FILE DE ISTORIE– SEMNIFICAȚIA ZILEI ARMATEI ROMÂNE

Șoptică Anastasia clasa a.VIII.a A

25 Octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua când armata
română şi-a îndeplinit menirea firească. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului
românesc, data de 25 Octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi
sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.
Moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor
noastre de suflet, ziua de 25 Octombrie este Ziua Armatei României, o zi de cinstire pentru eroismul
si jertfele prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta
neamului românesc, îndeplinindu-ţi misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională şi integritatea
teritorială a statului român.
În urmă cu 58 de ani, prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959 al Prezidiului Marii
Adunări Naţionale, s-a decis ca ziua de 25 octombrie să fie proclamată şi aniversată ca „Ziua
Forţelor Armate ale Republicii Populare Române”. Așadar, sărbătorirea Zilei Armatei Române îşi
are geneza într-un act normativ emis la o distanţă temporală de 129 de ani de la momentul creării
primei armate române moderne.
Din 1830, anul înfiinţării armatei române moderne, şi până în anul 1951, în tradiţia
românească nu a existat o zi dedicată exclusiv sărbătoririi faptelor de arme ale poporului. La 2
octombrie 1951 a fost sărbătorită pentru prima dată Ziua Forţelor Armate ale Republicii Populare
Române, iar din anul 1959 a fost stabilită ca zi aniversară ziua de 25 octombrie.
Aflată în centrul atenţiei publice, mai ales după Războiul de Independenţă (1877-
1878), Armata Română a participat anual la manifestările prilejuite de Ziua Înălţării Domnului,
devenită Ziua Eroilor după Primul Război Mondial, şi la cele dedicate Zilei Naţionale.
Data de 25 octombrie a fost oficializată ca simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor
neamului românesc şi s-a impus mentalului colectiv naţional, întipărindu-se în sufletele românilor
ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte armata şi pe cei care au fost în slujba ei.
De ce s-a ales această dată de calendar pentru a deveni „Ziua Forţelor Armate ale
Republicii Populare Române”? Căutând răspunsurile, vom intra în labirintul logicii politice a
momentului emiterii sus-numitului decret. În logica politică a Decretului Prezidiului Marii Adunări
Naţionale, data de 25 octombrie este ziua când în România se sărbătoreşte Armata Română, pentru
că la 25 octombrie 1944 armata a eliberat de sub ocupaţia horthistă Transilvania de Nord.
Sărbătorirea Zilei Armatei în lume s-a instituit, în mod diferenţiat, de la o ţară la
alta, după Primul Război Mondial, cu scopul de a oferi societăţii civile posibilitatea evocării
faptelor de arme sau evenimentelor hotărâtoare din viaţa fiecărei oştiri. De regulă, aceste zile au
fost stabilite în corelaţie cu momentele semnificative din istoria modernă şi contemporană a fiecărei
ţări în parte.
Armatele statelor occidentale, cu excepţia Franţei şi Italiei, nu au stabilită o dată
anume ca sărbătoare a armatei. Franţa îşi sărbătoreşte armata la 11 noiembrie (ziua armistiţiului
dintre Aliaţi şi Germania – 11 noiembrie 1918), iar Italia la 4 noiembrie (data semnării armistiţiului
de la Villa Giusti – 4 noiembrie 1918). În legătură cu „eliberarea ultimei brazde de pământ
românesc” la 25 octombrie 1944, s-a acreditat că acea zi decisivă a ultimei mari bătălii a celui de
Al Doilea Război Mondial pe teritoriul românesc a fost în mod special aleasă pentru a coincide cu
ziua de naştere a Majestăţii Sale Regele Mihai I. Armata Română ar fi ţinut să elibereze ultimul
loc ocupat din ţară, drept omagiu zilei de naştere a regelui (comandantul suprem), aceasta devenind,
astfel, şi Ziua Armatei.
Dar, la momentul respectiv, Armata Română era integrată Frontului de Vest al
Armatei Roşii şi pusă sub ordinele Înaltului Comandament Militar Sovietic. Acel comandament
care a ordonat, împotriva oricăror considerente de gândire strategică şi ignorând toate regulile
tactice militare de ducere a războiului, angajarea bătăliei de la Oarba de Mureş, care a devenit cel
mai tragic moment din istoria celui de-al Doilea Război Mondial, un adevărat „Katin” pentru
armata română. Două divizii au fost masate sub tirul inamic pe un front de numai 400 de metri.
Ordinul criminal de a ataca frontal şi fără sprijin de artilerie Dealul Sângeorgiu din zona Iernut a
fost dat de comandantul rus, generalul Trofimenco, căruia i se subordona Armata a 4-a română. În
luptele pentru cucerirea poziţiilor germane de pe deal, puternic organizate genistic şi apărate de
către Divizia 8 Cavalerie SS germană, au căzut peste 11.000 de ostaşi români din Diviziile 9 şi 11
Infanterie române din Corpul 6 Armată. Atacul a avut loc între 22 şi 25 septembrie 1944.
Ofensiva pentru eliberarea părţii de nord-vest a României, începută la 9 octombrie
1944, a fost inclusă în operaţiunea ofensivă „Debreţin”, planificată şi condusă de Înaltul

2
Comandament Sovietic, obiectivele acesteia fiind atinse în data de 25 octombrie 1944, când au fost
eliberate localităţile Carei şi Satu Mare.
Pentru eliberarea oraşului Carei a fost concepută o mare manevră de învăluire, cu
patru divizii din Corpul 6 Armată, care urma să nimicească inamicul din zona oraşului, în timp ce
Corpul 2 Armată împreună cu Divizia 11 Infanterie aveau să atace de la sud rezistenţa inamicului
din Satu Mare. Atacul a început în seara zilei de 24 octombrie, iar în dimineaţa zilei de 25 octombrie
a fost eliberat ultimul oraş românesc de la graniţa de vest. Semnificaţia victoriei este dată de
eliberarea teritoriului naţional ocupat temporar în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940.
Victoria asupra trupelor germane şi ungare pe teritoriul românesc a fost câştigată de
525.702 soldaţi români, începând cu 23 august 1944. Dintre aceştia, 58.330 au fost declaraţi morţi,
răniţi sau dispăruţi în luptă. Numărul total al pierderilor inamicului s-a ridicat la peste 72.937 de
soldaţi.
Ziua Armatei Române este legată efectiv şi afectiv de Transilvania, leagănul genezei
şi evoluţiei istorice a poporului român, de obiectivele şi sentimentele Armatei Române, care au
vizat întotdeauna îndeplinirea idealurilor naţionale: unitate, independenţă, suveranitate, integritate
teritorială. Cu un efectiv total de peste 538.536 de luptători, din care au pierit peste 169.822 de
eroi, armata română, care a parcurs peste 1.700 de km de la Marea Neagră până în cadrilaterul
Boemiei, a eliberat peste 200.000 km pătraţi de sub ocupaţie străină (România, Ungaria,
Cehoslovacia şi Austria), a traversat prin lupte grele circa 20 de masivi muntoşi, a forţat 12 cursuri
mari de apă şi a eliberat peste 3.821 localităţi, dintre care 53 de mari oraşe. Ostaşii români au
provocat inamicului pierderi echivalând cu 15 divizii.
Pe frontul de vest, efortul economic al României a atins fabuloasa sumă de
1.120.000.000 dolari, ceea ce însemna de patru ori bugetul României pe exerciţiul financiar 1937-
1938. Zilnic, contribuţia României în războiul antihitlerist a fost de aproape 5 milioane de dolari.
La 9 mai 1945, când războiul a luat sfârşit cu victoria Naţiunilor Unite – armata
română se găsea în apropiere de Praga şi în estul Austriei, prezentându-se cu un bilanţ bogat de
luptă, şi s-a întors în ţară cu steagurile de luptă acoperite de glorie nemuritoare, trecând pe sub
Arcul de Triumf ca o armată biruitoare, care şi-a făcut datoria faţă de patrie şi poporul său, precum
şi faţă de alte popoare. Deşi victorioşi pe câmpul de luptă, ostaşii Armatei Române aveau să suporte
consecinţele unui proces de transformare bazat pe realităţile postbelice. Supravieţuitorii au fost

3
mult timp ostracizaţi şi marginalizaţi, în mod deosebit cei situaţi în afara graniţelor României,
pentru vina de a fi luptat pentru apărarea teritoriului naţional.
Dacă poate fi mai potrivită o altă dată istorică importantă ca zi a Armatei Române,
este o problemă în legătură cu care istoricii ar putea să documenteze decidenţii politici, ţinând
seama atât de contribuţia militară la făurirea şi apărarea statului naţional unitar, cât şi de tradiţiile
poporului român privind cinstirea memoriei eroilor neamului.
Nu putem încheia această evocare fără a face o paralelă între tradiţiile militare
seculare ale poporului român şi condiţia prezentă a ceea ce mai reprezintă Armata Română. Drumul
de la o „oaste de ţară”, făurită în secole şi afirmată ca temelie statală în războaie de necesitate
naţională (1877-1878; 1916-1919; 1941-1945), până la un corp expediţionar, cu misiuni în teatre
de operaţiuni la mii de kilometri de România, a fost atât de scurt şi de rapid parcurs încât clasa
politică şi capii puterilor statului nu au avut răgaz de dezmeticire şi reflecţie asupra rosturilor unei
viitoare Armate Române.

BIBLIOGRAFIE
https://covasnamedia.ro/actualitate/25-octombrie---ziua-armatei-romane
http://newsbv.ro/2012/10/25/file-istorie-semnificatia-zilei-armatei-romane/
http://www.preferatele.com/docs/istorie/noi/ziua-armatei4223151913.php