Dublin Port Tunnel⁠(en). Tunelul Jack
Lynch⁠(en), pe sub Râul Lee⁠(en) din Cork, și tunelul Limerick⁠(en), pe sub râul Shannon⁠(en),
sunt principalele două mari proiecte în afara Dublinului. Sunt în curs de execuție mai
multe șosele de centură în alte zone urbane.

Demografie[modificare | modificare sursă]


Evoluția populației Irlandei din 1951

Cercetările genetice sugerează că primii coloniști au imigrat din Peninsula Iberică


după cea mai recentă eră glaciară.[180] După mesolitic, neolitic și Epoca Bronzului,
aceștia au introdus o cultură și o limbă celtică. Moștenirea generică a imigranților din
cele două epoci din urmă încă mai stă la baza genomului majorității
irlandezilor.[181][182] Tradiția gaelică s-a extins și a devenit în timp dominantă.
Irlandezii au o combinație de origini gaelică, nordică, anglo-normandă, engleză,
scoțiană, franceză și galeză.

Populația Irlandei se ridica în 2011 la 4.588.252 de locuitori, în creștere cu 8,2% față


de 2006.[183] În 2011, Irlanda avea cea mai mare rată a natalității din Uniunea
Europeană (16 nașteri la mia de locuitori).[184] În 2012, 35,1% din nașteri erau de la
femei necăsătorite.[185] Ratele anuale de creștere demografică au depășit 2% în
perioada dintre recensăminte 2002–2006, fapt atribuit atât sporului natural mare, cât și
imigrației.[186] Această rată a mai scăzut în perioada dintre recensămintele următoare,
2006–2011, cu o modificare procentuală medie anuală de 1,6%.

La momentul recensământului din 2011, numărul locuitorilor neirlandezi a fost


înregistrat la 544.357, cuprinzând 12% din populația totală. Aceasta înseamnă
aproape de 2,5 ori mai mult ca numărul de locuitori neirlandezi înregistrat la
recensământul din 2002 (224.261), când s-a pus pentru prima oară întrebarea
referitoare la naționalitate. Cele mai mari cinci comunități minoritare sunt polonezii
(122.585), britanicii (112.259), lituanienii (36.683), letonii (20.593) și nigerienii
(17.642).[187]

vizualizare • discuție • modificare

vizualizare • discuție • modificare

Cele mai mari orașe din Irlanda


Sursa?

Numele Numele
Lo Comita Lo Comita
orașul Pop. orașulu Pop.
c t c t
ui i

1.110. 25.3
1 Dublin — 11 Ennis Clare
627 60

192.58 Kilken Kilken 24.4


2 Cork — 12
2 ny ny 23

3 Limeri Limeri 91.454 13 Tralee Kerry 23.6 Limerick


Dublin ck ck 93

23.0
4 Galway — 76.778 14 Carlow Carlow
30

Waterf Waterf Newbri Kildar 21.5


5 51.519 15
ord ord dge e 61
Galway

Cork Droghe Kildar 20.7


6 Louth 38.578 16 Naas
da e 13

Dundal Athlon Westme 20.1


7 Louth 37.816 17
k e ath 53

Portla 20.1
8 Swords Fingal 36.924 18 Laoise
oise 45

Wicklo Mullin Westme 20.1


9 Bray 31.872 19
w gar ath 03

Wexfor Wexfor 20.0


10 Navan Meath 28.559 20
d d 72

Limbi[modificare | modificare sursă]

Procentajele persoanelor care au declarat că vorbesc irlandeza zilnic în


afara sistemului de educație la recensământul din 2011.
Irlandeza este „limba națională” conform constituției, dar limba dominantă este
engleza. La recensământul din 2006, 39% din locuitori se considerau competenți la
limba irlandeză. Irlandeza se vorbește ca limbă comunitară doar în câteva zone rurale
aflate mai ales în vestul țării, denumite împreună Gaeltacht⁠(en). Cu excepția regiunilor
din Gaeltacht, semnele de circulație sunt de regulă bilingve.[188] Majoritatea
anunțurilor publice și mass-media sunt însă doar în engleză. Publicațiile
guvernamentale sunt disponibile în ambele limbi, iar cetățenii au dreptul de a se
adresa statului și în irlandeză. Există mass-media în irlandeză în domeniul televiziunii
(TG4), radioului (de exemplu, RTÉ Raidió na Gaeltachta⁠(en)) și al presei scrise (de
exemplu, Foinse⁠(en)). În Forțele de Apărare ale Irlandei, toate comenzile de marș și
mânuirea armei se dau în irlandeză.

Ca urmare a imigrației, polona este cea mai vorbită limbă în Irlanda după engleză și
irlandeză. Se mai vorbesc și alte limbi central-europene (anume ceha, maghiara și
slovaca), precum și limbi baltice (lituaniana și letona). Alte limbi vorbite în Irlanda
sunt Shelta⁠(en), combinație de engleză cu irlandeză vorbită de populațiile nomade
denumite Irish Travellers⁠(en), și un dialect de scots vorbit de unii dintre urmașii
coloniștilor scoțieni din Donegal.[189] Majoritatea elevilor de gimnaziu aleg să învețe
una sau două limbi străine. Limbile disponibile pentru Certificatul Junior și
Certificatul de Ieșire sunt franceza, germana, italiana și spaniola; elevii care studiază
pentru Certificatul de Ieșire pot studia și araba, japoneza, suedeza, finlandeza și rusa.
Unele școli secundare mai oferă și cursuri de greaca veche, ebraică și latină. Studiul
limbii irlandeze este obligatoriu pentru elevii de la Certificatul de Ieșire, dar unii pot
fi exceptați în anumite cazuri, cum ar fi dificultăți de învățare sau intrarea în țară după
vârsta de 11 ani.[190]

Sănătate[modificare | modificare sursă]

Centrul de Cercetări al RCSI⁠ de la Spitalul Beaumont⁠


(en) (en)
din Dublin.

Deși sistemul sanitar irlandez este constant criticat de politicieni și de cetățeni, Irlanda
are unul dintre cele mai dezvoltate sisteme sanitare din lume, iar profesioniștii care
activează în cadrul lui sunt bine pregătiți. Îngrijirea sanitară în Irlanda este furnizată
atât de un sistem public, cât și de sisteme private.[191]

Ministrul Sănătății⁠(en) are responsabilitatea de a stabili politica de ansamblu a


sistemului sanitar. Fiecare locuitor al Irlandei are dreptul la îngrijire sanitară prin
sistemul public, administrat de un Health Service Executive⁠(en) și finanțat din impozite.
O persoană poate fi obligată să plătească o taxă suplimentară pentru anumite tipuri de
servicii sanitare; aceasta depinde de venitul persoanei, de vârstă, de afecțiunea pe care
o tratează și de eventualele disabilități de care suferă. Toate serviciile de maternitate și
îngrijire a copiilor de până la 6 luni sunt gratuite. Serviciile de urgență sunt furnizate
pacienților care se prezintă la camera de gardă a unui spital, dar persoanele ce se
prezintă la camera de gardă fără recomandarea generalistului pot fi taxate cu suma de
100 de euro. În unele circumstanțe, această taxă nu este impusă sau poate fi
recuperată.[192]

Persoanele care dețin un card european de asigurări de sănătate au dreptul la


tratamente gratuite și internare în paturi publice în spitalele de stat sau de voluntariat.
Tratamentele ambulatorii sunt furnizate tot gratuit. Majoritatea pacienților cu venit
mediu sau peste mediu sunt însă obligați să achite anumite taxe. Sunt disponibile și
asigurări private de sănătate.

Speranța medie de viață în Irlanda era în 2012 de 81 de ani (media OECD fiind în acel
an de 80 de ani), cu 78,2 ani pentru bărbați și 83,6 ani pentru femei.[193] Țara are cea
mai mare rată a natalității din UE (16,8 nașteri la mia de locuitori, prin comparație cu
media UE de 10,7)[194] și o rată a mortalității infantile foarte scăzută (3,5 la mia de
nașteri). Sistemul sanitar irlandez a fost clasat în 2014 pe locul al 23 din 34 de țări
europene, conform European Health Consumer Index produs de Health Consumer
Powerhouse⁠(en).[195] Același raport clasează rezultatele sistemului sanitar irlandez ca
având pe locul nouă, dar la accesibilitate îl pune doar pe locul 35.[195]

Educație[modificare | modificare sursă]

Irlanda are trei niveluri de educație: primară, secundară și superioară. Sistemele de


educație sunt în mare parte sub îndrumarea Guvernului prin intermediul Ministerului
Educației și Aptitudinilor⁠(en). Școlile primare și secundare recunoscute trebuie să adere
la curriculumul stabilit de autorități. Educația este obligatorie între vârstele de șase și
cincisprezece ani, iar copiii de până la optsprezece ani trebuie să termine primii trei
ani de învățământ secundar, inclusiv să dea un examen pentru Certificat
Junior⁠(en).[196]
a fost înființată în 1845 și este o universitate
⁠ (en)
University College Cork
constituentă a Universității Naționale a Irlandei⁠ (en).

Certificatul de Ieșire⁠(en), primit după doi ani de studiu, este ultimul examen al ciclului
secundar. Cei care doresc să urmeze învățământul superior dau de regulă acest
examen, accesul la cursurile universitare fiind în general permis pe baza celor mai
mari șase note primite la acest examen.[197] Diplomele de educație superioară sunt
conferite de cel puțin 38 de instituții de învățământ superior, inclusiv colegiile
constituente sau colegiile legate ale șapte universități, plus alte instituții desemnate de
Consiliul pentru Învățământ Superior și Diplome de Pregătire.

Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor⁠(en), coordonat de OCDE,


clasează Irlanda pe locul al patrulea la citit, pe al nouălea la științe și pe al
treisprezecelea la matematică între țările OCDE, pe anul 2012[198] În 2006, elevii
irlandezi de 15 ani au fost clasați pe locul al doilea în UE la capitolul alfabetizare la
citire/lectură.[199] Irlanda are cel mai mare număr de universități în Top 500 pe cap
de locuitor.[200] Învățământul primar, secundar și superior sunt toate gratuite în
Irlanda pentru toți cetățenii Uniunii Europene.[201] Se plătesc însă serviciile pentru
studenți și examinările cu certificare.

Religie[modificare | modificare sursă]

Religia în Irlanda

Religion Percent

romano-catolicism   84.2%

fără religie   6.2%

protestantism   4.6%

islam   1.1%

Altele   2.8%

Libertatea religioasă este un drept garantat prin Constituție. Religia predominantă este
creștinismul, cel mai mare cult creștin fiind Biserica Romano-Catolică. În 2011,
84,2% din locuitori se identificau ca romano-catolici, 4,6% ca protestanți sau de altă
confesiune creștină, 1,1% ca musulmani și 6,2% ca persoane fără religie – aceștia din
urmă reprezentând astfel cel mai mare grup după romano-catolici.[202] Conform unui
studiu realizat de Universitatea Georgetown, Irlanda are una dintre cele mai mari rate
de participare la liturghie din Occident.[203] În 2006 participarea la liturghie era de
13%, dar există și o reducere a participării săptămânale de la 81% în 1990 la 48% în
2006, declinul fiind însă în curs de stabilizare.[204] În 2011, participarea săptămânală
la liturghie era în Dublin de doar 18%, fiind și mai scăzută la generația tânără.[205]

Catedrala Saint Finbarre⁠ , catedrala anglicană a Bisericii Irlandei⁠


(en) (en)

din Cork.

Biserica Irlandei⁠(en), de confesiune anglicană, este al doilea cult creștin.[206] Și


numărul membrilor acesteia au scăzut de-a lungul secolului al XX-lea, dar recent a
început să crească, la fel ca și cel al altor culte creștine mici. Alte culte protestante
importante sunt presbiterienii și metodiștii.[206] Imigrația a contribuit și la o creștere
a populației musulmane și hinduiste. Ca procentaje, creștinismul ortodox și islamul
sunt cultele cu cea mai rapidă creștere, de 100%, respectiv 70%.[207]

Sfinții protectori ai Irlandei sunt Sfântul Patrick, Sfânta Bridget⁠(en) și Sfântul


Columba.[208] Sfântul Patrick este singurul recunoscut pe scară largă ca sfânt
protector al țării. Ziua Sfântului Patrick se sărbătorește la 17 martie în Irlanda și în
străinătate ca zi națională a tuturor irlandezilor,[209] cu parade și alte sărbători, fiind
sărbătorit în mai multe țări decât orice altă festivate națională.[210]

Ca și în cazul altor state europene predominant catolice, Irlanda a trecut printr-o


perioadă de secularizare legală spre sfârșitul secolului al XX-lea. În 1972, articolul
Constituției care denumea anumite grupuri religioase a fost șters prin Amendamentul
al V-lea aprobat prin referendum. Încă mai rămâne însă articolul 44: Statul recunoaște
că omagiul venerației publice se datorează Atotputernicului Dumnezeu. Numele Său
va fi ținut cu respect, și se va respecta și cinsti religia. Articolul stabilește însă și
libertatea religiei, interzice finanțarea de stat a oricărei religii, interzice statului să facă
discriminări pe baze religioase și impune tratament egal față de școlile confesionale și
laice.

Studiul religiei a fost introdus ca materie opțională pentru Certificatul Junior în 2001.
Deși multe școli sunt administrate de organizații religioase, în rândul generațiilor
tinere există o tendință secularistă.[211] Școlile religioase nu au dreptul să facă
discriminări între elevi pe baze religioase. Există un sistem aprobat de preferințe, în
care elevii ce aparțin religiei oficiale a școlii pot fi acceptați înaintea celor de alte
religii, dar numai în cazul în care cota de elevi a școlii a fost deja atinsă.
Cultura[modificare | modificare sursă]
Cultura Irlandei a fost timp de multe secole una predominant gaelică, irlandezii fiind
și acum unul dintre cele șase popoare celtice⁠(en) principale.[212] După invazia
anglo-normandă din secolul al XII-lea și apoi după cucerirea britanică treptată și
colonizarea care a urmat începând cu secolul al XVI-lea, Irlanda a fost influențată și
de cultura engleză și scoțiană. Ca urmare, cultura irlandeză, deși distinctă în multe
aspecte, are și caracteristici comune cu anglosfera⁠(en), cu Europa catolică⁠(en) și cu alte
regiuni locuite de popoare de origine celtică. Diaspora irlandeză⁠(en), una dintre cele
mai mari și mai răspândite din lume, a contribuit la globalizarea culturii irlandeze,
producând numeroase personalități artistice, muzicale și științifice.

Literatura[modificare | modificare sursă]

Jonathan Swift (1667–1745)

Irlanda a adus o importantă contribuție literaturii universale, atât în limba engleză cât
și în cea irlandeză. Opera literară modernă irlandeză de ficțiune a început odată cu
publicarea în 1726 a romanului Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift.[213]
Printre alți scriitori importanți din secolul al XVIII-lea se numără Laurence Sterne cu
Viața și opiniile lui Tristram Shandy, gentleman și Oliver Goldsmith cu Vicarul din
Wakefield⁠(en). În secolul al XIX-lea s-au remarcat numeroși romancieri irlandezi, între
care Maria Edgeworth⁠(en), John Banim⁠(en), Gerald Griffin⁠(en), Charles Kickham⁠(en),
William Carleton⁠(en), George Moore⁠(en) și Somerville și Ross⁠(en).[214] Bram Stoker a
rămas celebru ca autor al romanului Dracula din 1897.

James Joyce (1882–1941) și-a publicat cea mai faimoasă operă, Ulise în 1922, o
interpretare a Odiseei cu acțiunea în Dublin.[215] Edith Somerville⁠(en) a continuat să
scrie după moartea partenerei sale Martin Ross⁠(en) în 1915. Dublineza Annie M. P.
Smithson⁠(en) a fost una dintre mai mulții autori care au scris pentru iubitorii de ficțiune
romantică în anii 1920 și 1930. După al Doilea Război Mondial, romane de succes au
fost publicate, printre alții, de Brian O'Nolan sub pseudonimul Flann O'Brien,
Elizabeth Bowen⁠(en) și Kate O'Brien⁠(en). În ultimele decenii ale secolului al XX-lea,
Edna O'Brien⁠(en), John McGahern⁠(en), Maeve Binchy⁠(en), Joseph O'Connor⁠(en), Roddy
Doyle, Colm Tóibín și John Banville au ieșit în evidență ca romancieri.[213]

W. B. Yeats (1865–1939)

Patricia Lynch⁠(en) (1898–1972) a fost o prolifică autoare pentru copii, dar și Eoin
Colfer⁠(en) a avut recent un succes deosebit în acest gen literar. În genul povestirii,
formă de literatură preferată de numeroși scriitori irlandezi, cele mai importante figuri
au fost Seán Ó Faoláin⁠(en), Frank O'Connor⁠(en) și William Trevor.[213] Între poeții
irlandezi de seamă, se numără Patrick Kavanagh⁠(en), Thomas McCarthy⁠(en), Dermot
Bolger⁠(en), și laureații Premiului Nobel pentru Literatură William Butler Yeats și
Seamus Heaney (născut în Irlanda de Nord, dar locuitor al Dublinului). În limba
irlandeză, cei mai importanți scriitori sunt Pádraic Ó Conaire⁠(en), Máirtín Ó
Cadhain⁠(en), Séamus Ó Grianna⁠(en) și Nuala Ní Dhomhnaill⁠(en).

Istoria teatrului irlandez începe odată cu expansiunea administrației engleze în Dublin


la începutul secolului al XVII-lea și de atunci, Irlanda a avut importante contribuții la
teatrul anglofon.[216] În istoria lor timpurie, producțiile teatrale din Irlanda tindeau să
slujească obiectivelor politice, dar, pe măsură ce se deschideau mai multe teatre și pe
măsură ce publicul creștea, au început să fie jucate spectacole din ce în ce mai diverse.
Multe teatre din Dublin și-au dezvoltat legături cu echivalentele lor londoneze, iar
producțiile britanice își găseau frecvent locul pe scena irlandeză. Majoritatea
dramaturgilor irlandezi însă mergeau în străinătate pentru a se remarca.[216] În
secolul al XVIII-lea, Oliver Goldsmith și Richard Brinsley Sheridan⁠(en) au fost doi
dintre cei mai de succes dramaturgi ai scenei londoneze din vremea lor.[217] La
începutul secolului al XX-lea, companiile de teatru s-au dedicat mai mult punerii în
scenă de piese irlandeze și a început o dezvoltare a domeniului, de la dramaturgi la
regizori și actori, ceea ce a permis multor autori irlandezi să învețe arta și să-și creeze
o reputație în Irlanda mai mult decât în Marea Britanie sau în Statele Unite. Urmând
tradiția unor mari autori, în principal Oscar Wilde și laureații Premiului Nobel pentru
Literatură George Bernard Shaw (1925) și Samuel Beckett (1969), dramaturgi ca Seán
O'Casey⁠(en), Brian Friel⁠(en), Sebastian Barry⁠(en), Brendan Behan, Conor McPherson⁠(en)
și Billy Roche⁠(en) au avut succes.[218] Alți dramaturgi irlandezi ai secolului al XX-lea
sunt Denis Johnston⁠(en), Thomas Kilroy⁠(en), Tom Murphy⁠(en), Hugh Leonard⁠(en), Frank
McGuinness⁠(en) și John B. Keane⁠(en).[219]

Muzică și dans[modificare | modificare sursă]

Muzica tradițională irlandeză⁠(en) a rămas vibrantă, în ciuda forțelor culturale


globalizatoare, și păstrează numeroase aspecte tradiționale.[220] Ea a influențat
diferite genuri muzicale, cum ar fi country-ul american și muzica roots, și până la un
punct și rockul modern.[220] Uneori, ea s-a combinat cu stiluri ca rock-and-roll și
punk rock. Irlanda a produs și mulți artiști cunoscuți pe plan internațional în alte
genuri, cum ar fi rock, pop, jazz și blues, printre cei mai importanți numărându-se cei
de la U2, Sinéad O'Connor, Van Morrison, Enya și The Cranberries.[221]

The Frames⁠ (en)

Există mai multe ansambluri de muzică clasică în țară, printre care și RTÉ Performing
Groups⁠(en).[222] Irlanda are trei organizații de operă. Opera Ireland produce opere
elaborate la Dublin, Opera Theatre Company ține turnee de cameră în toată țara;
Festivalul de Operă de la Wexford⁠(en), care promovează opere mai puțin cunoscute,
are loc anual în octombrie și noiembrie.[223]

Irlanda a participat la Concursul Muzical Eurovision începând cu 1965.[224] L-a


câștigat pentru prima oară în 1970, când Dana s-a prezentat cu cântecul All Kinds of
Everything⁠(en).[225] De atunci, Irlanda a câștigat concursul de încă șapte ori,[226][227]
cel mai mare număr de victorii al oricărei țări. Fenomenul Riverdance⁠(en) a început ca
spectacol de pauză la concursul din 1994.[228]

Dansul irlandez se poate împărți în dans social și dans de performanță. Dansurile


sociale se pot împărți în céilí și set dance-uri⁠(en).[229] Acestea din urmă sunt
cadriluri⁠(en), dansate de patru perechi așezate în pătrat, în timp ce dansurile céilí⁠(en) se
execută în diferite formații de la o singură pereche la 16 persoane.[230] Există și
numeroase diferențe stilistice între cele două forme. Dansul social irlandez este o
tradiție vie, variații ale fiecărui dans fiind întâlnite în diverse forme pe teritoriul țării.
În unele locuri, dansurile sunt intenționat modificate și se dezvoltă noi dansuri.
Dansul de performanță este denumit tradițional step. Stepul irlandez⁠(en), popularizat de
show-ul Riverdance,[229] este notabil pentru mișcările rapide din picioare, cu corpul
și brațele în mare parte nemișcate.[230] Stepul solo este în general caracterizat prin
ținerea părții superioare a corpului în mișcări limitate, dar nu rigid, brațe drepte și
mișcări rapide și precise ale picioarelor.[230] Dansurile solo pot fi fie în „pantof
moale”, fie în „pantof tare”.[230]

Arhitectura[modificare | modificare sursă]

Dolmenul Poulnabrone⁠ (en)


din comitatul Clare a fost construit în neolitic.

Irlanda are o gamă foarte largă de construcții,[231] care dăinuie în diferite stări de
conservare, datând începând cu perioada neolitică, cum ar fi Brú na Bóinne⁠(ne),
dolmenul Poulnabrone⁠(en), Piatra Castlestrange⁠(en), Piatra Turoe⁠(en) și cercul de piatră
Drombeg⁠(en).[232] Întrucât romanii nu au cucerit niciodată Irlanda, arhitectură de
origine greco-romană este extrem de rară. În schimb, țara a trecut printr-o perioadă
lungă de arhitectură a Epocii Fierului.[233] Turnul rotund irlandez⁠(en) își are originea
la începutul Evului Mediu.[234]

Ruinele Monasterboice⁠ (en)


din comitatul Louth aparțin unei așezări creștine
timpurii.

Creștinismul a introdus case monastice simple, cum ar fi Clonmacnoise⁠(en), Skellig


Michael⁠(en) și insula Scattery⁠(en). O similitudine stilistică s-a remarcat și între aceste
duble mănăstiri și cele ale copților din Egipt.[235] Regii și aristocrații gaelici ocupau
cetăți inelare⁠(en) sau crannóg⁠(en)-uri.[236] Reformele eclesiastice din secolul al XII-lea
aduse de cistercieni au stimulat o influență continentală, cu stilul romanesc⁠(en) prezent
la mănăstirile Mellifont⁠(en), Boyle⁠(en) și Tintern⁠(en).[237] Așezările gaelice nu erau mai
mari decât niște proto-orașe monastice, cum ar fi Kells⁠(en), unde și astăzi aranjamentul
străzilor mai păstrează din conturul circular inițial.[238] Orașe mai mari s-au
dezvoltat doar după perioada invaziilor vikingilor.[236] Marile Longphort⁠(en)-uri
vikinge (cetăți-porturi) se aflau pe coastă, cu mici așezări fluviale mai în adâncul
continentului, cum ar fi Longford⁠(en).

Castele au fost construite de normanzi după sfârșitul secolului al XII-lea, cum ar fi


castelul Dublin⁠(en) și castelul Kilkenny⁠(en),[239] și tot atunci a fost introdus conceptul
de oraș-târg planificat și înconjurat de zid, care a dobândit statut legal și drepturi
speciale printr-o cartă tipic feudală. Aceste carte guvernau anume organizarea acestor
orașe.[240] Au urmat două valuri importante de orașe planificate, primul fiind
orașele-plantație din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, utilizate ca mecanism pentru
regii englezi din dinastia Tudor pentru a suprima insurgența locală, urmată de orașele
nobiliare din secolul al XVIII-lea.[241] Între orașele planificate ridicate în vremea
normanzilor și care mai dăinuie se numără Drogheda și Youghal⁠(en); orașe-plantație
sunt Portlaoise⁠(en) și Portarlington⁠(en); orașe planificate de secol al XVIII-lea bine
păstrate sunt Westport⁠(en) și Ballinasloe⁠(en). Aceste episoade de construcție planificată
stau la originea majorităților orașelor actuale din țară.

Casa vămii din Dublin⁠ (en) este o clădire neoclasică⁠ (en)


de la sfârșitul
secolului al XVIII-lea.

Tot normanzii au introdus și catedrale gotice, cum ar fi St Patrick's⁠(en).[242]


Franciscanii erau o organizație dominantă în domeniul mănăstirilor în Evul Mediu
Târziu, în timp ce casele elegante cu turn, cum ar fi castelul Bunratty, au fost
construite de aristocrația gaelică și normandă.[243] Numeroase clădiri religioase au
fost ruinate în cursul dizolvării mănăstirilor⁠(en) în timpul lui Henric al VIII-lea.[244]
După Restaurație, palladianismul⁠(en) și rococo-ul, în special la casele de la țară, au
invadat Irlanda la inițiativa lui Edward Lovett Pearce⁠(en), Clădirea Parlamentului⁠(en)
fiind cel mai semnificativ exemplu.[245]

Cu ridicarea clădirilor cum ar fi casa vămii⁠(en), Four Courts⁠(en), Poșta Generală⁠(en) și


Hanurile Regale⁠(en), stilurile neoclasic și georgian⁠(en) au înflorit, mai ales în
Dublin.[245] Casele georgiene au format străzi deosebite, mai ales în Dublin,
Limerick și Cork. După Emanciparea Catolicilor⁠(en), catedralele și bisericile
influențate de goticul renăscut⁠(en) francez, cum ar fi St Colman's⁠(en) și St
Finbarre's⁠(en).[245] Irlanda este de mult asociată cu casele cu acoperiș de stuf, deși
astăzi ele sunt considerate învechite.[246]

Turnul The Elysian⁠ (en)


din Cork este cea mai înaltă clădire cu etaje din
Irlanda.

Începând cu biserica art deco de sorginte americană de la Turner's Cross⁠(en) din 1927,
arhitectura irlandeză a urmat tendințele internaționale către stiluri moderne și elegante
începând cu secolul al XX-lea.[247] Construcții recente sunt reamenajarea cartierului
Ballymun⁠(en) și o extensie urbană a Dublinului de la Adamstown⁠(en).[248] De la
reînființarea Dublin Docklands Development Authority⁠(en) în 1997, zona Docurilor
din Dublin⁠(en) a fost redezvoltată pe scară largă, construindu-se și Convention Centre
Dublin⁠(en) și Teatrul Grand Canal⁠(en).[249] Terminat în 2008, turnul the Elysian⁠(en) din
Cork este cea mai înaltă clădire cu etaje din țară (cea mai înaltă clădire de pe insulă
fiind Turnul Obel⁠(en) din Belfast, Irlanda de Nord), cu o înălțime de 71 m, depășind
Primăria Cork⁠(en).[250]

Mass-media[modificare | modificare sursă]

Raidió Teilifís Éireann⁠(en) (RTÉ) este televiziunea publică în Irlanda, fiind finanțată
printr-o taxă pentru televiziune și din publicitate.[251] RTÉ deține două posturi TV
naționale, RTÉ One⁠(en) și RTÉ Two.[251] Celelalte posturi naționale independente
sunt TV3⁠(en), 3e⁠(en) și TG4⁠(en), ultimul fiind un post de serviciu public pentru vorbitorii
de limbă irlandeză. Acestea sunt disponibile pe Saorview⁠(en), serviciul național de
televiziune digitală terestră.[252] Alte canale incluse în acest serviciu sunt RTÉ Two
HD⁠(en), RTÉ News Now⁠(en), RTÉjr⁠(en) și RTÉ One +1.[251] Furnizorii pe bază de
abonament sunt UPC⁠(en) și Sky⁠(en).[253]

Susținută de An Bord Scannán na hÉireann⁠(en), industria cinematografică irlandeză a


crescut mult începând cu anii 1990, odată cu promovarea filmelor irlandeze precum și
de atragerea unor producții internaționale ca Inimă neînfricată și Salvați soldatul
Ryan.[254]
Numeroase posturi regionale și locale de radio emit pe teritoriul țării. Un sondaj a
arătat că 85% dintre adulți ascultă zilnic posturi de radio naționale, regionale și
locale.[255] RTÉ Radio⁠(en) deține patru posturi naționale, Radio 1⁠(en), 2fm⁠(en), Lyric
fm⁠(en) și RnaG⁠(en),[256] pe lângă două posturi naționale private, Today FM⁠(en) și
Newstalk⁠(en).[257]

Irlanda are o piață a presei scrise competitivă prin tradiție, împărțită fiind între
cotidianele naționale și săptămânalele regionale, la care se adaugă edițiile duminicale
naționale. Forța presei britanice este o trăsătură unică în presa scrisă irlandeză, în țară
fiind disponibile numeroase ziare și reviste britanice.[254]

Eurostat a raportat că 82% de gospodării irlandeze aveau în 2013 acces la Internet,


față de media UE de 79% dar numai 67% aveau acces de mare viteză.[258]

Bucătăria[modificare | modificare sursă]

Un pahar de Guinness

Bucătăria irlandeză tradițională se bazează pe carne și lactate, suplimentate cu legume


și fructe de mare. Cartoful a ajuns să formeze baza numeroaselor feluri de mâncare
irlandeze după introducerea sa în secolul al XVI-lea.[259] Exemple de feluri de
mâncare irlandeze sunt boxty⁠(en), colcannon⁠(en), coddle⁠(en), tocana⁠(en), și șunca cu
varză⁠(en).[260] Irlanda este celebră pentru așa-numitul „mic dejun irlandez”, foarte
consistent, prăjit sau făcut pe grătar, cu șuncă, ouă, cârnați, budincă și roșii
prăjite.[261] În afara puternicei influențe a mâncărurilor europene și internaționale,
recent a ieșit în evidență o bucătărie irlandeză bazată pe ingrediente tradiționale gătite
în feluri noi.[262] Aceasta se bazează pe legume proaspete, pește, stridii, midii și alte
moluște marine, și o gamă largă de brânzeturi de casă produse mai nou în toată
țara.[262] Popularitatea nevertebratelor marine a crescut, mai ales datorită pescuitului
practicat pe coastele țării. Cei mai populari pești sunt somonul și morunul. Produsele
tradiționale de panificație sunt soda bread⁠(en) (pâine cu bicarbonat de sodiu, albă sau
neagră); și barmbrack⁠(en), o pâine cu drojdie cu stafide albe și negre.[263]
Băuturile consumate de irlandezi zilnic sunt ceaiul și cafeaua. Băuturile alcoolice
asociate cu Irlanda sunt Poitín⁠(en) și celebra bere neagră Guinness, un stout inventat în
berăria lui Arthur Guinness⁠(en) de la Poarta St. James⁠(en) din Dublin.[264] Whiskey-ul
irlandez⁠(en) este și el popular în toată țara, și are diverse forme — single malt, single
grain și whiskey de amestec.[265]

Sporturi[modificare | modificare sursă]

Stadionul Croke Park, unde își are sediul Gaelic Athletic Association⁠ (en)

Fotbalul irlandez⁠(en) și hurlingul⁠(en) sunt sporturile tradiționale ale Irlandei, și sunt și


cele mai populare în rândul spectatorilor.[266] Ele sunt administrate de către Gaelic
Athletics Association⁠(en) cu jurisdicție pe toată insula. Alte sporturi irlandeze
organizate de această asociație sunt handbalul irlandez⁠(en) și rounders⁠(en).[267]

Fotbalul este al treilea cel mai popular sport în rândul spectatorilor și are cel mai înalt
nivel de participare.[268] Deși Liga Irlandei⁠(en) este campionatul național, Premier
League din Anglia este cea mai urmărită competiție de către public.[269] Echipa
națională de fotbal a Irlandei joacă la nivel internațional și este administrată de
Football Association of Ireland.[270]

Irish Rugby Football Union⁠(en) este organismul ce conduce practicarea rugby-ului în


Irlanda, sport jucat la nivel local și internațional cu reprezentarea întregii insule, și a
produs jucători ca Brian O'Driscoll⁠(en) și Ronan O'Gara⁠(en), care au făcut parte din
echipa care a câștigat Marele Slam⁠(en) în 2009.[271] Succesul echipei irlandeze de
cricket de la Cupa Mondial de Cricket 2007⁠(en) a dus la o creștere a popularității
acestui sport în Irlanda, activitate administrată la nivelul întregii insule de către Irish
Cricket Union⁠(en).[272]

Golful este un alt sport popular în Irlanda, cu peste 300 de terenuri în toată țara.[273]
De aici provin câțiva jucători de golf de renume mondial, între care Pádraig
Harrington⁠(en) și Paul McGinley⁠(en).[274]

Boxul este cel mai de succes sport olimpic pentru Irlanda.[275] Administrat de Irish
Amateur Boxing Association⁠(en) la nivelul întregii insule,[275] a căpătat popularitate
ca urmare a succesului înregistrat de boxeri ca Bernard Dunne⁠(en), Andy Lee⁠(en) și
Katie Taylor⁠(en).

Unii dintre atleții cei mai de succes ai Irlandei au participat și la Jocurile Olimpice,
cum ar fi Eamonn Coghlan⁠(en) și Sonia O'Sullivan⁠(en). Maratonul din Dublin⁠(en) și
minimaratonul pentru femei din Dublin⁠(en) sunt două dintre cele mai populare
competiții sportive din țară.[276]

Rugby-ul în 13⁠(en) este reprezentat de o echipă națională și administrat de Rugby


League Ireland⁠(en) (membră a Federației Europene de Rugby în 13⁠(en)) reprezentând
toată insula. Echipa participă la Cupa Europeană de Rugby în 13⁠(en) și la Cupa
Mondială de Rugby în 13⁠(en). Irlanda a ajuns în sferturile de finală ale Cupei Mondiale
din 2000 și în semifinale în 2008.[277] Irish Elite League este primul eșalon pentru
echipele de rugby din Irlanda.[278]

Profilul fotbalului australian⁠(en) a crescut în Irlanda datorită întrecerilor anuale cu


reguli mixte ce se desfășoară între Australia și Irlanda. Baseballul și baschetul sunt
sporturi emergente în Irlanda, la ambele țara având o echipă națională care reprezintă
toată insula. Alte sporturi ce păstrează un număr mare de adepți în Irlanda sunt
ciclismul, cursele de câini⁠(en), echitația, sporturile cu motor și softballul.

Societatea[modificare | modificare sursă]

Irlanda se clasează pe locul al cincilea în lume după egalitatea între sexe.[279] În


2011, Irlanda s-a clasat pe locul întâi în Europa și pe al doilea în lume la acte de
caritate.[280] Contracepția a fost controlată până în 1979, dar scăderea influenței
Bisericii Catolice a dus la o societate din ce în ce mai secularizată.[281] În 1983, prin
al VIII-lea amendament la Constituție s-a introdus „dreptul la viață al copilului
nenăscut”, supus unei cenzuri în raport cu „dreptul egal la viață” al mamei.[282]
Cazul Attorney General v. X⁠(en) a dus ulterior la introducerea amendamentelor al
XIII-lea și al XIV-lea, prin care se garanta dreptul de a face avort în străinătate și
dreptul de a fi informată despre „servicii” ilegale în Irlanda dar legale în alte țări.[282]
Inderdicția asupra divorțurilor din Constituția din 1937 a fost abrogată în 1995 prin al
XV-lea amendament. Rata divorțurilor în Irlanda este una foarte scăzută în raport cu
media UE (0,6 divorțuri la mia de locuitori în 2013)[283][284] în timp ce rata
căsătoriilor este puțin mai mare ca media UE (4,6 căsătorii anual la mia de locuitori în
2012).[285]

Pedeapsa capitală este interzisă prin Constituție în Irlanda,[286] în timp ce


discriminarea pe criterii de vârstă, sex, orientare sexuală, statut familial, stare civilă,
rasă sau apartenență la comunitatea nomadă este ilegală.[287] Legislația ce incrimina
homosexualitatea a fost abrogată în 1993.[288][b] În 2010, Dáilul și Senatul au
adoptat Legea Parteneriatelor Civile și a Anumitor Drepturi și Obligații ale
Colocatarilor⁠(en), prin care se recunoșteau parteneriatele civile între cuplurile de
același sex.[289] Ea permite cuplurilor de același sex să-și înregistreze relația.[290]
Un sondaj efectuat de Sunday Times în martie 2011 arăta că 73% dintre cei
intervievați cred că cuplurile de același sex ar trebui să aibă dreptul de a se căsători,
iar 60% cred că trebuie să li se permită să adopte copii.[291] În aprilie 2012,
Convenția Constituțională⁠(en) a votat cu o majoritate largă să extindă drepturile de
căsătorie și la cuplurile de același sex.[292] La 23 mai 2015, Irlanda a devenit prima
țară care a legalizat prin vot popular căsătoriile între persoanele de același sex.[293]

Irlanda a devenit prima țară din lume care a introdus în 2002 o taxă de mediu pe
pungile de plastic pentru cumpărături[294][295] și care a interzis fumatul în public în
2004.[296] În Irlanda, reciclarea se practică pe scară largă și țara se mândrește cu a
treia cea mai mare rată de reciclare a ambalajelor din Uniunea Europeană.[297] A fost
prima țară europeană care a interzis becurile incandescente în 2008 și prima țară a UE
care a interzis reclamele la tutun și expunerea pachetelor de țigări în magazine în
2009.[298][299] În 2015, Irlanda a devenit a doua țară din lume (după Australia) care
a introdus pachete de țigări neutre.[300] În ciuda acestor măsuri de descurajare a
consumului de tutun, procentul de fumători în Irlanda rămâne mai mare de 20% din
populația adultă și peste cel din alte țări dezvoltate.[301]

În mai 2015, Irlanda a devenit prima țară din lume care a aprobat prin referendum
căsătoriile între persoanele de același sex. 62,1% dintre irlandezi (1.201.607 de
persoane) au votat pentru legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex, în
timp ce 37,9% (734.300) au fost împotrivă.[302]

Simbolurile țării[modificare | modificare sursă]

Multe dintre simbolurile folosite de Irlanda se aplică întregii insule, cum ar fi


culoarile verde și albastru⁠(en), animale ca cerbul și câinele-lup irlandez⁠(en), structuri ca
turnurile rotunde⁠(en) și crucile celtice⁠(en), sau elemente de design ca nodul celtic⁠(en) și
spiralele triple⁠(en). Aceste simboluri sunt utilizate atât de instituțiile statului, cât și de
entități private din Irlanda.

Drapelul Irlandei este un tricolor verde-alb-portocaliu.[303] [304] Drapelul își are


originea în mișcarea Tânăra Irlandă⁠(en) de la jumătatea secolului al XIX-lea, dar a fost
popularizat abia după utilizarea sa în timpul Revoltei de Paști⁠(en) din 1916.[305]
Culorile reprezintă tradiția gaelică (verdele) și pe adepții lui William de Orange din
Irlanda (portocaliu), albul reprezentând aspirația pentru pace între aceste două
grupuri.[303] El a fost adoptat ca drapel al Statului Liber Irlandez în 1922 și continuă
să fie singurul drapel al statului. Pavilionul militar, un steag verde cu o harpă galbenă,
este stabilit în Regulamentele Forțelor de Apărare, și se arborează la catargul vaselor
alături de drapelul național în condiții limitate. El se bazează pe pavilionul civil
irlandez neoficial utilizat în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea și pe drapelul
tradițional verde al Irlandei datând din secolul al XVI-lea.[306]

Ca și drapelul național, imnul național, Amhrán na bhFiann (în engleză A Soldier's


Song, în traducere Cântec de soldat), își are rădăcinile în Revolta de Paști, când a fost
intonat de rebeli.[307] Deși publicat mai întâi în engleză în 1912, cântecul a fost
tradus în irlandeză în 1923 și versiunea aceasta este mai frecvent cântată azi.[307] A
fost adoptat ca imn național al Statului Liber Irlandez în 1926 și continuă să fie imnul
național al Irlandei de astăzi.[308] Primele patru versuri ale corului urmate de
ultimele cinci alcătuiesc onorul prezidențial.[309] An Amhran Dochais (în engleză
The Song of Hope, în traducere Cântecul speranței), pe o melodie tradițională
denumită Mor Chluana (în engleză More of Cloyne), culeasă de Patrick Weston
Joyce⁠(en), și odinioară potențial imn național, se intonează ca onor la sosirea primului
ministru la evenimente oficiale.[310]

Stema Irlandei își are orginea în stemele monarhilor Irlandei și a fost atestată ca
însemn al regelui Irlandei în secolul al XII-lea. De la unirea coroanelor⁠(en) Angliei,
Scoției și Irlandei în 1603, ea a apărut pe un sfert din scutul stemei Regatului Unit.
Astăzi, ea este însemnul președintelui Irlandei și se arborează ca stindard prezidențial.
Harpa este utilizată pe scară largă de către stat pentru a însemna documente oficiale,
monede irlandeze și ca sigiliu al președintelui.[106]

Trifoiul este și el un simbol național din secolul al XVII-lea, de când a apărut obiceiul
de a-l purta de ziua Sfântului Patrick⁠(en).[106] Atât harpa cât și trifoiul sunt mărci
înregistrate de stat în Irlanda. Sărbătoarea națională este ziua Sfântului Patrick, 17
martie.[311]

Patrimoniu mondial[modificare | modificare sursă]

Două situri istorice irlandeze sunt incluse în lista patrimoniului mondial UNESCO:
Ansamblul arheologic „Cotul Boyne-ului”⁠(en) (1993), ce cuprinde elemente de artă
megalitică preistorică și complexul monastic insular Skellig Michael⁠(en) (1996).[312]

Note de completare[modificare | modificare surs


ă]
1. ^ și funcția de guvernator general a fost în final abolită conform Legii Puterii Executive
din 1937 cu efect retroactiv din decembrie 1936
2. ^ Deși senatorul David Norris⁠(en) a contestat legea la Curtea Europeană pentru Drepturile
Omului încă din 1988, guvernul irlandez a întârziat adoptarea de legi care să corecteze
problema până în 1993.

Note[modificare | modificare sursă]


1. ^ „Official Languages Act 2003”. Office of the Attorney-General. Accesat în 18 februarie
2012.
2. ^ „Population and Migration Estimates”. 26 august 2014. Accesat în 26 august 2014.
3. ^ „Census of Population 2011” (PDF). 30 iunie 2011. p. 9. Accesat în 26 februarie 2015.
4. ^ a b c d „Ireland”. International Monetary Fund. Accesat în April 2016. Verificați datele
pentru: |access-date= (ajutor)
5. ^ „2015 Human Development Report” (PDF). United Nations Development Programme.
2015. Accesat în 14 decembrie 2015.
6. ^ „Gini coefficient of equivalised disposable income (source: SILC)”. Eurostat Data
Explorer. Accesat în 4 decembrie 2015.
7. ^ L. Prakke; C. A. J. M. Kortmann; J. C. E. van den Brandhof (2004), Constitutional Law of
15 EU Member States, Deventer: Kluwer, p. 429, ISBN 9013012558, Since 1937, Ireland
has been a parliamentary republic, in which ministers appointed by the president depend
on the confidence of parliament
8. ^ „Country Comparison: GDP – per capita (PPP)”. World Factbook. Central Intelligence
Agency. Accesat în 29 august 2011.
9. ^ "EU: Causes of Growth differentials in Europe", WAWFA think tank
10. ^ Nicoll, Ruaridh (16 mai 2009). „Ireland: As the Celtic Tiger roars its last”. The Guardian.
Londra. Accesat în 30 martie 2010.
11. ^ United Nations (2011). „Table 1” (PDF). Human Development Index and its components.
United Nations Development Programme. Accesat în 26 noiembrie 2011.
12. ^ NATO - Member countries
13. ^ Earliest evidence of humans in Ireland, BBC, 21 martie 2016
14. ^ Strabo, Geographica 4.5.4
15. ^ Diodorus Siculus, Historical Library 5.32
16. ^ Julius Caesar, Commentarii de Bello Gallico 5.13
17. ^ Tacitus, Agricola 24
18. ^ Dáibhí Ó Cróinín, Early Medieval Ireland 400–1200, Longman, 1995, pp. 1, 14–40
19. ^ Eoin MacNeill, Phases of Irish History, Dublin, 1920, pp. 98-132.
20. ^ Ó Corráin, Donnchadh (2001), „The Vikings in Ireland”, În Larsen, Anne-Christine, The
Vikings in Ireland, Roskilde: The Viking Ship Museum, pp. 17–29, ISBN 0-19-922665-2, p.
19
21. ^ Ncte.ie, „The Viking Age in Ireland.”, Viking Network Irreland, accesat în 3 mai 2016
22. ^ „The Story of Máel Sechnaill mac Domnaill: Brian's Challenge to Uí Neill Dominance”,
Dh.tcd.ie, accesat în 3 mai 2016
23. ^ a b Duffy, Seán (2013). Brian Boru and the Battle of Clontarf. Dublin: Gill & Macmillan.
p. 249. ISBN 9780717157785.
24. ^ „1002, Brian becomes High-King of Ireland”, Dh.tcd.ie, accesat în 3 mai 2016
25. ^ Francis John Byrne, Irish Kings and High Kings, London, 1973
26. ^ Ernest Henderson, „The Avalon Project: The Bull of Pope Adrian IV Empowering Henry
II to Conquer Ireland. A.D. 1155”, Avalon.law.yale.edu, accesat în 1 mai 2016
27. ^ Davitt, Michael (1904), „The fall of feudalism in Ireland: or The story of the Land
League revolution”, archive.org, accesat în 3 mai 2016
28. ^ James F. Lydon (1972). The Lordship of Ireland in the Middle Ages (în engleză).
29. ^ Desmond Keenan (2016). The Social History of Ireland: Including the Seamy Side (în
engleză). p. 377.
30. ^ David Hey (2016). The Grass Roots of English History (în engleză). p. 55.
31. ^ O. Farrell (19 septembrie 2014), „Parliament of England to parliament of Ireland, to
kingdom, to Free State and the Oireachtas”, Carlow Nationalist, accesat în 1 mai 2016
32. ^ McCaffrey, Lawrence J. (1998). Textures of Irish America. Syracuse University Press.
p. 127. ISBN 9780815605218.
33. ^ „Causes of the Wars of the Roses: An Overview”, Luminarium.org, accesat în 5 mai
2016
34. ^ „Crown of Ireland Act 1542”. Heraldica. 25 iulie 2003. Accesat în 1 noiembrie 2012.
35. ^ Johann Lorenz von Mosheim (1841). Institutes of ecclesiastical history, ancient and
modern (în engleză). p. 521.
36. ^ Lynnik D.P, Krasnova E.V. (16 iulie 2015), „GEOGRAPHICAL EXPANSION OF THE
ENGLISH LANGUAGE - (scientific magazine)”, International Student Scientific Magazine,
accesat în 4 mai 2016
37. ^ a b c „English Civil Wars”, History.com, 1991, accesat în 4 mai 2016
38. ^ „The Settlement of Ireland, 1652-60”, Bcw-project.org, accesat în 4 mai 2016
39. ^ Edward Vallance (17 februarie 2011), „British History in depth: The Glorious
Revolution”, BBC, accesat în 4 mai 2016
40. ^ H.T., Dickinson (2008), A Companion to Eighteenth-Century Britain (în engleză), John
Wiley & Sons, p. 404, ISBN 9783319118031
41. ^ a b c Heyck, Thomas (2013), A History of the Peoples of the British Isles: From 1688 to
1914 (în engleză), Routledge, p. 169, ISBN 9781134415212 Parametru necunoscut
|pagina= ignorat (posibil, |pages=?) (ajutor)
42. ^ Evans, Eric (14 ianuarie 2014), The Shaping of Modern Britain: Identity, Industry and
Empire 1780 - 1914 (în engleză), Routledge, p. 141-142, ISBN 9781317862376
43. ^ „Act of Union (Ireland) 1800”, Legislation.gov.uk, accesat în 20 februarie 2015
44. ^ „Parliament in Ireland, Houses of the Oireachtas”, oireachtas.ie, accesat în 3 mai 2016
45. ^ Mokyr, Joel (1984). „New Developments in Irish Population History 1700–1850”. Irish
Economic and Social History. xi: 101–121.
46. ^ Alan Barrett (decembrie 1999), „Irish Migration: Characteristics, Causes and
Consequences” (PDF), Ftp.iza.org, p. 4, accesat în 4 mai 2016
47. ^ Bruce L. Edwards (2007). C.S. Lewis: An examined life (în engleză). p. 54.
48. ^ Beckett, J C (1966). The Making of Modern Ireland 1603 – 1923. London: Faber & Faber.
p. 406. ISBN 0-571-09267-5.
49. ^ Gailey, Andrew (mai 1984). „Unionist Rhetoric and Irish Local Government Reform,
1895-9”. Irish Historic Studies. 24 (93): 52–68. JSTOR 30008026.
50. ^ Shannon, Catherine B (martie 1973). „The Ulster Liberal Unionists and Local
Government Reform, 1885–98”. Irish Historic Studies. 18 (71): 407–423.
JSTOR 30005423.
51. ^ The Parliament Act 1949, section 2(2). Copie digitală a UK Statute Law Database.
Accesat la 2 decembrie 2011.
52. ^ Bardon, Jonathan (1992). A History of Ulster. Blackstaff Press. pp. 402, 405.
ISBN 0856404985.
53. ^ Government of Ireland Act 1914
54. ^ „History Ireland”, Historyireland.com, accesat în 5 mai 2016
55. ^ Jackson, Alvin: HOME RULE, an Irish History 1800–2000, (2003), ISBN 0-7538-1767-5.
p.164
56. ^ „Irish Soldiers in the First World War”. 1916 Commemorations. Department of the
Taoiseach. 2010. Arhivat din original la 10 august 2011. Accesat în 29 august 2011.
57. ^ a b c d e „Easter Rising - British History”, History.com, accesat în 1 mai 2016
58. ^ „The Executed Leaders of the 1916 Rising - Department of Taoiseach”,
Taoiseach.gov.ie, accesat în 4 mai 2016
59. ^ The Irish Election of 1918. ARK. Accesat la 30 decembrie 2013.
60. ^ a b McCarthy, John Patrick (2006). Ireland: A Reference Guide from the Renaissance to
the Present. Infobase Publishing. p. 236. ISBN 978-0-8160-5378-0.
61. ^ Kautt, William Henry (1999). The Anglo-Irish War, 1916–1921: A People's War.
Greenwood Publishing Group. p. 71. ISBN 978-0-275-96311-8. Accesat în 12 septembrie
2011.
62. ^ Fennell, Desmond (1993). Heresy: the Battle of Ideas in Modern Ireland. Belfast:
Blackstaff Press. p. 33. ISBN 0-85640-513-2. Both the new Irish Republic and the labour
movement were sympathetic to the new soviet regime in Russia. The government of the
Soviet Union recognised the Republic, and the Dáil authorised the establishment of
diplomatic relations.
63. ^ Sharon Ferguson (6 decembrie 2011), „90th anniversary of signing of Anglo-Irish
Treaty”, BBC, accesat în 4 mai 2016
64. ^ „The Constitution of the Irish Free State (Saorstát Eireann) Act, 1922 and Public
General Acts passed by Oireachtas of Saorstát Eireann during the year 1922”, Ucc.ie,
1922, accesat în 1 mai 2016
65. ^ „Northern Ireland Parliamentary Report, 7 December 1922”.
Stormontpapers.ahds.ac.uk. 7 decembrie 1922. Accesat în 9 iulie 2009.
66. ^ a b c Barchet, Bruno Aguilera (31 decembrie 2014), A History of Western Public Law:
Between Nation and State (în engleză), Springer, p. 666, ISBN 9783319118031
67. ^ „The Treaty”, BBC, accesat în 1 mai 2016
68. ^ Coogan, Tim Pat (2015), 1916: The Mornings After (în engleză), Head of Zeus, p. 55,
ISBN 9781784080082
69. ^ „BBC - History - Michael Collins”, Bbc.co.uk, accesat în 1 mai 2016
70. ^ John Dorney (2 iulie 2012), „The Irish Civil War – A brief overview”, Theirishstory.com,
accesat în 5 mai 2016
71. ^ Karsten, Peter (1998). Motivating Soldiers: Morale Or Mutiny. Taylor & Francis.
p. 69-70. ISBN 9780815329770.
72. ^ „CONSTITUTION OF IRELAND – BUNREACHT NA hÉIREANN” (PDF), Taoiseach.gov.ie,
accesat în 1 mai 2016
73. ^ T. Garvin, 1922: the birth of Irish democracy, Gill & Macmillan: Dublin, 2005.
Peter Cottrell (2008). The Irish Civil War 1922–23. Osprey Publishing. p. 85.
ISBN 978-1-84603-270-7. Irish voters approved a new constitution, Bunreacht na
hÉireann, in 1937 renaming the country Éire or simply Ireland.
Dr. Darius Whelan (iunie 2005). „Guide to Irish Law”. Accesat în 11 septembrie 2009.
This Constitution, which remains in force today, renamed the State Ireland (Article 4) and
established four main institutions – the President, the Oireachtas (Parliament), the
Government and the Courts.
John T. Koch, Celtic culture: a historical encyclopedia, ABC-CLIO: Santa Barbara, 2006.
74. ^ Mary E. Daly (ianuarie 2007). „The Irish Free State/Éire/Republic of Ireland/Ireland: "A
Country by Any Other Name"?”. Journal of British Studies. 46 (1): 72–90.
doi:10.1086/508399. JSTOR 10.1086/508399. After the enactment of the 1936 External
Relations Act and the 1937 Constitution, Ireland's only remaining link with the crown had
been the accreditation of diplomats. The president of Ireland was the head of state.
When opposition deputies asked de Valera whether Ireland was a republic—a favorite
pastime in the mid‐1940s—he tended to resort to dictionary definitions showing that
Ireland had all the attributes of a republic.
75. ^ Clair Wills (9 septembrie 2007), „The effects of Ireland's WWII policy of neutrality”,
Washington Times, accesat în 1 mai 2016
76. ^ a b Spelman, Greg (2004). „Ireland's Neutrality Policy in World War II: The Impact of
Belligerent Pressures on the Implementation of Neutrality”. UCLA Historical Journal. 20:
60–82: 60.
77. ^ Guvernul Irlandei (1948), „The Republic of Ireland Act, 1948 (Commencement) Order,
1949 (S.I. No. 27/1949)”, eISB, accesat în 1 mai 2016
78. ^ The Republic of Ireland Act, 1948 (Commencement) Order, 1949
79. ^ November getaways (22 august 2010). „Ireland at the UN”. Independent.ie. Accesat în
12 noiembrie 2010.
80. ^ November getaways (26 iunie 2010). „Ireland's UN affairs”. Independent.ie. Accesat în
12 noiembrie 2010.
81. ^ a b Callanan, Mark (2007). Foundations of an Ever Closer Union. Institute of Public
Administration. p. 51. ISBN 9781904541660.
82. ^ „National Archives – Ireland and European Unity”. Nationalarchives.ie. Accesat în 12
noiembrie 2010.
83. ^ „Joining the European Community”. Ec.europa.eu. 31 iulie 1961. Accesat în 12
noiembrie 2010.
84. ^ Irish Economy: State bank guarantee tolls the death knell of the Celtic Tiger; Fairytale
ends debunking the myths and exposing the reality of foundations built on quicksand
85. ^ Frequently Asked Questions - The Northern Ireland Conflict, Conflict Archive on the
Internet (cain.ulst.ac.uk).
86. ^ „The Northern Ireland Act 1998 (Appointed Day) Order 1999”. legislation.gov.uk.
Accesat în 28 ianuarie 2010.
87. ^ a b c d e f „Ireland”. CIA World Factbook. Central Intelligence Agency. Accesat în 28
august 2011.
88. ^ a b c Sinclair, Archibald (1843). A system of modern geography. Shields & Son. p. 309.
89. ^ „Corrán Tuathail/Carrauntoohil 1038.6m”, Mountainviews.ie, accesat în 1 mai 2016
90. ^ Sophie Lake, Durwyn Liley, Robert Still, Andy Swash (2015), Britain's Habitats: A Guide
to the Wildlife Habitats of Britain and Ireland (în engleză), Princeton University Press,
p. 193, ISBN 9781400873197 Parametru necunoscut |pagina= ignorat (posibil,
|pages=?) (ajutor)
91. ^ „History of Forestry in Ireland”. Accesat în 15 iunie 2011.
92. ^ „Forests cover around 40% of the EU27 land area”. Accesat în 20 iunie 2011.
93. ^ „Forestry Services Limited”, Forestryservices.ie, accesat în 5 mai 2016
94. ^ „Hedgerows”. Accesat în 15 iunie 2011.
95. ^ „Agriculture in Ireland”. Teagasc.ie. Accesat în 12 noiembrie 2010.
96. ^ „Land cover and land use”. Environmental Protection Agency. 2000. Accesat în 30 iulie
2007.
97. ^ a b „Climate in Ireland”. Met.ie. Accesat în 22 octombrie 2009.
98. ^ „The Ireland Climate and What to Wear”. TravelInIreland.com. Accesat în 22 octombrie
2009.
99. ^ „Temperature in Ireland”. Met.ie. Accesat în 22 octombrie 2009.
100. ^ „Wind over Ireland”. Met.ie. Accesat în 22 octombrie 2009.
101. ^ Articolul 15.2 din Constituția Irlandei.
102. ^ „Outline History of Áras an Uachtaráin”, President.ie, accesat în 1 mai 2016
103. ^ „Leinster House, Houses of the Oireachtas”, Oireachtas.ie, accesat în 1 mai 2016
104. ^ „Office of the President – Powers and Functions”. Accesat în 4 ianuarie 2011.
105. ^ „President Michael D promises seven years of new ideas”. Irish Independent. 11
noiembrie 2011. Accesat în 11 noiembrie 2011.
106. ^ a b c d e „Brief History - The Irish State”, Irish Point of Single Contact, accesat în 5 mai
2016
107. ^ McGrath, Conor; Eoin O'Malley (2007). Conor McGrath, Eoin O'Malley, ed. Irish
political studies reader: key contributions. Routledge. p. 54. ISBN 978-0-415-44648-8.
Accesat în 15 martie 2011.
108. ^ „Irish parties agree to form coalition government”. CNN. 5 martie 2011. Accesat în 5
martie 2011.
109. ^ „Seanad, Houses of the Oireachtas”, Oireachtas.ie, accesat în 5 mai 2016
110. ^ „Dáil, Houses of the Oireachtas”, Oireachtas.ie, accesat în 5 mai 2016
111. ^ Constituția Irlandei, Articolul 28, Secțiunea 1.
112. ^ Constituția Irlandei, Articolul 28, Secțiunea 2, Subsecțiunea 2.
113. ^ Constituția Irlandei, Articolul 28, Secțiunea 2, Subsecțiunea 1.
114. ^ Secțiunea 33 a Electoral Act, 1992 (Public Act No. 23 of 1992). Adoptat de
Parlamentul irlandez.
115. ^ „List of Ministers and Ministers of State - Department of Taoiseach”, Taoiseach.gov.ie,
accesat în 5 mai 2016
116. ^ „Election 2016 National Summary”. RTÉ.ie. Accesat în 28 februarie 2016.
117. ^ „Election 2016 Results | The Irish Times”. The Irish Times. Accesat în 28 februarie
2016.
118. ^ „EUROPA - Ireland in the EU”, Europa.eu, accesat în 1 mai 2016
119. ^ a b „Common Travel Area between Ireland and the United Kingdom”. Citizens
Information Board. Accesat în 12 august 2011.
120. ^ a b „Local Government Reform Act 2014” (PDF). oireachtas.ie. Accesat în 2 iunie 2014.
121. ^ „Twentieth Amendment of the Constitution Act, 1999”, Irishstatutebook.ie, 1999,
accesat în 1 mai 2016
122. ^ The Irish Regions Office - Regions of Ireland: Regional Authorities
123. ^ a b Coulter, Carol (24 noiembrie 2009). „First case set for new criminal courts”. Irish
Times via HighBeam Research. Accesat în 3 iulie 2014. (necesită abonare)
124. ^ New order in court as €140m legal 'Pantheon' opens doors, Dearbhail McDonald,
Irish Independent, 24 November 2009
125. ^ „Poll: Should the Garda Síochána be armed?”. TheJournal.ie. 4 iulie 2011. Accesat în
20 noiembrie 2012.
126. ^ „The Defence Forces”. Rdf.ie. Arhivat din original la 6 iunie 2009. Accesat în 12
noiembrie 2010.
127. ^ „Irish citizenship through birth or descent”. Citizensinformation.ie. Accesat în 12
noiembrie 2010.
128. ^ Irish Nationality & Citizenship Acts 1956–2004 (unofficial consolidated version) – pdf
format
129. ^ Vezi Michael J. Geary, An Inconvenient Wait: Ireland's Quest for Membership of the
EEC, 1957–73 (Institute of Public Administration, 2009) (ISBN 978-1-904541-83-7)
130. ^ „Official Journal of the European Union”. Accesat în 12 noiembrie 2010.
131. ^ „Ireland and the United Nations”. Accesat în 15 iulie 2010.
132. ^ „In service to their country: Moving tales of Irishmen who fought in WWII”,
Irishexaminer.com, 29 august 2015, accesat în 5 mai 2016
133. ^ Kennedy, Michael (8 octombrie 2014). „Ireland's Role in Post-War Transatlantic
Aviation and Its Implications for the Defence of the North Atlantic Area”. Royal Irish
Academy. Accesat în 10 octombrie 2007.
134. ^ Irish Times, 28 December 2007 p. 1 Arhivat 27 octombrie 2014 la Wayback Machine..
Arhivat 27 octombrie 2014 la Wayback Machine.
135. ^ „Private Members' Business. – Foreign Conflicts: Motion (Resumed)”. Government of
Ireland. 30 ianuarie 2003. Accesat în 10 octombrie 2007. – Tony Gregory vorbind în Dáil
Éireann
136. ^ Patrick Smyth (29 noiembrie 1999). „State joins Partnership for Peace on Budget day”.
The Irish Times. Accesat în 6 mai 2008.
137. ^ „Signatures of Partnership for Peace Framework Document”. NATO website. 21
aprilie 2008. Accesat în 6 mai 2008.
138. ^ Lally, Conor (25 noiembrie 2009). „Numbers in Defence Forces hit 40-year low”. Irish
Times. Accesat în 12 noiembrie 2010.
139. ^ Gilland 2001, p. 143.
140. ^ „Minister for Defence, Mr. Willie O'Dea TD secures formal Cabinet approval today for
Ireland's participation in an EU Battlegroup”. Department of Defense. Accesat în 26
august 2008.
141. ^ United States. National Archives and Records Administration, United States. Office of
the Federal Register (1996). Weekly compilation of Presidential documents, Volume 32,
Issue 2. Office of the Federal Register, National Archives and Records Service, General
Services Administration. p. 1050. Accesat în 29 august 2012.
142. ^ „Air Corps Fleet”, Military.ie, accesat în 5 mai 2016
143. ^ „Fleet”, Military.ie, accesat în 5 mai 2016
144. ^ „Army Rangers among best elite forces”. Irish Independent Newspaper. 23 noiembrie
2012.
145. ^ a b „Annual Competitiveness Report 2008, Volume One: Benchmarking Ireland's
Performance” (PDF). NCC. 2009. Arhivat din original (PDF) la 11 mai 2011. Accesat în 1
iulie 2009.
146. ^ „2016 IEF (XLS) table download”. Heritage Foundation. Accesat în 1 februarie 2016.
147. ^ „ESRI – Irish Economy”. Esri.ie. Accesat în 30 iunie 2011.
148. ^ „CSO – Central Statistics Office Ireland”. Central Statistics Office Ireland. 9 noiembrie
2004. Accesat în 9 iulie 2009.
149. ^ „Irish Gross Domestic Product and Gross National Product fell 7.1% and 11.3% in
2009”. Fin Facts. 25 martie 2010. Accesat în 2 mai 2015.
150. ^ Fottrell, Quentin (30 iunie 2010). „Ireland Officially Exits Recession”. Wall Street
Journal. Online.wsj.com. Accesat în 30 iunie 2011.
151. ^ „Ireland to receive €85 billion bailout at 5.8% interest rate”. Irishtimes.com. 28
noiembrie 2010. Accesat în 30 iunie 2011.
152. ^ „Irish economy grew by 0.9% in 2012 - CSO”. RTÉ. 21 martie 2013. Accesat în 30 mai
2013.
153. ^ Crosbie, Judith (26 iunie 2013). „Irish anti-immigrant attitudes growing, report shows”.
The Irish Times.
154. ^ „Monthly Unemployment March 2016”, Central Statistics Office, martie 2016, accesat
în 5 mai 2016
155. ^ Gleeson, Collin (5 decembrie 2013). „Forbes names Ireland as 'best country for
business'”. Irish Times. irishtimes.com. Accesat în 5 decembrie 2013.
156. ^ Henry McDonald (13 decembrie 2013), „Ireland becomes first country to exit
eurozone bailout programme”, The Guardian, accesat în 5 mai 2016
157. ^ „Ireland launches debut 30-year bond sale to lock in low yields”, Irishtimes.com, 3
februarie 2015, accesat în 5 mai 2016
158. ^ „The 10 biggest Irish businesses”, thinkbusiness.ie, accesat în 5 mai 2016
159. ^ Agricultural and Mineral Commodities Year Book. Routledge. 2003. p. 370.
ISBN 9781135356101. Text "location" ignorat (ajutor)
160. ^ Alberto Alexander Perez, „The Mineral Industry of Ireland” (PDF), Minerals.usgs.gov,
accesat în 5 mai 2016
161. ^ „Tourism Numbers 2009–2011” (PDF). Failte Ireland. Accesat în 9 septembrie 2012.
162. ^ „Targeting Spanish Visitors for Ireland”. Tourism Ireland. 25 ianuarie 2012. Arhivat din
original la 23 martie 2015. Accesat în 9 septembrie 2012.
163. ^ „Teagasc - Agriculture in Ireland”, Teagasc.ie/agrifood/, accesat în 4 mai 2016
164. ^ Newman, Harold R. The Mineral Industry of Ireland (pdf). U.S. Geological Survey
Minerals Yearbook – 2001.
165. ^ „Imports - commodities”, CIA Factbook, accesat în 4 mai 2016
166. ^ „Financial Services”, Idaireland.com, accesat în 4 mai 2016
167. ^ a b „CSO – Main Trading Partners 2010”. Cso.ie. Arhivat din original la 14 noiembrie
2011. Accesat în 30 iunie 2011.
168. ^ Nick Webb, Sarah McCabe (18 ianuarie 2015), „How energy bills pay for vanity
projects and empire building”, Independent.ie, accesat în 4 mai 2016
169. ^ Bord Gáis (2006). Natural Gas In Ireland. Arhivat 27 februarie 2012 la Wayback
Machine. Gas and the Environment. Accesat la 8 august 2006.
170. ^ Providence hits high as potential oil yield revised - The Irish Times - Thu, 26 July 2012.
The Irish Times (26 July 2012). Accesat la 2013-07-16.
171. ^ Wind farm firm to create 2,000 jobs by 2018 - RTÉ News. Rte.ie. Acesat la 16 iulie
2013.
172. ^ Energy Policy Statistical Support Unit (iunie 2012), „Renewable Energy in Ireland
2011” (PDF), 2012 Report, Sustainable Energy Authority of Ireland, p. 3, arhivat din
original (PDF) la 15 noiembrie 2013, accesat în 5 august 2013
173. ^ Mark Paul (18 decembrie 2013), „Ireland on course to meet Kyoto emissions targets”,
Irishtimes.com, accesat în 5 mai 2016
174. ^ Charlie Kings, „Airports in Ireland”, Wordtravels.com, accesat în 4 mai 2016
175. ^ Barry O'Halloran (25 ianuarie 2016), „Dublin-London second-busiest route in world”,
Irishtimes.com, accesat în 3 mai 2016
176. ^ Mark Frary (19 martie 2007). „Heathrow dominates top 20”. The Times. Londra.
Accesat în 4 iulie 2007.
177. ^ Ash makes Ryanair cancel flights until Monday Arhivat 19 aprilie 2010 la Wayback
Machine.. Forbes. 16 April 2010. Arhivat 19 aprilie 2010 la Wayback Machine.
178. ^ „WATS Scheduled Passengers Carried 53rd Edition”. International Air Transport
Association. 2008. Arhivat din original la 9 noiembrie 2014.
179. ^ „Transport 21 Website – What is Transport 21?”. Transport21.ie. Arhivat din original
la 28 iunie 2011. Accesat în 30 iunie 2011.
180. ^ "Myths of British ancestry" Prospect magazine
181. ^ Origins of the British, Stephen Oppenheimer, 2006
182. ^ The Longue Durée of Genetic Ancestry: Multiple Genetic Marker Systems and Celtic
Origins on the Atlantic Facade of Europe – PUBMED
183. ^ „This is Ireland - Highlights from Census 2011, part 1” (PDF). Central Statistics Office
Ireland. martie 2012. Accesat în 21 februarie 2013.
184. ^ BBC News - Ireland continues to have highest birth rate in the European Union.
Bbc.co.uk (20 decembrie 2012). Accesat la 2013-07-16.
185. ^ Eurostat - Tables, Graphs and Maps Interface (TGM) table. Epp.eurostat.ec.europa.eu
(26 februarie 2013). Accesat la 2013-07-16.
186. ^ „Ireland's population still fastest-growing in EU”. Thomas Crosbie Media. 18
decembrie 2007. Accesat în 9 iulie 2009.
187. ^ „Profile 6 - Migration and Diversity” (PDF). Central Statistics Office Ireland. octombrie
2012. Accesat în 21 februarie 2013.
188. ^ „S.I. No. 164/1970: ROAD TRAFFIC (SIGNS) (AMENDMENT) REGULATIONS, 1970”. Irish
Statute Book. 16 iulie 1970. Accesat în 9 iulie 2009.
189. ^ An introduction to the Ulster-Scots Language, Ulster-Scots Agency.
190. ^ „Pupils exempt from the study of the Irish language (per Circular M10/94 – Revision
of Rule 46 of the "Rules and Programme for Secondary Schools" in relation to exemption
from Irish)”. Department of Education and Skills. Accesat în 27 octombrie 2010.
191. ^ „Health care”. Irish Citizens Information Board. Accesat în 29 decembrie 2014.
192. ^ Charges for hospital services, Citizens Information board, 26 iulie 2011
193. ^ OECD Better Life Index
194. ^ „Ireland has EU's highest birth rate”. Irishtimes.com. 7 iulie 2010. Accesat în 30 iunie
2011.
195. ^ a b „Euro Health Consumer Index 2014”. Health Consumer Powerhouse. Accesat în 31
ianuarie 2015.
196. ^ Education (Welfare) Act, 2000 (Section 17)
197. ^ „Education Ireland – Leaving Certificate”. Educationireland.ie. Arhivat din original la
29 octombrie 2010. Accesat în 12 noiembrie 2010.
198. ^ Irish teens perform significantly above average in maths, reading and science - OECD,
accesat la 31 martie 2014
199. ^ „CSO – Measuring Ireland's Progress”. Cso.ie. 11 august 2009. Arhivat din original la
19 noiembrie 2011. Accesat în 12 noiembrie 2010.
200. ^ Gerritsen, John (19 octombrie 2008). „GLOBAL: Revealed: best producers of top
universities”. University World News. Accesat în 11 martie 2015.
201. ^ „Third-level student fees”. Free fees. Citizens Information Board. Accesat în 25 iulie
2010.
202. ^ „Amended Final Principal Demographic Results 2011” (PDF). 2011. Accesat în 27
februarie 2014.
203. ^ Weekly Mass Attendance of Catholics in Nations with Large Catholic Populations,
1980–2000] – World Values Survey (WVS)
204. ^ Irish Mass attendance below 50% Catholic World News 1 June 2006
205. ^ Smyth, Jamie (30 mai 2011). „Fewer than one in five attend Sunday Mass in Dublin'”.
Irishtimes.com. Accesat în 30 iunie 2011.
206. ^ a b Republic of Ireland Central Statistics Office, Census 2006: Principal Demographic
Results.
207. ^ Final Principal Demographic Results 2006 (PDF). Central Statistics Office. 2007. pp. 31
(Table Q). ISBN 0-7557-7169-9. Arhivat din original (PDF) la 25 martie 2009. Accesat în 20
iunie 2010.
208. ^ „Jun 9 - St Columba (Colmcille) of Iona (2), 521-597”, Catholicireland.net, accesat în 1
mai 2016
209. ^ „St. Patrick's Day”, History.com, accesat în 1 mai 2016
210. ^ Mike Cronin, Daryl Adair (2002). The Wearing of the Green: A History of St. Patrick's
Day. Routledge. p. 242.
211. ^ Daniszewski, John (17 aprilie 2005). „Catholicism Losing Ground in Ireland”. LA Times.
Accesat în 29 august 2011. Lawler, Phil (17 septembrie 2007). „Ireland threatened by
secularism, Pope tells new envoy”. Catholic World News. Accesat în 29 august 2011.
„Irish poll shows parents no longer want to force religion on to children”. United
Kingdom: National Secular Society. 13 aprilie 2007. Accesat în 29 august 2011.
212. ^ „Constitition of the League”. The Celtic League. 2015. Accesat în 6 ianuarie 2015.
213. ^ a b c Eoin O'Malley (2011). Contemporary Ireland. Palgrave Macmillan. p. 162.
ISBN 9780230343825.
214. ^ Études irlandaises, 1981, p. 234, accesat în 5 mai 2016
215. ^ Keillor, Garrison, "The Writer's Almanac", 2 February 2010.
216. ^ a b Chris Morash (2011). A History of Irish Theatre 1601-2000. Palgrave Macmillan.
ISBN 9780521646826.
217. ^ Marlies K. Danziger (1978). Oliver Goldsmith and Richard Brinsley Sheridan.
ISBN 9780804421294.
218. ^ Houston, Eugenie (2001). Working and Living in Ireland. Working and Living
Publications. ISBN 0-9536896-8-9.
219. ^ Stephen Watt, Eileen M. Morgan, Shakir M. Mustafa (2003). A Century of Irish Drama:
Widening the Stage. Indiana University Press. p. 131. ISBN 9780253214195.
220. ^ a b Fionn Davenport (2008). Dublin City Guide. Lonely Planet. p. 37.
ISBN 9781741047103.
221. ^ Jessica Letkemann (17 martie 2014), „Top 10 Irish Musicians of All Time”,
Billboard.com, accesat în 5 mai 2016
222. ^ „Contemporary Music Ireland”. Contemporary Music Centre – Links. Arhivat din
original la 14 februarie 2016. Accesat în 9 iulie 2009.
223. ^ Patricia Schultz (2011). 1,000 Places to See Before You Die. Workman Publishing. p. 74.
ISBN 9780761168713.
224. ^ „Showband legend Butch Moore dies”. RTÉ. 4 aprilie 2001. Arhivat din original la 11
august 2012. Accesat în 9 februarie 2012.
225. ^ „Dana”. The Daily Show: Celebrity Guests. RTÉ Television. 11 martie 2011. Accesat în
9 februarie 2012.
226. ^ „Eurovision Song Contest Statistics”. eurovisioncovers.co.uk. 2011. Accesat în 9
februarie 2012.
227. ^ „A Little Bit Eurovision”. RTÉ Television. 6 iulie 2011. Accesat în 9 februarie 2012.
228. ^ „On The Road with Riverdance”. RTÉ Radio 1. 1 decembrie 2004. Arhivat din original
la 24 noiembrie 2012. Accesat în 9 februarie 2012.
229. ^ a b „Stair Rince Gaelaigh”, Bbc.co.uk, 22 mai 2009, accesat în 5 mai 2016
230. ^ a b c d Treva Bedinghaus (20 decembrie 2015), „Irish Dancing - Social and Competitive”,
Dance.about.com, accesat în 5 mai 2016
231. ^ „The Megalithic Monuments of Ireland”. Megalithomania. Accesat în 19 noiembrie
2011.
232. ^ „The Prehistoric Monuments of Ireland”. About.com. Accesat în 19 octombrie 2009.
233. ^ „AD 43–410 Roman Iron Age”. WorldTimelines.org.uk. Accesat în 19 octombrie 2009.
234. ^ Lalor, Brian (1999), The Irish Round Tower: Origins and Architecture Explored (în
engleză), John Wiley & Sons, ISBN 978-1898256649
235. ^ Meinardus 2002, p. 130.
236. ^ a b „AD 410–1066 Early medieval”. WorldTimelines.org.uk. Accesat în 19 octombrie
2009.
237. ^ Moody 2005, p. 735.
238. ^ „Altman 2007 Unpublished thesis”. Accesat în 5 noiembrie 2010.
239. ^ „Irish Castles”. Castles.me.uk. Accesat în 19 octombrie 2009.
240. ^ Butlin RA (1977): The Development of the Irish Town, Croom Helm
241. ^ Butlin RA: op cit
242. ^ Greenwood 2003, p. 813.
243. ^ „The Later Middle Ages: 1350 to 1540”. AskAboutIreland.ie. Accesat în 19 octombrie
2009.
244. ^ „Early Tudor Ireland: 1485 to 1547”. AskAboutIreland.ie. Accesat în 19 octombrie
2009.
245. ^ a b c Greenwood 2003, p. 815.
246. ^ „Thatching in Ireland”. BallyBegVillage.com. Accesat în 19 octombrie 2009.
247. ^ „Exterior of Church of Christ the King, Turner's Cross”. Parish of Turner's Cross.
Accesat în 9 noiembrie 2008.
248. ^ „About Adamstown”. South Dublin County Council. Accesat în 13 august 2010.
249. ^ „Docklands Authority – About Us”. Accesat în 31 august 2011.
250. ^ Bryan Fitzgerald (3 aprilie 2011), „The top ten tallest buildings in Ireland”,
Irishcentral.com, accesat în 5 mai 2016
251. ^ a b c „About RTÉ”. RTÉ. Accesat în 30 august 2011.
252. ^ „What is Saorview?”. Saorview official website. Accesat în 30 august 2011.
253. ^ Conor Pope (19 ianuarie 2015), „Take control and cut costs on TV and broadband”,
Irishtimes.com, accesat în 5 mai 2016
254. ^ a b „Media landscape: Ireland”. European Journalism Centre. 5 noiembrie 2010.
Arhivat din original la 24 august 2011. Accesat în 30 august 2011.
255. ^ „Listenership 2011/1 Summary Results” (PDF). JNLR/Ipsos MRB. 28 iulie 2011. Accesat
în 30 august 2011.
256. ^ „RTÉ Radio - Ways to Listen”, Rte.ie, accesat în 5 mai 2016
257. ^ „Today FM, Newstalk and 2fm see listeners switch off”, Irishtimes.com, accesat în 5
mai 2016
258. ^ Ireland still lags behind EU counterparts in access to broadband The Irish Times, 18
December 2013 (accesat la 19 December 2013)
259. ^ „Traditional Irish Cuisine”. Arhivat din original la 10 mai 2010. Accesat în 19 ianuarie
2011.
260. ^ „Traditional Irish food”, Ireland.com, accesat în 3 mai 2016
261. ^ „Traditional Irish Breakfast recipe from”. Food Ireland. Accesat în 20 ianuarie 2013.
262. ^ a b Kate McDonough, „The Flavor of Modern Irish Cuisine”, Thecitycook.com, accesat
în 5 mai 2016
263. ^ Allen, Darina (2012). Irish Traditional Cooking. Dublin: Gill and Macmillan. p. 278.
ISBN 9780717154364.
264. ^ Julianne Pepitone (24 septembrie 2009). „Guinness celebrates 250 years”.
CNNMoney.com. Accesat în 24 septembrie 2009.
265. ^ „Food & Drink in Ireland”. Accesat în 19 ianuarie 2011.
266. ^ „GAA attendances hold firm” (PDF). GAA official website. 21 iulie 2011. Accesat în 28
august 2011.
267. ^ „About the GAA”. GAA official website. Accesat în 28 august 2011.
268. ^ „Social and Economic Value of Sport in Ireland” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 6
octombrie 2014. Accesat în 5 februarie 2009.
269. ^ Whelan, Daire (2006). Who Stole Our Game?. Gill & Macmillan Ltd.
ISBN 0-7171-4004-0.
270. ^ „About FAI”. FAI official website. Accesat în 28 august 2011.
271. ^ „Ireland Are Grand Slam Champions!”. IRFU. 21 martie 2009. Accesat în 23 februarie
2015.
272. ^ Selvey, Mike (17 martie 2011). „Ireland is learning to love cricket and deserves more
visits from the elite”. The Guardian. London. Accesat în 28 august 2011.
273. ^ „Golf courses of Ireland”. WorldGolf. Accesat în 28 august 2011.
274. ^ „'He really did enjoy life' - Padraig Harrington and Paul McGinley pay tribute to
'Junior'”, Independent.ie, 6 ianuarie 2016, accesat în 5 mai 2016
275. ^ a b „Home - Irish Athletic Boxing Association”, Iaba.ie/, accesat în 4 mai 2016
276. ^ „A long and winding road”. Dublin Marathon official website. Arhivat din original la
10 august 2011. Accesat în 28 august 2011.
277. ^ „Ireland rugby league nation overview”. Rugby League Planet. Accesat în 28 august
2011.
278. ^ „Irish Eye Super League”. Sky Sports. Accesat în 2 septembrie 2011.
279. ^ „Iceland 'best country for gender equality'”. BBC News. 12 octombrie 2010. Accesat în
12 octombrie 2010.
280. ^ „Ireland 'most charitable' country in Europe”. RTÉ News. 20 decembrie 2010. Accesat
în 20 decembrie 2010.
281. ^ „Health (Family Planning) Act, 1979”. Office of the Attorney General. 23 iulie 1979.
Accesat în 7 iunie 2007.
282. ^ a b „Chronology of the Abortion debate in Ireland”, Irish Times, 21 februarie 2010,
arhivat din original la 20 octombrie 2012, accesat în 5 mai 2016
283. ^ John Meagher (22 noiembrie 2015), „Why does Ireland have the lowest divorce rate
in the EU?”, Independent.ie, accesat în 4 mai 2016
284. ^ „Marriage and divorce statistics - Statistics Explained”, Ec.europa.eu, accesat în 4 mai
2016
285. ^ Kate Holmquist (17 ianuarie 2015), „Divorce, Irish style”, Irishtimes.com, accesat în 4
mai 2016
286. ^ Criminal Justice Act 1990 Irish Statute Book, Acts of the Oireachtas
287. ^ „Developing Anti-Discrimination Law in Europe” (PDF), Ec.europa.eu, p. 12, accesat în
4 mai 2016
288. ^ „NORRIS v. IRELAND – 10581/83 [1988] ECHR 22”. European Court of Human Rights.
26 octombrie 2007. Accesat în 7 iunie 2007.
289. ^ „Civil partnership bill backed by Irish politicians”. BBC News. 1 iulie 2010. Accesat în
11 iulie 2010.
290. ^ O'Brien, Carl (2 iulie 2010). „'Historic advance' for equality as Civil Partnership Bill
passed”. The Irish Times. Dublin, Ireland. p. 1.
291. ^ „Nearly three-quarters of Irish people in favour of gay marriage”. Irish Times. 5
martie 2011. Accesat în 5 martie 2011.
292. ^ „Constitutional convention backs extension of marriage rights to same-sex couples”.
Irish Times. 15 aprilie 2013. Accesat în 27 mai 2013.
293. ^ „Ireland becomes first country to approve same-sex marriage by popular vote”. Irish
Times. 23 mai 2015. Accesat în 23 mai 2015.
294. ^ „Seattle Bag Tax - Ireland”, Seattlebagtax.org, 15 noiembrie 2008, accesat în 4 mai
2016
295. ^ „Irish bag tax hailed success”, BBC News, 20 august, 2002, accesat în 4 mai 2016
Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
296. ^ Rachel Barth (7 mai 2014), „Ireland's smoking ban, 10 years later”, Edition.cnn.com,
accesat în 4 mai 2016
297. ^ Paul Melia (14 iulie 2015), „Ireland is ranked third in the EU for recycling”,
Independent.ie, accesat în 4 mai 2016
298. ^ „Traditional light bulbs to be scrapped”. RTÉ. 10 octombrie 2008. Accesat în 9 iulie
2009.
299. ^ „Ban on in-store tobacco advertising”. RTÉ. 30 iunie 2009. Accesat în 9 iulie 2009.
300. ^ Hilliard, Mark, „Plain packaging for cigarettes signed into law in Ireland”,
Irishtimes.com, accesat în 13 martie 2015
301. ^ Health at a Glance 2013, accesat la 10 decembrie 2013
302. ^ Gaidau Ion (23 mai 2015), „Irlanda, prima țară care aprobă prin referendum
căsătoriile între persoanele de același sex”, Mediafax, accesat în 5 mai 2016
303. ^ a b „National Flag”. taoiseach.gov.ie. Department of the Taoiseach.
304. ^ Constitution of Ireland – Bunreacht na hÉireann (Article 7)
305. ^ „Flags Used in Northern Ireland”. cain.ulst.ac.uk. Cain Web Service.
306. ^ „Ireland: The Naval Service”. crwflags.com. CRW Flags.
307. ^ a b Sherry, Ruth (1996). „The Story of the National Anthem”. History Ireland. Dublin. 4
(1): 39–43.
308. ^ „Ceisteannea—Questions. Oral answers. – Saorstát National Anthem”. Dáil Éireann –
Volume 16. 20 iulie 1926. Accesat în 15 aprilie 2015.
309. ^ „National Anthem”. Department of the Taoiseach "Youth Zone" web page. Accesat în
19 ianuarie 2013.
310. ^ „The Story of the National Anthem”. historyireland.com. History Ireland.
311. ^ „ZILE NAȚIONALE: Irlanda - Ziua Sf. Patrick”, Agerpres, 17 martie 2016, accesat în 3
mai 2016
312. ^ „Ireland - UNESCO World Heritage Centre”, Whc.unesco.org, accesat în 13 martie
2015

Bibliografie[modificare | modificare sursă]


 Gilland, Karin (2001). Ireland: Neutrality and the International Use of Force. Routledge.
ISBN 0-415-21804-7.
 Greenwood, Margaret (2003). Rough guide to Ireland. Rough Guides. ISBN 1-84353-059-7.
 Mangan, James Clarence (2007). James Clarence Mangan – His Selected Poems. Read Books.
ISBN 1-4086-2700-0.
 Meinardus, Otto Friedrich August (2002). Two thousand years of Coptic Christianity.
American Univ in Cairo Press. ISBN 977-424-757-4.
 Moody, Theodore William (2005). A New History of Ireland: Prehistoric and early Ireland.
Oxford University Press. ISBN 0-19-821737-4.

Vezi și[modificare | modificare sursă]


Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Irlanda

 Locuri din patrimoniul mondial UNESCO

Legături externe[modificare | modificare surs


ă]