Karl Valentin:

Nu
V: Îl cunoaşteţi pe cumnatul meu?
B: Nu.
V: Nu-l cunoaşteţi?
B: Nu.
V: Aşa deci, credeam că-l cunoaşteţi.
B: Nu.
V: Nu-l cunoaşteţi chiar deloc?
B: Nu.
V: Şi nici nu l-aţi văzut?
B: Nu.
V: Dar totuşi ştiţi că am un cumnat, nu?
B: Nu.
V: Chiar aşa?
B: Nu.
V: Nu ce? Doriţi să-l cunoaşteţi pe cumnatul meu?
B: Nu.
V: Şi nici pe cumnata mea?
B: Nu.
V: Aveţi şi dumneavoastră un cumnat?
B: Nu.
V: Nici cumnată?
B: Nu.
V: Nici fraţi sau surori?
B: Nu.
V: Fraţi gemeni?
B: Nu. Nu.
V: Aveţi copii?
B: Nu.
V: Câţi?
B: Nu.
V: Păi, nu aveţi nimic.
B: Nu.
V: Nici casă?
B: Nu.
V: Aveţi mulţi bani?
B: Nu.
V: Păi, dacă n-aveţi bani mulţi, tot aveţi ceva bani!
B: Nu.
V: Întotdeauna răspundeţi cu „nu“?
B: Nu.
V: „Da“ nu spuneţi niciodată?
B: Nu.
V: În orice caz, sunteţi un om care spune întotdeauna “nu”!
B: Nu.
V: Dar nici nu sunteţi un om care să spună întotdeauna „da“?
B: Nu.
V: Da, atunci sunteţi, totuşi, un prostănac!
B: Nu.
V: Nici asta nu sunteţi?
B: Nu.
V: Totuşi, mi se pare prostesc faptul că mereu spuneţi „nu“. – Măcar o dată tot trebuie să spuneţi
„da“. Aţi completat toate chestionarele corespunzător?
B: Bineînţeles!
V: Credeaţi că va spune „da“? A spus „La revedere“, şi a plecat.