LP 3 - CROMOSOMII UMANI

1. GENERALITĂŢI.
În celulele somatice umane (diploide) există 2n=46 cromosomi, adică 23 de perechi de cromosomi
omologi. Cromosomii omologi sunt cromosomi identici ca morfologie (formă şi mărime) şi conţinut genic, dar
diferiţi ca origine (unul de origine maternă, celălalt de origine paternă).
Din cele 23 perechi de cromosomi:
- 22 perechi sunt identice la femeie şi bărbat - autosomi
- 1 pereche este diferită la cele două sexe (XX la femeie, XY la bărbat) - gonosomi.
În celulele sexuale mature (haploide) - gameţi - există n (23) cromosomi
- în ovule 22+X
- în spermatozoizi 22+X sau 22+Y.
În cazul accidentelor anafazice din mitoză sau meioză (v. LP. Diviziunea celulei) se pot naşte indivizi
cu anomalii cromosomice numerice (omogene sau în mozaic). Diagnosticul acestor sindroame se face prin
metode citogenetice de laborator.

2. PRINCIPIILE TEHNICII DE LABORATOR PENTRU STUDIUL CROMOSOMILOR LA OM

Pentru a putea fi studiaţi cromosomii trebuie să aibă un grad maxim de condensare şi să fie dispuşi
într-un singur plan .Aceste condiţii sunt îndeplinite în cursul metafazei care este etapa optimă de studiu a
cromosomilor. Pentru obţinerea de cromosomi trebuie îndeplinite următoarele condiţii: să se obţină celule în
diviziune, să se blocheze diviziunea în metafază şi să se realiyeye un preparat cromosomic care să fie
examinat la microscop.
A. Celule în diviziune pot fi analizate:
 - direct în cazul ţesuturilor care se divid activ = măduvă osoasă, gonada masculină, tumori
 - după realizarea unei culturi celulare:
 de scurtă durată: sânge periferic, limfocite T, măduvă osoasă roşie
 de lungă durată: fibroblaşti (piele, fascii, embrioni), celule amniotice, celule din vilozităţile coriale,
tumori solide.
 tehnica recoltării sângelui periferic şi punerea acestuia în cultură:
 constituie cea mai simplă tehnică de obţinere a cromosomilor umani;
 se prelevă sânge periferic prin puncţie venoasă - prelevarea trebuie realizată în condiţii de asepsie
(similare cu cele necesare pentru recoltarea sângelui pentru hemocultură);
 se recoltează pe heparină, pentru a se împiedica coagularea sângelui;
 în condiţii de asepsie, sângele este introdus într-un flacon de cultură ce conţine un mediu de cultură
specific (bio Merieux, 199, RPMI1640),îmbogăţit cu ser de viţel fetal sau ser uman AB
 pentru stimularea diviziunilor se utilizează fitohemaglutinină;
 se incubează la 37°, 72 h..
B. Blocarea diviziunilor în metafază
Se face cu substanţe care inhibă formarea fusului de diviziune (statmokinetice) – colchicină sau
colcemid.
C. Realizarea preparatelor (lamelor) pentru studiul la microscop impune următoarele etape:
1. hipotonizarea celulelor (centrifugare, eliminarea supernatantului şi resuspendare în soluţie hipotonă de
KCl): dilată celulele şi dispersează cromosomii;
2. fixarea celulelor (alcool + acid acetic) - întrerupe activitatea vitală a celulei, păstrând morfologia acestora;
3. etalarea celulelor pe o lamă microscopică pentru a dispune cromosomii în acelaşi plan.
4. colorarea cu soluţie Giemsa sau un alt colorant specific pentru cromosomi.
5. examinarea la microscopul optic permite reperarea şi analiza cromosomilor pentru evidenţierea
eventualelor anomalii de număr (omogene sau în mozaic) sau anomalii de structură;
6. fotografierea şi decuparea cromosomilor;
7. identificarea cromosomilor şi efectuarea cariotipului.
- diferite conferinţe internaţionale de standardizare au stabilit criteriile de identificare şi împărţire a
celor 23 de perechi de cromosomi umani în 7 grupe notate de la A la G.

1
MEDICINA
LP. 3
CARIOTIPUL reprezintă dispunerea sistematizată a cromosomilor decupaţi ai unei singure
celule, pe baza lungimii, poziţiei centromerului sau altor criterii morfologice (constricţii secundare,
sateliţi, benzi) precis codificate prin standarde internationale.

3. IDENTIFICAREA CROMOSOMILOR UMANI

Identificarea cromosomilor umani constă în stabilirea grupei şi perechii din care fac parte
cromosomii studiaţi.
Pentru identificarea cromosomilor se folosesc criterii morfologice, autoradiografia şi marcajul în
benzi.
A. CRITERII MORFOLOGICE
Aceste criterii sunt singurele aplicabile la cromosomii coloraţi uniform (Giemsa).
a. Criteriile cantitative:
I. Lungimea cromosomului:
 se foloseşte - lungimea absolută a cromosomului exprimată în microni
- lungimea relativă - raportul înmulţit cu 100 dintre lungimea cromosomului studiat şi
lungimea totală a unui set haploid.
 dupa lungime cromosomii se clasifică în: mari, mijlocii, mici.
II. Poziţia centromerului
 după poziţia centromerului cromosomii se clasifică în 3 categorii; pentru aceasta se foloseşte uni raport
numit indice centromeric
 indicele centromeric reprezintă raportul înmulţit cu 100 dintre lungimea braţului scurt şi lungimea totală a
cromosomului:
Ic = p/(p+q) x 100
 pe baza acestui criteriu cromosomii se clasifică în:
metacentrici: Ic = 46 - 49
submetacentrici: Ic = 31 - 45
acrocentrici: Ic = 17 - 30
b. Criterii calitative:
I. sateliţii
 sateliţii reprezintă mici mase de heterocromatină prezente în continuarea telomerelor braţelor scurte ale
cromosomilor acrocentrici (13, 14, 15, 21, 22, cu excepţia cromosomului Y)
II. constricţiile secundare
 reprezintă segmente cromosomice despiralizate, slab colorate.
 ele pot fi situate pe orice cromosom, dar sunt mai frecvent întâlnite pe braţul lung a cromosomilor 1, 9, 16,
19 în apropierea centromerului.
B. AUTORADIOGRAFIA
Este o metodă de studiu a cromosomilor puţin utilizată. Ea constă în marcarea cromosomilor cu
timidină tritiată (TH3), care se substuituie timinei în lanţurile de ADN nou create în cursul fazei S a interfazei.
Adăugarea markerului izotopic în partea a doua a fazei S permite identificarea zonelor de heterocromatină,
care au o replicare tardivă. Astfel, sunt identificaţi cromosomii cu replicare tardivă în cursul fazei S,
cromosomi bogaţi în heterocromatină şi puţin activi genetic. Aceştia sunt cromosomii 8,13,18, 21 şi unul din
cromosomii X la femeie.
C. MARCAJUL ÎN BENZI
Reprezintă un grup de tehnici speciale, prin care se evidenţiază pe cromatide alternanţa de zone
colorate şi necolorate, numite benzi. Acestea au o distribuţie precisă, determinată de structura internă a
cromosomului.
Metodele de marcaj în benzi au apărut relativ recent, în anii '70 şi au determinat o revoluţie în
citogenetică, deoarece au o mare valoare practică:
 Marcajul în benzi reflectă structura discontinuă a cromosomilor, respectiv alternanţa de
eucromatină şi heterocromatină, de ADN şi proteine.

2
MEDICINA
LP. 3
 Modelul benzilor este identic în toate celulele unui organism şi la toţi indivizii aceleiaşi specii, de
aceea efectuarea marcajului în benzi permite identificarea precisă a unei specii.
 Marcajul în benzi permite identificarea precisă a perechilor de cromosomi omologi, deoarece
aceştia sunt identici din punct de vedere genetic şi au acelaşi model de benzi.
 Marcajul în benzi permite identificarea precisă a fiecărui cromosom, deoarece cromosomii,
aparţinând unor perechi diferite, au alte gene şi deci alt model al benzilor.
 Metodele de marcaj în benzi permit un diagnostic citogenetic foarte precis în multe anomalii de
structură (deleţii, inversii) care nu se evidenţiază sau se evidenţiază foarte greu în coloraţia
obişnuită.
Denumirea benzilor se face în raport cu metoda folosită sau localizarea benzilor:
 benzi Q = quinacrină (fluorescente) în lumină UV;
 benzi G = colorare Giemsa, după tratament cu alcali, enzime proteolitice sau soluţii saline
concentrate; benzile Q fluorescente au aceeaşi dispoziţie cu benzile G colorate;
 benzi R = "reverse", obţinute prin denaturare termică a ADN sau prin colorare cu acridin orange –
dispoziţie inversă benzilor Q şi G;
 benzi C = centromerice - evidenţiate în zona centromerului;
 benzi T = telomerice. - evidenţiate în zona telomerelor;
Pe fiecare cromosom se pot observa o serie de repere, elemente importante pentru identificarea unui
cromosom (benzi net conturate, centromerul, telomerele). Reperele delimitează regiuni. Fiecare
regiune are mai multe benzi, iar benzile pot avea subbenzi.
Nomenclatura benzilor:: regiunile şi benzile se numerotează de la centromer spre telomere pentru
fiecare din braţe; ex: 1q21.1 - cromosomul (1), braţul lung (q), regiunea (2), banda (1), subbanda (1).
Cromosomii metafazici prezintă 400 - 500 benzi, în timp ce cromosomii aflaţi în profaza timpurie prezintă
1800-2000 benzi (metode de înaltă rezoluţie).

4. CLASIFICAREA CROMOSOMILOR UMANI

Pe baza criteriilor morfologice cantitative (lungimea şi poziţia centromerului) şi calitative (sateliţi şi
constricţii secundare) cromosomii se grupează în perechi de omologi şi se clasifică în 7 grupe, notate de la A la
G  cariotip:
 grupa A (cromosomi mari, metacentrici) - perechile 1-3 - sunt cei mai mari cromosomi,
cromosomul 1 poate prezenta constricţie secundară, cromosomul 2 este usor submetacentric
 grupa B (mari, submetacentrici) - perechile 4-5
 grupa C (mijlocii, submetacentrici) - perechile 6-12 şi cromosomul X; sunt 16 la femeie şi 15 la
bărbat; cromosomii 8, 9, 10 şi 12 sunt mai submetacentrici; cromosomii 6, 7, 11 şi X sunt mai puţin
submetacentrici; cromosomul 9 prezintă constricţie secundară pe braţul lung (9qh+)
 grupa D (mijlocii, acrocentrici) - perechile 13-15; pot prezenta sateliţi
 grupa E - cromosomul E 16 este metacentric mijlociu; cromosomii E 17-18 sunt submetacentrici
mici
 grupa F (mici, metacentrici) - perechile 19-20
 grupa G (mici, acrocentrici) - perechile 21-22 şi Y; cromosomii 21 şi 22 pot prezenta sateliţi;
cromosomul Y nu prezintă sateliţi; cromosomii grupei G ajută la determinarea sexului - în cazuri
normale: la femei sunt 4 acrocentrici mici (2 crs 21 + 2 crs 22) / la bărbaţi sunt 5 acrocentrici mici
(2 crs 21+ 2 crs 22 + Y)

3
MEDICINA
LP. 3

LUNGIMEA
CROMO-
SOMILOR METACENTRICI SUBMETACENTRICI ACROCENTRICI
MARI A 1-3 B 4-5 -
MIJLOCII E 16 C 6-12, X D 13-15
MICI F 19-20 E 17-18 G 21-22, Y

5. NOMENCLATURA CROMOSOMILOR UMANI

Are la bază un sistem internaţional de standardizare, care permite formularea cariotipului normal sau
anormal cu ajutorul unor simboluri şi semne, care redau numărul de cromosomi şi eventualele anomalii de
structură - deficit, surplus sau rearanjamente ale materialului cromosomic.
1. CARIOTIPUL NORMAL - se scrie numărul total de cromosomi urmat de o virgulă, după care se
scrie structura gonosomilor: femeia normală - 46,XX sau bărbatul normal - 46,XY.
2. CARIOTIPURI ANORMALE
a. anomalii numerice:
- ale autosomilor: se scriu numărul total al cromosomilor, gonosomii, iar după o altă virgulă, precedat
de + (cromosomul în exces) sau - (pierderea unui cromosom) se scrie numărul cromosomului implicat;
- ale gonosomilor: se scrie numărul total de cromosomi, urmat după virgulă, de gonosomii respectivi.
b. anomalii structurale - există 2 sisteme pentru desemnarea anomaliilor structurale:
- prescurtat - natura rearanjamentului şi punctele de ruptură sunt identificate prin banda sau regiunea
în care se produc;
- detaliat - se defineşte fiecare cromosom anormal după structura sa în benzi. Exemple:
 46,XX,del(1)(q21q31) sau 46,XX,del(1)(pter->q21::q31->qter) Deleţie a benzii 2 a braţului
lung al crs.1.
 46,XY,r(2)(p21q31) sau 46,XY,r(2)(p21->q31) Cromosom 2 inelar; punctele de ruptură sunt
pe braţul scurt în banda p21 şi pe braţul lung în banda q31.
 46,XX,inv(2)(p21q31) sau 46,XX,inv(2)(pter->p21::q31->p21::q31->qter) Inversie
pericentrică a segmentului cuprins între banda p21 şi banda q31 ale cromosomului 2.
 46,XY,t(2;5)(q21;q31) sau 46,XY,t(2;5)(2pter->2q21::5q31->5qter; 5pter->5q31::2q21-
>2qter) Translocaţia reciprocă a segmentelor distale de banda q21, respectiv q31 ale
cromosomilor 2, respectiv 5.
 46,X,i(Xq) sau 46,X,i(X)(qter->cen->qter) Isocromosom de braţe lungi al cromosomului X.

6. VARIAŢII ALE CARIOTIPULUI LA PERSOANE CU FENOTIP

NORMAL. POLIMORFISMUL CROMOSOMIC.
Există uneori o serie de abateri de la regulile generale stabilite la punctul 3, care determină unele
variante (variaţii) particulare rare, dar care nu reprezintă anomalii cromosomice.
A. VARIAŢII NUMERICE
I. la femeie - după vârsta de 60 ani, până la 7% din celulele organismului pot pierde unul din cromosomii X,
devenind 45,X;
II. la bărbat - dupa vârsta de 70 ani, până la 2% din celule pot pierde cromosomul Y şi devin 45,X.

4
MEDICINA
LP. 3
B. VARIAŢII STRUCTURALE

I. lungimea şi forma - cromosomii omologi nu sunt întotdeauna egali ca lungime; variaţiile în lungime
interesează în special braţele scurte ale cromosomilor D, G (mai ales partea heterocromatiniană) de exemplu
Y metacentric.
II. sateliţii - mare variabilitate în număr, formă şi mărime; se găsesc obişnuit pe cromosomii acrocentrici, cu
excepţia cromosomului Y, dar pot fi observaţi şi pe alţi crs. - ex. 17, 18;
III. constricţiile secundare - zone decondensate, situate în regiunile proximale ale braţelor lungi ale
cromosomilor 1, 9, 16 şi Y; uneori poate apare o mărire exagerată a constricţiilor secundare.

C. IMPORTANŢA PRACTICĂ A POLIMORFISMULUI CROMOSOMIC

Polimorfismele de bandare (benzile Q, G şi C) sunt reprezentate de diferenţe în ceea ce priveşte

mărimea şi aspectul zonelor cromosomice; cel mai frecvent, polimorfismele implică regiunile centromerice,
braţele scurte şi sateliţii cromosomilor D şi G, zona de constricţie secundară de pe braţul lung al
cromosomului Y.
Semnificaţia polimorfismului: nu este bine cunoscută; polimorfismul se transmite dominant după
modelul mendelian, nu modifică expresia fenotipică deoarece pare limitat numai la regiunile
heterocromatiniene, inactive genetic (produce modificări cantitative ale ADN repetitiv).
Polimorfismul cromosomic este folosit:
1. - ca marker pentru evidenţierea transmiterii unor caractere de la părinţi la copii (ex. cercetarea paternităţii);
2. - pentru determinarea originii parentale a nedisjuncţiei în aneuploidii (ex. originea crs. suplimentari în
trisomii);
3. - pentru identificarea cromosomilor care conţin gene marker;
4. - stabilirea unor grupe de înlănţuire (linkage) genic;
5. - creşterea frecvenţei unor variante în unele forme de leucemii şi la copiii cu anomalii congenitale.

7. APLICAŢII PRACTICE:
 - Examinaţi etapele de obţinere a cariotipului uman (planşa).
 - Examinaţi la microscop un preparat cromosomic.
 - Recunoaşteţi tipurile de cromosomi metafazici (fotografii).
 - Pe o metafază cu marcaj în benzi recunoaşteţi reperele cromosomice, fiecare cromosom, perechile de
omologi.
 - Realizaţi un cariotip şi stabiliţi diagnosticul de sex.
 - Identificaţi extracromosomii sau cromosomii lipsă / anomaliile de structură de pe cariotipuri cu marcaj.

8. VERIFICAREA CUNOŞTINŢELOR
1. Definiţi următorii termeni:
CARIOTIP BENZI G CONSTRICŢII SECUNDARE
BENZI R STATMOKINETIC BENZI Q
SATELIŢI GONOSOM AUTOSOM
2. Întrebări:
 - Care sunt etapele obţinerii unui cariotip?
 - De ce este utilizat marcajul în benzi?
 - Ce se înţelege prin polimorfism de bandare?
 - Ce variaţii numerice ale cromosomilor se pot întâlni la persoane cu fenotip normal?