Sunteți pe pagina 1din 1

Foto

04-Hram-Miercurea-Ciuc

Sobor de arhierei la hramul Catedralei Episcopale din Miercurea Ciuc

Şapou:
Cel de-al doilea hram al Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Acoperământul
Maicii Domnului” din Miercurea Ciuc a fost sărbătorit prin Sfânta Liturghie săvârşită de
un sobor de arhierei, împreună cu mai mulţi preoţi şi diaconi.

Ştefan Mărculeţ

Au liturghisit în Catedrala episcopală din Miercurea Ciuc trei arhierei: Înaltpreasfinţitul Părinte
Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Preasfințitul Părinte Andrei,
Episcopul Covasnei și Harghitei şi Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei.
La sărbătoarea locaşului de cult din inima eparhiei românilor din Covasna şi Harghita au fost
prezenţi stareți ai mănăstirilor din eparhie, protopopi și alți slujitori ai sfintelor altare, autorităţile
judeţene şi locale. La liturghia arhierească au fost prezenți numeroşi credincioși îmbrăcați în
portul popular românesc. Răspunsurile liturgice au oferite de către Corala „Pocrov” a Catedralei
Episcopale din Miercurea Ciuc, informează mitropolia-ardealului.ro

„Dragostea ocrotitoare”
În cuvântul de învățătură, IPS Mitropoli Laurențiu a vorbit despre mijlocirea Născătoarei de
Dumnezeu pentru oamenii care o cinstesc şi se roagă ei, dar şi despre ajutorul pe care Maica
Preacurată îl oferă cu multă iubire credincioşilor în calea lor spre aflarea mântuirii sufleteşti.
„Noi simţim această dragoste ocrotitoare care îşi are izvorul în Fiul lui Dumnezeu, Care a stat în
pântecele Maicii Preacurate şi a venit pentru mântuirea noastră. De aceea, când intrăm în
Biserică ne închinăm Mântuitorului Iisus Hristos la icoana împărătească şi o privim şi ne
închinăm şi privim binecuvântare şi de la Maica Preacurată care Îl ţine pe braţul stâng pe
Mântuitorul lumii, Mântuitorul nostru, şi ni-L arată, ni-L oferă aşa cum i-a stat alături până în
ultima clipă a vieţii pământeşti a Mântuitorului lângă Cruce, acolo unde ea a primit cea de-a
doua demnitate, alături de aceea de a fi Născătoare de Dumnezeu, aceea de a fi mijlocitoare şi
ocrotitoare pentru toţi oamenii”, a subliniat ierahul.
La finalul Sfintei Liturghii, PS Episcop Andrei a mulțumit IPS Mitropolit Laurențiu pentru grija
părintească față de eparhia sufragană a Covasnei și Harghitei. De asemenea, ierarhul i-a
mulţumit PS Episcop Nestor, autorităților locale și centrale șefilor de instituții, clerului, cinului
monahal prezent și tuturor credincioşilor, pentru prezenţa la hram.

S-ar putea să vă placă și