Tema 6: Obligația fiscală

1. noțiunea obligației ficale;

2. nașterea obligației fiscale;
3. executarea obligației fiscale;
4. cazuri speciale de executare a obligației fiscale;
5. cazuri de suspendare a executării obligației fiscale;
6. modificarea obligației fiscale;
7. modificarea termenului obligației fiscale;
8. restituirea din buget a sumelor impozitelor și taxelor fiscale;
9. modalități de asigurare a executării obligației fiscale;
10. modalități de stingere a obligației fiscale.

1. Particularități:
- obligația fiscală are întotdeauna un caracter pozitiv – întotdeauna prevede
obligația contribuabilului de a efectua ceva (de a achita), de a săvîrși anumite
acțiuni.
Caracterul pozitiv se referă doar la obligația centrală a contribuabilului.
În cadrul efectuării administrării fiscale, organele au o serie de atribuții, dar care
nu țin de obligația centrală, dar sunt obligații care asigură executare conformă a
obligației fiscale de către contribuabil.
În civil, vorbim despre obligația de a face.

- Obligație unilaterală – obligația de plată pe care o are contribuabilul nu este

contrapuă cu obligația creditorului.
Dreptul subiectiv al creditorului de a cere executare are o natură autoritară,
deoarece rezidă de la o autoritate de stat, care nu poate renunța la creanța sa (la
executarea de către debitor – contribuabil).

- Nu poate există o pluralitate de creditori; statul nu poate cesiona creanța sa;

- Reieșind din art. 129 al. 6: obligația fiscală – obligația contribuabilului de a plăti o
anumită sumă.......
Rezultă că pentru executarea unei obligații fiscale, contribuabilul urmează
concomitent să săvîrșească mai multe acțiuni.
Astfel, orice obligație fiscală poate fi percepută în sens larg și restrîns.

În sens restrîns – obligația de a achita un impozit/taxă.

În sens larg – obligația fiscală include obligația contribuabilului, precum și a altor
persoane (art. 5) care se naște în temeiul legislației fiscale și, în virtutea căreia,
aceste persoane au obligația de a plăti impozitul, săvîrșind concomitent și în acest
scop alte acțiuni (de înregistrare, raportare, întocmirea actelor care au ca scop
documentarea/fixarea procesului ș.a.) prevăzute de legislația fiscală.

Executarea conformă a obligației fiscale este condiționată de săvîrșirea altor

acțiuni obligatorii prevăzute de legislația fiscală de către un subiect determinat.

2. Nașterea obligației fiscale

- Art. 129 al. 1 CF – stabilește că obligația fiscală se naște în momentul apariției
circumstanțelor pe care legislația fiscală le prevede pentru stingerea ei.
 Care sunt acest circumstanțe??
Producerea faptelor juridice care dau naștere obligației fiscale ale contribuabilului:
săvîrșirea unor acțiuni – înregistrarea fiscală, prezentarea dării de seamă fiscale, efectuarea
livrării, punerea în circulație a bunurilor ș.a.
Nașterea obligației la inițiativa organului fiscal – săvîrșirea unor acțiuni
procedurale de către organul cu atribuții de administrare fiscală (atribuția organului fiscal de a
efectua un control – prin decizie). Efect: apariția obligației subiectului de a prezenta anumite
documente; constatarea unor obligații suplimentare; aplicarea suspendării operațiunilor pe
conturile bancare – generînd obligația băncii de a prezenta informația cu privire al soldul
mijloacelor bănești pe cont; executarea silită – se naște obligația subiectului supus executării de a
prezenta informații cu privire la bunurile sale sau bunurile aflate la alte persoane ș.a.

În cazul respectiv, chiar dacă obligația se naște la inițiativa organului, este o

circumstanță stabilită de lege care are ca efect nașterea obligației fiscale care urmează a fi stinsă.
Legat de săvîrșirea altor acțiuni – vorbim nu de bani/sumă și termene de stingere, ci de anumite
acțiuni și termene de executare. Spre exemplu: termen de prezentare a documentelor sau
informațiilor.

Art. 129 – prevede circumstanțe care generează apariția obligației fiscale și la producerea faptelor
ilicite:
- neexecutarea în termen a obligației;
- neutilizarea mașinelor de casă și control;
- neinformarea despre schimbarea sediului;
- etc.

3. executarea olbigației fiscale

- plătitorului i se impune o conduită obligatorie din momentul nașterii obligației și
pînă în momentul stingerii, fiind obligat să săvîrșească anumite acțiuni.

Etapele de executare a obligației fiscale (a procesului de executare):

a) obligațiile de înregistrare fiscală a contribuabilului;
b) obligațiile de calculare a sumelor obligațiilor fiscale;
c) obligațiile de evidență și raportare fiscală.

A) obligațiile de înregistrare fiscală a contribuabilului

Rezultă din prevederile art. 8 al. 2 lit. b Cod Fiscal – stabilește obligația contribuabilului ca
să se pună la evidență;
Ordinul 269 2012 cu privire la evidența contribuabilului.
Include totalitatea obligațiilor de evidență (cod fiscal, conturi bancare, ținerea cadastrului
fiscal etc. – primul grup de atribuții ale organelor fiscale).

B) obligațiile de calculare a sumelor obligațiilor fiscale

Calcularea sumelor – o totalitatea de acțiuni care sunt săvîrșite în scopul de a fi
determinate în final sumele obligațiilor fiscale, urmînd cîteva faze succesive:
- determinarea obiectului impunerii și a tipului materiei impozabile (pentru determinarea
regimului fiscal concret aplicat în procesul calculării obligației fiscale concrete);
 - determinarea bazei impozabile (inclusiv cu aplicarea înlesnirilor fiscale sau includerea
unor cheltuieli care au fost suportate de către subiect pentru obținerea acelui
obiect impozabil;
- aplicarea cotei legale de impunere asupra bazei impozabile;
- calcularea propiu-zisă a obligației fiscale.

Calcularea se realizează de către:

- contribuabil;
- de către organul fiscal, fiind derogare;
- de către alte persoane (care efectuează reținerea la sursă art. 5 al. 2, care la fel au
calitate de contribuabil în virtutea obligațiilor pe care le au). Art. 169 al. 2 -
obligația fiscală a unui contribuabil ce urmează a fi stinsă de un alt contribuabil,
care conform legislației este obligat să rețină, să perceapă și să stingă obligația,
încetează ca obligație fiscală a primului și se naștere în sarcina celui de-al doilea.

C) obligațiile de evidență și raportare fiscală

Stabilite prin norma generală – art. 8 al. 2 lit. c – stabilește că, contribuabilul este
obligat să țină evidența contabilă conform modului stabilit de legislația contabilă.
- Să țină evidența contabilă;
- întocmirea dărilor de seamă fiscale;
- să asigure integritatea documentelor de evidență contabilă;
- să efectueze încasările exclusiv prin dispozitivele pentru efectuarea operațiunilor în
numerar.

Prezentarea dărilor de seamă – dările de seamă se prezintă organului fiscal, unde este
luat la evidență fiscală. Această obligație se execută și atunci cînd entitatea prezintă dările de
seamă pentru subdiviziunile sale din alte unități administrativ-teritoriale, inclusiv achitînd
obligațiile și pentru aceste subdiviziuni (excepție: TVA, accize, Taxa pentru drumuri).

Legislația RM include în categoria dărilor de seamă fiscale – orice declarație,

informație, calcul, notă informativă, alt documente, care SUNT PREZENTATE sau TREBUIE SĂ FIE
prezentate, legată de calcularea/achitarea/reținerea impozitelor, taxelor, a majărilor de întîrziere,
....(art. 9 și 91) inclusiv orice document care privește fapte ce țin de nașterea, stingerea sau
modificarea unei obligații fiscale.

Ca prezentare dării de seamă să fie obligatorie, obligativitatea prezentării trebuie să

fie prevăzută de legislația fisală, inclusiv termenul prezentării, modul de completare pentru
fiecare tip de obligație.

Obligația de raportare include și prezentarea de către contribuabil și a altor

documente. Este obligatorie în cazul în care organul fiscal solicită prezentarea acestor documente.
Neprezentarea atrage răspundere distinctă față de răspunderea în cazul neprezentării dării de
seamă fiscale.
Se prezintă în scopul confirmării/infirmării informațiilor și datelor prezentate într-o dare de
seamă fiscală, fie au ca scop verificarea unor circumstanțe legate de executarea obligației fiscale
atît de contribuabil sau de un terț.
Pot fi prezentate fie la inițiativa organului fiscal, fie pot fi prezentate la inițiativa contribuabilului.
Condiție: acestea trebuie să constituie temei și să contribuie efectiv pentru determinarea
obligației fiscale.
Practica CSJ – decizia din 21.12.2011 – organul fiscal solicită documente în urma efectuării
controlului, care nu au fost prezentate.

Darea de seamă fiscală se consideră prezentată la momentul cînd organul fiscal o primește, dacă
aceasta este întocmită în conformitate cu legislația fiscală.

Regula de bază: format electronic.

Derogare: pe suport de hîrtie.

Confirmarea (cazul cînd s-a prezentat pe suport de hîrtie):

- dacă exemplarul conține însemnarea despre recepționare;
- emiterea recipisei;
- dacă a fost transmise prin poștă (aviz poștal de recepție).

În anumite cazuri, sunt și entități raportoare.

Art. 187-188. Ordinul 1223 26-03-2014. Instrucțiune – modul de utilizare a serviciilor fiscale
electronice.
Originalul dării de seamă fiscale – darea de seamă electronică.
pe suport de hîrtie – copia ei.

Încălcări?
- n-a fost recepționată;
- n-a fost transmisă;
- conținut eronat;
- prezentată de persoană neîmputernicită.

Dacă contribuabilul descoperă anumite greșeli/omisiuni în darea de seamă, aceasta (187-188)

este în drept să prezintă o dare de seamă corectată.
În cazul demarării controlului fiscal.. dacă controlul fiscal a fost dispus prind decizie pînă la
prezentarea dării de seamă fiscale corectate, aceasta nu va fi luată în considerație.

Obligația de raportare include și obligația de păstrare a dării de seamă și a

documentelor de evidență – toate documentele care servesc drept temei pentru calcularea
obligației fiscale, legate de activitatea contribuabilului.
Păstrarea este reglementată prin termenele stabilite de legislația contabilă.
Amendă – 50 mii de lei – în caz de nerespectarea obligației de păstrare, inclusiv în cazul lipsei
docuemntelor (în cazul determinării obligației fiscale suplimentare). Art. 189 CF:

Cazuri de suspendare a executării obligației fiscale

- 265 al. 2 – termenul de prescripție pentru stingerea obligației fiscale.
Cazurile respective nu sunt aplicabile obligațiilor fiscale curente (apărute după momentul
apariției circumstanțele respective).
- Alt caz care are ca efect suspendarea executării îl constituie cazurile cînd anumite
obligații sunt incluse în evidența specială – art. 174 (cu referire la art. 206).
Astfel, Ordinul 1107 din 07.12.2015 – art. Din codul civil care prevede posibilitatea
creditorilor de a înainta pretențiile față de moștenitori.
 Cazuri de modificare a obligației fiscale
Art. 169 al. 4 – modificarea obligației – schimbarea cuantumului obligației fiscale
generată de schimbarea circumstanțelor prevăzute de lege în funcție de care a fost calculată
această obligație.
Art. 129 pct. 6 – modificarea obligației fiscale poate viza atît sumele impozitelor/taxelor, cît și a
penalităților și amenzilor. Vorbim despre modificarea unei obligației determinate inițial (fie de
contribuabil, fie de organul fiscal) care poate interveni după calcularea/nașterea obligației fiscale,
pînă la momentul stingerii sau chiar ulterior. Aceasta urmează să fie stinsă în funcție de noul ei
conținut.

2 precizări (169 al. 4): o singură formă de modificare – prin modificarea cuantumului,
iar schimbarea să fie determinată de modificarea unor circumstanțe stabilite de legislația fiscală în
funcție de care a fost calculată obligația fiscală.
Nu sunt stabilite în mod expres circumstanțele respective. Acestea sunt determinate
de la caz la caz (în funcție de împrejurări, contribuabil, statutul juridic fiscal al acestuia, activitatea
economică desfășurată etc.).
Circumstanțele se pot exemplifica prin: obținerea dreptului la anumite înlesniri
fiscale. Putem vorbi și despre recalcularea unor obligații fiscale; Desfacerea căsătoriei, atunci cînd
unul dintre soți nu mai beneficiară de anumite scutiri; Alt exemplu: art. 281; Contestarea la
organul fiscal sau instanța de judecată poate avea ca efect modificarea obligației în ceea ce ține de
cuantumul acesteia.
Modificarea termenelor obligației fiscale – vorbim despre modificarea termenului de
stingere a obligației fiscale.
Modificarea termenului poate interveni ca urmare a:
- amînării termenului de stingere;
- eșalonării termenului de stingere;
- Acordarea creditului fiscal (investițional) – acordat prin încheierea unui acord de
creditare pe o anumită perioadă, cînd contribuabilul nu achită obligația fiscală.
Creditul fiscal modifică termenul doar în cazul încălcării acordului de creditare. Legea cu privire
la protecția micului business prevedea rezilierea contractului cu aplicarea penalităților, inclusiv a
dobînzilor.
Creditul fiscal se deosebește de amînare/eșalonare prin faptul că în cazul ultimelor
obligația fiscală oricum se execută, chiar dacă și la un alt termen prevăzut.
Art. 129 pct. 13 CF – sumele amînate/eșalonate vor constitui restanțe din momentul în care a
expirat termenul și obligația nu a fost executată.
Pot fi amînate/eșalonate atît sumele impozitelor, taxelor, cît și sumele
amenzilor/penalităților (atît pentru persoanele fizice cît și cele juridice).
Obiectul eșalonării/amînării – cazul calamităților naturale....
Orice amînare/eșalonare se stabilește în baza unui contract. Excepție: în cazul
acordării unei amînări/așalonări ca efect al producerii unei calamități/catastrofe, contractul se va
aproba de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.
Art. 180 – temei de acordare care se referă la p. Fizică.. cu referire la art. 33 al.2.
Acordarea unei amînări sau eșalonări (art. 6 al. 9 – înlesniri) în alte circumstanțe:
Art. 284 –autoritățile publice locale sînt în drept să acorde scutiri sau amînări la plata impozitului
pe bunurile imobiliare pe anul fiscal respectiv (calamități, boală îndelungată sau deces etc.).
 Obligația va deveni restantă în cazul în care contribuabilul nu va executa obligația în
termen. Restanța va fi calculată din momentul încheierii acordului. Deci, acordul va fi anulat și
toate plățile vor fi calculate din momentul încheierii acordului.
Termenul de acordare variază – .. 12 luni din momentul încheierii contractului de
amînare, eșalonare.
Pe perioada de amînare, eșalonare este posibil să fie solicitate/furnizate garanții suplimentare. Nu
contează momentul constituirii garanțiilor și la inițiativa cui. Poate fi constituită la momentul
încheierii acordului sau pe parcursul executării. Ex: gaj, sau sechestru: ordinul 295 – în afara
procedurii de executare silită în vederea garantării executării acordului de executare silită.

1. restituirea din buget a sumelor impozitelor și taxelor fiscale;

Vizează 2 categorii de sume:

- Sumele plătite în plus;
- Cele care conform legislației fiscale urmează a fi restituite (cele rambursabile).

- Sumele plătite în plus

Sumele impozitelor, taxelor, majorărilor de întîrziere, penalităților care au fost

vărsate de contribuabil sau încasate de către organul fiscal în cuantum mai mare.
Cauze:
- erori de calcul (contribuabil – la calcularea obligației; organul fiscal);
- ca efect al faptului calculării și reținerii în cuantum mai mare;
- cînd trecerile în cont depășesc cuantumul obligației fiscale;
- cazul contestării unei amenzi – decizia de aplicare a unei amenzi (urmează a fi
executată în termen de 30 de zile). Deci, trebuie să achiți amenda, dar spre
exemplu aceasta a fost contestată, fapt care poate determina micșorarea
cuantumului amenzii și rambursarea surplusului.

Exemplu: în cazul executării silite. Cînd se comercializează un bun care valorează mai mult decît
cuantumul obligației fiscale, suma rămasa fiind restituite contribuabilului.

- Cele care conform legislației fiscale urmează a fi restituite

(cele rambursabile) (tentă de facilitate fiscală)
Sumele devin rambursabile ca efect al modului specific de determinare, calculare și
administrare fiscală referitor la anumite tipuri de impozite. Vorbim despre sumele TVA și
accizelor.
Ex. 1011, 103 etc. Sumele urmează a fi restituite în cazul investițiilor în anumite
domenii. Diferența de regim fiscal în cazul TVA-ului aplicabil aceluiași subiect (8% - 20%).
Legea prevede condițiile în care se vor rambursa sumele.
- doar la cererea contribuabilului, care urmează a fi depusă în interiorul termenului
de prescripție de 6 ani (art. 266);
- restituirea operează doar în cazul în care contribuabilul nu are restanțe;
- prin operațiunea compensării (în contul datoriilor viitoare, achitarea altor datorii
pentru alte impozite și taxe etc.); compensarea operează nu doar la cerere, dar și
din oficiu. Din oficiu – cînd contribuabilul are o supraplată la un tip de obligație
fiscală, prin umare, organul fiscal va compensa datoria viitoare la același tip de
obligație fiscală;
 termenul de restituire: Art. 176
- termen de 37 de zile; (art. 175) Termen general.
- termen de 45 de zile. Termen special – TVA, accize.

În termenul de 37, 45 de zile – organul fiscal trebuie să constate existența supraplății. Restituirea
se efectuează doar în urma efectuării unui control fiscal (excepția: p.fizică obligația nu depășește
1000 de lei). Controlul – se efectuează în termen de 30 de zile.
P. juridice – pe conturile ei;
p. fizică – pe conturi și în numerar.

Depășirea termenului (37, 45 zile) are ca efect nașterea dreptului contribuabilului

de a cere calcularea unor dobînzi.. și nașterea obligației organului fiscal de a achita aceste sume.
Dobînda o calculează contribuabilul, anexînd la cererea suplimentară.

Termenul poate fi suspendat:

- intentarea dosarului penal (cazul în care subiectul încheie anumit tranzacții-scheme
care a avut ca efect apariția dreptului de restituire a sumelor).

Restituirea TVA în 45 de zile – art. 101 și următoarele – împrejurările în care

contribuabilul are dreptului la restituire.
Exemplu: 1011 – cazul investițiilor în anumite domenii.

Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 42 07.07.2004 – Ministerului Finanțelor.

- acordul de cesiune;
- acte aferente;
- notificare etc.

Condiții:
- la momentul cesiunii să lipsească oricare datorie față de buget;
- contribuabilul cedent să dispună de decizia organului fiscal de restituire;
- sumele rambursabile sau surplus să constituie exclusiv sumele TVA-ului sau
accizelor;
- să fie încheiat un contract de cesiune a creanței;
- să fie notificat organul fiscal;
- ca urmare a cesiunii, să fie stinse doar datorii față de bugetul public național.
2. modalități de asigurare a executării obligației fiscale;
- majorări de întîrziere;
- suspendarea operațiunilor la conturile bancare;
- sechestrarea bunurilor.

Art. 227 al. 2, 229 al. 8 altele. Inclusiv gajul, garanția bancară etc.
De natură administrative – la inițiativa organului fiscal;
De natură benevolă – prin acordul părților.

Scopul măsurii de asigurare?

- determinarea unei conduite concrete îndreptată spre executarea obligației fiscale;
 Majorarea de întîrziere – reieșind din cuantumul obligației neachitate în termen.
Spre deosebire de legislația civilă (art. 623, 624), majorarea de întîrziere se referă doar la
nerespectarea unui termen nu și la neefectuarea unor acțiuni etc.
Constituie o măsură de asigurare și, concomitent, o măsură compensatorie și
reparatorie. Aplicarea majorării nu este legată de o încălcare fiscale. Deci, aceasta
se deosebește de o sancțiune.
Temeiul calculării majorării – existența restanței (129 al. 13). Suma de pînă la 100
de lei nu se consideră restanță în anumite cazuri.
Ex. At. 228 al. 10 –
Art. 213

Majorarea se calculează inclusiv în lipsa vinovăției.

Sancțiunea se stabilește în mod individual (individualizare – persoana, alte
circumstanțe).