Ê


Lucrarea pastorală a preotului se desfăşoară în general în cadrul parohiei.

Parohia este deci terenul, este ogorul material şi spiritual al activităţii pastorale a
preotului. De aceea, suntem datori să încercăm a cunoaşte mai temeinic noţiunea,
sensul şi importanţa parohiei.

Termenul P
a pătruns în limba română din limba elină. Prin acest termen s-
a înţeles, la începutul creştinismului, prima comunitate creştină dintr-un oraş, sau
totalitatea creştinilor dintr-un oraş sau sat, care, după cuvântul Sfintei Scripturi,

    
  P 
 (Evrei XIII, 14) şi se
socoteau ca unii care locuiesc împreună, ca unii care au acelaşi fel de trai şi
aceleaşi preocupări în 
    (I Petru I, 17), ca unii care sunt


  
în această lume (I Petru II, 11).

Fiindcă în fruntea unei astfel de comunităţi creştine era, la început câte un

episcop, s-a atribuit adeseori numirea de parohie şi eparhiei. Mai târziu şi anume
prin veacul al V-lea, şi mai ales în veacul al VI-lea, prin cuvântul parohie s-a
înţeles societatea creştinilor dintr-o anumită circumscripţie bisericească din oraşe
sau sate mai mari. O asemenea circumscripţie era totdeauna determinată precis
de anumite graniţe, era o unitate bisericească bine fixată din punct de vedere
geografic şi era condusă de un preot.

Când creştinismul a început să se răspândească şi să se organizeze şi la sate,

s-a întrebuinţat pe lângă termenul de parohie şi acela de enorie. Acest cuvânt
provine din limba elină şi înseamnă comunitate creştină situată la ţară.


  P  
 
 
 P 
   

 
 P
    
       
  
P   
   
  
   
  
 
 P
     P
P
  

   P
  
  

 
 
 
 
  
 
 Alţi scriitori dau o definiţie mai scurtă parohiei şi anume:
Parohia este totalitatea credincioşilor care se împărtăşesc din acelaşi potir. Statutul
pentru organizarea şi funcţionarea B.O.R. din anul 1948 defineşte la art. 4, litera i,
parohia în felul următor: Parohia este comunitatea bisericească a credincioşilor,

c
clerici şi mireni, de religie creştină ortodoxă, aşezaţi pe un anume teritoriu, sub
conducerea unui preot paroh.

Literal, termenul înseamnă a locui împreună, a fi în acelaşi loc. In istorie,

termenul acesta a fost întrebuinţat pentru prima dată de către evreii din diaspora.
Prin acest cuvânt se desemnau comunităţile evreieşti răspândite în întreaga
lume păgână. De la evrei termenul a fost împrumutat de elini, spre a desemna prima
comunitate creştină din oraşe.

[
             
    
 
 


  P
    

 
 
 
         
  P
 P
    
 
  ! 
 P

P
 
P "    
 
 

       
P
  P

 
 



  

 
  P   
 
#1.

1
Dr. Petru Vintilescu, 
   
 
 P
   
 Bucureşti 1937, p.4

D
 c ‘M

  M


rndatoririle pastorale ale preotului în cadrul parohiei sunt atât de multiple şi
atât de variate încât nici cel mai conştiincios, mai priceput şi mai zelos preot din
lume nu poate face faţă singur tuturor acestor îndatoriri. De aceea, fiecare păstor de
suflete este dator să mobilizeze şi să utilizeze, ca organe auxiliare ale sale, anumite
persoane din parohie. Recrutarea acestor persoane ajutătoare ale preotului se face, în
mod obişnuit dintre credincioşii cei mai buni, cei mai pricepuţi şi cei mai devotaţi
Bisericii, în special cântăreţii bisericeşti, membrii consiliului parohial, epitropii
parohiei şi membrii comitetului parohial sunt cei dintâi chemaţi să îndeplinească
slujba de organe ajutătoare ale preotului, în lucrarea de păstorire a sufletelor şi de
realizare a împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ.

De colaboratorii preotului paroh ţin de fapt şi de drept şi prezbitera şi copiii lui.

Persoanele familiei lui pot juca un rol important în viaţa parohiei, fireşte nu cu
tendinţe de nepotism, ci de colaborare smerită. Chiar şi numai prezenţa lor lîngă
preotul paroh poate fie să ajute lucrarea lui, fie să o distrugă. rnainte de toate
prezenţa prezbiterei. [!    
          

P
  P
 

  P
  $  
   P
 %%  && 
P
 '          P
    

    
 
  
      
P 
 (         


  

   P
  (
  
 
  P   
  

#2.
[       
 

  
 P
 
     
 P
 ) !*
   
 P
)  
!
 



 
!   


      "  +

 
 ,-  .       
   
    
  *
    


P   P
 
P
#3.
Copiii clericului sînt modelele celorlalţi tineri. Cunoscuta expresie Äcopil de
popă´ arată câte greutăţi sunt în acest spaţiu. De multe ori preotul paroh trebuie să
lupte cu greutăţile propriului său spaţiu familial, Äduşmanii omului fiind casnicii
lui´ (Mt. 10, 36). Şi atunci credincioşii au nevoie de multă înţelegere ca să poată
depăşi astfel de provocări.
2
Gheorghios Metallinos, 
 
 
d traducere Pr. Prof. Ioan I. Ică, ed. ÄDeisis´, Sibiu,
2004, p. 33
3
Ibidem, p. 43

Î
 D 




(
 

este prima persoană din parohie asupra căruia trebuie să
se îndrepte atenţia preotului, atunci când este vorba de a-şi alege organe de ajutorare
în opera pastorală. [

 

 
 
   
 "P
P P
 P
 
  
P
 
 *

 P




/  
 
   #4.

Alături de o asemenea vocaţie, cântăreţul bisericesc este omul care are cea mai
bună pregătire în materie de cunoştinţe şi trăire religioasă. rn şcoala de cântăreţi
bisericeşti el a studiat şi a aprofundat mai mult decât ceilalţi credincioşi din
parohie anumite aspecte şi anumite probleme religioase, în acelaşi timp, în cadrul
şcolii a fost supus unor exerciţii duhovniceşti, ca de exemplu: participarea la
toate slujbele bisericeşti, mărturisirea păcatelor, împărtăşirea cu sfintele taine etc.

Prin funcţia lui, cântăreţul bisericesc este în contact direct cu cărţile cultului
divin ortodox, din care citeşte rugăciuni, pericope biblice, psalmi şi cântă diferite
cântări religioase. [   P 
 
 
    *
 

  

    P
P          P
  
P
 $P
 P        P     
  
  

 
 
 
 0   P
 P P
   P P
  

 P    
      
       P
 P

 
P
 
P #5.

Toate aceste lucruri fac şi ajută ca fiecare cântăreţ bisericesc să fie în parohie
omul cel mai pregătit, cel mai chemat şi cel mai îndatorat să dea ajutor preotului
în misiunea lui pastorală. Faptul acesta trebuie să fie bine cunoscut fiecărui preot
încă de la primii paşi pe care îi face în parohie. El trebuie să ştie, să-şi facă din
cântăreţul bisericii omul său cel mai devotat, omul cel mai interesat în problemele
de vestire şi de trăire a creştinismului, omul care se identifică întru toate cu preotul

½
Gh. Papuc, (
 
 
    

   

 P
P   P
  în Ärndrumător
Bisericesc´, Sibiu, 1980, p. 166
5
Ibidem, p. 169

½
său, pentru buna conducere pastorală a parohiei şi pentru progresul religios moral al
tuturor enoriaşilor.

[(
 
 
 P        
 P
   

   
P  


  P   

 


P   
P 
 P
 P      P  


P
  
   
  


              P
       
 
 


#6. De aceea, dacă se întrerupe buna colaborare dintre preot şi cântăreţ,
dacă în locul dragostei creştineşti se sălăşluieşte invidia, supărarea sau
nemulţumirea, atunci cântăreţul bisericesc devine, conştient sau inconştient, o
piedică în activitatea preotului în parohie.

Este o datorie pastorală importantă ca preotul să evite, prin o lucrare conştientă

şi sistematică, asemenea situaţii şi să facă din cântăreţul bisericesc colaboratorul
său cel mai bun şi mai devotat.

6
Ibidem, p. 173

Ë
 Î 
  
Fiecare parohie are un Œ

 d ales de către Adunarea parohială.
Consiliul se compune dintr-un număr de 7, 9 sau 12 membri, după cum parohia are
1.500, 2.500 sau peste 2.500 de suflete.

rn consiliul parohial se aleg acei credincioşi, care prin viaţa lor şi prin jertfa lor
pentru Biserică şi pentru aşezămintele ei au dat dovadă de mare interes şi dragoste
pentru ea. Este vorba, deci, de oameni credincioşi, de oameni pricepuţi şi devotaţi
până la jertfa pentru biserică şi pentru interesele ei. Aceşti oameni sunt datori şi chiar
obligaţi formal de Statut şi Regulament să se ocupe de o serie întreagă de probleme
care privesc bunul mers al parohiei. Urmează că aceşti oameni să fie cei mai
apropiaţi colaboratori ai preotului. [)
P
  
 

 P

P
  


  
 

P


 P
 P
$    

  P 


  

 P
 P
0P P P

  P
 
   
 P          P  
 
P
#7

Membrii Consiliului parohial sunt pentru fiecare preot ajutoare importante,

oameni care sunt totdeauna gata să susţină toate iniţiativele şi lucrările preotului,
făcute pentru binele parohiei şi pentru desăvârşirea vieţii religioase morale a
enoriaşilor. Utilizarea acestor puteri, a acestor ajutoare, este totdeauna în funcţie
directa de înţelepciunea, de tactul şi de destoinicia preotului. [
 

 
    
  P        P
       
P
  
P

 
(P
    
  P
  P  P
/1   P
 
  
  #8.

Pr. Spiridon Cândea, ^
    
  P
        P  
  P
 în revista Mitropolia
Ardealului, nr. 5-6, 1958, p. 11
-
Floca N. Ioan, ^
 
P
în Ärndrumătorul Bisericesc´, Sibiu, 1981, p. 34

†
 Dintre membrii aleşi ai consiliului parohial se deleagă una, două sau trei
persoane, spre a îndeplini sarcinile de epitrop* (curator). După cum se ştie,

este administratorul averii parohiale, sub controlul preotului. [
 P
P  P
  
 P
  P
 P  
   

P 
  P
     2
  P
 !   P
 
P
 

 P

P

 


 
 P

  P
  
   P
 !   
   

 
 0          
 
 P
   

$   
     
 
 #9.

Prin felul cum vorbeşte epitropul despre persoana preotului, prin felul cum
descrie preocupările, grija şi strădaniile acestuia pentru progresul parohiei pe
toate terenurile vieţii, epitropul ajută sau împiedică munca şi realizarea planurilor
pastorale ale preotului în parohie. Nu este de neglijat acest raport al preotului cu
epitropul parohiei, raport care face din epitrop un susţinător, un ajutor preţios, un
colaborator devotat al preotului sau poate fi un epitrop indiferent, dezinteresat, sau
chiar vrăjmaş al persoanei şi a activităţii preotului în parohie.

*
Epitrop = administrator al unui bun, în special al averii unei Biserici; din gr. Äepitropos´, !03, ed. ÄPolirom´,
Bucureşti-2006, p. 303.
9
Pr. Spiridon Cândea,
 , p. 15

 ½ 

  
După Statutul şi Regulamentul bisericii în vigoare, în fiecare parohie există,
alături de consiliul parohial şi un    P
  Comitetul parohial, care va
putea avea mai multe secţii, va lucra sub preşedinţia preotului, sau a delegatului
său. Numărul membrilor în comitet nu va fi mai mare decât dublul numărului
membrilor din consiliul parohial. Femeile majore din parohie pot fi alese în
comitet, sau comitetul întreg poate fi compus numai din femei.

Rostul cel mai mare al acestui comitet este de a ajuta pe preot în multiplele şi
diversele îndatoriri pastorale, catehetice etc. Vedem acest lucru din numărul şi natura
problemelor, încadrate în Statut, ca unele ce trebuiesc rezolvate de acest comitet şi
anume:

a) înzestrarea şi înfrumuseţarea bisericilor, a cimitirelor şi pentru ţinerea lor

în rânduială;

b)‘Formarea şi susţinerea corului bisericesc;

c)‘Ajutorarea săracilor şi ocrotirea orfanilor şi a văduvelor; (operă de caritate
creştină);
d)‘Cercetarea şi ajutorarea bolnavilor;
e)‘înfiinţarea în parohie şi susţinerea bibliotecii parohiale, organizarea
colportajului în parohie;
f)‘A ajuta pe preot la catehizare şi înfiinţarea cercurilor misionare, în vederea
întăririi credinţei şi simţului moral al credincioşilor;
g)înfiinţarea şi susţinerea ori căror opere de asistenţă socială.
Membrii comitetului parohial sunt după cum se vede din atribuţiile lor,
organele ajutătoare ale preotului în toate ramurile de activitate religioasă, morală,
culturală, socială etc., a preotului în parohie. De alegerea, de pregătirea şi conducerea
comitetului parohial atârnă întreaga lucrare de ajutorare a preotului şi de realizări
pozitive în parohie precum şi alegerea, şi în special pregătirea şi conducerea
comitetului parohial rolul întreg este tot al preotului.

Preotul conştiincios înţelept şi cu dragoste pentru opera sa duhovnicească şi

pastorală va face - pe bază de Statut şi Regulament - din membrii comitetului şi al
consiliului parohial adevăraţi apostoli laici, care vor ajuta şi vor consolida zi de zi,
pas de pas, întreaga operă creştină în parohie.

-
 Ë M

Biserica este alcătuită din ierarhie si credinciosi. Preocuparea Bisericii pentru
cultură nu s-a redus numai la transmiterea de noţiuni cu aspect religios ci la tot
ceea ce înseamnă cunoastere ce îl poate apropia pe om de Dumnezeu; de aceea, fie
pe lângă mânăstiri, fie pe lângă bisericile de la orase au fost întemeiate scoli.
Preotul sau cântăreţul îi iniţia pe copii în tainele cărţilor. Textele utilizate erau de
cele mai multe ori texte religioase. Astăzi profesorul de religie are menirea de a
continua strădaniille cărturăreşti ale luminaţilor ierarhi ai Bisericii ortodoxe
româneşti. Profesorul trebuie însă să fie un continuator al misiunii învăţătoreşti a
preotului. rnainte de toate profesorul trebuie sa fie el însuşi un model, să aplice
permanent în viaţa sa, nedisimulat, învăţătura creştină. Activitatea lui nu se
întrerupe o dată cu finalul orei ci continuă şi dincolo de catedră. rnvăţăturile pe
care le predă trebuie să fie în concordanţă cu învăţăturile Bisericii. Ca membru al
Bisericii profesorul trebuie să menţină legătura cu Biserica prin participarea
permanentă la slujbe, pelerinaje, acte caritabile, activităţi catehetice. Astfel, scoala
în care acesta se află devine nu doar spaţiu strict didactic sau un loc de muncă, ci si
unul misionar.

Ca membru al Bisericii profesorul devine, într-un fel, purtător de cuvânt al

acesteia în scoală. Din acest motiv, el trebuie să aibă mare grijă cu privire la
atitudinea sa, atât faţă de elevi, cât si faţă de colegii săi profesori, pentru că orice
cuvânt sau gest considerat nepotrivit nu va afecta numai persoana sa, ci se va
răsfrânge ± mai ales pentru cei mai slabi în credinţă sau în capacitatea de a înţelege
± asupra întregii Bisericii, precum si asupra tuturor celorlaţi profesori de Religie.
Colaborarea profesorului de Religie cu preotul, de preferinţă, cu cel în al cărui
sector pastoral-misionar se află instituţia de învăţământ în care predă sau cu cel ce
are în grijă domeniul relaţia cu şcoala, poate îmbrăca mai multe aspecte, toate
pornind de la caracterul formativ al orelor de Religie. Dorinţa de colaborare trebuie
sa fie reciprocă şi să vizeze dezvoltarea armonioasă a sufletelor elevilor.

Modalităţile de colaborare sunt multiple: Unul dintre acestea îl constituie

participarea profesorului de Religie, împreună cu elevii, la sfintele slujbe oficiate
în biserică. rn acest fel, pe de o parte, elevii iau contact direct cu viaţa liturgică a
Bisericii, experimentează pe viu ceea ce învaţă doar teoretic în cadrul orelor de la
scoală. Prezenţa elevilor în sfântul lăcas este, din această perspectivă, cea mai
potrivită modalitate de a îmbina teoria cu practica (unul dintre principiile
didacticii, de altfel), dar si de a-l respecta pe cel eclesiologic. rn egală măsură, prin
această participare, elevilor li se poate dezvolta, în timp, un atasament faţă de
comunitatea respectivă, dar vor si integra mai bine în structura lor


comportamentală atitudinea pe care trebuie să o aibă în sfântul lăcas, indifferent
dacă se săvârseste sau nu vreo slujbă. Prezenţa în biserică nu trebuie legată însă
neapărat de desfăşurarea slujbelor. Se pot prezenta diverse teme, obiecte de cult,
veşminte liturgice, arhitectură. La astfel de activităţi se poate utiliza predarea în
echipă, împreună cu preotul. rn niciun caz însă nu este recomandabil ca profesorul
de Religie să îi oblige pe elevi să participe la sfintele slujbe.

O altă modalitate de colaborare între profesorul de Religie si preot o poate

constitui prezenţa celui din urmă pentru a participa la ore, fie ca invitat ce girează
spusele profesorului, fie ca Äactor´ al scenariului didactic. rn ipostaza de
colaborator al profesorului, implicat în actul didactic, preotul va putea întări si
completa profesorul de Religie, astfel încât elevii să înţeleagă şi mai bine cele
învăţate. Răspunzând fie la întrebările elevilor, fie la cele ale profesorului, preotul
ca partener de dialog al profesorului de Religie, va putea contribui la zidirea
sufletească a elevilor.

O altă modalitate de colaborare poate fi iniţierea comună de activităţi

extraşcolare cum ar fi pelerinajele, acţiuni caritabile, procesiuni, seri duhovniceşti
şi alte activităţi ce au ca scop aplicarea practică a învăţăturilor creştine.

Pe de altă parte, profesorul se poate implica si el în activitatea pastoral-

misionară a preotului, susţinând-o. Una din activităţile pe care le poate susţine cel
mai bine este pregătirea catehetică a enoriaşilor. Profesorul devine ± din această
perspectivă ± un susţinător al preotului în parohie.

Relaţia dintre preot şi profesorul de religie trebuie să fie una sinergică motivată
pe dorinţa comună a celor doi de a oferi o alternativă la lumea secularizată şi
secularizantă. Scopul acestei cooperări trebuie să fie însuşirea principiilor religios
±morale creştine şi aplicarea lor în viaţa de zi cu zi şi mai ales dovedirea
posibilităţii mântuirii.

c
  

Biserica, în însăşi fiinţa ei este comuniune, este o echipă ce se află pe drumul

spre înviere, o pregustare şi pridvor al împărăţiei cerurilor.

Pentru o activitate optimă din punct de vedere pastoral, preotul trebuie să

implice în această lucrare organele oficiale, prevăzute de Statutul Bisericii
Ortodoxe dar şi de oamenii care sunt apropiaţi Bisericii şi luşi personal.

Familia şi soţia preotului sunt ajutoare de bază şi colaboratorii cei mai intimi ai
preotului, ei pot mărturisi în faţa tutor credinţa dar pot fi şi primii care pot aduce
foloase parohiei necondiţionat şi în deplină motivare.

De asemenea, consiliul şi comitetul parochial sunt organe care se pot desfăşura

dacă activitatea lor e bazată pe o credinţă dinamică şi pe motivarea şi buna
iniţiativă a preotului.

Observăm din cele tratate mai sus că preotul şi implicit atitudinea sa sunt cheia
de boltă şi inima unei bune activităţi frumoase în sânul unei comunităţi, un drum
parcurs cu success spre rai.

cc
 è 

444!03, ed. ÄPolirom´, Bucureşti-2006

Cândea, Pr. Spiridon, ^
    
 P
      P  

P
în revista Mitropolia Ardealului, nr. 5-6, 1958

Floca, N. Ioan, ^
 
P
în Ärndrumătorul Bisericesc´,

Sibiu, 1981

Metallinos, Gheorghios, 
 
 
d traducere Pr. Prof.
Ioan I. Ică, ed. ÄDeisis´, Sibiu, 2004

Papuc, Gh., (
 

 

 


P
P  P
 în Ärndrumător Bisericesc´, Sibiu, 1980

Vintilescu, Dr. Petru, 
   
 
 P
   
 
Bucureşti 1937

cD