În adâncul ființei sale, fiecare om posedă năzuința după Absolut.

El nu
poate fi altfel, în baza naturii sale proprii și în calitatea sa de chip al lui Dumnezeu.
El este nevoit să tindă spre Absolut și să caute unirea cu El. În această privință
budistul este asemenea creștinului.

Pentru budiști, Nirvana reprezintă Absolutul pur, ea este nimicul din tot
ceea ce a apărut, a fost constituit sau din ceea ce se reconstituie, iar M. Eliade
spune că Nirvana este ceea ce transcede tot ce omul poate experia, este deci
„Transcendentul” în sine.

În sensul tradiției mistico-ascetice indiene, Buddha credea într-o eliberare

în Absolut, cu toate că refuza să explice sau să ofere date mai exacte în această
privință. Nirvanizatul nu mai face parte din această lume, el a devenit insondabil
precum oceanul cel mare.

Este de remarcat faptul că atât nirvanizarea budistului cât și îndumnezeirea

creștinului ortodox se bazează, înainte de orice, pe o „golire”(sunyata) sau
simplificare a spiritului si, simultan, pe o reîntoarcere. Finalitatea „golirii” budiste
o reprezintă reîntoarcerea de la momentul trăit în prezent la acel timp primordial,
fiind vorba de o rederulare a întregii lumi înapoi, pentru ca astfel să se ajungă din
nou la origine, la acel Absolut inițial.

Sensul și scopul tehnicii yoga nu este altul decât o desfășurare înapoi, o

rederulare spre origini a timpului cosmic. Spre deosebire de Ortodoxie, aici nu e
vorba de o năzuință spre desăvârșire și nici o desăvârșire în sine, ci de o evadare
din ciclul reîncarnărilor prin care este eradicată setea existențială (tanha)
cauzatoare de suferință. În acest sens, chiar în timpul vieții poate apărea starea de
bodhi ( Denumirea ultimei trepte a perfecțiunii, cea a iluminării, obținută prin
meditație și asceză, premergătoare intrării în adevărata nirvana), respectiv satori
(Satori este starea naturala a intelectului. Este starea de echilibru dintre minte si
corp. Este starea pe care o aveai un copilarie, cand erau curios si deschis. Satori
este o practica complicata datorita diferitelor activitati cu care avem de a face in
fiecare zi. Una dintre cele mai bune metode prin care poti atinge aceasta stare
este de fapt meditatia. Meditatia reduce stresul si anxietatea, in timp ce
cresteabilitatea de concentrare și învățare.), ajungându-se la Nirvana. Pe această
treaptă nu mai există distincție între obiect și subiect, între viață și moarte, trecut
și present.

Sfântul Macarie Egipteanul în omiliile sale duhovnicești, spune că

purificarea căreia trebuie să i se supună orice creștin nu înseamnă doar
îndepărtarea de rău, ci mai mult decât atât, ea reprezintă curăția totală a
conștiinței, ea este repurificarea adâncului conștiinței și sufletului de gânurile cele
mai ascunse și mai intime. Această purificare și „deșertare” care cuprinde și cele
mai tainice straturi ale conștiinței, este absolut necesară, pentru ca să intre în
acțiune energia îndumnezeitoare a Sfântului Duh.

În tradiția creștină răsăriteană, punctul central al acestei „experiențe” nu se

află în sinele individual, ca ego separat, limitat și temporal, așa cum se întâmplă în
budism, ci dimpotrivă, exclusiv în Hristos și în Duhul Sfânt din interiorul acestui
sine. În tradiția mistică ortodoxă, identitatea misticului nu reprezintă niciodată
doar simplul „ego-u” empiric, și cu atât mai puțin sinele nevrotic și narcisist, după
cum afirmă Keiji Nishitani (filozof japonez), ci persoana identificată haric cu
Hristos, unită cu Hristos. De aceea orice experiență a stării de apatheia nu
reprezintă pentru misticul creștin o simplă „golire” a conștiinței până la sunyata,
în sens budist, ci dimpotrivă, prin „golire” sau mai exact prin simplificare, are loc
participare reală la „sensul lui Hristos”.

In budism evoluția conștiinței este aceea prin care este „deșertat” cu

desăvârșire „ego-ul” individual, identificându-se cu Buddha, sau mai precis,
recunoscându-se ca fiind, însuși „spiritul” iluminat al lui Buddha. În acest fel
budismul este inclus în „deșertarea” și „iluminarea” lui Buddha în modul în care
creștinul participă la Răstignirea, Învierea și Înălțarea lui Hristos. Diferența
fundamental între cei doi constă în faptul că participarea celui dintâi este pur
existențială și ontologică, pe când cea a celui de-al doilea teologică și personală.

Expresia de „insensibilitate absolută”, experiată de misticul orthodox în

starea de apatheia (Stare sufletească a unui om, pe care nimic nu-l poate mișca,consta în
înăbușirea oricărei pasiuni.) nu înseamnă deloc o „insensibilitate” față de Dumnezeu,
ca în budism, pentru că misticul are nevoie pe mai departe de o iubire profundă,
așa încât sufletul să poată atinge apogeul rugăciunii. De asemenea, nu este vorba
nici de o „impasibilitate” față de oameni așa cum se întâmplă cu upekkha (Cel de-al
patrulea element al iubirii adevarate este upeksha, care inseamna echilibru, nonatasament,
nondiscriminare sau eliberare. Upa inseamna “deasupra,” si iksha inseamna “sa privesti.” Urci
pe munte pentru a fi in masura sa privesti peste intreaga situatie, sa nu fi partinitor cu o parte
sau cu alta. In cazul in care iubirea implica atasament, discriminare, prejudecata sau agatare de
ea, nu este iubire adevarata.) în budism: „Fericit este călugărul, care, cu bucurie
privește mântuirea și progresul duhovnicesc al tuturor oamenilor ca pe cele ale
sale proprii”(Nilus, De Oratione). „Insensibilitatea” vizată aici reprezintă libertatea
absolută a spiritului, dăruirea plenară lui Dumnezeu ca rod al renunțării, al
lepădării de absolut toate lucrurile și al smereniei.