Barocul în muzică

( preclasicismul)

1. Termenul de baroc denumește un curent artistic care s–a

dezvoltat în centrul și apusul Europei de la sfârșitul sec. al XVI-
lea până la sfârșitul sec. al XVII-lea.

2. Barocul, generat de Renaștere, se îndepărtează tot mai

mult de echilibrul artei acesteia, renunțând la echilibrul
proporției în favoarea libertății grandorii formei și a
ornamentației.

3. În muzică Barocul va fi marcat de cristalizarea unor noi

genuri și forme muzicale iar muzica instrumentală primește o
deosebită importanță astfel încât unii compozitori definesc
Barocul ca fiind “Epoca basului cifrat”.

4. În muzica vocală acesta se îndreaptă spre stilul omofon,

spre discantul solist fiind prezente genuri noi precum opera seria
și buffa, oratoriu, cantata, recviemul.

5. În muzica instrumentală se dezvoltă polifonia în jurul

căreia se formează noi genuri și precum: concerto grosso,
variațiunea, fuga, ciaccona, preludiul, toccata, fantezia,
invențiunea, uvertura .

6. Din punct de vedere istoric această perioadă are un rol

deosebit deoarece a pus bazele gândirii muzicale ulterioare care a
avut drept idee conducătoare principiul tonalității. Vechile
moduri medievale își pierd însemnătatea iar locul lor va fi preluat
de modurile major și minor.

7. Se favorizează calitățile improvizatorice iar fenomenul

muzical depășește cadrul bisericii fiind existente concertele
publice unde instrumentiștii își etalau virtuozitatea.

8. Se dezvoltă teoria afectelor, care punea accentul pe

conținutul emoțional al muzicii.

9. Orchestra, ca urmare a dezvoltării muzicii instrumentale

primește capătă o independență și o importanță care egalează și
depășește vocea.

10. Reprezentanți ai Barocului : J.S.Bach, Haendel,

Teleman, C. Monteverdi, A. Corelli, A. Vivaldi, G. Torelli, T.
Abinoni, Veracini, Tartini ș.a.m.d.