MINISTERUL EDUCATIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Catedra Microelectronica si dispozitive semiconductoare

Lucrare practica Nr5

la Biofizica

tema : Determinarea mobolitatii ionilor prim metoda electroforetica

A efectuat: st.gr.ISBM – 091

Cocalea Victor

A verificat: lector superior

Cojocaru Ion

2012
Scopul lucrării : studierea fenomenelor ce stau la baza metodei electroforetice, familiarizarea cu
aplicaţiile metodei electroforetice în medicină şi farmacie, studierea construcţiei
aparatului de electroforeză, separarea electroforetică a ionilor anorganici, vizualizarea
mişcării ionilor coloraţi în cîmpul electric.

Consideraţii teoretice :

Fenomenul electrocinetic, în care are loc mişcarea orientată într-un anumit mediu a
particulelor încărcate electric, independent de provenienţa lor ( ioni, particule coloidale, alte
particule şi bule de gaz în suspensie) sub acţiunea cîmpului electric exterior , se numeşte
electroforeză. Aceasta a fost descoperită de Reiss în anul 1807. Deplasarea particulelor se
datoreşte faptului că ele absorbind sau adsorbind din jurul lor ionii, devin încărcate electric.
În mod obişnuit prin electroforeză se subînţelege migrarea purtătorilor de sarcină electrică de
acelaşi semn, într-un cîmp electric constant. Un caz particular al acesteia prezintă separarea
particulelor încărcate cu sarcină electrică de acelaşi semn, într-un cîmp electric constant.
În dependenţă de natura mediului în care are loc migrarea particulelor, purtătoare de sarcină
sub acţiunea cîmpului electric diferă :
- electroforeză în coloane de lichid ;
- electroforeză în corpuri poroase ( hîrtie de filtru, răşini etc. );
- electroforeză în gel.
Mărimea care se exprimă prin raportul dintre viteza mişcării orientate a unei particule încărcăte într-
un cîmp electric şi intensitatea acestui cîmp, se numeşte mobilitatea particulei. Deci conform
definiţiei :

v
M 
E (1)

Dacă E = 1, atunci sensul fizic al mobilităţii se determină de expresia M = v, adică mobilitatea

particulei este o mărime numeric egală cu viteza mişcării ei uniforme, sub influenţa cîmpului
electric a cărui intensitate este unitară. Unitatea de măsură a mobilităţii în S.I. este :

 M SI  m2 V 1  s1;
Vom stabili relaţia matematică ce cuprinde factorii, de care depinde mobilitatea unei particule de
formă sferică. Asupra unei particule de masa m şi sarcina q = Ze , într-un cîmp electric omogen cu
intensitatea E , se exercită o forţă dată de relaţia Fe = ZeE , unde e – sarcina elemenatară , Z –
numărul sarcinilor elementare din particulă. Direcţia acestei forţe corespunde direcţiei cîmpului
electric, cînd particula posedă sarcină pozitivă, în caz contrar, direcţia cîmpului şi cea a forţei sunt de
sens opus. Sub influenţa acestei forţe, particula, conform legii de bază a dinamicii, obţine o mişcare
accelerată. Concomitent creşre şi forţa de frecare pe care o exercită mediul înconjurător asupra
particulei. Valoarea forţei de frecare poate fi determinată conform legii lui Stokes.

Fs  6 rv (2)
unde r – este raza particulei, v – viteza particulei η – coeficientul de vîscozitate al mediului în care
se mişcă particula. După un scurt timp forţa de frecare compensează forţa electrică. Din acest
moment, mişcarea accelerată se transformă în mişcare uniformă, în acest caz este adevărată relaţia :
 Ze
Fs  Fe  ZeE  6 rv  v  E (3)
6 r
Din relaţia (4) deducem că :

Ze
M (4)
6 r

Din această formulă rezultă ,că mobilitatea particulei încărcate depinde numai de :
- natura particulei ( Ze şi r);
- natura mediului în care se mişcă particula (η);
- temperatura mediului.

Utilizarea metodei electroforetice în medicină şi farmacie :

Metoda electroforetică este folosită pentru separarea şi analiza proteinelor individuale şi altor
biopolimeri, a viruşilor, a structurilor celulare supramoleculare, precum şi a celulelor întregi. Prin această
metodă se studiază componenţa în proteine a diverselor lichide biologice, ca de exmplu sîngele, urina,
sucul gastric, factor important pentru diagnosticul diverselor maladii. O mare importanţă în diagnostică
reprezintă separarea electroforetică a fermenţilor şi izofermenţilor., aprecierea cantitativă şi calitativă a
lor. În imunologie una dintre metodele frecvent utilizate este imunoelectroforeza , care constituie
separarea electroforetică a unui amestec de anticorpi sau antigeni. În fizioterapie cu scop curativ, este
folosită pe larg electroforeza medicamentoasă. Metoda curativă fizioterapeutică, în care se foloseşte
curentul electic pentru a introduce substanţe medicamentoase în organism prin piele sau membrane
mucoase, se mai numeşte electroforeză medicamentoasă (ionoforeză, ionoterapie electrică,
galvanoionoterapie, ionogalvanizare). Simultan cu electroforeza medicamentoasă are loc şi acţiunea
integrală asupra organismului a curentului electric continuu - metoda galvanizare. Serul sangvin se
prelucrează cu o soluţie tampon cu reacţie alcalină în rezultatul căreia particulele proteice se încarcă
negativ. De accea în camera electrofoeretică picătura de ser prelucrat se depune cu micropipeta pe o
peliculă de celuloid, acoperită cu un strat subţire de gel, mai aproape de electrodul negativ. Proteinele,
devenind ioni negativi, migrează spre anod, însă cu diferite viteze din cauza dimensiunilor şi a mărimii
sarcinilor lor. În rezultat ele se separă spaţial electroforegrama proteică sangvină. Cele 5 fracţiuni
proteice principale ale serului sangvin (o fracţiune de albumină şi 4 fracţiuni de globulină) . Proteinele
din serului sangvin au mobilităţi diferite după valoare fapt ce se confirmă prin separarea lor pe fracţiuni.
Mobilitatea mai mare o au albuminele. Fracţiunile proteice după relevare primesc aceiaşi culoare,
deoarece au aceiaşi natură, dar se deosebesc prin aspectul intensităţii coloraţiei.

Descrierea aparatului de electroforeză :

Acest aparat este format din două părţi : camera electroforetică şi sursa de curent continuu.
 În interiorul camerei electroforetice, la fiecare capăt se află cuvele pentru soluţia tampon . Fiecare
cuvă are două compartimente, unul în care pătrunde electrodul de platină, iar celălalt în care
pătrunde capătul benzii de hîrtie. Cele două compartimente comunică între ele prin orificii. Camera
electroforetică se alimentează de la sursa de curent continuu cu tensiune reglabilă. Realizarea unei
analize proteice a serului sangvin, prin metoda electroforetică, în procesul de studii este dificilă,
deoarece numai timpul necesar pentru separarea fracţiunilor este de 7-8 ore la care se mai adaugă
şi timpul de pregătire anterioară de prelucrare a rezultatelor primite.

Modul de lucru :

- se umectează în soluţia tampon trei benzi de hîrtie de filtru .

- benzile de hîrtie umectate se trec în camera electroforetică, fiind aşezate pe benzile de
sticlă organică, astfel încît capetele libere să se scufunde în soluţia tampon din cuve.
- se conectează sursa de curent la camera electroforetică şi apoi la reţeua electrică şi se lasă
să treacă curentul prin benzi 5-10 secunde, stabilind, după indicaţia voltmetrului,
tensiunea de lucru U - ( 300 – 400V).
- se întrerupe curentul cu ajutorul comutatorului de pe panoul frontal al redresorului.
- se aplică amestecul soluţiilor de FeCl3 şi Cu Cl2. Pentru aceasta se foloseşte fîşiile înguste
de hîrtie de filtru , care se ţin de un capăt cu penseta şi se îmbină cu amestecul cercetat,
apoi se aşează pe benzile de hîrtie de filtru mai aproape de polul pozitiv.
- se introduce din nou sursa de curent, fixînd concomitent timpul după cronometru. În
decursul experimentului tensiunea se menţine constantă. Intensitatea curentului variază în
limitele 2-8 mA. În aceste condiţii timpul necesar pentru migrare este de 20 – 25 minute.
- fixînd timpul final, se deconecteză redresorul.
- se scot benzile de hîrtie de filtru din camera electroforetică, se aşează pe o coală de hîrtie de
filtru şi se relevează cu soluţie colorant, folosind pentru aceasta bastonaşul de sticlă cu
tampon de vată la un capăt. Pe fond alb apare electroforegrama alcătuită din fîşii
corespunzătoare fracţiunilor separate: albastru pentru ionii de Fe şi portocaliu pentru
ionii de Cu.
- se determină l, măsurînd distanţa parcursă de ionii de la locul depunerii pînă la mijlocul
fîşiilor colorate respective.
- se deternină d , măsurînd şi adunînd lungimea benzii de sticlă organică cu înălţimile de la
capetele ei pînă la nivelul soluţiei din cuve.

Prelucrarea rezultatelor experimentale :

Reieşind din expresia definiţiei sale, mobilitatea ionilor se calculează după formula :

d l
M
U t

unde : l – distanţa medie parcursă de ioni în timpul electroforezei.

t – interval de timp în care a acţionat cîmpul electric asupra ionilor.
d – distanţa dintre electrozi.
U – tensiunea aplicată pe electrozi.
 Denumirea Nr. U,V l,mm d,m t,s M, m2/V ·s
ionilor exp 10-9
Fe+3 1 300 0.7 0.26 1200 0.505
2 300 0.3 0.26 1200 0.216
3 300 0.4 0.26 1200 0.28
Сu+2 1 300 1.3 0.26 1200 0.938
2 300 0.5 0.26 1200 0.361
3 300 0.6 0.26 1200 0.43

Calculul erorii mobilităţii :

Media aritmetică a valorii mobilităţii măsurate :

aceasta reprezintă o formulă generală, conform relaţiei :

n

M i
M 0.455;
i 1

n
Abaterea centrală a valorii mobilităţii calculate :

Ai  xi  x;  A1  M1  M  0.505  0.455  0.05;

A2  M 2  M  0.216  0.455  0.239;
A3  M 3  M  0.28  0.455  0.175;
A4  M 4  M  0.938  0.455  0.483;
A5  M 5  M  0.361  0.455  0.094;
A6  M 6  M  0.43  0.455  0.025;

Eroarea medie pătratică :

s
A i
2


0.052  0.2392  0.1752  0.4832  0.0942  0.0252

0.3328
 0.066;
n 1 n 1 5

de unde după prelucrarea datelor experimentale, valoarea mobilităţii este :

M R  M  s  0.455  0.066

Concluzie : În urma acestei lucrări de laborator am determinat mobilitatea ionilor metalelor de Fe+3
şi Cu+2, am observat experimental acţiunea ionilor sub acţiunea colorantului, prin
schimbarea culorii, m-am familiarizat cu importanţa medicală a electroforezei şi –am ajuns
la ideea că prin intermediul acestei metode şi a datelor extrase , eroarea de calcul a
mobilităţii este una mare.