Iacob Negruzzi

În dulce luna mai

În dulcea lună Mai când iarba-n câmp răsare

coperta2 p2 tema lunii- autori clasici - amintiri Şi vesel de plăcere tot sufletul tresare,
Eu singur în mâhnire, în suferinţi şi chin
Vasile Alecsandri
Vărs lacrimi de durere şi mult amar suspin.

Din istoria uitată a unei nații... În dulcea lună Mai când tainic luna plină
Şi mii de mii de stele pământul însenină
10 Mai Pe cerul vieţii mele s-adună negri nori
Ce-ntunec-al meu suflet şi-l umplu de fiori.
A venit din munţi un vultur
Şi ne-a zis: „Români Eroi, În dulcea lună Mai când păsările cântă
Ştiu un prinţ viteaz şi tânăr Şi armonii divine natura toată-ncântă
Ce-ar veni cu drag la voi. În mine-un glas de jale se plânge disperat
Dacă-l vreţi vi-l dau ca Vodă”. Ca viscolul de iarnă ce urlă-nfricoşat.
Noi cu toţii: „Să ni-l dai”.
Şi ne-a dat pe Vodă Carol, În dulcea lună Mai când dulci şi calde raze
Într-o zi de 10 Mai. Din soare se coboară şi totul înviază
Şi-a venit vulturul iară, Eu palid, în tăcere, plec fruntea la pământ
Şi ne-a zis: „Popor Român, Şi-ndrept a mele gânduri spre recele mormânt.
Eşti viteaz, de ce mai suferi
Jugul unui neam păgân?
Fă-te liber, dezrobeşte-ţi George Bacovia
Mândra ţară care-o ai”.
Şi noi liberi ne făcurăm Arminden
Într-o zi de 10 Mai.
Vulturul venit-a iarăşi Profil de burg gigant
Şi ne-a spus: „Popor Român, Și atmosferă rară,
Aţi luptat cumplit la Plevna Amar parfum de liliac
Duşi în foc de-al vostru Domn. Și bonduri de ghitară.
Vrednic e să-l faceţi Rege,
Într-o ţară ca în rai”. Plăceri
2
Şi noi rege îl făcurăm De–o zi de sărbătoare,
Tot în zi de 10 Mai. Voioase, vechi moravuri...
Zece Mai ne-a fi de-a pururi Spre câmp se duce
Sfântă zi, căci ea ne-a dat Și dumbrave
Domn puternic ţării noastre Eroua lume muncitoare.
Libertate şi Regat.
Ridicaţi cu toţii glasul Și după altă zi,
De prin şesuri, de prin plai, Post festum –
Să trăiască România Îndemnări de cruci
Ura! pentru 10 Mai! Pe străzi
Și în tramvaie,
Spre necesarul randament
Din monotona Muncă.
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 editorial 3-4 Situația difuzării presei de cultură, literatură și
Victor Rusu artă este trasă la indigo cu aceea din municipiul
Craiova, adică incredibilă, dezolantă inacceptabilă:
nici în cele 6-7 chioșcuri, câte au mai supraviețuit,
O realitate tristă, din zecile de chioșchiuri de ziare, de altădată, nu se
îngrijorătoare mai găsesc reviste de cultură și literatură, ci numai
presa cotidiană, locală și centrală. Reviste de
cultură, literatură și artă mai pot fi achiziționate, la fel
Cu toate că în ultimii ani, s-au tras tot mai dese și ca în municipiul Craiova, doar din două modeste mici
tot mai îngrijorătoare semnale de alarmă, în legătură spații amenajate în incinta supermarketurilor „Cora”
cu situația deconcertantă, dezastruoasă, a difuzării și „Carrefour”, situate tot la periferia municipiului, la
cărții și a revistelor de cultură, literatură și artă, kilometri distanță de centrul lui.
nimeni nu a întreprins nimic, dar absolut nimic, în
Nu avem niciun dubiu că atât situația difuzării
vederea ameliorării acestei stări de lucruri
cărții, cât și aceea a revistelor de cultură și literatură,
deplorabile, inacceptabile, revoltătoare, cu
cu mici, inerente deosebiri, este peste tot
consecințe dintre cele mai grave asupra literaturii și
asemănătoare aceleia relevată de cele două
publicisticii contemporane, a întregii noastre culturi.
exemple concrete, la care am apelat.
Am luat contact direct, recurent, cu realitățile
Pe plan național, deci, se manifestă, din păcate,
dezolante stupefiante, ale acestui domeniu și, în loc
aceeași nepăsare inexplicabilă, revoltătoare,față de
de orice comentarii, voi recurge la datele cele mai
destinul cărții și al tipăriturilor de cultură și literatură,
semnificative și revelatoare ale câtorva exemple
fapt ce va avea, indubitabil,consecințe nebănuit de
concrete, edificatoare și cu o mai mare forță de
grave pentru întreaga activitate și atmosferă
convingere.
spirituală și cultural-artistică a țării.
În municipiul Craiova, de pildă, care numără
peste 400000 de locuitori, important centru cultural al
țării, cu vechi și strălucite tradiții, nu mai ființează nici
o librărie și nici un chioșc de ziare. Presa și revistele
de cultură și literatură, pe lângă abonamentele
iubitorilor de frumos și informații, nu mai pot fi
cumpărate decât de la cele câteva „puncte de
desfacere a presei” din incinta unor supermarketuri
„Cora” și „Carrefour”, situate la 3-4km, la marginea
orașului.
În municipiul Drobeta Turnu Severin, înainte de
1989, funcționa cu o apreciabilă eficiență economică
o „rețea de unități de desfacere a cărții”, cum mai
erau numite librăriile, în termeni economici, în epocă,
„rețea” care cuprindea până și cartierele mai
depărtate ale orașului („Schela Cladovei, Gura-Văii,
etc.) și număra peste 20 de librării, foarte bine, ritmic
aprovizionate cu cărți noi, din toate domeniile științei, 3
tehnicii, culturii, literaturii și artei, tipărite în tiraje
mari, de neimaginat în zilele noastre, de către toate
cele 37 de edituri de stat.
Acum, în municipiul Drobeta Turnu Severin, mai
poți intra să cumperi o carte nouă în doar două mici
librării, ce-i drept, foarte judicios, cu pricepere și bun-
gust aprovizionate cu cărți de reală valoare, apărute
la cele mai importante edituri din țară. Doar două
mici librării, într-un municipiu cu peste 100000 de
locuitori și capitală a unui județ cu aproape 300000
de locuitori, în care nu mai există nicio altă librărie,
dar învață zeci de mii de elevi și căteva mii de
studenți. Ca să nu mai vorbim de miile de cadre
didactice, de alte categorii de intelectuali, de
nenumărații prieteni și iubitori ai cărții.
anul III, nr. 5/21, 2018, mai
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 neîncetat și nu își mai găseau mângâiere.
S-a dus o zi, s-a dus două, s-a dus trei, s-a dus zi
de zi, până când, într-o altă zi, nu s-a mai putut ridica
de pe mormântul lui. Legenda spune că în locul
acela, în urma fetei a răsărit un arbust cu flori mov-
albastre care miroseau ireal de frumos. „Dacă în Rai
miroase a dragoste, pesemne că și floarea dragostei
Rodica Bogdan noastre trebuie că are un parfum divin”, îi spunea
adesea fata tânărului pe care-l iubea tare. Oamenii
din acele locuri au numit floarea parfumată Liliac, de
Legenda florii de liliac la numele fetei: Lili, căci culoarea ei le amintea de
ochii violet-albaștri ai frumoasei Lili.
„Sub liliac De asemenea, legenda mai spune că cei care își
Sunt păsări dulci ce nu mai tac, fac mărturisiri sincere de dragoste sub un copac de
Concert de voci mângâietoare liliac înflorit sunt meniți să rămână împreună.
Sărmani cu inimi gemătoare, O altă legendă, de data aceasta desprinsă din
Uitaţi, dormiţi sub liliac.” mitologia greacă, ne povestește despre sentimentele
(Primăvara – Alexandru Macedonski) puternice pe care tânărul Pân, zeul pădurilor și a
câmpiilor, le-a nutrit pentru nimfa Syringă. Pe când
Dacă ați iubit vreodată cu adevărat, este imposibil aceasta se plimbă într-o zi prin pădure, vorbind cu
să uitați mirosul florilor de liliac care inundă văzduhul florile și cu animalele, tânărul i-a ieșit în cale și a
nopților de primăvară cu lună plină. „Floarea rămas uimit de frumusețea și grația răpitoare ale
memoriei” i se mai spune florii de liliac și se crede că nimfei.
este înzestrată cu puterea de a trezi amintiri în Fascinat și îndrăgostit pe veci, a încercat să îi
suflet… oricine o miroase retrăiește amintiri dragi, de vorbească Syringei, dar nimfa s-a speriat de
iubire, oricât de îngropate ar fi ele de negura uitării și înfățișarea zeului pe jumătate om, pe jumătate
a timpului. animal, și a fugit. Dorind să scape de urmărirea
Liliacul simbolizează primăvara însăși, reînnoirea tânărului și să-și păstreze jurământul de castitate,
exterioară și interioară, dar și încrederea. Liliacul alb nimfa s-a transformat într-un copac cu flori plăcut
vorbește despre puritate și inocență, poate chiar mirositoare. Când a încercat să o cuprindă în brațe,
despre perioada copilăriei și a tinereții, liliacul violet Pan a îmbrățișat un mic copăcel cu flori albe de liliac.
poartă umbre de mister cu sine și simbolizează Dezamăgit și trist, a oftat adânc, iar vântul a suflat
spiritualitatea, cel albastru – fericirea, pacea și printre florile liliacului, împrăștiind cel mai frumos
liniștea, liliacul în culoarea magenta – iubirea, miros din lume. Întristarea lui Pan nu a cunoscut
pasiunea, bucuria de a trăi (și de a fi în viață), măsura și de atunci a încercat să își schimbe și
bucuria de a învinge încercările vieții, cel liliachiu caracterul năbădăios și aprig, făcând bine oriunde se
(violet deschis) – prima iubire sau emoțiile primei ducea și vindecând pădurile și ființele care îi ieșeau
4
iubiri, liliacul roz – dragostea pură și prieteniile în cale.
puternice. Poate că nu întâmplător o floare care este
atât de mult asociată cu iubirea și loialitatea este O legenda nordică spune că florile de liliac apar
floarea reprezentativă pentru celebrarea celei de a 8- când primăvara alungă zăpada de pe câmpuri, iar
a aniversări a căsniciei. soarele se înalță pe cer, alături de curcubeu.
În vremuri de demult, spune legenda, trăiau doi Primăvara împletește razele soarelui cu cele ale
tineri care se iubeau nespus de mult. Atât de mult curcubeului și le îndreaptă spre pământ. Până când
încât își doreau să fie împreună pentru tot restul vieții ajunge în ținuturile Nordului, toată paleta de culori se
și după, dacă Dumnezeu îngăduia. Dar boala nu epuizează, în afară de culorile alb și violet, pe care le
iartă pe nimeni și, după o perioadă de timp, tânărul presară deasupra unor tufișuri cu flori mici, florile de
s-a îmbolnăvit crunt și nu a mai trăit mult timp. Plină liliac.
de durere și de iubire, frumoasă fată se ducea în
fiecare zi la mormântul lui și varsă lacrimi amare, de
dor și întristare. Ochii ei albaștri-violeți plângeau
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 poezie 5-18

Lenuș Lungu din iubire

Mă dizolv Voi curge lin

prin venele tale
în strai țesut
Viața mea pare să se oprească
din iubire
acolo unde nu pot vedea nimic
voi fi dans și foc
m-ai absorbit
la tine-n trup
și mă dizolv
te îmbăt de mine
un sărut pe ușa nopții
și te voi plimba
umbra mi se plimbă pe apă
prin sfere de extaz.
nu se scufundă
sunetul vântului adie
Stare
prin fire invizibile
îmi unesc valurile părul și gândurile
caut un refugiu În fiecare zi
într-un decor abandonat. este ziua speranței,
În fiecare dimineață
Sărut himer este dimineața petrecerii,
În fiecare seară
este seara unei tristeți
Aș vrea să fiu gândul tău
reînnoite...
să fiu umbra ce te urmărește
să ard în suflarea respirației tale
sărută-mă cu îmbrățișarea ta
mângâie-mi corpul cu dorul tău
aprinde-mi aripile spre orizont
să zbor pe culmi înalte
unde cerul plânge și suspină
în cenușa sufletului meu
întind mâna să-ți ating căldura
inimii tale
ca o himeră mă strecor
în parfumul tău
privesc la stelele în care te ascunzi
când închid ușa nopții
sărut optic în iluzii deșarte.
5

Lasă-mă

Vise spulberate
de vânt purtate
lasă-mă să te iubesc
fără să te abandonez
tăcerea mea în sărutul tău
dorul meu
un sicriu pentru sufletul meu
gânduri dureroase în furtuni se zbat
între bucurie și tristețe
în cele mai uscate arome
în inima inimii mele.
anul III, nr. 5/21, 2018, mai
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Toccata

Norii și-au pus, iar jupe cu crinolină

Și-n pași de horă s-au încins pe cer,
Tunetele-n rafale parcă-s strigături,
Iar ploaia se destramă ca un lăicer.
Maria-Ileana Tănase Picurii înnoadă cerul cu pământul,
Umezeala pătrunde până și-n vers,
Luna florilor Scamele din hârtie îmbracă penița,
Iar rimele jilăvite se așează invers.
Întâia zi de Mai s-a desprins de calendar, Vaporii-nmoaie, chiar foaia de hârtie
Dar colindă anotimpul în șăgălnicie mare, Poemu-i în pericol, de-a fi suprimat,
Primăvara o-ntâmpină cu alaiul ei de flori Dar prins în rama unei licențe poetice,
Și-aleasă a fost să defileze ca sărbătoare. Va respira, din nou, făr' a fi deformat.
Luna Mai a deschis larg porțile primăverii, Norii și-au pus, iar jupe cu crinolină,
Iar frigul s-a-mbătat cu miresmele florale, Curând fulgerul va dezlănțui toccata,
Soarele strălucește, chiar de nu-i arzător, Picurii pătrund printre versuri și rimă,
Dar va zâmbi lacom în lunile succesorale. Doar că poemul și-a înnodat cravata.
Codrul și-a încheiat toți nasturii înfrunzirii
Și păsările au zidit cuiburile, de mult timp, Marele confluent
Pe șevaletul naturii pânza are altă culoare
Căci Florar îi luna ce tivește noul anotimp. Alerg, din greu,
Mai sau Luna Florilor e un rai înmiresmat, pe pista unui gând,
Iar Zeița Primăverii l-a ales reședință-palat, târziu am înţeles
De unde exaltă mirifice simfonii parfumate, că timpul nu dă rest,
Fără de care Florar ar putea fi ușor egalat. peste duritatea tăcerilor
am presărat rozmarin
Periplul unui destin până s-au destrămat
în versuri însetate
Gânduri multe au cochetat cu pălăria timpului, de buzele amintirilor...
dar cu câteva dintre ele, defel, nu s-a asortat un revers al medaliei,
și totuși, unul rebel s-a gătit cu jobenul răbdării, fără de care tăcerea
întotdeauna, am simțit că destinul l-a escortat. ar fi ajuns năucă,
Pașii mi s-au încurcat prin deceniile fulgerate, iar foșnetul gândului
6 iar o putere ancestrală, necontenit, i-a protejat, nu s-ar fi condensat,
sufletul mi-a fost învăluit de un ecou-exortație, în boabe de rouă,
un îndemn, ce-n clipe de răstriște m-a-ncurajat. sub podul palmei.
Într-un târziu, pașii au ajuns pe drumul hărăzit, Apele emoțiilor au spart
steaua călăuză m-a pătruns cu lumina-i divină, digul adâncurilor şi cuvântul
un cânt de harpă a dezmierdat sufletul neostoit spirală şerpuieşte,
și lumina a hrănit poemele-flori pe-a vieții colină. între malurile poeziei,
Am crezut, totdeauna, că drumul se va schimba, până la întâlnirea
periplul unui destin și-a găsit odihna prin cuvânt; cu marele confluent, cititorul!
lăuta din suflet, fereastră spre lume... chiar altar,
iar un pareu din poeme-mi va fi ultimul veșmânt.

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Ioan Muntean 15 castane

11 plăceri castaniul
în comoara lumii
am o plăcere deosebită şi creaţia lui
să pot zbura dedesupt putem să n-o fi auzit
şi să împrăştii caii ţăranului din cauza motorului
ce protejează viitorul
fără să scoată dintr-însul bucurii cresc milioane de spânzurători
şi noi felinare să rătăcească pe degetul pe palma ta vândută
ce mă iubea pe degetul retezat de poezii
din Beethoven
12 degete precum bezna se pricepea
la sărutat
degetele mele fără oprire
frumos se mântuie
noaptea poţi fi auzită din domuri
când stau pe stânci cu timpul uriaşă te desprinzi
cu spirit incandescent
şi-ţi mai număr şi atunci
matematic
din cupolele uriaşe ce te alcătuiesc
în cuvinte de culoare
câteodată rugăciunea curge inspirată
şi scriu în penumbre
cum împiedică credinţa oarbă
care abia o fredonez
şi autorii vremii trecute
mânuiesc un troc

13 amintiri

amintiri peregrine
cine ca tine
e așa atâta vreme 7
cât stă degeaba
un timp zăcând

înfrigurarea ce străluceşte
pe pleoapă
vreau să-mi citească poveşti
de furat lucruri ciudate
să ştii că toată lumea
merge către sine
cu plăcere deosebită
vreau să-mi contabilizez
propria-mi înfierare
în fumul pieziş al laşităţii
anul III, nr. 5/21, 2018, mai
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Gabriela Mimi Boroianu
Nostalgiile cuvintelor (3)
şi mor, și învii
și mor, și învii
și mor, și învii
de-atâtea ori
cât va fi nevoie
până timpul tău
se va așeza în mine
și clipele mele vor trăi în tine
ca o bătaie de inimă
și zilele mele
se vor înmulți cu zilele tale
până vom deveni
cei mai bogați de pe pământ
și nici măcar moartea
nu va putea să ne despartă
Nostalgiile cuvintelor (4)
m-am rezemat de noapte...
îți purta slovele prinse la tâmplă
iar pletele ei înzorzonate cu stele
mă înlănțuiau în moliciunea lor
a șoaptelor
8 şi mă dezbrac de mângâierile tale
aș fi vrut să ai niște degete lungi
cât un meridian
să mă străbați cu ele peste suflet
și până dincolo de mine
să mă aduci înapoi în starea aceea
de beatitudune
în care rămâneam agățată
după ce buzele tale
își scriau poemul
pe interiorul pielii mele.
m-am rezemat de noapte
ca de tine
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
și te tac
cum tace lava
sub coaja pământului
așteptând dezlegarea
Nostalgiile cuvintelor (5)
mă întreb când a făcut Dumnezeu
Moartea
Viața pare doar un popas
în lunga călătorie
în care-i suntem însoțitori...
sau poate Moartea
a fost mai întâi
iar viața e doar un capriciu al
Creatorului
ca o evadare din monotonie...
ca o vizită la Grădina zoologică
în care noi suntem
cei din spatele gratiilor
și ne primim zilele în rații
sau ca la o piesă de teatru
în care Moartea e regizorul
ce poate modifica
oricând
scenariul după starea-i de spirit.
Nostalgiile cuvintelor (6)
un aer rece vine așa
dinspre cuvinte
iar tu ești mai posac ca o zi de toamnă
ceva mai aproape ca moartea
și mai departe ca viața...
ca de o haină prea largă
și mă încalț
cu papucii pe care mi i-ai dat
și pornesc prin viața asta
ca un fum ce-a părăsit focul
și mi-e rece
din ce în ce mai rece
cu cât ajung la cuprinsul acestei cărți
pe care nu știu cine
a numit-o atât de absurd „noi”…
 Cornelia Dița
Scriu pentru tine
Scriu pentru tine, Mamă Țară
și tot alaiul florilor de vară
cu gândul meu frumos, ți-l dăruiesc,
căci unul mi-este gândul, românesc!
Am încercat s-aleg un vers anume,
dar ce cuvinte despre tine ar spune
că ești pământul ce m-a hrănit mereu,
tu, poezie a sufletului meu?
Spre inima ta, încerc să-mi fac o cale
bătătorind cu gândul plaiurile tale,
culori de curcubeu în orice colț o să-ți sădesc,
unde cavalul cântă cu suflet românesc!
Eşti!
Ești... dar câte nu poți fi,
și seară caldă, nopți târzii,
rimele mele-n poezii,
și macii toți de pe câmpii!
Te văd aevea-n muzică, în vers,
în flori de liliac, și în întregul univers,
ca o nălucă în tot ce mă-nconjoară,
ești... rana mea ce n-o să mă mai doară!
Și dacă ești în gândul bun ce mă îmbată,
și în culorile sfârșitului de Mai,
poate îmi spui ce eu îți sunt, vreodată,
tu... ce mi-ai zis că-s stropul tău de Rai!

Scriu pentru tine, Mamă Țară,

rotundă ca o pâine și dulce și amară,
cunună-ți împletesc din spice, maci și
albăstrele,
Ție, pământ de dor al gândurilor mele!

Colţ de Românie

Aici, în colț de Românie

pe malul Dunării bătrâne,
e un oraș mirific, colțul meu de glie,
și fiecare stradă, povestea lui îmi spune!

Ce stradă nu mi-ar povesti despre un pod, 9

ce peste Dunăre o veșnicie a dăinuit,
că la trecut odată mulțimea de norod,
cu gânduri necurate l-au râvnit!

La mal de fluviu, mai străjuie cetatea,

cu ale cărei ziduri astăzi ne mândrim,
cu-naintașii dar și cu libertatea
ce-o prețuim în suflet, și-o iubim.

Aici, în colț de Românie,

chiar dacă mâine ar suna trompeta,
ne-am strânge în unire pentru glie,
și pentru un oraș, numit Drobeta!

anul III, nr. 5/21, 2018, mai

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Paul Rotaru
Amamus amatis amant
Mulți îndrăgostiți își validează
Axiomele pe-un colț de rai,
Contestând iubirii, cât durează,
Soarta cărăbușilor de mai.
Pasiunile mistuitoare
Care-i sorb atunci când îi ating,
Ca un foc de paie sunt: ușoare.
Tot atât de repede se sting!
Unii, mai constrânși decât arată
În principii ce și-au însuşit,
Nu pricep că dragostea curată
Are și-nceput, dar și sfârșit.
Inima palpită la icoane
Într-un ritm frivol, dar anodin
Și adoră soclul unei stane
Prin elogiul fals și cabotin.
Alții, cei mai mulți, văd ca prin ceață
Umbra unui zvon de infinit
Și, de-atunci, nădăjduiesc o viață
Împlinirea când vor fi murit.
Dragostea de-un ce infim le spune
Că-n vacarmul lumii e-un mister:
Orice suflet are, când apune,
10
Partea lui de astru și de cer!?
Corul de iubiri liliputane
Vine dintr-un hău necunoscut,
Însoțind instinctele umane
Până când rezerva și-au pierdut.
Și apoi, elanul tinereții
Se consumă într-un dor incert
De savoarea candidă a vieții
Care piere iute în deșert.
Paradisul e-un decor schismatic,
Accesibil numai câtorva.
În demersul ăsta problematic,
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Nu e loc și de părerea ta.
Regăsește-te pe culmi de noapte!
Poartă curcubeie de granit!
Dincolo de vise și de șoapte,
Se confundă tot ce ai iubit.
Poți să semeni unor siluete
Fără fond și chip, oricât ai vrea.
Forma dezgolită de regrete
Să te țină viu, nu va putea.
Dă iubirii tale trecătoare
Orice sens pe care îl dorești.
Toate astea nu sunt noi sub soare,
Ci perpetuează vechi povești.
Clipa cea infinitezimală,
Rezervată ție pe pământ,
E la fel de aspră și banală
Ca orice se spulberă în vânt.
Tot ca dragostea ce te ridică,
Aparent, deasupra tuturor,
Nu-i nimic în lumea asta mică
Nici mai nobil, nici strălucitor.
Vrei să dai iubirilor gregare
Rațiuni absurde ce s-au scris
În răstimpuri vitrege și care
Multă vreme ți s-au interzis?
N-am să neg că-n lupta ce persistă
Doar în fuga oarbă de sfârșit
Nicio împlinire nu există
Ca să mori și tu mai fericit.
Vieții tale crude și anoste
Dă-i splendoarea unei poezii.
Amăgirea asta o să coste
Marele-ntuneric într-o zi.
Evadarea din realitate
Se arată, la un ceas tardiv,
Mai periculoasă decât toate
Plângerile tale de captiv.
Poate că acum îmi vei opune
Perimate legi și dumnezei –
Dacă tu pe toate le vezi bune
Și te fac mai bun, rămâi cum vrei!
Însă ele nici nu validează
Dragostea expusă-n evantai,
Căci iubirea are, cât durează,
Soarta cărăbușilor de mai.
 acrobatic
Ovidiu Dinică dragostea nu are efecte adverse
umple sufletul cerului
optimist ea plânge sătulă de
amurg în ambalaj de plastic
învăț greu să mă mint
știu bine acest lucru insomnii
lupt să mă înțeleg
să-mi surâd dimineața în oglindă insomnia topește amintirile
zugrăvesc timpul din creuzetul de
cu focul iubirii imagini dispuse să joace
nu bag în seamă ridurile în colaje realitatea
nici crampele culorile se erijează
ce-mi fură nopțile într-o imensă ipostază a erorilor
cu inima repet gânduri stând la rând să-ți prindă nervii
într-o sănătate teribilă în bucla emoțiilor
desfac mantia morții din capcanele sub mâna timpului
minții mintea înfierbântă creierul
ești o faclă
transparența arzi dioptri în metafore
sânii calzi ai destinului
uneori visul devine greu pe fruntea încinsă de vanitatea autorului
aripile îi sunt tăiate smulge efemerității zâmbetul
nesomnul minții
așternutul mototolit
transpirația nervoasă
trupul lovit
de neuronii inimii
o inimă cu pulsul mărit în aorte
cuprinde stelele
gata de explozia ce va tăia
respirația secundelor
totul devine alb intens
capătă fragilitatea ploii

farmacista 11

printre rafturi și flacoane

cu parfumul amiezii
ochi cât răsăritul
împung lumina cu teamă
să nu sfarme tăcerea
sânii două petale de crin
pătrund prin halatul alb
așteaptă vocile gri ale zilei
recomandă zilnic
pacienților
tratamentul cu iubire
le zâmbește
anul III, nr. 5/21, 2018, mai
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 În neam

Rădăcina mea-i amară,

Însă roadele sunt dulci,
Mă gândesc cum te mai culci
Constantin Mîndruţă Fără mine, fără seară.

În trecut am şi prezent
Nu mă dau banii afară,
Nu trăiesc printre năluci,
Unii caută ce-am fost,
Că nu pot vedea ce sunt, Nu mă uit printre uluci,
Un rod în pumn de pământ Nu-s om simplu de la ţară.
De la Duhul Sfânt cu rost.

Dar mai am decât un tată

Rău îmi pare că nu-s prost,
Şi o soră căpiată,
Să nu scriu, să nu cuvânt,
Cumnat, nepot nesimţiţi,
Unii caută ce-am fost,
Că nu pot vedea ce sunt.
O mătuşă, ceva veri,
Degeaba ajung cărunt, Însă toţi neaveniţi,
Tot mai am un preţ de cost, Ăsta sunt, ce poţi să-mi ceri?
Eu nu pot să fiu anost
Şi nu umblu cu mărunt, Cu unii părinţi
Unii caută ce-am fost, Când stau cu unii părinţi,
Că nu pot vedea ce sunt.
Simt că am trăit degeaba,
Moşul, dacă făcea laba,
„Cuget, deci exist”
Baba nu năştea-ntre dinţi.
Cugetarea, de-i adâncă,
Cu ea pot să mă alin, Căci copiii lor cuminţi,
Chiar dacă mai şi suspin,
Nu-s născuţi să-şi facă treaba…
12 Vreau să fiu ca şi o stâncă.
Când stau cu unii părinţi,

Că minciuna îmi mănâncă Simt că am trăit degeaba.

Sufletul rămas senin,
Cugetarea, de-i adâncă, Când e moşul, e şi baba,
Cu ea pot să mă alin.
Nici măcar nu sunt la sfinţi,
Nu vezi, bre, că mereu minţi!
Doamne, Ţie mă închin,
Nu mă depărta de muncă, El e robul, ea e roaba…
Că nu umblu după şuncă
Şi nu beau din pumn străin... Drag mi-e cu aşa părinţi!

Cugetarea, de-i adâncă.

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Rup umbra ideilor, chiar dacă doare
Dorina Pop Și-nlătur praful în surdină.

Creativitate amânată ACŢIUNE

Cu sufletul scăldat în natură
Aleg personaje din flori,
Gust din cafeaua cu lapte
Le mut în ființă (fără ură)
Și tastez, cu mâna dreaptă,
Oare polenul va creiona comori?
Gânduri transformate-n șoapte
El, Hamlet, face festinul
Chiar de slova-mi e inaptă.
Shakespeare e doar musafir,
Cu spada-și croiește destinul
Am scris versuri, cred că șapte,
Se mută-n polenul din trandafir.
Însă-s lipsite de „faptă”.
Dumas doar zâmbește-n condei
Gust din cafeaua cu lapte
Când D'Artagnan fuge-n crin,
Și tastez, cu mâna dreaptă,
Iar Tolstoi rămâne holtei
Căci Anna-i mușcată cu venin.
Cuvinte seci și necoapte
În satul fără bibliotecă
Ce stau blocate pe-o treaptă,
Plânge-n salcâm Moromete,
Căci pe coală-i încă noapte
Căci Goe cade pe potecă.
Și metafora așteaptă
Din ghiocel devine... burete.
Să gust din cafeaua cu lapte.
EPILOG
Pulsul valurilor matinale Polenul din personaje s-a-ncurcat
Solicită ajutor unui cuvânt,
Tăcutele răni nu mor, ci mistuie, Acțiunea în alergie s-a mutat
În taină, ca o toamnă obosită Și zboară spre editură pe-o creangă de vânt.
Care-a pierdut aroma de gutuie
Și plânge, de tristețe molipsită.

Tăcutele răni ni se-nfig în carne

Plimbându-se-n artere zâmbărețe
Și se adăpostesc ca niște goarne
În pulsul ce refuză să înghețe.

Tăcutele răni se cicatrizează?

Posibil, însă-ntr-un timp îndelungat.
Până atunci în clipă difuzează –
Nesiguranță-ntr-un destin promulgat.

13
Tăcutele răni, ia-le așa cum sunt,
Cu fire albe, lacrimi, poate... greață,
Însă nu uita un singur amănunt:
Cuprinde iubirea, în dimineață!

Manuscrisul polenului

PROLOG
Din goana cuvintelor demodate
Au rămas doar ideile și-un gând
Care-mi impune să le așez într-o carte
Și-ncep cizelându-le rând pe rând.
Îmi plimb sentimentele-n soare
Și gândul îl scald în lumină

anul III, nr. 5/21, 2018, mai

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Acel loc în care intri cu
sufletul desculţ

Poezia mea
răsare odată cu soarele
și-mi încălzește sufletul în primăvară,
Aurelia AlbAtros acel loc în care intri cu sufletul desculț
iar gândul se desfată
într-o oază de linişte şi reculegere…
Trecutele zvâcniri
Simt, foarte curând poezia
îmi va scrie poemul zborului
Au înflorit castanii
printre cuvinte și fraze
și totu-i sărbătoare,
ca un miraj
au înflorit castanii
pe care îl îmblânzeşte sufletul
în parcuri cu-amintiri
în îndepărtatele țărmuri
căutând în zări albastre
unde poți zbura precum o pasăre
trecutele zvâcniri,
și trebuie să te opreşti
au înflorit castanii,
privind mai profund,
flăcări arginti,
tot mai profund, până vei reuși
sfidând vremelnicia
să-ți desprinzi sufletul de adâncuri.
în freamăt de poveste
în primăvara plină cu iubiri...
Univers fără de margini
Au înflorit castanii,
policandre verzi
Univers fără de margini
în care ard chemări firești,
vis tandru de iubire
au înflorit castanii
flori de tei și margarete
ca în fiecare an
fluturi în sarabandă
în lumea asta mare,
ce zboară-n
încărunțiți de floare
universul viselor.
au un singur gând,
Univers fără de margini
vor sta înfipți acolo
prinzi în plasa ta
privind nedumeriți
vise, îngeri, clipe efemere,
cum mișună perechi,
colorând al timpului fir
perechi de îndrăgostiți.
cu frumusețea ta.
Univers fără de margini
Au înflorit castanii
14 cerni praf de stele
în primăvară ca freamătul
peste vise și poeme
unei mari iubiri
ca un voal de transcendență
ce înflorește-n fiecare an,
să unească veșnicii
au înflorit castanii
praf de stele-n armonii.
și totu-i sărbătoare,
hai vino, mână-n mână,
la nunta lor cea mare
pe care ne-o dorim.

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 apoi un pantof scâlciat
Anişoara Iordache o mănușă ruptă
câteva litere găsite pe pietre.
experienţe
3
în tindă
1
copilul
copilul
se juca cu mașinuțele
a pus o sămânță în pământ
iar părinții
a doua zi
în câmp
un lujer i-a atins călcâiul
adunau porumbul
după un timp
o floare galbenă
oamenii
i-a dat binețe
au făcut
o manevră greșită:
oamenii au
o rachetă balistică
grefat floarea pe un cer
explodă aproape de țarină.
înnorat plin de spaime și confuzii
– vreau să vorbesc cu tata și mama-a șoptit copilul
treptat
floarea și-a pierdut strălucirea
pe ale copilului palme
exuberanța
printre lacrimi
deveni movilie
erau:
cadaverică
o bucată dintr-un meteorit
un pantof scâlciat
vreau floarea înapoi-a spus plângând copilul
o mănușă ruptă
oamenii
câteva litere găsite pe pietre.
i-au adus
mai întâi o bucată dintr-un meteorit
apoi un pantof scâlciat
o mănușă ruptă
câteva litere găsite pe pietre.

2
copilul
a găsit pe prispă
rătăcit
un puișor de mierlă
i-a adus repede
câteva grăunțe de grâu
și o cănuță cu apă proaspătă 15
de la izvor

oamenii
au luat micuța zburătoare
și au grefat-o
pe trunchiul unui copac spinos
pasărea și-a pierdut strălucirea
deveni movilie
cadaverică

unde-i mierla? – a țipat copilul

oamenii
i-au dat
mai întâi o bucată dintr-un meteorit
anul III, nr. 5/21, 2018, mai
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Nicoleta Mija
O scoică…
Ia-mă de mână şi priveşte-mi ochii,
În zorii un asfinţit, la venirea serii,
Despleteşte-mi părul, să te acopăr,
Simt în mine numai neastâmpăr.
Iubeşte-mă cu zâmbetul tău cald,
Vin peste noi nopţi de smarald,
Atinge-mi inima cu un trandafir,
Să nu mă zbat şi iubire să respir.
Şterge-mi cu iubire prima lacrimă,
În liniştea iubirii, niciodată spaimă,
Nu te speria, este lacrima fericirii
Inima-mi bate acum multe armonii.
Iubeşte-mă cum pasărea iubeşte cerul,
Cum poetul iubeşte mereu condeiul.
Mai priveşte-mă odată cu ochii tăi,
Ascultă-mi ale inimii repezi bătăi.
16
Să alergăm de mână în marea albastră,
Două trupuri calde şi iubirea noastră
Culege o scoică numai pentru mine,
Păstrez în ea dragostea pentru tine.
Nu mă grăbesc să cresc, rămân copil,
Câteodată alintat şi de multe ori dificil,
Parcă mă cunoşti bine, de o veşnicie,
Iubite zâmbetul meu numai de tine ştie.
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Pendulul
Să deşirăm al nopţii noastre mare ghem,
Pendulul ticăie mereu cu un aer boem.
Ne sărutăm fericiţi printre ramurile cerului,
Iubirea noastră se agaţă de razele visului.
Ghemul se deşiră încet întreaga noapte,
Pendulul ani mulţi cuprinde în şoapte.
Zâmbim frumos, îmbrăţişaţi ne sărutăm,
Visători boemi în versurile iubirii cântăm.
Fericiţi strângem multe fire în ghem iubite,
Pendulul ani cuprinde, clipele îndrăgostite.
Un fir adună în el florile colorate şi stele,
Când îl deşirăm, adunăm toate amintirile.
Se agaţă mereu de mine doar o roză albă,
Pendulul adună clipele iubirii într-o salbă.
Acum bate noaptea, este frumos luminată,
Ghemul dispare atunci când ziua o să vină.
Strângem în suflet ghemul iubirii şi fiorul,
Pendulul iar cântă şi caută în clipe dorul.
Într-un amurg ce trece din iarnă spre vară,
Deşir ghemul iubirii din toamnă în primăvară.
Petale de trandafir
Sărutul tău... petale de trandafir,
Închid ochii numai iubirea ta respir.
Cu petale albe şi roşii mă mângâi,
Ai fost şi eşti iubirea mea dintâi.
Sorbim din nectarul iubirii noastre,
Un zbor de stele prin zările albastre.
Adesea mă ascundeam prin petale,
Mă găsea mereu vraja iubirii tale.
Acoperiţi de multe miresme şi culori,
Ne ascundeam în adâncul mării deseori.
Printre scoici, corali şi spuma mării,
Adormeam îmbrăţişaţi la venirea serii.
Multe petale se scurg acum prin amintiri,
Ascundem în mare bine ale noaste iubiri.
Valul mării peste noi adesea venea,
Ne ascundeam bine sub… petala mea.
 după colț,
Eugenia Rada Ioniță misterul îngroapă
în unda albastră.
În mişcarea neantului...
Rânduri pierdute
În mișcarea neantului,
diplomația își punea mânușile de catifea Stăpânul timp e străin
să protejeze pumnul pe câmpul plin de flori,
la lovitura adevărului... vrăjitorii se jucau cu înălțimea
și vântul mătura orice urmă.
Numai așa se putea cumpăra din târguri,
duzini de minciuni și suflete moarte. Întâmplârile reveneau într-un cerc
Praf dat în fața oricui și dintre toate, și glasul apostolilor
acoperiți cu o banderolă sunt ochii. urna dinspre catedrală
un fel ce nu putea fi oprit
S-a putut întâmpla
că pe calea plină a mărăcinilor, Însemnările continuau pe foi
tranzacția aceea stupidă pe lanurile pierdute...
era alta
fiindcă ea nu putea fi mințită niciodată Veneau în lanț alte primăveri
împreună cu iernile și verile
Cai verzi ca într-un cerc.

Caii și-au pierdut copitele

fiindcă se scăldaseră în apa smaraldului,
rinocerii și-au uitat coarnele
de frica țânțarilor...

În umilința zilelor,
zările deșertului se uneau în chipuri
în beteala aerului.

Uite, în somn aveau loc jurămintele

își făcea loc un strop de poezie
de dragul așteptărilor.
17
Uluire

Se agățau de turn
părți de lună
într-un miraj
pe care sulfina
se apleca tăcută și sfioasă.

Pe piscuri
mâinile nopții
se împreunau a rugă.
Capătul lumii,
anul III, nr. 5/21, 2018, mai
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Ce nu sunt
Văzute încă
Spre acelaşi scaun
Pe care se va odihni
În zilele ştiute
Cel ce va ajunge primul
Pentru întronarea
Eugen Dulbaba Fără sceptru
Şi alai
Deceneu Sfântul Unică
Definitivă.

Tu, preotul meu

Sfinte Deceneu
Prin insomnii, visuri şi vise
Vino să-mi mângăi
Sufletul dintâi Mărturii despre nesomnul
. Care a fost
Căci acum iată Sunt visele rămase
Inima mi-e moartă În grele plictiseli
Şi la tine strigă După prea lunge nevisări
Nu vrea să se stingă: Acum e dimineaţă
. Poate o noapte
Pune în trupul lui Va veni
Raza Duhului În care visele
Şi să fie iară Destoinice sub lună
Ca odinioară Vor desfăta pe nedormitul
. Ce poartă visuri mari
Astfel ea ţi-a zis Despre uitatul somn.
Iar tu i-ai promis
Că mă faci să fiu
Cu spiritul (sufletul) viu Echimoză
.
Cei de jos, privească După ce întreaga viaţă pământească te-ai lovit
Fapta preoţească pretutindeni de aceeaşi Idee Monolit-
De la cel Mereu Dumnezeu – cât de plictisitoare, râncedă şi
Sfântul Deceneu. lipsită de conţinut îţi va fi întâlnirea cu Ideea
18 „Pipăibilă” şi Definitivă din Lumea în care
Catren numai Aceasta contează şi se întâmplă.

Este o blasfemie
Să n-aibă în buzunar o mie Capriciu – Echimoză
Căci cu folos îi risipeşte
Nu în zadar îi investeşte. Mă reprezinţi în faţa celor Predispuşi din lumea
măsluită unde concesiile se află în gene,
Celui cum va fi trădările în epidermă şi circumvoluţiuni iar
faptele măreţe se întâmplă mincinoase la
Din toate vedere doar ochilor dispuşi spre recunoaştere,
Să vă fie începutul camuflaţi de pleoapele ce nu trădează bezna
Pe drumuri unde Falsul este Rege.

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Costel Avrămescu
Rondelul dorului
Mă las purtat de-un gingaș fior
Când mă cuprinde dorul de tine;
Pe aripi de-amintiri, mă scobor
În trecutul cu luciri adamantine.
În această lume de miraj.
Fericirea însăși e-un ecleraj
Pe ecranul vieții limitativ
Ce se proiectează imaginativ
Într-un simplu scurtmetraj,
Chiar dacă totu-i relativ.
Dialog mineral - tristih

Mă-ncinge-ades ceva ispititor – De ce unele inimi sunt diamante şlefuite

Cu-nțelesuri adâncite-n mine,
Mă las purtat de-un gingaș fior
Când mă cuprinde dorul de tine.
Când luna se-oglindește-n pridvor,
Visul se chinuie dorul să-mi aline,
Și-mi pune-n ochi al lacrimii izvor.
Păstrând speranța vremii care vine,
Mă las purtat de-un gingaș fior.
În timp ce altele, simple pietre rostogolite?
– Pentru că bat efemerul în cadenţe diferite.
Inima este mai educată –
distih
Numai cu cerneala inimii şi tocul pătimaş
Poţi scrie cuvinte frumoase pentru urmaş.

Rondelul casei părinteşti

În Șesuri, pe limanul Tazlăului Sărat,

Mai dăinuie timpului casa părintească;
Vântul nostalgiei, cu duioșie, presărat,
Iute, mă-ntoarnă, de ea să-mi amintească,

Peste bariere de timp, cu pasul scăpărat,

Unde copilăria avea să-mi înflorească,
În Șesuri, pe limanul Tazlăului Sărat,
Mai dăinuie timpului casa părintească;

Chiar dincolo de viața pământească,

Dorul meu se va-nfrupta înflăcărat
Cu-această hrană dulce sufletească 19
De care nu voi fi niciodată dezbărat,
În Șesuri, pe malul Tazlăului Sărat.

Rondelul mirajului

Chiar dacă totu-i relativ

În această lume de miraj,
A triumfa presupune curaj
Și-un feedback confirmativ.

Iluzii, în al vieții anturaj,

Se vând în mod speculativ,
Chiar dacă totu-i relativ
anul III, nr. 5/21, 2018, mai
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 și mai abitir specificul încăperii. Ospătarul, jovial,
chel, cu obrajii înroșiți, le puse urgent pe masă
meniurile. Se comporta de parcă îi cunoștea de-o
viață întreagă și îi dădea atenție mai ales
Buldozerului, care se grăbi să îl anunțe că nu aveau
nevoie de ele, însă ospătarul care era și chelner și
patron al locației, se prefăcu că nu îl aude. Fostul
proză 19-32
șofer și actualul client își studia meniul cu indiferență
Adrian Scriminț și mimică tâmpă:
– Eu n-am niciun ban la mine, doar ceva mărunțiș
Repugnare șşi extaz (capitol ce mi-a rămas pentru parcare.
din romanul Răpănoşii – a – Eu n-am venit să cheltui! trecu de la glumă la
doua parte) profundă seriozitate și Sabin Nebunu. Orice venit,
orice sumă, trebuie să dau aproape totul ca să mă
pun bine și să deschid anumite uși, că-i greu la
– Nu mă lăsa aici, Buldozere! Lasă-mă oriunde,
răcoare, i-un sistem și mai corupt decât statul…
numai în pădure să nu mă lași!
Tăcu. Nu era cazul de lamentare. Cei care își
Mașina se opri, lăsând-o să se apropie, însă nu
exprimaseră neputința își întoarseră capetele spre
prea mult, doar atât cât șoferul să se facă auzit:
Godean, în zadar și cu timiditate, căci o uniformă
– Lasă Prințeso, că aici o să-ți găsești prințul. Nu spălăcită de militar nu le inspira avuție.
așa pățesc prințesele adormite, își așteaptă prinții ca
– La noi soldele se ridică atât cât să îți ajungă de-
să vină în pădurea fioroasă și să le sărute?
o perie, o pastă de dinți și trei pachete de țigări pe
Mașina scrâșni din nou, cu răutate, de teamă ca lună. În rest… bagi muncă, militărie și arest de te ia
nu cumva ponderabila domnișoară să îi pună mâna dracu…
pe mânerul portierei din spate și să năvălească cu
– Nici nu ne așteptam ca tocmai tu să contribui cu
forța înăuntru.
ceva, stai liniștit! îl împăciui Buldozerul, cu un glas
– Buldozere, nu fă prostii, Buldozere! Nu mă lăsa plângăcios, ce-i drept.
singură în frig!
Își scrută pe rând tovarășii, trăgând din răsputeri
Mașina opri din nou, dându-i parcă a înțelege că de timp cu studiatul amănunțit al meniului. Își
totul fusese doar o glumă. Angelica se porni pe controlă apoi toate buzunarele și le cercetă
zâmbete, îi iertase pe toți trei. Gâfâia, pe când venea conținutul pe sub muchia mesei.
repejor dintr-o oarecare depărtare. De pe geamul din
– După cum vă spuneam, mi-au mai rămas ceva
spate zbură și cojocul îmblănit al fetei. Șoferul privea
bănuți prin buzunare, puși cu intenție ca să îmi
apoi prin lunetă cum o înghițea cu lăcomie
ajungă de parcare…
întunericul. Râdeau pe urmă copios de glumele pe
care le făcuseră pe spatele fetei. – Câți ai? scânteiară cu interes ochii Nebunului.

– Așa-i trebuie dacă se pune cu mafia!
20
concluzionă Sabin Nebunu…
Moara de vânt se străduia din greu să imite
tradiționala și democratica Olandă. Și nu se putea
spune că ar fi avut vreun oarecare succes în această
străduință de imitare: roata nu i se mișca, era pusă
doar de decor, iar din interior nu răzbăteau ritmurile
muzicii flamande, ci influențele turcești, grecești,
sârbești și arabe, luând cu succes naștere din ele
oarecum și cele actuale, românești. Când pătrunseră
înăuntru se loviră strident de canapelele de pluș roșu
și fețele de masă de catifea roșie. Aceleași lumini
roșii emanate de jeturile reflectoarelor, personalizau
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
– De-ajuns cât să ne facem de râs! îi repanică
grăsanul. Voi chiar nu aveți nimic?
După o căutare amănunțită, Nebunul îl anunță
panicat:
– Eu am puțini, doar un leu și cincizeci de bani!
– Dă-i încoace! Buldozerul îi strânse cu sârg și îi
alătură celorlalți, după ce îi cântări pe toți cu drag,
înroșindu-și cu rușine obrajii.
– Eu nu am niciun ban! se grăbi și Andrei Godean
să se scoată din încurcătură, fără să i-o ceară
nimeni.
Virgil Simion, zis și Buldozerul, își scruta cu niște
ochi bulbucați căușul palmei în care ținea mărunțișul.
Rămase cu ea suspendată în semiîntunericul străjuit
 de subtilele reflectoare roșii pentru un timp cam comportă-te ca atare! De unde vrei să îi pui taxă de
îndelungat. Închise pe urmă pumnul și îi vârâ grijuliu protecție? Din pârnaie?!
în buzunar. Oftă a necaz și le zise: – Înțelepte vorbe îți grăiește gura, Godene! i se
– Tâmpita aia de Angelica avea bani. E una simți recunoscător Buldozerul, mulțumit că nu trebuia
dintre mult prea fericitele care au privilegiul să mă să fie el cel care trebuia să îi facă educație.
mă întrețină, o proprie plătitoare de taxe și impozite. Într-adevăr, cei care se desfătau în brațele
Uite că la bani nu m-am gândit, că n-aș fi lăsat-o tinerelor balerine și își mângâiau urechile cu muzică
singurică în mijlocul codrului nici în ruptul capului, bună erau din clasele sociale net superioare. Unii
sărăcuța. În felul ăsta… am făcut un fel de pana aveau la gât lanțurile de platină sau de aur atât de
prostului. groase, încât de-abia mai puteau să își ridice
– Hai să mergem după ea! îi sfătui omenește căpățânele, alții aveau ghiulurile de la degete mari
Godean, prinzând brusc sentiment în momentul de cât nucile, iar dacă nu aveau aceste accesorii, se
față, când află că voluptoasa creatură poseda o puteau liniștiți afirma prin rafinata vestimentație:
sumă importantă. pantofi de piele decorați cu ciucurei, sau șalvari rari
Buldozerul râse, a panaramă: întâlniți pe piață, de culori diferite: verde kaki, vinișiu
sau roșii, de proveniență turcească. Fetișcanele
– Prea târziu, or fi mâncat-o lupii.
amintiților aristocrați, sau nevestele, erau deosebit
Pentru câteva clipe râsul îi fu estompat, deoarece de frumoase, împodobite până la eleganță, conform
dădu de la depărtare ochii cu patronul.
cu moda vremurilor, cu părul lăsat să curgă sau
– Hai să inventăm ceva, să ne sustragem de aici strâns în coc, cu colierele de rigoare și rochiile
cu diplomație! încerca din răsputeri să își apere eclatante de seară, cu brățări de aur la încheieturile
onoarea. picioarelor, sau rochii atât de scurte, cât să atragă cu
– Ai înebunit? îl luă la rost Sabin Nebunu. Eu nu intenție privirile dușmanilor. Își țineau ochii ațintiți în
mă mișc de aici nici mort. E atât de frig afară… pământ, căci înalții prelați pedepseau pe loc orice
Buldozerul se ridică pe jumătate în picioare,
agățând cu pulpele muchia mesei și făcând să se
zguduie scrumiera și serviciul galant cu lumânări
aprinse, lucru care atrase atenția patronului. Îl opri
din bunăvoință printr-un gest al palmei să îi mai dea
răgaz să consulte meniul, chipurile. Printr-un zâmbet
binevoitor cât toată încăperea, șeful de sală i se
supuse. Îl cunoștea de mult, de-ajuns cât să îi
înțeleagă semnificația gesturilor și a comunicării
nonverbale, și deși nu îl agreea pe Buldozer, se
străduia să îl înghită, căci de-a lungul deselor sale
peregrinări făcuse bani foarte frumoși de pe urma
grăsanului, și de altfel și de pe urma altor namile
21
asemănătoare dânsului, unii dintre ei fiind chiar și
atunci de față. Îi întoarse spatele ca să se ocupe de
avuția altui client, neștiind că cel pe care se străduia
să îl respecte nu avea la dânsul bani nici măcar
pentru o bere, și îi mai și ținea ocupată una dintre
mesele cele mai centrale.
– Poate se enervează șefu’ sălii. Ne dă naibii
afară cu caguliștii! li se destăinui Buldozerul, din
spatele unui zâmbet întunecat.
– Poate vrea să las vorbă să i se dubleze taxa de
protecție!!! înnebuni Nebunu, trântind cu pumnul în
masă.
– Stai cuminte, bă! îl certă Godean. Ce boala, te
crezi pe maidan, la piață? Ai dat de lume bună,
anul III, nr. 5/21, 2018, mai
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

cochetare imaginară, pălmoacele domniilor lor
puteau fi scoase cu ușurință din teaca pantalonilor și
pocnite cu ușurință peste cefele superbelor
însoțitoare. Erau însă și unele frumuseți pe chipul
cărora predominau șiretenia și inteligența, mai puține
ce-i drept, egale fiind cu consorții lor, sau chiar de-
asupra. Luate la nivel general, în afara câtorva
cârciumărese, sublimele doamne sau domnișoare,
după caz, excelau în finețe și frumusețe, făpturi
plăpânde, privilegiate de natură, care, privite din
spectrul tăinuit al unui intelectual, trezeau foarte
multe dileme nedeslușite și multe semne de
întrebare: „Ce-or fi găsit aceste gingașe făpturi la
aceste matahale??” La lungile și interminabilele
discuții ținute în tagma acestor intelectuali, de
preferință tot la un păhărel, ar fi intervenit cu
explicații psihologii: „Omul, fie el bărbat sau femeie,
în exemplul de față femeie, este înzestrat cu două
instincte, unul inconștient, dăruit de natură, pe care
nu și-l poate controla, și altul conștient, pe care și-l
dezvoltă de-a lungul vieții. Unul din instinctele
inconștiente dăruite cu generozitate de natură ar fi și
cel animalic. Cerbii se luptă pentru femelele lor,
motanii, taurii, morsele… la fel, iar cel mai puternic,
câștigătorul, le fericește cârdul. La fel se întâmplă și
la latura umană, femeia simte care este bruta cea
mai puternică, matahala care dă cel mai bine cu
parul, cel care are minunatul har să spargă mesele,
scaunele și ferestrele pașnicelor baruri. Cel care are
acest talent, tot dat de la natură, să se facă
remarcat, este premiat de fina făptură cu punerea
22 premeditată sub aripa lui, căci femeia vrea să fie
ocrotită, vrea siguranță, viitor, protecție, fiind harnică
în cheltuirea veniturilor celui sub care s-a pus la
adăpost. Aici este meritul inconștienței animalice,
care a dirijat-o cu mărinimie către incontestabilul
rege al junglei. O perioadă se simte superioară
celorlalte făpturi, în sinea ei este sigură că are un
statut, un viitor, un protectorat, mai ales când
răspunsul vine cu invidia surprinsă în ochii altor
consoarte din anturajul ei, sau cu care copilărise și
se jucase cândva în trecut, ori prin dispariția subită
de prin farmacii a dozelor de medicamente destinate
ulcerelor și gastritelor.
Și uite că ușor-ușor în decursul anilor li se
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
dezvoltau și instinctul conștient, plăpândele făpturi
începeau să își dezvolte pofta după lucrurile
romantice, să fie scoase la teatru, să li se dedice
poeme, să își dorească cu aviditate să primească în
dar măcar o floare de ziua femeii, erau marcate să li
se dea maximă importanță, și nu o așteptau de
această dată de la societate, ci de la bărbații care le
ceruseră cândva de neveste, le trântiseră plozi pe
creștetul capului, le trimiseră la cratițe, voiau să își
vadă în ele consoartele, mamele și amantele ideale,
iar singurele serate organizate de aceștia fiind cele
la care participau în momentul de față. Dacă
personalitatea lor predomina—ceea ce nu se
întâmpla la toate—puteau controla aceste brute, și
pe unele reușeau chiar să le facă să le respecte,
însă majoritatea dintre ele intrau în mrejele
supunerii, a neieșirii de sub cuvânt, a primirii cu
resemnare a amenințărilor, sau cum spuneau
masculii cei romanticii: „a promisiunilor”, că dacă îi
înșală le omoară, și în felul acesta grațioasele făpturi
primeau cu predilecție educațiile corporale—unora
chiar făcându-le plăcere să le primească; curgeau
plângerile de molestare depuse pe la secțiile de
poliție, și tot pe atât de repede erau retrase…
Binevoitorul patron, cu rol de barman, ospătar și
chelner își pierduse până la urmă răbdarea și se
puse în mișcare către masa lor. Se opri însă la
jumătatea drumului, căci cei trei mușchetari pe care
îi considera ca fiind de perspectivă, se ridicară cu
toții deodată și se îndreptară către toaletă ca să se
sfătuiască, fapt care îl făcu să îi cam piară zâmbetul,
însă și-l recăpătă când pe ușă își făcură intrarea
triumfală doi consilieri îmbujorați și un primar al
comunei învecinate, în superba companie a
plăpândelor soții, încărcate cu personalități similare,
însă vopseli ale părului diferite: nuanțe elegante de
roșcat, blond și șaten.
Spre disperarea celor chemați de natură, râsetele
celor trei protagoniști care se retraseră pentru
consfătuire, sincere, răsunătoare, barbare, carpatice,
mai ales ale celui care purta un superb costum de
ocazie și a celuilat ce-și expunea cu mândrie o
uniformă de militar ponosită, decorau cu hidoșenie
atmosfera pașnică de adineauri. Râsul celui din
urmă dispăru subit și repede, și lucrul acesta îl
constatară și cei doi amici. Îl băteau bărbătește
peste umeri și îl încurajau ca niște destoinici
tovarăși:
– Haide, relaxează-te. Am ieșit în lume ca să ne
distrăm.
– Ce vă pasă vouă! le zise abătut grăsanul. Eu
 sunt aici un vechi client, practic spus, de-al casei. N- Dintr-un individ smerit, marcat de îngrijorări și
ați văzut cum forfotește în jurul meu personalul? Ați fi gânduri, Buldozerul se transformă pe loc într-o
pupat voi canapeaua din față, căptușită-n piele, dacă persoană impunătoare. Spuse cu un timbru autoritar
n-aș fi fost eu de față? Ce credeți voi, că e ușor să al vocii, destul de tare, ca să îl audă și ceilalți doi
penetrezi în lumea bună? Nu neică. Mai întâi trebuie tovarăși, așa, ca să îi ia spusele drept mărturie:
să frecventezi locarule de lux cu anii, să le faci
consumație. – Trei pahare și… o sticlă de apă minerală!!!
De necaz, dădu un pumn în ușa unuia dintre Hohotul necizelat al lui Sabin Nebunu alertă și
compartimentele impresionantei toalete, de-i mai mult nedumerirea supusului chelner, care,
tremurară balamalele. Vizitatorii întâmplători, rămas tot în aceeași poziție, ușor aplecată,
chemați de ciclul firesc al naturii, părăsiră – nu desemnată serviabilității, se codea împreună cu
neapărat de frică, ci dintr-o măsură obligatorie de celălalt coleg al său să se conformeze cu comanda
vigilență – pisuarele, cu calm, trăgând încă de timp, clientului meritoriu, mințindu-se că nu auziră bine
ca să îl observe mai bine cu coada ochiului pe cel ceea ce li se spuse. Zâmbeau ușor, neștiind cum să
care se străduise printr-un efort atât de considerabil reacționeze, învățați fiind la cursuri că una dintre
ca să penetreze într-o societate atât de bună. modalitățile de a satisface clientul ar fi fost și aceea
Cei doi tovarăși de încredere nu mai râdeau, ci îi de a i te contopi cu energia, manifestându-te ca
ascultau pledoariile doar într-un zâmbet, pe când atare, mai bine spus jucându-i jocul, însă problema
rotofeiul mai bubuia din când în când câte-o ușă, era că aveau trei clienți în fața ochilor, cu stări
doar așa, ca să îi atenționeze că nu mai era deloc diferite, dintre care unul râdea ca prostul și reușea
momentul pentru glumă. să stârnească cu succes atenția întregii distinse
–…să te faci remarcat, să sari în evidență. Păi clientele, altul rânjea cu subînțeles și își ascundea
câtă consumație le-am făcut ăstora… n-au făcut-o privirea în palmă, și cel mai important mușteriu al
înalții demnitari ai orașului. casei se afla cufundat în stânjeneala înroșirii
Nervii grăsanului reușiră să îl calmeze pe Andrei
Godean, care se uita în altă parte, iar privirea lui voia
să pară nepăsătoare, însă Sabin râdea cu
nerușinare.
– Nu râde Nebunule – trânti încă un pumn, de
răsunară toate compartimentele toaletelor – nu râde!
Eu spre deosebire de tine sunt un om cu liberă
trecere prin locația asta distinsă, îmi tremură
chelnerii de emoție când își așteaptă bacșișul, se
uită cu ciudă peste umăr dușmanii când văd până
unde mă poate duce uneori dezmățul. Prin mine a
venit și altă clientelă în motelul ăsta, sunt considerat
practic de-al casei, ce dracu, așa că nu râde, că nu 23
ție o să-ți crape în curând obrazul de rușine și nu o
să mai știi cum să o scoți la capăt. În noaptea asta,
ce-i clar, e că nu vreau să mă fac de râs, și țin morțiș
la asta!
Atunci când părăsiră closetele erau cu mult mai
sobrii. Gura Buldozerului fu aurită: înclinați cu
servialitate, cu pumnul stâng strâns la spate, iar cu
celălat braț ținând ștergare alb imaculate, doi
chelneri avură înalta onoare ca să fie însărcinați cu
luarea comandei. Cel care părea mai marcat de timp
și de amprenta experienței se apropie de liderul
incontestabil al grupului și îi șopti în ureche:
– Am putea să luăm comanda?

anul III, nr. 5/21, 2018, mai

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 anemic să i se retragă. Partenerul la care ședea în
brațe era considerabil de îndrăzneț, și sărea peste
toate treptele de negociere. Îi râse gingaș, cu o
feminină nevinovăție. Sări peste introduceri și porni
din proprie inițiativă prima clauză și primul pas al
negocierii, ciupindu-l mai întâi cu finețe de obraji:
– Nu mă servești și pe mine cu un campari?
propriilor obraji, și era gata-gata să se înegrească de
supărare. Chelnerul cu experineță mai mare se Râsul barbar și carpatic al Nebunului, necunoscut
gândi să reacționeze, și sparse tăcerea: întregii locații prestigioase, răsuna cu cea mai mare
necontrolare. De la el se molipsi și Godean, care
– În afara celor trei pahare și a sticlei de apă
începu să facă același lucru, fără nicio jenă, uitând
minerală, cu siguranță că mai doriți să comandați și
subit de discuțiile privitoare la temperarea
altceva, nu-i așa? Poate un antreu, poate ceva de
entuziasmului pe care le avuse în toaletă cu câteva
mâncare…
minute în urmă.
– Nu-i așa! îl cam repezi grăsunul, străduindu-se
– Aoleeeu domnișoară, vrei să pună tăticu bâta
să nu tragă un pumn, de răsune blatul lucios al
de baseball pe mine? încerca Nebunul să se salveze
mesei.
printr-o glumă.
Din experiența sa, chelnerul observă acest lucru,
Fetișcana nu se pierdu cu firea, din contră, le
mai ales încleștarea pumnilor metalici ai celui care îl
gusta umorul. Își duse degetul în dreptul buzelor și
contrazise, și îi făcu urgent subalternului un semn cu
de acolo pe cele ale Nebunului:
coada ochului ca să îl urmeze. Nu se grăbeau, se
așteptau ca pe nervosul de la masa lucioasă să îl – Și ăsta e numai preludiul!!!
apuce râsul cu bruschețe, să îi cheme înapoi, să îi Sesizându-le zâmbetele false, cei doi chelneri
arate cu degetul, și să le spună: „Ha, ha, ha, v-am împreună cu patronul se pregăteau să intervină, însă
făcut-o!” Însă nu se întâmplă acest lucru. Mai mult ca pumnul autoritar al Buldozerului, care făcu să
sigur că importantul client ar fi abordat o a doua zăngăne paharele umplute ochi cu apă minerală, îi
variantă: să sfarme masa. Mai trecuseră prin astfel făcură urgent să se răzgândească pe la jumătatea
de experiențe, și înțelepciunea sau cumpătarea lor drumului. Îl văzură jubilând și, își puneau întrebarea
creșteau odată cu anii. care o fi fost exteriorizarea grăsunului, din moment
Pe când cei doi chelneri școliți își arătau ce nu erau inițiați încă cu cititul de pe buze.
nemulțumirea patronului, cele trei fătuce, înalte, – Gata cu cumpătarea, la naiba, să înceapă
sumar îmbrăcate, încălțate pe tocuri și parfumate petrecerea!
până la Dumnezeu, ședeau cu cumințenie în brațele Dacă cei doi chelneri și patronul ar fi avut harul
celor trei clienți distinși care tocmai dăduseră citirii buzelor, tocmai ar fi aflat starea acestuia, însă
comanda. văzură doar cum matahala ciupea cu cea mai mare
Doi dintre clienții destoinici, cel care purta finețe unul dintre sfârcurile blondinei pe care o avea
uniforma militară și cel cu costum de ocazie, nu își în brațe.
24 permiteau ca să piardă vremea, așa că se porniseră – Fetelor, sunteți invitatele noastre în această
să acționeze, îmbrățișând cu sârg balerinele. La fel seară!
proceda și Buldozerul, însă îmbrățișarea lui era mai Îngrijorarea patronului luă sfârșit când Buldozerul
domoală, și nu cumva din grijă ca să nu își îi făcu semn să îi trimită unul din băieți ca să îi ia o
strivească superbitatea blondă la piept, ci din adâncă nouă comandă. Îl desemnă pe cel mai experimentat,
îngrijorare, punându-și întrebarea despre ce puteau care plecă numai într-un zâmbet și se întoarse
vorbi cu atâta seriozitate cei doi chelneri împreună numai într-o tristețe.
cu patronul locației, înroșiți la chip cu bruschețe, și
– A mai comandat încă trei pahare, pentru fete de
de ce le tot trimiteau atâtea ocheade dușmănoase.
această dată, ca să li le umple tot cu apă minerală…
Sabin Nebunu, puțin mai experimentat și mai
umblat prin lume, nu ca alții, mâncați de mucegaiul
cantonamentelor și al antrenamentelor de prin
loturile naționale, trecu la romantisme, își săruta cu
patimă supla făptură, care îi zâmbea forțat și dădea
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 alungasem ceva mai înainte, dar entuziasmul cu
Silvia Giurgiu care înghițeau fructele cu sâmburi cu tot și pofta cu
care admirau crengile înalte la care nu puteau
Cireşe de mai ajunge m-a înduioșat și m-a amuzat în egală
măsură, trezindu-mi o mulțime de amintiri. Am intrat
în casă în vârful picioarelor ca să nu-i sperii, căci
Somnul stăruie îndărătnic pe pleoape, contrariat dacă m-ar fi zărit s-ar fi împrăștiat ca iepurii prin
de lumina inoportună a dimineții, care se strecoară
livadă, de teamă să nu atentez la urechile lor greu
victorioasă printr-o crăpătură indiscretă a jaluzelei,
încercate, în cine știe ce alte împrejurări dubioase.
rămasă neidentificată de ochiul meu exigent de
Am continuat să-i privesc din spatele perdelei,
obicei, când îmi pregătesc odaia pentru somn. În
râzând cu poftă de neputința lor și de îngrijorarea cu
cireșul uriaș de lângă fereastră se ceartă arțăgoase
care își rostogoleau ochișorii către ferestrele casei
un cârd de ciori atrase de rubinele dulci care
mele. Erau nevoiți să accepte și fructele aproape
scânteiază poznașe printre crengile îngreunate de verzi, odată ce au isprăvit pe cele coapte și dacă
rodul acestui an. Iritată, îmi ascund capul sub pernă, vreunul mai norocos mai găsea câte una, ceilalți
bombănind un protest inutil la adresa neobrăzatelor
năvăleau peste el tăvălindu-l prin iarbă, cu intenția
înaripate, atât de matinale. Zadarnice, tentativele
să-i scoată și dinții odată cu cireașa prețioasă, dacă
mele de a redeschide portița viselor!
nu s-ar fi grăbit s-o înghită întreagă.
Cu un gest repezit arunc cearceafurile mototolite M-am distrat copios pe seama micilor hoți de
în cealaltă jumătate de pat și mă ridic hotărâtă să fac cireșe și mi-au venit în minte amintiri foarte
niște victime, dintr-o anumită specie de zburătoare
asemănătoare, când copil fiind, eram și
pofticioase și neobrăzate. Am deschis fereastra din
euiremediabil atrasă de cireșii vecinilor, întotdeauna
capătul coridorului pentru a-mi elibera mintea din
mai dulci și mai încărcați decât ai noștri, pe care îi
ceața persistentă a somnului neterminat, dar
jefuiam în grup sau singură, riscând de foarte multe
orizontul care se vopsise cu toate culorile
ori teribile urecheli sau păruieli din partea furioșilor
curcubeului se dezvălui privirilor mele fascinate, proprietari, care nu erau nici pe departe atât de
asemeni unui mire îndrăgostit, care își așteaptă
toleranți și generoși ca mine, acum.
mireasa nerăbdător și vibrând de emoție. Un răsărit
magnific se producea sub ochii mei fermecați,
transformându-mi pornirile războinice într-un extaz,
pur și total. Am rămas așa minute în șir, înotând cu
privirea într-un infinit de frumusețe, în care m-am
dezintegrat, am renăscut și am crescut odată cu ziua
care se ridica pe cerul de sineală, de mână cu
soarele ce îmbrățișa dealurile și câmpiile înverzite,
ascunzându-se jucăuș printre copacii din livadă.
Atâta frumusețe...
Cearta ciorilor încetase de tot, dar neîncrederea
m-a călăuzit oricum către balconul dinspre grădină,
ca să alung hoții gălăgioși care atentau la cireșele
noastre. Erau acolo și se înfruptau de mama focului
cu minunile dulci, absorbite total de plăcerea lor. Nu 25
mi-a convenit deloc invazia aceea inoportună și le-
am alungat fără prea multe menajamente. Au fugit
speriate și contrariate, țipându-și nemulțumirea în
văzduhul străveziu al dimineții. Am rămas de veghe
alte câteva minute ca să mă încredințez că nu se
întorc, dar se pare că s-au săturat, căci nu le-am mai
auzit pliscul toată ziua.
În schimb, aproape de orele prânzului am auzit
din nou hărmălaie sub cireș și când am ieșit în
balcon, câțiva copilași mărunței stăteau agățați de
poalele generoase ale gigantului meu, care atingeau
uneori iarba proaspăt tăiată din cauza greutății
poamelor și care facilitau de minune asaltul mititeilor
invadatori. Ciripeau mai abitir decât ciorile pe care le

anul III, nr. 5/21, 2018, mai

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 spatele clădirii distruse. Cineva striga din răsputeri
după ajutor și după claritatea vocii, Matteo înțelese
că persoana se afla undeva afară în curte, ceea ce-i
dădu speranțe și un plus nebănuit de curaj. Strigând
la rândul lui pentru a se face auzit, începu să își
croiască cu dârzenie cărare prin omătul care se
subția pe măsură ce se apropia de curtea principală,
de unde se auzeau vocile. Curând ajunse la cabina
Pulbere de stele (2) electrică a cărei intrare fusese blocată de aripa
zdrobită a unuia dintre balcoane, dar persoana
Tăcerea acoperi complet valea transformată într- dinăuntru era nevătămată. Se apucă să îndepărteze
un mormânt alb, de unde nu se mai auzi niciun cărămizile cu mâinile goale și după o eternitate reuși
murmur al vieții care pulsase intens până în urmă cu să extragă dintre dărâmături un bărbat de vreo 50 de
numai câteva minute. Avalanșa înghițise lacomă tot ani, pe jumătate înghețat dar destul de calm și lucid,
ce întâlnise în calea ei, dar nici chiar ea nu care îi mulțumi pentru ajutor și împreună se puseră
prevăzuse că soarta își are regulile sale de la care imediat în mișcare, pentru salvarea celorlalți.
nu admite abatere. Astfel că, patru suflete rămaseră
Destul de ușor i-au descoperit pe ceilalți doi
afară din hotelul morții, trimise în întâmpinarea vieții
muncitori care se luptau să sape un tunel pentru a
de un destin misterios. Trei oameni care lucrau în
ajunge la intrarea cea mai la îndemână a hotelului,
cadrul stațiunii turistice, ca electrician, instalator și
care era prin bucătărie, rămasă ca prin minune
ajutor la bucătărie trebăluiau încă de dimineață prin
aproape întreagă.
curte, asigurând buna funcționare a stabilimentului,
– Massimo, Ricardo, sunteți teferi? Slavă
ignorând total pericolul. Un al patrulea bărbat, era
Domnului! Nu mai speram să văd pe cineva viu în
chiar oaspete al hotelului și ieșise în parcare, ca să
prăpădul ăsta! Noroc cu băiatul acesta care m-a
caute în mașina personală trusa de prim ajutor, în
scos de sub balconul acela nenorocit! Mulțumesc
care avea calmante pentru migrenele soției.
bătrâne! Nici măcar nu te-am întrebat cum te
Nenorocirea îi surprinsese pe toți izolați unul de numești!
celălalt în diferite colțuri ale complexului, fără cale de
– Matteo! bombăni tânărul posomorât. Am face
ieșire din mormanul de omăt care aproape că-i
mai bine să lasăm prezentările pe mai târziu și să ne
îngropase. Disperarea cu care au luptat să
apucăm de treabă! Acolo dedesubt sunt vreo optzeci
îndepărteze zăpada ce-i sufoca le-au asigurat
de oameni care așteaptă să tragă o gură de aer, așa
supraviețuirea lor și a celor care au putut fi extrași vii
cum facem noi acum! Soția și copii mei sunt pe
dintre ruinele amestecate cu zăpadă și gheață de
undeva pe aici!
către echipele de salvare, în următoarele ore și zile.
– Doamne, bătrâne! Îmi pare rău! Sper să fie cu
Primul care s-a eliberat din capcana ucigașă a
toții teferi! La treabă atunci!
fost Matteo, cel cu pastilele pentru migrenă. Se afla
în mașină în momentul dezastrului și impactul cu – Davide, ai deconectat generatorul de la curent?
26 furia naturii a fost diminuat de rezistența acesteia. A întrebă Ricardo îngrijorat. Ar mai lipsi un scurtcircuit
reușit să îndepărteze nămeții cu ajutorul uneltelor pe în tot haosul acesta!
care le purta mai mereu în portbagajul mașinii, – Păi de ce crezi că mă aflam în cabină când s-a
printre care se afla și o lopată, o pereche de cizme și prăbușit peste mine balconul acela blestemat? Sigur
un levier cu care s-a apucat să spargă bucățile de că l-am deconectat! Hai, dăi bătaie și nu mai trăncăni
gheață ascunse în mormanele de zăpadă. Din că trebuie să ajungem la prietenii noștri cât mai
fericire avea telefonul cu sine și a putut să anunțe repede. Pun pariu că ne așteaptă cu cafeaua deja
dezastrul forțelor de ordine adunate la baza aburindă în cești. Nu simțiți și voi aroma asta
muntelui, care deja puseseră în funcțiune turbinele amețitoare?
încă din zori pentru a deszăpezi strada care ducea la Niciunul nu răspunse dar fură recunoscători
popas. Avalanșa era prevăzută dar nu se putea pentru optimismul forțat al celui numit Davide, care
interveni decât foarte încet, din cauza străzii complet încerca să insufle curaj camarazilor săi ale căror
impracticabile. mâini începuseră să sângereze în lupta cu ruinele
În timp ce încerca disperat să ia legătura la înghețate.
telefon cu cei din hotel, a auzit voci undeva în
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 înalt de doi metri dintr-o împletitură deasă ca de
Maria Giurgiu bambus. Atfel discreția era asigurată.
Ca meniu optase pentru platouri bine garnisite, cu
Petrecere nefastă variate gustări asortate, cu fructe de mare,
brânzeturi, legume la grătar, frigărui și alte bunătăți
– episodul I (roman în lucru partea I) alese cu grijă. Băuturile erau la alegerea invitaților și
printre altele, lichioruri șampanie cafea și desert.
Era perioada vacanței de vară. De curând Desire
absolvise facultatea și obținuse licența în medicină Aranjase totul cu discreție, ajutată de două
veterinară. În seara aceea dădea o petrecere la unul prietene și foste colege de liceu, Diana și Maria
din localurile de pe riviera, pentru a sărbători Carla și de Marco, un fost prieten din anii de liceu cu
evenimentul cu prietenii. Cu o săptămână în urmă care de curând reluase vechea prietenie în mod
părinții îi organizaseră o petrecere selectă, la discret, pentru că tatălui ei nu i-ar fi făcut deloc
Belvedere, unul dintre localurile cele mai luxoase de plăcere această veche prietenie.
pe Riviera, pentru același motiv. Deși fusese Demult, când ei erau foarte tineri și erau
protagonista și atunci, se simțise destul de frustrată, îndrăgostiți, Marco Sabațini fusese cel ce o însoțise
cum de altfel se simțise la majoritatea petrecerilor la acea petrecere nefastă, unde pentru prima oară
organizate pentru ea de către părinți, în ultimii ani. încercase alcoolul depășind măsura și el, Marco îi
Atunci, fuseseră invitați rudele și un număr oferise și primul „spinello”, iar mai târziu o încurajase
restrâns dintre prietenii săi, lista fiind cenzurată să încerce și droguri mai tari.
drastic de tatăl ei, doctorul Bruno Belmonte. De atunci, el se maturizase învățând din propriile
Opțiunile sale în invitarea prietenilor trebuiau să fie necazuri și se schimbase în bine. Cel puțin asta îi
mai întâi supuse aprobării sale și acest lucru îi spusese ei. Când cu câteva luni în urmă se
provoca de fiecare dată un sentiment de lezare a regăsiseră întâmplător la sala de gimnastică, s-au
propriei demnități. Se simțea ca o pasăre dornică de bucurat mult. Ulterior el a convins-o că o iubește
a zbura liberă, închisă într-o colivie de aur. mult și îi lipsise enorm prezența ei în viața lui, în toți
Ea alesese de această dată, să facă petrecerea acești ani ce s-au scurs de atunci. Ea îl plăcuse
după bunul său plac. Alesese unul din localurile
obișnuite existente pe riviera, unde venise în multe
rânduri cu prietenii, la o pizza, sau la câte o serată
de dans și în acele ocazii se împrietenise cu Vilma
Marone, patroana localului. Era un restaurant cu
piscină, avea plajă bine întreținută și sezlonguri, ca
de altfel toate localurile de-a lungul plajei pescarese.
Serviciul era bun iar bucătăria la fel. Localul se preta
de minune pentru perteceri private. Se afla situat nu
departe de portul turistic al orașului, plaja era curată
și mereu bine întreținută.
Fiind cald și timp frumos și foarte cald alesese, să
facă petrecerea lângă piscină, pe terasă, în aer liber.
27
Locul era frumos amenajat, cu ring de dans. Mesele
erau frumos aranjate și tot ce compunea ambianța,
strălucea de curățenie, încânta ochiul și vorbea de
bunul gust și profesionalismul proprietarilor. Grădina
era încântătoare și vegetația în jurul micilor fântâni
țâșnitoare era luxuriantă. În preajma fiecărei fântâni
arteziene, erau bolte umbroase din trandafiri
cățărători în culori vii, galben roșu și roz. La umbra
tufișurilor ce răspândeau un parfum delicat
amestecat cu mirosul salin specific mării. Erau
așezate bănci pe gazon și flori de-a lungul aleilor
asfaltate. Grupurile de câte două mese erau
împrejmuite cu perdele verzi de palmieri, eucalipți și
trandafiri cățărători ce formau un fel de separeuri
naturale și toată acea arie era împrejmuită cu gard

anul III, nr. 5/21, 2018, mai

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

întotdeauna, în ciuda opoziției tatălui său și era
fericită să reînceapă relația cu el. Era un om de
lume, carismatic inteligent și sigur de sine, lucruri pe
care ea le admira mult la un bărbat. El era
conducătorul unei trupe de muzicanți, care în
prezent dădeau spectacole prin localurile de-a lungul
plajelor din Pescara și Montesilvano, sau pe unde se
mai iveau clienți, în așteptarea marii ocazii care
trebuia să-l propulseze pe culmile succesului și care
spera el, să nu mai întârzie mult. Formația sa își
crease un renume pe plan local, datorită talentului
său de cântăreț și de bun manager. Aveau un
repertoriu apreciat și priză la publicul de prin localuri
unde erau angajați. Cântau și pe la diverse petreceri
ale cunoștințelor și prietenilor și în seara aceasta
erau invitații ei, însă nu ca trupă ci în calitate de
prieteni, Marco fiind invitatul de onoare, la
petrecerea ei.
Tatăl și mama ei erau plecați pentru câteva zile în
Croația, în vacanță și tocmai de aceea reușise
Desire să organizeze totul după placul său și să-și
invite prietenii doriți. În sinea ei știa că această
petrecere era mai mult un act de răzvrătire, contra
autorității tatălui său, față de ea. Avea 30 de ani și
dorea să-și ia viața în propriile mâini, acum că
terminase universitatea. Reușise să treacă examenul
de licență cu brio și spera să obțină un ajutor de la
papa(tata) până își va găsi un serviciu, pentru
procurarea unui apartament, să poată locui singură.
Se săturase de condițiile pe care el mereu i le
impunea, amenințând că o lipsește de susținerea
financiară dacă nu-i dă ascultare. Nu-i vorbă, tatăl
său avea și dreptate în unele privințe iar Desire era
28 destul de onestă să recunoască, că fără acea mână
forte a lui, foarte posibil ar fi ajuns destul de rău. Cu
ani în urmă el făcuse eforturi mari, pentru a o ajuta
să iasă de sub dependența de droguri, când
nimerise într-un anturaj dubios de tineri consumatori
de droguri, unde o atrăsese chiar Marco.
Acum totul era schimbat. Se simțea stăpână pe
sine, se reabilitase și visa să facă carieră în
medicină veterinară și cercetare. Era mândră de
progresele făcute și de faptul că reușise să obțină
doctoratul. Visa ca în viitor să-și construiască o
familie a sa cu un om potrivit. care să o iubească
pentru sine însăși. Marco era ocrotitor și afectuos cu
El era decis să facă imposibilul, ca unica sa fiică
ea deși pe tatăl ei, îi mărturisise la un moment dat că
să nu ajungă astfel, o sclavă a drogurilor și a avut
nu-l putea suferi. Antipatia dintre cei doi era de dată
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
veche, reciprocă și fățișă.
Bruno Belmonte era un medic cunoscut și stimat
în oraș. mama ei Adeline, era o femeie încântătoare,
de o mare bunătate, era farmacistă de profesie iar
Desire era unica lor fiică. Le cam dăduse de furcă
încă de când era o adolescentă de șaptesprezece
ani, când în acel anturaj dubios, atrasă de amicul
ei,(același Marco Sabatini cu care ea reluase
prietenia azi) cu vreo câțiva ani mai mare ca ea, o
făcuse să consume alcool și să ia droguri. Norocul a
fost că doctorul fiind un om meticulos și trecut prin
multe în viața sa care nu făcea niciodată lucrurile pe
jumătate, observase repede pericolul spre care fiica
lui se îndrepta cu inconștiența tinereții, fără măcar
să-i perceapă gravitatea.
Devenise el deja bănuitor, în ce privește cercul
de prieteni pe care începuse să-i frecventeze fiica lui
și când într-o noapte târziu ea s-a întors de la o
petrecere mirosind puternic a alcool și fiindu-i foarte
de rău, el s-a decis să intervină. A luat măsuri
drastice, în ciuda protestelor fetei și chiar ale mamei
care spera să-și recupereze fiica pe căi mai blânde
și mai tolerante. Doctorul Bruno însă a fost radical în
deciziile sale de a nu mai permite fiicei, să
frecventeze pe Marco (în special) și alți amici care în
prealabil nu i-au fost prezentați lui și trebuia să știe la
orice oră unde era ea și cu cine, altfel Desire nu
avea permisiunea de a se mișca de acasă. În final
ea trebuise să accepte neavând alternative și
doctorul a perseverat în acest mod destui ani,
ținându-și din scurt fiica, tocmai pentru că o iubea
foarte mult fiind unicul lor copil.
Papa, după părerea lui Desire a întins cam mult
coarda, când în urma acelei nefericite întâmplări
angajase o persoană, care trebuia să o ducă și să o
aducă pe ea acasă și să nu o lase singură la
petreceri, un fel de gardă de corp. Doctorul Bruno
Bemonte avusese motivele sale pentru a proceda
astfel, pe care tânăra și neexperimentata Desire nu
le putea înțelege și nu le agrea în ruptul capului.
În munca sa vedea adesea tineri care ajungeau
la spital drogați și de multe ori în comă. El știa cât de
greu se mai poate recupera un astfel de om, ce a
devenit dependent de droguri sau alcool. De cele
mai multe ori recădeau și era un coșmar nesfârșit
viața lor și a părinților sau rudelor din cauza fiului sau
fiicei care căpătaseră dependență. Extrem de rar
ieșea câte unul din acest cerc vicios și fatal cu
adevărat, oricâtă bunăvoință ar fi avut. Pericolul de
recădere era mereu în apropiere și cât se poate de
real, pentru că cei ce vând droguri, nu lasă să le mai
scape prada, odată ce le-a căzut în gheare.
 ocazia să înțeleagă repede, că nu-i lucru ușor. Ei Desire avea părul lung buclat, de culoarea
erau o familie înstărită și Desire intrase fără să aibă aramei, buclele arămii încadrându-i fața prelungă cu
habar într-un cerc foarte periculos, cum el aflase de oase delicate, o gură un pic cam mare, cu buze
la un prieten al său, șef la chestură care îl informase cărnoase, partea de jos răsfrântă în jos, îi conferea o
despre acel Marco Sabatini. expresie copilărească de bosumflare, atunci când
Băiatul era dependent de droguri și o atrăsese era nemulțumită. Era o făptură fermecătoare fără a fi
premeditat pe Desire a lui pe calea acestui viciu, deosebit de frumoasă și când zâmbea, i se oglindea
având această misiune de la cei care-l aprovizionau pe chip, spiritu-i deschis și bunătatea, atunci
cu drogurile pe care le consuma. Fusese arestat de devenea cu adevărat frumoasă.
câteva ori pentru că vindea droguri elevilor de școală De la tatăl său, Desire moștenise înclinația pentru
și se știa că era dependent de ele. Părinții lui trăiau medicină, însă ea preferase să urmeze de medicină
un continuu coșmar din pricina băiatului, care pe veterinară, având multă compasiune și iubire pentru
lângă dependență, mai și intrase pe mâna unui cerc animale. Era totuși un caracter slab și cam delăsător
de traficanți periculoși punând în pericol pe sine și și trebuise să fie mereu împinsă de la spate, ca să
propria familie, dintre care sora lui pe care în se țină de școală și de alte lucruri, pe care avea
inconștiența lui era cât pe ce să o tragă după sine, tendința să le înceapă, însă nu le ducea la capăt,
dacă tatăl lor nu ar fi luat măsuri drastice să o decât dacă era într-un fel obligată de severitatea și
îndepărteze, trimițând-o departe în nord la o școală criticile părintești. Era capricioasă și nesigură pe sine
de asistente sanitare ca să nu o mai știe în pericol. și ușor de a fi manipulată de alții, fapt pentru care
Desire era o fire sensibilă și ușor influențabilă. doctorul era mereu neliniștit pentru ea. Era copil unic
Tăria de caracter a tatălui său nu o moștenise ea, cel și doctorului Bruno i se strângea inima la gândul că
puțin în aparență. Avea 30 de ani, era o făptură mai devreme sau mai târziu, va trebui să o lase să
înaltă și bine clădită făcea sport pentru menținerea zboare cu propriile aripi iar el nu era deloc convins,
condiției fizice, în privința aceasta existând multă că e pregătită pentru acest lucru.
asemănare între ea și tată. De la mama sa, doamna
Adelina Montefiore moștenise un caracter dulce,
încrederea în oameni și fiind bună din fire, era
incapabilă să creadă că printre cei ce-i considera
prieteni putea exista răutate. Avea ochii mari căprui,
adumbriți de gene lungi, negre un chip cu trăsături
plăcute și linii unduioase, nu colțuroase și puternic
conturate ca ale tatălui său, al cărui chip era parcă
dăltuit în stâncă având contururi puternice, foarte
proieminente, emanând prin toți porii o voință de
nestăvilit și un caracter făcut să domine și să nu se
plece în fața intemperiilor vieții.
Adeline era exact contrariu firii aprige și
determinate a soțului și era o femeie de o frumusețe
remarcabilă. În tinerețe câștigase titlul de miss ca
reprezentantă a regiunii de proveniență și când 29
ajunsese în finale pentru miss Italia, a avut ocazia de
al cunoaște pe soțul său, care se îndrăgostise
nebunește de ea. El făcea parte din prezidiul
concursului pe atunci. Desire moștenise mult de la
mama sa și de la bunicul din patern moștenise o
pasiune pentru animale și această pasiune o
împinsese să se înscrie la facultatea de medicină
veterinară. Chiar și acel altruism și încredere prea
mare în oamenii pe care abia dacă îi cunoștea, o
moliciune de pisicuță languroasă și dornică de
mângâiere, ce îi dăruia mult farmec personal o
moștenise de la bunicul său. Contrar fiicei sale,
Bruno semăna mult cu mama sa care fusese o
femeie energică și cu un caracter puternic, fusese și
ea un medic cu renume și fiul îi călcase pe urme.
anul III, nr. 5/21, 2018, mai
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 târziu isprava lui Jean.
Daisy: Chiar, ce e cu Berenger!? Auzi la el,
imaginaţie bolnavă! Pretenţie neruşinată! Să fie el
eroul din piesă şi să se simtă, vezi Doamne, jignit!
Mă mir cum de-a mai avut îndrăzneala să vă treacă
pragul! Ah, ce le-aş face eu reptilelor ăstora! Le-aş
atârna-n ştreang în Piaţa Publică !
Eugene: Dar ştii că eşti revoluţionară!? Uite, de
Elena Agiu-Neacșu
oameni ca tine avem nevoie ca să putem doborî
jivinele ce s-au împuiezât ca ciupercile!
Scrisoare către „Sfântul Daisy: Vise... Dacă m-ar auzi autorităţile, m-ar
Scaun” acuza de instigare la revoltă şi-aş ajunge, Doamne
fere’, eu în ştreang! E mult peste puterile noastre ca
să ne facem iluzii! Ceea ce mă doare este însă faptul
(dramă în trei acte)
că am pus chiar noi umărul la instaurarea acestui
(fragmente) regim aşa-zis democrat, fără a realiza că suntem
In memoriam Eugène Ionesco manipulaţi din umbră. Cu siguranţă, există un plan la
care au acces numai Iluminaţii. Sunt conştientă de
acest lucru, dar ce folos!? Noi, plebea, avem rolul
Motto: „Am fost chinuit, sunt şi acum, deopotrivă
nostru bine determinat, şi anume acela de purta
de frica de moarte, groaza de vid şi de dorinţa
crucea şi de a nutri şi convingerea că suntem şi eroi
fierbinte, nestăpânită, presantă de a trăi”
purtând-o. Ce machiavelici, domnule! Să te facă să
(Eugène Ionesco) crezi că tu eşti cel care doreşti ceea ce este, de fapt,
prestabilit. Nu, nu, în ritmul ăsta...
Personajele: Eugene: Te rog să fii sinceră cu mine şi să-mi
Eugene Ionesco, 93 de ani spui de câte nopţi nu ai dormit! Eşti atât de
Marta, menajera sa, 55 de ani surescitată, încât nu te văd bine! Ştii doar că eşti
foarte labilă psihic, nu intra în jocul murdar al unei
Berenger, 63 de ani
lumi care nu merită nici măcar să fie scuipată în
Daisy, 45 de ani obraz!
Vecinul, 35 de ani Daisy: Aşa îmi zic şi eu, dar pot fi aşa, că nu
Vecina, 30 de ani pot!? Doar mă cunoşti foarte bine!
(...) Eugene: Poţi sau nu, trebuie! Aşa cum ai pierdut
Actul al II-lea nopţi, câte? – nu mai ştii, n-are importanţă –, tot
astfel trebuie să-ţi impui să dormi aşa, vreo
Decor
săptămână, ca să-ţi revii, altfel nu te văd bine.
În dreapta, o canapea, în centru, un birou cu un
Daisy: Uşor de zis, greu de făcut. Dacă ai ştii
scaun, în stânga, o bibliotecă şi o uşă. Pe birou, cărţi
câte idei am aruncat alandala în aceste nopţi!?
şi manuscrise în dezordine. Un covor traversează
Măcar nu sunt ordonată!? Ar fi ceva de capul lor, dar
încăperea.
30 trebuie un ochi obiectiv...
(...)
Eugene: Nu-ţi face probleme, pui tu ordine în ele
Scena 3 atunci când vei avea ordine şi-n cap, căci acum e
Eugene, Daisy vraişte! Uite, mâncăm bine, căci tot nu-mi place să
(Sonerie) mănânc singur, îmi arăţi materialele pe care le-ai
adus ca de obicei, iar apoi te poţi culca în dormitor.
Eugene: Deschis!
Eu oricum lucrez în sufragerie!
Daisy (radioasă): Bonjour! Am ajuns la ţanc.
Daisy: Îmi pare rău că te dezamăgesc, dar de
Poftiţi, ultimul exemplar. Am avut noroc.
astă dată chiar nu am adus nimic. Voiam pur şi
Eugene (surprins): Iartă-mă că te primesc în simplu să ies, să schimb mediul, să ies din starea de
halat şi papuci, dar am simţit nevoia să mă fac surescitare în care mă aflam şi unde m-aş fi putut
comod. Sincer să fiu, nu credeam că mai revii azi! duce altundeva decât la tutorele meu, mai ales că v-
Daisy: Aşa mă cunoaşteţi, maestre!?Eu când am găsit revista.
promit... Eugene: Foarte bine ai făcut. Scuză-mă că am
Eugene: Foarte bine! Atunci am să citesc mai uitat că trebuie să vii, dar nici eu nu stau prea bine

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 cu nervii în perioada asta. Eugene: Precum vezi, sunt bătrân şi bolnav. Dar
Daisy: E lună plină şi toţi lunaticii sunt tulburaţi, ceea ce mă frământă cel mai mult este această
au insomnii, inspiraţie, scriu mai mult. Chiar, este incertitudine. O întreagă viaţă m-am rugat „Doamne,
adevărat că pregăteşti o surpriză editorială sau mai fă-mă să cred!”, fără să pot avea tăria de a mă ridica
nou editurile îţi folosesc numele ca să-şi sporească deasupra a ceea ce sunt – un umil muritor.
popularitatea? Doar se poartă, nu!? Daisy: Te înţeleg foarte bine, dar ar trebui să nu-ţi
Eugene: Mi-a zis şi Berenger. Interesant! Adică mai pui asemenea întrebări. Îţi faci rău singur, invoci
eu nu ştiu nimic, iar lumea fierbe. Dar asta întrece într-un fel Satana din tine, în loc să-L invoci pe
orice logică! Ştii doar că scriu la inspiraţie şi atunci Domnul, creatorul...
când m-apucă, d-apoi ţin’te, drace! Scot până şi Eugene: Creatorul!? Tu te-auzi ce vorbeşti!?
telefonul din priză. Rămân doar eu şi o voce Daisy: Gândurile negative atrag după sine trăiri
interioară care mă subjugă, pur şi simplu nu mai sunt negative cu repercursiuni nocive pentru sănătatea
eu . trupului şi a spiritului.
Daisy: Credeam că numai eu simt nevoia de Eugene: Înţelepte vorbe, dar haide să mai şi
izolare atunci când scriu, dar văd că e o regulă mâncăm. S-o fi şi răcit. Mănânc când mi-aduc
general-valabilă. aminte! Nu am ore fixe. Şi să ţi-o spun pe-a dreaptă
Eugene: Nu ştiu dacă e chiar aşa, dar oricum nici nu am poftă. Mănânc mai mult în silă şi fiindcă
liniştea dinafară dă frâu liber glasului din interior. M- trebuie.
am străduit pe cât posibil să-mi dozez efortul şi, mai Daisy: Nu e bine, nu e bine deloc.
ales, să nu pierd nopţile. Cum am pierdut o noapte,
Eugene: Iacă lupul moralist. Tu vorbeşti!? Sincer,
cum gata se dezlănţuie furtuna, şi chiar nu aş vrea
ai mâncat ceva azi?
să am de-a face acum cu un uragan. Şi aşa se
apropie un taifun, care se va dezlănţui cu voia sau Daisy: Un covrig.
fără voia mea. Eugene: Şi eu o cafea, adică o cacao cu lapte!
Daisy: Deci până la urmă nu e o alarmă falsă Daisy: Atunci suntem chit..
surpriza care se anunţă?
Eugene: Ştii doar că sunt imprevizibil. Aştept
răspunsul Papei şi abia apoi voi vedea ce voi face. În
orice caz, voi încerca să fiu cumpătat, deşi
anxietatea, obsesia morţii nu-mi dă pace. Iată un
fragment din epistolă!
Daisy (îi ia scrisoarea din mână): Lăsaţi că citesc
eu! „Pentru ce îmbătrânim? Este asta voinţa lui
Dumnezeu? Pentru ce războaie aşa de sângeroase?
Pentru ce atâtea dezastre naturale (incendii,
inundaţii)? Eu nu am rezolvat niciodată aceste
probleme!“ Interesant...
Eugene: Şi, precum vezi, se încheie cu un Post
Scriptum: „Sanctitatea voastră, sunt infinit de
anxios“. Esenţa este aceea că: „Lumea fiindu-mi de 31
neînţeles, aştept să-mi fie explicată“.
Daisy: M-aş bucura să găseşti răspuns la
această eternă întrebare şi să te linişteşti, dar după
umila mea părere, cred că lumea este, precum a
profeţit genialul Eminescu „o enigmă neesplicată”,
„sfinx pătrunsă de-nţeles”.
Eugene: Tocmai aici e buba! Aşa cum el n-a
înţeles-o, tot astfel n-o-nţeleg nici eu, dar nutresc
încrederea ca măcar acum, într-al doisprezecelea
ceas, să aflu răspuns!
Daisy: Ce vorbe sunt astea!?
Eugene: Daisy, omul simte când i se apropie
sfârşitul. Eu simt că al meu este aproape !
Daisy: Te rog!
anul III, nr. 5/21, 2018, mai
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 cercetarea personalităţii şi operei lui Eminescu
devine mod de existenţă, un modus vivendi cu toate
calităţile morale şi intelectuale deosebite pe care le
presupune acesta”.
Aceleaşi dimensiuni remarcabile ale personalităţii
lui Victor Crăciun le întâlnim în cele 17 volume,
eseu 33-40 antologii, albume, pe care le-a realizat în ultimul
deceniu şi jumătate (din 2001 până în 2015), dintre
Dan Lupescu despre…
care amintim: Convorbiri cu Miliţa Petraşcu,
Constantin Antonovici, V.G. Paleolog (cu un eseu de
Victor Crăciun şi capodopera Petru Comarnescu şi prefaţa de Marcel Guguianu),
sa: „Brâncuşi – de la iniţiere la BRÂNCUŞI – în căutarea formelor. Noi orizonturi ale
revelaţie” cercetării (în colaborare cu Lucian Radu Stanciu),
Procesul „Pasărea Măiastră” sau BRÂNCUŞI
1. A fost sau nu Brâncuşi un mare Iniţiat? împotriva Statelor Unite (Poveste pentru film, cu
documente şi evocări semnate de zece
Personalitate culturală polivalentă, personaj de
personalităţi), Mica Măiastră (eseu în română,
referinţă în varii domenii, energic şi sigur pe sine,
franceză şi engleză), BRÂNCUŞI – 10 desene
scormonitor şi neastâmpărat reporter şi om de radio
necunoscute (cu un Cuvânt omagial de Barbu
cvasi-total, cu o teză de doctorat pe cât de insolită,
Brezianu şi o prefaţă de Marcel Guguianu),
pe atât de incitantă; O istorie a literaturii române la
BRÂNCUŞI şi Biserica Ortodoxă Română din Paris
microfon (1973, rod al bogatei activităţi de editor-
(în colaborare cu Constantin Târziu), Estesisul
coordonator al programelor şi emisiunilor culturale
teologal brâncuşian (2008), BRÂNCUŞI, împăratul
de la Radiodifuziunea Română) –, Victor Crăciun
Măiestrelor (piesă de teatru în două acte),
avea să se dedice, din anii ’75-’80, în paralel,
BRÂNCUŞI – „Pasărea” din 1913 (2009), Măiestrele
carierei universitare (la Iaşi, Bucureşti, Bacău), dar şi
şi BRÂNCUŞI. 1910-2010; Portretul-autoportret
unei admirabile, titanice munci de documentare, de
BRÂNCUŞI de Miliţa Petraşcu şi Brâncuşi (2011),
analiză şi sinteză materializate în mai bine de 80 de
Monumentul Rugăciunea (2011), BRÂNCUŞI –
lucrări cu profil ştiinţific, monografic, în albume, dar şi
Capodopera capodoperelor (2013), Cocoşul – Le
în sute de eseuri, studii şi articole, dedicate unor
Coq (2014), Mihai Eminescu – Constantin Brâncuşi –
personalităţi aurorale ale spiritului românesc,
Lucian Blaga (2014), BRÂNCUŞI în România (2015).
european şi universal, precum Mihai Eminescu,
Constantin Brâncuşi, Nicolae Iorga, Lucian Blaga, Stabilindu-şi, din capul locului, depistarea a noi
Nicolae Titulescu, Aurel Vlaicu… semnificaţii şi conexiuni, formularea de judecăţi de
valoare bine cumpănite, dar inedite şi ţintind cât mai
Dincolo de vocaţiile de om de radio, jurnalist
sus, într-o minuţioasă operaţiune de desţelenire,
profesionist, profesor şi om al cetăţii – pe care Victor
decantare şi lămurire a unui subiect pe cât de
32 Crăciun le-a ilustrat cu cadenţă indiscutabilă –, acad.
aburos, pe atât de fierbinte şi delicat, aspirând, fără
Nicolae Dabija îi intuieşte şi îi dezvăluie vocaţia de
nici cea mai mică temere, la o restituire in integrum,
ziditor, afirmând cât se poate de expresiv: „L-aş
pe tema asumată –, redutabilul analist Victor Crăciun
compara cu Meşterul Manole, eroul uneia dintre
izbuteşte, în cel mai recent volum al său: BRÂNCUŞI
cărţile pe care le-a scris”.
– de la iniţiere la revelaţie (Liga Culturală pentru
În postfaţa monumentalului album MIHAI
Unitatea Românilor de Pretutindeni şi Editura
EMINESCU. O imagine totală a omului şi operei la
Semne, 2016), să realizeze o veritabilă capodoperă
125 de ani de nemurire (2014), acad. Mihai Cimpoi –
despre una dintre cele mai provocatoare interogaţii
singurul critic şi istoric literar român cu statură de
privindu-l pe părintele sculpturii mondiale moderne,
zimbru al spiritului nostru zamolxian şi zalmoxian – îi
născut la Hobiţa, în Gorj, şcolit la Craiova, Bucureşti,
conturează un portret în linii tranşante: „Victor
Viena, Paris…
Crăciun nu pune în studiul eminescian doar pasiune,
A fost sau nu BRÂNCUŞI un Mare Iniţiat? A fost
acribie şi probitate, nefiind doar un arhivist exemplar,
mason? Dacă da: de când până când? De unde
un reconstructor de esenţă pompeiană; pentru el,
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 până unde?... Petraşcu, precum şi ale celor dintâi monografişti ai
2. Despărţirea de Rodin, în termeni roditori… lui BRÂNCUŞI: V.G. Paleolog, Carola Giedion-
Welcker, Sidney Geist, Athena T. Spear… Precizând
Aproape o treime (prima treime) din densul,
că: „această listă nu este decât parţială, întrucât ea
extrem de concentratul studiu – aidoma unui filon de
poate fi prelungită cu mii de nume, în special din
aur dacic: 24 de carate, unic în lume, cu o „genă” ce
România, Franţa şi Statele Unite ale Americii, ţările
nu există nicăieri altundeva pe Terra – constituie o
în care s-a impus mai întâi”.
rafinată şi răbdurie înscriere în context cultural
românesc, francez, american… Tonul eseului gândit, trăit şi scris de acad. Victor
Crăciun: „BRÂNCUŞI – de la iniţiere la revelaţie” e
Mottoul ales de Victor Crăciun – „Viaţa mea a fost
cât se poate de calm, echilibrat, plin de încredere şi
o succesiune de miracole” (n.n. personal aş fi optat
serenitate. Este tonul molcom, al basmelor noastre
pentru versiunea: „Viaţa mea a fost un lung şir de
multimilenare, al călătoriilor de taină pe lama de brici
miracole… Primul dintre ele? – Craiova…”) –
a fulgerului ce desparte fragila graniţă dintre
deschide perspectiva din care va fi analizată tema
rugăciunea abia murmurată şi litania săpată, pentru
enunţată, cu exemplar spirit al echilibrului şi fără
vecie, în piatră.
nicio lunecare, cât de măruntă, într-un partizanat ori
altul. Sau al unei călătorii de iniţiere –, în care cel ce
pleacă la drum este obligatoriu să poarte, la vedere
Prima pagină a superbului studiu – cu virtuţi
(deoarece au şi rol de recunoaştere, nu doar de
academice incontestabile – este grea de tâlcuri ca
împlinire a unui anume ritual), toiagul lung/thyrsul
un basorelief din bronz, de rezonanţe impresionate,
(eventual, împodobit cu frunze de viţă de vie ori de
„fluturând” în deplină libertate la gâtul urieşesc al
iederă – plante sacre la agatârşii/agathyrsi/dacii din
Sfinxului – din Bucegi, dar şi de pe platoul Gizeh, din
Transilvania şi din Moldova, la cei ce practicau cultul
sprânceana de nisip celest, de purpură, a Capitalei
lui Dionysos) şi traista (straiţa).
multora dintre cele 33 de dinastii de faraoni egipteni:
Cairo.
Propoziţia dintâi are şuierul ascuţit al unui verdict
irevocabil: „Constantin Brâncuşi este considerat, cu
o greu de atins unanimitate în acest domeniu, cel
mai de seamă sculptor al secolului al XX-lea,
deschizătorul unei noi etape în această artă
milenară”.
Care-i argumentul irefutabil? „Istoriile artelor,
dicţionarele şi enciclopediile, monografiile de
specialitate i-au ridicat acest piedestal construit de
marile personalităţi ale culturii vremii sale”. Dintre cei
care l-au consacrat pe BRÂNCUŞI – Victor Crăciun
33
alege doar 15 dintre numele cele mai remarcabile
ale culturii şi artelor plastice, literaturii, ca şi de
colecţionari, muzeografi, îndrumători ai fenomenului
artistic: de la Guillaume Apollinaire, Hans Arp, Paul
Morand, Jacques Lassaigne, Isamu Noguchi, Ezra
Pound, Cristian Zervos, Mario de Micheli, Giulio
Carlo Argan, până la Carl Sandburg, James Joyce,
Jean Cassou, Henry Moore, Vera Muhina, Man
Rey…
Lângă aceştia, adaugă personalităţi
reprezentative din România, precum Tudor Arghezi,
Nicolae Iorga, Tristan Tzara, Mircea Eliade, Lucian
Blaga, Petru Comarnescu, Marcel Iancu, Miliţa

anul III, nr. 5/21, 2018, mai

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Pe de altă parte, simplitatea veşmintelor trebuia
să fie aidoma celor a străbunilor (în cauza de faţă,
părinţii şi bunicii săi din Hobiţa, de sub Parâng) şi,
mult mai înapoi în timp, geto-dacii. Şi, tot ca la
aceştia, să ilustreze interzicerea de a purta podoabe
din aur, respectând, concomitent, ritualul tăcerii.
pe alocuri, de cireaşa fragedă ori confiată a câte unui
neologism bine găsit, bine strunit.
Numai că „ucenicul” – temeinic şcolit la Craiova şi
Bucureşti, unde fusese şef de promoţie, şi în Bănie,
şi în Capitală, după ce supsese zdravăn la ţâţa
datinilor şi tradiţiilor, a eresurilor, proverbelor şi
zicătorilor strămoşeşti – n-a agreat ideea de a-i fi
discipol lui Rodin. Peste o jumătate de veac,
Brâncuşi avea să mărturisească, însă: „El (n.n.
Rodin) a acceptat să mă ia ca elev, dar eu am
refuzat, căci nimic nu creşte la umbra marilor
copaci”.

În ceea ce ne priveşte, credem că tocmai de Brâncuşi avea, pe atunci, vârsta de 21 de ani –

aceea BRÂNCUŞI a plecat singur/solitar la drum – relevă Victor Crăciun –, emiţând, după această
pentru a putea respecta cu stricteţe ritualul tăcerii şi conexiune, că alegerea (şocantă, desigur, pentru
a-şi facilita meditaţia/cugetarea, în deplină susţinătorii recent sositului la Paris) probează faptul
linişte/armonie/pace lăuntrică şi în libertate nebruiată că „Brâncuşi era pregătit să-şi ia în propriile mâini
de nimic străin Sinelui său. destinul artistic, având limpede conturată direcţia
(s.n.) în care se îndrepta creaţia sa”.
Are şi ceva din sfătoşenia anilor din urmă ai
genialului sculptor, când fusese recunoscut, la scară Fără a nega locul şi rolul lui Rodin în sculptura
planetară, drept părinte şi patriarh al sculpturii lumii, pe care îl considera mare/falnic copac, tânărul
moderne mondiale: „Când sosea Brâncuşi la Paris, creator român dovedeşte, clar, că a intuit pericolul de
locul dintâi în sculptura franceză era deţinut de a fi copleşit de acesta, ceea ce i-ar fi anulat
Auguste Rodin, astfel că era pe deplin justificată libertatea de a-şi alege şi defini propriul loc sub
dorinţa importanţilor români din capitala Franţei de a- Soare. De altfel, înţelegându-i opţiunea, chiar Rodin
l determina pe artistul, aflat în plină glorie, să-l ar fi afirmat: „Are dreptate. Este la fel de încăpăţânat
primească ucenic şi pe compatriotul lor.” – notează ca şi mine”.
sobru, însă limpede ca apa de izvor, Victor Crăciun, Victor Crăciun are inspiraţia de a nu trece deloc
mandarin la Curţile Văz-Duh-ului insondabil, sondat, grăbit peste acest episod, precizând că Auguste
totuşi, cu temeritate de BRÂNCUŞI şi sculptat cu Rodin nu şi-a uitat discipolul avut pentru scurtă
virtuozitatea Sa de Ingenium. vreme, „iar când acesta (n.n. Brâncuşi) a expus la
Zelul şi insistenţele conjugate ale acestor români Saloanele al căror preşedinte al comisiilor artistice
de pe malurile Senei au inclus-o pe însăşi consoarta era chiar Rodin, l-a acceptat fără rezerve,
regelui Carol I: „Aveau să o convertească şi pe înţelegându-i cutezanţa şi viitorul (s.n.). Vizionar în
Regina Elisabeta/Carmen Sylva să le susţină legătură cu sculptorul român, îi recomandă doar să
34 demersul, să intervină pe lângă cunoscuţii din cercul nu se grăbească tare. Ca preşedinte de juriu, Rodin
lui Rodin, ceea ce dovedeşte că, de vreme ce era a susţinut, aşadar, lucrările pe care Brâncuşi le-a
nevoie de o asemenea mijlocire regală, era greu de expus pentru prima oară la Paris, contribuind, astfel,
ajuns la titanul de la Meudon, cum era supranumit, la promovarea sa.”.
după numele localităţii din preajma Parisului unde îşi Pe baza acestor detalii, acad Victor Crăciun
avea Atelierul-Şcoală.”. reconsideră şi din cealaltă perspectivă, aceea a
Frazele au amploare şi amplitudine, ca în vechile tânărului Brâncuşi, legăturile acestuia cu Rodin,
noastre cazanii, ca în povestirile inegalabile ale lui apreciind că acestea s-au dovedit mult mai profunde
Mihail Sadoveanu ori ca în excursurile minunate ale decât au fost prezentate de cercetătorii de până
autorului primelor trei cărţi despre BRÂNCUŞI: V.G. acum. Criticul şi istoricul de artă din zorii secolului
Paleolog, artizan surâzător al perioadelor lungi, de XXI, Victor Crăciun, subliniază că majoritatea
sorginte latină, aparent înflorate, dar numai acestora au survolat (am zice noi, cu superficialitate)
arborescente, rămânând, în fond, de o limpiditate momentul, aceştia lăsând a se înţelege că plecarea
stră-stră-românească, punctate de arhaisme, dar şi, lui Brâncuşi din Atelierul-Şcoală de la Meudon a
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 însemnat, automat, şi o „despărţire” de Rodin. Camelia Ardelean
De aici pornind, autorul studiului fundamental
„BRÂNCUŞI – de la iniţiere la revelaţie” consideră că
Lucian Blaga – poetul filozof şi
s-ar cuveni să medităm cu atenţie sporită asupra
creaţia sa
mărturiei lui Henri Coandă, din cadrul convorbirilor
incluse de V. Firoiu în volumul Din nou acasă.
Nu e deloc uşor de scris un eseu despre
Marele inginer şi fizician este autorul unei inestimabila operă a marelui poet Lucian Blaga,
descoperiri epocale ce-i poartă numele: „Efectul supranumit „poetul luminii”, fiindcă mulţi alţii au
Coandă”, după ce, cu 20 de ani înainte, inventase surprins, de-a lungul timpului, cu acurateţe, punctele-
primul avion cu reacţie, denumit convenţional cheie ale creaţiei sale. Universul său interior nu este
uşor de descifrat, fiind o lume plină de mister, în care
Coandă-1910, proiectase primul tren aerodinamic
nu oricine poate pătrunde. Personalitate marcantă a
din lume, prima sanie-automobil (de asemenea cu perioadei interbelice, el a lăsat o amprentă de
propulsie reactivă), proiectase şi construise, în netăgăduit în cultura românească a secolului XX,
Anglia, avioane clasice/cu elice Bristol-Coandă ( în prin bogăţie metaforică şi originalitate, calităţi care i-
au propulsat numele, peste ani, făcându-l să se
anii 1911-1914), iar în Franţa: modelul Coandă-1916
distingă printre autorii din generaţia sa, până în zilele
(cu două elice apropiate de coadă). noastre.
Inventator al aerodinei lenticulare –, Henri Lucian Blaga nu a fost numai un poet desăvârşit,
Coandă, pasionat de sculptură, a ucenicit pe lângă ci şi un filozof de excepţie, eseist, dramaturg,
Rodin. Savantul de notorietate internaţională, de traducător, jurnalist, profesor universitar,
academician şi diplomat român. Născut în anul 1895
peste decenii, avea să-i arate marelui sculptor
în Lancrăm (sat aflat pe atunci în comitatul Sibiu),
francez, în acei ani de la cumpăna primelor două lângă Sebeş, în judeţul Alba, în cei doar 66 de ani de
decenii ale secolului XX, o lucrare concepută de el, viaţă, nu şi-a epuizat rezervele creatoare. Şi-a trasat
solicitându-i o sugestie, eventual o apreciere, o un stil poetic propriu, care a deschis calea şi a hrănit
opinie... Rodin îi recomandă cu blândeţe: „Aici să-l curajul autorilor de mai târziu, de a experimenta
consulţi şi pe Brâncuşi. El îţi poate indica o soluţie
care merge mai bine în ceea ce vrei să faci. El îţi va
arăta drumul cel bun”.
Victor Crăciun conchide, referitor la aceste detalii,
extrem de semnificative: „Ce apreciere mai bună, în
acel moment, decât aceasta?” – apreciere a lui
Rodin faţă de Brâncuşi, ţinem să subliniem. Apoi
nuanţează convingător: „Descoperind tocmai
pericolul de a fi influenţat fără a o dori –, Brâncuşi a
hotărât să evite o prea mare apropiere de maestru,
preşedinte al secţiei de sculptură de la Societe
Nationale des Beaux-Arts, ceea ce i-a asigurat 35
iniţierea şi dezvoltarea personală în maniera dorită,
conturul ferm al personalităţii sale unice (s.n.)”.
Decupând succinta caracterizare, atât de limpede
şi profundă, pe care, în anul 1952, cu prilejul
Expoziţiei Omagiu lui Rodin, BRÂNCUŞI i-o face
acestuia –, Victor Crăciun glosează molcom,
asemenea unui român născut la Chişinău:
„Subînţelegem din context şi preţuirea caldă pe care
Brâncuşi nu se va sfii să o mărturisească, gest de
nobleţe specifică doar marilor creatori. Toiagul
măreţiei lui Rodin (n.n. din secolul XIX) avea să-i
revină, în secolul XX, lui Brâncuşi.”.
va continua
anul III, nr. 5/21, 2018, mai
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

figuri de stil inedite şi expresive. El a creat poezia
modernă, realizând concordanţa, prin formă şi
conţinut, cu poezia expresionistă, europeană.
Blaga şi-a făcut debutul literar în anul 1910, în
ziarul „Tribuna”, de la Arad, cu poezia „Pe ţărm”, ce
trădează natura meditativă a poetului încă de la
frageda vârstă de 15 ani, o poezie compusă din trei
strofe, în care utilizează rima (al doilea cu al patrulea
vers), dar a preferat, ulterior, să scrie în special
poezie în vers liber, cu o structură a strofelor de tip
polimorf, care să nu-i îngrădească libertatea de
exprimare, aşa cum se întâmplă în versul clasic (cu
rimă).
Poate că descendenţa sa dintr-o familie de preoţi
şi, ulterior, studiile teologice şi filozofice, explică
aplecarea către spiritualitate a poetului, dorinţa lui de
înţelegere a sufletului, a universului, a misterelor
vieţii, în general, afinitate resimţită şi în creaţiile ce-i
poartă numele. Pasionat de filozofie, ştiinţă, istorie şi
religie, el împleteşte toate acestea în arta cuvântului,
rezultând poezii de o uluitoare profunzime şi măreţie.
S-a dedicat Cuvântului întreaga viaţă, poate ca o
recompensă a faptului că, în frageda copilărie, până
la vârsta de patru ani, Blaga nu a putut vorbi.
În eseul de faţă mă voi referi, cu predilecţie, la
poezia lui Lucian Blaga, într-un periplu aleatoriu prin
versurile unora din volumele sale. În primul rând,
trebuie subliniat faptul că unul din simbolurile ce
domină întreaga creaţie blagiană este lumina. De ce
lumina? Deoarece ea constituie o metaforă-simbol
pentru modul de cunoaştere a lumii. Acest simbol
este foarte bine surprins în primul său volum de
versuri, intitulat chiar „Poemele luminii”, apărut în
anul 1919 şi dedicat soţiei sale, Cornelia Brediceanu,
cea care avea să-l sprijine în cariera sa diplomatică
36 de mai târziu. Poemele din acest volum se rotesc în
jurul luminii primordiale, care se confundă cu lumina
iubirii.
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, poezia fragilitatea sufletului poetului, pentru care povara
ce deschide volumul, este o dovadă în plus a faptului iubirii este prea mare: „O rază/ce vine goană din
că, prin poezie şi iubire, poţi ajunge la adâncurile
sufletului („căci eu iubesc/şi flori, şi ochi, şi buze, şi frunză:/dar e prea grea povara şi frunza cade”.
morminte”), deoarece, atunci când iubeşti tot, poţi „Raza” reprezintă, aşa cum era de aşteptat,
cunoaşte/pătrunde totul. Autorul preferă să se
exprime la persoana I, eul poetic fiind centrul de către un suflet extrem de sensibil ca al său.
discursului său liric, al lumii sale interioare, în
analogie cu universul; „corola de minuni a lumii”
reprezintă, de fapt, tainele universului cel atât de
îndrăgit de Blaga, pe care acesta vrea să îl protejeze
şi cu care eul se contopeşte. Ideea de mister este
amplificată de anumiţi termeni, ca: „întunecata zare”,
„taina nopţii”, „largi fiori de sfânt mister”, „vraja
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
nepătrunsului ascuns”, „adâncimi de întuneric”,
„taine”.
Abundenţa metaforelor dă culoare poeziei, într-o
imagine modernă, inovatoare: „florile” reprezintă
viaţa sau frumuseţea neprihănită, „ochii” semnifică
cunoaşterea, „buzele” sunt un simbol pentru
comunicare, iar „mormintele” sugerează moartea şi
misterul acesteia. Niciun termen nu este folosit la
întâmplare, Blaga îşi pictează „tabloul” cu
minuţiozitate, având însă grijă să nu-şi dezvăluie în
întregime eul creator. Se realizează, astfel, un
echilibru între raportul eului cu sine însuşi, pe de o
parte, şi cu lumea înconjurătoare, pe de altă parte,
rezultând un act poetic de mare rafinament.
A doua poezie din volum, „Lumina”, are, de
asemenea, conotaţii filozofice, prin corelarea luminii
primordiale cu lumina izvorâtă din cel mai înălţător
simţământ uman, iubirea: „Lumina ce-o
simt/năvălindu-mi în piept când te văd/oare nu e un
strop din lumina/creată în ziua dintâi/din lumina
aceea-nsetată adânc de viaţă?”.
În poezia „Vreau să joc!”, din acelaşi volum,
Blaga surprinde divinul din om, faptul că fiecare
dintre noi este o fărâmă de Dumnezeu sau că El
sălăşluieşte înăuntrul nostru, trebuind doar să-L
lăsăm să se manifeste. Este o viziune idealistă a
libertăţii spiritului zburdând liber, fără graniţe sau
oprelişti, acolo unde îl poartă imaginaţia: „…vreau să
joc, cum niciodată n-am jucat!/Să nu se simtă
Dumnezeu/în mine/un rob în temniţă – încătuşat!”.
În poezia „Amurg de toamnă”, din cel de-al doilea
volum al lui Blaga, „Paşii profetului”, apărut în anul
1921, transpare apropierea poetului de spaţiul rustic,
natura conferindu-i acestuia, ca de fiecare dată, o
bucurie nemărginită. Poezia face analogia între
descrierea amurgului într-o zi de toamnă şi starea
interioară a poetului, când sufletul îi vibrează de
melancolie. Predomină metaforele sugestive şi
îndrăzneţe, lumina amurgului sugerând, de fapt,
apusul din sufletul zbuciumat al autorului, suflet care
a urcat, cândva, pe culmile extazului: „Din vârf de
munţi amurgul suflă/cu buze roşii/în spuza unor
nori…”. „Jeraticul ascuns” semnifică pasiunile din
trecutul său, din care a mai rămas, în prezent, doar
„cenuşa”.
„Frunza” din strofa a doua sugerează foarte bine
apus/şi-adună aripile şi se lasă tremurând/pe-o
pasiunea, o „apăsare” plăcută, dar dificil de suportat
Ultima strofă dezvăluie teama autorului de tot
ceea ce i-ar putea răni şi mai mult inima cu înveliş de
mătase: „O, sufletul/Să mi-l ascund mai bine-n
piept/şi mai adânc/să nu-l ajungă nicio rază de
lumină:/s-ar prăbuşi…”.
Poezia „În marea trecere”, care dă titlul celui de-
 al treilea volum, apărut în anul 1924, este o meditaţie planul terestru, consecutiv. Poezia se termină tot
asupra sensurilor veşnice ale existenţei, de care într-o notă pesimistă, demoralizatoare: „odată vor
poetul se simte legat pentru totdeauna: „Nimic nu putrezi şi îngerii sub glie/ ţărâna va seca
vrea să fie altfel decât este.” Este descrisă foarte poveştile/din trupul trist”.
sugestiv prăpastia dintre armonia unei lumi de Volumele „La cumpăna apelor” (1933) şi „La
poveste („Soarele-n zenit ţine cântarul zilei./Cerul se curţile dorului” (1938) sunt inspirate din folclor şi
dăruieşte apelor de jos./Cu ochi cuminţi dobitoace în mitologie, completând imaginea de mare poet a lui
trecere/îşi privesc fără de spaimă umbra în albii…”) Blaga. Fiorul liric este prezent, la fel şi autenticitatea
şi frământarea din sufletul poetului, răvăşit de metaforelor, versurile remarcându-se însă prin
nostalgia copilăriei pierdute definitiv: „Numai sângele simplitate şi clasicitate. Neliniştile din sufletul
meu strigă prin păduri/după îndepărtata-i copilărie/ca autorului şi teama de moarte sunt, de asemenea,
un cerb bătrân/după ciuta lui pierdută în moarte…”. prezente. Începe, pentru poet, o nouă etapă, de
Poezia „Psalm”, din acelaşi volum, este un strigăt acceptare, de resemnare cu destinul adesea
disperat al solitudinii din sufletul autorului, care se potrivnic, care nu i-a oferit şansa de a găsi toate
simte abandonat de Creator în vâltoarea unei vieţi răspunsurile. Poezii mai reprezentative din aceste
incerte. Teama de neant predomină pe tot parcursul volume sunt: „Din adânc”, „Stă în codru fără slavă”,
confesiunii lirice, poetul conştientizând adâncimea „La curţile dorului”, „Ciocârlia”, „Ursul cu crin” etc.
abisului dintre el şi Dumnezeu: „fără să-mi fi fost În poezia „Autoportret”, din volumul „Nebănuitele
vreodată aproape/te-am pierdut pentru totdeauna”. trepte” (titlu extrem de sugestiv pentru reliefarea
Autorul îi reproşează „Marelui Anonim” că i-a întors treptelor cunoaşterii, în drumul spinos al omului spre
spatele atunci când a avut nevoie de El: „În cer te-ai evoluţia spirituală), apărut în anul 1943, autorul nu
închis ca-ntr-un coşciug/…de n-ai fi mai înrudit cu se sfieşte să îşi „etaleze”, cu sinceritate – vorbind
moartea/decât cu viaţa,/mi-ai vorbi.” despre sine la persoana a III-a – zbuciumul sufletesc
„Sunt numai tină şi rană” sugerează dimensiunea şi dorinţa de aflare a liniştii, a păcii mult râvnite, într-
dezastrului pe care absenţa lui Dumnezeu l-a produs o căutare perpetuă: „Lucian Blaga e mut ca o
în sufletul poetului. Incertitudinea relaţiei dintre poet lebădă./În patria sa/zăpada făpturii ţine loc de
(om) şi divinitate naşte întrebări fără răspuns: „… cuvânt./Sufletul lui e în căutare,/în mută, seculară
arată-te, Doamne,/să ştiu ce-aştepţi de la mine!/Să căutare/de totdeauna…”. „Patria sa” reprezintă
prind din văzduh suliţa veninoasă/din adânc azvârlită universul său interior, iar „zăpada făpturii”, spiritul,
de altul să te rănească subt aripi?/Ori nu doreşti
nimic?...”
Finalul aduce noi incertitudini, căci fricii şi
neliniştii li se adaugă tristeţea revelaţiei unui drum
fără întoarcere, departe de speranţa în salvarea
sufletului: „Dumnezeule, de-acum ce mă fac?/În
mijlocul tău mă dezbrac. Mă dezbrac de trup/ca de-o
haină pe care-o laşi în drum.” Poetul conştientizează
că înălţarea sufletului se poate produce doar prin
renunţarea la fiinţa materială, la ego şi la plăcerile
lumeşti, ca scop esenţial al existenţei.
Volumul „Lauda somnului”, apărut în anul 1929,
extinde marile teme lirice dezbătute de Blaga în
cartea anterioară, continuând atmosfera de neputinţă
37
(şi) a comunicării, de tristeţe metafizică. Peisajul
devine apocaliptic, în contradicţie totală cu primele
două volume ale sale; apare şi mai pregnant
conştiinţa efemerităţii, disperarea, imaginea
constantă a morţii.
Poezia „Paradis în destrămare”, din acest volum,
după cum sugerează şi titlul, relevă o imagine
înspăimântătoare a universului aflat în pericolul de a
se autodistruge, din cauza îndepărtării de credinţa
adevărată: „…serafimi cu păr nins/însetează după
adevăr,/dar apele din fântâni/refuză găleţile lor…” În
timp ce “arhanghelii se plâng/de greutatea aripelor”,
„porumbelul sfântului duh/cu pliscul stinge cele din
urmă lumini”, iar “îngeri goi/zgribulind se culcă în
fân:/vai mie, vai ţie…”. Aceste fragmente surprind
desacralizarea lumii transcendente şi a celei din

anul III, nr. 5/21, 2018, mai

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Florin T. Roman

Şedinţă în iad

Undeva a fost găsită stenograma (înregistrarea)

unei şedinţe pe care Scaraoţchi a ţinut-o cu
care se află într-o perenă navigare prin(tre) tainele subalternii lui în iad. Era strict secretă, dar i-o furase
universului, dincolo de graniţele invizibile, impuse de un înger al Domnului. Citiţi-o şi Domniile voastre şi
Creatorul nostru. trageţi concluziile necesare.
Ultima strofă sugerează căutarea vieţii de dincolo
de moarte, speranţa poetului că totul nu se sfârşeşte
Iat-o:
aici şi acum, ci are continuitate, undeva, într-o lume
imaterială, paradisiacă, departe de forţele răului: „El
caută apa/din care curcubeul/îşi bea frumuseţea şi „Nu putem să-i oprim pe creştini să meargă la
nefiinţa”. „Apa” simbolizează viaţa, care, în viziunea biserică. Nu putem să-i împiedicăm să citească
blagiană, are, într-o altă lume (de după moarte),
Biblia lor şi să cunoască adevărul. Nu putem nici
frumuseţea curcubeului. Întregul volum este încărcat
de speranţă şi încredere, simţăminte transmise acut măcar să-i împiedicăm să-şi dezvolte o relaţie
şi cititorului. umană cu Mântuitorul lor. Odată ce au câştigat
Toate volumele de versuri, antume („Poemele legătura aceea cu Iisus, puterea noastră asupra lor
luminii”, „Paşii profetului”, „În marea trecere”, „Lauda este sfărâmată. Aşadar lăsaţi-i să meargă la
somnului”, „La cumpăna apelor”, „La curţile dorului”, bisericile lor, lăsaţi-i să aibă icoane în casă, dar
„Poezii” – ediţie definitivă, „Nebănuitele trepte”) şi furaţi-le timpul, astfel încât să nu le rămână nici o
postume, precum şi întreaga operă a lui Blaga, sunt
clipă să-şi dezvolte relaţia cu Iisus Hristos. Asta e
subordonate meditaţiei, misterului, viziunilor
metafizice ale poetului. De la caracterul bucolic al ceea ce vreau să faceţi!”a spus Diavolul. „Distrageţi-
primelor două volume, el trece la temerile le atenţia de la părtăşia cu Mântuitorul lor şi de
existenţiale şi tristeţea din următoarele două, păstrarea acestei legături vitale pe timpul zilei.” „Şi
ajungând la redescoperirea armoniei cu natura şi la cum vom face asta?” au strigat demonii. „Ţineţi-i
acea linişte interioară, dobândită odată cu instalarea ocupaţi în lucrurile neesenţiale ale vieţii şi inventaţi
senectuţii, în celelalte volume.
scheme nenumărate să le ocupaţi minţile”, a răspuns
Blaga deţine un sistem propriu de filozofie, pe el. „Ispitiţi-i să cheltuie, să cheltuie, să împrumute, să
care îl aplică şi în poeziile sale, situându-se deseori
împrumute, să împrumute. Convingeţi-le soţiile să
la graniţa dintre tradiţionalism şi modernism,
contemporanii săi neştiind exact unde să îl meargă la muncă pentru multe ore şi soţii să lucreze
încadreze. După criticul literar Eugen Simion, el avea 6-7 zile pe săptămână, 10-12 ore pe zi, astfel încât
capacitatea de a fi, concomitent, şi modern, şi să nu-şi poată trăi viaţa. Ţineţi-i atât de ocupaţi încât
tradiţionalist, cu un talent de a-şi exprima trăirile în să nu aibă timp de petrecut cu copiii lor. Pe măsură
mod metaforic, demn de invidiat. Versurile poetului ce familiile lor se destramă, casele lor nu vor mai
filozof, „poetul neliniştilor”, sunt indubitabil atinse (şi)
oferi nici o scăpare de presiunile muncii! Schimbaţi-
de bagheta creaţiei populare, care-şi va pune
38 amprenta pe mare parte din poeziile sale. Legătura le minţile astfel încât să nu audă Vocea lăuntrică atât
sa puternică cu satul natal, cu părinţii, îl de liniştitoare a divinităţii. Momiţi-i să asculte
metamorfozează în omul-poet de mai târziu. radiourile şi CD-urile şi stick-urile non-stop, când
Poezia blagiană este un subiect imposibil de sunt la volan. Să aibă televizoare în toate camerele,
epuizat, deoarece conţine universul interior al inclusiv în bucătărie şi în dormitor, să ţină
poetului, o lume imaginativă fără limite. Bazată pe televizoarele, calculatoarele, tabletele deschise non-
antagonismul lumină-întuneric, individ-cosmos, viaţă stop acasă, precum şi telefoanele mobile în
(iubire)-moarte, ea aduce un suflu proaspăt
inegalabil în poezia din perioada interbelică, funcţiune permanent, şi să-şi petreacă cât mai mult
prospeţime pe care şi-a păstrat-o până astăzi. Este o timp în orice magazin şi restaurant din lume care
fântână cu apă vie, din care poeţii din zilele noastre difuzează muzică nereligioasă în mod continuu.
se pot adăpa continuu cu seva cuvântului adevărat, Aceasta va păta minţile lor şi le va rupe tainica
încărcat de sensuri… legătură cu Hristos. Umpleţi-le mesele din cafenele
cu reviste şi ziare. Pisaţi-le minţile prin aceste reviste
şi ziare, prin televiziune şi internet, 24 de ore pe zi,
cu cei 4 de S: sex, sânge, scandal, subcultură.
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Invadaţi-i din toate părţile cu reclame. Umpleţi-le creştinii de pretutindeni să devină mai ocupaţi, mai
cutiile poştale cu corespondenţă nefolositoare; grăbiţi, mai agitaţi, şi să se „dezvinovăţească”
trimiteţi-le cataloage, reclame şi orice fel de scrisori ascunzându-se după expresia „Sunt stresat!” Să
şi oferte promoţionale la produse gratuite, servicii şi aibă timp cât mai puţin pentru Dumnezeu şi pentru
speranţe false! Păstraţi fotomodelele slabe şi familiile lor. Să nu mai aibă timp să-şi viziteze vecinii,
frumoase în reviste şi la TV, astfel încât soţii lor să prietenii, duşmanii bolnavi sau aflaţi la închisoare, să
creadă că frumuseţea fizică este, fără îndoială, cea nu mai aibă dragoste pentru a face milostenie
mai importantă, şi să devină nesatisfăcuţi de soţiile bisericilor şi oamenilor săraci, să nu mai aibă dorinţa
lor. Păstraţi-le soţiile prea obosite ca să-şi mai de a răspândi şi altora cuvântul lui Dumnezeu,
iubească soţii noaptea. Daţi-le dureri de cap, de puterea lui Iisus de a schimba vieţile în bine.
asemenea!
Dacă ele nu-şi vor oferi soţilor dragostea lor, Dragă prietene, oare a reuşit diavolul să-şi pună
aceştia vor începe să caute în altă parte. Acest lucru în aplicare planurile sale în ceea ce te priveşte?
va dezbina rapid familiile lor! Daţi-le Moş Crăciun şi Gândeşte-te bine la asta! Dacă ajungi la concluzia
crăciuniţe, ca să le distragă atenţia de la a-şi învăţa că a reuşit, părăseşte calea largă a răului şi treci pe
copii despre adevăratul sens al Crăciunului – poteca îngustă a lui Hristos. Momentele în care omul
Naşterea Fiului lui Dumnezeu. Daţi-le iepuraşi de e cel mai puternic nu sunt atunci când toate îi merg
Paşti şi mese încărcate cu mâncăruri alese, dar din plin, ci atunci când, după ce a căzut, se ridică de
inutile, ca să nu poată vorbi despre Înviere şi despre la pământ, cu hotărârea fermă de a-şi continua
puterea postului şi a rugăciunii asupra păcatului şi a drumul înainte, spre Împărăţia Cerurilor!
morţii. Chiar şi în vacanţele lor trebuie să se
epuizeze. Să-i faceţi să se întoarcă din concedii
obosiţi. Ţineţi-i tot mai ocupaţi, ca să nu mai iasă în – Culeasă, completată şi cizelată de Florin T.
natură şi să reflecteze la creaţia lui Dumnezeu. În Roman -
schimb trimiteţi-i în parcuri de distracţii, la festivaluri
de toate felurile, la evenimente sportive, la jocuri şi
concerte, unde e multă gălăgie, multă forfotă, multă
lume adunată. Alimentaţi-le curiozitatea pentru filme
de toate genurile, astfel încât să-şi piardă şi timpul
liber degeaba şi să adoarmă obosiţi. Ţineţi-i ocupaţi,
ocupaţi, ocupaţi. Şi când se întâlnesc la biserică,
puneţi-i să bârfească, să şuşotească, să se
înghesuie la miruit şi la anaforă, aşa încât să plece
acasă fără nici un folos dobândit. Aglomeraţi-le viaţa
cu atâtea cauze „bune”, încât să nu mai aibă timp să
ceară şi să primească putere de la Iisus. Să nu mai
poată spune: Iartă-mă!>>, <>, <>. Ţineţi-i de mâini,
să nu-şi poată face cruce când se trezesc din somn, 39
când ies afară din casă, când pornesc maşina pentru
a pleca la serviciu sau altundeva, când se întorc
acasă, când se aşează la masă, când se ridică de la
masă, înainte de a se culca, să nu-şi poată face
cruce niciodată. Nici nu va mai fi nevoie să-i facem
să se certe între ei, iar dacă se vor şi certa, cu atât
mai bine! Nu le va mai rămâne decât să muncească,
să muncească, să muncească, epuizându-şi toată
puterea, sacrificându-şi sănătatea şi familiile pentru
<>. Va funcţiona! Va funcţiona!”

Era un plan pe cinste! Demonii au plecat

nerăbdători la îndatoririle lor, determinându-i pe

anul III, nr. 5/21, 2018, mai

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Ion Ioanescu-Bucovu
Eminescu şi Agaftonul
Într-o discuție cu Domnul Dorel Gaftoneanu, un
înflăcărat cercetător al lui Eminescu, scriitor, din
Botoșani a venit vorba despre numele dumnealui de
Gaftoneanu. Nu cumva Gaftoneanu vine de la
Agafton? Istoria acelor locuri ne spune că a fost un
călugăr, Gafton care „au mers în codrul ce este pe
locul domnesc al Ocolului Botoșenenilor și au curățat
pădurea și și-au făcut mânăstioară cu chilii și s-au
pus pomeți pe lângă chilii” (Cartea domnească din
13 oct. 7262(1753) din vremea lui Matei Ghică). La
început era cunoscută ca Sihăstria Agafton.
Veniamin Costache (1803-1842) a mutat acolo
maicile de la Agapia și de la Văratic „unde au
strălucit prin evlavie fiicele și văduvele boierilor de
altădată, precum și acele fiice din popor ce au căutat
o viață de liniște și reculegere.” Chiliile s-au înmulțit
prin ajutorul boierilor care își aduceu fetele sau
văduvele aici și astfel Mânăstirea a luat un mare
avânt până în 1966 când comuniștii au transformat-o
în cămin de bătrâni cu handicap.
Domnul Dorel Gaftoneanu m-a informat că există
multe familii Gaftoneanu și, nu ne îndoim, că sunt
urmașii călugărului Gafton, rude sau prieteni care și-
au însușit numele. La începuturi s-a spus „o chilie a
Gaftonului”, cu articolul invariabil moldovenesc a (a,
40
al, ai, ale), de aici și A+gafton, sau sihăstrie a
Gaftonului.
Deabia prin 1996 s-a revenit la vechile chilii și la
mânăstire ca schit de maici.
Din familia Iuraşcu se trag Olimbiada, Fevronia şi
Sofia, pe care le menţionează „Condica Mănăstirii
Agafton din 1872“, arată istoricul Ionel Bejenaru în
lucrarea „Trei mătuşi Iuraşcu ale lui Mihai Eminescu,
în condica Mănăstirii Agafton din 1872“ .
Fevronia Iurașcu (1812-1895) s-a călugărit în
1828, Sofia Iurașcu (1823-1897) a urmat-o în 1840
împreună cu sora ei Olimpiada Iurașcu (1827-1902),
care a devenit și Stareța mânăstirii. Fevronia și Sofia
tatăl și mama lui Eminescu, având experența
au mai adus și o nepoată, Safta Velisarie, care s-a
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
călugărit sub numele de Xenia.
Cum erau descrise mătuşile lui Eminescu ?
Istoricul botoşănean face o descriere a celor trei
mătuşi, aşa cum este făcută în documentul
menţionat: „Pe Olimbiada Iuraşcu o întâlnim
menţionată în Condică astfel: fără îndatorire; născută
la Dumbrăveni, judeţul Botoşani; 45 de ani;
călugăriţă la Mănăstirea Agafton-Botoşani, în anul
1840; cu părul capului sur, cu ochi căprui, cu nasul
mijlociu, cu nasul şi gura mari, cu faţa smeadă,
având un semn de fript la piciorul drept; pe Fevronia
Iuraşcu, „Iurăscioaia cea nebună”, o femeie cam
ciudată, o întâlnim menţionată în condică astfel: fără
îndatorire; născută la Corni – judeţul Botoşani; 60 de
ani; călugărită la Agafton-Botoşani, în 1828; cu părul
alb, cu ochi căprui, cu nasul mijlociu, cu gura mare,
cu faţa albineaţă, fără a avea un semn deosebit; pe
Sofia Iuraşcu: fără îndatorire, născută în Ruşii Balş-
Bucovina Mare; 49 de ani; călugărită la Agafton-
Botoşani, în 1840; cu părul alb, cu ochi căprui, cu
nasul gros, cu gura mare, cu faţa smeadă şi cu negel
pe obrazul drept“.
Mama lui Eminescu, Raluca Jurașcu, provenea
dintr-o familie profund religioasă, cu nouă copii,
dintre care cinci s-au călugărit: trei fete la Mănăstirea
Agafton, monahiile Fevronia, Sofia și Olimpiada.
Ultima dintre ele a fost vreme de cinci ani stareță la
această mănăstire. Doi frați de-ai Ralucăi au devenit
călugări: monahul Calinic și arhimandritul Ioachim
Jurașcu (în unele adnotări apare cu numele de
Iachint sau Jachift). Cei doi călugări erau cam
ciudați, după cum îi descrie Matei, fratele lui
Eminescu. Unchiul Iachift se dădea libațiilor,
consumând vinațul podgoriei pe care o stăpânea în
preajma mânăstirii Socola. Iubea vânătoarea cu
prepelicari, fuma mult, se purta mai mult civil, vorbea
franțuzește și nemțește. Surorile lui îl dezaprobau
pentru că se depărtase de biserică. Calinic, al doilea
frate, bea peste măsură în chilia lui, se refugiase în
misoginism și-și lăsase barba neîngrijită, era cam
arțăgos din fire și existența lui se pierde în banal.
Despre viața celor doi călugări din familia Jurașcu nu
se știe mai nimic. Monahul Calinic și Arhimandritul
Ioachim/Iachint/Jachift Jurașcu probabil că au viețuit
la una din mănăstirile de călugări din Moldova, cel
din urmă fiind stareț. Ar fi interesant de știut unde s-
au nevoit și unde sunt înmormântați. Se spune că
Eminescu, la vârsta copilăriei, îi iubea mult, mergea
cu ei la vânătoare prin codrii Botoșanilor, dar a
învățat de la ei și să bea sau să fumeze.
La rândul lui și Gheorghe Eminovici și Raluca,
 surorilor, au adus cele două fiice, pe Aglaia și
Henrieta, la mânăstire. Aglaia era o fire mai libertină,
ea o însoțea mai mult pe Henrieta care era oloagă și
nu se putea descurca singură. Venind într-o vizită
prin mânăstire profesorul de psihologie Drogli, a
cunoscut-o pe Aglaia, i-a plăcut, și a fost cerută de
nevastă, având pretenție la o zestre care l-a
destabilizat pe Gheorghe Eminovici, de 2000 de lei
austrieci, fiind nevoit până la urmă să vândă Ipoteștii,
pentru a-i plăti zestrea.
Pe atunci familiile numeroase, care aveau mai
ales fete, și nu puteau să le facă zestre, le dădea la
călugărie. Iurașcu avea nouă copii, dintre care patru
fete și cinci băiețí. Pe Raluca a cerut-o de nevastă
Gheorghe Eminovici, încreopindu-i o zestre care
aproape l-a ruinat.
Sunt însemnări multe despre clipele petrecute de
Eminescu la Agafton. Meditație, rugăciuni,
participare la pravila călugărească; toate și-au pus
amprenta asupra formării spirituale a viitorului poet.
Se pare că una din mătușile sale, maica Fevronia, s-
a atașat mai mult de nepot, participând chiar și la
botezul acestuia. Bunicul din partea mamei, Iorgu
Jurașcu, a construit la Agafton două case pentru
progeniturile sale călugărite. O altă soră de-a
Ralucăi, căsătorită, se pare că a purtat același dor
neostoit după viața monahală, de vreme ce una din
fiicele ei a fost îndemnată să ia drumul mănăstirii la o
vârstă fragedă. Aceasta a fost crescută de măicuțele
rude din obștea Agaftonului, devenind o călugăriță
plină de râvnă, primind îngerescul chip cu numele de
Xenia. Monahia Xenia Velisarie și mătușile ei,
schimonahiile Fevronia, Safta și Olimpiada au fost
trecute în Patericul românesc datorită vieții lor curate
și râvnei pentru credință. Despre viața celor doi
călugări din familia Jurașcu nu se știe mai nimic.
Monahul Calinic și Arhimandritul Ioachim/Iachint/
Jachift Jurașcu probabil că au viețuit la una din
mănăstirile de călugări din Moldova, cel din urmă
fiind stareț. Ar fi interesant de știut unde s-au nevoit
și unde sunt înmormântați.
credincios Mihăiță și cu dragoste de cele sfinte. Nu-i
plăcea să se joace cu alți copii și nici nu râdea.
Singuratic și tăcut, cu părul mereu ciufulit și hainele
cam șifonate, poetul se cufunda în codrul arămiu al
toamnei discutând cu Dumnezeu și cu vietățile
pădurii”, își amintesc viețuitoarele mănăstirii.
Împreună cu mătușile sale stătea la pravilă
nemișcat și nu scotea o vorbă zile întregi. „M-am
străduit, dar nu l-am înțeles. Sufletul lui avea un lacăt
prea mare pentru mine”, spunea mătușa sa, maica
Olimpiada (viitoarea stareță a mănăstirii), își
amintește maica Adriana de la stareța ei Agafia
Moise, care l-a văzut și cunoscut pe Eminescu. În
chilia ei mai supraviețuiește o fotografie a lui
Eminescu cu maica Olimpiada ( vezi Sorin Preda,
„Mănăstirea copilăriei lui Eminescu”, în Formula AS
din 8 iulie 2016).
De la aserțiunea că „și istoria lumii cugetă – deși
încet, însă sigur și just, istoria lumii e desfășurarea
cugetării lui Dumnezeu. Nu se mișcă un fir de păr din
capul nostru fără știrea lui Dumnezeu” („Scrisoare
dlui Dumitru Brătianu”, în Românul, 15 august 1871),
până la afirmații că „fără eu nu există Dumnezeu,
fără ochi nu e lumină, fără auz nu e un cântec.
Ochiul e lumina, auzul e cântecul, eu e Dumnezeu,
41

Deși nu există mărturii scrise, tradiția Mănăstirii

Agafton păstrează câteva crâmpeie din copilăria lui
Eminescu în perioada când își petrecea vacanțele
aici. Mihăiță – căci acesta era numele de alint pentru
mătușile sale – era întâmpinat întotdeauna cu
căldură și afecțiune, se strecura frecvent prin livadă
către pădurea Baisa din împrejurimi (codrii de aramă
de mai târziu), unde pleca cu o traistă cu ceva
merinde pregătite de măicuțe și invariabil cu vreo
carte din care citea la umbra codrului. „Era
anul III, nr. 5/21, 2018, mai
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 lucruri care-l interesau în mod deosebit, așa cum de
fapt va face în toată perioada devenirii sale. Aici
mătușile sale îl așteptau cu drag pe Mihăiță al lor,
care nu le ieșea din vorbă, participa la ritualurile vieții
monahale, întipărindu-i-se în suflet și în inimă
„lumina lină” cântată la Vecernie de corul măicuțelor,
admirabil reprodusă mai târziu în poezia citată mai
națiunea mea e lumea” (Mihai Eminescu - Cugetări, sus.
Editura Vos, 1997), Eminescu dovedește că
De aici și respectul pentru spiritualitatea și
stăpânește dogma creștină în esența ei, cum altfel credința strămoșească pe care poetul îl va arăta în
decât trăind în spiritul ei.
scrierile sale ori de câte ori va fi cazul. De aici și
În 1878 publică într-un articol – prilejuit de probabilitatea ca perioada 1863-1864, atât de tulbure
solicitarea starețului Chiriac (păstorul mănăstirii în biografia poetului, să aparțină de fapt epocii
atonite Cutlumuș) pentru ajutor în cărți și bunuri - Agafton.
detalii privind viața monahală, cu acuratețea celui
Atmosfera religioasă a copilăriei în care el
care ar fi viețuit într-o mănăstire. Mai mult, face un
pătrunde taina scrierilor vechi își va găsi împlinirea
adevărat istoric al relației româno-atonite, unde unul
mai târziu în activitatea sa de bibliotecar, când nu
din 10 călugări la vremea aceea era român –
numai că se adâncește în studiul acestora, dar face
aproximativ 1.000 din cei 10.000 de viețuitori (Mihai eforturi deosebite de a îmbogăți fondul bibliotecii cu
Eminescu, Timpul, 10 august 1878).
carte veche. Mai mult, din această prețuire opera sa
Scârbit de viață, Eminescu îi scrie colegului său, ajunge să fie străbătută de un adevărat fior religios
Zamfir C. Arbore de la Românul de a merge ca dovadă a atașa¬mentului, respectului și
împreună „la mănăstire, în chiliile solitare, să scriem admirației pentru instituția Bisericii atât de strâns
letopisețe în care să înșirăm tot ce îndură nenorocitul legată de istoria acestui popor și dăinuirea lui.
neam românesc pentru ca să se știe cât amar a
Revenind la vizitele junelui Eminescu la Agafton,
suferit românul, cât a trăit pe acest pământ” (Stelian Gala Galaction a surprins meșteșugit importanța
Gomboș, „Mihai Eminescu în viziunea Bisericii”)
acestei așezări monastice în devenirea spirituală a
Va repeta aceeași dorință și în 1884, etichetată lui Eminescu: „…Eminescu, copil de patru, de zece,
de data aceasta ca o glumă de către prieteni și chiar de paisprezece ani… a venit, de nenumărate ori,
ca un semn de alienație de către Titu Maiorescu. întâi cu părinţii şi, apoi, singur sau întovărăşit de fraţi
În toamna anului 1887, internat fiind la şi de prieteni, ca să vadă pe Maica Fevronia şi să
Mănăstirea Neamț, primește - la cererea sa – Sfânta cerceteze mănăstirea din codri. Eminescu a coborât
Taină a Împărtășaniei de la preotul locului. Cu din Botoşani pe aceste cărări care descurcă poienile
această ocazie, cere: „Să mă îngropați la țărmurile înflorite, vâlcelele mascate cu trandafiri sălbatici şi
mării și să fie într-o mănăstire de maici și să ascult în umbra stejarilor bătrâni şi s-a urcat la schitul cenuşiu
fiecare seară ca la Agafton cum cântau Lumină lină” şi plin de pace. La Mănăstirea Agafton a cunoscut
(Paul Miron citat de Nicolae Georgescu). Iată un Eminescu întâia oară cenobitismul creştin-ortodox şi
răspuns elocvent la faptul că viața monahală îi era pravilele lui şi toată trista lui Frumuseţe”.
42
foarte bine cunoscută poetului încă din perioada . Într-un articol excepțional, intitulat Sacrificiul
copilăriei, amintirile ei urmărindu-l toată viața. eminescian: călugărirea, moartea şi mântuirea lui
Relațiile poetului cu cele trei mătuși călugărițe și Eminescu, aflăm că poetul îi spunea unui amic de-al
îndeosebi preocuparea maicii Fevronia, cu ajutorul său prin 1882: „..știi ce, dragul meu, hai să
căreia pătrunde tainele canoanelor religioase, îl ajută demisionăm, tu de la Românul, eu de la Timpul, şi
hotărâtor în familiarizarea sa cu rânduielile hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuţi să trăim
bisericești în lungile vacanțe pe care le petrece aici, între lupi. La mănăstire, în chiliile solitare, să scriem
cu sau fără mama sa. A afirma că viitorul poet și-a letopiseţe în cari să înşirăm tot ce îndură nenorocitul
însușit chirilica din rarele lecturi jurnalistice pe care neam românesc, pentru ca să se ştie cât amar a
le făcea tatăl său ținându-l în brațe este o exagerare suferit românul cât a trăit pe acest pământ”.
fără acoperire (Petru Rezuș „O copilărie nepereche”,
pag. 11). Este mai degrabă de presupus că timpul
petrecut la Agafton a însemnat, pe lângă trăirile
poetice, o intensă muncă de prospectare a acelor
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 taifasuri... 43-46 suflete/chiar și ciutura era crăpată/iar apa se scurgea
Victor Rusu așa/ca viața printre degete/umbrele oricum nu beau
apă rece/ele înghit doar amintiri...//Și-atâta liniște/și-
atâta încremenire/se înstăpânise în ogradă/că numai
„Nostalgiile cuvintelor” sau umbrele își mai lăsau mângâierile/să cadă asupra
poemele unei răvășitoare ei/și nu venea nimeni să le gonească/și nici un dor
nu suspina pe potecă/numai cucul cânta în părul de
dispariţii la drum...”
sau către un interior personalizat sugestiv de trăiri
Poeta și prozatoarea severineană Gabriela Mimi de o profundă, persuasivă vibrație lirică:
Boroianu își confirmă o dată în plus, sensibila,
„Dimineața/aerul e amar/miroase a disperare/mi-
viguroasa evoluție ascendentă din ultimii ani și își
arde plămânii/și pereții mă strâng/mă privesc ochi
marchează această etapă fastă, prodigioasă, a
răi/din tablouri înegrite de hum/mă strigă hainele
activității sale de creație, prin noul său volum de
împrăștiate pe covor/scrumierele rânjesc către
versuri „Nostalgiile cuvintelor”
mine/cu dinții lor de chiștoace...”.
Poetă a iubirii, prin excelență, sentiment abordat
În citatele la care am apelat, se poate observa
cu predilecție în infinite ipostaze ale neîmplinirii și
pregnanța și expresiva concretețe a
suferinței, autoarea își radicalizează și acutizează în
notelor/elementelor imagistice ale notației regizate
noul volum registrul emoțional până la pragul de sus
cu rafinament stilistic și încorporate mozaical în
al unui sfâșietor lamento rostit cu autenticitate a
imaginea de ansamblu a interiorului evocat, cu o
trăirilor, forță expresivă:
sensibilă știință a sugestiei lirice, în ale cărei taine
„Numai dorul tău/roade și roade/ca un vierme/în autoarea volumului se dovedește din ce în ce mai
sufletul meu/închis în el ca într-un cocon” inițiată.
sau: Poeta Gabriela Mimi Boroianu bate tot mai
„Mergi înaintea mea/ca într-un vis de noapte energic, cu justificare, în poarta deplinei sale
lungă/și frigul ne coboară peste inimi/ca o șoaptă consacrări artistice.
sinistră/îți aud zurgălăii pașilor/cum se lovesc de
nămolul înghețat al drumului/uneori mai
aproape/uneori mai departe/numai moartea stă/la o
aruncătură de băț//și te strig cu disperare/dar numele
tău e înghițit de ecou/și nici mâinile mele nu te mai
găsesc/apucă doar nimicul care te înghite”...
În bună măsură, discursul se plasează sub
semnul lui Eros și Thanatos, al iubirii și morții, ființa
dragă este evocată, precum în bocetele, „dalbul
pribeag„ (superbă, frisonantă metaforă a mortului
iubit!), prin notații sugestive, ce reconstituie
tulburător, cu accente de autentic lirism, momentul
greu, răvășitor, al ireversibilei, „marii treceri”:
„Te-ai mohorât ca vremea/așa hotărât ți-ai strâns 43
zilele/și-ai luat-o pe un drum/cu un singur sens/iar
toamna își adunase fustele foșnitoare/și își târâia
tristețea în urma ta//Te-am strigat.../m-am rugat să
nu pleci/dar ți-ai continuat drumul nepăsător/cu ochii
lipsiți de lumină”...
În actuala etapă de evoluție a scrisului său,
Gabriela Mimi Boroianu cultivă realizări notabile,
poezia de notație și admosferă care-i facilitează
reconstituirea/evocarea, cu reală autentică vibrație
emoțională, lirică, un anume moment existențial cu
semnificații aparte, din biografia sa sentimentală,
admosferă de un subliniat dramatism în care s-a
consumat acesta și mai ales, starea de spirit a
eroului liric:
„Fântâna din curte secase/ca iubirea din
anul III, nr. 5/21, 2018, mai
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Ileana Tănase, îndrăgostită de frumosul, ce
îmbogățește universul, pictează în cuvinte și toate
culorile curcubeului se răsfață simbolic, în versurile
sale. „Pânză rogvaiv” este o astfel de creație. Dintre
toate anotimpurile, are preferință pentru toamnă și
nu întâmplător, ci fiindcă talentata poetă vede în
cromatica autumnală tot ce este mai luminos
Angela Irina Ghintuială („Toamna prefață”). Toamna este deci anotimpul
bogăției spirituale. Cuvintele au, mânuite de ea,
valoare magică, mustind de frumusețe și sensuri
Zidirea prin cuvânt
adânci: „S-a șters avatarul cuvintelor fără chenar”
(„Aripi din gânduri”). Poeta este îndrăgostită de
Maria-Ileana Tănase, poetă de o sensibilitate muzică, de aici armonia versurilor, scrise cu destulă
cuceritoare, îndrăgostită de frumosul acestei lumi, ușurință, cu un ritm interior, ca o melodie de harpă,
reușește prin creațiile sale să se înalțe, pe calea lăută sau vioară. Sonată sau vals, muzica poeziei
adevăratei arte. Tot ceea ce scrie apare firesc, sale devine armonia sufletului însetat de frumos.
purtând amprenta lucidității sale. Volumul Mariei-
Marea, cu puterea ei magică, se alătură tumultului
Ileana Tănase, „PERIPLUL UNUI DESTIN”, stă sub
sufletesc, furtunilor vieții: „Marea de tăceri frământă
semnul timpului și al tradiției ancestrale. Este a
sonate de vers,/când sufletul tulburat e prins de
cincea din cărțile ei, o treaptă în plus, ridicată de ea,
vârtejuri,/iar lacrimile, ploile sufletului, ca un
spre desăvârșire. Dintre poeziile incluse în carte,
revers,/înfățișează marea tăcerii, prinsă-n
„Poem de iubire” este o creație reprezentativă și talazuri.”(„Ploile sufletului”...). Luna este poate
chiar deschide volumul, făcând trimitere la cuvintele
motivul cel mai des întâlnit al liricii sale. Orice este
lui Eminescu, aflate în motto: „Am înțeles că un om
legat de lună (echinocțiu, solstițiu, eclipse), devine
poate avea totul, neavând nimic și nimic, având pretext literar de meditație, de zbucium lăuntric sau
totul”. Nu întâmplător, talentul său a crescut, s-a
de calm, de liniște, de introspecție. („Luna nouă în
definit la început, sub influența marelui poet. Pornind Vărsător”, „Luna și ora legală”, „Super – Luna”,
de la filosofia eminesciană, poeta găsește în iubire
„Luna Afrodită”, „Luna plină cu Mărțișor”, „Condorul
reazemul depășirii situațiilor critice ale vieții. Dar, în
și luna”, „Luceafărul și luna”, spre a da doar câteva
timp, talentul ei poetic se conturează vizibil, viguros,
exemple.) Poetă a lunii, Maria-Ileana Tănase, se
mergând pe un drum propriu, cel al marii arte.
învăluie în misterul iluziilor, creând imagini
Amintirea rămâne unul din motivele predilecte ale
nepieritoare. Creațiile de dragoste ocupă un loc defel
volumului. Revenirea la timpul fericirii, devine
neglijabil în lirica talentatei poete. Întoarcerea spre o
reîntoarcerea spre paradisul pierdut al dragostei.
dragoste păstrată în amintire, căutarea chipului ființei
Lacrimile sunt perlele sufletului. „Odă”, de Mihai
iubite, în vis, chemările romantice, sunt destul de des
Eminescu este piatră de căpătâi. Opera eminesciană întâlnite, în actualul volum, în poezia „Sărută-mi...”.
este grea de simboluri, iar versul final al poeziei O iubire adâncă, pasională, împletind realitatea cu
„Poem de iubire” este în mod firesc, primul stih al
visul. Este atâta lumină și gingășie în ele... Creațiile
44 „Odei – în metru antic”: „nu credeam să învăț a muri Mariei-Ileana Tănase au stihurile grupate în strofe
vreodată”. „Periplul unui destin” este poezia care dă catrene, de obicei. În prezentul volum sunt însă și
titlul volumului. Autoarea se simte predestinată și
credem că este deja o scriitoare de valoare, a cărei
operă va înfrunta timpul. Ideea de destin devine
dominantă. „Drumul hărăzit”, „steaua călăuză”
pătrunde cu „lumina-i divină”: „sufletul neostoit/și
lumina a hrănit poemele – flori, pe-a vieții colină”.
Sunt doar câteva dintre ideile poeziei, ce poartă
același titlu, ca și admirabilul volum. Toate
anotimpurile sunt trecute în revistă, în versuri de
mare expresivitate, fiecare cu farmecul său firesc.
Culori strălucitoare, filosofie adâncă, îmbogățesc
lirica poetei, care vede în timp un prieten. Maria-

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 poezii cu formă fixă: „Sonetul unui gând”, „Rondelul
Puiu Răducan
rozei din soartă”, gazelul „Frunză MIT”, care dau
măsura talentului său artistic. Măiestria mânuirii
versului, în aceste creații cu formă fixă sunt dovada Crângul verde-al oftatului
unui talent ce nu mai are nevoie de nicio confirmare.
Cu ocazia zilei sale de naștere, am scris o poezie, De când m-am ivit, ea mi-a sărutat călcâiul și m-a
pe care i-am dedicat-o și în care am evidențiat ceea îmbrățișat cu toată vlaga, dar repede a-nceput să mă
ce este atât de deosebit, de suav și armonios, în plimbe pe țărmul ei însorit. Valuri calde și reci îmi
creațiile sale, marcate de un talent nepieritor, ce va bântuiau trupul din ce în ce mai mult.
înfrunta dintele vremii. Eram o apă limpede de izvor crud în căușul
palmelor ei.
Mă ridica-n brațe și-mi arăta orizontul. Vedeam o
MARIEI (MIT)
linie cu multe frânturi, cu urcușuri și coborâșuri.
Poeziei tale nu-i lipsește nimic: Îmi ridica barba. Uităte-n sus! Privirea sus,
ea are liniștea nesfârșirii albastre înainte, lasă văile! O să ai timp și de ele, îmi spunea!
sau tumultul valurilor mării. Am început să dau cu capul de nori. Ba, chiar îi
scuturam.
În ea arde flacăra iubirii de oameni
Înaintam agale-n țipătul lumii, ea mă ajuta să curg
și a lui Dumnezeu. drept. Treptat, treptat, am început urcușul, dar
În versul tău Luna își scrie durerea, tăcerea din mine începea să urle. Ea-i punea mâna
la gură.
în fiecare noapte,
Taci!
aducând magie întunericului.
Tu, dă-i drumul, îmi spunea! Mișcă! Statul pe loc
Și fiecărei luni din calendar dăunează, devine pericol! Hai, mergi! Mergi!
i-ai scris povestea Treptat, treptat, am început să curg. Ușor și lin de
și soarelui și stelelor și zorilor.
În poezia ta este credință
și destin.
O șoaptă de sus îți spune
și tu scrii, cu sufletul deschis,
dincolo de timp...

Maria-Ileana Tănase

Periplul unui destin

„Periplul unui destin” ce și-a găsit odihna prin 45

cuvântul care zidește, dincolo de timp, într-o tăcere
luminată de aura îngerilor și acompaniată de zefirul
vântului, ploile neputințelor, durerea pietrelor,
simfonia miresmelor, zâmbetul Soarelui încins de
curcubeu... Dar toate în complicitate cu lampadarul
celest, Luna, și prinse între scoarțe de carte
pecetluite cu un titlu pe care-l păstrez de mult timp în
sipetul din suflet. Un volum de versuri ce are un
motto de Mihai Eminescu și prefața semnată de
poeta Angela Irina Ghintuială. Cartea a apărut la
Editura ANAMAROL, București și aduc deosebite
mulțumiri doamnei editor, Rodica Elena Lupu, pentru
implicare și colaborare!

anul III, nr. 5/21, 2018, mai

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Of, Doamne!
Mă uit în jur și... văd răspunsul...

În Sfârşit

Unde calcă piciorul sălbatic, bolta eternă cu mii

de firide plânge-a vieții ursită pe umărul muntelui, în
multe ori, volburatic nu de puține ori.
Sfârșit.
Preascumpa mea mă sorbea din ochi. Cădeam,
Când vezi grădini plantate pe sâni bosumflați –
mă ridica și-mi punea norii la uscat.
plenipotențiali, iar bruma-ți coboară cu zăpada în
Tăcerea singurătății a-nceput din nou să strige la cârcă, înseamnă că ai ajuns în Sfârșit. Dacă adormi
mine. Strigă și-acum! învins ori învinsă în templul tăcerii singure, ești pe-a
Ea, nimic. Sus și înainte! vieții colină şi ușuratic ca un fulg supus mâniei
Mă-mpingea spre orizont. Sus, sus, hai acolo îmi derbedeiască spui: Aș dori să scutur anii, tot în
șoptea divin! Sfârșit ai ajuns.
Mă apropii de orizont. Este-n flăcări. În Sfârșit, bagi cu migală votu-n urna sinucigașă
Ea și umbra mă-mping înainte. pentru a repeta ca patefonul lui Aladin necontenit că
Of, viață! Ține-te de mine! în Sfârșit o vei duce bine, dar constați cu cocleală la
lingurică, tu constați, că doar nu te-o consta(ta)
Bestia neagră altcineva că în Sfârșit nu este așa de bine, ba chiar
rău…
Și dacă firescul Sfârșit îți dă târcoale clandestin
Mă, da urât mai ești, diavole bătrân! Băi, scorbura de „angelice”, concluzia ta este că fluvii adânci
pupezei! Negru de ce ești, mă?
zgomotoase spre al soarelui veșnic altar te vor
De ce ne faci, mă, să-ți trimitem toți, da toți dejghioca în sânul pământului, în Sfârșit.
politicienii, dușmanii și prietenii?
Când șeful te bate zdravăn pe umăr de ți se
Noi facem din punctualitate - păcat, din minciună furișează lumina printre storuri, zici singur și sigur că
– virtute, ridicăm hoția și „diplomația” neagră la rang ai ajuns în grațiile lui, în Sfârșit.
de cult manelist și tu aplauzi!
Asta doar două, trei secunde, că aceeași voce
De ce, mă, diavolul dracului? De ce-ți plac, mă,
bahică se va rostogoli-n urechile-ți în care-ți respiră
ție toate astea?
pacea nopții în cântec și fum de tămâie (acum):
Ochii de ce-i ai, mă negrii. Da, dinții de ce-i ai,
– Bă, scap de tine, în Sfârșit!
mă, pe toți și toți negrii? N-ai și tu măcar o... carie
„albă” pe-acolo prin gura ta spurcată și flămândă! Ploaia va începe să-ți plângă amarnic statuia-ți
Mă, de ce, mă, când te apropii de noi ne plouă cu uitată în rogojină încinsă și rostești monosilabic:
furnici pe bulevardul spinării sau cu fluturi... pe – Ce vis frumos îmi fu, Doamne!
stomacul gol? Îți iei viața tânără și te duci! Te duci în Sfârșit! Te
Ai gonit binele din toate curțile și acum ne duci în Sfârșit unde nu este supărare nici suspin. Nu
mâncăm între noi! De ce mă? Numai tu poți știi! sunt bani, sensuri giratorii, milițieni, politicieni, totul
46 Numai tu ne îndemni la toate relele și noi, ca niște este gratis și se bea numai cafea dulce cu caimacul
nesătui, îți mâncăm din palmă! pe stânga, iar gândurile nu te mai dor la… încheieturi
De ce ne iei, mă, mințile și le ascunzi? De-al și din când în când să mai auzi dintr-un Sfârșit:
dracului ce ești, de-aia! „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine,
Ce țară o să lăsăm, mă, noi copiilor dacă tu pui Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și
pe-ai noștri să ne mănânce cu ardei iute? prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea
Măi, drace de diavol bătrân ce ești, că nu ți-oi ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită fără
zice niciodată..., dragul meu nimeni, tu ai mă, milă? de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune
N-ai, hoașcă bătrână, n-ai! Știu că n-ai! pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu
adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.”…
Ai adormit, mă, tu vreodaă pe un pat de flori? N-
ai dormit, bă! De-al dracului de diavol bătrân, bă, n-ai Auzi toate acestea printre bolovani stropiți cu vin,
dormit! busuioc și tămâie… incandescentă, dar… ești în
De ce nu ne lași, mă, să dormim noi? Sfârșit.
De ce nu-mi răspunzi, nemernic bătrân? De ce?
De ce ne lași în civilizația comentatorului otrăvit?
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 47

anul III, nr. 5/21, 2018, mai

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Zina Dorina Pancu

Ultimul sărut Fata morgana

Avusese impresia că se cunoșteau de-o E duminică azi, toarnă vinul în cupe,

viață, imaginea lui o urmărea din umbră. Nu-și
putea explica, nu îl văzuse, dar simțise că era
cel care o însoțea în vis, în nopțile tainice de
iarnă, când viscolul șuiera amenințător
împotriva celor care ar fi îndrăznit să se-
avânte în orașul încremenit în trecutul
încărcat de amintiri care îi umpleau sufletul de
o bucurie copilărească.
Au rămas o vreme îmbrățișați, buzele lui
șopteau cuvinte care se pierdeau în auz: „–
Să nu mă părăsești niciodată!” S-a desprins
ușor, spunându-i cu glas tremurat „– De ce să
întârzii, știi că îmi este rezervată plecarea?” „–
Hai, liniștește-te!”, i-a răspuns el strângând-o
la pieptul lui. Când a auzit asta, lacrimile i-au
invadat ochii; umbrele se instalaseră de ceva
vreme în sufletul ei, iar acum ieșeau la
lumină, ridicând ziduri între ei, ca nicio
promisiune sau mângâiere să nu o atingă.
La lumina lumânării, umbrele lor păreau
uriașe, se contopeau dându-i impresia că
basmul în care trăia le rezervă un final fericit.
Când ceara s-a topit, flacăra s-a stins și
umbra a fost înghițită de întuneric. Nicio
secundă de lumină… totul a dispărut. Între
buzele ei și ale lui s-a deschis abisul, iar
abisul nu se-mparte la doi. A devenit
prizoniera propriului corp mistuindu-se în jocul
48 care-i ținea captivă inima.
La o privire atentă, a descoperit că lipsea
cuvântul împreună.
să-l bem însetați de dorul mocnit
ars sub ferestre-nghețate,
vitralii pal-violet
pe care-aștern petale satinate.
Fata morgana pășește
cu tălpile goale pe muchia de cuțit,
Bărăganul se pierde-n văzduhul obscur…
pământul îi cere jertfă de sânge,
linia vieții curge domol,
un șarpe se-ascunde în grâu-ncolțit,
șuieră…, aeru-i rece…
e liniște-adâncă lăsată din mit…
tălpile ei ciulinii-nroșesc
trup fraged ți-aduce ofrandă,
iasomie, cedru, zmeură, mosc
parfum de vară eternă –
suflet-pereche…
E seară, iubite,
plăcută e vina,
apusul înghite lumina,
nălucă ivită din norii ninsorii,
gândurile devin maci sângerii.

O stea căzătoare nu-i decât amintirea vântul smulge cuvinte-așternute

soarelui care apune. O clipă de neatenție și a pe trupul răpus al iernii trecute.
dispărut pentru totdeauna – își spunea
ridicând privirea spre cer, în timp ce vocea i
se stingea.

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198