Sunteți pe pagina 1din 1

Radu Gyr, poetul temnițelor comuniste, evocat la Timișoara

În sala de cenaclu a Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România și a revistei


Orizont a avut loc recent un dialog despre literatura supraviețuirii cu tema: „poetul
teminițelor comuniste Radu Gyr”. Întâlnirea a fost moderată de prof. univ. dr. Cornel
Ungureanu, președintele Filialei, în prezența fiicei poetului-Simona Popa-Gyr, a
ginerelui poetului Demostene Popa și a nepotului Radu Popa, dirijor al Filarmonicii
Banatul din Timișoara.
„Nicio poezie fără suferință, nicio literatură fără suferință, nicio confesiune despre
suferință, nu are vibrația literaturii, poeziei lui Radu Gyr. Deopotrivă „Rugăciune”,
„Bocet”, și deopotrivă o literatură de inspirație lăuntrică, cum în momentul de față nu
descoperim în literatura română. Există mulți poeți importanți, care și-au trăit viața în
închisori, există multă literatură a închisorilor, care numește acest infern carceral.
Literatura lui Radu Gyr a trăit prin variantele ei, variante care îl numesc un timp rău, un
moment al apocalipsei. Nu putem să vorbim despre infernul carceral fără a ne raporta la
aceste pagini. „Cu Iisus în celulă” este un text fundamental pentru rugăciunea, bocetul
amintirea infernului carceral” a precizat prof. univ. dr. Cornel Ungureanu, președintele
Filialei Uniunii Scriitorilor din Timișoara.
De asemenea, la acest eveniment au participat clerici de la Centrul eparhial și de la
catedrala mitropolitană, membrii ai filialei Uniunii Scriitorilor din Timișoara, reprezentanți
ai mediului academic, precum și invitați de la universitățile timișorene, oameni de
cultură și ziariști.
Radu Gyr s-a născut la 2 martie 1905 la Câmpulung Muscel și a trecut la cele veșnice
în ziua de 29 aprilie 1975 la București. A fost unul din mărturisitorii teminițelor
comuniste, care în perioada regimului totalitar a dat dovada de verticalitate, onestitate și
demnitate în apărarea și mărturisirea valorilor noastre creștine și naționale. De la el
ne-au rămas poezii nemuritoare precum, „Rugăciune din celulă”, „Sângele temniței”,
„Judecata din urmă”, „Antiteze”, „Lacrimi”, „Atâția morți, atâtea oseminte”, „Aiudule,
Aiudule”, „Ruga”, care și astăzi îl fac viu pe Hristos Domnul în inimile multor credincioși
de la noi din țară, dar și de pretutindeni. (Pr Marius Mircia)

S-ar putea să vă placă și