Sunteți pe pagina 1din 1

După cum am promis, am revenit cu cea de-a doua postare și, implicit, cu cea de-a doua salată: este

vorba despre o salată cu și despre fasole roșie . Ceea ce am omis să menționez în primul articol este
faptul că în fiecare salată va exista un ingredient vedetă, asupra căruia voi concentra discuția.

Astfel, voi încerca să expun câteva dintre beneficiile aduse organismului de către fasolea roșie, dar nu
înainte de a expune valorile nutriționale/100g produs

O scurtă interpretare a acestui tabel

Fasolea roșie esteo bună sursă de proteine: cu siguranță că nu depășește numărul de


proteine ce se regăsește în carne – fie ea de pui/vita/porc/pește dar, pentru vegetarieni sau pentru
cei care aleg ocazional să renunțe la consumul de carne ( perioadele de post, spre exemplu),
reprezintă un substituient foarte bun pentru carne și ar trebui inclusă fară ezitare în dietă.

Aproximativ jumătate din necesarul zilnic de fibre este conținut intr-o cană de fasole roșie. Aș
putea trece foarte repede peste subiectul fibre, dar le consider un element-cheie al unei alimentații
echilibrate, motiv pentru care voi enumera succint câteva dintre efectele unui consum optim de
fibre: ajută la menținerea sănătații tractului digestiv, favorizând tranzitul intestinal, previn apariția
cancerului de colon, previn diabetului si bolile cardiovasculare și, un alt aspect important – ajută în
procesul de slăbire.

Dacă fibrele intervin în procesul de slăbire, iar fasolele sunt bogate în fibre.. înseamnă că
fasolele la rândul său ajută la slăbire? Corect. Dincolo de corelația cu conținutul ridicat de fibre,
fasolea roșie conține o substanță numită inhibator de alfa-amilază, care ajută la reglarea depozitelor
de grăsime din organism. Aceasta împiedică defalcarea amidonului în organism și, prin urmare,
conduce la o pierdere eficientă în greutate.

Beneficiile acestui aliment nu se opresc aici: fasolea roșie este foarte bogată în vitamina B1,
componentă esențială pentru buna funcționare a creierului. De asemenea, se spune că vitamina B1
reduce riscul de demență și boală Alzheimer.

Rețetă salată

S-ar putea să vă placă și