Școala masterala de Excelență în Economie și Business

Administrarea Afacerilor

Referat

La disciplina Teoria Economică

Tema : Concurența și formele ei

Conf. Univ.: E.

Studnt :

2018
 Concurenta este o trasatura esentiala a pietei, ea este o componenta importanta a
mecanismului acesteia. Concurenta se desfasoara dupa anumite reguli care asigura libertatea de
actiune a tuturor agentilor economici.

Concurenta reprezinta confruntarea dintre agentii economici pentru a atrage de partea

lor consumatori cat mai multi, prin preturi convenabile, prin calitatea mai buna a marfurilor si
serviciilor, in vederea obtinerii unor profituri cat mai mari. Ea exprima relatiile dintre agentii
economici care actioneaza in functie de interese lor in conditiile liberei initiative, fiind o
rivalitate deschisa si loiala care duce la dezvoltarea productiei si la imbunatatirea gradului de
servire a cumparatorului.

Concurenta difera de la o tara la alta si de la o etapa la alta in functie de numarul si puterea

economica a vanzatorilor si cumparatorilor in economia nationala, in una sau alta dintre ramuri,
de gradul de diferentiere a produselor, de posibilitatile noilor firme de a actiona in acelasi
domeniu, de transparenta pietei ca si de alti factori.

Simplu, dar cuprinzator este tabloul formelor de piata surprinse de Alain Cotta[1] si pe baza
carora se va desfasura analiza ofertei:

1.1.Piata cu concurenta perfecta

Piata cu concurenta perfecta este acel tip de piata acre se caracterizeaza prin urmatoarele
trasaturi:

- atomicitatea participantilor care exprima existenta unui numar mare de agenti

economici de putere economica egala sau apropriata, astfel incat nici unul dintre ei nu
poate influenta in mod hotarator pretul;

- omogenitatea produselor, ceea ce inseamna ca marfurile oferite sunt echivalente sau

aproape identice, astfel incat fiecarui cumparator ii este indiferent de unde se
aprovizioneaza;
 - intrarea si iesirea libera pe piata care exprima capacitatea unei noi firme de a intra
pe piata atunci cand costul este inferior pretului de vanzare si de a parasi ramura
economica atunci cand pretul este mai mic decat costul de productie;

- fluiditatea pietei care presupune adaptarea ofertei fara bariere monopoliste la cerere
si invers;

- transparenta perfecta care presupune ca toti producatorii si toti consumatorii dispun

de o cunoastere perfecta a cererii si ofertei, astfel incat pot obtine cel mai bun produs
sau cel mai bun pret.

Cele mai frecvente forme de concurenta imperfecta sunt monopolul si oligopolul, dar economia
de piata contemporana cunoaste si piete cu concurenta monopolistica sau de monopol bilateral, etc.

1.2.Monopolul

Spre deosebire de piata cu concurenta perfecta in care intreaga cantitate produsa de un agent
economic este vanduta la pretul pietei, oferta lui detinand o pondere nesemnificativa in volumul
ofertei agregate datorita multimii de firme similare care functioneaza in acelasi domeniu, piata
de monopol se caracterizeaza in planul ofertei prin asigurarea cantitatii agregate numai de catre
un producator, al carui bun fabricat nu dispune de substituenti apropiati. Cu alte cuvinte, marfa
realizata in conditii de monopol capata caracter de unicat, iar gradul de diferentiere al produsului
este maxim.

Oferta de monopol se formeaza in functie de conditiile de cost in cadrul carora firma isi
desfasoara activitatea, iar asupra acestora se observa influenta factorilor generatori de o piata de
monopol: existenta domeniilor de interes strategic (monopol legal), a altora in care se manifesta
costuri de productie descrescatoare (monopol natural), proprietatea asupra unui patent de
inventie (monopol tehnologic), raritatea unor zacaminte (monopol exercitat prin controlul asupra
unor input-uri) sau folosirea unor tehnici comerciale (monopol asupra marcii comerciale).

Astfel, daca in situatia unui monopol natural costul mediu si cel marginal evolueaza in sens
descrescator in celelalte situatii care pot fi exemplificate pe un monopol legal acestea se inscriu
in domeniul randamentelor descrescatoare. In primul caz, ce corespunde in general retelelor de
distributie a electricitatii, gazelor si apei, retelelor de termoficare, de cai ferate, sistemelor de
irigatii, explicatia consta in economiile de scara ce se manifesta atunci cand productia unui
singur agent economic ar fi suficienta pentru satisfacerea cererii pe piata si deci existenta unor
firme concurente nu se justifica nici tehnologic si nici economic. In cealalta situatie, care
vizeaza domenii cum ar fi fabricarea si distribuirea unor medicamente, productia si
comercializarea alcoolului, a banilor, a timbrelor, apararea nationala, cantitatea oferita de firma
de monopol tinde sa se formeze la un nivel al pretului care asigura maximizarea profitului sau
economic. Dar, daca acesta este prea ridicat comparativ cu pretul pe care sa-l suporte piata,
atunci prin interventia guvernamentala pretul de monopol primeste o limita maxima sub care
poate fi practicat orice nivel; aceasta inseamna ca nu intotdeauna un monopol este eficient, ci
poate inregistra si pierderi.

1.3.Concurenta monopolista

Concurenta monopolista se manifesta pe piata prin imbinarea unor elemente specifice pietei
perfecte cu altele caracteristice monopolului; concret, exista numerosi agenti economici
producatori, intrarea de noi firme pe piata fiind libera, iar produsele sunt diferentiate, astfel incat
influentarea cererii pe piata devine singura modalitate de crestere a profiturilor.
In acest scop, firmele monopolistice folosesc importante fonduri drept cheltuieli publicitare si
procedeaza la o analiza a corelatiei dintre nivelul productiei si dimensiunea cheltuielilor
promotionale. Astfel, costurile de productie supunandu-se legii castigurilor descrescatoare, daca
cresc cheltuielile publicitare, productia sporeste, dar intr-un ritm din ce in ce mai mic. Ca
urmare, firma monopolista este interesata sa depisteze sporul de cheltuieli publicitare pe care
trebuie sa-l suporte pentru ca vanzand productia corespunzatoare acestuia sa inregistreze profitul
maxim. Regula este urmatoarea: firma accepta sa mareasca cu 1 unitate monetara cheltuielile
publicitare numai daca sporul de productie comercializata datorita tehnicilor promotionale
folosite asigura egalitatea DPrb=DChp , adica dintre sporul de profit si suplimentul de cheltuieli
publicitare. Altfel spus, daca productia care ar putea fi vanduta in plus de firma care a folosit
mijloace publicitare aduce un profit brut cel putin de o unitate monetara, atunci cresterea
cheltuielilor promotionale cu o unitate monetara este justificata.

Rezulta ca pentru o firma monopolista costul de productie desemneaza nu numai cheltuielile

cerute de combinarea factorilor de productie, ci cuprinde, asa cum afirma Fr. Perroux in lucrarea
“La théorie de la concurrence monopolistique” “toate cheltuielile care trebuie suportate pentru
crearea produsului (serviciului), pentru dirijarea spre cumparator si pentru satisfacerea dorintelor
acestuia”[2]. Astfel, cheltuielile efectuate cu vanzarea produselor maresc costurile medii si
contribuie la cresterea preturilor.

1.4.Oligopolul

Formarea ofertei pe piata de oligopol se supune corelatiilor specifice dintre costuri care se
manifesta in functie de comportamentul firmelor oligopoliste; aceasta inseamna ca actiunile
agentilor economici pe piata de oligopol imbraca forme variate a caror alegere este dictata de
tipul de comportament pentru care acestia au optat.

De altfel, inexistenta unui model unic de comportament pe pietele oligopoliste este o reflectare a
trasaturilor specifice acestora, care vizeaza:

- economiile de scara* determina existenta unui numar restrans de firme dominante,

desi nu in mod necesar a unui numar total mic de firme pe piata; ele sunt adesea mari
in comparatie cu dimensiunea pietei totale, astfel ca numai cateva firme asigura oferta
intregii piete, ceea ce se poate reflecta grafic, astfel:
Deci, daca curba C exprima cererea totala de piata pentru un produs nediferentiat al unei
industrii oligopolistice, cand firma functioneaza la nivelul de productie corespunzator costului
total unitar (CT) minim, ea realizeaza o productie q care reprezinta o parte insemnata din
cantitatea totala ceruta pe piata. Mai mult, la pretul p la care doar se acopera costurile medii,
cand firma functioneaza cel mai eficient, cererea totala de piata este Q si numai cateva astfel de
firme pot fi suportate de piata;

- recunoasterea interdependentei dintre firme se refera la efectele deciziilor individuale

privind productia si pretul asupra vanzarilor celorlalti agenti economici. Cu alte
cuvinte, fiecare este preocupat sa ia in consideratie reactiile celorlalti la orice
modificare a pretului sau de alta natura;

- concurenta non - pret si rigiditatea pretului sunt strans legate de trasatura anterioara si
arata ca daca reducerile de pret pot fi cu usurinta urmate de firmele rivale, concurenta
poate fi accentuata pe seama altor aspecte, ca de exemplu publicitate, design, etc.;

- tentatia firmelor de a stabili intelegeri intre ele in domeniul fixarii pretului este
justificata prin aceea ca reducerile de pret pot conduce la profituri scazute pentru toate
firmele oligopolistice;

- imboldul catre fuzionare apare ca o intelegere dintre firme si duce la o cota de piata
mai ridicata pentru noul agent economic si, deci, la o forta competitiva sporita a
acestuia;

- importante restrictii la intrarea de noi firme pe pietele oligopolistice reprezinta

trasatura de baza a oligopolului. In general, cu cat aceste restrictii sunt mai puternice,
cu atat vor fi mai putine firmele din industria respectiva. Fara a intra in amanunte,
asemenea bariere vizeaza: economiile de scara, diferentele de costuri sau altele,
precum nevoia de capital, controlul ofertei de factori de productie, reglementarile
guvernamentale, recunoasterea produsului, complexitatea lui si proliferarea
produsului[3].

Toate elementele caracteristice oligopolului sunt intotdeauna prezente in aceste structuri de piata,
chiar daca in industrii diferite se intalnesc in proportii diferite; ca urmare, se cunosc mai multe
tipuri de oligopol.

1.5.Monopolul bilateral

Combinatia dintre monopol si monopson genereaza o situatie specifica de piata in care puterea
economica de negociere a celor doi participanti la viata economica poate fi similara.

Datorita lipsei de atomicitate, atat in planul cererii, cat si al ofertei, nici vanzatorul si nici
cumparatorul nu se pot comporta ca un monopolist, respectiv monopsonist. “Doua mari tipuri de
solutii pot fi avute in vedere in aceasta situatie: este posibil ca unul dintre participanti sa fie mai
puternic decat celalalt si sa-l forteze sa accepte conditiile sale; in functie de caz, piata va fi atunci
dominata de monopolist sau de monopsonist; avantajul poate, de altfel, trece de la unul la celalalt
in functie de conjunctura economica si sociala. Este insa posibil si ca vanzatorul si cumparatorul
sa se inteleaga pentru a fixa un pret si o cantitate: la limita, cele doua intreprinderi rivale
procedeaza la o intelegere verticala, iar discutia se va referi la impartirea profitului global”[4].

Concurenta perfecta sau pura este situatia ideala, ea este de fapt un model teoretic, deoarece in
realitate acest tip de concurenta nu mai exista in nici o tara cu economie de piata. In schimb,
concurenta imperfecta este prezenta in realitate sub diferitele ei forme de manifestare. In afara
celor prezentate mai sus, se intalnesc si alte situatii. De pilda, cand numai doua firme domina
piata unei industrii, situatia pietei este de duopol, cand exista un singur cumparator pentru
produsele unei industrii, situatia pietei este de monopson, cand exista un numar redus de
cumparatori (cativa), situatia pietei este de oligopson, etc.

Lupta de concurenta se duce prin modalitati diferite. Aici intervine si ingeniozitatea agentilor
economici. Putem aminti: o anumita politica a vanzarilor (de regula cresterea volumului
acestora); diferentierea produselor (uneori nesemnificativa, dar amplificata de publicitate); prime
acordate vanzatorilor; demonstratii pentru evidentierea calitatii produsului, politica de pret, etc.

Atunci cand lupta de concurenta se duce de catre parteneri cu mijloace economice legale, fara
utilizarea unor mijloace agresive, concurenta este denumita loiala. In conditiile concurentei
loiale, toti agentii economici au acces liber la piata, cunosc reglementarile legale privind
tranzactiile si le respecta.

Uneori metodele aplicate in concurenta depasesc cadrul legal, ele devin agresive, periclitand
situatia unor agenti economici sau chiar a consumatorilor. Statul, in aceste cazuri, prin masuri
legislative, trebuie sa intervina si sa sanctioneze orice modalitate de infiltrare a asa - zisei
concurente neloiale. Prin concurenta neloiala se intelege, conform legislatiei romane, “orice act
sau fapt contrar uzantelor cinstite in activitatea comerciala”.

Concurenta, prin efectele pe care le declanseaza, se poate situa printre cele mai importante legi
ale reglementarii vietii economice, ale progresului tehnico - economic al societatii.