”O ŢARĂ, O CASĂ , UN GRAI”

Subcompetenţe:
· Formularea de către elevi a judecăţilor de valoare privind responsabilităţile ce le revin, în
calitate de cetăţeni ai Republicii Moldova, pentru perpetuarea patrimoniului cultural şi material
al ţării.
· Formarea comportamentelor şi valorilor naţionale.

Obiective:
· Să cunoască unele elemente de istorie care definesc portretul spiritual al poporului roman
· Să aprecieze în situaţii concrete unele comportamente ale domnitorilor ţării.
· Să-şi manifeste admiraţia faţă de creaţiile lăsate moştenire de înaintaşii noştri;
· Să aprecieze operele de valoare despre martirii neamului nostru,
· Să recite cu dăruire, expresivitate şi emotiv.

Cuvîntul învăţătorului:
Trecutul este o parte din noi înşine, poate cea mai importantă parte.Aşa cum pomul nu poate
trăi fără rădăcini , cum rîul nu ar exista fără izvor , un popor n-ar trăi fără trecut.
E de datoria noastră să ajutăm copii să cunoască trecutul pentru a trăi frumos prezentul cu
dragoste pentru acest colţişor de rai, contribuind la prosperarea viitorului.Ei au început deja acest
proces la disciplina Istorie. Au pregătit activitatea extracurriculară “ O ŢARĂ , O CASĂ ,
UN GRAI...” Le vom oferi cuvîntul , după ce vom onora simbolica de stat.(În timp ce răsună
Imnul de stat, elevii ţin o mînă pe inimă, intonîndu-l)
PREZENTATORUL I:
-Cine sîntem ? Cine ne-au fost strămoşii?
PREZENTATORUL II:
Răspunsuri la aceste întrebări ne poate da numai istoria… Istoria e cea mai de preţ avere pe care
ne-au lăsat-o drept moştenire părinţii şi buneii noştri. Ea este înmagazinată în cărţi, obiecte de
artă. Istoria trăieşte în satele şi oraşele noastre.
PREZENTATORUL I:
Ion Druţă spune:”Pămîntul , istoria şi limbasînt cei trei piloni pe care se ţine neamul.Pămîntul ni
l-a dat soarele , istoria e rodul trecerii noastre prin lume, iar limba zice-se e darul Celui-de Sus,
căci după cum urmează , la început a fost cuvîntul
PREZENTATORUL II:
Şi dacă ni s-ar topi trecutul în negura vremurilor, şi am continua să otrăvim pămîntul cu
pesticide, şi am ajuns a nu mai stăpîni limba maternă, la drept vorbind , ce ne mai rămîne?
CÎNTEC DE UNIRE
 Muzica şi versuri de Leonid Barbăroşie,
interpretează Nicolae Josan , formaţia “Apropo”
I Sculaţi voi gospodari,
Sculaţi compatrioţi
Sub flamura lui Ştefan
De-I mai sînteţi nepoţi
De mai aveţi copii,
De mai aveţi trecut,
Treziţi-vă la viaţă,
Nu-I vreme de pierdut.
Refren:
Măcar pentr-un cîntec,
Haideţi să ne strîngem.
Să ne amintim
Cine-am fost şi sîntem.

II.De-am fost oricînd aici,

Ori ne-am mutat din Tundră-
Etimpul să ne scoatem
Istoria din umbră.
Sîntem un pumn de oameni
Pe un picior de ţară,
Dar mai avem o limbă
Şi-o vatră milenară.

PREZENTATORUL I:
Deci, să nu uităm trecutul!Să nu uităm că pînă la noi , pe aceste locuri au trăit oameni vrednici şi
în toate cele frumoase cîte le-au făptuit, -ţi la noi s-au gîndit.

PREZENTATORUL II:
Iar locuitorii acestei ţări minunate au fost dacii.Dacii erau un popor foarte viteaz , războinic şi
neînfricat, capitala Daciei era Sarmizecetuza.Burebista a fost primul conducător care i-a unit pe
toţi dacii şi geţii într-un singur stat –Dacia.
 PREZENTATORUL I:
Cu timpul Dacia este tot mai insistent colonizată de romani.Împăratul Traian îl învinge pe
Decebal şi alipeşte Dacia la Imperiul Roman.

PREZENTATORUL II:
Din amestecul dacilor cu romanii s-a format un nou popor . Noi românii sîntem urmaşii acestui
popor, am păstrat de la romani limba pe care o vorbim , iar de la daci avem ţara şi iubirea de
neam.
Cîntec : IMN DACIC
I.La început a fost cuvîntul dac
Şi-a pus pecete peste ţara care
Ce se năţteau ca frunza pe copac
Se-ţelegeau în limba vorbitoare.
Refren:
Chiar Herodot a spus cine sînt dacii
Dacii trăiau demult pe-acest pămînt.
Erau cei mai viteji dintre toţi tracii,
Vorbeau o limbă clară în cuvînt.

II. De mii şi mii de ani nimeni nu ştie

De cînd sînt dacii în cîmpii şi munţi.
Cuvintele în care şi-acum se scrie
Erau şi-atunci vorbite de părinţi

III.Adat numai dreptate celor care

Au spus că dacii au murit demult.
E o minciună –n care au crezut
Doar cei ce-au vrut ca dacii să dispară-n vînt.
UN ELEV:
Ne şoptesc un basm copacii
La o margine de sat
Parcă bunii noştri dacii
Stau cu oamenii la sfat.
Multe secole în urmă
Au căzut în lupte mari
Şi au devenit acuma
O pădure de stejsri.

Iar gorunul ce răsare

Singuratic sus pe deal,
Nu e pom ca orişicare
E străbunul Decebal.

Nu l-a frînt furtuna rece

Nici securea de duşman-
A rămas să fie rege
Pentru plai şi pentru neam.

DECEBAL:
-Noi am rămas în glie,
Să devenim pădure ,
Să devenim recolte ,
Să vă hrănim pe voi.
Şi temelia ţării
S-o întărim cu oase
Şi iubit ori de pace,
Şi vrednici de război.

PREZENTATORUL I:Acest picior de plai a avut mulţi eroi , fii destoinici, care au luptat cu
braţul ,inima şi mintea oentru binele şi prosperarea ei, pentru liniştea şi bunăstarea neamului.
SCENETĂ: MIRCEA CEL BĂTRÎN ŞI BAIAZID
AUTORUL:
Iată vine-un sol de pace , c-o năframă-n vîrf de băţ.
Baiazid privind la dînsul , îl întreabă cu dispreţ.
BAIAZID:
Ce vrei tu?
OSTAŞ AL LUI MIRCEA CEL BĂTRÎN:
-Noi? Bună pace .Şi de n-o fi cu bănat
Domnul nostru–ar vrea să vază
Pe măritul împărat.
AUTORUL:
La un semn deschisă-i calea
Şi s-apropie de cort
Un bătrîn atît de simplu,
După vorbă, după port.
BAIAZID:
-Tu eşti Mircea?
MIRCEA CEL BĂTRÎN:
-Da-mpărate!
BAIAZID:
MIRCEA CEL BĂTRÎN:
-Am venit să mi te-mchini,
De nu schimb a ta coroană
Într-o ramură de spini.
MIRCEA CEL BĂTRÎN:
-Orice gînd ai împărate şi oricum vei fi sosit,
Cît sîntem încă pe pace , eu îţi zic Bine-ai venit.
Despre partea închinării însă , doamne, să ne ierţi,
Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi.
Or i vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn şi noua de mila măriei tale...
De-o fi una, de-o fi alta ...ce e scris şi pentru noi ,
Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.
BAIAZID:
-O, tu nici nu visezi bătrîne, cîţi în cale mi s-au pus.
Şi de cruda-mi vijelie tu te aperi cu-n toiag?
Şi purtat de biruinţă , să mă-mpiedic de-un moşneag?
MIRCEA CEL BĂTRÎN:
-De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti-
Nu e om de rînd , el este domnul Ţării Româneşti.
Eu nu ţi-aş dori vreodată să ajungi să ne cunoşti,
Nici ca Dunărea să-nece spumegînd a tale oşti.
Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile , şi neamul,
Şi deaceea tot ce mişcă-n ţara asta , rîul, ramul,
Mi-e prieten numai mie , iară ţie-duşman este,
Duşmănit vei fi de toate , fără –a prinde chiar de veste.
N-avem oşti , dară iubirea de moşie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă Baiazid!

CÎNTECUL „BALADĂ” versuri Nicolae Dabija

PREZENTATORUL II:
A avut Moldova mai mulţi de Ştefan , Ştefăniţă Vodă. Dar aidoma Ceahlăului printre înălţimile
carpatine, s-a impus mai mult prosterităţii , lăsînd urme adînci în în sufletele urmaşilor doar
Ştefan al treilea, supranumit mai apoi Ştef an cel Mare şi Sfînt
ŞTEFAN CEL MARE:
Eu sînt Ştefan, domn al ţării
Stau de strajă la hotare,
Să nu treacă prin Moldova
Hoardele cele barbare!
Duşmani dornici de pămînturi,
Am voinţă de oţel!
Cine vine să mă-nfrunte
Sabia va şti de el!

SOLUL LUI MAHOMED AL II

-Eu, Mahomed al II, fiu al lui Murat, trimis a lui Alah pe pămînt, domn al domnilor lumii,
stăpîn al tivelor omenești, rigă al rigilor, Împărat de apus și de răsărit, cel ce binevoiește a da
tihnă sau război lumii, către Ștefan, Beiul de la Moldova. De data aceasta să-mi aduci tu însuși
tributul din ultimii doi ani, așa după cum îl aduce domnul Valahiei, ca să putem avem încredere
în prietenia Ta. Îți poruncesc să-mi deschizi îndată Porțile cetățiilor tale de la Marea, Chilia și
Cetatea Albă. Te povățuim totodată să te desfaci de sfaturile vecinilor tăi, ale Papei de la
Roma și a venețienilorși îți va fi ție bine pe pămînt, altfel să nu faci, căci mila noastră e adiere
de primăvară dar supărarea volbură a furtunii.

ŞTEFAN CEL MARE:- Cunoaștem puterea împărăției otomane, știm că o țară mică poate părea
o pradă ușoară, pentru oștile preamăritului sultan. Noi însă îl rugăm pe Măria sa, să ne lase să
trăim în tihnă aici, în acest colț de lume, unde neamul nostru românesc a prins rădăcini adînci
ca și codrii de stejari, nu suntem datori nimănui și nu am prigonit nicodată pe nimeni. Vrem să
trăim în bună înțelegere cu vecinii care ni ia dat Dumnezeu cît și cu celelalte țări mai
îndepărtate. Bucuroși am fi ca solii și neguțătorii noștri să ajungă și la înalta poartă, așa cum
îmblă pe la curțile principilor creștini, mie nu-mi plac războiele, am luptat însă ori de cîte ori
neatîrnarea și hotarele țării mele au fost amenințate, iar dacă va fi nevoie, vom ști să ne apărăm și
împotriva oștilor care au cucerit Constantinopolul.
UN ELEV:
Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
In sama părintilor,
Clopotele să le tragă
Ziua ’ntreagă, noaptea ’ntreagă,
Doar s’a ’ndura Dumnezeu
Ca să-ti mîntui neamul tău! (M.Eminescu “Doina”)

ŞTEFAN CEL MARE:-Poruncesc, din vremea mea ,în ciuda tuturor păgînilor , în ciuda
păgînilor creştini, în ciuda creştinilor păgîni, să rămînă vie , de-a pururi vie, flacăra neamului!
UN ELEV:
Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Tu te-nalţă din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară –(M.Eminescu “Doina”)

ŞTEFAN CEL MARE:-

Moldova n-a fost a strămoșilor mei, n-a fost a mea și nu este a noastră, ci a urmașilor urmașilor
noștri în veacul vecilor !..."

CÎNTEC: LA MOARTEA LUI ŞTEFAN VODĂ

Dar cu dangăt plin de jale

Mii de clopote dau veste:
,,Ştefan-Vodă al Moldovei,
Ştefan-Vodă nu mai este!"

Dar pe unde trece-acuma

În măreaţa zi de vară
Este Ştefan ce străbate
Cel din urmă drum din ţară.

Tristă-i mănăstirea Putnei,

Porţile deschise-aşteaptă
Strălucit convoi ce vine
Şi spre ele-ncet se-ndreaptă.

Plânge dealul, plânge valea,

Plâng pădurile bătrâne,
Şi norodu-n hohot plânge:
,,Cui ne laşi pe noi, stăpâne?"

-Eu vă las în grijă mare

Idealul meu cel sfînt
Să staţi strajă la hotare
Să păziţi acest pămînt.

S-arătăm prin fapta noastră

Tuturor necontenit ,
Că pri neamul său în lume
Ştefan Vodă n-a murit.

SCENETĂ :(după Nicolae Dabija)

AUTORUL:
În timpul luptelor pe care le purta Ţepeş cu turcii , un soldat român căzu prizonier şi fu adus
înaintea sultanului:
SULTANUL:
-Spune , Gheaure, pe unde se ascunde domnul vostru?
OSTAŞUL:
-Pretutindeni şi nicăieri. Iar dacă vrei să-l găseşti, du-te de-l caută!
AUTORUL:
-Uimit de răspunsul şi îndrăzneala ostaşului îl întrebă iarăşi
SULTANUL:
-Cîţi soldaţi are el cu toţii?
OSTAŞUL:
Mai puţin cu unul...şi dacă vrei să ştii cîţi i-au mai rămas du-te de-i numără.
PREZENTATORUL I:
Eminescu spunea că „Iubirea de ţară e pururea şi pretutindenea iubirea trecutului”
UN ELEV:
Noi prin vremi ce ne-ncercară
Altă armă n-am avut
Numai dragostea de ţară
Ce strămoşii ne-o lăsară.(George Coşbuc)

CÎNTECUL : BASARABIA
(Interpretează: Radu Dolgan, Gheorghe Ţopa, Lidia Botezatu
Muzică: Mihai Dolgan
Versuri: Dumitru Matcovschi)

La margine de lume
Venind din vremi bătrâne,
Un plai cu dulce nume
Înălţător rămâne
Aici o vatră sfântă
La sânul ei ne strânge
Şi-o doină când se cântă
O lume toată plânge, plânge
Refren:

Trecută prin foc şi prin sabie,

Furată, trădată mereu
Eşti floare de dor Basarabie,
Eşti patria neamului meu

Trecută prin foc şi prin sabie,

Furată, trădată mereu
Eşti floare de dor Basarabie,
Eşti patria neamului meu

Basarabia, Basarabia
Frate şi soră, mamă şi tată
Basasarabia
Basarabia, Basarabia,
Scumpă icoană în inimi purtată
Basarabia

Ne încălzeşte lutul
Ne-alină două ape
Pătimitor, trecutul
Într-un oftat încape
O iarbă-nrourată
Ascunde veche rană
Ni-i soarta zbuciumată
Oricând, basarabeană

Avem un nuc şi-i verde

Şi-n pragul casei creşte
Cu nucul nu ne pierdem
De moarte ne păzeşte
La prunci suntem cu gândul
Şi nu dorim războiae
Noi semănăm pământul
Şi aşteptăm să ploaie

PREZENTATORUL II:
Pămîntul strămoşilor noştri a purtat şi poartă numele frumos de Moldova. Legenda spune că în
vremuri străvechi Dragoş –Vodă a coborît cu o ceată de vînători din munţi după un zimbru în
aceste locuri şi, găsind un plai foarte pitoresc şi frumos , a rămas să trăiască aici, numind ţara
aceasta bogată şi înfloritoare –Ţara Moldovei.
PREZENTATORUL I:
Eminescu spunea”Patria vine de la cuvîntul „Pater „şi numai oamenii care ţin la părinţii lor , la
petecul acesta de pămînt , sfinţit de sîngele străbunilor, pot fi patrioţi.

UN ELEV:Patria începe de la prag

Şi se-tinde pînă la portiţă,
Unde-un nuc ne-ntîmpină cu drag
Şi ne iese-n cale-o romaniţă.
Patria se moşteneşte
De la părinţii trudiţi ,
Patria se iubeşte
Cu ochii umeziţi.
De ea în duminici se cîntă ,
Cum mai demult se cînta ,
Patria este sfîntă ,
Ca şi măicuţa ta.(Gr. Vieru)
MOŞTENIRE (D. Matcovschi)
Eu trecutul nu mi-l vînd,
Chiar să nu am de mîncare,
Eu cu el am fost şi sînt
Moldovean de la născare.
Moldovean şi patriot
Al acestui colţ de glie,
Cred în Ştefan Voievod,
Om de-naltă omenie.
In Ion Viteazul cred,
Poreclit Ion Cumplitul,
Cel cu inima de ied,
Nevîndutul, neturcitul.
Eu trecutul nu mi-l vînd,
Bani de aur nu doresc;
Orşiunde, orşicînd
Ştiu ca omul să muncesc.
E trecutul tot al meu,
E a mea Moldova-toată,
Chiar dacă şi sînt plebeu,
Şi nu viţă împărată.
Vin din secol în frămînt,
Vin din timpuri zbuciumate,
Doina plîng şi doina cînt,
Cine-a spus că nu se poate?
Nu i-o fi plăcînd cuiva
Limba noastra cea latină?
El să plece, de-i aşa,
Şi-napoi să nu mai vină.
Moştenesc acest trecut
Din părinţi, ca pe-o moşie.
Eu cu dînsul am crescut
Şi-am scris prima poezie.
Altceva ei n-au avut
Ce să-mi dee, bieţi ţărani,
Mi-au dat doar acest trecut,
Într-un car cu doi plavani
DATORIE (D. Matcovschi)

Sunt plaiuri mai frumoase ca orişice poveste.

Dar ce am eu cu ele?
Straine toate-mi sunt.
Al meu e cel de-acasa,
mi-e scump asa cum este.
Pe slava si pe aur cum as putea sa-l vand?
Sunt graiuri cunoscute in orice colt de lume.
Dar graiul meu e altul:
abia de-un neam vorbit.
Nu-l dau nici pe-o coroana!
Nu-l schimb nici pe un nume!
Saraci mi-au fost strabunii, atat am mostenit.
Traind aceasta viata, avem o datorie:
sa tinem foc in vatra prin secolii ce vin
si umar langa umar
sa crestem pomi din glie,
cu sfintele izvoare
ca sa ne infratim.
O carte fetei mele ii voi lasa ca maine.
Cuvintele din carte vor fi muiate-n dor.
Ci daca nu va stie
copila sa le-ngane,
au n-ar fi mult mai bine
de pe acum sa mor?

CÎNTEC :Pentru Ea (versuri-Grigore Vieru ,

muz. Ion Aldea Teodorovici)
Pentru ea la putna clopot bate
Pentru ea mi-i teama de pacate,
Pentru ea e bolta mai albastra -
Pentru limba noastra.

Refren:
Dumnezeu prima oară
Când a plâns printre astre,
El a plâns peste tara
Cu lacrima limbii noastre.

Pentru ea ninsori se cern din spatii

Pentru ea puternici sunt Carpatii
Pentru ea e calda vatra poamei -
Pentru limba mamei.

Refren:
Dumnezeu prima oara
Când a plâns printre astre,
El a plâns peste tara
Cu lacrima limbii noastre.

Pentru ea noi varuim peretii,

Pentru ea mai sunt raniti poetii,
Pentru ea cresc florile visarii -
Pentru limba tarii.

Refren:
Dumnezeu prima oara
Când a plâns printre astre,
El a plâns peste tara
Cu lacrima limbii noastre.

In limba ta (Grigore Vieru)

In aceeasi limba
Toata lumea plange,
In aceeasi limba
Rade un pamant.
Ci doar in limba ta
Durerea poti s-o mangai,
Iar bucuria
S-o preschimbi in cant.

In limba ta
Ti-e dor de mama,
Si vinul e mai vin,
Si pranzul e mai pranz.
Si doar in limba ta
Poti rade singur,
Si doar in limba ta
Te poti opri din plans.

Iar cand nu poti

Nici plange si nici rade,
Cand nu poti mangaia
Si nici canta,
Cu-al tau pamant,
Cu cerul tau in fata,
Tu taci atuncea
Tot in limba ta. Hai, hai,
Hora mare se roteste,
Iar la mijloc straluceste
Floarea stapana,
Floarea ceea se numeste,
Floarea ceea se numeste
Limba romana.
CÎNTEC : GRAIUL NEAMULUI (Ion şi Doina Aldea – Teodorovici)
Refren:
Graiul raului,
Graiul ramului,
Graiul graului,
Graiul neamului!

Hai, hai,
Doina sfanta se doineste,
Iar la mijloc straluceste
Floarea stapana.
Floarea ceea se numeste,
Floarea ceea se numeste
Limba romana.

Refren:
Graiul raului,
Graiul ramului,
Graiul graului,
Graiul neamului!

Hai, hai,
Cer cu stele se roteste,
Iar la mijloc straluceste
Floarea stapana.
Floarea ceea se numeste,
Floarea ceea se numeste
Limba romana.

Dorul si limba (Grigore Vieru)

Cerul e tesut din stele,
Luncile – din floricele,
Numai dorul stramosesc –
Din cuvântul românesc.

Din pamânt izvorul iese,

Grâul – din seminte dese,
Numai dorul stramosesc –
Din cuvântul românesc.

Razele ne vin din soare,

Iar miresmele – din floare,
Numai dorul stramosesc –
Din cuvântul românesc.

Cerul tau, Moldova(D. Matcovschi)

(fragment)
Cerul tau, Moldova, e de-albastru,
e de verde frunza ta oricand.
Un pamant mai scump pe lume nu e,
nici mai dulce nu e un pamant.
Casa mea la margine de Tara
creste fir de busuioc in prag.
Nu e nicaieri un plai mai tanar,
nu e nicaieri un plai mai drag.
Arde-n soare roua diminetii
ca o ploaie grea de margarint...
La Moldova orice primavara
e de randunica si argint.
Se implina spicul ca voinicul:
de lumina blanda soapta lui.
Nu-i o alta glie mai frumoasa,
alta glie mai aleasa nu-i.
Tu esti partea noastra de iubire,
tu esti dorul nostru cel mai dor;
pleaca cineva de langa tine,
niciodata nu ti-a fost fecior!
Doina ta, Moldova, e de leagan,
hora ta de codru e, de grui.
Nu-i pe lume alt meleag mai pasnic,
alt meleag mai sfant pe lume nu-i!

CÎNTEC :DU-MĂ , DU-MĂ ÎN MOLDOVA MEA

1.Aseara am visat ca luna m-a furat
Si m-a lasat intr-o poveste
Palate de azur, lumina multa-n jur
Dar un alt loc mai drag nu-mi este
Un plai unde-am crescut anume
Imi este cel mai drag din lume
M-am rugat atunci la mare,
La copaci ,la flori la soare-
Sa ma duca-n tarisoara mea
REFREN:
2.Oriunde n-as pleca ma cheamă inima
Pe-acele cararui de tară.
Acolo am visat ,acolo am cîntat
Si-am zis iubesc intiia oara.
In codrii ce vorbesc in soapta,
Copilaria mă asteaptă
Du-mă dorule degrabă
Unde-am mers copil prin iarbă
Unde frunza doina mi-a cintat
REFREN: Du-ma, du-mă-n ţara doinelor
Du-ma,du-ma-n tara florilor
Du-ma, du-ma-mi zice inima
Du-ma, du-ma in MOLDOVA mea

O ŢARĂ , O CASĂ, UN GRAI (V. Romanciuc)

Atît mi-e de-ajuns penttru trai
Oţară , o casă, un grai.
Dar nu orice ţară frumoasă ,
Ci ţara în care-s acasă

O casă în care să-mi vină

Din liniştea ţării lumină.
Un grai din născare ales.
În ţară şi-n casă-nţeles.

O ţară, o casă, un grai

Atît mi-e de-ajuns pentru trai.

LEAGĂN DE LUMINĂ (D. Matcovschi)

Să trăieşti , Moldovă,
Casa noastră sfîntă,
Unde neamul plînge,
Unde neamul cîntă.

Unde pruncul creşte

Şi învaţă graiul.
Unde mai doineşte
Fluierul şi naiul.

Să trăieşti , Moldovă,
Veacuri înainte,
Glie de tămadă,
Vatră tu, fierbinte.

Leagăn de lumină,
Fagure de miere,
Dor de înălţare
Cuib de înviere.

Să trăieşti , Moldovă,
Şi să treci prin soarte.
Soarele cum trece
Soare peste moarte.

Să te ştim măicuţă
Cît o fi să fie
Astă lume mare ,
Astă veşnicie.
CÎNTEC: MOLDOVA- PATRIA MEA
Mi-i scump pamintul din strabuni lasat
Cu nuci rotati, cu poama fraga
Cu obiceiuri sfinte de la sat
Si gingasi prunci in leagan

Aici eu m-am nascut, e casa mea

De-aici nu voi pleca vreodată
Si cine te-a vazut ,Moldova mea,
Vrajit ramine viata toata.

Refren:
Leaganul meu e Moldova
Sufletul meu e Moldova
Dragostea mea e Moldova
Plaiul şi slova
Dulce de rai

Spre chipul tau coboara raze mii

Si vesnic sa luceasca
Si zimbetul pe fete la copii
Mereu sa infloreasca

Ma rog sa fie pace-n tara mea

Sa se-mplineasca bobul pîine
Si o credinta-n suflet sa ne dea
Lumina cea divïna