4.1.

3 Bunurile si circulatia lor

Pentru ca un lucru sa devina bun, in sens juridic, trebuie sa prezinte utilitate si sa fie
apt de apropiere.
In sens economic, prin cuvantul bun se desemneaza orice lucru util.
In sens juridic, prin cuvintul bun, sunt indicate lucruri care pot face in acelasi timp
obiectul unei apropieri individuale ori colective si care pot fi exprimate intr-o valoare
baneasca.
Bunurile se clasifica dupa trei criterii:

- dupa destinatia economica;

- dupa insusiri fizice;
- dupa modul cum se infaptuieste circulatia lor economica.

Dupa destinatia economica bunurile pot fi:

- mijloace de productie
- obiecte de consum individual.

Mijloacele de productie servesc in procesul de productie un timp mai indelungat si

acestea sunt: pamantul, cladirile destinate productiei, masinile, utilajele cu care se
actioneaza asupra obiectului muncii.
Tot in aceasta clasificare se includ si obiecte ale muncii precum materia prima,
combustibilul, etc.
Obiectele de consum individual indeplinesc nevoile materiale si culturale ale
beneficiarilor: imbracaminte, alimente, carti, obiecte de uz casnic si gospodaresc, etc.
In cadrul clasificarii bunurilor dupa criteriul insusirilor fizice acestea pot fi:

- bunuri consumabile si bunuri neconsumabile;

- bunuri fungibile si bunuri nefungibile;
- bunuri certe si bunuri in genere;
- bunuri divizibile si bunuri indivizibile;
- bunuri principale si bunuri accesorii;
- bunuri nemiscatoare si bunuri miscatoare;
- bunuri corporale si bunuri incorporale.

Sunt consumabile bunurile care se consuma la prima lor intrebuintare (alimente,

combustibil, etc.)
Sunt neconsumabile bunurile apte de intrebuintari succesive, fara a se distruge
material sau pierde juridic (cladiri, haine, mobila, etc.)
Bunurile fungibile sunt cele care, aflate intr-un raport de echivalenta, se pot schimba
unele cu altele, cu prilejul platii sau executarii unei obligatii (bilete de banca, moneda
metalica, etc.). Fungibilitatea presupune un raport de echivalenta intre bunuri, in puterea
caruia acestea pot servi unul in locul altuia la indeplinirea obligatiilor.
Raportul de echivalenta se stabileste prin cantarire, numarare, masurare.
Bunurile nefungibile sunt cele care avand individualitate proprie, determinata de
calitatile intrinseci, nu se pot inlocui unele cu altele pentru a libera pe debitor. Raportul de
echivalenta intre asemenea bunuri lipseste, de exemplu, un tablou facut de un pictor este
un bun nefungibil.
Bunurile certe sunt cele care fiind determinate individual, se deosebesc de alte
bunuri prin caracterele lor generice (o anumita casa sau un anumit cal).
 Individualizarea bunurilor in genere (de gen) nu se poate face decat prin cantarire,
numarare ori masurare.
Importanta deosebirii bunurilor incerte si de genere se manifesta in legatura cu
stabilirea momentului cand se considera transmisa proprietatea si cu problema riscului
lucrului.
In privinta bunurilor incerte, dreptul de proprietate se transfera in principiu, prin
simplul acord de vointa al partilor, pe cand bunurile in genere sunt transmise in
proprietatea dobanditorului numai in momentul in care a avut loc individualizarea lor.
Cand obiectul raportului juridic este un corp cert, riscul trece asupra diobanditorului
chiar din momentul stabilirii acestui raport juridic.
Daca bunul in genere nu a fost individualizat, riscul ramane asupra vanzatorului.
Bunurile divizibile sunt cele care, din punct de vedere material sau intelectual, se
pot imparti, fara ca prin aceasta sa-si piarda valoarea economica (stofa, alimente).
Bunurile indivizibile odata impartite inlatura posibilitatea de a mai fi folosite (un
animal).
Aceasta distinctie prezinta interes la partaj, in cazul caruia bunurile indivizibile
urmeaza, de regula, sa fie atribuite unui singur copartas, precum si in materia executarii,
cand obiectul obligatiei, fiind indivizibil, executarea sa poate fi ceruta unuia singur dintre
codebitori.
Bunurile principale au o existenta de sine statatoare, o destinatie economica proprie
si un regim juridic independent (o casa).
Bunurile accesorii sunt legate prin destinatia lor economica de alte bunuri, carora
sunt menite sa le serveasca (telecomenda televizorului, arcusul de la vioara).
Bunurile nemiscatoare, in grupa carora intra toate bunurile care au o asezare fixa si
stabila, sunt: pamantul, cladirile si in general ce este legat de sol.
Bunurile miscatoare nu au o astfel de asezare fixa si stabila putandu-se misca dintr-
un loc in altul fie prin forta proprie, fie cu energie straina.
In categoria bunurilor nemiscatoare prin obiectul la care se aplica intra, uzufructul
asupra bunurilor imobile, servitutile si actiunile care tind la revendicarea unui imobil.
Intr-o interpretare larga, din aceasta grupa fac parte si:

- toata celellalte drepturi reale, cand au ca obiect un imobil;

- creantele imobiliare (cand imobilul vandut nu este delimitat in momentul vanzarii si
deci proprietatea nu a fost transferata asupra cumparatorului, care ramane
creditor imobiliar pana la delimitare);
- actiunile care urmaresc valorificarea drepturilor reale imobiliare , precum si
actiunile care tind sa desfiinteze un act ce are ca obiect un lucru imobil (actiunea
in revendicare imobiliara, actiunea confesorie de servitute, actiunile posesorii,
actiunea in nulitate, actiunea in rezolutiune si actiunea in revocarea unei donatii).

Bunurile sunt miscatoare nu numai prin natura lor ci si prin:

- determinarea legii;
- prin anticipatie.

Categoria bunurilor miscatoare prin determinarea legii este consacrata si contine:

drepturile reale mobiliare, creantele mobiliare si actiunile mobiliare.
In grupa bunurilor mobile prin anticipatie intra bunurile imobile prin natura lor care,
pentru a satisface un interes determinat al proprietarului, pierd caracterul lor imobiliar. De
pilda, desi recolta inainte de a fi culeasa nu este separata de fond, totusi fiind destinata a fi
culeasa, nimic nu se opune ca prin conventie partile sa o presupuna astfel inainte de
separare naturala. In acest caz recolta devine mobil prin anticipatie.
 Diviziunea bunurilor in imobile si mobile are originea in dreptul roman unde valoarea
economica avea rolul unui criteriu important.
Particularitatile ce deosebesc regimul juridic al bunurilor imobile de bunurile imobile
sunt:

- regimul publicitatii instrainarilor si constituirii de drepturi reale este propriu, in

principiu, numai imobilelor;
- numai bunurile imobile pot face in principiu obiectul unei garantii ipotecare,
bunurile mobile putand fi obiect de gaj, fiecare din aceste garantii reale fiind
supusa unor conditii speciale si producand efecte deosebite;
- procedura executarii silite cunoaste reguli deosebite pentru fiecare categorie de
bunuri;
- distinctia bunurilor in imobile si mobile gaseste interes si in ce priveste regulile din
materia posesiunii. Uzucapiunea si actiunile posesorii au ca obiect numai bunurile
imobile;
- daca obiectul in litigiu este un bun imobil, competenta instantei de judecata e
determinata de situatia lui, iar daca este un bun mobil, competenta apartine
instantei de la domiciliul paratului, dar si in raport de valoarea imobilului;
- imobilele aflate in cuprinsul tarii, apartinand persoanelor straine, sunt supuse legii
teritoriale; cu privire la imobile, conflictul legilor in spatiu se rezeolva in favoarea
principiului personalitatii;
- codul familiei contine reguli diferite, fondate pe aceasta diviziune cand este vorba
de actele de dispozitie.

Bunurile corporale au o existenta materiala, o forma concreta, lizibila si cazand sub

simturile noastre (masa, casa).
Bunurile incorporale au o existenta abstracta adica nu au o forma materiala
concreta.
In aceasta categorie figureaza toate drepturile de creanta, precum si toate drepturile
reale, cu exceptia dreptului de proprietate, care confundandu-se cu obiectul asupra caruia
poarta, este trecut in randurile bunurilor corporale.
Interesul practic al acestei distinctii se pune in legatura cu domeniul de aplicare a
actiunii in revendicare. Numai bunurile corporale pot fi, in principiu, revendicate.
Din punct de vedere al circulatiei economice bunurile pot fi:

- bunuri proprietate de stat , din care , o parte reprezinta proprietate publica de

interes national, proprietate publica de interes local, aflate in administrarea
consiliilor locale,
- bunuri in proprietate privata.

Tot in proprietatea statului sunt cuprinse unele bunuri care prezinta un anumit
pericol: arme, substante explozibile, otravuri si altele care pot fi instrainate in
conditii speciale cu aprobarea organelor de stat competente.

- bunuri proprietate privata a persoanelor fizice, a unor asociatii cu personalitate

juridica cu sau fara activitate economica.