Sunteți pe pagina 1din 1

Foto

18-Miercurea-Ciuc
Slujire arhierească la Miercurea Ciuc
Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit duminică Sfânta
Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Acoperământul Maicii Domnului”
din Miercurea Ciuc. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură adresat credincioșilor:
„Evanghelistul Marcu ne arată legătura cauzală dintre păcat și boală. Unele boli sunt îngăduite de
Dumnezeu pentru a ne feri de păcate și de a ne pune nădejdea în El. Uneori boala cuiva este o
pedagogie dumnezeiască în viața omului și a societății, nu știm ce păcate a săvârșit slăbănogul
dar constatăm că Mântuitorul este duhovnicul desăvârșit care nu divulgă păcatele ascunse. Iisus
vindecă și tace, dar nu judecă. Păcătosul iertat a fost reînfiat. În această eră în care virtualul
acaparează tot mai mult realul să nădăjduim în Dumnezeu care poate tămădui această epidemie
Corovid – 19 (Coronavirus). Să fim realiști și ancorați în iubirea aproapelui”, a spus ierarhul.
De asemenea, Preasfinţitul Episcop Andrei a arătat că Sfântul Grigore Palama, pomenit în
Duminica a doua din post, încă din anul 1369 când a fost canonizat, `ne spune că Ortodoxia nu
este o credință teoretică ci este credința prin care dobândim lumina și viața veșnică din Împărăția
Cerurilor. El ne arată în scrierile sale că aureola este lumina care vine din interiorul sufletului
rugător unit cu Dumnezeu, lumină care vine din slava Preasfintei Treimi”.
La sfârșitul Sfintei Liturghii a fost săvârșită slujba parastasului pentru ctitorii Catedralei și
slujitorii acesteia mutați în veșnicie, conform Episcopiei Covasnei şi Harghitei. (Oana Rusu)

S-ar putea să vă placă și