14. 1. Caracteristica generala a culturii româneşti medievale.

Cultura și civilizația românească s​-​a cristalizat prin interferența dintre marile

civilizații orientale și occidentale. Ca și alte națiuni europene, poporul român s​-a
format ca rezultat al unei evoluții îndelungate. Timp de o mie de ani în bazinul
carpato​-danubiano-pontico-nistrean s-a plămădit poporul român cu întreaga sa
cultură, spiritualitate și civilizație, cu particularitățile sale ​definitorii care îl
distingeau de întregul conglomerat al popoarelor europene în plin proces de constituire
în perioada m​edievală.

Conform temeliei oferite de bogata moștenire a culturii și civilizației

geto​
-dacilor, la formarea poporului român și​-​au adus contribuția doi factori
importanți ​- cultura greco-​latină și creștinismul prin intermediul culturii bizantine.

eștinarea, latinizarea și romanizarea geto​-​dacilor sunt procese care se

Cr​
desfășoară ​concomitent, se influențează reciproc și urmăresc același scop.
Cultura românească întemeiată pe datinile și tradițiile populare, obiceiurile și
creațiile folclorice, credințele și superstițiile, normele juridice și experiența,
tradițiile de muncă ale geto​-dacilor, s-​a cristalizat sub influența culturii ​populare a
maselor largi, ​venite din întreg Imperiul Roman, prin intermediul cărora are loc
romanizarea și latinizarea limbii și culturii geto​-​dacilor. Creștinismul, celălalt
factor, care definește în mare măsură caracterul și conținutul culturii românești
în epoca medievală, a influențat cu întreaga sa gamă de valori
etico​
-estetico-religioase procesul de formare al poporului ​r​omân, a culturii și
spiritualității sale.

Cultura și civilizația românească medievală s​-​a constituit în condiții istorice

complicate. Procesul de organizare politică a românilor a fost frânat de invazia
și dominația străină din epoca marii migrații a p​opoarelor (sec. III—XIV).

Maturitatea culturii și civilizației românești medievale este atestată în secolul al XlV​-lea,

când are loc formarea celor două state românești ​- Țara Românească (Valahia, Muntenia)

în anul 1330 și Țara Moldovei în anul 1359. S​ecolele XV-​XVI sunt pline de frământări pentru

poporul român. Este perioada luptelor nesfârșite duse împotriva marilor puteri vecine în
numele independenței și menite să asigure dezvoltarea de sine stătătoare. Poporul român

era condus de legendarii ​domnito​ri Mircea cel Bătrân (1386​-1418), Alexandru cel Bun

(1400-​1432), Ștefan cel Mare

(1457-1504), Neagoe Basarab (1512-1521), Mihai Viteazul (1595-1601).

În secolul al XVI-​lea apare un fenomen devenit frecvent în secolele următoare. Este

vorba despre inter​vențiile uneia din țările române în treburile alteia, mergându​-​se până la

impunerea de ​domni, care ajung să ocupe succesiv tronurile Moldovei și Munteniei.

Este și aceasta o formă prin care se consolidau relațiile politice, se dezvoltă conștiința

comunităț​ii de origine, de neam, de limbă, de religie, de cultură, se extindeau influențele

reciproce. Mihai Viteazul unește în anul

1600 sub un singur sceptru cele trei țări românești, prefigurând astfel imaginea
unui stat ​românesc unitar.

Secolul al XVII-Iea ​se deosebește de cele precedente. Civilizația românească

este caracterizată ​de o criză profundă, pe când cultura se află într​-​o ascensiune
continuă. Secolul al XVII​-lea pe drept cuvânt poate fi numit Mica Renaștere a
culturii române grație realizărilor sal​e din învățământ, tipar, artă etc. Dar
procesul acesta este înăbușit de instaurarea domniei fanariote în anul 1711 în
Țara Românească și în 1716 în Moldova.

În perioada medievală civilizația românească, în pofida hotarelor existente între țările

române​,

și​a păstrat și și​-a consolidat caracterul unitar.

-​