Revista Cronos Nr. 5 (40), Mai 2018

Ion Minulescu
ION MINULESCU 1
DE CE-AI PLECAT? 1
NICOLAE VASILE 3
LUNA MAI, LUNA DEVENIRII NOASTRE? 3
DINICĂ CRISTIAN OVIDIU 5
DEMIURGUL DIN ZIDIRE 5
NIȚU CONSTANTIN 6
CĂLĂTORII GEODEZICE, ISTORIA TRANSILVANIEI (IX.1) 6 De ce-ai plecat?
AURELIAALBATROS 11
POEZIA VINDECĂTOAREA RĂNILOR CREATE DE RAŢIUNE 11
VICTOR RUSU 14
MIRAJUL NEȘTIUTULUI 14
MIE, LA 76 DE ANI 14
ÎNTREBĂRI ȘI ȚEPI 14
De ce-ai plecat?...
ARS POETICA 14
NICOLETA MIJA 15 Tu nu ştia i
ADUCERI AMINTE ÎMBIBATE DE MIREASMA COPILĂRIEI 15
ANIŞOARA IORDACHE 16 Că-n luna m ai,
METAMORFOZE MUZICALE 16
CA SENTIMENT, UN HAIKU 16 Prin m unţi i cu pă duri de b rad,
GABRIELA MIMI BOROIANU 17
SUSUR DE VIOARĂ 17 Oric ine-a r fi - femei e sau bă rbat -
CERȘETORI LA MARGINEA TIMPULUI 17
CU TINE... 17 Potecile te d uc sp re Iad,
MARINELA STĂNESCU 18
REGELE NEBUN 18
LACRIMILE SATULUI 18
Şi n u, ca-n l umea ba smel or, spr e Rai?...
FLORILE SĂRUTĂ CERUL 18
FLORI TRECĂTOARE 19
ŢIGANCA 19
FLORIN T. ROMAN 20
De ce-ai plecat
DUMITRU FĂRCAŞ 20
GRIGORE LEŞE 20 Cu vântu- n păr ul tău vâ lvoi,
TUDOR GHEORGHE 20
PAUL ROTARU 21 Când nic i un glas n u te-a chem at?...
ULTIMUL APOCALIPS 21
POEZIA ARE O POVESTE 21 Tu nu ştia i
CONSTANTIN MÎNDRUŢĂ 22
ÎNTORS PE DOS 22 Că-n luna m ai
SUB LILIAC 22
SUFLETUL MEU 22 Potecile s unt în că pline de nor oi?...
LENUŞ LUNGU 23
DIALOG CU SCRIITORUL PUIU GHEORGHE RĂDUCANU 23
SILVIA GIURGIU 25
TENEBRE ȘI FLORI DE MIGDAL 25
POP DORINA 27
De ce-ai plecat?...
CERCELUȘII BUCĂLAŢI 27
AGAFIA DRAGAN 30
Tu nu ştia i
MARIA NEBUNA(PARTEA I) 30
MARIA GIURGIU 32
Că-n luna m ai
BASTARZII 32
OVIDIU ȚUȚUIANU 36 E luna pr im ul ui păcat -
MISTERIOASELE DESENE DE LA NAZCA 36
SURVOLÂND DESENELE DE LA NAZCA/PERÚ 37 Păcatul c are d intr-o glumă
NICOLAE VASILE 38
RECENZIE LA VOLUMUL DE POEZIE „AM ALES LUMINA!” 38 Te prinde- n laţ şi te su gr um ă
RĂPUS DE LUMINĂ 39
EUGEN DULBABA 39 Şi-ap oi te-ar uncă -afară-n p loaie,
PARABOLA ÎNVINGERII ISTORIEI – „DEVENIREA PRIN
SUFERINŢĂ”, DE GRIG GOCIU 39
ANA BLUR (BLUROFFIVES) 44
În lada c u gunoa ie?...
SECRETUL PLANETELOR GEMENE 44
DANDU BRIEL 50
[…]
POVESTEA CU FETIŢA PIULIŢA ȘI PUIUL DE DRONĂ. 50
RODICA BOGDAN 59
AM LOVIT LUMINA 59
ŢI-AM DAT 60
MARIA TOMIȚA CORINI 61
TIMPUL 61
DE VORBĂ CU OGLINDA 62
AURORA LUCHIAN 63
VIAŢĂ VIRTUALĂ -PAMFLET 63
PUIU RĂDUCAN 64
PĂDUREA 64
... HAINE GRELE... 64
2
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

editorial 3-4
sfârșitul secolului XIX, 1 Mai a
Nicolae Vasile fost declarată ziua
internațională a muncii și,
Luna Mai, luna devenirii noastre? ulterior, a devenit un simbol al
solidarității muncitorești, fiind
glorificată de regimurile
După simboluri străvechi, simboluri vechi și socialiste și comuniste din
simboluri la nimereală, luna Mai are o semnificație întreaga lume.
foarte contradictorie, chiar de la începuturile organizării
George Topîrceanu, deși
anului calendaristic în luni.
nu era un poet de stânga, a fost
Denumirea latină ne duce cu gândul spre ideea de unul dintre cei care a făcut o
importanță (Maius vine de la majores, cum le zicea prezentare foarte sensibilă a
împăratul Romulus senatorilor). Această direcție muncii, în luna mai, în timpul
definitorie nu prea a fost urmată de creații importante.
Artiștii lumii nu au vibrat la idee!... Probabil tot de aici
vine și gradul militar de maior!...
Numele popular, cel de Florar, ne conduce spre
semnificația de frumos.
Mihai Eminescu a fost inspirat de ideea întâiului
de mai, folosind și denumirea tradițională a primei zile
a lunii, cea de Armindeni:
„Azi e zi întâi de mai,

Azi e ziua de Armindeni:
Eu te cat, drăguța mea,
Eu te caut pretutindeni.”
(Azi e zi întăi de mai, Mihai Eminescu)
Poetul nopților, Alexandru Macedonski, care s-a

întâlnit, poetic, cu Mihai Eminescu ca ziua cu noaptea, a
scris, foarte sensibil, și despe noaptea lunii mai: nopții:
„Și-n noaptea blondă ce se culcă pe câmpenești virginități „Sărman cizmar!

Este fioru-mpreunării dintre natura renăscută Ce demon te-a ursit să stai
Ș-atotputerea Veciniciei de om abia întrevăzută. Pe trepiedul tău barbar,
Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit, În noaptea limpede de mai?...”
Cântați: nimic din ce e nobil, suav și dulce n-a murit.” (Noapte de mai, George
(Noapte de mai, Alexandru Macedonscki) Topîrceanu)
După imaginea romantică a lunii mai, cântată de Și mai târziu, când

toți poeții în vremurile mai vechi, în urma unor diapazonul preocupărilor
evenimente sociale de amploare care au avut loc la societății umane s-a diversificat 3
ANUL VI, serie nouă, nr. 5 (40), 2018

foarte mult, în special în direcția respectării drepturilor de unde vine sau se duce,
omului, asocieri de tot felul au reușit să impună nimic din el nu a trecut,
sărbătorirea unor categorii sociale, activități, și mai mult mai are-a
evenimente etc., în prezent, aproape în fiecare zi a curge!
anului existând cel puțin o idee sărbătorită printr-o zi
...
internațională.
Noi ne-am cernut din
infinit,
Luna mai și-a luat partea leului, pe linia susținerii
ca al universului sublim
devenirii omului, găzduind Ziua Mamei (prima
adaos,
duminică din lună), Ziua Tatălui (a doua duminică din
lună) și Ziua Familiei (15 Mai). totul, în timp, din haos a venit,
oare, ne vom întoarce-n haos?
Altadată, s-ar fi putut zice că dacă le considerăm pe (Universul ciclic, Nicolae
primele două, a treia nu și-ar mai avea rostul, fiind Vasile)
implicită. Astăzi, dacă ai urma această logică te-ai
supune unui risc major de a primi critici aprige din În diversitatea
simbolistică a acestei luni și
ciclicitatea a tot ce există,
inclusiv a întregului univers,
omul, o minusculă particulă la
scara absolutului, deși coexistă
alături de multe altele
asemenea lui, este, totuși,
singur.
Ceva se simte tot mai
pregnant, se impune o categorie
nouă: singurătatea în
partea unor foarte multe persoane sau entitați înghesuială!...
asociative, puternic formatoare de opinie pe linia Care este mesajul pentru
corectitudinii politice. ca în ciclicitatea universului,
omul, ciclic la rândul său, să
trăiască, totuși, într-un
Ca să avem o idee atotcuprinzătoare, tot în luna
echilibru?...
supusă discuției se mai sărbătorește și Ziua Universului,
care integrează tot, dar nici el nu este constant, liniștit,
previzibil: Gândeşte,
mereu spre bine,
Spaţiul infinit, distanţă dar bazează-te pe tine,
din care oricât vom parcurge, nu pe speranţe deşarte
ceea ce ne mai rămâne sau ajutoare divine!...
cu nimic nu se restrânge! (Omul ciclic, Nicolae Vasile)
Timpul infinit, oricât am gândi,

4

eveniment literar 5-6
caracterul limbajului simplu,
Dinică Cristian Ovidiu natural ce-l așează pe poet în
registrul poeziei firești opusă
artificialului și experimentelor
Demiurgul din zidire eșuate.
Afirmația poetului Nicolae
Într-o primăvară întârziată cu omătul sub geana Nistor conform căreia Augustin
dealului Capela, la biblioteca Județeană Antim Ivireanu Jianu este poet al Cetății și
din Râmnicu Vâlcea, membrii Societății Culturale Anton includerea acestuia în lista
Pann și invitații lor s-au reunit sâmbătă 19.05.2018 normalități sociale este justă
pentru a-l întâlni pe Poetul Augustin Jianu din Craiova. având putere de adevăr.
Acesta nu a venit singur, a fost însoțit de renumiți Argumentele poetului
oameni de cultură din Craiova, Slatina, București, Augustin Jianu prezentate și în
Pitești. volumul său de poezii susțin
realitatea poeziei contemporane
Printre cei prezenți au fost poeta Camelia
Radulian, ziaristul și poetul Dumitru Sârghie, poeta
Felicia Șerban, familia Constanța și Constantin Triță, Ec
Marian Ghiță, Arhitect Cătălin Uta
Volumul de poezii intitulat cu modestia firească
ce-l caracterizează pe autorul Augustin Jianu „Poezii”
editat la Scrisul Românesc în 2017 a fost recomandat de
Camelia Radulian pentru multitudinea tematicii,
varietatea motivelor artistice abordate și aptitudinea
poetului de a jongla cu stări sufletești complexe și
diverse.
Poetul un rebel modern, adversar declarat al
mediocrității și imposturii se comportă în opera sa ca
un prinț într-o cetate a patimilor sufletești scriind în
vers clasic dar uimind prin ineditul metaforelor
construite.
El este poetul despre care nu se scrie ne spune
chiar autorul în poemul „Critici de mucava”.
Despre viață și taine ochii săi vorbesc dezbrăcați
de haina minciunii, la locul îngenunchierii sale vremea
a șters orice urmă de copită a cailor sălbatici, fiind
vulturul carpatin al poeziei care ridică sanctuare iubirii care nu este o modă cu hachițe,
aflate pe moarte. o șmecherie cu ghivent,
Iubirea este tema preferată a poetului fapt conform afirmațiilor sale poetul
consemnat și de Dumitru Sârghie în articolul „Fântânile este nebunul din cuvânt ce-și
arteziene din poeziile lui Augustin Jianu” din ziarul etalează viața prin intermediul
Linia Întâi datat 18-24/05/2018. versurilor proprii.
Densitatea dramatică a forței generată de iubire, Întâlnirea admiratorilor
precum și nostalgia după valorile eterne indiferentă poeziei a fost presărată cu
macrotimpului din volumul Poezii a lui Augustin Jianu a momente lirice și musicale din
fost analizata de poetul Nicolae Cismaru impresionat de creația autorului lansat la
sobrietatea versurilor. Râmnicu Vâlcea susținute de
Despre nevoia păstrării valorii și identității Cristian Alecsandrescu și Viorel
spirituale, despre discursul liric profund a lui Augustin Ștefănescu.
Jianu a argumentat profesor doctor Mihaela Rădulescu
președinta Societății Culturale Anton Pann, subliniind 5

eseu 7-12
Romane (secolele II-III), a
Nițu Constantin Imperiului Hun(ic) (secolele
IV-V), a Regatului Gepizilor
Călătorii geodezice, Istoria (secolele V-VI), hanatului
(caganatului) Avarilor (secolele
Transilvaniei (IX.1) VI-IX) și a primului imperiu
bulgar din secolul al IX-lea.
Istoria Transilvaniei până la migrația ungurilor
Motto: „Istoria este versiunea evenimentelor La sfârșitul secolului al
trecute asupra cărora oamenii s-au pus de IX-lea, Transilvania de Vest a
acord” - definiţie celebră de Napoleon fost atinsă de cuceritorii
Bonaparte maghiari și mai târziu a devenit
parte a Regatului Ungariei,
format în anul 1000. După
Ne-am întrebat noi în postarea anterioară „Al cui bătălia de la Mohács din 1526
este Ardealul?!” Și am răspuns simplu că e al tuturor aparținea Regatului Ungariei de
celor care locuiesc aici, ba și al prințului Charles și al Est, altă invenție, din care a
altor străini, care au mai multe bunuri imobile apărut ca Principatul
Transilvaniei. În cea mai mare
parte a secolelor al XVI-lea și al
XVII-lea, principatul era stat
vasal Imperiului otoman, dar cu
suzeranitate dublă, otomană și
habsburgică. În 1690,
habsburgii au intrat în posesia
Transilvaniei, subordonând și
coroana maghiară. După 1711
controlul habsburgic al
Transilvaniei s-a consolidat, iar
Marile migrații în Europa (150-500 d.Hr.) prinții transilvăneni au fost
înlocuiți cu guvernatorii
cumpărate sau recuperate, parcele de teren și case, imperiali habsburgici. După
păduri... Dar să vedem noi cam de unde și din cine se compromisul austro-ungar din
trag ardelenii... Deoarece din cei ce-au trecut pe aici 1867, statutul separat al
mulți au rămas și au conviețuit! Teren „gol” nu putea Transilvaniei a încetat, fiind
rămâne niciodată! Că unii „trag spuza pe turta lor”, e o încorporată în Regatul Ungariei
altă problemă... Transilvania sau Ardeal (în latină (Transleithania) ca parte a
Transsilvania sau Transsylvania („terra ultra silvam”), în Imperiului Austro-Ungar. După
maghiară Erdély, în germană Siebenbürgen, în dialectul primul război mondial,
săsesc Siweberjen, în turcă Erdelistan) este o provincie Transilvania a devenit parte a
istorică în centrul și nord-vestul României. Denumirea României. În 1940,
germană Siebenbürgen, în traducere Șapte cetăți, a fost Transilvania de Nord s-a „dat”
de asemenea tradusă din latina de cancelarie, atestată Ungariei ca rezultat al
fiind ca Septem urbium (1241) respectiv Septemcastris dictatului de la Viena (pe care
(1248), iar în 1296 pentru prima dată sub forma ungurii îl denumesc „al doilea
Siebenbürgen. Istoriografia slavă a receptat numele premiu…”), dar a revenit iar
german, numind ținutul Siedmiogród (în poloneză), României după cel de-al doilea
Sedmihradsko (în cehă), Семиградье (în rusă).A fost război mondial.
parte a Regatului dacic (secolele I și II), a Daciei
6

Datorită istoriei, populația din Transilvania este fortificate importante, ca
diversă din punct de vedere etnic, lingvistic, cultural și Sarmizegetusa. Dacii erau
religios. Din 1437 până în 1848 puterea politică din împărțiți în două clase,
Transilvania a fost împărțită între nobilime, în cea mai aristocrația (tarabostes) și
mare parte maghiară, „burgării” germani și secui, etniile „poporul” (comati).
„privilegiate”. Populația era formată din români (mereu La extensia Imperiului
majoritari), maghiari, secui („însușiți” de maghiari, Roman în sudul Dunării dacii
inclusiv prin limbă) și germani. Majoritatea populației au intrat în conflict deschis cu
prezente este clar românească, însă minoritățile mari (în Roma. În timpul domniei lui
principal maghiari și romi) își păstrează tradițiile. Decebal, dacii s-au angajat în
Istoria provinciei poate fi urmărită prin religiile mai multe războaie cu romanii
locuitorilor ei. Majoritatea românilor din Transilvania în anii 85 – 89 d.Hr. Romanii
aparțin bisericii ortodoxe, dar din secolele XVIII-XX și au câștigat un avantaj, dar au
bisericii greco-catolice românești (găselniță a Imperiului fost obligați să facă pace
Austriac), care a avut o influență substanțială. Maghiarii
aparțin bisericilor romano-catolice sau reformate, unii
fiind unitarieni. Dintre etnicii germani din Transilvania,
sașii, de care am scris, erau luterani de la reformă, iar
șvabii dunăreni catolici. Uniunea Baptistă din România
este al doilea cel mai mare astfel de organism din
Europa. Au apărut adventiștii de ziua a șaptea, iar alte
biserici evanghelice au fost o prezență tot mai mare
începând cu 1989. Nici o comunitate musulmană nu a
rămas din epoca invaziei otomane. Ca și în alte părți,
politica antisemită din secolul al XX-lea a vizat
populația evreiască din Transilvania, mult redusă de
Holocaust (din greacă ὁλόκαυστον – holókauston; din
holos, „complet” și kaustos, „ars”; în ebraică Hașoa
‫השואה‬, în idiș Hurben - ‫ )חורבן‬și de emigrare, de această
emigrare beneficiind și germanii…
Regatul dacic în timpul domniei

Istoria antică lui Burebista (82 î.Hr.)
Parte a statului dac
Herodot scrie despre agatârși (agathyrsi), care au
trăit în Transilvania în secolul al V-lea î.Hr, popor luxos datorită înfrângerii lui
care se bucura purtând ornamente de aur, cei care își Domițian. Dacii au rămas
țineau soțiile „în comun”, astfel ca toți oamenii să fie independenți, dar au trebuit să
frați. O împărăție a Daciei era la începutul secolului al plătească un tribut anual
II-lea î.Hr. sub regele Oroles. Sub Burebista, cel mai Romei. dar Decebal a plătit
mare rege al Daciei și contemporan al lui Iulius Cezar, puțin timp tributul și a provocat
împărăția a ajuns la maximum. Zona care constituie o revoltă printre triburi, jefuind
astăzi sudul și centrul Transilvaniei a fost centrul politic coloniile romane de-a lungul
al Daciei. Dunării.
Dacii sunt menționați de Augustus, conform căruia În anul 101 d.Hr. Traian
au fost obligați să recunoască supremația romană. începe un război îm potriva
Totuși ei nu prea erau supuși și, mai târziu, au trecut dacilor, cucerind Sarmizegetusa
Dunărea înghețată în timpul iernii și au devastat orașele Regia și ocupând o parte a țării.
romane din Moesia. Dacii au construit cateva orașe Decebal a fost lăsat ca rege sub
7

protectorat roman. Trei ani mai târziu, dacii s-au ZENOVIUS VOTUM POSVI”
răzvrătit și au distrus trupele romane din Dacia. A doua („Eu, Zenovius, am oferit acest
campanie (105-106) s-a încheiat cu sinuciderea lui dar”; donariu [lat donarium] 1
Decebal și transformarea unor părți ale Daciei în parte a unui templu sau edificiu
provincia romană Dacia Trajana. Istoria războaielor antic unde se păstrau ofrandele
dacice a fost scrisă de Dio Cassius, inclusiv cu un aduse zeilor. 2 piesă cu caracter
comentariu pe Columna lui Traian din Roma. votiv< votiv – care exprimă o
Lupta pentru Sarmizegetusa Regia a avut loc la făgăduință solemnă față de
începutul verii, în 106, cu participarea legiunilor II divinitate; hărăzit, închinat
Adiutrix și IV Flavia Felix și a unui detașament divinității.. – Din fr. votif, lat.
(vexillati) din legiunea VI Ferrata. Dacii au respins votivus; sursa: DEX '09 2009)
primul atac, dar apeductele din capitala dacică au fost Romanii aveau mine de
distruse. Orașul a fost incendiat, stâlpii sanctuarelor aur în provincie și au construit
sacre au fost tăiați și sistemul de fortificații a fost drumuri de acces și forturi
distrus, dar războiul a continuat. Prin trădarea lui (cum ar fi Abrud) pentru a-i
Bacilis (confident al regelui dac), romanii au găsit în râul proteja. Regiunea a dezvoltat o
Strei comoara dacilor (estimată de Jerome Carcopino ca infrastructură puternică și o
165.500 kg de aur și 331.000 kg de argint). Ultima economie bazată pe agricultură,
creșterea vitelor și minerit. Au
fost adusi coloniști din Thracia,
Moesia, Macedonia, Galia, Siria
și din alte provincii romane
pentru a cultiva terenul,
dezvoltând orașe precum
Apulum (Alba Iulia) și Napoca
(Cluj Napoca), orașe și sate noi.
Dacii s-au răsculat
frecvent, mai ales după moartea
lui Traian. Sarmații și bursii au
fost lăsați să se stabilească în
Dacia Trajana după ciocniri
bătălie cu armata împăratului dac a avut loc la repetate între daci și
Porolissum (Moigrad, în jud. Sălaj). administrația romană. În
Cultura dacică îi încuraja pe soldați să nu se teamă secolul al III-lea, presiunile din
de moarte și se spunea că ei erau mai mult războinici ce în ce mai mari ale dacilor și
decât orice altceva. La retragerea sa în munți, Decebal a vizigoților liberi i-au forțat pe
fost urmărit de cavaleria romană condusă de Tiberius romani să abandoneze Dacia
Claudius Maximus. Religia dacică a lui considera Trajana. În 271 d.Hr., împăratul
sinuciderea ca ultima soluție, decât o viață în sclavie, iar roman Aurelian a evacuat
dacii care au auzit ultimul discurs al lui Decebal s-au populația romană din Dacia
despărțit și s-au sinucis. Regele a încercat să se retragă Trajana și și-a mutat legiunile
din fața romanilor, sperând că ar putea găsi în munți și pe Dunăre în noua Dacia
păduri mijloacele de reluare a luptei, dar călăreții Aureliana din fosta Moesia
romani l-au urmărit îndeaproape. După ce l-au prins, Superior. Abandonarea Daciei
Decebal s-a sinucis, scena sa de moarte fiind Trajana este menționată de
reprezentată pe Columna lui Traian. istoricul Eutropius în Liber IX
Dacia post-romană din Breviarum. Unii cetățeni
Donariul de la Biertan, obiect votiv creștin romani plecați s-au așezat în
timpuriu al secolului al IV-lea; inscripția în latină „EGO interiorul Moesiei, numind-o
8

Dacia care acum împărțea cele două Moesii din dreapta după 600 d.Hr., gepizii fiind
Dunării. Câteva informații găsiți în zece cărți, denumite asimilați ca aparținând
Eutropie, Breviarium istoriae romana – Liber IX, XV. imperiului avarilor. Așa că vă
O parte din populația creștină (protoromână) a dați seama ce amestecuri de
cunoscut o înflorire în comunități îndependente, populații au fost pe aici ?
evidențiată prin descoperirile ce aparțin secolelor IV- Prin 568, avarii, sub hanul
VII, ca monede romane, secțiuni ale inscripțiilor latine Bayan, au înființat un imperiu
(vezi donariul de la Biertan), artefacte crestine etc. în Bazinul Carpatic, care a
Înainte de retragere, romanii au negociat un acord durat 250 de ani. În această
cu goții, popor germanic răsăritean, prin care Dacia a perioadă slavii au fost lăsați să
rămas teritoriu roman, câteva avanposturi romane se stabilească în Transilvania.
rămânând la nord de Dunăre. Thervingii („goții cei Avarii au început să se
buni”), un trib vizigot, s-a stabilit în partea de sud a teamă de apariția imperiului
Transilvaniei, iar ostrogoții, popor germanic venit francilor condus de
dinspre Marea Baltică, erau stabiliți în stepa pontico-
caspică. Cam în anul 340 d.Hr., Ulfilas a adus
arianismul acacian (monoteisn) la goții din Guthiuda
(între Olt și Dunăre), iar vizigoții (și alte triburi
germanice) au devenit arieni.
Evul Mediu
Evul mediu timpuriu – marile migrații Stepa pontico-caspică
Goții au reușit să își apere teritoriul timp de
aproape un secol împotriva gepizilor, vandalilor și
sarmaților. Vizigoții nu au reușit să păstreze
infrastructura romană a regiunii. Minele de aur ale
Transilvaniei nu au fost folosite în Evul Mediu
timpuriu.
Prin 376 d.Hr., un nou val de asiatici a migrat,
hunii, de care am scris pe larg, a ajuns și în
Transilvania, declanșând un conflict cu regatul vizigot.
Fugind din fața hunilor, Fritigern (lider vizigot) a
Migrația vizigoților
apelat la împăratul roman Valens în anul 376 pentru a i
se permite să se stabilească împreună cu poporul său pe
Charlemagne. După un război
malul sudic al Dunării. dar a izbucnit o foamete și Roma
dintre han și Yugurrus, din 796
nu a putut să le furnizeze alimente sau pământ. Drept
până în 803 d.Hr., avarii au fost
urmare, goții s- au răzvrătit împotriva romanilor timp de
învinși.
mai mulți ani. Hunii au luptat cu alienii, cu vandalii și cu
alte triburi, forțându-i spre Imperiul Roman. Pannonia,
după cum am scris, a devenit centrul imperiului hunic în La începutul secolului al
timpul domniei lui Attila (435-453 d.Hr.). Dar după IX-lea avarii transilvăneni au
moartea lui Attila, imperiul hunic s-a dezintegrat. fost subjugați de bulgarii de sub
În 455 d.Hr., gepizii (sub regele Ardarich) au conducerea hanului Krum (han
cucerit Pannonia, permițându-i să se extindă spre est, protobulgar în perioada:
stabilindu-se timp de două secole în Transilvania. 796/803 – 814), Transilvania și
Stăpânirea lor s-a încheiat în 567 datorită atacurilor Pannonia de Est fiind
lombarzilor și avarilor. Foarte puține situri gepide au încorporate în primul țarat
fost descoperite (e.g. cimitirele din regiunea Banatului) bulgar, care se întindea până la
9

Budapesta și Marea Neagră și de la Nipru (azi în
Ucraina) până la Marea Adriatică.
În anul 862, Principele Rastislav din Moravia s-a

răzvrătit împotriva francilor și, după ce a angajat trupe
maghiare, și-a câștigat independența. A fost prima dată
când trupele expediționare maghiare au intrat în Bazinul
Carpatic. Forțați de bulgari și pecenegi, triburile
maghiare au traversat Carpații din actuala Ucraină jurul
anului 896 și se stabilesc în bazinul Tisei, despre care
am scris și noi. Potrivit lui Florin Curta, nu există dovezi
că maghiarii trec Munții Carpați Orientali în
Transilvania. Potrivit teoriei continuității daco-romane,
Transilvania era populată de vlahi (români) la Donariul de la Biertan, obiect votiv
momentul cuceririi maghiare (Previté-Orton Charles creștin timpuriu al secolului al IV-
lea; inscripția în latină „EGO
William – The Shorter Cambridge Medieval Hist...). ZENOVIUS VOTUM POSVI "
Oponenții acestei teorii afirmă că Transilvania era puțin („Eu, Zenovius, am oferit acest
locuită de popoarele de origine slavă și de popoare din dar”; donariu [lat donarium] 1 parte
a unui templu sau edificiu antic
unde se păstrau ofrandele aduse
zeilor. 2 piesă cu caracter votiv<
votiv - care exprimă o făgăduință
solemnă față de divinitate; hărăzit,
închinat divinității.. – Din fr. votif,
lat. votivus; sursa: DEX '09 2009)
Regatul gepizilor în Pannonia și

Carpați (539-551)
Imperiul otoman, adică de vlahi (Madgearu, Alexandru,
2001. Românii în opera Notarului Anoni. Cluj-Napoca:
Centrul de Studii Transilvane, Fundația Culturală
Română. ISBN 973-577-249-3). Momentul cuceririi
Transilvaniei nu este cunoscut. Înfrângerea maghiarilor
în bătălia de la Lechfeld din 955 a pus capăt raidurilor
maghiare împotriva Europei Occidentale, dar raidurile
în Peninsula Balcanică au continuat până în anul 970.
Dovezile lingvistice sugerează că, după cucerirea
Pannoniei, maghiarii au moștenit structurile sociale
locale ale slavilor panonieni cuceriți. În Transilvania
erau obișnuite căsătoriile între maghiari și elita slavă sau
valahă, exemplul cel mai bun fiind între Zoltan și fiica
lui Menumorut, după cum am arătat deja.
(va continua)
Dacii pe Columna lui Traian)

10

eseu
fiinţa-ntoarsă o să zboare.
AureliaAlbAtros „Am să vă spun un lucru
cu riscul de a mă repeta.
Poezia vindecătoarea rănilor Eu nu cred că există poeți,
create de raţiune cred că există poezie.” –
Nichita Stănescu
Prin această afirmaţie de o
Motto:
mare profunzime cred că
„Libertatea şi iubirea sunt acelaşi lucru.” – sublinia faptul că există o
Novalis – „Poezia vindecă rănile create de rațiune.” poezie unică în fiecare trup şi
Am început acest text cu aceste citate pentru a suflet. Trebuie doar să o
încerca să aprofundez ideea că poezia este iubire, este descoperim, să ne lăsăm purtați
eternitatea care plânge cu soare iar umbrele se de farmecul ei şi să înţelegem că
transformă în lumină când cuvintele ei sunt scrise cu
pasiune, armonie, îmbrăcând distanța dintre suflet, Cer,
Pământ și frumusețile Universului. Iubirea este cea care
sărută cuvintele deschizând ferestrele frumuseții
universale, în fața cărora timpul pălește. Poate folosesc
cuvinte prea mari, dar poezia din noi trebuie sărbătorită
mereu. Poezia ne poartă pe tărâmuri unde timpul nu
cunoaște limite, putem atinge cerul, putem săruta
stelele, putem asculta muzica sferelor înalte, putem
privi culorile absolutului, ne putem rătăci printre ele
dansând cu eternitatea. Iubesc omul poezie ce știe să se
înalțe și să coboare natural și lin, fără a se folosi de
simulare. Simularea te determină să îi simți sufletul
cum ocolește naturalețea și adevăratele simțiri,
șifonând dragostea pură și naivă, uneori, acea poezie
din noi ce se îmbină perfect cu tot ce ne înconjoară
natural, cursiv.
Când n-or fi cifre şi figuri...
Una din poeziile lui Novalis
iubirea şi lumina din adâncurile
Când n-or fi cifre şi figuri noastre pot scrie poeme de o
cheile-oricăror creaturi, rară frumuseţe.
când cei ce cântă şi-ar iubi Dreptul la timp
mai mult ca înţelepţii-or şti, Tu ai un fel de paradis al tău
când lumea se va-ntoarce-n lume în care nu se spun cuvinte.
şi-n viaţa liberă anume, Uneori se mişcă dintr-un braţ
când prin lumini şi umbre toate şi câteva frunze îţi cad înainte.
se vor reface-n claritate
şi când legende şi poeme Cu ovalul feţei se stă înclinat
istoria lumii-or să se cheme, spre o lumină venind dintr-o
atunci la tainica strigare parte
11

cu mult galben în ea şi multă lene, Dintre mine şi numere,
cu trambuline pentru săritorii în moarte. bunăoară între mine şi 2, între
mine şi 3.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii, Am şi-un defect un păcat:
şi de-a muta secundele mereu iau în serios iarba,
pe marginea de Sud a orei, iau în serios leii,
când aerul devine mov şi rece mişcările aproape perfecte ale
şi harta serii fără margini, cerului.
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă Şi-o rană întâmplătoare la mână
mai respirând, cu ochii lungi, imagini. mă face să văd prin ea,
Autor Nichita Stănescu ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.
Sunt un om viu
Sunt un om viu. Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise – şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante
Alighieri.
Cu greu mi-aş putea imagina

un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.

Îmi place să râd, deşi
Abia am timp să mă mir că exist, dar
râd rar, având mereu câte o
mă bucur totdeauna că sunt.
treabă,
ori călătorind cu o plută, la
Nu mă realizez deplin niciodată,
nesfârşit,
pentru că
pe oceanul oval al fantaziei.
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.
E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
Mă cutremură diferenţa dintre mine
de-a descoperi
şi firul ierbii,
harta universului în expansiune,
dintre mine şi lei,
în timp ce-ţi priveşti
dintre mine şi insulele de lumină
o fotografie din copilărie!
ale stelelor.
12

E un trup al tău vechi, E o fertilitate nemaipomenită
pe care l-ai rătăcit în pământ şi-n pietre şi în schelării.
şi nici măcar un anunţ, dat Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă
cu litere groase, pironită,
nu-ţi oferă vreo şansă s-ar şi umple de ferigi, de bălării!
să-l mai regăseşti.
Doar chipul tău prelung iubito,
Îmi desfac papirusul vieţii lasă-l aşa cum este, răzimat
plin de hieroglife, între două bătăi ale inimii mele,
şi ceea ce pot comunica ca între Tigru
acum, aici, şi Eufrat.
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:
Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.
Nici după fiecare pas,

în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi...
„Dacă eşti suficient de
norocos ca să îţi găseşti acel
Dar curcubeul negru-al ei, de alge, drum în viaţă pe care îl iubeşti,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge. trebuie să ai şi curajul de a-l
trăi. Felul în care te definești ca
E o fertilitate nemaipomenită scriitor constă în
în pământ şi-n pietre şi în schelării, disponibilitatea de a scrie ceva
de fiecare dată când ai câteva
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
clipe libere.” – John Irving
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.
Pentru a ajunge la o astfel
de stare trebuie să citești mult,
13

să petreci puțin timp învățând cum este să trăiești în Victor Rusu
pantofii sufletului altcuiva. Cei care nu citesc, mereu vor
avea carențe ce le pot îngreuna descoperirea
reporterului de investigații din ei, care îi poate ajuta să Mirajul neștiutului
se descopere în adevărul lor. Nedescoperindu-se vor
rămâne într-o simulare care-i va obosi, la un moment
Aț vrea să te deschid
dat și ar fi păcat. Dacă te-ai rătăcit uneori de propria-ţi
persoană, dacă ai străbătut uneori drumuri fără sens, Cape o carte
dacă nu-ţi mai înţelegi rostul şi nu te mai recunoşti, te Scrisă într-un alfabet
poţi întoarce oricând la tine săpând adânc în Pe care nu-l cunosc...
profunzimile tale şi căutând acea poezie prin care capeţi
nemărginire, rost şi lumină, pentru că în mod esențial Mie, la 76 de ani
viața este iubire și poezie.
Sunt tot mai mâhnit
Nu pot încheia fără să-l amintesc pe poetul meu de Că nu am săpat
suflet Ion Minulescu...
În fântânile sufletului meu
Adâncul cel mai adânc.
Întrebări și țepi
Sunt plin de întrebări fără

răspuns,
Precum o blană de arici, de țepi.
Din mila lui Dumnezeu,

O iubire târzie ți-e dată
Ca să ți se pară mult mai ușoară
Zâmbeşte Suferința cea mare, din urmă,
A trecerii tale
Când ţi se pare atât de greu, Īn frunze și flori.
S-asculţi cum lumea te bârfeşte
Ars poetica
Atunci, ascultă sfatul meu... Zâmbeşte!
Şi când cel ce-l iubeşti curat În turlă răsucită a nesfârșit în

Nepăsător te părăseşte, azur,
Nu te uita că e-ngâmfat... Zâmbeşte! A catedralei jertfelor neamului,
Neterminată în veci,
Sunt clopot bătut în dungă
Zâmbiți, trăiți frumos și nu uitați să fiți voi! De limba necruțătoare
A fiecărui eveniment
Ce-mi rănește carnea sonoră
A vaier.
14

Nicoleta Mija valuri. Când soarele alunecă
spre asfinţit îmi aşezi pe umeri
un şal, zâmbesc când stelele se
Aduceri aminte îmbibate de pregătesc de carnaval. Un nor
mireasma copilăriei mai supărat ne sperie puţin, dar
repede a plecat. Lăsăm timpul
Mă odihnesc deseori hoinărind cu gândul departe. să zboare, alergăm fericiţi în
O boare de lumină îmi atinge umărul printre râurile mare. Construim castele de
verzi ale pădurii, aşa ca în anii copilăriei când mă nisip aşa ca în copilărie când m-
atingeau pe creştetul capului. Pot să stau multe clipe cu ai învăţat să înot.
trupul lipit de un brad, îmbrăţişându-l cu iubire. Îi Zilele trec ca valurile,
ascult respiraţia, îi simt căldura care-mi linişteşte câteodată mai liniştite,
sufletul. Noaptea strălucesc frumos stelele, una cade câteodată mai agitate.
uşor printre ramurile verzi. Încă mai cred în a fost o
dată o creangă care aştepta frumos să înfrunzească,
când o boare de vânt mângâie fiecare scoarţă de brad. O
lampă se aprinde şi în umbrele serii pădurea respiră
plecarea primăverii. Sufletul aleargă printre codrii de
brad, crengile se apleacă peste amintirile copilăriei. Ploi
repezi cad pe pământ peste frunzele însetate. Şi iată,
după zeci de ani mă plimb printre aceeaşi brazi care
odinioară mă mângâiau. Aceleaşi lumini printre ramuri,
aceeaşi bucurie de viaţă. Gândul îşi desprinde cortul din
amintiri când am călcat pe muşchiul moale. Culeg o
floare, printre ramuri înflorite cade o ploaie caldă,
splendoarea de petale inundă pădurea într-o zi
frumoasă de vară.
Cu ochii închişi văd plaja mângâiată de valurile
mării. Zăresc pe ţărm un copil cu faţa însorită spre
soare. Miros de alge de mare ţinând captive scoici într-o
ultimă încercare. Sunt amintirile scrise de condeiul
apelor în sufletul de copil sau doar marea se leagănă Pământul se dezgheaţă, apare
într-o scoică aruncată de val. Pe plaja tăcută copilul alt semn de viaţă. Frunzele cad
aleargă, se scufundă în marea de smarald, tălpile îi ard toamna, altele noi le iau locul
pe cioburi de scoici. Se aud sunete multe în primăvara, care vor avea
depărtare,valurile sunt de vânt sparte. Sub bolta cerului aceeaşi soartă.
totul străluceşte, marea frumos acum zâmbeşte, copilul
aleargă în mare să scape de căldura mare. Alerg pe plajă, O călătorie printre aduceri
urmele paşilor sunt şterse de valuri. Iau în braţe copilul aminte spre înverzirea unei
şi-l rog să mai vină şi mâine să pornim spre stele. clipe printre scânteieri de stele
Chitara lângă el aşteaptă, când soarele apune, povestea la malul mării.
merge mai departe acum pe strune.
Copilul a crescut, păşeşte fericit lângă tine, într-o zi
cu un cer de cristal. Ne aruncăm fericiţi în mare printre 15

poezie 13-18
Anişoara Iordache petrecere

printre
metamorfoze muzicale valuri pietre și pescăruși –
fantezie
deasupra apelor
pentru
vraja
vioară violoncel și pian
se destramă–
pasărea-și ascunde
pentru a depăși
dorul
suferința
în doină la fluier
sonatină
pentru mâna stângă –
douăzeci şi trei
ancoră
de arcușuri
spre lumină
înfiripă printre ruine
emoția –
spulberând mânia
fior
al cântecului
tămăduitor –
suită simfonică
Șătrarii
ca sentiment, un
haiku
nechezatul cailor sălbatici

prefigurând
metamorfozele muzicale întoarcerea.
ale unui sentiment
mi-e dor
tot mai aproape de al bunicilor alint –
de zonele întunecate pe verandă, doar frunze.
ale existenței –
flori de câmp,
spartă-i coaja
o cană de compot și-n zâmbet –
de strigătul înmănunchind umbre.
femeii fără umbră
larmă de păsări,
în plină iarnă poemul luminând
privind întunericul.
celălalt mal –
rugăciuni –
prin faldurile
panaceu
înserării
al cestor zile fierbinți de august
16 ultimele patru cântece

La lumina stins-a unui bec!
Gabriela Mimi Boroianu
Îi bătem cuvântului în poartă
Susur de vioară Cine-am fost? Ce-a mai rămas
din noi?
Mâna cui ne fu destin și soartă?
De nu mi-ai fi, te-aș aduna din stele, Și ne cerem viețile înapoi!
Din mugurul de verde-neîmblânzit,
Din umbra ce e dată ființei mele, Timpul însă nu ne mai ascultă
Din ceasul vieții, ce-mi e hărăzit. Cerșetori pierduți în ancestral,
De nu te-aș ști, te-aș căuta-n trecut, Crește-n noi o pace revolută –
În visele ce mor în zori de zi, Repetenții ultimului bal...
În șoaptele ce-n mine s-au născut
Să caute-mplinirea-n poezii. Cu tine...
Aș răscoli pădurile de gânduri,
Câmpiile simțirii le-aș ara,
De-ar curge-n sânge slove rânduri, rânduri
Și carnea mea cu lacrimi vor săra!
De-ar fi să nu te am, cu mâinile-amândouă,
Din doruri, din visări, te-aș plămădi
Iar sufletul mi-oi împărți pe-n două
Și-n pieptul tău, apoi, l-oi rasădi!
Tu ești al meu! Îți port muzica-n sânge!
O partitură-n pielea mea gravată,
Voi fi etern vioara care plânge
Întregul ce-l formam, cândva, odată!
Cerșetori la marginea timpului
Nu știu cum de ne legă destinul

Și de-a dura ne-azvârli în viață,
Că-nsetați băurăm tot seninul
Ochiului închis al soartei de paiață...
Rătăcim în lanul de porumb

Într-un dans ciudat, cu negre umbre
Croncănind cu glasul lor de plumb
Viitorul cu acorduri sumbre. Cu tine iarna-mi pare primăvară
De zic, când ninge, că se scutur flori!
Amorțiți de ierni, de vânt, de ploi Iar eu cutia goală de chitară
Nu mai recunoaștem primăvara; Pe care tu c-un deget o-nfiori...
Gândul e ca frunza de trifoi
Unde Diavolul și-a stins râzând țigara... Și pot să jur că iarba încolțește
Sub pasul tău ușor și legănat;
Ne-am pierdut coloana vertebrală, Când leneș vântu-n plete-ți
Cineva ne-a dat cu împrumut șușotește
Crucea Lui – secunda siderală, Se pune timpul însuși pe cântat!
Veșnic s-o luăm de la-nceput.
Și-auzi vibrând în zbor înalt cocorii,
Impărații propriilor orgolii Și turle de biserici numărând!
Condamnați perpetuum la eșec, Sub sloi râzând bat zbaturile morii
Bâzâim pierduți ca niște molii Căci eu rămân în urma ta oftând...
17

Marinela Stănescu Cine oare să le-audă
Când tot satu-i părăsit?!
Regele nebun Tinerii-s plecați la trudă
Într-un dor de negăsit!...
E nebunul care crede în virtute și onoare Dintr-un sat plin de lumină,
Iară timpul i se-ncheagă în speranță și uitare. Cu hârjoană de copii
Nu se teme el de morții înșirați peste coline, Și cu zumzet de albină,
Ci de viii ce-și apleacă frunțile în rugăciune. A rămas doar slujba popii;
E fidel doar sie însuși căci jurase el credință A părintelui Costică...

doar soldaților din piatră Și cum merg cu multă grijă,
Ce s-au ridicat în ani, scuturi pavăză să-i facă. Un bătrân și-o bătrânică,
E nebunul ce vorbește prin tăceri, căutând un semn de Într-un lemn tocit, de cârjă!...
viață prin deșert. Parcă-s umbră pe uliță,
Nu se văd de mărăcini,
Lângă casa lui Culiță
Ce erau și buni vecini...
Au ajuns la Sfânta Cruce
Și se-apleacă-n rugăciune
C-ar dori să mai apuce
De la Domnul împăcăciune
Și-apoi vor pleca departe,
Ruga lor spre'naltul Cer
Cum ne spune Sfânta Carte,
Că nici morții nu mai pier!...
Soarbe plin din cupa seacă, vede în noroi frumosul
Stă de vorba doar cu zorii, iar de a pierdut o luptă nu și-a Florile sărută cerul
părăsit regatul.
Și cu lupii a fost prieten a dansat în cercul lor, Florile sărută cerul revărsându-
Iar prin fum de lumânare el privea în depărtare și tot albastru
Tot în nebunia lui se-mbată cu iluzia de-a mai crede în Pe pământul încă reavăn din
aceleași vechi hotare. lumina unui astru,
Lacrimile satului Iar prin bulele de rouă,

năvălește-un dor restanță,
Când mă cheamă primăvara
Ne plâng satele pădurii
dătătoare de speranță;
Când bat clopote de-aramă,
Freamătă duios pădurea printre
Se cutremură și murii
crudul înfrunzit,
Când la slujba lor ne cheamă.
18

Dansul valsului de fluturi pe pământul înverzit. Peste trupu-i de felină roșu-
Plesnesc muguri de iubire printre ramuri împletite, strâns-n cingătoare
Pleoapele mi le-am deschis în arome tăinuite; Și-o casâncă albă-dalbă, dar și ea
Vise calde regăsite și pierdute-n sărutări, e căpătată
Tremurăm pe-o frunză verde strânși-n dulci îmbrățișări. Când a mers să ia pomană la o
Stelele din bolta nopții, le culegem din senin, babă îngropată;
De sub plapuma albastră privim timpul rectilin. A ghicit pe la domnițe și în cărți,
Ochi căprui sclipesc în soare, frumusețea lor se-nchină, și cu ghiocul,
Dar cât viu poate să-ncapă într-o clipă de lumină?! Iar din zațul de cafea, ea le
Din visarea verdelui e-o speranță a nemuririi deslușea norocul...
Ce-și trăiește bucuria și miracolul iubirii. Cântă iarba și descântă, lecuind
Flori trecătoare
Rând pe rând suntem pe pământ

Flori trecătoare, cuprinse-n buchete de gând
Adunate-n glastră și puse-n fereastră,
Sperând la un mâine de altă culoare.
Ne trece timpul printre florile de măr
Se pierd rădăcini și apar alte flori,
Într-o lume grăbită cu timpi efemeri
O mână încearcă să-l țină zadarnic.
Filă-ntoarsă peste timp, fumegând sclipiri de-o clipă
Am cântat în primăvară dorul veșnic călător.
Lemn de nai, fior plăpând peste-a-timpului aripă,
Lacrima din roua scursă și din ruga ochilor. prin depărtare,
Din tinctura sa de ierburi, puse
Ţiganca vara la uscare;
Toat-averea ei, o salbă, este tot
Era cunoscută-n șatră și cu domnii când se-nfruntă, ce-a dobândit...
Dar prea demnă în privire și în sărăcia-i cruntă; Pe părinți nu-i cunoscuse, dar
Sânii-i tresăltau de viață, rotunjime și candoare... nici ea nu s-a gândit;
Doi ochi negri, două perle, adumbreau și mândru' soare. Nimeni viața nu-i cunoaște,
A crescut într-o căruță ce avea și coviltir, doar mândrie-avea în față,
Apărată de căldură și de frig mai abitir; Sfidătoare, ea, pășește, dar
Cântecu-i dădea speranță, bucurie și culoare visănd la altă viață.
19

Florin T. Roman Grigore Leşe
Dumitru Fărcaş Culegător de miere de pe limbi,
de pe cavale, tulnice, viori,
ai răsărit din Maramureş să te plimbi
Din Groşii Băii Mari plecat în lume printre istorii, armonii şi flori.
făcuşi cu Dumnezeu un legământ,
că taragotul tău e-o rugăciune Nici nu mai ştiu, dacă privesc în urmă,
de eşti, venind încet, vesel ori necăjit,
şi în plămânii tăi e Duhul Sfânt.
Cârţan cel coborât de pe Columnă
sau Leşe din Coloana fără de sfârşit.
Ciobanii toţi s-au întâlnit în tine
cu tot cu fluiere, cu oi, cu stâni, Dar paşii te trădează a solfegii
din sate adunate-n clopul tău,
iar Transilvania pe piept de ţine ce lecuiesc ţăranii, domnii, regii
şi Maramureşul te are-n pâini. la porţi spre cer, de ură şi de rău.
Te recunoaştem dintre mii de stiluri

ca pe-un izvor de dor şi ciocârlii,
ţăran ce ari pământul în dulci triluri!
Şi ştim că moartea nu te va găsi.
Tudor Gheorghe
Ai coborât pe-un fir de cântec dulce,
din ceruri, ca un falnic heruvim,
când merg copiii, seara, să se culce.
Nea Tudore, din suflet, mulţumim!
Rapsozii, codrii, Mărţişorul, munţii, Din patru zări ai adunat poeţii

şi i-ai aliniat pe patru strune,
Maria, Mărioara şi Grigore,
făcuşi apoi din ei un cor al vieţii,
cu ochii-nchişi sub ridurile frunţii din inimi înspre inimi să răsune.
cântă cu tine jocuri, doine, hore.
Şi eu, umil poet, azi mă înclin
în faţa ta, olteanule de foc,
Din degete pe ritmuri ancestrale privighetoare de gen masculin
a veşnicie ţara să răsune cu cobză şi chitară-n loc de cioc.
sub ramuri de stejar primordiale.
Pentru că ni l-ai dat în dar, cu drag,
Cu dor şi drag, maestre, plecăciune!
leac pentru răni de ţară şi de dor,
noi, spectatorii de pe-acest meleag,
– Tată ceresc, îţi mulţumim în cor!
20

Paul Rotaru
Ultimul apocalips A venit și-un negustor de clipe,

Demagog cum îl știam că este,
Care a ținut, și el, să țipe:
Din hăul viselor ce mi le-am prins în stele,
Poezia are o poveste!
Mă-ntorc la tine pe pământul cavernos,
Acolo unde cântecele lirei mele
Se făcea că, în amurgul serii,
De El damnate-au fost să zboare doar în jos.
Un imperiu de lumini lucea;
Prin fereastra mată a durerii,
În penitența unui suflet fără nume
Încercam să aflu raza mea.
Se zbat în lanțuri vechi regrete de poet,
Alături de un șarpe care din genune
Grăise pentru oameni poate prea încet.
Când frigul ciopârțește carnea fără milă,

Tu mă îmbraci în robe și scufii comode,
Mă faci să par satana lașă și umilă
Ce-i cântă zeului ceresc alese ode.
Și, blestemat să port pe umeri poezia

Ca pe-o stigmată veche, fără lecuire,
Din mii de viermi tu m-ai ales să-ți cânt trufia,
Tiran ce înrobești întreaga omenire.
Cavernele răsună-n sumbră armonie

Chemându-și puii visători la-nlănțuire,
Acolo unde toți concep filosofie
Și își condamnă semenii la asuprire.
Pământul se cutremură de fericire Și-n atâtea rătăciri nocturne

Văzându-și iar odraslele în sărbătoare, Fără țintă, fără de cărări,
Pe dealul plângerilor fără de sfârșire Un ecou al clipelor diurne
Și unde cel mai adorat pe cruce moare. Mă vâna mereu din depărtări.
Poezia are o poveste

Brusc, apoi, mă prăbușesc și-n față
Văd un petic de hârtie peste
Poezia are o poveste! Care eu scriam din altă viață:
Îmi spunea Esenin într-un vis Poezia are o poveste!
Când, sătul de realități funeste,
Poarta de iluzii i-am deschis.
21

Constantin Mîndruţă
Să le pun în cap un sac
Întors pe dos Mă gândeam, aşa-ntro seară,
La Moreni, sub liliac,
Focul se aprinde şi dintr-o scânteie,
Că spun vorbe de ocară.
Focul se aprinde şi dintr-o iubire,
Că nu este aur în orice sclipire,
Nu mai am la tren şi gară,
Pe lângă o fată, arde şi-o femeie.
Simt că nu mai am vreun plac,
Să mai ştiu de tine, nu am vreo idee Din bogat, ajuns sărac,
Şi de la o vreme nici nu mă mai doare, Fără chef şi fără ţară,
Nu fac diferenţa venire-plecare,
Nu ştiu, de la uşă, dacă mai am cheie.
La Moreni, sub liliac.
Sufletul meu
Vreau să am sufletul sus,

Cât mai sus nu-l poţi ajunge,
De sudalme nu mai plânge,
Că de gândul tău s-a dus.
Eu degeaba ţi-am tot spus

Mă uit şi văd norii cum se nasc pe cer, Că durere el nu strânge,
Sunt ca nişte gânduri triste care pier Vreau să am sufletul sus,
Aducând iubirii atâta minciună,
Cât mai sus nu-l poţi ajunge.
Cu soare sau lună, ceru-i luminos,

Se duc anii, parcă nu-s,
Doar îngerul vine la mine să-mi spună
Că trebui pământul să-l întorc pe dos. Nici o vârstă nu ajunge,
Doar iubirile nătânge
Sub liliac
De la minus, pân` la plus,
La Moreni, sub liliac,

De spui vorbe de ocară, Vreau să am sufletul sus.
Că sunt mulţi duşi pe afară,
22 Când vorbeşti, plesneşte-un drac.
cafeneaua cu peniţe 19-23 (dezbateri) dialoguri privilegiate
mulți dintre ei. Intrând în
Lenuş Lungu această lume a scrierii, mă
așteptam să fie imaculată, însă
Dialog cu scriitorul Puiu am dat și aici peste mari
Gheorghe Răducanu dezamăgiri, multă răutate,
multă ură și de ce nu… prostie.
L.L. – Ce ne puteți spune despre
dumneavoastră? L.L. – Cum ați ajuns să
P.R. – Despre mine… ca și despre ceilalți… scrieți proză ştiind că
numai și numai de bine! M-am născut în a 28- a zi a drumurile literaturii sunt
cuptorului iulian din anul 1951. De atunci, de când întortocheate?
viața m-a „mușcat” de călcâie și m-a adus pe lume, aș
putea să spun că sunt un om ambițios, om de
categoria „ori – ori”, nu „și – și”. Cred în oameni, cred
în prietenii, chiar dacă am fost deseori „mușcat”, sunt
statornic în prietenii. Am foarte mulți prieteni, ei sunt
marea mea avere. Nu-mi plac jumătățile de măsură.
Dacă mă înham la o muncă, trebuie să fie de o înaltă
ținută, performantă, să obțină cel puțin calificativul
bine. Altfel nici nu mă apuc. Tot timpul găsesc să fac
câte ceva, mai ales acum în această perioadă a
„inutilului” (sunt pensionar). Am practicat o meserie,
numai una, aceea de producător de energie electrică
în hidrocentrale timp de peste 44 de ani, dar am lăsat
urme și pe tărâmul cultural. Am doi copii medici și
pentru această „obrăznicie”, când au terminat
facultatea de medicină m-au părăsit (toți trei – cu
mama lor cu tot). Rămas singur, pot spune că scrisul
„m-a readus la viață”. P.R. – Aș spune că
poezia m-a fascinate de la
L.L. – De ce scrieți? prima pe care am auzit-o sau
am învățat-o. Foarte mic fiind,
P. R. – Scriu pentru că, mai ales acum, am
mă miram cum cel care a
devenit dependent. Cum spuneam, după cea mai
scris-o a meșteșugit atât de
neagră perioadă a vieții când familia m-a părăsit,
bine cuvintele de sună așa de
scrisul a fost factorul menținerii mele pe linia de
frumos. Poate nu poezia în
plutire. În starea în care eram scriind, uitam de toate.
sine m-a zdruncinat, ci, cel
Scriind am cunoscut o nouă lume – lumea scriitorilor,
care a scris-o. N-aș putea
chiar am cunoscut scriitori pe toate meridianele lumii
spune când am început cu
realizând adevărate prietenii sufletești cu cei mai
poezia. Cred că de foarte mult 23

timp, de copil mic. Dacă aș fi avut un „descoperitor” postdecembrism modern,
pe atunci, aș fi evoluat deși m-aș defini un occidental când nu mai ezistă
încăpățânat, un om care nu face ce i se spune ci, ce fenomenul control foarte
consideră. Ascult pe toată lumea și fac cum vreau… multe scrieri dăunează
pentru că... eu plătesc... Deci începuturile au fost cu literaturii.
poezia, apoi, am scris romanul „Femeia Diavolului”. L.L. – Cum ați trecut de
Atunci am simțit gustul prozei... Și la proză am adunat la poezie la proză? Când ați
câteva cărți. Cât sunt de întortocheate aceste drumuri, avut primul fior?
proză-poezie? Este evident că tot cititorul este cel cu… P.R. – Simțind nevoia să
„unitatea de măsură…” scriu, pot spune că acord o
mare atenție acestui fenomen.
L.L. – Ați avut vreun război literar cu diverşi Noaptea dacă-mi trece ceva
scriitori? prin cap, mă trezesc și trec pe
P.R. – Nu pot spune că am avut un război cu hârtia care-mi supraveghează
somnul. Și la volan consemnez
metafore, idei… Dacă reușești
să creezi imagini, să-l iei pe
cititor după tine, dacă reușești
să-i transmiți ceva, înseamnă
că nu pierzi din timpul
cârciumilor sau al altor „fapte
moderne”…
Avem înaintași „solizi”
care au scris și proză și poezie.
Trecerea de la una la alta nu
scriitorii, cu adevărații scriitori. De fel nu sunt un tip poate fi decât în beneficiul
conflictual, ranchiunos. Tot timpul am tăcut și ușor, cititorului, el este criticul
ușor m-am retras de lângă oamenii dubioși. Ar fi putut suprem. Primul fior? Păi… la
să se spună despre mine că sunt… mut. Tace, tace câți au fost… Poate că atunci,
omul, dar… mai și explodează… Mi s-a întâmplat de la începutul scrisului când la o
câteva ori să iau atitudine față de câțiva inși cărora nu emisiune tv. locală mi s-a spus
le-ași spune scriitori, ci mai degrabă criticoi. Pe cât de scriitorul Puiu Răducan. I-am
mulți scriitori au apărut, pe atât de mulți „profesori” spus în pauză moderatorului
de poezie, de proză… Regret, pe undeva ieșirile-mi să nu mă mai facă scriitor.
necaracteristice, dar am constatat că au avut efect. Nici pe „burta televizorului”
nu am permis niciodată să se
L.L. – Cum vedeți poezia şi proza în evoluția afișeze… scriitor. Ca să fii
literaturii române în ziua de azi? scriitor trebuie să atingi niște
P.R. – Despre evoluția scriiturii moderne pot să praguri, niște standarde, să fii
24 spun că nu se apropie de clasici. Într-un recunoscut de valori ale
domeniului, să fii solicitat de acei oameni în adunările proză
lor… Foarte puțini dintre cei care scriu pot fi catalogați Silvia Giurgiu
scriitori.
Tenebre și flori de
migdal
L.L. – Cu toată ampretarea evidentă a operei,
vă rog să vă aplecați asupra creației dumneavoastră
Din spatele dealului,
P.R. – Pot spune că am scrieri mai puțin bune,
gârbovit de apăsarea timpului și
altele… bunicele, multe… altcumva... Câțiva oameni de a pădurilor seculare se iți
mare calibru, academicieni chiar, s-au aplecat asupra șăgalnic soarele unei dimineți,
lor și mi-au făcut niște prefețe la cărți, ceva... recenzii. stropite cu roua zorilor sfioase
și cu lacrimile femeii, care își
înăbușea suspinele în palmele
L.L. – Cât de importantă este cercetarea pentru
dumneavoastră atunci când scrieți o carte?
P.R. – Cred că aici, la acest capitol, cercetare, vă
referiți la aspectul cititului… Pot să spun și eu ce zic
mulți specialiști că se scrie mult și se citește puțin. La
unele lansări de carte am auzit de câteva ori: „Citiți
mult și scrieți puțin, dar bine!”. Numai dăcă ai citit
mult, numai dacă te-ai documentat bine poți să
satisfaci pretențiile cititorului cu scrierea ta.
L.L. – Ce ne puteți spune despre stilul

dumneavoastră de a scrie?
P.R. – Cred că la mine scrisul este determinat
de starea în care mă aflu în acel moment. În general
cam „geme” singurătatea, întristarea… prin scrierile
mele. Mulți m-au întrebat de ce atâta tristețe…
L.L. – În încheiere vă rog să ne spuneți câteva umezite. Mângîierea primelor
raze duioase îi sporiră durerea
cuvinte pentru cititorii revistelor Cronos şi Taifas și hohote adânci izvorau din
literar. străfundul ființei sale tulburate.
P.R. – Apreciez calitatea celor două reviste pe Ascunsă de brocartul greu al
perdelei, urmărea zămislirea
care le conduceți. Le-am prezentat la rându-mi în
zilei născută din umbrele nopții
câteva emisiuni locale din Râmnicu Vâlcea. Constat cu și promisiunea luminii, care
bucurie o creștere valorică de la număr la număr, de creștea imperceptibil de mână
asemeni și oamenii pe care i-ați selectat să se expună cu clipele, ce târau după ele
speranțele ei nimicite.
în reviste sunt deosebiți.
Valea tăcută se învăluise
L.L. – Vă mulțumesc! discret în ceața zorilor, voind
P.R. – Felicitări și succes în ceea ce faceți! parcă să tăinuiască lumii
25

secretele unei familii care îi întina puritatea și armonia. ordinele Contelui și probabil că
Forța distructivă a unui bărbat care se abătea noapte de tot atunci își îngăduia să și
noapte, asupra unei făpturi delicate, dulci și fără respire. Era capabil să aștepte
apărare, tulburase duhul văii și echilibrul naturii, care își imobil ore în șir, în picioare
pleca îndurerată fruntea ramurilor, din care viața lângă mașină, insensibil la frig,
îmbobocea din nou, curajoasă și tenace, după violențele la cald, la atacul insectelor și
unei ierni fără precedent. probabil chiar și la foame și
Castelul medieval care domnea impunător peste sete. Era omul potrivit la locul
toată acea magnifică regiune, solitar, izolat de lume și potrivit. Rareori, contele apărea
civilizație își etala turnurile mărețe în infinitul de azur al însoțit de frumoasa lui soție,
orizontului. Atâta frumusețe și măreție povestea dar în afară de frumusețe, nimic
trecătorului ocazional basme fascinante și ireale despre nu se putea spune despre ea.
„fericiții” săi locatari și smulgea suspine romantice Asemeni șoferului și dealtfel
visătorilor îndrăgostiți de dragoste. Nimeni nu avea tuturor persoanelor care trăiau
acces pe domeniile vizibil delimitate de interdicții în umbra contelui era o păpușă
semănate la tot pasul, scrise pe panouri uriașe. Parcurile însuflețită, palidă și cu ochi de o
ce înconjurau proprietatea Contelui erau foarte bine tristețe infinită, cu mișcări
îngrijite și odată cu ivirea zorilor, domeniul forfotea de mecanice, tăcută și înfricoșată
ca o căprioară hăituită, cu rol
pur decorativ în viața socială a
soțului ei.
Nimeni nu știa de unde
venea. Apăruse într-o bună zi la
fereastra castelului alături de
Conte, care își adunase supușii
în parcul principal și le
prezentase în termeni limitați
mireasa adusă cu sine din
peregrinările lui misterioase,
care avea să lumineze cu
prezența ei viața lui și a lor și
activitate, dar niciun murmur nu se ridica înspre care avea aceleași drepturi și
ferestrele acoperite cu perdele grele și întunecate, care prestigiu pe care îl merita o
păreau că supraveghează cu ochi de spiriduși făpturile soție de Conte.
fantomatice care lucrau în tăcere deplină grădinile de Vreme de un an, chiar
basm. luminase castelul și aleile
Odată cu soarele, urletele îngrozitoare și plânsul parcului cu surâsul ei dulce și
sfâșietor care cutremurau zidurile mute în inima nopții discret iar ferestrele mereu
încetau iar viața continua impasibilă. Nimeni nu sufla o ascunse primiră asaltul
vorbă despre ce se întâmpla la castel pe timpul nopții iar soarelui, care fusese negat
personalul de serviciu își astupase urechile, gura și... acelor odăi misterioase. Adesea,
conștiința, pentru a nu-și risca slujba plătită regește de pe fereastra camerei sale se
castelan. Toată lumea îl temea și se dusese vestea despre revărsa cântul îngeresc al unei
cruzimea lui, care se manifesta însă, doar în intimitatea voci din altă lume și pe chipul
căminului conjugal, dar nimeni nu își imagina măcar, contelui se putea întrezări
proporțiile ei. uneori umbra unui surâs. Se
Bărbatul ieșea în societate cu limuzina sa de un lux zvonea că moștenitorul atât de
exorbitant, condusă invariabil de același șofer râvnit se lăsa cam mult așteptat
inabordabil, mut și surd, care nu se mișca decât la și pe fruntea lui reîncepeau să
26

se adune norii, pe măsură ce timpul trecea. Pop Dorina
Tânăra contesă începu să se ofilească sub povara
unei vini pe care nu o avea și amenințările soțului, la
început nefondate, începură să se concretizeze. Exact Cercelușii bucălaţi
după un an de la uniunea lor, scandalurile izbucniră în
Castelul cu Șapte Cămine, așa cum era supranumit de
Obosit să privească spre
localnici. Ferestrele fură din nou acoperite de
copiii pofticioși, stăpânul s-a
brocarturile grele ca blestemul, tăcerea se risipi pe aleile
parcului văduvit de prospețimea tinerească a contesei, cățărat în cireș pentru a oferi
cântul celest amuți pe vecie în casa durerii, care acum acestora zemoasele fructe.
răsuna de răcnete bestiale și suspine prelungi. Sacoșa e aproape plină. Câteva,
Primăvara veni iarăși peste valea înlăcrimată de mai zvăpăiate, au reușit să
iarna grea și de teroarea unui suflet damnat. Tristețea evadeze în iarba pufoasă.
evada prin orice crăpătură, captivă și ea între acele – Pssst. Fugiți!
ziduri neînduplecate, agățându-se disperată de
crenguțele înflorite ale migdalilor, grăbiți să se
dăruiască unei lumini iluzorii, ale unui soare care se
străduia în zadar să încălzească tenebrele înroșite de
flori sângerii.
Peste valea înlăcrimată și tristă, un nou răsărit
împodobi migdalii cu diademele iluzorii ale unui regat
blestemat, unde durerea se identifica parcă de la
începutul timpului cu zidurile înegrite de vreme și taine.
Pe ramurile înflorite de sub ferestrele castelului, un
corb asculta tăcerea adâncă, umflându-și pieptul cu
promisiunile ei. Vântul se rostogoli chiuindu-și triumful
printre brocarturile negre, izbind cu sălbăticie obloanele
uitate neferecate peste noapte. Pentru o clipă, lumina
difuză a dimineții străpunse bezna odăii încremenite
sub pecetea morții, dar fugi înspăimântată, țipându-și
teroarea prin glasul păsărilor înghesuite pe sub streșini.
Pe marmora rece, moartea scria încă povestea unei
prințese osândite prea în grabă de o vină necomisă. În
sânul ei străpuns de lama asasină a unui cuțit palpita
încă o scânteie de viață, a unei făpturi care întârziase
Insistentul mesaj ajunge
prea mult prin labirintul destinului, căutându-și
menirea sau poate că se împotrivise să rodească în urma rapid în iarbă, unde bobițele de
unei abominabile violențe. Pruncul revendicat cu atâta un roșu aprins se întind,
cruzime nu mai avusese timp să își salveze mama și nici încercând să-și revină din
să își anunțe la timp existența. proaspăta căzătură. Adierea
Corbul își întinse aripile și se înălță cu un croncănit firicelelor de iarbă le ajută să se
prelung până la fereastra, care își acoperea rușinea și ridice. Își scutură hăinuțele de
spaima sub vălul greu al perdelei. Gardian al morții, se praf, își aranjează părul și
întrupase din umbre și deznădejde ca să vestească lumii privesc în stânga și-n dreapta
o crimă menită să rămână pe veci nepedepsită. Viața pentru a descoperi de unde s-a
eliberată din pieptul prințesei ucise se înălță către cer de auzit vocea care le-a semnalat
mână cu fluturii, lăsând veșniciei migdalii stropiți cu pericolul. Se uită una la alta
rubine.
dezamăgite în timp ce o altă
27

surată, lovindu-se cu fundulețul de pământ, li se – Am putea face
alătură. Ca la o comandă, toate ridică privirea și zăresc cunoștință. Eu sunt Zeno și
fosta lor locuință. Enigma disperatului mesaj se spulberă sunt stăpân peste praful de pe
când observă plăsuța plină de cireșe în captivitate. Deci acest trotuar.
e real. Sunt în pericol. Trebuie să facă ceva. – Auzi la el! Stăpânul
– Nu plecăm fără voi, decide Ica, cea mai înaltă prafului? Ha,ha, ha.
dintre cireșele din iarbă. – De ce râzi de mine,
– Noi nu mai avem nici o șansă! Vom sfârși în domnișorică. Crezi tu că e ușor
gurița unui prichindel sau mai rău, în borcanul cu să fii stăpânul prafului? În
dulceață. Însă voi veți putea analiza parcurile, locurile defiecare dimineață sunt nevoit
joacă și ați putea merge chiar la școală. să-mi ascund subalternii de
– La școală? Cine a mai auzit una ca asta? N-ați vijelia măturii. După ce
căzut încă-n alcool, dar parcă sunteți bete! spune o cumătra pleacă, revenim.
cireașă în timp ce rupe un fir de iarbă. Rămasă în urmă, se
– Nici vorbă, protestează alta, în timp ce-i aruncată grăbește să treacă strada pentru
în plasă peste celelalte. a-și ajunge camaradele din
urmă.
– Stai, strigă la ea Zeno.
Cum să asculte ea de un
muc de țigară? Aleargă, fără să
observe că se schimbase
culoarea verde a semaforului.
– Auuuu...
Și viața micuței sfârșește
sub o roată grăbită.
Toropite de căldură,
cireșele aleargă spre parcul din
– Are dreptate, piticania! Ce putem face aici în apropiere în speranța că vor
iarbă? Putem sfârși sub talpa stăpânului sau dacă nu ne găsi o cișmea cu apă. Codașele
bagă nimeni în seamă, soarele ne va usca obrăjorii. N-ar se încurcă printre trecători și
fi păcat? concluzionează tot Ica. mai-mai să se tamponeze cu o
Hotărâte să înfrunte situația, cireșele din iarbă se mogâldeață gri din trupul
adună în careu pentru a stabili un plan. Își aleg și un căruia s-a dezlipit o bucățică ce
conducător, apoi pornesc la drum. Ies din curtea în care s-a agățat de talpa pantofului
au fost găzduite și pășesc pe trotuar până când un muc unui bătrân.
de țigară le apare în cale: – Nu ți-e rușine, mi-ai
– Țanțoșelor, unde mergeți așa gătite? rupt spinarea, boșorog chior!
Să-l bage în seamă pe vagabond? Sau... mai bine – Alo, domnu’, de ce
să-și continue drumul ca și când acesta nu există. jigniți trecătorii?
– Hei, cucoanelor sunteți surde? – Cine ești tu, să-mi faci
– Nicidecum, silabisește o cireșică mai cruduță, mie observație? Eu sunt
însă nu vorbim cu străinii. Gumelică și coordonez această
28

alee. Nimeni nu mișcă fără știrea mea! Îi vine în minte un cuvânt
– Sunt o cireașă excursionistă, dar civilizată. magic: „siguranță”. De fapt asta
căutau când au evadat din
– Ei, tu. Aici e teritoriul meu. Nu-ți convine, fugi în
iarbă, spune guma de mestecat îmbrăcată în mâzgă. curtea stăpânului cireșului. Au
crezut că pot trece neobservate
– De ce mă alungați?
prin parc, însă s-a adeverit că s-
– Politețurile nu-și au locul pe aleea asta. Caută în au înșelat. Ce voiau să afirme
altă parte! surorile lor acaparate în sacoșă
Și cireașa, pierzându-se de suratele ei, se ascunde prin posibila lor direcționare
în iarbă. O lacrimă udă pământul uscat, în timp ce spre școală? Nu vor afla doar
gândurile-i schițează întrebări. „De ce este răutate în dacă vor trăi și experimentul
parc? Și groaznicul miros de unde vine?” Răspunsurile „școală”. Ușor de zis, însă cum
însă se lasă așteptate. Nu și surioara micuței care o caută vor descoperi școala. Și cine le
cu disperare.
– Hei, Ara, trezește-te. Dacă mai zăbovim mult în
iarbă ne pierdem de trupă...
– Ce trupă, roșcovano?
– Care-i treaba dumitale? Chî! Chî! Chî!
– Ai schimbat țigările? zice răhățelul Ehu.
– Eu? N-am fumat niciodată. Dar lăsați-mă în
pace. Sora mea se prăpădește și dumneavoastră, cu
mirosul ăsta înțepător, mă încurcați. Puf! Uax...
– Ce vină am eu? Cățelul care m-a eliminat nu-i
atent la ce consumă.
– Oh, păstrați, vă rog, distanța. Altfel mor!
– Ce-mi pasă mie? Nu mă pot mișca. Tu ai venit pe
teritoriul meu, nu eu te-am căutat!
– Blah, blah...
– Îmi murdărești haina. Dis-pari!
Și cireașa, intoxicată de miros și speriată de
propria vomă, o ia la goană uitând că sora ei zace fără va permite să pătrundă în
suflare în iarba de lângă răhățelul Ehu. Ajunge lângă o interior? Cum se vor acomoda
cișmea își clătește gurița, apoi se spală pe față. cu elevii, cu profesorii? Enigme
Revigorată, dar totuși ostenită, adoarme în spatele și variante nedigerabile. Totuși,
pompei de apă. în spiritul aventurii, merită
La marginea parcului, nebunaticele cireșe se așează încercat.
pe o bancă să-și tragă sufletul. Epuizate, cu căpșorul în – Plecăm la școală, afirmă
balans, majoritatea au trecut în lumea viselor. Câteva, Ica.
lunecând, zac fără suflare în iarba cărnoasă. Ica constată – Cum? De ce? întreabă
lipsa multora. Când se decide să le numere, constată că câteva cireșe ofensate de faptul
excursia lor e pe cale să eșueze, cireșele înjumătățindu- că nu mai pot lenevi la umbră.
se. Să le urnească de pe bancă? Nici vorbă.
– Copiii ne iubesc și vom
fi în siguranță. 29

– Iubire? De abia așteaptă picii să-și înfigă Agafia Dragan
dințișorii în miezul nostru zemos. Eu nu plec!
– Nici eu!
Maria
Doar trei cireșe s-au ridicat în tăcere de pe băncuță
și așteptau semnalul de plecare. Fie ce-o fi, vor merge la
Nebuna(partea I)
școală!
– Plecăm? – Dă, mă, un leu! Care dă,
mă, un leu?
Cele trei surate dau afirmativ din cap, temându-se
să nu fie apostrofate de viermănoasele de pe bancă. Pată pe retina oraşului,
Conducătoarea grupului face câțiva pași, gesticulând cu trecea printre oameni cu
hainele ei ponosite, ca nişte
mâna dreaptă să o urmeze. Pe trotuar e liniște și
aripi de păsări cenuşii. Fie iarnă
curățenie. Merg încet, în tăcere, până când în depărtare
fie vară, Maria părea că nu iese
zăresc un copil cu ghiozdănelul în spate. Aleargă ușor, din ele. Faţă de alţi cerşetori
urmărindu-l pe micuț. Alți și alți copii vin din toate care îşi găseau un loc anume
direcțiile. Cireșele, ascunse în tufe, privesc nedumerite unde se plantau să cerşească, ea
veselia lor. O fetiță mai ageră, cu tableta în mână, nu, ea bântuia străzile repetând
mereu, într-un fel absent: “Dă,
mă, un leu! Care dă, mă ,un
leu? Te-ai făcut al dracului.”
Avea felul ei, să zicem, de
a mulţumi când se mai oprea
câte unul şi îi întindea un leu-
doi: „Te făcuşi al dracului de
zgârcit” şi trecea mai departe
fără să privească trecătorii, fără
să întindă mâna doar repetând:
„Dă, mă, un leu”. Localnicii
erau obişnuiţi cu ea, făcea parte
filmează împrejurimile. Un cadru și încă un cadru, apoi din peisajul oraşului.
se oprește. Începuseră să semene, cumva,
de când minele se închiseseră
– Uf, ne-a descoperit! spune o cireașă în timp ce, una câte una. Geamuri ştirbe
de frică, se îmbrățișează două câte două. rânjeau ca şi râsul fără dinţi al
– Uau, ce cerceluși frumoși! Și parcă-s vii... Mariei, străzile îşi adânceau
Și cireșele, după scurta lor experiență de viață, degradarea, pe zi ce trecea,
reușesc să descopere iubirea, nu la școală cum au fost clădirile deveneau din ce în ce
îndrumate, ci atârnate de urechiușele fetiței. mai triste si cenuşii, văduvite de
suflet.
Acolo le veți găsi și voi, an de an, dragi copii, pe
Timpul se scurgea fără
cele mai curajoase cireșe. Iar dacă nu vă veți întâlni cu
culoare, doar castanii mai
fetița noastră, căutați cercelușii bucălați la începutul ţineau rostul anotimpurilor, şi
verii fie în sacoșa bunicii când sosește de la piață, fie în munţii care păreau să-şi întindă
castronelul cu fructe așezat de mama pe biroul vostru braţele ca pentru o îmbrăţişare
lângă laptop, cărți și caiete. De voi depinde să le peste inima bolnavă a oraşului.
transformați monotonia staționării în bucuria de a Într-o zi, îmi beam
deveni podoabele inocenței. cafeaua pe o terasă, Maria
30

păşea printre mese, fără să privească spre ele sau spre foc, să fi fost sau nu aşa, nimeni
consumatori, repeta ca pentru ea: „Care dă mă un leu? nu mai ştia. A plecat discret
Dă, mă un leu! cum îi fusese şi existenţa.
Cineva a chemat-o de la o masă. „Marie, ia vino! Îţi Oamenii o uitaseră încă de când
dau doi lei şi o bere dar îl vezi pe ăla de la masa de era vie, în memoria lor, pe
acolo? Du-te şi pupă-l pe gură!“. Femeia nu a răspuns s- atunci, era doar Maria nebuna
a îndreptat spre masă repetând aceleaşi cuvinte: „Dă, mă cu laitmotivul ei: „Dă, mă, un
un leu!”. Când a ajuns în dreptul omului s-a aplecat şi l-a leu! Care dă, mă, un leu?”
pupat cu zgomot. Luat prin surprindere, bărbatul s-a Nu am căutat să aflu cine
ridicat şi a împins-o cu putere. „Uoo,Nebuno!” a fost Maria, o acceptasem
Dezechilibrată, a căzut. Câteva secunde s-a lăsat liniştea, împreună cu oraşul. Auzisem că
apoi hohote de râs au izbugnit şuvoi. Râdeau de căzătură a fost cineva în tinereţe. Când
Mariei sau de păţania bărbatului? Poate de ambele. se surpase echilibrul ei nimeni
Maria s-a ridicat încet, a privit în jur la gurile care nu-şi aducea aminte sau, poate,
clocoteau de râs, şi-a scuturat hainele de parcă se
puteau murdări mai mult decât erau şi s-a îndreptat
uşor spre ieşire. Pentru prima dată am observant în
ochii ei, atât de goi altădată, o sclipire adâncă şi o
umbră de lacrimă, doar buzele păstrau aceeaşi expresie
de zâmbet neutru. Situaţia m-a impresionat, râsul
mesenilor desenase în mintea mea imaginea unor hiene
muşcând din trupul încă viu al victimei.
După aceasta întamplare, a trecut ceva vreme fără
s-o întâlnesc, fără să mă întreb unde este Maria. La fel
cum dispare o imagine neînsemnată, care nu a făcut
altceva decât să ne izbească pentru o clipă privirea,
nelăsând nici o urmă să perturbe banda rulantă pe care
ne alearga rutina, dispăruse şi Maria.
Până într-o zi, când trecând prin parc, pe acolo
mergeam şi mă întorceam de la şcoală, am fost
surprinsă să văd, aşezată pe o bancă, o femeie îmbracată
şi machiată ca o… batrână. Nu i-am dat atenţie, femeia
şoptea ceva ca pentru ea. Când m-am întors spre casă
seara, ea era tot acolo înconjurată de şoaptele ei. M-am
oprit o clipă, curioasă, „Cu cine vorbeşti, Marie?” Nici un nu observase nimeni. Ce a fost
răspuns, şi-a continuat netulburată monologul. se ştersese din memoria celor
Amintirile soseau în mintea ei de ici, de colo şi se care o cunoscuseră, de când
concretizau în cuvinte, fără noimă pentru mine. Îmi era apăruse Maria nebuna. De ce?
greu să-i înțeleg bolboroseala. O singură propoziţie Din nepăsare? Adesea, ne
venea clar din când în când, „Să nu-mi iei băiatul, consolăm cu o abureală de milă
Ioane!” şi Maria o lua de la capăt. După un timp se pare pentru a nu ne simţi vinovaţi, şi
că mi-a observat prezenţa, s-a ridicat şi a plecat întindem un ban de parcă ne-
repetând cu voce ceva mai tare cuvintele devenite am cumpăra liniştea datoriei
obsesie: „Să nu-mi iei băiatul, Ioane! Să nu-mi iei împlinite.
băiatul, Ioane!”
*** Cine ai fost, Maria!? „Am
Maria nebuna a murit, a fost găsită zăcând între fost un om cu umbrele și
ruinele unei case arse, se zice că a fost a ei şi ea i-a pus luminile lui. Un om”. 31

Maria Giurgiu delicioasa brânză de burduf, în
coajă de brad, urda de oi și
cașul dulce. Sunt așezate la
Bastarzii vedere și sticle cu lapte bătut și
borcanele pântecoase cu
smântână din aceleași surse
Breaza e renumită pentru aerul său curat, benefic ecologice, care își au clienții lor
în mod deosebit, în curarea bolilor de plămâni. Vilele pofticioși, printre vilegiaturiști
cochete cu aspect rustic și acoperișurile lor țuguiate cu și mai cu seamă printre
ape repezi, tipice așezărilor montane surâd zorilor bucureștenii înstăriți ce își
roșietici și trezirii astrului învăpăiat al zilei, cu ferestrele petrec weekendurile la propriile
spalancate, semn că cei din interior profită de aerul vile, departe de tumultul
ozonat, chiar și în pat. E început de septembrie și capitalei. Mulți sunt clienți
sezonul turistic e pe sfârșite. Peste câteva zile începe stabili de ani, ai gospodinelor
școala. Totuși, vânzoleala turiștilor prin piață, în brezene, crescătoare de vaci cu
căutarea produselor autohtone, oferite de micii lapte. Aceștia din urmă, se
producători, localnici ai stațiunii prahovene, încă exaltă salută cordial și confidențial,
fantezia negustorilor, care născocesc tot felul de formule sunt invitați în casele
fanteziste, pentru a atrage atenția mușteriilor ocazionali, localnicilor, fiind cunoștințe
vechi. Nu refuză invitațiile
binevoitoare, ispitiți de alte
oferte irezistibile, de ei știute,
deja. Unii dintre ei au înțelegeri
vechi cu oameni din părțile
locului, să le pregătească în
fiecare toamnă, licori din fructe
de pădure, culese de pe
zănoagele însorite, ca de pildă
binecuvântata vișinată, cornată,
socată, afinată sau vinul de
cătină, de măceșe și alte
minunății, pe care doar aici le
asupra mărfurilor proprii. Brezenii, sunt oameni harnici pot obține și de care nu se pot
și orgolioși și țin la bunul lor renume în fața turiștilor ce lipsi, convinși fiind de virtuțile
vin în fiecare an, atrași de aerul curat, de liniștea și de lor miraculoase.
pacea locurilor, care le lipsește în marile metropole, de În această categorie intră
unde provin. Produsele gastronomice de o calitate foarte acei cunoscători erudiți și
bună, autohtone, sunt un atu în plus, fiind foarte gurmanzi cu palatul rafinat și
apreciate de cunoscători. distincție la gusturi, care
Pe tarabe se lăfăiesc în grămezi ce atrag privirile, apreciază valoarea lucrurilor
mere, pere, struguri, nuci în culori variate și vii, cu simple, ce până nu de mult,
arome ademenitoare, pline de tainice promisiuni erau la îndemâna tuturor și azi
tomnatice și o mare diversitate de legume proaspete. au devenit tot mai greu de
Într-un colț al pieței, producătorii își etalează cu obținut, din cauza dispariției
fală, cașcavelele afumate sau dulci, făcute în casă și celor care le realizau și prin
telemeaua, obținute de la vacile lor hrănite doar cu înlocuirea lor, cu produsele
grăunțe și fân de pe coastele și văile din împrejurimi. industriale de serie, aflate pe
Fiecare dintre ei îmbie clienții cu vorbe ademenitoare să toate rafturile
guste bunătățile, înainte de a le cumpăra, iar supermarcheturilor. Licorile
degustătorii nu se dau în lături să dea curs invitațiilor și sunt pregătite de către mâinile
32 să se extazieze, gustând. Ciobanii aduc pe piață, iscusite ale anumitor gospodine

locale, care dețin rețetele lor secrete, moștenite de la visătorilor, cu grația lor
strămoși, în familii. Magazine, butiquri, baruri, firească, priviri de gazelă, ce
restaurante și prestatorii de servicii de toate felurile, nu ascund taine și promisiuni
se lasă mai prejos și deschid zilnic în această perioadă de nebănuite.
vilegiatură, profitând de ocazie, pentru rotunjirea Privirile lui OZN se pierd
câștigurilor. Barul din Alee nu face excepție și deschide în contemplare și lunecă
devreme, duminica. nostalgice, ca atrase de un
Lica, vânzătoarea la bar a sosit deja la serviciu, a magnet, spre formele tinerei,
parcat bicicleta în față și a deschis barul înainte de bine conturate de blugii
răsărit. A pus în funcțiune mașina de cafea și capucino, a strâmți, ce-i desenează cu
aranjat mesele și a stropit trotuarul din față și cele fidelitate fiecare curbă a
câteva ghivece cu mușcate de pe terasa acoperită. Deși trupului plinuț, urcând ca sub
era septembrie și căldura verii s-a mai domolit după hipnoză spre sânii, care mai,
ploile din ultimele zile, previziunile meteo glăsuiau, că mai că stau să explodeze din
încă nu au intrat în sac, zilele calde. Dimineața aceea era tricoul roz, cu decolteu adânc.
plăcută. Atmosfera se limpezise și aerul era ozonat și
răcoros. La acea oră matinală, mesele erau încă goale,
cu excepția uneia. Lica în acest scurt răgaz oferit de
lipsa clienților ea asculta la televizorul din bar
previziunile zilei, despre Taur, zodia sa prezentate de
Netti pe pro.tv. De la masa din colțul umbrit al terasei,
Nae OZN, îi făcu semn. Lica întrebă, fără să-și
dezlipească privirile de la tv:
– Ce vă aduc?
– Pentru mine, o cafea dreasă cu puțin coniac,
răspunde Nae OZN, tot numai zâmbet.
– Pentru mine fă bis, plus un pachet e Winchester
roșu, adăugă Stamate Praștie, poreclit Lisimah cu voce
de venerabil părinte protector. Porecla și-o alesese chiar
el, cu mult timp în urmă. De fapt, susținea orgolios, că e
anagrama numelui său real și cu corespondent, în
istoria antică. Cum în bar nu-l contrazicea nimeni
niciodată, din cauză că experții în anagrame nu prea
treceau pragul barului, prietenii îl cheamă, Lisimah.
Asemenea tovarășului său și el era echipat de pescuit, cu
pantaloni ponosiți, în ton cu moda zilei cămașă Doamna viselor sale le aduce la
decolorată în culori de mascare și cizme scurte de gumă masă cafelele și el pare
peste bordul strâmt al pantalonilor. Jos la picioarele hipnotizat de cercelul lung în
mesei unde se așezaseră cei doi, zăceau aruncate formă de lacrimă azurie, care îi
neglijent, două rucsacuri în culori de mascare, dotate cu alintă bronzul ușor al pielii
fermoare, curele și buzunare, burdușite cu termosuri, satinate a gâtului, punându-i în
felurite ustensile și alte marafeturi invizibile ochilor valoare ovalul delicat al bărbiei
curioși, foarte probabil, utile pentru o zi la pescuit, cu și ispitindu-i privirile, către
amicii iar la gâtul lui Nae atârna neglijent, un binoclu. buzele senzuale, date cu roșu
Lica e o brunetă frumoasă, are vreo douăzecișiopt carmin. Lica îl observă cu coada
de ani, înălțime medie, iar părul i se revarsă peste umerii ochiului și oftează resemnată,
cu piele netedă ușor bronzată, în bucle bogate, arămii făcând pe indiferenta, în timp
strânse într-o coadă de cal și ochii limpezi și vioi, din ce așează pe masă ceștile.
umbra genelor negre, lasă să străpungă inimile Privirile bulbucate ale lui
Lisimah se plimbă nebăgate în 33

seamă, de la Lica la OZN și înapoi și clipesc, – Ha? Ai ceva cu binoclul
întunecându-se de grijă, lovite parcă de greutatea meu, sau cu mine, păpușă? De
presiunii aerului din preajmă, asemenea acelor unui ce nu vii cu mine, ca să vezi cu
barometru, sensibil la perturbațiile instabile, percepute ochii tăi, la ce-mi trebuie?
dinspre OZN. Percepea și cunoștea pasiunea ce clocotea – Ehe, aș vrea eu, să am
în inima bietului nenorocit. Focoasa sirenă aruncă săgeți norocul tău. Nu vezi, că sunt
sfidătoare către cei doi păcătoși, susținând cu demnitate priponită la muncă și în zi de
suverană, privirile ce-i iscodesc cu jind, decolteul. Îi duminică?
cunoaște pe amândoi de o viață și e conștientă de efectul – E suficient să-ți dorești
prezenței sale, asupra oamenilor, așa că într-un exces de
cu adevărat ceva, ca să ți se
generozitate își strânge îndurătoare arcul și săgețile împlinească dorințele, regină!
privirilor, în sine, zâmbind zorilor și lăsând pe cei doi După ploile astea cred că au
banali muritori, să se bucure nestingheriți, de priveliștea ieșit bureți pe coaste, cu
strălucirii sale. Între timp, se întoarce la locul său din grămada. Nu ești ispitită vii cu
spatele barului, făcându-și de lucru în așteptare de mine pe Zănoaga să culegem în
mușterii. una din aceste zile mânătărci,
Bărbații se privesc cu subînțeles, încrețindu-și ușor gălbiori și coarne cum făceam
frunțile și o urmăresc nestingheriți de la distanță, noi, mai demult? Mai ții minte?
fermecați de senzualitatea ei înnăscută. Prelungesc – Mai țin. Așa e, că ți-ar
plăcea? îi dădu ea replica.
– Sigur, că mi-ar plăcea,
sper că nu te îndoiești, de asta.
– Păi te cred, dar ce te faci
cu Berta, iubita ta?
– Berta e doar o prietenă,
nu e iubita mea. Inima mea e
prizoniera ta, știi prea bine.
– Ha, ha! Baliverne! Ai
devenit un as în vorbe goale. Și
eu nu te mai cred, îl
zeflemisește ea, cu un râs forțat.
intenționat plăcerea savurării cafelelor, în timp ce
discută între ei cu voci scăzute. Ea îi ignoră, pierzându- – Dar eu ce trebuie, să
se în propriile reverii. Încă de dimineață, când cred de prietenia ta, cu ticălosul
deșteptătorul îi ghilotinase somnul cu țârâitul său ăla, de Fane Scaiete? Te afișezi
vibrant, asemănător cu glasul dogit al unui crainic cu el peste tot, în public, îi
medieval, purtător de vești neplăcute, a căzut în reproșează el, cu năduf.
depresie. – Nu e treaba ta, ce fac eu,
Ca să mai uite de privațiunile la care s-a cu viața mea și nici nu mă
autocondamnat, de când a acceptat postul de lucru la interesează propunerile tale.
bar și sâcâită de cum o urmăresc cu privirile cei doi, își Vezi-ți de treabă, îi tăie ea
centrează tirul săgeților din priviri, către ei: vorba, întunecându-se brusc!
Pentru un moment moșmondi
– Nae, nu mi-e prea clar, încotro te îndrepți, azi. ceva în spatele barului, asunsă
Având în vedere arsenalul vostru, aș înclina să cred, că la de privirile bărbaților. În sinea
pește, pe râu, dar nu pricep la ce-ți trebuie ție binoclul. ei își dorea să mai apară și alți
Lisimah văd că nu are. Vrei să te benoclezi după OZN- clienți, ca să-i distragă
uri, sau să descoperi ascunzișul peștilor pe sub pietre? gândurile de la neliniștile și
regretele ce îi măcinau sufletul.
34
Își șterse o lacrimă ce i se

furișase în colțul genelor și cu un efort de voință, își calce vaca, de bârfitori! Sunteți
alungă tristețea din priviri și apăru de după tejghea cu doi bastarzi! Uite, cine era
un zâmbet cuceritor, luminându-i fața. Reuși să facă Vocea Brezii și eu habar n-
abstracție de discuția cu Nae ignorându-l și își îndreptă aveam, îi ocărî , neagră de
tirul către Lisimah: supărare! Ar fi vrut să-l tragă de
– Ia zi-i Lisimah, o fi adevărat, că Nuța vrea să se limbă pe Lisimah, să afle mai
întoarcă definitiv din Italia, să pună frâul iar, pe multe, despre locul unde se
grumazul tău de armăsar slobod? Dacă așa o fi, se duce ascunde Fane, ca să îl
boalii, libertatea și zburdălniciile tale, craiule! Halal, urmărească ea și să nu mai fie
avansuri făcute gagicilor, halal seri de biliard cu prietenii luată mereu prin surprindere,
până în zori și cred că se restrâng și weekendurile la însă proștii aceștia doi cred că e
pescuit, cu OZN și ceilalți fluieră vânt, din gașca voastră amorezată de el. Lisimach îl
de „bastarzi”, ca să o parafrazez, tot pe Nuța. privi resemnat pe OZN și-i zise
amărât:
– Ce ai tu cu neica Lisimah, frumoaso, de te legi de
viața lui amărâtă? Văd că ceva te tulbură azi, de ne calci – I-auzi Nae, suntem doi
pe bătături, așa din senin. Îmi omor și eu solitudinea,
până se adună Nuța din peregrinări, dar asta nu va să
zică, că îmi fac de cap, cum insinuezi tu, prințeso. Eu o
iubesc, pe Nuța. Măcar de s-ar întoarce, dar sunt cam
sceptic. Nu se îndură ea de bani, mai cu seamă, că știe,
cum merg treburile pe acasă. Măcar acolo câștigă mai
bine, are contract și cât trăiește unchiașul ăla, nu lasă
munca, să vină acasă. Doar o cunoști.
– Păi, o cunosc, tocmai de aia zic, că vine. La
Crăciun, când am vorbit cu ea, mi-a spus, că s-a săturat
de Italia, de babe și moși și de traiul pe uși străine.
Zicea, că nu mai suportă și nu va mai sta mult, pe acolo.
Se gândea să-și organizeze ceva, ca sursă de câștig, aici
acasă, cu bănuții adunați cu amar pe la italieni. Nuțica
nu vorbește în van, dospește ea, ceva în minte. Așa că
pune-te în gardă, musiu Lisimah, că se dă milităria jos
din pod, pentru domnia ta, îi râse ea în față, cu vădită
ironie! Lisimah îi răspunde întărâtat:
– Fir-a-i a boalii, Lico! Uite-te, ce limbă bifurcată,
ai! O fi cumva, din cauză că Fane Scaiete ți-a tras plasă?
Vorbește lumea că i-ar face de urât, de tine, Vera bastarzi! Hai să ne cărăm mai
Frusinii, de peste Zănoaga. De aia ești plină de draci și te repede, că începurăm bine ziua,
apucași, să-mi amărăști ziua? De alături, sare și Nae cu n-am ce zice!
gura:
– Așa e! Pun prinsoare că
– Ce ai cu Lisimah, Licuțo, că el om bun? Se vede nici peștele nu se agață în
pe fața ta, că ești frustată, însă nu e vina lui, că faci tu cârligul nostru, într-o zi ca asta.
alegeri greșite, în viață.
– Lasă că îi găsiți cu
– Ce vorbești OZN, călca-te-ar vaca, de ofticat? Pe binoclul, nesuferiților! Le
ce te bazezi , când faci astfel de afirmații pe seama mea? aruncă Lica cu obidă, în timp ce
Te îndeamnă omuleții tăi verzi cu cornițe, să faci pe ieșeau pe ușă cu mutre
avocatul din oficiu pentru Lisimah? Sau ți-e frică, că pleoștite.
rămâi fără tovarăș, la tăiat câinilor frunză? Iar tu
Lisimah de unde o scorniși pe asta, cu Fane și Vera? Nu
mă interesează deloc, Fane ăsta, dacă chiar vrei să știi, (va urma)
însă mă doare trădarea celor ce-i credeam prieteni. Să vă 35

colecţii
crearea lor civilizației Nazca,
Ovidiu Țuțuianu populație care a trăit pe acest
platou până în secolul al II-lea
Misterioasele desene de la Nazca î.Hr. Originea liniilor rămâne
totuși un mister. Exista o
mulțime de ipoteze
Desenele/liniile Nazca sunt geoglife și figuri
extravagante. De exemplu, Paul
geometrice gigantice, realizate pe platoul Nazca din
Kosok consideră că figurile și
Perú. Printre imaginile de aici există reprezentări
liniile reprezintă o carte
geometrice (linii drepte, triunghiuri, trapeze, spirale),
astronomică a lumii. Cea mai
componente ale florei (flori, copaci), ale faunei
populară ipoteză îi aparține lui
(păianjen, maimuță, câine, păsări, pește, balenă) și chiar
Erich von Däniken, care afirmă
un astronaut!
ca imaginile reprezintă un
Despre originea lor se vehiculează mai multe teorii.
marcaj destinat extratereștrilor.
Una dintre acestea afirmă că liniile erau un mod al
Conform unei alte idei
locuitorilor antici ai platoului de a comunica cu zeitățile,
indrăznețe, locuitorii antici din
Nazca au inventat balonul și au
început să exploreze spațiul
aerian. Această idee s-ar
justifica prin faptul că figurinele
se văd cel mai bine de la
înălțime. Alt cercetător a
presupus că liniile desenelor
sunt niște piste de alergare
rituale, iar după arheologul
Lancho ar reprezenta hărți, care
arată calea spre unele izvoare
întrucât complexitatea alcătuirii desenelor nu este subterane. Arheologul și
observabilă de pe pământ. Liniile respective se prezintă matematicianul peruan Maria
sub forma unor șanțuri cu lățimea de până la 135 cm. și Reiche declară că autorii
adâncimea de 40-50 cm., care formează pe suprafața desenelor făceau mai întâi niște
pietroasă a pustietății niște dungi albe. Faptul că schițe mici, apoi le reproduceau
suprafața închisă la culoare se încălzește mai tare decât la dimensiunile dorite. Ea își
cea albă, creează o diferență de temperatură care susține afirmația prin schițele
permite liniilor să nu fie afectate de furtunile de nisip. pe care le-a descoperit în
Pentru păstrarea vestigiilor enigmaticei civilizații Nazca, regiune. Cercetătoarea, care a
autoritățile peruviene au instituit un control eficient al dedicat studierii liniilor Nazca
regiunii, cu scopul de a interzice turiștilor să treacă cu mai mult de jumătate de secol,
mașinile direct peste linii. a presupus că enigmaticile
figuri pot reprezenta cel mai
Altă ipoteză atribuie acestor linii un sens
mare calendar astronomic din
astronomic. Cercetătorii presupun că geoglifele au fost
lume. Unele imagini erau
create până în secolul al XII-lea, înainte de poposirea
folosite pentru determinarea
36
incașilor în această zonă. Ultimele investigații atribuie

perioadelor propice aratului și semănatului. În unele Un „colibrí” agil și maiestos.
imagini spre exemplu, ciocurile păsarilor indică punctul Din nou spre dreapta curge-al
răsăritului soarelui și ziua solstițiului.
nostru zbor,
Interesant este că pe marginile desenelor au fost
găsiți stâlpi de lemn, înfipți în pământ, ce serveau ca Sub soarele ce urcă în neant.
puncte de reper pentru configurarea desenului. S-a Iar după peruanul zeu „condór”,
stabilit că stâlpii respectivi aparțin secolelor VI-I î.Hr. Urmează un „păianjen”, dar gigant!
Tot acestei perioade îi aparțin și rămășițele așezării din
Urcăm ca să putem vedea îndat'
cultura Nazca, descoperite în apropierea misterioaselor
linii Nazca. Un „stârc” măreț cu corpul super lung.
Cu ocazia unei excursii efectuate în câteva țări din Și-n coborâre tocmai am aflat,
America de sud, în ziua de 28 februarie 2016 am zburat, Un „papagal”cu ciocul său prelung.
împreună cu soția și alți trei turiști, într-o avionetă de 7
locuri (inclusiv pilotul și copilotul) deasupra unora
dintre aceste misterioase linii. După trecerea emoției
zborului la joasă înălțime cu viraje extra-scurte, am
încercat să redau sub formă versificată, traseul urmărit
pe harta de mai jos.
Survolând desenele de la
Nazca/Perú
La Nazca când vre-odată vei veni,

Desigur, e normal ca să dorești,
Zburând cu-avioneta-n plină zi,
Desene magice să deslușești.
„Balena”-i prima ce-o vedem de sus,
Masivă, pregătită de mușcat.
Virăm spre stângă tot în coborâș,
Apoi se-ntind spre stânga (către-apus),
Sub noi, un „arbore” bogat în ram.
„Trapeze” încrustate-n sol uscat.
Și iată „două mâini” ce merg târâș
„Astronautul”se ivește-acum,
Zărim acum lipiți de-al navei geam.
Cu ochii mari și mâna drept salut.
Dar vine și momentul de „gătat”.
Ulterior, la margine de drum,
Minuni văzurăm azi și nu-i puțin.
Un „maimuțoi” pe coadă e căzut.
Iar când, cu bine am aterizat,
O voltă dreapta: vine în vizor,
Cu greu picioarele ne mai susțin!
Cu două cozi, un „câine” caraghios!
O voltă stânga și ne-apare-n zbor, 37

cronică de carte 36-41 recenzii
Nebuloasa anteriorității,
Nicolae Vasile „aruncând o privire peste
umărul stâng//văd cum clipă de
Recenzie la volumul de poezie „Am clipă ademenit în ceața
ales lumina!” iluziilor/călătoream fără de țel
către un banal nicăieri/scăpătat
în prădalnice umbre/ispititoare
autor Maria STURDZA-CLOPOTARU,
gânduri mă trăgeau/spre griul
publicat la Editura Semne din București, în anul norilor ce-mi acopereau
2017.
sufletul/” (Poezia Prin ceața
trecutului, pag. 34), ne macină,
Și eu am ales tot lumina!... Să vedem dacă amândoi indiferent cât de luminos este
am ales aceeași lumină! prezentul, și prin Dansul
Dumnezeu trimite lumină asupra tuturor la fel, dar cosmic al dragonilor (pag. 32)
fiecare o primește și o trimite mai departe, după cum ajungem la Roata suferințelor.
poate. (pag. 30)
În al doilea capitol,
VALSÂND PRINTRE
FLUTURI, luminii i se adaugă
un al simbol pozitiv al trăirii, al
visării: zborul. (Poezia Măreția
zborului, pag. 66)
Zborul prin lumină, „când
pletele-mi scânteiau de lumină”
(Poezia Visând la fluturi, pag.
55) este privită ca o problemă
de voință „îndrăznește
În primul capitol, CĂLĂTORIND ÎN LUMINĂ, copile//trăiește-ți conștient/
iluminarea drumului autoarei vine de la Spiritul Creator bucuria de a fi/aici și în tot
(Poezia Lumina Spiritului Creator, pag. 14), căreia i se Universul/” (Poezia Bucuria de
supune: „/atunci când/Dumnezeul interior/îți a fi, pag. 58) care trebuie să ne
vorbește/pe înțelesul tău/ascultă-L”. facă liberi ca fluturii „aștept să
Lumina Sa este blajină (Poezia Lumina blajină, nemurim împreună/ca fluturii
pag. 17) și seamănă cu iubirea din privirile mamei. liberi/ce-și leagănă zborul.”
Lumina divină se împarte tuturor (Poezia Luminez ca un (Poezia Fluturii liberi, pag. 62)
far, pag. 20, Poezia Și tu ești lumină, pag. 21) și, astfel, Nici în zbor nu ești scutit
se formează diferite forme luminoase (Poezia Sfera de de pericole, din partea
lumină, pag. 26, Poezia Spirala de lumină, pag. 38). vânzătorilor de iluzii:
Oricât de luminat este drumul, tot este nevoie de „vânzătorii de iluzii/îți vorbesc
ghizi (Poezia Ghizii spirituali, pag. 24), „ce îmi veghează de libertate/dar te-nlănțuie-n
Calea/la școală pe Pământ/ca-n trecerea lumească/să nu sclavie/îți dau spiritul
uit cine sunt/”, astfel se introduce și sensul de educație deoparte.” (Poezia Vânzătorii
38 al luminii. de iluzii, pag. 60)

Nici lumina și nici zborul nu țin la infinit, din Eugen Dulbaba
ciclicitatea universului suntem doar o frântură, gândul
ne duce inevitabil la ceea ce avea să vină: „dar într-o
clipă albastră tăcută/când primăvaratice valuri se
Parabola învingerii
ondulau grațios/în detașare mi-am spus/că nu sunt istoriei –
aceste gânduri ce stau cu susul în jos/nici trecutul deși „Devenirea prin
mai revine și doare/iar viitorul pe unde fugare pulsează suferinţă”,
cețos”. (Poezia În exil, pag. 82) de Grig Gociu
Concluzia autoarei, că după atâta lumină și zbor
urmează și exilul acestora, concordă cu părerea mea
Concepută într-o manieră
despre evoluția revărsării luminii asupra noastră.
modernă a romanului-jurnal,
Iată răspunsul meu: această trilogie este un autentic
Răpus de lumină
Bietul om,...
mai bine rămânea în pom!...
Au tăbărât toți cu lumina pe el,
nu mai poate trăi de niciun fel.
S-a pus Dumnezeu
cu cele sfinte pe noi,
vor să ne ia viața-napoi?...
De-atâta-ncălzire globală
parcă am fi luat o boală,
de stăm mult la Soare,
ne ardem, chiar ne topim, bildungsroman, construindu-se
pe mitul ontologic bine-
de-atâta lumină, din cer, cunoscut al perioadei
postmoderne, cel al „devenirii
orbim sau înnebunim.
prin suferință”.
Așa că, gândesc și eu, „Și blatist, și supist”,
„Despre fericire”, „...Vedem noi
acum, ca un prost,
ce facem!” sunt treptele
nu poate fi formării tânărului Grigore
Gociu în cei patru ani de
și pentru lumină un post?...
studenție la Facultatea de
Științele Naturale – Cluj, în anii
istorici atât de neprietenoși:
1956-1960. Visul devenirii sale
profesionale este completat de 39

trei experiențe erotice: studenta grecoaică Marianthi, sfaturi studenții începători.
Alexandra, fiica doctorului Ardelean Augustin, și Ani Sintagma lui, devenirea prin
Andreaș, cea aleasă pentru a-l însoți în viață ca soție. suferință, îl surprinde la
„Venisem la Cluj singur, nu cunoșteam pe nimeni început pe Grig, apoi devine
în mulțimea aceea...” - este sentimentul dominant al motto-ul vieții sale studențești:
tânărului student care începe să parcurgă un drum al „Vorba auzită de la tine,
devenirii personale, sinuos și dureros experimental, în devenirea prin suferință, mi-a
acea lume românească, tulbure, proletcultistă a anilor picat ca un balsam pe o rană
1956-1957. Singurătatea individului în confruntarea cu deschisă și m-am gândit că
istoria, învinsă – în cele din urmă, rămâne leitmotivul dacă alții pot trece peste
acestei cărți. suferințe, o pot face și eu.” 1
„Căminul Racoviță” nu este paradisul în care un Idealul existenței
tânăr student să-și urmeze fără grijă devenirea intelectualilor anilor comuniști
intelectuală, ci este o copie rezumativă a unui enorm era de a-și menține libertatea
penitenciar – dominația comunistă, în care oamenii sunt deplină, personală,
supravegheați îndeaproape, dirijați, mutilați existențial. transgresând exteriorul atât de
crud. Eroul central înțelege încă
Cronotopul romanului este Clujul, descoperit de
de la început că nefericirea îi
Grig Gociu ca „un oraș medieval”, impresionant prin
atingea pe studenții proveniți
din familii de țărani
necolectivizați (așa cum era și
cazul său), din basarabeni
refugiați sau din fosta
burghezie. Când orizontul
personal se lărgește cu toate
tristețile, disperările oamenilor
din jur, disperarea ta se întinde
asupra tuturor ființelor care
suferă ca și tine. Fericirea este
păstrarea libertății interioare –
domnul Gociu la lansarea cărţii acesta este gândul comun al
tinerilor studenți români,
frumusețea sa, deși se afla doar la zece ani după sfârșitul formulat de același Mihai
celui de al Doilea Război Mondial. Dealul Feleacului, Cocuz: „– Aiși este fericirea,
Pădurea Făgetului sunt locuri magnifice pentru ochiul Grigori! La studenții în starea
călătorului ce întrezărește din depărtare cetatea culturii de libertate, chiar dacă vor
românești. flămânzi ca și noi, ori păcălesc
Traseul inițiatic al protagonistului începe din clipa paznicii să intre în cămine, să
descoperirii lui pe lista admișilor la Facultatea de Științe împartă un pat cu altcineva!” 2
ale Naturii a Universității din Cluj și se termină cu balul Eposul subiectiv este
absolvirii celor patru ani de studii, alături de cea care-i completat cu multiple
va deveni soție. digresiuni culturale ale
Studenții colegi, care compun grupul nou istorico- momentului, menite să dilueze
experimental, sunt: Tiberiu Pop, Ion Rațiu, Mitică terifianta dramă umană a
Popescu, Sabin Pătrașcu, ieșanul Cocuz și alții. Deviza perioadei: contrarevoluția din
vieții anilor de studenție rămâne cea formulată de Ion Ungaria, deportările în
Rațiu: ”Nu ai, supraviețuiești, ori te duci acasă! Bărăgan, protestele studențești
Alternativă nu mai există.”
Mihai Cocuz, studentul medicinist transferat forțat 1 Grig Gociu, Devenirea prin suferință,
de la Iași, după evenimentele din Ungaria, sprijină prin Ed. Singur, Târgoviște, 2017, p. 232.
40 2
idem, p. 332.
urmate de exmatriculări, arestări. Rămân extrem de Piața Libertății, se prind în
valoroase paginile memorialistice în care apare figura lui Hora unirii până la miezul
Lucian Blaga trăind într-o „neagră uitare, ros de nopții, când încep arestările.
mizerie”, ca bibliotecar la Biblioteca Universitară, Tânărul student înțelege
traducând pe „Faust”. Înlocuirea acestei personalități, la încă de la început că perioada
catedra universitară, cu tovarășul Ordentrich, mărginit studiilor este atent
în exprimarea românească, expert în frazeologia politică, supravegheată și coordonată de
„împănată cu citate din Marx, Mao Tze-dun, Lenin”, Serviciul de la Cadre care
este tehnica rezumativă a procedurii noului regim, analiza și decreta bursierii,
aplicată la scară națională. O altă pagină tristă a culturii exmatriculările sau mutările
românești, după epurările din anii 1950-1953, este cea disciplinare în alte centre
în care proletcultiștii români au deschis drumul unor universitare.
cântăreți de duzină ai sistemului: A Toma, Maria Banuș, Personajul trăiește în
Mihai Beniuc.
două timpuri care nu vor să se
Devenirea studenților este grefată inevitabil pe
basorelieful istoriei contemporane lor. Planul istorico-
social al romanului este în raport de coordonare cu
planul devenirii personale. Tabloul epic este întreg prin
întrepătrunderea permanentă a lor. Toți studenții au
destinele încrustate în realitatea neîndurătoare. Unii
reușesc să parcurgă inițierea devenirii prin suferință,
spre libertatea individuală, alții sfârșesc prin sinucidere
(un student basarabean, cu bursă Gheorghiu-Dej, se
sinucide după o întrevedere de la Cadre; o studentă la
filologie, provenită dintr-o familie deportată în Bărăgan,
se spânzură).
Studenții români participă la evenimentele
contestatare ale regimului comunist: în Timișoara,
studenții organizaseră o răzmeriță, prin 1956, în semn
de solidaritate pentru înăbușirea contrarevoluției din
Ungaria de către tancurile sovietice. Acțiunea lor a fost
urmată de un val de exmatriculări și arestări. În Cluj,
studenților li se cere să defileze alături de muncitorii de
la o fabrică de încălțăminte, Iris, cu materiale de
defilare (steaguri roșii, portretele lui Lenin, Marx și
Engels, dascălii comunismului), la o săptămână după ce intersecteze: cel al istoriei, care
Armata Roșie făcuse pace în Ungaria. Cu toate acestea, domnea spațiul universitar din
în noiembrie 1956, studenți clujeni se strâng la subsolul Cluj, și cel de acasă, care șterge
Facultății de Arte Plastice, protestând împotriva parcă întunericul primei
condițiilor materiale aplicate studenților căminiști și experiențe: „...parcă timpul se
obligativității susținerii examenului de limba rusă, la dilata enorm, acum, când
admiterea în oricare facultate. intram pe poarta casei
Un alt eveniment central pentru serbarea libertății părintești...”.
românilor este aniversarea celor 100 de ani de la Unirea Primul timp aproape că-l
din 1859. Autorul notează că, trecând de teama de a fi strivește, îl reduce la o umbră
pedepsiți, studenții clujeni, „înlănțuiți cu profesorii mută: „Mai mult flămând,
noștri, cântăm din răsputeri, însuflețiți de înălțătorul dezorientat de condiția pe care
moment. Trăiesc frenetic acest moment.” 3 Strânși în o trăiam, prost îmbrăcat, mă
adânceam într-un mutism
3
idem, p. 397. care, probabil, nu îndemna pe 41

nimeni să mă abordeze în vreun fel.” Paginile finale ale Tabloul social este întregit
primei cărți redau metaforic dialogul celor două și prin paginile memorialistice
jumătăți ale tânărului Grigore Gociu: una care-l felicită ale activităților culturale oferite
pentru că este integralist, la sfârșitul primului an de studenților anilor 1955-1960, cu
facultate, când peste douăzeci de colegi ai săi sunt lăsați intenția vădită de rusificare a
repetenți, chiar dacă acest succes ontologic a însemnat conștiințelor tinere: spectacole
furci caudine a două sesiuni și a zile întregi de umilință de teatru, operă, filme, audiții
umană; cealaltă jumătate care-i comentează părțile muzicale simfonice. Filme,
întunecate ale acestei experiențe și îl îndeamnă să producția Mosfilm, difuzoare în
renunțe. Glasul înviorător al primei jumătăți camerele de cămin și-n cantină,
concluzionează: „Ai făcut bine, băiete, că nu ai renunțat, la care se ascultau emisiuni
ai făcut bine...”, apoi dispar amândouă jumătățile, iar precum „Vorbește Moscova”,
studentul integralist rămâne „cu gândurile mele, biblioteci universitare epurate
zâmbind, cu dorul de Cluj aninat în colțul buzelor.” de scriitori burghezi,
Revenirile scurte acasă, în cătunul Văianu-Gorj îndoctrinări politice cu operele
(când timpul se dilată „enorm”), mai ales cele din complete ale lui Lenin, Mao
vacanțele dintre anii de studii, sunt retrageri vitale într- Tze-dun, Stalin.
o altă lume încă liberă, când amintirile copilăriei, „unele Cu toate aceste realități
nespus de frumoase” îl năpădesc, mai ales cele legate de zguduitoare, introspectiv,
tânărul student își spune cu
bucurie lăuntrică: „Ce bine este
de mine că aparțin acestei
lumi, lumea studenților,
această floare a societății.”4
Evenimente politice
cruciale sunt punctate prin
percepția sufletului studentului
aflat în mijlocul unei lumi
agresive, adeseori absurde. Grig
își amintește despre abdicarea
regelui Mihai: într-o zi de
sărbătorile de Paști și de Crăciun. Sunt pagini ianuarie 1947, fiind elev în clasa
descriptive pline de nostalgia și de iubirea pentru a patra primară, în comuna
locurile natale. Sunt popasuri sufletești de refacere fizică natală, Ciuperceni de Gorj,
și morală, prezidate de portretele părinților magistral învățătorul a venit cu o scară și
întocmite. Deși se simte legat de aceste locuri, a dat jos tabloul Regelui Mihai
însemnate de sărăcie, tânărul intelectual dorește nespus și al Elenei, regina-mamă, în
de mult să evadeze, prin studii universitare. plânsul femeii de servici care
mângâia imaginea înrămată.
Credința mamei care îngenunchea în fața icoanei,
când peste casa lor treceau escadrile de avioane din În Cluj se decretează stare
război, ce făceau ca geamurile să vibreze, „– Doamne, de doliu, cu ocazia morții lui
apără-ne și ai grijă de noi, să ne creștem copiii!” este Stalin. În apropierea Bisericii
tangentă cu încredințarea lui Grig în împlinirea Domnești sunt aduse toate
propriului vis. Marcat de refuzul inițial al părinților de a școlile medii, muncitori,
merge la facultate, în fiecare noapte visa drumul spre studenți, cu indicația ca la ora
Cluj. Într-o noapte, are un vis încurajator: aflat într-o 11 toată lumea să stea
gară, îi apare un chip luminos, cu o înfățișare umană, nemișcată, cu capetele plecate,
alcătuit din „fumul și aburii locomotivei sau din razele într-un vacarm de nedescris al
de soare”, care i-a spus: „– Du-te, du-te la Cluj, că ai să
42 reușești!” 4
idem, p. 90.
sirenelor fabricilor, trenurilor oprite între stații. În școli la un moment dat: „Săraca
se realiza trierea cărților bibliotecilor, aprinzându-se Țară Românească, jalnicî
ruguri pentru prețioasele scrieri ale autorilor interziși istorii trăiești!” 7
sau publicați la Editura Fundațiilor Regale. Închisorile Am asistat la o adevărată

comuniste sunt pline de intelectuali. Profesorii lecție de istorie pentru tânăra
universitari care susținuseră studenții în activitățile lor
generație care trebuie să
naționaliste sunt destituiți.
cunoască, mai întâi, anii aceia
În ziua de 8 ianuarie, 1958, studenții aud prin istorici, de rezistență
stația de radioficare că „s-a stins din viață tovarășul românească, cu eroi
Petru Groza, președintele Partidului și al Marii necunoscuți, dar exemplari în
Adunări Naționale, eminent om politic și conducător al devenirea națională.
Marii Adunări Naționale”. Ziarele Scânteia și Scânteia
Mesajul autorului, înscris
Tineretului apar cu o manșetă de doliu. Studenții nu
pe prima pagină, citatul
simt nicio emoție la aflarea știrii și nici nu vor să
motivațional din La
participe la mitingul de doliu organizat trei zile mai
târziu, la Casa Universitarilor.
Deportările în Bărăgan se țin în lanț, îngrozind
serile studenților ce discută voalat despre soarta
părinților unor colegi. În februarie 1959, după arestarea
unor studenți și mazilirea unor profesori ce
participaseră la serbarea Unirii din 24 ianuarie, se
zvonește că printre căpeteniile P.M.R. este și nume nou
– Nicolae Ceaușescu. Cele două universități ale
învățământului clujean, Victor Babeș și Janos Bolyai se
unesc.
Percepția comunismului în satul natal este de un
dramatism profund. Un nenea Gheorghe este rezoneur-
ul vocilor țăranilor români peste care tăvălugul istoriei
a venit amenințător. Acest personaj povestește despre
soarta prizonierilor soldaților români din lagărele
rusești, obligați să muncească în mine de cărbuni, în
condiții inumane: „i-au muncit rușii ca pe criminali, și
mulți și-au lăsat oasele pe acolo.” 5 Muscalul care a
încălecat Țara Românească „n-are gânduri bune cu
noi” – este concluzia observatorului nedumerit. Țăranii Rochefoucauld, a fost pe deplin
înțeleg că tehnica abuzivă a colectivizării e venită tot de ilustrat, demonstrat: „Nădejdea
peste Prut și se gândesc cu groază la oamenii de la țară și teama sunt nedespărțite; nu
ruși, obligați să muncească în colhoz: „Colectivul nu-i de există teamă fără nădejde și
la noi, nepoate! Ți-o spun eu, tot muscalu a adus-o! Să nădejde fără teamă... Nu
mă lase pe mine în pace, cu petecul meu de pământ, să suntem niciodată atât de
mi-l muncesc cum vreau.”6 nefericiți pe cât credem, nici
Reprezentativ pentru situația națională a anilor atât de fericiți pe cât sperăm...
comuniști, Mihai Cocuz, prietenul său confesiv, exclamă Speranța, mincinoasă cum
este, are cel puțin avantajul de
a ne duce la capătul vieții pe un
drum plăcut.”
5
idem, p. 354.
6
idem, p.355.
7
idem, p. 126. 43

debut 46-49
asemeni șuvițelor fugare,
Ana Blur (BlurOfFives) deschiși larg și scânteind, urma
unei lacrimi uscate ce-și lăsase
Secretul planetelor gemene înapoia sa cărare peste obrazul
ei până la buzele întredeschise,
tremurânde. Apoi Enki își lasă
Partea XIII – Daruri privirea să treacă peste întreg
Enki vedea, simțea totul în jur. Sclipirile cerului ce trupul Nerys-Randei uitând să
anunțau apropierea răsăritului lui Dai, vântul șuierând respire când privirea i se
și tresărind frunze, ce i se strecura printre degete, încleștă peste mâinile lor
lumina ce se răspândea dinspre zeițe căzându-i ca o împreunate, peste încheietura
adiere caldă pe obrazul drept, mirosul de țărână umedă ei sângerând întocmai ca a lui.
și plante proaspete, zvâcnirea încheieturii și poteca pe Și-apoi fără să mai irosească
care sângele și-o croise peste pielea sa, picurând rar și cu vreo clipă o strânse puternic la
zgomot pe frunzele de lângă una din cizme. piept, lăsându-și trupul să
Simțea și vedea totul și-n același timp nimic. Era tremure împreună cu al ei.
de parcă o amorțeală rece îi cuprinsese interiorul, Câteva momente mai
târziu Nerys-Randa, încă
ascunsă în îmbrățișarea lui
Enki, frânse tăcerea și rosti:
– A fost o încercare.
Fiecare dintre noi a trebuit să
trecem prin ea.
După o altă clipă, își ridică
chipul spre el, și continuă:
– Și amândoi am izbândit.
Enki răsuflă adânc și își
lasă fruntea să se așeze peste a
cățărându-se în el lent dar sigur, pârjolindu-i ființa. ei, în timp ce îi cuprinse obrazul
Privea în continuare, fără măcar să clipească, locul unde cu căușul palmei, ștergând cu
fusese într-atât de sigur că își văzuse perechea. mișcări lente urma lacrimei.
Și poate, tocmai de aceea nu observă mișcarea din Și poate că ar mai fi rămas
spatele său, până când nu simți atingerea. Degete în îmbrățișarea strânsă dacă
tremurânde se strecurară printre ale lui, senzația văzduhul din jurul lor nu s-ar fi
atingerii se împleti cu arsura de-acum atât de îndrăgită schimbat de-odată, pulsând
ce-i zdruncină încă o dată baierele energiei, iar Enki își puternic. Cu o tresărire, dar cu
înfrână cu greu ușurarea ce amenința să-l îngenuncheze. mâinile încă înlănțuite, cei doi
se întoarseră spre zeițe.
Se întoarse încet, poruncind fiecărei fibre din sine
precauție. Ochii îl înșelaseră o dată, nu mai avea să se Păreau că ar fi coborât din
încreadă doar într-un singur simț, chiar dacă era vorba plutirea de deasupra ierbii, și
de propria piele. Degetele sale încremeniseră între ale ei, amândoi fură martori când, la
refuzând să răspundă strângerii. Îi cercetă chipul pentru al doilea pas al zeițelor,
un singur moment, dar suficient cât să-și înfiereze în luminișul pulsă puternic pentru
sine imaginea ei. Părul ce, în tot tumultul izbutise pe a doua oară.
44 alocuri să evadeze din împletitură, ochii întunecați

De parcă pământul și restul plantelor își să nu iște război cu ea sau
recunoscuseră creatoarele, un val de lumina îi înconjura, pentru ea. De-acum, acesta este
făcând din luminiș propriul lor cocon de fâșii secretul vostru.
scânteietoare. Pentru alte câteva clipe zeițele Jord și Panglica se desprinse și se
Phyllo părură că uită cu desăvârșire de prezența celor topi înainte să atingă iarba iar
doi. Își ghemuiră trupurile spre sol și fiecare își trecu Nerys-Randa și Enki își priviră
degetele peste plante și țărână. În același timp forma lor încheieturile vindecate. Urma
deveni și mai strălucitoare, câștigând substanță cu roșiatică a rănii se transformase
fiecare moment în care rămâneau legate prin atingere de într-o umbră ce se asemuia
propriile creații. împletiturii de frunze de pe
Iar Enki și Nerys-Randa simțiră amândoi că erau arma ce încet, își sfârșise
martorii unei revederi de mult râvnite, de parcă nu plutirea și se așternuse acum la
numai pământul și plantele fuseseră lipsite de atingerea un pas de ei.
zeițelor, dar și Jord și Phyllo simțiseră cel puțin la fel de
adânc exilul.
Cele două zeițe se ridicară și cu o simplă mișcare
din degete făcură ca măștile ce le acopereau chipurile să
se destrame în văzduh. Enki și Nerys-Randa erau priviți
acum de două perechi de ochi în care toate culorile se
amestecau, strălucind continuu în o mulțime de nuanțe
diferite.
Portocaliul identic cu cel al florilor se amesteca cu
albastrul cerului în plină zi dând apoi cale unui verde
crud ce mai apoi se înfășura în culorile pământului,
totul într-o spirală scânteietoare ce se mișca necontenit.
Apoi, ridicând câte un braț, ițiră împreună de
nicăieri o fâșie de lumină ce țâșni spre cei doi. Înainte ca
vreunul dintre ei să poată reacționa panglica se înfășură
peste încheturile rănite legându-i unul de altul. Și-apoi,
într-un singur glas, ce, la fel ca înainte, părea că e
născut din toate ungherele pădurii dar și din propriile
lor minți, zeițele rostiră:
– Enki din neamul Jord și Nerys-Randa din
neamul Phyllo, sunteți de-acum păstrătorii armei. – Pentru izbânda sarcinii,
Coconul ce zăcuse la picioarele lui Enki pluti încet darurile noastre pentru voi
în sus și se despleti în fața celor doi. Era un scut identic sunt...
celor ce sclipeau pe mâinile zeițelor. Ca și cum un arbore Vocea zeițelor se opri
își lăsase lăstarii să crească acoperind un braț, doar ca pentru câteva clipe cât
mai apoi să încremenească așa, lăsând timpul să treacă amâdoua făcură să apară de
peste, până când micile frunze își pierduseră din culoare nicăieri pumnalul Nerys-
și căpătasera asprime și luciri de rocă. Randei și una din săgețile lui
– Cel ce o va folosi va putea mânui laolaltă atât Enki. Desenară în văzduh cu
puterea lui Jord cât și a lui Phyllo, dar de o va face fără vârfurile degetelor, înfășurând
să-i fie menit, va plăti cu viața. A lui sau a altora. Voi lumina în jurul celor două arme
sunteți protectorii armei, spre păstrare ca niciun neam
45

și apoi le trimiseră spre Nerys-Randa și Enki. Acestea sunt toate câte vi
– Săgeata și pumnalul. De-acum se vor întoarce le putem da, însă doar voi
mereu la voi, oricât de departe le veți trimite. Vor răni la puteți duce secretul și pacea
fel ca înainte, însă rănile se vor vindeca cu ușurință. Dar mai departe. Dar luați aminte...
fiți cu băgare de seama, de fiecare dată când vor fi Şi de va fi să fie,
trimise să curme o viață, se vor întoarce fără să-și atingă Şi-oți rătăci povara
ținta. Se va plăti cu jertfă,
Săgeata și pumnalul plutiseră până lângă cei doi și Chiar de va fi amară...
fiecare dintre ei își cuprinse arma. O clipă mai târziu un
... jumate din voi înșivă.
alt puls de energie străbătu poiana când perdeaua de
lumina ce-i înconjura fu străpunsă de Cat-Sith. Și cu aceste ultime
cuvinte, zeițele se desprinseră
Înaintă cu pași molcomi până ajunse la câțiva pași
de sol. Mantia de lumini ce-i
de ei, apoi se așeză. Avea coloritul aprins de pe Phyllo.
înconjurase se destrămă și ea,
Verdele blănii cu vârfurile colorate cărămiziu îl făceau să
lăsând să năvălească ultimele
pară rupt din deșișul pădurii, doar ochii complet negri și
umbre ale nopții. Formele lui
cozile unduitoare sfărmau iluzia. Privirea îi era într-atât
Jord și a lui Phyllo păliră și
de iscoditoare încât Enki și Nerys-Randa se încordară
chipurile li se acoperiră din nou
de măști. Păreau o urmă ștearsă
a zeițelor cu ochii în o mie de
culori mișcătoare, dar vocea lor
răsună la fel de puternic,
spunând:
Două s-au făcut
Ce leagă şi dezleagă,
Ceruri şi destine,
Secretul ce înnoadă.
Duşmani ei să se nască,
fără să vrea. Egali apoi să fie,
De sufletul şi-l lasă
Zeițele însă nu rostiră nimic, ci doar, în unduiri Prin sânge chezăşie,
febrile de degete, țesură un cocon asemenea celui în care Păstra-v-or armă sfântă
se aflase arma. Încă o mișcare și acesta zbură lin până la
Singuri sau împreună,
Cat-Sith și apoi se coborî lângă acesta.
Ce le va sta sub pază
Liniștea părea că-i împresoară și totuși razele
lucitoare ce-i înconjurau aveau propriul lor freamăt, ca De-acum şi-ntotdeauna.
un foșnet în surdină ce aducea aminte de sunetul unei Şi de va fi să fie,
mantii ce mângâie în bătaia vântului vârfuri de iarbă. Şi-or rătăci povara
Dar tăcerea fu risipită din nou de vocea celor două zeițe: Se va plăti cu jertfă,
– Acesta este Hud. Este păstrătorul tuturor Chiar de va fi amară...
pădurilor și vietăților ce sălășluiesc în ele. Vă poate
... jumate din ei însăşi.
călăuzi și ajuta, așa cum a făcut-o și până acum. Iar acest
cocon, Enki din neamul Jord, îl vei da celor ce te-au Și-apoi lucirea ce le era
trimis pe Phyllo ca socoteală pentru timpul petrecut aici. trup se risipi, iar zeițele
46 Îl vor primi și veți putea merge în pace.
dispărură cu totul, de parcă nimic nu fusese. către el și cuprinzându-l cu
Zorii ce se apropiau schimbaseră marginile brațele se lăsă pradă sărutului,
frunzelor lui Dai într-o culoare trandafirie, dar după dând totul și primind pe
atâta strălucire totul părea searbăd și întunecat, iar bolta măsură.
era încă plină de stele sclipitoare și de planeta albăstrui- Își lasă mâinile să
cenușie ce o acoperea aproape pe jumătate. Enki și cutreiere peste trupul lui și
Nerys-Randa, țînându-se de mâna, nu se mișcară o bună primi cu freamăt abia stăpânit
bucată de vreme. Tresăriră însă amândoi abia când aceleași mângâieri ce-i cercetau
zborul unui dragon înfioră frunzișul din apropiere, cu insetare conturul. Toate în
ștergând din ei încremenirea cu o pală de vânt. timp ce gurile lor purtau
Enki fu primul care se mișcă. Fără cuvinte, ridică propria lor înfruntare, în care
de jos arma și coconul și apoi o trase pe Nerys-Randa fiecare gusta din biruință și în
spre marginea poienii. Înaintară câțiva pași în adâncul același timp se lăsa captiv sub
pădurii și se opriră lângă unul din arbori. Rădăcinile lui
crescuseră parcă anume să facă loc printre ele unui mic
adăpost.
Aici își petrecuse Enki unele dintre nopți când nu
putuse să se desprindă de poiană. Iar acum, cu mișcări
iuți, în care se citea fără tăgadă stirpea de războinic,
ascunse cu grijă cele două obiecte în adâncul sălașului.
Se întoarse spre Nerys-Randa, își lipi pentru
câteva clipe buzele de fruntea ei și apoi rosti.
– Intră, e suficient loc cât să poți dormi și ai pe ce
să te așterni. Eu stau de strajă iar când răsare Dai și te-
ai odihnit destul, hotărâm ce-i de făcut mai departe.
Acum mergi.
Nerys-Randa, sleită, încuvință, iar ochii ei
adormiți păstrară și în somn imaginea umbrei lui Enki
stând pavăză și veghe, cu mâna odihnindu-se, ca într-o
doară, pe arcul său.
~*~*~*~
Era cald, într-atât de cald încât trupul său simți că asaltul perechii sale.
trebuie să se smulgă din somn. Era și moale, deși,
Dar lumina dimineții le
undeva într-un ungher de minte, își amintea că
răzbi prin ceața patimii
adormise pe ceva rece și dur. Și mirosea a aer proaspăt,
împreună cu un mârâit
a frunze și noapte. Oftă încercând să-și deschidă
înfundat și amândoi deschiseră
pleoapele dar în zadar, alunecă înapoi în toropeală.
ochii. Înainte ca ea să întrebe
Și-apoi miresmele i se ițiră înapoi în simțuri, mai ceva, Enki șopti printre
mult, mai aproape, amestecându-se cu căldura în care răsuflări întretăiate:
nu putea decât să se cuibărească, și-apoi simți atingerea
– E Hud de strajă, el
moale, ca o părere, cu gust de drag și dor și vălvătaie.
trebuie să fii mârâit. La câtva
Și fără să-și amintească întru totul toate câte se timp a venit și, fără să pot
întâmplaseră știu că era în brațele lui Enki, iar și restul spune cum anume, am înțeles
putea să rămână în ceața somnului. Se-ntise mai bine că va sta el de veghe.
47

Și-apoi aruncând cu adevărat o privire în micul dragonilor. Nu știu ce ne e
adăpost continuă surâzând: sortit de acum încolo, dar dacă
– Și după cum se vede, are și temei pentru a ne va fi să rămân pe Jord...
opri. Nerys-Randa nu continuă,
Nerys-Randa privi și ea în jurul său și apoi își dar Enki înțelese pe deplin.
ascunse chipul la pieptul lui Enki râzând pe înfundate. – Nu-ți pot făgădui de-
Pereții, ce la început fuseseră doar trunchi de copac, acum când vom merge, dar vom
erau acum împânziți de rămurele fragede și frunze merge amândoi într-acolo.
proaspete. Iar pământul nu mai era neted, de sub locul Tânăra zâmbi și după o
unde erau așezați până cât se vedea afară, unde două scurtă atingere de buze se trase
cozi întunecate unduiau agitat, era răscolit. Ca și cum din îmbrățișarea perechii sale
ceva din el plesnise, lăsând în urma sa un labirint de spunând:
bolovani și colb. – Atunci hai să mergem la
Rămaseră așa, pentru alte câteva clipe până când Gall să-l anunț și să putem
Nerys-Randa spuse: purcede.
– Trebuie să duci coconul pe Jord. ~*~*~*~
Hud îi părăsise îndată ce
ieșiseră din ascunziș și
stabiliseră ca Enki să rămână
sub pavăza umbrelor pădurii,
așteptând-o. Așa că doar Nerys-
Randa trecu pragul așezării
învățaților. Acum, că putea fi
ultima oară când călca pe aceste
pământuri, își aminti cum le
văzuse la început, când fusese o
simplă novice, ce năzuia să
învețe cât mai mult.
Enki încuvință mut iar tânăra continuă: Hotarele nu erau din
– Și vom merge amândoi, nu? pietre sau ziduri ci din copaci
El oftă și o strânse și mai tare în brațe. Cuvintele înalți, cu trunchiuri groase, ce
vibrau între ei, fiecare vorbă străbătând barierea stăteau santinele la marginea
hainelor și lăsâdu-se absorbite de trupul celuilalt. fiecărei grădini de studiu,
înconjurând așezarea. Pe după
– Nu vreau să fiu departe de tine pentru nici un
ei se vedeau crescute alte
moment, dar dacă vrei să rămâi pe Phyllo atunci voi
mlădițe din aceiași arbori, cu
merge singur și mă voi întoarce.
frunze late și albăstrui,
– Nu, voi merge cu tine. Și vom fi mereu împreună încremeniți în puiandrii dar
de-acum încolo. Voi vorbi cu Gall să-i spun că a venit gata să crească asemenea
timpul să fac și eu călătoria pentru meditare. înaintașilor lor îndată ce aceștia
Degetele ei mângâiau absent veșmântul lui, ar da semne de osteneală. Iar
urmărind șnurul împletit ce-i încheia tunica. după ei, asemenea unui fagure,
– Doar că mi-aș dori să putem merge, măcar o mulțime de grădini de studiu,
pentru o scurtă vreme, și pe meleagurile unde m-am în care, chiar încă de la această
născut. Locul e la o distanță de câteva zile, peste munții oră fragedă, se putea găsi câte
48

un învățat aplecat peste vreo scriere. Era un radd cum Nerys-
Cărarea principală, peste care tălpile ei pășeau Randa era sigură că nu mai
acum fără zgomot, ducea spre căminul învățaților. Zărea văzuse, ca o jumătate de floare
încă de la ceva depărtare odăile din care întâmpinase de cu petale din cristale, fiecare
atât timp fiece răsărit de Dai, iar în mijlocul tuturor sclipind în altă culoare. O
zidurilor se înălța turnul cu cărți. Îi străfulgerară prin jumătate de floare... sau o aripă.
minte nenumăratele momente când, sub lumina ce Nerys-Randa își ridică privirea
străbătea prin acoperișul de cristale, se pierduse în îngrijorată spre Gall. Avea să îi
scrieri și legende, uneori continuând să le exploreze și în spună acum că o numește
tărâmul viselor. Pasul îi șovăi dar strângând din pumni următoarea Mare Înțeleaptă și
își trecu privirea mai departe, ancorând-o în locul din avea să-i dea radd-ul acesta?!
care știa că avea să-l vadă pe Gall ieșind, din moment în Acum, când îi era imposibil?!
moment, așa cum îi era obiceiul.
Dar bătrânul nu ieși, iar Nerys-Randa, în ciuda
neliniștii ce-i clocotea sub piele, respiră adânc și bătu la
ușa.
Vocea lui Gall îi răspunse și tânăra intră.
Încăperea era aceeași dintotdeauna. Rafturile cu
scrierile anume alese de Marele Înțelept spre propriul
studiu, scaunul cu trei picioare pe care ședea în spatele
mesei ce mereu, la fel ca acum, avea rătăcite pe ea cel
puțin trei pietre de scris și două pergamente, fereastra
larg deschisă spre grădini și jilțul unde, chiar de nu
recunoștea, ațipea în unele după-amieze.
Deși diminețile îl găseau mereu plin de planuri și
avânt și aproape niciodată șezând, Marele Înțelept Gall
era întocmai în jilțul său, cu privirea pierdută cum
arareori îl văzuse Nerys-Randa.
Uitând vorbele ce și le repetase în gând spre a-i
explica lui Gall plecarea, tânăra păși grăbită spre bătrân
și așezându-i-se la picioare îi cuprinse mâinile și îl Bătrânul îi lua mâna și i-o
întrebă: puse peste radd, închise ochii și
– Ce s-a întâmplat?! răsuflă adânc. Rămas așa, vorbi
aproape în șoaptă:
Ochii lui o găsiră într-un final, mișcându-se domol,
de parcă îi era greu să se rupă din ceva anume. Alte – Acesta e raddul ce
câteva clipe trecură până când Nerys-Randa fu sigură că aveam în gând să ți-l dăruiesc
Gall o vedea cu-adevărat. Acesta întinse o mână ca următoarea Mare Înțeleaptă,
tremurândă și arată spre masă, iar tânăra înțelese că-i dar deși încă nici nu știu nici nu
cerea ceva. Găsi acolo ceva mic, înfășurat și strâns cu o înțeleg ce va fi să fie, drumul
funie subțire. Imediat ce i-l așeză în palmă, Gall desfăcu tău nu mai este acesta. Iar din
legăturile scoțând la iveală obiectul din mijloc. câte îți citesc pe chip copilă, și
tu știi asta.
49

Nerys-Randa își simți încordarea fărâmițându-se, cartea de pe noptieră 53
ca o avalanșă neașteptată, pogorându-se pe un versant, cartea din sertar

eliberând fiecare colț al minții, dar lăsându-i în același Dandu Briel
timp trupul sleit. Își coborî fruntea pe mâna lui Gall și
închizând ochii încercă să-și regăsească energia în
Povestea cu FETIŢA
ușurare.
PIULIŢA și puiul de
Mângâierea degetelor lui pe par îi aminti Nerys-
Randei de primele zile printre învățați, de trezirile
DRONĂ.
blânde din turn, de alinările în momentele în care, copil
fiind, doar acest gest îi alunga lacrimile, dar înainte să se Așa a apărut!
lase din nou pradă lor, Gall rosti: Trăznetul a lovit și
– Nu-ți cer să-mi spui încotro îți vei îndrepta pașii, pământul s-a zguduit. Șarpele
sper doar că învățăturile mele să-ți fie de folos. Cât de foc a izbit în plin. Grămada
despre restul, pentru început voi spune că ai plecat spre de fiare vechi din colțul
meditare. Asta vroiai să-mi spui, nu? depozitului de piese recuperate
a devenit incandescentă iar
Tânăra privi din nou către Gall dar nu apucă să
potopul de ploaie a făcut
metalul să sfărâie și să scoată
vârtejuri de aburi.
Ne aflăm într-un parc de
dezmembrări auto unde
fulgerul și-a făcut de cap cu
putere. La ora aceea târzie din
noapte nu mai era nimeni în
zonă și chiar dacă ar fi fost e
greu de crezut că cineva ar fi
putut să înțeleagă ceva de
neimaginat.
rostească nimic. Deodată bătrânul, își încleștase mâinile După un timp ploaia s-a
pe mânerele jilțului și având aceeași privire pierdută, era oprit și au început să se ridice
străbătut de un tremur ce abia se simțea. umbrele provocate de razele
Nerys-Randa se ridică în picioare, dar înainte să soarelui. La o prima privire
părea că bucățile de metal din
deschidă ușa spre a cere ajutor, Gall răsuflă ușurat și
grămada de fiare vechi, au fost
clipi des, trecându-și mâinile peste chipul ce deodată
efectiv sudate de puterea
părea întunecat. Cu o voce tăioasă pe care ea abia o trăznetului de foc. Dar nu era
recunoștea, Gall îi spuse: suficientă o singură privire ci
– Ai doar câteva clipe Nerys-Randa. Când vei auzi încă una și numai așa se putea
strigătul dragonului fugi cât poți de repede. Ia tot ce observa miracolul.
crezi că vei avea nevoie dar nu zăbovi. În mai puțin de Mai întâi s-a auzit un
un sfert de ceas sălașul învățaților va fi atacat. zgomot ca și cum grămada de
fiare a plecat singură la
Și-apoi ieși în grabă din încăpere, lăsând în urma
plimbare ceea ce părea cu totul
sa ușa deschisă și o Nerys-Randa țintuită locului.
ireal dar nu departe de adevăr.
Ceva totuși se mișca și nu
50

oriunde ci chiar în mijlocul grămezii. Ce-ar putea fi? Era Următoarea mașina s-a oprit
evident pentru oricine că puterea focului nu ar fi lăsat ușor în prima fără să-i rupă
nicio ființă în viața și totuși se vedea clar un fel de braț
bara și totul a trecut fără alte
care încerca să se elibereze dintre sârmele și bucățile de incidente. Până să se
metal care îl înconjurau. Brațul de metal se scutura și dumirească ei Piulița deja
arunca în toate părțile tot felul de piese sau bucăți de traversase și țopăia în
piese sparte și topite. Din el încă mai ieșea fum. continuare, ca într-un exercițiu
În scurt timp s-a putut vedea și al doilea braț de de fitness, prin lanul de porumb
metal și ambele au început parcă să înoate printre de dincolo de drum.
bucățile de fier încins. Fiecare era prevăzut la capete cu Doar din când în când pe
câte ceva. Unul avea un cap de menghină care rupea tot deasupra plantelor se vedeau
ce apuca iar celălalt avea un fel de lamă de oțel cu săltând zulufii roții de
fierăstrău pe o parte și cuțit pe cealaltă. Prin mișcarea transmisie care evident cerceta
lor au început să scoată la suprafață și corpul pe care îl împrejurimile. Abia acum s-a
serveau.
În primul rând a apărut ceva ce semăna a fi un fel
de cap dar, în realitate, nu era decât o amărâta de roată
pentru cureaua de transmisie.
Culmea era că roata părea că privește în jurul ei,
exact cu gaura din mijloc căci se întorcea în stânga și-n
dreapta ca și cum ar dori să se orienteze. Indepărtând
continuu din calea ei multele bucăți și piese din metal,
părea că dă special din brațe pentru a se elibera și a ieși
la suprafața grămezii de fiare. Venind spre margine a
început să se vadă clar că nu era singură, adică doar o
roată cu brațe, ci avea și un fel corp. Acesta era
reprezentat de o bucată de radiator din care porneau
ceva ca niște picioare tot de metal făcute dintr-un fel de
bare cu arcuri de suspensie ca la camioane dar atașate
pe verticală. Parcă avea niște cizme din arcuri. Când a
ieșit cu totul din grămadă se putea observa și care era
schepsisul acestei arătări. Picioarele de metal erau
fixate, în partea de sus, parcă pentru vecie, de o piuliță
imensă care te facea să crezi că arătarea avea un fel de observat că, de așa zisul ei cap,
talie, ca niște solduri, puțin cam osoase ce-i drept. atârnau mai multe bucăți de
Imediat ce s-a eliberat creatura de metal, că nu șpan spiralat de aveai impresia
puteai să-i spui ființă, a început să se depărteze de că arătarea are un fel de codițe
gramada de fiare vechi, țopăind pe arcuri, de frica unui sau bucle. Era clar că era vorba
nou trăznet care ar fi putut să o sudeze definitiv de de o fetiță cu piuliță. După
morman. Acum se simțea eliberată! puțin timp s-a pierdut în lan și
în urma ei au rămas doar
Interesant este faptul că nu părea de loc
tulpinile de porumb legănându-
dezorientată ci avea o direcție clară îndreptându-se spre
se. Cele rămase întregi.
ieșirea din depozit și spre șosea. La trecerea șoselei a
fost o mică problemă deoarece primul șofer care a zărit- A plecat repede din zonă
o a frânat cu putere, mai ales că nu dorea să-și zobească fără niciun fel de nostalgie
mașina de ceva ce nu pricepea ce reprezintă. pentru locurile natale sau
pentru grămada de fiare topite 51

și contorsionate din care a apărut. Putem spune că grămada de fiare vechi.
mama ei a fost grămada de piese iar tatăl ei a fost Probabil că se produsese un
fulgerul. Fetița Piulița a plecat fără să mai aștepte să miracol și ea era acum stăpână
treacă cei șapte ani de acasă la fel cum fac și broscuțele pe o mulțime de cunoștințe
testoase care din ou trec direct în ocean, la treabă și nu tehnice dar nu știa încă la ce
cer voie de la mama lor pe care nu o vor întâlni probabil folosesc. Avea senzații de
niciodată. alternator, de ambreaj, gânduri
Mergând prin lanul de porumb se freca de toate de motor, porniri de ștergător
tulpinile și astfel a ajuns să pară foarte lustruită și etc..
curățică. Așa a și ieșit pe partea cealaltă și a intrat în Mergând tot înainte a
pădurea de la marginea lui. Toate vietățile se ascundeau ajuns la o râpa adâncă pe care
din calea ei, că așa o chestie ciudată nu prea creștea pe nu avea cum s-o ocolească
acele meleaguri sau cel puțin nu mai văzuse nimeni pentru că nu i se vedeau măcar
niciodată. capetele.
Fetița Piulița mergea liniștită prin pădure fără să-și Imediat și-a dat seama că
dea seama de impresia artistică pe care o producea. Era ceva nu este în regulă!
ca un fel de vedetă! Nimic nu putea să-i stea în cale căci Picioarele ei s-au îndreptat, fără
ca ea să dorească acest lucru,
spre un copac înalt iar mâna ei
stângă a început să-l taie
instantaneu. Nici nu a durat
mult și fierăstrăul ei a terminat
treaba iar copacul a căzut exact
peste râpa uriașă ca un fel de
podeț.
„Doar n-o să trec peste
așa ceva?” A fost primul ei
gând.
Dar în clipa următoare era
mâna ei cu cuțit elibera imediat drumul. Mișcările ei agățată cu capul în jos exact de
erau fulgerătoare și era evident că se arunca în neam și tulpina copacului iar picioarele
seamăna cu tatăl ei fulgerul. Nu a înțeles ea prea bine ei ca niște arcuri cuprindeau
cum a apărut pe lumea asta dar nici nu și-a făcut perfect arborele și se mutau
probleme privind existența vreunui certificat de naștere. singure avansând până în
A observat că la fiecare pas clipocea ceva în ea și atunci a partea cealaltă. Cum a ajuns
înțeles că radiatorul din care era făcut corpul ei este plin acolo a sărit în picioare și și-a
de lichid iar noi știm de acum că orice lichid poate dat seama cu bucurie că e mult
înmagazina sentimente, gânduri și emoții. Acesta era mai dotată decât și-a imaginat.
probabil și motivul datorită căruia avea un anumit fel de A început să sară în sus de
gândire, adică, pe scurt, putea să gândească cu corpul veselie și în clipa în care a ajuns
așa cum foarte mulți oameni gândesc numai din inimă. peste vârful copacilor și-a dat
„Dacă mă mai pocnea încă un fulger cred că seama că a exagerat. Habar nu
ajungeam Transformer și mă făceam și mașina cu avea că poate să sară atât de
benzina sau drezina fără șină.” sus. E drept că de acolo se
Atunci a început să-și dea seama că în ea erau vedea mult mai bine toată
înmagazinate toate energiile și gândurile pieselor din întinderea pădurii care părea
52 chiar nesfârșită.
Între timp, poliția, în urma reclamațiilor făcute de lunetiști, mascați și cu veste
șoferii de pe șosea a început o anchetă și în momentul în antiglonț, au intrat în pădure și
care a fost realizat portetul robot al vinovatei toată secția au luat-o pe calea indicată.
a rămas cu gura căscată dar a închis-o repede pentru că Vedere în infraroșu,
trebuiau luate măsuri concrete și nu era timp de prea lunete montate pe cele mai
multă ventilație. profesioniste puști, echipament
A fost mobilizată o echipă de ofițeri specializați în de superclasă, totul făcea o
OZN-uri deoarece prima impresie a fost de întâlnire cu o profundă impresie oricărui
ființa extraterestră. neavizat.
Martorii au declarat că dihania era din metal și Au găsit imediat urmele și
reflecta foarte bine luminile farurilor, parcă un pic mai au pornit în pas alert după
înaltă decât o ființă omenească și atunci când a privit direcția lor.
spre ei au avut impresia că privea printr-o gaură cu un Fetița Piulița, care se
fel de atârnătoare de o parte și de alta. Nimeni nu a
declarat că ce avea în cap ar fi semănat cu o coafură.
Câinii de vânătoare aduși imediat la fața locului nu au
găsit nimic și s-au învârtit în cerc până când și stăpânii
lor și-au dat seama că nu e vorba de ceva ca un iepure
sau ca o vulpe. Era evident că nu astfel i se putea lua
urma. Chestia nu avea miros. Privind cu atenție pe jos
unul din polițiști a văzut un fel de locuri mai tasate și
care păreau că apar regulat într-o anumită direcție. Pe
iarba nu se vedeau amprente, ca de labe, cum ar fi un
urs, dar se vedeau clar un fel de ștampile rotunde
executate prin presare dar pe locul carora nu se
distingea nimic altceva.
‒ Eu cred că se deplasează pe un fel de catalige
cum mai au clovnii la circuri.
‒ E posibil, că dacă te uiți și prin pomii din drum
se vede clar cum anumite crengi au fost tăiate pentru a-
și face loc.
‒ Totuși nu înțeleg despre ce fel de ființa e vorba?
‒ O fi de pe o altă planetă! oprise să se mai oglindească și
‒ O fi! Dar atunci nu e domeniul nostru și trebuie să se lustruiască, că o fetiță e
să raportăm mai sus! totuși o fetiță, i-a văzut că se
‒ Și eu consider la fel! Cât mai sus! apropie dar nu știa cu cine are
Dialogul avea loc între doi urmăritori care erau de-a face și nici nu bănuia că
fericiți că au găsit un mod de rezolvare a problemei și se trebuie să se sperie sau să fugă.
pot întoarce la secție liniștiți. La un moment dat, când a
mișcat din mâna cuțitul, o rază
‒ Am să anunț prin stație că aici este nevoie de alți
de lumină s-a reflectat în lama
specialiști!
cuțitului și cei doi lunetiști s-au
‒ Până au ajuns la marginea pădurii trupele aruncat imediat la pământ și au
speciale erau deja acolo. După ce au avut un scurt luat linia de ochire. Focurile au
schimb de replici pentru o cât mai bună informare doi pornit instantaneu și au lovit-o
53

în plin chiar în corp, ricoșând spre copaci. ‒ Și eu zic la fel! Vezi că te
„Ce fac aștia doi că parcă mă lovesc cu ceva. Era ard la mână!
cât pe ce să mă găurească! O fi vreun fel de joacă așa ‒ Să ne întoarcem că nu
cum făceau copiii la depozit?” mai avem cu ce trage. Tu ce
Ea nu a mai așteptat încă o salvă și a început să crezi că a fost asta?
sară în sus ajungând imediat la înălțimea copacilor iar ‒ Nu știu ce a fost, dar
acolo s-a agățat cu menghina de o creangă mai solidă și dacă voia ne cosea ca pe iarbă!
a privit în jos cu celebra ei gaură din cap. Jos, cei doi nu ‒ Se pare că a fost de
s-au potolit și după ce au văzut unde s-a cocoțat au treabă că ne-a tăiat numai țevile
început să tragă iar pe direcția ei. Din păcate pentru ei, de la puști. Nu vezi ce precizie,
frunzișul copacilor era foarte des și nu puteau să-și nici n-a atins lunetele.
nimerească ținta mai ales că și trăgeau cu ochii în soare.
După ce au cules bucațile
„Am impresia că ăștia nu se joacă!” S-a gândit de țevi de pușcă din iarbă, cu
Fetița Piulița și în momentul în care un glonț i-a vâjâit grijă să nu se frigă, cei doi s-au
chiar prin gaura capului și-a dat brusc drumul de pe îndreptat spre marginea pădurii
creangă țintind spre cei de jos. unde s-au întâlnit și cu ceilalți
‒ Cred că am lovit în plin! Cade! A strigat unul din membri din echipă. Toți s-au
îngrozit când cei doi le-au
povestit cum o dihanie imensă,
un monstru din oțel, s-a repezit
la ei și după ce a trecut printre
gloanțe dintr-o singură mișcare
le-a tăiat țevile de la puști fără
ca lor să le fac nimic.
‒ Eu cred, a spus șeful
echipei, că aici trebuie să
intervină roboții de luptă
specializați că asta nu e o treabă
pentru ființe, indiferent de
lunetiști. Încercând să se ferească din calea ei. dotarea lor.
Dar n-a apucat să se și bucure pentru că Fetița ‒ Așa e șefule, să mergem
Piulița în clipa când a ajuns pe pământ și-a amortizat să raportăm tot ce am văzut și
aterizarea și în același timp cu o mișcare extrem de să le arătăm și puștile astea
rapidă și perfect chirurgicală, le-a tăiat la amândoi țevile două că așa vor înțelege imediat
puștilor după care s-a întors și a plecat din același salt cu cine au de-a face.
mai departe printre copaci.
‒ Așa o să facem! A spus
Cei doi au rămas complet muți și blocați și nu-și șeful și a dat ordinul de adunare
mai reveneau. Se uitau uimiți la țevile scurtate. în mașini. Motoarele au pornit
Deoarece în situații anormale se petrec numai iar mașinile au început să se
lucruri anormale unul din ei a întrebat: deplaseze prin pietrișul de la
‒ Nu ziceai că ai lovit în plin? Ce facem cu bucățile marginea lizierei scrâșnindu-l.
astea de țeavă de pe jos, eu cred că sunt și ele pe Fetița Piulița a rămas
inventar? singură și și-a dat seama că s-a
‒ Cred că trebuie să le predăm la magazie descurcat minunat.
împreună cu resturile de arme. „Am impresia că sunt o...
54 ceva deosebit de evoluat, dacă
niște specialiști, că așa păreau, nu au reușit să-mi facă măcar să capturăm pe cineva
nimic. N-am înțeles, de fapt ce doreau, dar sigur nu tot din metal dar despre care nu
voiau un Like pe facebook. Ce de chestii îmi vin în cap! știm cam cum arată.
Ce o fi aia facebook că like am înțeles. Mergând mai ‒ Și cum o să distrugem o
departe prin pădure Fetița Piulița a început să se ținta pe care nu o cunoaștem? O
studieze puțin să vadă cu cine are de-a face. Era evident întrebăm dacă ea e?
că metalul ei, călit de fulger, era mult mai bun decât cel
‒ Eu cred că mai întâi o
din care s-au făcut puștile. „Probabil că ele au fost călite
identificăm, apoi facem
la aragaz” S-a gândit ea în timp ce țopăia pe arcuri.
cunoștință și numai după aceste
Chestia asta cu arcurile îi plăcea cel mai mult că putea să proceduri o s-o distrugem!
sară foarte departe și foarte sus și a fost clar că asta a și
ajutat-o atunci când a fost atacată. ‒ Dar de ce trebuie s-o
distrugem dacă nu ne atacă?
„Ei probabil nu știu ce fetița cuminte și bună sunt
eu” Acum chiar sunt sigură că sunt fetiță că m-am ‒ Poate că ne atacă!
oglindit într-o baltă și am văzut că am codițe, nu sunt
ele chiar ca ale fetițelor de la depozit dar sunt mai
apretate. Acum inima mea din radiator îmi spune că
trebuie să merg tot înainte prin pădurea asta mare
pentru că pe aici este viitorul meu. Va trebui să ajut
multe ființe, care pot fi și altfel, că așa creaturi că mine
nu cred că o să mai întâlnesc. N-am înțeles ce vorbeau
băieții aia cu puștile tăiate despre roboți, ce roboți? Ce
or fi ăia? Probabil că doreau să-mi facă cunoștință cu
alte metale mai simpatice, abia aștept să-i întâlnesc.
Dorința ei nu a trebuit să mai fie exprimată încă o
dată că un zgomot ciudat ca de șenile s-a auzit în
apropierea ei. Pentru mai multă siguranță a sărit
imediat într-un copac și a rămas atârnată de o creangă
în timp ce pe sub ea treceau un fel de... două mecanisme
chiar pe niște șenile și păreau că ar căuta ceva, findcă
întorceau din capete ca din turele și se uitau peste tot.
„Dar eu cum aș putea vorbi cu tablele astea?” S-a
întrebat Fetița Piulița.
‒ Tu n-auzi că ne vorbește cineva? A spus Robot 1 ‒ N-o să vă atac pentru că
către Robot 2. păreți niște mecanisme foarte
de treabă!
‒ Am auzit ceva dar nu cred că aici cineva poate să
vorbească cu noi fară boxe. ‒ Tu auzi că nu ne atacă!
„Dar pentru ce or fi bune boxele alea, or fi ca alea ‒ O fi o păcăleală cum a
de muzică de la mașini?” S-a întrebat Fetița Piulița făcut cu lunetiștii, nu le-a zis
nimic și ȚAC le-a scurtat puștile
‒ Tu auzi că nu știe la ce sunt bune boxele? Poate îi
din prima, fără texte
trag o sirenă de alarmă și înțelege mai bine!
introductive!
‒ Nu cred că e cazul! Dacă cineva comunică cu noi
‒ Bine că nu suntem
ca prin radio însemnă că nu e vorba de o ființă ci de un
programați să ne fie frică!
mecanism din lumea noastră!
‒ Ce-o fi aia frică?
‒ Poate că ai dreptate dar să nu uiți că noi am venit
aici în misiune și trebuie să prindem și să distrugem sau 55

‒ Nu știu, nu scrie nimic pe cipul meu! ‒ Pentru că sunteți niște
‒ Auzi tu, nu știu unde ești dar mai bine vii la noi răi, vreți să distrugeți
să ne ajuți să ne îndeplinim misiunea dacă tot ești ca și mecanisme nevinovate și eu nu
noi! mai vreau să am de a face cu
voi!
‒ Eu nu sunt ca voi pentru că eu sunt fetiță!
‒ Noi înțelegem că dacă
‒ Hai că erau să-mi pleznească niturile de râs, cum
ți-e frică, asta e, nu ne supărăm,
adică ești fetiță, tu nu ești un mecanism? Noi, de
așa suntem noi fioroși și
exemplu, nu suntem nimic! Roboți și gata!
speriem lumea! E chestie de
‒ Nu-i chiar așa, că tatăl meu e fulgerul iar al programare!
vostru probabil e letconul!
‒ Voi sunteti mai mult
‒ Să crezi tu că noi suntem lipiți cu letconul, noi fraieri, decât fioroși, nu știu
suntem robotizați industrial și unși cu cele mai fine dacă întelegeți exact sensul, nu
uleiuri. e ceva foarte rău, e plină lumea
‒ Am mai văzut eu, în depozitul natal, tot felul de de fraieri! Nu sunteți singuri!
grozavi care după ce făceau cunoștință cu primul copac ‒ Tu vrei să râzi de noi dar
ajungeau ca vai de mama lor de fabrică producătoare. cum nu avem pe cipuri
înțelegerea ironiilor sau furia
nu mai putem continua dialogul
și o să mergem singuri să
rezolvăm problema.
‒ Și unde o să mergeți?
‒ Să căutam prin toată
pădurea creatura care a tăiat
tevile puștilor!
‒ Eu când v-am spus că
sunteți fraieri nu m-ați crezut în
schimb, sunteți în stare să
umblați prin toată pădurea fără
‒ Problema este dacă vrei să ne ajuți sau nu că
să știți ce căutați.
pierdem timpul și ni se termină bateriile?
‒ Ba știm foarte bine și
‒ Asta nu-mi sună bine deloc, știu perfect ce
cum o să prindem dihania o s-o
înseamnă, dar cu ce să vă ajut?
distrugem!
‒ Să prindem creatura care a tăiat puștile
‒ Atunci distrugeți asta! A
lunetiștilor!
spus Fetița Piulița și și-a dat
‒ Foarte interesant, și dacă o prindeți ce-o să faceți drumul de pe creangă, a atins
cu ea? cu arcurile pământul după care
‒ O distrugem, o distrugem! a zburat în copacul următor!
‒ Dar ce rău v-a făcut ea vouă? ‒ Ce-a fost sclipirea asta?
‒ Niciun rău, dar noi suntem angajați pentru Tu ai văzut ceva?
distrugere și trebuie să ne facem treaba! ‒ Bineînțeles că am văzut
‒ Atunci îmi pare tare rău, chiar dacă îmi sunteți foarte clar, a fost ceva...
simpatici, dar nu pot să vă ajut cu nimic! strălucitor care a căzut și apoi a
‒ De ce? și zburat!
56
‒ Si ce crezi că a fost?

‒ Asta nu știu că s-a mișcat prea repede! ‒ Firma Fulgerul S.R.L, e
‒ Atunci e limpede, ai văzut totul și nimic! mai noua! N-ați auzit voi de ea!
‒ Păi tu ai văzut ceva? ‒ Asta cam așa e, că n-am
auzit! Dar cu ce treburi pe aici?
‒ Eu nu am fost atent că mă uitam să văd câtă
baterie mai am. ‒ Sunt în excursie
documentară!
‒ Nu prea mai ai, că ești cam galben la becuri!
‒ Adică ce faci, cauți ceva?
‒ Așa este, nu prea mai am și dacă mi se termină o
să dau drumul la S.O.S să vină să mă ridice de aici și să ‒ Toți căutăm câte ceva,
mă pună la încărcat. N-am știut că o să dureze atât. Am eu caut drumul spre viitoarea
și pornit mesajul de salvare că sunt cam consumat! mea casă!
‒ Dar ce are colegul, de s-a stins așa brusc? ‒ Și de unde ști în ce parte
este?
‒ I s-a terminat acumulatorul că eu i-am spus să nu
se întindă la vorbă că a mai fost înainte într-o misiune și
a venit cam neîncărcat.
‒ Dar cu ce se încarcă?
‒ Cu energie electrică, Cum cu ce!
‒ Din asta am eu câtă vreți că am fost încărcată
suplimentar cu foarte mulți volți când m-am născut și
nu cred că se vor consuma vreodată, eu mă încarc
electrostatic și dacă mă frec de frunze.
‒ Și ce dacă ai tu, nici nu știm cine ești și nu te
vedem! ce poți să faci că doar nu ai cabluri de
alimentare sau prize ?
‒ Ce vorbești? Stai puțin nemișcat o să-ți arăt ce
pot!
‒ Uite stau!
In momentul urmator Fetița Piulița și-a dat
drumul din copac și s-a apropiat de primul robot. Al
doilea a rămas fix că el nu știa să se holbeze sau să se
mire dar știa cum să stea nemișcat.
Fetița Piulița și-a apropiat mâna cu cuțitul și între ‒ E foarte simplu de știut.
ei s-a făcut o flamă ca de foc iar robotul a tresărit Cât timp mă simt bine într-o
puternic și a început să vorbească: anumită direcție sunt pe
‒ Vă mulțumesc că ați venit atât de repede să mă drumul cel bun, dacă nu-mi
încărcați dar nu înțeleg ce fel de priză ați folosit că convine ceva, adică nu mă simt
suntem tot în pădure și se pare că nu m-ați dus la atelier. în sudurile mele, e foarte
‒ Poți să taci puțin! A spus Robotul 2, uite cine te-a posibil să o fi luat pe o cale
încărcat a arătat el spre Fetița Piulița care era cu un cap greșită.
mai înaltă și îi privea pe amândoi foarte serioasă, că ea ‒ Si acum cum te simți,
nu avea din ce să râdă, adică nu avea gură ci doar o bine sau nu?
gaură în centrul capului. ‒ Acum, în niciun fel că
‒ Dar tu cine ești, adică ce marcă ești? Ce firma te-a stau pe loc și doar atunci când
produs? mă deplasez mă analizez.
57

‒ Auzi, dar tu nu ști cine le-a tăiat puștile ‒ Prin stație radio!
lunetiștilor, că dacă îl prindem ne-am rezolvat și noi ‒ Foarte primitiv și dacă
treaba și ne întoarcem la atelier la prizele noastre. nu vă aflați în raza de acțiune
‒ Dar ce mare scofală e la atelierul ăsta, că tot cine vă mai ordonă?
vorbiți de el, de ce vă place acolo? E așa de bine? ‒ Asta s-a întâmplat doar
‒ Nici vorbă, acolo e cea mai mare plictiseală, dar o dată când ne-am depărtat
noi nu știm alt loc în care să stăm în priză. prea mult de ei și nu am mai
‒ Dar voi nu aveți curiozitatea să călătoriți prin știut în ce parte să o luăm.
lume, să cunoașteți alte chestii sau alți roboți, voi nu ‒ Cu mine o să aveți
vreți să explorați lumea să vă lărgiți orizontul mereu direcție, așa că puteți să
cunoașterii? vă depărtați cât vreți! E
‒ Cum să nu, asta ar fi ca o minune pentru noi, dar momentul ca voi să vă bucurați
suntem legați de priza de alimentare cu energie electrică de dotările tehnice pe care le
și dacă ne depărtăm prea mult ne descărcăm și ne aveți și să colindați lumea, să
stingem și luminile, adică suntem terminați, un fel de vedeți și alte locuri, ce părere
fiare inerte! aveți?
‒ Noi nu putem să avem
nicio părere până nu ne
consultăm unul cu altul și
suntem amândoi de acord!
‒ Și cine vă împiedică să
vă consultați?
‒ Nu știm că nu ne-am
consultat!
‒ Păi?
‒ Păi ce?
‒ Consultați-vă!
‒ Bine!
‒ Tu ai văzut că eu pot să vă încarc oricând
‒ Ce zici 1?De fata asta?
instantaneu, deci nu aveți de ce să vă faceți probleme și
dacă nu sunt chiar lângă voi mă anunțați și voi sosi ‒ Mie îmi place, că e suplă,
imediat și vă rezolv. Părerea mea este că nu mai aveți isteață și cred că merităm și noi
nevoie să vă întoarceți la atelier ci mult mai frumos și un concediu, un Honolulu cum
interesant ar fi să mergem și să explorăm lumea zice șeful!
împreună mai departe. ‒ După cum vezi, am
‒ Si misiunea? Au întrebat amândoi deodată. discutat și am hotărât să
‒ Era misiunea voastră de plăcere sau ordonată de mergem cu tine, dacă ne mai
cineva? faci odată demonstrația aia cu
încărcatul bateriei să fim siguri.
‒ Ordonată, ce plăcere!
Fetița Piulița s-a apropiat
‒ Și dacă n-o executați ce se întâmplă? de cei doi roboței și i-a atins pe
‒ Nu știm că noi am executat întotdeauna toate rând pe cap și imediat s-a văzut
misiunile! clar că sunt la capacitate
‒ Voi cum țineți legătura cu cei care vă ordonă maximă. Toate luminițele le
misiunile? sclipeau și toate ecranele le
58

erau pline de săgeți și șerpișori în mișcare. Rodica Bogdan
‒ Și tu zici că nu trebuie să mai executăm misiunea
aia?
Am lovit lumina
‒ Nu, nu trebuie și oricum persoana care a tăiat
puștile cred că acum e departe!
Am murit tăcută între
‒ Dar tu ai văzut-o ? străzi ude de sânge, voi fi legat
‒ Da, am văzut-o dimineață într-o baltă! atunci vocea mea de malul
‒ Și era așa fioroasă? mării pentru a-ţi uda picioarele
iubirii. Am sigilat uşile mâinilor
‒ Da de unde, nu mi s-a părut, ba dimpotrivă, în ritmul ameţitor născut din
părea chiar simpatică! Atunci a fost prima dată când am râsul degetelor.
văzut-o! Azi, ca un moloz rănit,
‒ Ei, acum s-a dus, s-a dus, asta e. Noi tot mergem picioarele mele merg orbeşte,
și am impresia că am ieșit din zona radio, că nu mai aud
nimic în cap.
‒ Ultima dată ce ai auzit?
‒ Striga unul că ne demontează dacă nu ne
întoarcem și ne face șuruburi!
‒ Nu cred că ne mai prinde! A emis Robotul 2. Dar
tu cum poți să mergi dacă nu ai șenile? Văd că mai mult
sari.
‒ Lasă că nici cu tălpicile voastre nu mi-e rușine,
uite câtă iarbă călcați!
‒ Astea sunt șenile puștioaico! Ca la tancuri!
‒ Atunci picioarele mele sunt arcuri speciale ca la
Dodoroace!
‒ Dar ce-s alea, că n-am mai auzit de așa ceva?
‒ Nici eu de șenile, asa că suntem chit! Eu știu de
roți, cauciucuri, 185/65/15 hai că v-am dat gata!
‒ Chiar că ne-ai terminat cu codurile astea! Ești mâinile îmi picură degetele
peste mizerii şi sânge. Sufletul
foarte inteligentă!
nu-mi mai ascultă dragostea,
‒ Lasă că și voi sunteți simpatici. Când eram eu ţipă, mă toarnă ca o ploaie cu
mașină, băiatul care mă conducea dacă vedea o fată mai paşi pe care nu-i mai auzi.
urâțică nu uita niciodată să-i spună: Părul meu plânge, hainele
‒ Ce pulovăr frumos ai tu! Și ea se îmbujora de mele se udă cu lacrimi, am
nevoie de mii de secunde să te
emoție. De asta v-am spus și eu că sunteți simpatici!
îmbrăţişez, braţele mele să-ţi fie
‒ Am înțeles! Au zis amândoi simultan, ca să nu se adăpost, dar pielea nu mă
vadă că n-au înțeles nimic. ascultă, în fiecare clipă
respiraţia mea a murit deja de
lovitura luminii. Ochii mei bat
din fereastră în fereastră,
59

pietrele mele din lacrimi fac zgomot pentru a-ţi sparge Ţi-am dat adevărul meu și
privirile ce se rotesc pe trupul ca şi gol de umezeala privirile mele dilatate, ţi-am dat
plânsului, eu nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt amurgul mâinilor mele atunci
durerea luminii. Am pierdut un timp, am terminat iar şi când scriam, ca să mă trezesc
iar cea de-a doua zi, mereu a doua zi, poate că mâine nu adormirii în tine.
voi mai auzi soarele cum se ridică în tăcerea ce ţipă în Ţi-am dat pereții mei și
jur. adevărurile lor și toată
Am murit ca o briză a spaţiului, am auzit un pian în frumuseţea muntelui, ţi-am dat
agonie, o vioară a trecut printr-o chitară încadrată de un păsările din oxigenul pe care îl
banner rupt. Respiraţia ta s-a acumulat în emoţiile mele, respiram în fiecare clipă, ţi-am
am auzit-o, dar nu mă ascultă, mă loveşte cu durere. dat credința mea.
Poate că mâine totul se va fi oprit şi tu trebuie să Ţi-am dat scrisorile mele
afli că eşti comoară mie. într-un sigiliu intern,
Spune-i comorii acesteia cât de mult îmi place unsprezece cuvinte, am pierdut
marea, spune cerului dezastrul sufletul meu, acum, șapte din universurile mele, opt
pentru că am nevoie să țip, fără dragostea ta mă pierd ape din o mie şi una de nopţi,
într-o mie de bucăți. Spune-mi că nu putem pierde în ţi-am dat doi-trei trei zori
terenul străzilor, înainte de preludii sau după căile înmiguriţi.
Ţi-am dat mintea mea,
acum citește gândurile mele,
conectează-te cu mine când
focul este aprins şi fumul ne
lasă orbi, nebuni, distruşi.
Ţi-am dat vocea mea, ia-o,
pune-o oaselor tale, pieptului,
picioarelor, părului tău. Ţi-am
dat apa mea, setea mea, puterea
mea și amorurile mele.
Îţi dau şi nopțile mele, şi
orașul dorințelor mele, şi
aşternute un fel sau altul. minutele viselor mele și gustul
tăcerii mele.
Nu, nu putem rata nici măcar o secundă din acest
amor, un moment nu poate fi pierdut, nici chiar pentru Acum, dezbracă-mă cu
un moment, deoarece mâine vom fi fost un alt cântec și grijă. Întâi sufletul, apoi
numai legaţi de același trup putem învinge întunericul. hainele. Găseşte-mi căldură. Ia-
mi cuvintele şi vei vedea arta
Ascultă dragoste, auzi strigătul meu de astăzi, sărutului.
sufletul meu, dragostea mea infinită, destinaţia mea,
spiritul meu mai luminos decât al tău depășește într-un Goleşte-mă de gânduri. Va
rămâne sinceritatea. Şterge-mi
război tot ce trebuie să lovească pe pământ. Am lovit
frumuseţea trupului şi vei
lumina care m-a lovit...
descoperi simplitatea formelor.
Ţi-am dat Mă dezbracă de frici, îmi
vezi teama de trecut.
Fură-mi remuşcările,
Ţi-am dat zorii pădurilor universului meu,
regretele, nopţile nedormite şi
conjugaţi cu eucalipţi în mâinile tale, astfel încât să fi
lacrimile ce mi s-au uscat.
scris cu parfum în părul meu pentru totdeauna.
Îţi dau un suflet ce vrea
60 iubire.

monografie - exclusivitate 63
lingușitoare mai ești, pătrunzi
Maria Tomița Corini ușor în sufletele celor slabi din
fire și faci din ei stană de piatră.
– Republica Moldova – Ție îți este mai ușor să
Timpul supravețuiești pe când
dreptatea, adevărul și
sinceritatea nu au căi de
Timpul este partenerul nostru de viață, secunda
șovăire, ninge, plouă ei trebuie
din el devine clipa cea mai sfântă, pe care încercăm să o
să meargă înainte, ca și ostașul
prețuim cât putem de mult, dându-i o valoare, de care
la datorie...
ne bucurăm ca și copiii de existența sa în viața noastră!
Trecu iute timpul, îl zări,
– Bună ziua Timpule!
pentru o secundă îmi păru că se
Mă gândi să-l salut, căci de câte ori trece pe lângă
mine, nu reușesc de-ai sta în cale ca să mai vorbesc un
pic, cu el.
Trecu iute și de data aceasta, ca de obicei, și-și
căută de drum, gândeam că nu m-a auzit și vroiam să-l
salut din nou, dar el mă văzuse destul de bine și îmi
ghicise gândul, își întoarse capul, făcând gestul
plecăciunii, ca și cum mi-ar fi dat de înțeles că mi-a
răspuns. Eram mulțumită și pentru atât, acel gest fugar
oricum a fost mai bun decât o nepăsare. Și fiindcă veni
vorba despre Nepăsare, fără să vreau îi zări făptura, se
furișă nebuna pe lângă mine, se apropie cât putu de
aproape, dar nu-i merse, căci Timpul fu cel care îi luă
locul. Căuta toate modalitățile acea Nepăsare, de a se
strecura ca să-mi pătrundă în suflet, dar și acolo se
lovise de poarta Timpului, era bine încuiată.
– Of! Nepăsare, Nepăsare, îi zic, degeaba te zbați
chiar dacă Timpul poate fi dus departe și poarta o poți
găsi întâmplător deschisă tu nu poți intra în sufletul opri din mersul său cadențat.
meu, nu e loc liber, și apoi niciodată n-a fost pentru tine, Mă gândeam că-mi rezervase
dacă mai ții tu minte. Știu că ești curioasă să poți câteva clipe ca să stăm un pic la
pătrunde și să-mi răscolești cămăruța sufletului, dar nu taifas, dar de unde să-l iau?
o să-ți meargă. Au fost momente când te căutam eu Permanent e în mișcare, e
singură ca să-mi dai câteva clipe din făptura ta, crezând grăbit, aleargă ca și nebunul. De
că mă voi simți, așa, un pic mai bine, dar atunci nu ai fapt el ne dăruie clipele sale,
avut tu îndrăzneala de-a intra, știai și singură, că nu a una câte una, dar toate sunt
fost niciodată locul potrivit pentru tine, mai ales că acolo diferite, una mai nouă decât
ai fi dat nas în nas cu adevărul, dreptatea și sinceritatea. alta, noi le adunăm cu
Tu și singură știi că ești polul opus al acestor trei frați prudență, le așezăm la loc de
strâns legați între ei. Of, Nepăsare, Nepăsare cinste, de unde ele vor radia și
61

vor da un nume acelui timp trecut, după care noi vom mereu, printre lacrimi îți
zice: zâmbeam, erai tristă tu, eram
– Prin acel timp au rătăcit și pașii noștri. tristă eu, dar... oricum găseam
acea lumină pe care o agățam în
ochii noștri, și nimeni nu știa,
De vorbă cu oglinda că acolo dincolo de coșul
pieptului plângea o inimă, ea nu
Timpul, nu știe să stea pe loc și nici nu are chef să avea o oglindă ca să se ia de
privească în urmă, de aceea mă pusei de acord cu mână de-ași căuta privirile
oglinda, să mă duc în fața ei, în fiecare zi, așa... cum Legea timpului e să treacă,
deseori se întâmplă ca să vină și ea în fața mea și apoi... să alerge, să zboare, noi... să ne
la drept vorbind, e tot una la care se duce, esențialul e ca ținem de el, și totuși oglindă
să ne vedem cel puțin de câteva ori pe zi. când treci pe lângă mine mi-e
milă, îți văd rama un pic ruptă,
Ții minte oglindă, cu mult timp în urmă te-am la un colț ai rugină sau pistrui?
Te rog oglindă nu te da
timpului! Știu, și tu-ndrăznești
să-mi arăți săpăturile de pe
frunte... De ce oglindă, de ce
faci aceasta? Cum ne-am înțeles
atunci, ții minte?
Să ne întâlnim, și să ne
zâmbim, să ne vedem superbe.
rugat frumos ca să te menți în formă, cât pe tine atât și

pe mine, indiferent de împrejurimi, și să nu dai Ah oglindă, oglindă, mă
importanță furtunilor, ploilor sau puternicelor arșițe de faci să întorc capul când trec pe
soare? Și ți-am mai spus, de câte ori ne vom vedea de lângă tine, nu te supăra, dar pot
atâtea ori să ne admirăm și să încercăm să ne învelim cu s-o spun, nu mai suntem ca
seninul, să ne încălzim cu sufletul, și să nu împovărăm atunci, timpul ne pune în
timpul cu neliniștile noastre. Dacă o fi să cadă lacrima, genunchi De ce să ne dăm? Să
să o ștergem râzând, și dacă vor mai cădea încă și încă, ne ridicăm împreună! Mai
atunci să depunem tot efortul de-a aduce lumina în ochii avem putere, chiar dacă... fie și
noștri. cu acele nepoftite cute, sunt ale
noastre, ce zici?
Oglindă, oglindă, prin multe am trecut, au fost și

ploi, și furtuni, și lacrimi multe, cu toate că timpul era Să le acceptăm, căci cu ele
fugar, noi ne regăseam și ne mângâiam cu privirile. Ții suntem mai frumoase!
62 minte când îmi spuneai să-ți zâmbesc? Te ascultam
Bani din munci sau înșelat.
Aurora Luchian
Lasă, că nu-s toți cinstiți!
Viaţă virtuală -pamflet De la trudă vă prostiți,
Faci cocoașă, bătături...
Instagram, whatsapp, „feisbuc”... E mai simplu ca să furi!
Să vă pup eu pe năsuc,
De hoinari pe virtual, Pleacă Bebe înțărcat,
Că trăiți, da mutual! Cărând scutec încărcat,
În grădină sub un tei,
Te-ai trezit în zori, năuc? Gustărind trei gândăcei.
Nu te speli, țup! pe feisbuc!
„Sorbi” postările ce sunt, Apoi hoinărește lin,
Să nu pierzi vreun amănunt. Prin dudăie și pelin,
Faci cafeaua la robot,

Și dai „laicuri” la hobot,
La tocane, nerozii,
Floricele, poezii,
Sâni expuși și fund bombat,

Unui infractor serbat,
Cu mușchi tatuați și mari;
Da și codrilor ce-s rari...
Degetul arătător,
Parcă strigă „Ajutor!”,
E solicitat intens,
Nu aiurea, ci cu sens.
Concentrat în monitor,
Nu mai vezi că-n dormitor,
Bebe-și molfăie boneta,
Că-și pierdu din nou, suzeta.
Murdărind genunchii mici,
A și plâns, a suspinat, De țărână și... furnici.
S-a rostogolit din pat,
Și de-a bușilea ușor, Scâncește că s-a-ncurcat
A ieșit pe coridor. În dudău... A încercat
Să scape da-i prizonier
Soacra tare ca un bolț, Cum a fost și-n șifonier...
Pe tabletă, într-un colț,
Iar socrul pe telefon, Acu doarme obosit.
Râdea ca un vibrafon. Un dulău l-a mirosit,
Iar pisoiul lângă el,
Numai tatăl, el e dus Toarce, toarce-ncetinel...
La muncă înspre apus,
Să trimită regulat,
63

Puiu Răducan
Pădurea ... haine grele...

Urcând ușor pe dealul Chiciurei, În gara care trece accelerat pe lângă
trenuri, șed tolănit pe pătuiagul de ani.
când mierea urca și ea în salcâmi, Căpătâi îmi este snopul copilăriei. Aranjat
așa... pe maldărul de ani, în vagonul
destinul se tot ținea după mine, aglomerat foarte, gânduri rebele mă trag de
urechi.
ba,-și așeza și… șoldurile-n mâini.
De gaica ultimului an mă simt
ancorat și zguduit precum barja de vasul
tractator. Întorc capul speriat și... ce văd?
În buza de râpă schiloadă, bătrână, O băbuță cu un șorț mare, plin, mă zgâlțâia
de brâu. Cu tot respectul pentru cei în
umplută cândva cu puieți de salcâmi, vârstă, întorc capul în cealaltă parte, spre
ce este frumos, spre geam, spre... senin. O
ochii îmi dau o raită pe sus, pe la Roșiile, și mai mare zdruncinătură se produce la
gaica anului de-abia-nceput – 67.
pe raft, anii mi se așaeză-n mânuni. – Bă, nu te uiți la mine?
– Ba da, măicuță, mă uit! Ce este?
- Tu, vezi, bă, ce am io colea? îmi
Pădurea, iubita mea, cântă la goarnă arată cu degetul arătător spre șorțul prins
în brâu.
din frunze în ramuri căzute pe umeri, – Ce ai, măicuță? Ce ai?
– Anii duși, bă!... Anii tăi!
ca un fel de fum anii-mi se-ntoarnă, Încerc un zâmbet, dar ridurile și varul
de la tâmple mă strâng, nu mă lasă!
în vremea aceea cu ani frumoși, tineri… – Anii mei?
– Da!
– Păi, cine ești, dumneata, măicuță!
– Bătrânețea sunt, bă!
Pădurea mă mângâie cu verdele-i crud.
Astea i-au fost vorbele! Cu ochii
și-mi cântă iară o rugăciune. ațintiți asupră-mi, a scos o pâlnie dintr-o
traistă ruginită și a început să strige prin
Doamne, ce bucurie multă-i afară! vagon:
– Urmează stația Bătrânețe! Peron pe
Eu voi intra cu totul în altă minune. toate părțile!
64

Revista Cronos Nr. 5 (40), Mai 2018

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista Cronos Nr. 5 (40), Mai 2018

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ion Minulescu

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

„Azi e zi întâi de mai,

Poetul nopților, Alexandru Macedonski, care s-a

„Și-n noaptea blondă ce se culcă pe câmpenești virginități „Sărman cizmar!

După imaginea romantică a lunii mai, cântată de Și mai târziu, când

ANUL VI, serie nouă, nr. 5 (40), 2018

Timpul infinit, oricât am gândi,

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL VI, serie nouă, nr. 5 (40), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

Regatul dacic în timpul domniei

ANUL VI, serie nouă, nr. 5 (40), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL VI, serie nouă, nr. 5 (40), 2018

În anul 862, Principele Rastislav din Moravia s-a

Regatul gepizilor în Pannonia și

Dacii pe Columna lui Traian)

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL VI, serie nouă, nr. 5 (40), 2018

Cu greu mi-aş putea imagina

Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

Nici după fiecare pas,

ANUL VI, serie nouă, nr. 5 (40), 2018

Sunt plin de întrebări fără

Din mila lui Dumnezeu,

Şi când cel ce-l iubeşti curat În turlă răsucită a nesfârșit în

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL VI, serie nouă, nr. 5 (40), 2018

Anişoara Iordache petrecere

nechezatul cailor sălbatici

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

Cerșetori la marginea timpului

Nu știu cum de ne legă destinul

Rătăcim în lanul de porumb

ANUL VI, serie nouă, nr. 5 (40), 2018

E nebunul care crede în virtute și onoare Dintr-un sat plin de lumină,

Iară timpul i se-ncheagă în speranță și uitare. Cu hârjoană de copii

Nu se teme el de morții înșirați peste coline, Și cu zumzet de albină,

Ci de viii ce-și apleacă frunțile în rugăciune. A rămas doar slujba popii;

E fidel doar sie însuși căci jurase el credință A părintelui Costică...

Lacrimile satului Iar prin bulele de rouă,

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

Rând pe rând suntem pe pământ

ANUL VI, serie nouă, nr. 5 (40), 2018

Te recunoaştem dintre mii de stiluri

Rapsozii, codrii, Mărţişorul, munţii, Din patru zări ai adunat poeţii

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

Ultimul apocalips A venit și-un negustor de clipe,

Când frigul ciopârțește carnea fără milă,

Și, blestemat să port pe umeri poezia

Cavernele răsună-n sumbră armonie

Pământul se cutremură de fericire Și-n atâtea rătăciri nocturne

Poezia are o poveste

ANUL VI, serie nouă, nr. 5 (40), 2018

Vreau să am sufletul sus,

Eu degeaba ţi-am tot spus

Cu soare sau lună, ceru-i luminos,

La Moreni, sub liliac,

ANUL VI, serie nouă, nr. 5 (40), 2018

L.L. – Ce ne puteți spune despre stilul

ANUL VI, serie nouă, nr. 5 (40), 2018