Curs cadre didactice

Organizator : CCD Valcea

Formatori: prof. Nitoi Octaviana

prof. Vladescu Anca

ADHD = (engl) “Attention Deficit Hyperactivity Disorder”

Istoric

- 1902 medicul englez George Still, a prezentat in cadrul unor

conferinte variate simptome ale diagnosticului, a realizat un studio pe
20 copii care, desi nu aveau probleme de intelect , prezentau “un
defect morbid al controlului moral” asupra propriului comportament.
Cresterea incidentei bolii in toata lumea a provocat, de-a lungul timpului
o atentie sporita a medicilor si specialistilor in stiintele sociale.
 - 1940 studiu Gallup realizat in America, in randul cadrelor didactice
asupra principalelor probleme de disciplina cu care se confruntau. Au
reiesit ca pb. majore: nerespectarea randului, mestecatul gumei,
imbracatul inadecvat ( nu era bagata camasa in pantaloni); 1980 pb:
atacul, furtul, drogurile, alcoolul, fumatul, armele, absenteismul etc
----- vremurile si conditiile s-au schimbat. Cum elevii nostri trec sunt
martori/ implicati in aceste actiuni este evident ca educatia in scoala/
familie trebuie schimbata.
- Motivele cresterii explozive a comportamentului hiperactiv pot fi
identificate in schimbarea radicala a tipului de cultura in care traim, a
alimentatiei, a educatiei si poate a ereditatii. Si diagnosticarea bolii
este mai bine realizata de medici, specialisti. Important este ca asistam
la o crestere a cazurilor de ADHD si potential ADHD, deci parintii/
educatorii trebuie sa se informeze si sa aplice stategii adecvate de
educatie atunci cand e cazul.

Incidenta

-Intâlnită în ultimul secol şi sub denumirea de reacţie hiperkinetică a

copilăriei, hiperactivitate sau disfuncţie cerebrală minimală, incidenţa ei este
foarte largă, întâlnindu-se atât la copil cât şi la adult,în aproape toate ţările şi
grupurile etnice şi instalându-se în medie la 3-5% dintre copii, cu o
prevalenţă pe sexe de 3-1 în favoarea băieţilor.
 Este remarcat pentru parinti, scoala si mass – media ca toate studiile
releva o crestere a numarului de cazuri la copiii de varsta scolara, fiind
evidenta nevoia unor masuri de preventie, ameliorare si suport multifactorial
( scoala, familie, societate)
In Romania s-a realizat un studiu in 2006 ce a evidentiat o prezenta
ingrijoratoare a violentei in scoli, amintind slaba inhibare a
comportamentului agresiv si hiperactivitatea care sunt principalele simptome
ale ADHD-ului. Violenta a fost evidentiata (in 75% scoli din totalul lotului),
scaderea motivatiei pentru invatare, cresterea numarului elevilor cu
probleme de adaptare la cultura scolara, cresterea numarului de elevi
diagnosticati cu acesta disfunctie, reclama a atentie sporita a parintilor si
cadrelor didactice pentru identificarea simptomelor si adoptarea unor masuri
adecvate.
Identificarea sau diagnosticarea ADHD este complicata, o problema
semnificativa fiind faptul ca pana in prezent nu exista niciun test obiectiv
care sa identifice biologic – prin tomografie, imagini cerebrale sau alte tipuri
de teste medicale obiective – prezenta acestui sindrom.
Cum pana in prezent nu exista niciun consens asupra cauzelor,
testelor sau metodelor de tratament optime. Nu a fost identificata o cauza
genetica, biologica, elemente cuantificabile medical pentru diagnosticarea
ADHD. Studiile au relevat tipul de efecte cu care se confrunta copiii cu
ADHD: dificultati in sustinerea unor activitati sustinute, a urmari detaliile si
indicatiile, a fi atenti pe perioada sarcinilor de lucru, impulsivitate si agitatie.
Toate aceste caracteristici afecteaza direct performantele scolare ale
copilului si, cu toate ca aceste comportamente nu reprezinta in sine
dizabilitati de invatare, aprox o treime dintre acestia au probleme de
invatare. In sine, numai acest aspect reprezinta o motivatie suficienta pentru
efortul de identificare si aplicare a solutiilor posibile care amelioreaza sau
elimina efectele acestor simptome.

Specificitate

- hiperactivitate, impulsivitate, “distractibilitate”, fiind evidente cazurile

copiilor “neastamparati” care dezvolta in timp o serie de probleme de
adaptare la cultura si regulile scolii.
ADHD = afectiune de tip neurobiologic prin care este afectata capacitatea
individului de a opera in limite medii in:
 - inhibarea comportamentului agresiv ( autocontrolul impulsivitatii)
- controlul nivelului activitatii ( comportament hiperactiv)
- concentrarea asupra sarcinilor de lucru ( lipsa atentiei)
Sindromul deficitului de atentie cu hiparactivitate reprezinta tot mai mult o
problema de sanatate publica, efectele tratarii neadecvate avand implicatii
deosebit de grave in plan personal si social.
Copiii cu ADHD prezinta de regula un tip de comportament care a
fost clasificat de specialisti in doua categorii principale: slaba capacitate de
concentrare a atentiei si impulsivitate- hiperactivitate. . Ca urmare
Asociaţia Americană de Psihiatrie a propus 3 subcategorii ale acestei
disfunctii:
 predominant neatent;
 predominant impulsiv hiperactiv,
 si tipurile combinate.
Criteriile stabilite sunt utilizate ca elemente standardizate pentru utilizarea
clinica. Caracteristicile clare sunt:
 Prezenta timpurie. Cel putin unul dintre simptomele specifice s-a
manifestat clar si constant inaintea varstei de 7 ani
 Gravitatea. Comportamentul reclamat trebuie sa fie clar manifestat
mai frecvent la copilul analizat decat la alti copii aflati in acelasi
stadiu de dezvoltare
 Durata. Simptomele trebuie sa fie manifestate cu cel putin sase luni
inaintea evaluarii pentru a fi luate in consideratie
 Contextul. Simptomele trebuie sa fie manifestate in contexte diferite.
 Impactul specific. Simptomele reclamate trebuie sa aiba un impact
negativ asupra vietii sociale ale copilului.

Criteriile specifice stabilite prin DSM-IV sunt prezentate in tabelul

urmator

DSM-IV Criteriile pentru Sindromul Deficitului de Atentie/ ADHD

A. Conform DSM-IV o persoana cu ADHD trebuie sa manifeste

simptomele din categoria 1 sau 2.
(1) Sase( sau mai multe) din urmatoarele simptome ale lipsei de atentie
care persista de cel putin 6 luni la un nivel care releva inadaptare
sau inconsistenta cu nivelul de dezvoltare corespunzator varstei:
 LIPSA ATENTIEI

(a) deseori nu reuseste sa fie atent(a) la detalii sau face greseli din
neglijenta la teme, lucru sau in alte activitati
(b) are deseori dificultati in concentrarea atentiei in sarcinile de lucru sau
la joaca
(c) deseori nu urmeaza instructiunile si nu reuseste sa termine temele
scolare
(d) are deseori dificultati in organizarea sarcinilor si activitatilor
(e) deseori nu asculta/ nu este atent atunci cand i se vorbeste direct;
(f) deseori evita, refuza,ezita sau manifesta neplacere in angajarea unor
sarcini de lucru care presupun un efort mental sustinut;
(g) pierde deseori lucruri necesare indeplinirii sarcinilor sau activitatilor;
(h) este deseori distras(a) de stimuli externi marginali;
(i) uita des, in activitatile cotidiene

(2) Sase ( sau mai multe) dintre urm simptome ale hiperactivitatii care
persista cel putin sase luni la un nivel care releva inadaptare sau
inconsistenta cu nivelul de dezvoltare corespunzator varstei:

HIPERACTIVITATEA

(a) se joaca cu mainile deseori sau se misca permanent in scaun;

(b) deseori paraseste scaunul sau in sala de clasa atunci cand regulile
impun sa ramana asezat
(c) deseori se catara sau alearga atunci cand acest lucru nu este permis
(d) are deseori probleme in a se angaja in liniste in activitatile de petrecere
a timpului liber
(e) pare a fi permanent “ pe picior de plecare” sau se comporta deseori ca
si cum ar fi “ propulsat de un motor”
(f) vorbeste deseori excesiv
(g) deseori se repede cu raspunsuri inainte ca intrebarile sa fie complet
formulate
(h) are deseori dificultati in a-si astepta randul
(i) deseori intrerupe sau “se baga” in altii

B.Unele simptome al hiperactivitatii sau lipsei de atentie au aparut

inaintea varstei de 7 ani
 C. Unele probleme cauzate de simptome apar in doua sau mai multe
contexte

D. Trebuie sa fie evidente clinice clare ale unor efecte deteriorative in

planul functionarii sociale, scolare sau ocupationale

ADHD, Tipul combaterii : daca atat criteriile A1 si A2 sunt intalnite

pentru cel putin sase luni
ADHD, Tipul predominant neatent: daca se intalnes criteriile A1, dar
criteriile A2 nu apar in ultimele 6 luni
ADHD, Tipul predominant hiperactiv: daca se intalnesc criteriile A2,
dar criteriile A1 nu apar in ultimele 6 luni.

Conform criteriilor stabilite Asociaţia Americană de Psihiatrie în

1987, un copil poate fi diagnosticat ca având ADHD dacă prezintă cel puţin
8 din următoarele simptome înainte de vârsta de 7 ani, manifestate pe o
perioadă de cel puţin 6 luni :
1. adesea dă din mâini sau din picioare sau se foieşte pe scaun
2. are dificultăţi de a rămâne aşezat atunci când i se cere acest lucru
3. este uşor de distras de stimuli externi
4. are dificultăţi de a-şi aştepta rândul în jocuri sau în activităţi de grup
5. adesea dă răspunsuri la întrebări înainte ca acestea să fie complet
formulate
6. are dificultăţi în a urma instrucţiunile date de alţii(nu datorită unor
dificultăţi de înţelegere a limbajului sau a unei memorii deficitare), eşuând
în a termina o activitate de rutină
7. are dificultăţi în a-şi menţine atenţia concentrată asupra temelor sau
activităţilor ludice
8. adesea trece de la o activitate neterminată la alta
9. are dificultăţi în a sta liniştit
10. adesea vorbeşte excesiv de mult
11. adesea întrerupe sau deranjează pe ceilalţi(ex. se amestecă în jocurile
altor copii)
12. adesea pare a nu asculta ce i se spune
13. adesea pierde lucruri necesare pentru teme sau activităţi, acasă sau la
şcoală (ex. pierde creioane, cărţi, jucării…)
14. adesea se angajează în acţiuni periculoase corporal, fără a lua în
considerare consecinţele posibile (ex. aleargă pe stradă ignorând pericolul )
 O parte a acestor caracteristici pot fi prezente şi la persoanele normale,
în special la copiii mici. Ceea ce distinge însă copilul cu ADHD este gradul
şi frecvenţa mult mai mare cu care aceste caracteristici se manifestă. La
acestea unii autori adaugă variaţia situaţională (în sensul că performanţele
sunt mai bune în activităţile de tip unu la unu, în cele noi, cu un grad ridicat
de interes sau cele care implică consecinţe imediate) şi evoluţia relativ
cronică (simptomele înrăutăţindu-se cu vârsta, majoritatea copiilor
hiperactivi rămânând în urma celor de vârsta lor în abilitatea de a-şi susţine
atenţia, de a-şi inhiba comportamentul şi de a-şi regla nivelul de activitate).
Copilul hiperactiv este încă din primele luni de viaţă un copil
neobişnuit. El plânge mult, este iritabil şi doarme mai puţin decât
majoritatea copiilor. Nu reuşeşte să se joace cu o singură jucărie sau să o
exploreze. Distruge sau pierde până şi cea mai plăcută jucărie. La vârsta de 3
ani se observă de regulă clar hiperactivitatea iar problemele care apar în
disciplinarea lui alterează interacţiunile părinte-copil.
La preşcolari apar semnele hiperactivitatii motorii grosiere (ex. :
alergatul sau căţăratul excesiv), copilul este in continuă mişcare, iar
neatenţia şi impulsivitatea se manifestă mai frecvent de la o activitate la alta.
De asemenea, predominante sunt neastâmpărul şi neliniştea excesivă ceea ce
poate conduce la eşec în îndeplinirea sarcinilor sau la efectuarea neglijentă a
activităţii repartizate.
Pe măsură ce copilul devine conştient de dificultăţile lui de învăţare,
de izolarea sociala în care se adânceşte, fiind adesea respins de cei din jurul
său, stima de sine scade treptat iar incapacitatea lor de a-şi susţine atenţia
sau de a menţine un interes prelungit pentru o activitate duce la sentimente
de plictiseala şi la o difuziune a identităţii.
Diagnosticul timpuriu al copiilor suspectaţi de deficit de atenţie
permite părinţilor şi cadrelor didactice să intervină devreme în tratarea
tulburării, în general copiii peste 4 ani putând fi diagnosticaţi cu acurateţe.
Cum ADHD este o tulburare complexă, procesul diagnostic impune
evaluarea copilului şi a mediului său din multe perspective, terapeutul
trebuind să obţină informaţii atât de la părinţi şi profesori cât şi prin
examinarea copilului.
Una dintre problemele de mare actualitate din şcolile noastre este
implicarea atât a cadrelor didactice cât şi a părinţilor în procesul terapeutic.
 Interviul de diagnosticare
- o metoda de culegere a informatiilor de la mai multe categorii de
persoane: membrii familiei (reticenti, pasivi, activi) , cadre didactice, copil,
colegi.

Implicatiile ADHD in plan personal, familial si social

Copiii cu ADHD sunt marcati de incapacitatea de a sta linistiti, de a fi

atenti la lectiile predate si la sarcinile de invatare si sunt tributarii
consecintelor acestui tip de comportament indezirabil in cadrul culturii
scolare.
Problemele care tin de performantele scolare si de interactiunile
sociale au efecte pe termen indelungat, afectand intreaga viata a individului.
Acesti copii sunt expusi marginalizarii de catre colegi si se plaseaza
inevitabil pe pozitii conflictuale cu cadrul didctic, prin seria de manifestari
incontrolabile. Au o rata mai mare de esec scolar, delicventa juvenila ( atat
ca agresori cat si ca victime), consum de alcool si de droguri,
comportamente antisociale si accidente. Deseori, impactul negativ se
manifesta in perioada adulta.
Familiile copiilor cu ADHD se confrunta cu probleme specifice:
parintii manifesta un grad ridicat de frustrare, tensiune in relatiile
interfamiliale, apar conflicte conjugale si creste rata divorturilor.
Studii consacrate acestui fenomen au relevat ca persoanele afectate
sunt predispuse:
 la repetentie sau abandon scolar: 32 – 40%
 sa aiba o rata mai redusa de acces la studiile univesitare: 5-10%
 sa aiba numai cativa prieteni/ sa aleaga izolarea sociala: 50 –
70%
 sa fie implicati in activitati antisociale: 40 – 50%
 sa aiba rezultate slabe profesionale: 70 – 80%
 sa fumeze, sa consume alcool sau droguri
 sa incalce regulile de circulatie, sa fie implicati in accidente
rutiere
 sa fie depresive 20 – 30% sau sa aiba tulburari de personalitate
18- 25%
 Un copil cu deficit de atentie si hiperactivitate apare imediat in sala de
clasa/ grupa ca un “copil problema” prin continua sa miscare, dificultatea de
a sta in locul sau si de a pastra linistea, impulsivitate si agitatie. Toate aceste
caracteristici, la care se aduga slaba capacitate de sustinere a atentiei in
timpul orelor de curs, il expune direct problemelor disciplinare, rezultatelor
slabe, esecului si chiar abandonului scolar.
Daca tipul hiperactiv poate dezvolta comportamente agresive, fiind
dese problemele de tip disciplinar in scoala, tipul predominant de slaba
capacitate de sustinere a atentiei este de regula retras si se remarca prin
constanta rezultatelor scolare slabe. Este de notat ca acest ultim tip este
deseori confruntat cu un slab coeficient de inteligenta si pentru ca trece
neobservat, are cele mai mici sanse de a fi abordat prin strategii ameliorative
de orice tip.

Mituri ale ADHD

1. un copil cu ADHD are foarte putine sanse de a se integra in societate.

(mass – media ) – GRESIT!
Ne putem imagina efectul unor astfel de informatii asupra parintilor acestor
copii sau a cadrelor didactice care au in clasa acesti elevi.
2. orice copil energic sau “nazdravan”, care nu sta locului si nu este atent
la diferite lucruri pe care adultii le considera interesante sau putin
interesante, dar absolut necesare, sa fie etichetat ca avand sindromul
ADHD – GRESIT!.
( Ion Creanga, Mihai Eminescu, Mozart, T. Edison – repetent in scoala
elementara, Albert Einstein a displacut profund scoala si regimul ei rigid
fiind un elev marcat de repetentie la liceu si cu o serie de incercari esuate la
intrarea iu universitate) A da sentinte legate de viitorul unor copii care au, la
un anumit moment dat, probleme legate de integrarea in cultura scolara este
deopotriva iresponsabil, gresit si ridicol.
3. copiii cu deficit de atentie au probleme de intelect – GRESIT! ,
Studiile au relevat faptul ca deseori copiii cu ADHD au un nivel superior de
inteligenta. Este important ca parintii/ cadrele didactice sa un traga concluzii
gresite legate de nivelul de inteligenta al copilului pornind de la indicatorul
(superficial) al rezultatelor scolare.
4. copilul cu ADHD este cauzat de metodele de educatie utilizate de parinti,
un copil cu acest sindrom este numai “prost crescut”.
Acest sindrom este marcat de stigma care marcheaza deseori copilul si
parintele: copilul este acuzat pentru comportamentul scolar iar parintele
pentru incapacitatea de a oferi o educatie solida copilului
5. Tratamentul farmacologic “vindeca” elevii cu ADHD – GRESIT!
Este vorba numai de ameliorarea sau eliminarea unor simptome specifice,
dar nu se poate spune ca acesta conditie poate fi rezolvata sau vindecata prin
administrarea unor medicamente.
6. Un copil cu ADHD trebuie scolarizat in invatamantul special – GRESIT!
– doar in anumite cazuri se impune scolarizarea acestuia in invatamantul
special ( asociat cu deficit de intelect sau cu alt diagnostic – autismul)

Cum putem trata ADHD?

Tratamentul ADHD este direct corelat cu modul in care se realizeaza
disgnosticarea. Datorita absentei testelor obiective clasice prin care se poate
diagnostica o disfunctie tipica, in majoritatea cazurilor parintii si cadrele
didactice apeleaza la evaluarile si recomndarile medicilor neuropsihiatrici.
Acestia apeleaza la tratament bazat pe medicamente . Acestea au si efecte
secundare, care sunt in mare parte riscante pentru inima, psihic.Acesta este
foarte util dar trebuie corelat cu solutii de tip educational.
Sindromul ADHD impune informarea si formarea parintilor si
cadrelor didactice pentru a le oferi solutiile la problemele specifice ridicate
de simptomele ADHD, fiind vizate in special metodele didactice,
managementul comportamentului si strategiile specifice de educatie, precum
si elementele care pot duce la dezvoltarea necesarei colaborari intre scoala,
familie, comunitate.
Alaturi de strategiile de interventie in plan comportamental se impune
adoptarea unei serii coerente de metode educationale adaptate ADHD.
Totodata, este recomandat ca aceste serii de interventii si abordari
diferentiate sa fie dublate de consilierea familiala si individuala.

ANDREI

Andrei a absolvit cursurile clasei a VIII-a la o Şcoală Specială pentru copii cu

dizabilităţi intelective. Era caracterizat de profesorii şcolii ca un elev recalcitrant,
obraznic şi uneori agresiv cu colegii mai neajutoraţi. Nu avea răbdare să finalizeze
sarcinile şcolare şi de cele mai multe ori se ridica din bancă şi prezenta lucrările la
corectat pe jumătate terminate. Atenţia lui era selectivă şi diferenţiată, în funcţie de
volumul sarcinilor şi de conţinutul lecţiilor: când avea puţin de lucru se concentra şi
rezolva sarcina; îl interesau foarte mult informaţiile legate de muzică, sport şi maşini.
Punctele tari ale lui Andrei erau următoarele:
 citea destul de bine;
 socotea corect şi rapid, cunoştea şi manevra banii;
 venea şi pleca neînsoţit de la şcoală;
 scria destul de bine după dictare, dar ritmul lui era mai lent;
 era priceput şi îndemânatic la activităţi tehnice.
Andrei a fost repartizat la un Grup Şcolar Auto, la o clasă de tinichigii auto. Din
primele săptămâni s-a dovedit foarte priceput la activităţile de practică, dar la orele cu
conţinut teoretic era neatent şi neastâmpărat. Nu reuşea să ia notiţe în ritmul celorlalţi.
De multe ori se ocupa cu altceva: răsfoia reviste cu modele de maşini şi uneori asculta
muzică la walkman. Dacă nu i se permiteau aceste lucruri devenea nervos şi ieşea din
clasă.
Dirigintele clasei cunoştea problemele elevului. Studiase fişa medicală şi
recomandările psihopedagogice care o însoţeau. A solicitat sprijinul tuturor profesorilor
clasei, explicându-le dificultăţile lui Andrei. Mulţi dintre ei nu l-au mai obligat să ia notiţe,
sprijinindu-l cu materiale printate şi manuale. Alţii i-au verificat şi completat notiţele. I-au
încredinţat sarcini accesibile: să calculeze suprafaţa unei bucăţi de tablă necesară într-o
reparaţie sau costurile unei reparaţii de tinichigerie la un automobil. I-au lăudat abilităţile
practice şi l-au stimulat să lucreze în grup.
Colegii l-au acceptat mai greu, dar unii îl invidiau pentru abilităţile lui practice.
Dirigintele a organizat multe activităţi de timp liber şi chiar o minidiscotecă şi Andrei a
fost DJ. Colegii au fost încântaţi de muzica aleasă de el şi treptat au început să-l
aprecieze. Andrei a promovat anul I al Şcolii de Arte şi Meserii şi este integrat în colectiv.

Solutii si principii de actiune pentru parinti si cadre

didactice
Sindromul deficitului de atentie implica o serie de simptome care au
implicatii in plan social, emotional si scolar. Un prim pas necesar pentru o
abordare cu sanse de succes este acceptarea coditiei deosebie a celor care
sufera de acest sindrom si acordarea unui sprijin constant. Poate parea
simplu, dar comportamentul exploziv, posibilele accese de agresivitate,
efortul chinuitor de concentrare a atentiei asupra sarcinilor de lucru si reactia
deseori impulsiva la frustrarileprovocate de esecuri presupune din partea
parintilor sau cadrelor didactice deopotriva empatie, rabdare si o strategie
coerenta de suport. Este de notat ca numai medicamentele nu asigura in nici
un caz o rezolvare pe termen lung in planul ameliorarii performantelor
scolare sau dezvoltarea comportamentului prosocial.
Experienta scolara este deseori o provocare extrem de dificila pentru
elevii cu ADHD. Ei sunt de regula identificati rapid si etichetati ca “elevi
problema” prin prisma incapacitati manifestat de a respecta regulile vietii
scolare sau de a se concentra asupra sarcinilor de lucru din clasa. Slabele
performante scolare si frecventele intreruperi pe care le cauzeaza in clasa ii
pun deseori in conflict cu colegii sau cadrul didactic. Se stie faptul ca elevii
cu ADHD au rezultate scolare mai slabe, iar comportamentul si simptomele
specifice implica aplicarea sanctiunilor scolare.Rezultatele consistente in
amelorarea rezultatelor scolare si controlull simptomaticii specifice au fost
date de implicarea directa a tuturor actorilor implicati in educatie in
sustinereaa masurilor ameliorative si prin diversificarea ofertei educationale,
prin atractivizarea continuturilor predarii. Efortul de a construi un parteneriat
activ intre scoala si familie precum si construirea unei strategii coerente pt
educatia copilului in cadrul acestul parteneriat reprezinta un pas important
pentru atingerea obiectivelor urmarite de familie si scoala. Strategia de
intarire a comportamentului pozitiv, deopotriva acasa cat si la scoala are
efecte pozitive pentru evolutia copilului in plan scolar si social. Daar acest
parteneriat trebui bazat pe o analiza atenta a nevoilor educationale specifice,
a problemelor cu care se confrunta si a elementelor cu care elevul a rezonat
pozitiv in situatii anterioare.
Masuri practice si principii de actiune
A avea grija de un copil cu ADHD nu este o sarcina usoara, fiind un
efort permenent marcat de frustrari si probleme care par la un moment dat
coplesitoare. Un prim principiu care nu trebuie uitat de cadrele didactice si
parinti este ca acesti copii pot invata foarte bine si depinde deseori numai de
capacitatea adultului de a identifica solutiile potrivite pentru a converti
simptomele suparatoare in ajantaje notabile pentru succesul scolar si
instituirea comportmanetului prosocial. Sunt copii care au o conditie
speciala, care necesita un sprijin constant din partea familiei si cadrului
didactic, o ghidare constanta si subtila catre interesele si pasiunile copilului,
si sublinierea punctelor interesante in domeniile sau activitatile in care el
urmeaza a fi implicat. Dusmanii principali cu care ne confruntam aici sunt
deopotriva plictiseala , posibilele tendinte de comportament autoritar sau
disciplinarea violenta ( violenta limbajului, tonalitatea, forme de vilenta
fizica). Este importnat a se oferi copilului structura clara si rutina pentru
activitatile zilnice. In functie de contextul specific, cluburile copiilor,
activitatile extrascolare si concentrarea pe termen lung asupra pasiunilor
manifestate de copil reprezinta o posibila cheie de succes pentru o viitoare
cariera marcata de energia deosebita si pasiunea pentru domeniul identificat.
Se recomnada:

MANAGEMENTUL TIMPULUI ALOCAT COPILULUI

Parintii sunt deseori sub presiunea sarcinilor si problemelor zilnice de la

serviciu, timpul alocat copilului fiind inlocuit cu : momentele dedicate”.
Restructurarea rolurilor si functiilor familiei in societatea contemporana
afecteaza copilul, care set plasat intr-o suita de situatii in care timpul este
comprimat si revine obsedant in discutiile cu familia. Se adauga expunerea
nociva la programele televiziunii, care trasmit nu numai valori discutabile,
dar si un model cultural marcat de viteza si permanenta schimbarii.
Inlocuirea frecvanta a parintilor cu diferiti angajati care au grija de copil
(deseori alegandu-se varinta comoda de a lasa copilul in fata televizorului) si
timpul redus alocat de parinti relationarii cu copilul, are efecte directe in
plan comprtmanetal si atitudinal. Relationarea aproape accidentala si viata
grabita, nestructurata formeaza un sablon mental care favorizeaza aparitia
primelor semne de hiperactivitate si slaba capacitate de concentrare a
atentiei. Este foarte important ca atunci cand apar primele semne sau
simptome, parintii sa fie alaturi de copil, tratand cu calm, rabdare ( nu pe
fuga, in cele 30 min alocate discutiei inainte de culcare) problemele cu care
se confrunta si nevoile specifice ale copilului. Chiar daca ADHD nu este
documentat a fi corelat in mod necesar cu modul in care interactioneaza
parintii cu copilul, este evident ca identificarea si abordarea simptomelor din
timp este foarte importanta pentru o abordare mult mai eficienta si mai facila
a problemelor pe care le implica simptomele specifice.
VIZIBILITATEA (VERBALIZAREA) importantei pe care o au invatarea,
auto – controlul si auto – organizarea

In special parintii au posibilitatea de a aminti permanent copilului

importanta invatarii, auto- controlului si auto – organizarii. Prin acestea se
pun bazele solide unui sistem de credinte care reprezinta premisele necesare
pentru a construi ulterior comportamente dorite si mai ales de a se tine sub
control simptomele specifice.
 Este important a se avea in vedere faptul ca se comite o eroare
frecventa prin limitarea invatarii in procesul scolar, la invatarea formala. Nu
trebuie uitat nici de parinti si nici de cadrele didactice faptul ca invatarea
este importanta indiferent de locul in care ea se produce, iar scopul nostru
este sa orientam copilul spre cunoastere, spre lecturi si descoperire.
Invatarea independenta este in sine un deziderat, fiind clar ca activitatile
desfasurate in clasa au inevitabil unele limite de timp si de context. In fond,
chiar destinele marilor oameni de cultura si stiinta releva faptul ca invatarea
in afara scolii, de-a lungul intregii viati, este cel mai important deziderat
pentru o minte educata. Pe de alta parte, limitarea invatarii la cadrul formal
al scolii prezinta risvul plictiselii; este onest sa admitem ca deseori
materialul didactice ste plictisitor sau irelevant, metodele de predare pot fi
inadecvate sau au un anumit continut care poate sa fie putin interesant pentru
elev.

STABILIREA UNUI PROGRAM CLAR DE ACTIVITATE

Parintii pot elebora si impune discret un program de activitate borganizat

coerent pentru copil. Nevoia de structurare ( sau reactia de respingere) pot
aparea destul de evident pentru un observator atent al comportamentului si
atitudinilor copilului, dar in orice caz trebuie implementate cu regularitate
repere clare ale programului copilului. Se recomanada:
 instalarea unui ceas mare, vizibil, in camera copilului
 instalarea si utilizarea unui calendar de perete si a unui organizator
 crearea unui spatiu destinat exclusiv sarcinilor de lucru, cu un sertar
sau dosar pentru temele scolare, organizate initial cu ajutorul
parintilor si/ sau cadrului didactic. Este necesar sa se inteleaga
dificultatea incadrarii copilului cu ADHD intr-un program structurat,
sprijinul constant acordat copilului finnd absolut necesar
 se impune rabdarea si coerenta deciziilor. Parintii trebuie sa suastina
de fiecare data acelasi punct de vedere, diferentele de opinii fiind
rezolvate departe de copil. De asemenea, nu este indicat sa se renunte
la program, orice decizie de acest tip afectand logica si motivatia
copilului de a respecta in viitor programul stabilit.

UTILIZAREA UNUI SISTEM DE RECOMPENSE SIMBOLICE SI

SANTIUNI PENTRU COMPORTAMENTE DEZIRABILE SAU
INDEZIRABILE
 Se urmareste stimularea comportamentelor dorite si inhibarea
simptomelor specifice si a efectelor lor. NU se recomanda utilizarea
recompenselor substantiale si cu ata mai putin a banilor; este indicat sa se
ofere ca “premii” lucruri care sunt corelate cu pasiunile si interesele
constructive manifestate de copil. De pilda, daca este interesat de colectii
se ofera piese de colectie, daca este interesat de mecanica se pot oferi
mici instrumente sau unelte etc
Sanctiunile nu trebuie sa fie disproportionate se se va evita orice
forma de violenta fizica sau verbala. Teama este cel mai important
dusman in calea invatarii si concentrarii. Pe de alta parte, trebuie amintit
aici ca, in general, comportamentul hiperactiv poate fi insotit de iesiri
violente, iar apelul la pedepse vilente intareste si perpetueaza
hiperactivitatea si violenta. Prin imitatie, copilul va intelege ca violenta
este o solutie pentru situatiile de criza sau problemele cu care se
confrunta, iar in timp aceste simptome se pot agrava, obtinandu-se efectul
invers celui dorit.
Totodata, pedepsele inficiente sau inconsistente transmit copilului
ideea posibilitatii de eludare, de lipsa de responsabilitate asupra efectelor
comportamentului si actiunilor sale. Indiferenta fata de pedepsele
ineficiente este un prim pas catre pierderea controlului asupra
comportamentului copilului. Nu se recomanda ca parintele sau cadrul
didactic sa ezite sau sa se razgandeasca in privinta unei decizii clare si
ferme. Sanctiunile aplicate trebuie sa fie eficiente, ferme si aplicate
proportional cu problema careia i se adreseaza. Ideea de dreptate si
justitie trebuie cultivata si prin acest sistem de recompense si sanctiuni.
Sanctiunile se aplica numai si anumai dupa ce este clar ca s-a inteles
motivul ( comportamentul) aplicarii lor, copilul fiind anuntat asupra
momentului aplicarii lor ca o consecinta a comportamentului nedorit.

UTILIZAREA UNOR FORMULE CLARE DE ADRESARE, FIIND

OBLIGATORIU CA PARINTELE/ CADRUL DIDACTIC SA SE
ASIGURE CA ATENTIA COPILULUI ESTE ATRASA INAINTE DE A
I SE TRANSMITE ELEMENTE IMPORTANTE PRIVIND SARCINILE
DE LUCRU

Ignorarea deliberata a adultului trebuie sanctionata prin eliminarea

unor privilegii ( ex TV) si stabilirea clara a relatiei dintre comportament
si consecinte. Orice tip de sanctiune trebuie sa fie consistenta si adecvata
cauzei. Cu alte cuvinte, o sanctiune aplicata o data ca urmare a unui
 comportament nedorit va fi aplicata identic in cazul repetarii acelui
comportament.

CONTROLUL ACTIVITATILOR DE STABILIZARE SAU INTARIRE

A UNOR COMPORTAMENTE SPECIFICE

Acest punct se refera in special la situatiile in care un anumit cantext

stimuleaza dezvoltarea unui anumit tip de comportament. Daca acest
comportament al copilului nu este dezirabil, este necesar ca in viitor sa se
evite contextul care il stimuleaza. Evident, in cazul in care un anumit
context stimuleaza comportamentele sau abilitatile dorite se va urmarii
implicarea frecventa a copilului in acest context.

FAVORIZAREA INTERACTIUNILOR POZITIVE

In special in sala de clasa, este recomandabil ca elevul cu ADHD sa

lucreze in echipe. Se poate mentine, pentru o perioada mai indelungata,
lucrul in echipa in care elevul a dat cele mai bune rezultate. Cadrele
didactice vor plasa elevii cu sindromul deficitului de atentie si
hiperactivitate departe de sursele de distragere a atentiei, cum sunt
ferestrele, computerele, usile etc. Sarcinile de lucru trebuie sa fie clare si
punctuale, evitandu-se pe cat este posibil formularea unor sarcini de lucru
multiple si de lunga durata.

LIMITAREA TIMPULUI PETRECUT IN FATA TELEVIZORULUI,

CRESTEREA TIMPULUI PETRECUT IN FAMILEI

Un studiu realizat in anul 2004 de organizatia Gallup Romania releva

faptul ca modul preferat de petrecere a timpului liber de carte copii din
Romania este vizionarea programelor de televiziune, corelata cu scaderea
timpului petrecut cu parintii.

“Aproape 90% dintre copii se uita la televizor cel putin 4-5 zile pe
saptamana. Consumul de televiziune ca principal comportament de
petrecere a timpului liber este asociat cu o frecventa scazuta a lecturii.
Copiii care se uita des la televizor, citesc putin, iar cei care citesc frecvent
se uita rar la televizor. In concordantacu datele anchetelor similare realizate
in strainatate, prietenii reprezinta grupul principal de parteneri de petrecere
a timpului liber. Ponderea familiei ca pertener principal de interactiune
scade direct proportional cu cresterea in varsta a copiilor.
 D.p.v. al acestei lucrari, scaderea lecturilor sau problemelor valorilor
transmise si promovate de televiziune reprezinta aspecte marginale fata de
faptul ca televiziunea prin natura sa specifica, promoveaza hiperactivitatea,
graba, necesitatea de a muta permanent atentia asupra unor aspecte noi si, nu
in ultimul rand , promovarea violentei. Televiziunea este deseori indicara de
specialisti din domeniul studiilor media, osihologie, educatie sau sociologie
ca sursa a dependentei de “actiune”. Este discutabil in ce masura expunerea
la programele TV favorizeaza aparitia ADHD, dar este evident faptul ca este
o sursa a modelelor de comportament violent, promoveaza un model cultural
marcat de volumul imens de informatie procesata in viteza, superficial, in
permanenta schimbare. Un copil cu ADHD, are prin expunerea la TV o
accelerare a simptomaticii si agravarea hiperactivitatii si a dependentei de
mutare a atentiei in permanenta. Unele studii recente de neuropsihiatrie au
identificat o relatie directa intre consumul de televiziune si slaba capacitate
de concentrare a atentiei. Pe langa argumentele oferite de o lunga serie de
studii din diferite domenii stiintifice, conform carora vizionarea intensa a
programelor de televiziune este corelata cu reducerea abilitatilor de scris si
obezitate, cercetatoriiau concluzionat ca fiecare ora de televiziune in plus pe
zi creste cu 7-10 % riscul de aparitie ADHD pentru copii cu varsta de 7 ani

Se recomanda:
 Limitarea timpului petrecut de copii in fata TV-ului
 Controlul asupra programelor si continuturilor vizionate de copil.
In cazul in care se remarca predominanta violentei si a
continuturilor nepotrivite varstei se va restrictiona accesul in viitor
la programul respectiv
 Timpul ptrecut in fata TV-ului poate fi foarte usor inlocuit cu jocuri
in familie, familia putand fi implicata intr-o suita de activitati
amuzante si educative de ptrecere a timpului liber. Acest tip de
activitati permite si o relationare mai profunda cu copilul si o
evaluare realista a nevoilor sale specifice.

ABORDAREA TEMELOR DE LUCRU MAI DIFICILE LA

INCEPUTUL PROGRAMULUI

In special cadrele didactice stiu ca uni elevi obosesc mai repede si este
important pt cei care au dificultati in mentinerea concentrarii pe o perioada
mai indelungata de timp sa le fie prezentate cele mai importante teme si
continuturi la inceputul orelor de curs. Apoi, este mai usor de implicat elevul
in activitati diverse in care pot si atinse obiectivele didactice prin intermediul
jocurilor si exercitilor tematice

IMPLICAREA ELEVULUI IN IMPLEMENTAREA STRATEGIILOR

DIDACTICE

Copilul poate oferi sugestii sau solutii practice pentru a face lectiile si
invatarea mai placuta si indica elementele care blocheaza de regula
concentrarea atentiei sau stimuleaza hiperactivitatea. Copilul este deseori cea
mai imp sursa de soluutii neglijata de cei care elaboreaza strategiile
didactice sau solutiile de ameliorare comportamentala. Implicarea copilului
dezvolta totodata sentimentul implicarii si resp. Fata de strategiile specifice
si rezultatele asteptate.

VIZIBILIZAREA MODELELOR DE ROL POZITIVE

In special in primii ani de viata, individul uman isi cauta permanent

modele si le gaseste chiar daca acest lucru ii este refuzat institutional. Cu
alte cuvinte, chiar daca parinti sau scoala nu ii ofera, dintr-un oarecare motiv
modele de rol, copilul ca identifica si ca incerca sa urmeze comportamentele,
valorile si atitudinilie observate la modelul sau. Copiii de varsta scolara sunt
atrasi in mod natural de actori, vedete si, ingeneral, de persoane cu mare
vizibilitate sociala. Aceste personaje reprezinta, in fond valoriile la care
adera si le marcheaza in mare masura evolutia sociala si academica. Celebrul
specialist in psihologia copilului Bruno B. Sublinia faptul ca intrebarea pe
care si-o pune un copil nu este “ Vreau sa fiu bun?” si “ Cu cine vreau sa
seman? Ca cine vreau sa fiu? “ .Bettelheim constata faptul ca alegerile etice
pe care le fac copiii se bazeaza pe apropierea de personajul care ii este drag
di de ceea ce detesta la cel care ii este antipatic. Cu alte cuvinte, personajul
valorizat pozitiv d.p.v afectiv este considerat model comportamental, iar
valorile pe care le exprima sunt adoptate de copil in propria scala valorica.
Cu alte cuvinte, copilul invata sau nu invata, se comporta in scoala intr-un
fel sau altul, in functie de “ reteta simbolica a modelului social adoptat”
Copilul hiperactiv poate fi directionat spre anumite cimportamente
dezirabile prin forta uriasa pe care o reprezinta formulele simbolice
reprezentate de modelele de rol. Capacitatea de concentrare si efortul
sustinut capata semnificatie reala pentru copil daca sunt prezentate prin
intermediul descrierilor narative ale evolutiei unui sportiv favorit care a
ajuns la performanta prin cultivarea acestor calitati, Daca dorim cultivarea
auto- comtrolului si implicarea reala a copilului in deciziile educationale este
absolut necesar sa ne asiguram ca am reusit acest proces sa aiba o
semnificatie emotionala puternica pentru el.