Obssesion din Sonata a II –a de Eugène Ysaӱe

Eugène Ysaӱe s-a născut în 16 iulie 1858 în Liege, Belgia şi a murit în 12 mai 1931 în
Bruxelles.
A fost violonist, dirijor şi compozitor. A studiat la conservatorul din Liege la clasa lui
Rudolphe Massart iar prin valoarea sa deosebită a câştigat o bursă care i- a permis să ia lecţii cu
Henryk Wieniavski de la Bruxelles şi cu Henry Vieuxtemps la Paris. Timp de 4 ani a concertat în
Franţa unde a început să devină cunoscut, apoi devine şef de orchestră la Blise orchestra din
Berlin unde sub patronajul lui Arthur Rubinstein a reuşit să-şi stabilească primele contracte
importante ca şi violonist. În primul său turneu în America a avut un succes impresionant,
cântând în renumite săli de concert şi implicându-se în diferite proiecte muzicale cum ar fi
fondarea a Societe Symphonique des Concertes Ysaӱe.
Deşi Ysaӱe a colaborat cu pianişti celebri precum, Arthur Rubinstein, Bussoni, Ziloti,
fratele său Theophile, colaborarea sa cu pianistul Raoul Pugno a fost una excepţională şi de
renume.
La întoarcere sa în Belgia Ysaӱe a revenit la activităţile sale predând ore în particular şi
susţinând concerte importante în Europa deşi starea lui de sănătate începuse să atenteze la
calitatea performanţelor sale violonistice.
Din cauza faptului că suferea de diabet într-o formă foarte avansată, în anul 1929 piciorul
drept i-a fost amputat, iar ultimul său concert l-a susţinut în anul 1930.
În ultimii săi ani de viaţă a scris o operă pe o temă pupulară belgiană, operă care a fost
prezentată la Teatrul Regal din Liege cu câteva săptămâni inainte de moartea sa.
Creaţia lui Eugène Ysaӱe cuprinde: Cele 6 Sonate pentru vioară solo Op.27, 10 Preludii(
exerciţii pentru vioară), Studiu Postum, Sonata pentru violoncel solo Op.28, Două Mazurci de
Salon Op.10, Mazurca nr.3 în Si minor Op.11, Vis din Copilărie Op.14, Trio cu pian nr.1 Op.33,
Sonata pentru două viori, Trio de coarde, Cvintet de coarde în Si minor(două viori, două viole,
şi un violoncel), Variaşiunile Paganini pentru cvartet de coarde, Exil pentru orchestră de
coarde (formată doar din viori şi viole), Fantezia pentru vioară şi orchestră Op. 32, Poem
Nocturn pentru vioară violoncel şi orchestră Op.29, Divertisment pentru vioară şi orchestră
Op.24, Extaz pentru vioară şi orchestră Op.21, Meditaţie pentru violoncel şi orchestră Op.16,
Serenadă pentru violoncel şi orchestră Op.22, Amiciţie pentru două viori şi orchestră Op.26.
 Cele 6 sonate pentru vioară solo op. 27 reprezintă culmea creaţiei sale. Ceea ce l-a
determinat să compună aceste sonate au fost impresiile sale în urma audierii Sonatelor şi
Partitelor pentru vioară solo de J. S. Bach, în interpretarea lui Szigeti Jozsef. Această interpretare
a lăsat în conştiinţa compozitorului o amprentă atât de adâncă, încât îi apare ideea de a crea un
ciclu de sonate asemănător.
Obssesion, partea întâi din Sonata a doua de Eugène Ysaӱe face parte din ciclul celor şase
sonate publicate de acesta în anul 1924.
Sonata a doua cea în care se include şi partea interpretată de mine ca şi lucrare modernă
în examenul de licenţă, a fost dedicată marelui violonist Jaques Thibaud aşa cum fiecare sonată
din ciclul celor şaşe are o dedicaţie aparte cum ar fi Sonata nr.3 care este dedicată
compozitorului român George Enescu.
Motivul de debut al parţii întâi din Sonata a II- a de Ysaӱe, aparţine în totalitate
Preludiului din partita în Mi de J.S.Bach.

Acestui motiv inspirat din creaţia lui Bach i se succede un pasaj cromatic de virtuozitate
de două măsuri care anunţă obsesia şi neliniştea prefigurate încă din titlul Obssesion.
Apoi la fel un motiv din două măsuri din Preludiul în Mi de Bach căruia i se succede un
alt pasaj de virtuozitate care este ca un răspuns la motivul inspirat din Bach.
Putem spune că fragmentul acesta format din motive melodice, conturează o perioadă
muzicală de debut a lucrării de la care pleacă întreaga parte Obssesion.
Confruntarea acestor două materiale tematice, tema Preludiului de Bach şi Dies iraes se
desfăşoară într-un mod alert cu elemente de polifonie latentă, dând naştere unei atmosfere pline
de dramatism. Elementele de polifonie latentă se pot observa pe întreg parcursul acestei lucrări
dar mai ales în intervalul măsurilor 20-30 în care linia melodică principală este ascunsă atât în
baza acordului cât şi în discantul acestuia.
 Ysaӱe introduce în Obssesion şi elemente de înaltă tehnică instrumentală precum
decimele, astfel el lărgeşte prin lucrarea sa posibilităţile viorii.
David Oistrah spunea: „Sonatele pentru vioară ale lui Eugène Ysaӱe reprezintă un
fenomen artistic foarte valoros în repertoriul concertant al violoniştilor. Toate sonatele se
deosebesc printr-o inspiraţie şi originalitate autentică, deschid o nouă pagină în istoria
virtuozităţii violonistice. În aceste lucrări, Ysaye apare ca un mare inovator, după Paganini,
care a îmbogăţit considerabil posibilităţile tehnico-expresive ale instrumentului, mai ales în ceea
ce priveşte procedeele polifonice.”1
Partea întâi din sonată, Obssesion, este scrisă în metru ternar şi se cântă intr-un tempo
foarte mare, pe ştimă fiind indicate şi elemente de agogică, care dau o formă improvizatorică
lucrării. În compunerea acestei sonate întâlnim elemente de modernism inspirate din şcoala
franco-belgiană: accentuarea exagerată, chiar în mod obsesiv a unor note care mereu se vor a ieşi
în evidenţă.
Din punct de vedere al tehnicii instrumentale Obssesion supune interpretul unei grele
încercări datorită virtuozităţii cu care trebuie executată piesa. Pe lângă acurateţea şi intonaţia ce
se cer, interpretul trebuie sa demonstreze o mobilitate deosebită a mâinii drepte şi o tehnică
impecabilă spre a putea să execute lucrarea într-un tempo cât mai rapid.
Se deosebesc elemente de modernism precum constraste exagerat de mari între forte şi
piano, libera exprimare şi interpretare pe care solistul poate să o ofere în timpul execuţiei.
Ca şi valoare estetică, Obssesion reprezintă grotescul, având un dramatism ascuns şi o
tristeţe care marchează în mod obsedant lucrarea.
Finalul lucrării reintroduce în discursul muzical un motiv melodic inspirat din Partita în
Mi, fiind chiar finalul autentic şi al Preludiului din cadrul aceleiaşi Partite, având o nuanţă
pozitivă.

1
Jules Combarieu, LʼHistoire de la musique, vol. V, Paris, 1960.
 Obssesion este o compoziţie cu o semnificaţie aparte, ea aduce în modernism câteva
motive muzicale din baroc, peste care se suprapune o improvizaţie care impresionează prin
virtuozitatea cu care se cere a fi cântată.