Clarinetul este un instrument de suflat din lemn, care reprezintă un tub cilindric cu o

ancie simplă și un sistem de clape; a fost construit la sfârșătul secolului al XVII-lea iar astăzi
se utilizează acordat în si bemol sau în la asta presupunând că va suna cu un ton sau cu un ton
și un semiton mai jos.1

Repertoriul instrumental păstoresc are origini străvechi iar acesta cuprinde melodii
care se referă la truda și simțămintele pe care le are ciobanul de odinioară care are ca
îndeletnicire de bază păstoritul. Cântece de jale sau cântece de joc, ne sunt binecunoscute
melodii precum: Când mulge oile, Când coboară oile la vale, Bătuta ciobănească, Hora
ciobanului, Întorsul oilor, Cînd urcă oile munte, ș.a.m.d.2 La origini, repertoriul păstoresc a
fost executat cu instrumente idiofone, în special cu fluierul, cimpoiul, buciumul, de
regulă doinele și melodiile tărăgănate se cântă cu fluiere mari iar jocurile cu fluiere mici.
Ulterior o mare parte din repertoriul păstoresc a fost preluat, executat și adaptat altor
instrumente pătrunse în practica instrumentală rurală, un bun exemplu fiind vioara și existența
culegerilor pentru vioară având titlul de Buciumeana, Cimpoiasca, etc.

Naiul este un instrument de suflat confecționat din lemn de bambus și alcătuir din mai
multe tuburi de diferite mărimi și acordaje legate împreună.
Suinetul se obține suflând în partea de sus a tuburilor, înspre dreapta pentru tonurile
înalte și înspre stânga pentru tonurile grave. Numărul tuburilor unui nai variază între 18 și 25
însă naiul din zilele noastre are 20 de țevi.3

1
A. Doljanski, Mic Dicționar Muzical, Editura muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P.R., București, 1960,
p. 104.
2
Tiberiu Alexandru, Folcloristică, Organologie, Muzicologie, Editura Muzicală, București, 1978, p. 155.
3
Tiberiu Alexandru, Folcloristică, Organologie, Muzicologie, Editura Muzicală, București, 1978, p. 183.