Acordajul

Acordajul este definit prin existenţa unor relații fixe între reperele sonore ale unui instrument.
Totodată acordajul reprezintă realizarea unui echilibru sonor necesar execuției în cadrul unui ansamblu
muzical, aceasta însemnând faptul că toate instrumentele componente ale unui grup instrumental, ansamblu
cameral respectiv orchestră, sunt acordate în raport cu un sunet fix, de obicei la1(435,4 Hz sau 440 Hz) de
obicei intonat de un instrument cu un sunet mai fix în cazul orchestrei simfonice este oboiul iar în cazul
orchestrei de muzică populară este acordeonul.
Așadar atunci când vorbim despre acordaj ne referim și la înălțimea reală a unui instrument
determinată de către coardele libere în cazul instrumentelor cu coarde și sunetul obținut la un instrument de
suflat atunci când se execută sunetul notat do.
Exemplu: acordajul viorii este mi-la-re-sol.
Actul de a acorda se referă la stabilirea unui nivel sonor prin aflarea unui punct de tensiune în
elasticitatea unei coarde sau a unei membrane, fie prin modificarea coloanei de aer pentru a obține numărul
necesar de vibrații necesare acelui nivel.
Exemplu: acordarea viorii, acordarea clarinetului etc.
Problematica acordajului se referă şi la un anumit tip de ˝acordaj fin al auzului˝ care se află într-o
interdependenţă totală cu intonaţia. Este de la sine înţeles faptul că acordajul atât cel al instrumentului dar şi
acordajul fin al auzului sunt mecanisme pe care fiecare instrumentist trebuie să le întreprindă, cu scopul de a
avea o intonaţie cât mai precisă şi o execuţie cât mai calitativă.
Factori care influenţează şi contribuie la realizarea acordajului:
1. Interesul faţă de acordaj
- se referă la atitudinea pe care o are instrumentistul faţă de sine, faţă de propria execuţie faţă de actul
artistic şi nu în ultimul rând faţă de muzica însăşi. Trebuie să înţelegem că muzica nu este un scop în
sine, ea este destinată publicului iubitor, unor grupuri sociale iar în ultimă instanţă omului, vieţii lui
materiale şi spirituale. Din respect faţă de aceste considerente orice instrumentist responsabil înainte de a
începe studiul sau de a urca pe scenă primul lucru pe care îl va efectua va fi acordajul propriului
instrument iar ulterior va utiliza acordajul fin al auzului în raport cu celelalte instrumente din ansamblul
instrumental din care face parte.
2. Auzul ca factor fundamental este veşnicul îndrumător şi verificator al acordajului implicit al
intonaţiei. Cu toate că fiecare om beneficiază de auz în ceea ce-i priveşte pe instrumentişti aceştia trebuie să
deţină un auz de tip muzical. Un foarte bun auz muzical ne ajută la păstrarea unui acordaj cât mai bun în
timpul execuţiei personale, totodată studiul individual şi exerciţiul constant zilnic(foarte importantă este
consecvenţa în acest domeniu) ne oferă o tehnică mai bună respectiv o bună colaborare între acordajul fin al
auzului şi execuţie.
 3. Starea de sănătate poate influenţa considerabil auzul şi implicit intonaţia propriei execuţii în
raport cu sunetul fix de referinţă sau în raport cu instrumentele care se găsesc în ansamblul muzical în care
ne aflăm.
Exemplu: problemele legate de auz precum fisuri ale timpanului, pierderea treptată a auzului şi alte
boli precum răcelile severe, meningite şi alte afecţiuni situate în zona cutiei craniene ne pot afceta temporar
sau în mod ireversibil auzul. Acestea trebuie conştientizate şi tratate corespunzător; sunt multe cazuri în care
instrumentiştii nu-şi cunosc limitele, încapacităţile şi duc o luptă ineficientă în ceea ce priveşte acordajul şi
intonaţia.
4. Ambianţa tonală se referă la momentul în care acordajul unui instrument de exemplu corzile
libere ale unui instrument nu corespund tonalităţii piesei, factor care ne poate impiedica să ne acordăm, în
acest fel fiind în incapacitatea de a ne încadra într-un ansamblu muzical care are o astfel de ambianţă tonală.
În cadrul tarafurilor sau a orchestrelor populare există câteva instrumente care de regulă foarte greu
se pot încadra în ambianţa tonală stabilită de la –ul acordeonului şi anume: anumite tipuri de fluiere, caval,
nai, taragot, trişcă, bucium, ş.a.m.d(avem aici un pseudo instrument greu acordabil respectiv frunza, al cărei
acordaj se realizează de către interpret în timpul execuţiei).