Sunteți pe pagina 1din 1

Slujire arhierească la Catedrala din Huşi

Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a slujit luni seara, 16 martie, la Catedrala
Episcopală din Huşi Liturghia Darurilor Înainte Sfinţite, informează Biroul de Presă al
eparhiei. La finalul slujbei a îndemnat la aprofundarea textelor Sfintei Scripturi, acestea fiind
o sursă inepuizabilă de sens și echilibru în viață.
De asemenea, a explicat cuvintele Înțeleptului Solomon: „frica de Dumnezeu este urgisirea
răului. Mândria şi obrăznicia, calea răutăţii şi gura cea aprigă le urăsc Eu” (Pildele lui
Solomon 8,13), ce fac parte din Paremiile citite în cadrul slujbei:
„Dacă ne-am asuma ca popor, frica de Dumnezeu, atunci am putea să urgisim răul, adică să îl
risipim. Frica de Dumnezeu este echivalentă cu risipirea răului, cu pulverizarea lui. Așa este
și în viața fiecăruia dintre noi. Dacă suntem pătrunși până în adâncul ființei noastre de frica
de Dumnezeu, răul nu-și mai poate face loc, pentru că este anesteziat, distrus de acest antidot.
Frica de Dumnezeu trebuie înțeleasă ca o sfială de a nu greși. Nu este vorba de o fobie”, a
arătat Preasfinţia Sa.
Totodată, a făcut referire la contextul de epidemie în care ne aflăm, îndemnând la întărirea în
credință și la înmulțirea rugăciunii:
„Cred că Dumnezeu a îngăduit să ne mai retragem puțin din zgomotul lumii, ca pământul,
universul să mai poată respira. Probabil murdăream prea mult, prin atitudinile noastre, prin
negrija noastră, lumea în care trăim.[...] Este o vreme a cernerii. Este esențial să rămânem
neclintiți în credința noastră și să nu ne încovoiem în fața încercărilor reale care vin. Un om
credincios nu se panichează, ci toate le lasă în mâna lui Dumnezeu. Cred că Sfânta Chiriachi
a păzit până acum acest județ. Am această intuiție! Ne-am gândit să facem mai des Acatistul
Sfintei Mare Mucenițe Chiriachi, de la care să cerem ajutorul în aceste vremuri de epidemie.
Nu lăsăm rugăciunea”!

S-ar putea să vă placă și