Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
MURGU DIANA
PROFESOR PSIHOPEDAGOG
2007
"Termenul de deficienta mintala este doar o notiune care include variate forme si tipuri
care au în comun insuficienta mintala si care confirma ideea unitatii în diversitate &# 20220j92u
351;i în acest domeniu"(R. Zazzo, 1973; M. S. Pevzner, 1975; M. Rosca, 1967; dupa Drutu;1995).
Toti istoricii problemei sunt de parere ca punctul de plecare îl constituie anul 1797, când
niste vânatori gasesc în padurile Caune din Aveyron un copil salbaticit, crescut departe de
societatea oamenilor, comportamentul sau semanând mai curând cu cel al animalelor. Acest
copil a fost dus la Paris, unde a stârnit un viu interes. Pinel a consultat copilul si a ajuns la
concluzia ca este vorba despre un copil oligofren congenital, aflat la nivelul idioteniei. Salbaticul
copil din Aveyron e cunoscut în literatura medicala si psihologica, ca fiind cel dintâi deficient
mintal asupra caruia s-a încercat o educatie stiintifica. Jean M. Itard, elev al lui Pinel, s-a chinuit
sa-l aduca pe copilul salbatic la o stare normala. Îl supune la un "tratament" medico-pedagogic,
adaptat trasaturilor particulare pe care le avea, în scopul reconstituirii intelectului. Copilul nu
poate fi învatat sa vorbeasca si sa înteleaga relatia dintre obiect si sensul sau, cu tot efortul
depus din partea lui Itard, iar memoria a ramas mecanica si gândirea concret-situativa.
Cuvintele scrise au ramas pentru el obiecte fara semnificatie. Astazi, copilul "salbatic" e
considerat primul deficient mintal în istoria pedagogiei si medicinii, demonstrându-se ca o astfel
de educatie e posibila.(Arcan, Ciumageanu, 1980).
Notiunea de deficienta mintala cuprinde toate formele clinice stabilite de-a lungul
secolelor, înglobând forme si tipuri clinice variate, de diferite grade. Termenul a fost introdus ca
notiune de gen de catre anglosaxoni si americani la începutul secolului al XX-lea iar in Europa a
fost substituit de numerosi alti termeni: deficienta intelectuala, slabiciune intelectuala sau de
handicap intelectual (Paunescu, C. 1976).
Deficienta mintala utilizata ca notiune de gen, cuprinde toate gradele prin care se
desemneaza severitatea sau gravitatea:
Dupa Raven:
Exista un acord cu privire la faptul ca dezvoltarea lor cognitiva nu este fixata la nastere. În
mod evident intervin alti factori care joaca un rol important în împiedicarea sau facilitarea
progresului individual, cum ar fi: mostenirea genetica, mediul familial în care copilul creste si
învata, accesul sau inaccesul la serviciile de interventie, atentia acordata problemelor de
sanatate, prezenta sau absenta serviciilor de sprijin familial, accesul sau inaccesul la o gradinita
sau scoala potrivita lui.(M. Moldovan; G. Lakatos,2000).
Deficientul mintal se comporta mult mai infantil, sub nivelul copilului normale aceeasi
vârsta cu el, este mult mai imatur, mai rigid, cu o mobilitate dinamica mai redusa. Din dinamica
afectiva decurg caracteristici importante ale intelectului: concretism, deficit intelectual si
mobilitate intelectuala redusa, absenta fanteziei, infantilism.(Burlea, 2007).
M. Cohn a semnalat 12 caracteristici ale inteligentei, care sunt deficitare la copii cu deficienta
mintala:
- de a crea si anticipa ;
- de a sesiza absurditatea;
M. Chiva arata faptul ca, uneori, copilul deficient mintal poate deveni un adult normal,
desi nivelul intelectului ramâne relativ constant. Aceasta afirmatie se bazeaza pe faptul ca
inteligenta nu este decât unul din multiplele instrumente psihice adaptative, alaturi de calitatile
afectiv - motivationale si volitiv - caracteriale ale personalitatii. Socializarea deficientului mintal
depinde de vârsta, de mediul familial, scolar, socio-profesional, deci de exigentele variabile ale
societatii.
Limbajul verbal
Limbajul este un sistem coerent, în sensul ca are reguli pentru combinarea cuvintelor în anumite
moduri, deci pentru a deveni un utilizator eficient al limbii, copilul trebuie sa utilizeze nu doar un
vocabular, ci si gramatica acesteia.
"Fiintele umane au potentialul pentru a dezvolta limbajul, care e parte integrata din mostenirea
speciei noastre."(Pinker, 1994 în Schaffer, 2005).
Copiii sunt pregatiti pentru limbaj de la nastere si vor dezvolta atât abilitatea de a întelege
vorbirea cât si pe cea de a o produce într-o gama larga de situatii. Materialul brut pentru
dezvoltarea limbajului are nevoie sa fie aprovizionat de catre mediu: un rol semnificativ în
achizitia limbajului îl au si felul si cantitatea stimularilor verbale oferite de adulti."(Schaffer,
2005).
"Limbajul este o componenta proprie creierului uman, datorita utilizarii în timpul producerii lui a
unui sistem arbitrar de semne : limba, de natura fie sonora, fie vizuala. Nascut din nevoia de
comunicare cu aproapele, limbajul înseamna folosirea unui cod, dar cu particularitatile
individuale, în cadrul aceluiasi grup social. Desi foloseste acelasi cod, adica limba, limbajul
reprezinta folosirea limbii la nivel individual; în acest sens, limba poate fi considerata un
instrument, pe care fiecare persoana îl foloseste când vrea, când poate, dar mai ales cum poate,
având o functionare conditionata multifactorial."(G. Burlea, 2007).