Sunteți pe pagina 1din 10

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE MANAGEMENT

Referat Negociere Internațională


Garanțiile bancare în relațiile
comerciale internaționale

Realizat de: Hodorogea Adina Cristina

Grupa 142, Seria C

An universitar 2017-2018
1. Rolul garanţiilor în comerţul international
Prin garanţie, în sens larg, se înţelege orice metodă, instrument sau angajament, accesoriu
contractului comercial internaţional pus la dispoziţia sau emis în favoarea unui titular de drepturi,
în virtutea contractului încheiat, capabil să asigure respectivului beneficiar realizarea certă a
drepturilor garantate sau despăgubirea bănească corespunzătoare pentru daunele provocate de
nerealizarea acestor drepturi.

În cadrul garanţiilor, se disting următoarele părţi implicate:

1. Ordonatorul garanţiei care este debitorul principal. Acestei părţi contractante îi solicită
beneficiarul (partenerul de contract) o garanţie. În consecinţă, ordonatorul solicită unei terţe
persoane – garantul – o garanţie.

2. Beneficiarul garanţiei este cel în favoarea căruia garantul emite garanţia.

3. Garantul este debitorul secundar, cel care, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de către debitorul
principal, le îndeplineşte el.

În schimburile internaţionale, orice persoană fizică sau juridică care dispune de un patrimoniu
poate fi garant (exemplificăm: orice firmă, companie industrială, comercială, statul reprezentat
prin şefulstatului statului, guvernul, banca centrală, ministerul finanţelor etc, instituţiile bancare
şi financiare). În vederea evitării riscului pierderii sumelor avansate sub formă credit, în practica
internaţională se utilizeză modalităţi specifice de asigurare a recuperării acestor sume.

Riscurile de nerambursare a creditelor pot fi acoperite prin :

• Modalităţi specifice de garantare a creditelor de export, cum ar fi: garanţie bancară, garanţia
financiară şi asigurarea creditelor;

• Modalităţi obişnuite de garantare a unei plăţi, cum ar fi: scrisoarea de garanţie bancară, garanţia
societăţilor de asigurare, scrisoarea de credit comercială, titlurile de credit acceptate şi avalizate,
ipoteca; gajul; depozitul bancar, rezervarea dreptului de proprietate etc.

În cazul scrisorii de garanţie bancară, un garant, de obicei o bancă sau societate de asigurări,
emite o garanţie în numele unui exportator. Este vorba de o garanţie acordată în favoarea
cumpărătorului, garanţie în baza căreia exportatorul se obligă să-şi îndeplinească obligaţiile
contractuale. Dacă aceste obligaţii nu sunt îndeplinite, garantul acceptă să-i plătească
cumpărătorului suma de bani în compensare. Această sumă poate fi de la 1% până la 100% din
valoarea contractului. Banca nu garantează fapte, ci preia o obligaţie de plată, obligaţia sa fiind,
în acelaşi timp, subsidiară obligaţiei debitorului principal, care este obligaţia principală.
2. Garanţiile: definiţie, părţile implicate, elemente, tipuri
Garanţia bancară reprezintă un angajament irevocabil, în scris, asumat de către o bancă în
favoarea unei persoane, denumită beneficiar, de a plăti acestuia o sumă de bani, în cazul în care o
altă persoană, denumită ordonator, în contul căreia se emite garanţia, nu a onorat o anumită
obligaţie asumată printr-un contract faţă de beneficiarul garanţiei.

Din momentul în care a fost emisă garanţia bancară, banca este responsabilă de a plăti la prima
cerere beneficiarului garanţiei bancare, dacă şi condiţiile stipulate în garanţie sunt corecte. De
obicei, garanţiile se supun legislaţiei naţionale a băncii emitente.

Sunt cunoscute două metode de emitere a garanţiilor bancare, după cum urmează:

- Directă, prin utilizarea băncii din ţara vânzătorului pentru a emite garanţia în favoarea
cumpărătorului extern;

- Indirectă, banca din ţara vânzătorului împuterniceşte o bancă străină să emită o garanţie în
favoarea cumpărătorului.

Limbajul utilizat în garanţie este foarte important. Acesta trebuie să fie clar, precis şi simplu.

Deşi există o mare diversitate de reglementări privind garanţiile bancare, diversitate determinată
de dreptul naţional al fiecărui stat, acestea conţin, întotdeauna, anumite elemente comune, şi
anume :

a) părţile implicate (beneficiarul, ordonatorul);

b) scopul/obiectul garanţiei (de exemplu: În baza acestui contract cumpărătorul trebuie să


plătească suma de … ca o plată în avans de …% din valoarea contractului în favoarea
vânzătorului);

c) valoarea garanţiei (de exemplu: Luând în considerare condiţiile de mai sus, noi Banca … vă
dăm alăturat garanţia şi suntem de acord să plătim irevocabil suma de …);

d) formula de obligaţie (angajament) a băncii (de exemplu: Banca … este de acord să plătească
suma … la primirea primei dumneavoastră cereri făcută în scris);

e) termenele de plată;

f) condiţiile şi modul de executare; g) valabilitatea garanţiei (de exemplu: Această garanţie este
valabilă în formă scrisă ... la sau înaintea … după care dată obligaţia noastră … va înceta);

h) clauza privind legislaţia aplicabilă (de exemplu: Acestă lege va fi guvernată de legea română).
De regulă, fiecare element al garanţiei reprezintă obiect de negociere între parteneri. După
convenirea textului, ordonatorul garanţiei solicită băncii sale emiterea garanţiei, după care
garanţia este transmisă beneficiarului direct sau prin intermediul băncii.

În România, pentru garanţia bancară se utilizează termenul de scrisoare de garanţie. Avându-se


în vedere rolul important al garanţiilor în comerţul internaţional, Camera Internaţională de
Comerţ şi Industrie de la Paris, precum şi alte organisme internaţionale au dorit să standardizeze
practicile şi procedurile în domeniul garanţiilor.

Astfel, în anul 1978, Camera Internaţională de Comerţ şi Industrie de la Paris a elaborat


„Regulile Uniforme pentru Garanţii”, numite „Publicaţia nr. 325” cu scopul de a se asigura o
uniformizare a practicilor bazate pe un echilibru echitabil între părţile contractante. Mecanisme
valutare În anul 1992, Camera Internaţională de Comerţ şi Industrie de la Paris a emis un nou set
de reglementări numit „Reguli Uniforme pentru Garanţiile la Cerere” sau „Publicaţia nr. 458”1 .
În prezent, atât băncile din România, cât şi băncile din străinătate utilizează Publicaţiile nr. 325 şi
nr. 458 care sunt în vigoare.

3. Tipuri de garanții bancare în relațiile comerciale internaționale

3.1. Scrisoarea de garanție bancară – reprezintă un document prin care o bancă (bancă
garantă) se angajează în mod irevocabil ca, în cazul în care debitorul principal nu îşi va
executa la termen obligaţiile asumate în contractul încheiat, să plătească suma indicată
expres în acest document, către beneficiarul garanţiei.

Prin această operaţiune, banca garantă preia obligaţia de plată pentru situaţia în care cel
garantat nu îşi îndeplineşte obligaţia contractuală. Scrisoarea de garanţie bancară reprezintă
un mijloc de înlesnire a unor tranzacţii încheiate între părţi între care nu există
disponibilităţile băneşti necesare sau nu există garanţia onorării obligaţiilor reciproce
reprezentând un instrument de garantare a obligaţiilor contractuale. De menţionat faptul că
scrisorile de garanţie bancară, reduc riscurile tranzacţiilor internaţionale între profesionişti,
constituind un instrument eficient şi simplu care îi conferă beneficiarului certitudinea că
partenerii de afaceri îşi vor executa obligaţiile asumate conform contractelor încheiate.
Scrisorile de garanţie bancară pot fi emise de către bănci la solicitare, în baza unui depozit
colateral constituit la bancă sau alte garanţii constituite în favoarea băncii, fie pe baza altor
garanţii mai puţin lichide (ipoteci, gajuri etc.), caz în care solicitantul trebuie să facă dovada
existenţei surselor de plată a angajamentului asumat de bancă pe perioada respectivă. Fiecare
bancă are politica sa în emiterea scrisorilor de garanţie bancară, nu există reguli
internaţionale, motiv pentru care emitentul (banca), trebuie să îşi ia toate măsurile de
precauţie pentru ca debitorul (solicitantul), să îşi achită sarcinile asumate prin contractul
încheiat cu beneficiarul, şi numai în ultimă instanţă să fie nevoită să achite datoria clientului.
Parti:

- ordonator – debitorul principal – importatorul


- beneficiar – creditorul – prestatorul – exportatorul
- garant – emitentul garanției – o bancă, o societate de asigurări sau o persoana fizică sau
juridică

Tipuri:

- scrisoare bancară simplă – banca garantă cere beneficiarului să-l urmărească pe debitor, și
când acesta nu poate plăti, va plati banca.

- scrisoare bancare solidară – beneficiarul poate cere băncii să efectueze plata, fără să-l
urmărească în prealabil pe debitor.

Elementele garanției:

· părți implicate
· obiectul și valoarea garanției
· formula clară de angajament al garantului
· condițiile și modul de executare a garanției
· valabilitatea garanției
· clauza de legislație
· semnatura parții garante

EMITEREA SI UTILIZAREA GARANTIILOR BANCARE

Prin emiterea garantiilor, banca își asumă responsabilitatea de a plăti sumele respective, în cazul
în care clientul ei nu-și îndeplinește obligațiile contractuale. Există două motive pentru care o
bancă este de acord să emită garanții în favoarea clienților eiȘ

- pentru un comision bancar în mod evident banca trebuie să producă bani, deci ea va taxa
serviciul pe care îl oferă.
- pentru a susține afacerile clienților ei - dacă banca își ajută clientul prin emiterea unei
garanții, ea contribuie și la dezvoltarea afacerilor acestuia.

Cu toate acestea, banca își asumă anumite riscuri prin emiterea garanțiilor motiv pentru care
clienții ei trebuie să fie solvabili și de încredere. Banca va analiza cererile de emitere a
garanțiilor în același mod ca cele pentru acordarea împrumuturilor. Conform politicii de
acordare a creditelor, ea trebuie să aibă în vedere toate aspectele cererii de emitere a garanției,
în schimb ea va percepe un comision pentru serviciile prestate. La emiterea unei garanții, este
important pentru o bancă să aibă în vedere și aspectele nefinanciare ale afacerii. Este important
pentru o bancă să evalueze realizările prezente și trecute ale activității clienților ei. Banca
trebuie să fie atentă în mod special la: capacitatea generală de plată a clienților ei; rezultatele
anterioare referitoare la executarea la timp și în bune condiții a contractelor dacă au pregătirea
managerială necesară și dispun de resurse materiale și financiare pentru îndeplinirea obligațiior
contractuale.

a) Garanţii de participare la licitaţii. Acest tip de garanţie este necesar în cazul ofertelor
publice. Scopul unei garanţii de participare la licitaţii este de a asigura fermitatea ofertei şi
seriozitatea ofertantului participant la licitaţie fiind, în acelaşi timp, şi o condiţie a
participării sale la licitaţie. O garanţie pentru licitaţie reprezintă de obicei între 2% şi 5%
din valoarea contractului şi va garanta faptul că exportatorul va continua contractul aşa cum
s-a stabilit. Banca garantă se angajează la plata unei sume (5-10 % din valoarea ofertei) în
situaţia în care ofertantul, câştigând licitaţia, nu mai încheie contractul sau nu ar procura o
garanţie bancară de bună executare, dacă în caietul de sarcini a fost prevăzut astfel şi
contractul a fost încheiat.
b) Garanţie de bună execuţie a contractului Aceste garanţii sunt cele mai des întâlnite în
practică. Scopul garanţiilor de bună executare este, aşa cum rezultă şi din denumirea lor, de
a garanta îndeplinirea de către vânzător a obligaţiei contractuale de a livra calitativ,
cantitativ şi la termen marfa. Valoarea garanţiei, calculată ca un procent de 10% sau uneori
mai mult din valoarea contractului, este destinată să acopere eventualele prejudicii ale
importatorului.Termenul de valabilitate al garanţiei este pentru valoarea întreagă a
contractului, până la executarea completă a contractului.
c) Garanţia de bună funcţionare Această garanţie este emisă înainte de începerea derulării
contractului şi este valabilă până în momentul expirării perioadei de garanţie tehnică.
Valoarea acestui tip de garanţie este destinată pentru acoperirea riscului apărut ca urmare a
neîndeplinirii de către furnizor a obligaţiilor sale contractuale în perioada garanţiei tehnice.
d) Garanţie de restituire a avansului Această garanţie acoperă obligaţia vânzătorului de a
restitui, în cazul neexecutării contractului, suma sau sumele plătite în avans de către
cumpărător. Termenul de valabilitate al garanţiei este până la momentul livrării complete a
obiectului contractului.
e) Garanţie de întreţinere Aceste garanţii sunt utilizate în special în cazul contractelor de
construcţii. Scopul lor este de a garanta întreţinerea construcţiei terminate pe toată perioada
de garanţie.

3.2. Gajul – bunurile se înstrăineaza și se transmit creditorului până când acesta își
recuperează suma sau creditul acordat debitorului.

3.3. Depozitul colateral de buna execuție - un depozit bancar deschis pe numele


contractantului, la solicitarea acestuia în favoarea entităţii contractante, pe baza
contractului de furnizare de produse/ de servicii /de lucrări sau a documentaţiei pentru
depunerea şi elaborarea ofertelor, în cazul achiziţiilor publice, pentru gestionarea
sumelor constituite drept garanţie. Modul de constituire a garanţiei de bună execuţie şi
cuantumul acesteia sunt stabilite în contract de către părţile contractante sau în
documentaţia pentru depunerea şi elaborarea ofertelor.

3.4.Acreditivul documentar - modalitate de plată prin care cumparatorul rezervă o


anumită sumă de bani în numele furnizorului său la unitatea bancară a acestuia din urmă, în
vederea achitării mărfurilor livrate, a serviciilor prestate sau a lucrărilor efectuate, atunci cand
expedierea, executarea sau prestarea lor se face în conditiile convenite.

- se poate deschide la banca ordonatorului, la banca furnizorului sau


la o alta bancă conform înțelegerilor intervenite între parți.

- este cel mai sigur mijloc de plată pentru ambele parți, dar și cel mai
costisitor. Cumparatorul are avantajul îndeplinirii corecte a obligațiilor de catre furnizor.
Furnizorul are avantajul încasării sumei corespunzatoare daca își indeplinește îndatoririle.

- se deschide pentru fiecare client în parte, la cererea cumparatorului.


Aceasta modalitate de plată se utilizează, de regulă, atunci cand cumparatorul întârzie în mod
repetat plata, creând dificultați financiare furnizorului. La primirea documentelor, banca unde
este deschis acreditivul verifică dacă furnizorul a respectat condițiile respectate la deschidere:
prezentarea documentelor care să ateste livrarea bunurilor, executarea lucrărilor, prestarea
serviciilor, autenticitatea semnaturilor de pe documente, încadrarea valorii facturilor în valoarea
acreditivului.

3.4.1. Elementele obligatorii ale unui acreditiv sunt:

-numele și adresa beneficiarului,


-numele și adresa băncii acestuia,
-numele și adresa cumparatorului,
-suma pentru care se deschide acreditivul,
-descrierea obiectului acreditivului,
-termenul de valabilitate,
-descrierea documentelor care fac dovada livrării mărfurilor, prestarea serviciilor, executarea de
lucrări.

Acreditivul presupune ca în contul clientului la banca emitentă a acreditivului, există suma


necesară acoperirii creditului și care nu va putea fi utilizată decât în acest scop. Decontarea se
face doar în momentul când toate condițiile de fond și de formă au fost îndeplinite.

Acreditivul se închide în una din situațiile:

-la utilizarea integrală a sumei, la expirarea termenului de valabilitate,

-la cererea plătitorului, dar numai după ce furnizorul și-a dat acordul.
Soldul ramas neutilizat se virează de către banca domiciliatoare a acreditivului în contul
corespunzator al cumparatorului de la banca sa.

3.4.2. Tipuri de acreditive

Acreditivele documentare sunt clasificate în: revocabile sau irevocabile.

Un acreditiv documentar revocabil poate fi anulat sau modificat oricând fără înştiinţartea
prealabilă a beneficiarului. Acest tip de acreditiv este întâlnit mai rar.

Caracteristici ale acreditivului documentare revocabil:

a) Un acreditiv documentar revocabil nu poate fi confirmat.

b) Banca notificatoare ar trebui să notifice beneficiarului un astfel de acreditiv documentar


revocabil prin fraza: „Fără angajamentul băncii notificatoare.” Un acreditiv revocabil poate fi
modifocat sau anulat da către banca emitentă în orice moment şi fără o avizare prealabilă a
beneficiarului.

Un acreditiv documentar irevocabil reprezintă angajamentul ferm al băncii notificatoare de a


efectua plata fără recurs.. Acreditivele documentare irevocabile pot fi modificate sau anulate
numai cu acordul părţilor. Acreditivele documentare irevocabile pot fi confirmate sau
neconfirmate de către banca notificatoare.

Principalele caracteristici ale acreditivului documentar irevocabil:

a) Un acreditiv documentar irevocabil poate fi modificat sau anulat numai cu consensul


tuturor părţilor participante la acreditivul documentar respectiv;
b) Odată ce exportatorul a văzut că termenii şi condiţiile din acreditivul documentar
corespund cu cei din contract şi după ce a supus băncii documentele solicitate, el va primi
plata de la banca emitentă;

Alte tipuri de acreditive documentare:

 Acreditivul la vedere. Acesta permite efectuarea plăţii imediat ce documentele au fost


prezentate.
 Acreditivul cu plata amânată. Acest tip de acreditiv a devenit foarte popular în ultima
vreme. În acest caz, plata documentelor nu se face în momentul prezentării acestora la
bancă de către bneficiar, ci la o dată ulterioară, menţionată în acreditiv.
 Acreditivul transferabil. Este acel tip de acreditiv în baza căruia beneficiarul poate cere
băncii plătitoare să permită utilizarea în totalitate sau parţial de către unul sau mai mulţi
terţi (beneficiari secundari). Astfel, acreditivul poate fi transferat de la beneficiarul
original către unul sau mai mulţi beneficiari.
 Acreditivul subsidiar sau „spate în spate” (engl. back to back). În baza acestui acreditiv,
beneficiarul primului acreditiv poate să îl ofere ca “garanţie” băncii notificatoare pentru
asigurarea celui de al doilea acreditiv.
 Acreditivul cu clauză roşie (engl. red clause). Acest acreditiv încorporează o concesie
specială acordată beneficiarului, în sensul că îi permite băncii notificatoare să-i dea ca
avans un procent din valoarea totală a acreditivului înaintea prezentării documentelor de
transport. La origine, această clauză era scrisă cu cerneală roşie pentru a atrage atenţia.
 Acreditivul stand-by Acest tip de acreditiv poate fi emis de o bancă în numele unui client
şi în favoarea unei părţi terţe din străinătate. El acţionează ca o garanţie pentru banca
emitentă în favoarea unui beneficiar din străinătate.

3.4.3. Avantaje şi dezavantaje pentru exportator şi importator în cazul acreditivului documentar

Principalele avantaje pentru exportator sunt : ™

 Dependenţa importatorului de starea sa de solvabilitate este înlocuită de dependenţa


de o bancă. ™
 în cazul în care acreditivul este confirmat de o bancă din ţara exportatorului,
exportatorul nu mai este supus riscului de ţară. ™
 în cazul în care acreditivul îmbracă forma unuia irevocabil, acesta nu poate fi anulat
fără acordul expres al exportatorului.

Principalele dezavantaje pentru exportator sunt: ƒ

 exportatorul trebuie să întocmească documentele corect.


 Orice mică discrepanţă între documente poate cauza întârzieri la plată.

Principalele avantaje pentru importator sunt:

♦ întrucât exportatorul este sigur că importatorul va plăti, importatorul poate să negocieze mai
bine termenele de cumpărare a mărfurilor.

♦ importatorul poate controla termenul expedierii mărfii şi destinaţia acestora.

♦ există asigurarea că nu se va efectua nici o plată până când documentele de titlu nu se primesc
şi sunt întocmite corect.

Principalele dezavantaje pentru importator sunt: ‰

 întrucât băncile lucrează numai cu documente şi nu cu mărfuri, nu se acordă protecţie


împotriva calităţii proaste sau a mărfurilor cu defecte. ‰
 în cazul în care acreditivul este irevocabil, acesta nu poate fi anulat fără acordul
exportatorulu
Bibliografie

http://www.creeaza.com/afaceri/economie/finante-banci/Mijloace-modalitati-si-
garanti278.php

http://ligiagolosoiu.ro/content/MVII/capX.pdf

http://www.euroavocatura.ro/dictionar/335614/Acreditiv