Capitolul III

- Consideră aceasta a treia ta avertizare, Rose. Mai întâi reuşeşti să

enervezi un om foarte puternic ca Lukas Halstein, apoi desconsideri ordinul
meu direct de a urmări exact reţeta pe care ţi-am dat-o. Şi apoi îi răspunzi,
de parcă este unul din beţivii tăi din acel bar uitat de lume, unde obişnuiai
să lucrezi, a rostit printre dinţii încleştaţi Aria. Aici nu este Louisiana. Dacă
doreşti să rezişti, cel puţin o lună în acest oraş, atunci joacă după regulile
noastre. Acest restaurant este copilaşul meu. A fost alături de mine timp de
şase ani. Noi avem doar două reguli aici: ne ţinem capul jos şi mâncarea
caldă. Dacă mai atragi atenţie nedorită asupra restaurantului meu, voi fi atât
de sus în fundul tău, încât nu vei mai putea să stai dreaptă o săptămână!
M-am făcut înţeleasă?

Rose şi-a muşcat buza, înainte să dea din cap în semn afirmativ. Nu era
naivă. Ştia exact în ce se băgase atunci când a acceptat acea slujbă. Şi
oricum, era obişnuită cu oamenii care o depreciau, deoarece era săracă şi
nu avusese parte de o educaţie adecvată. Dar lecţia pe care i-a oferit-o Aria
îi era îndeajuns pentru restul vieţii sale. Şi în vreme ce ştia că o merita
pentru că a fost nesimţită cu cineva atât de cunoscut şi influent ca Lukas
Halstein, Aria o calca pe ultimul nerv. Rose ştia că dacă nu se calma, avea
să explodeze, pierzând împreună cu temperamentul ei şi biletul auriu care
avea să o scoată pe ea şi pe Asher din gaura săpată de tatăl lor.

- Nu se va mai întâmpla, chef, a şoptit Rose timidă. Mă pot duce acum

acasă sau doreşti să te ajut la pregătirea turei de după-amiază?
Aria s-a uitat la deznădăjduita frumoasă din sud. Chiar dacă ignoranţa ei nu
avea nici o scuză, Aria nu se putea abţine din a nu-i fi milă de ea. Nu toţi
erau făcuţi să supravieţuiască în Vegas. Aceasta ar trebui să ştie acest
fapt, considerând începuturile sale umile. După câteva momente, Aria a dat
din cap negativ şi a lăsat-o să plece.

Rose şi-a aranjat cuţitul în trusa specială, înainte să îşi dea jacheta de
bucătar jos. Aceasta a ieşit tăcută din bucătărie, folosind uşa din spate.

„Tâmpitul de Lukas Halstein!” s-a gândit furioasă.

Era atât de consumată de frustrarea sa, încât nu a observat sedanul negru

care o urmărea, în timp ce îşi croia drum spre staţia de autobuz.

Mergând liniştită pe stradă, maşina neagră s-a oprit lângă ea, claxonând.
Rose era de-a dreptul consternată când şi-a ridicat privirea şi şi-a dat
seama că pe ea o claxona tâmpitul. „Ce dracu'?! Nesimţitul ăsta crede că
sunt o prostituată? Ce frumos! Al dracului de perfect, chiar!”

Era doar patru după-amiaza şi nici măcar nu era întuneric încă, pentru a
justifica faptul că a încurcat-o cu o prostituată, când nu era nici măcar
îmbrăcată ca una.

Şi-a întors capul şi şi-a grăbit pasul pentru a ajunge mai repede la staţie,
dar maşina a continuat să o urmărească. Într-un final şi-a strâns destulă
furie încât să se ia de idiotul excitat. S-a aplecat spre fereastra fumurie a
maşinii şi a bătut în aceasta uşor. Fereastra s-a deschis, dezvăluindu-l pe
şofer, tocmai la timp pentru ca ea să înceapă să rostească ceea ce credea
despre comportamentul lui, când cuvintele i s-au oprit în gât atunci când a
recunoscut persoana de la volan.

- Webster!

- Te pot conduce undeva, Rose? a întrebat el fiind ca întotdeauna un

gentleman perfect.

Rose a ezitat pentru o clipită. Webster Caldwell era un prieten de familie

foarte apropiat, de mult timp din cauza proximităţii caselor lor. Îl cunoştea
pe acesta de când era mică. Webster era cu doisprezece ani mai mare
decât ea, aşa că ea şi Asher rareori au petrecut timp cu el. Dar Michael şi
Webster erau mult mai asemănători, discutând despre lucruri mature şi,
desigur, despre jocurile de cărţi. Apoi părinţii lui s-au mutat, într-un final, în
Florida, după ce acesta a terminat facultatea, iar tânărul gentleman a migrat
în Las Vegas, vizitându-i din când în când pentru a mai juca un joc de cărţi
cu Michael. Însă după ce tatăl ei a murit, acesta nu şi-a mai făcut apariţia.
Rose nici nu îşi mai putea aminti când îl văzuse ultima dată pe Webster,
înainte de apariţia lui cu două săptămâni în urmă. Webster a reapărut în
Bossier să încheie vânzarea conacului Caldwell. Ea, Asher şi Webster s-au
întâlnit la Emmanuel's pentru a discuta ca între prieteni, moment în care
acesta a aflat de problemele financiare ale celor doi fraţi şi i-a părut rău.
Caldwell a plecat a doua zi din Bossier, dar le-a promis că îi va ajuta. Ceea
ce a şi făcut. Ţinându-se de promisiunea făcută, Webster a sunat trei zile
mai târziu oferindu-i lui Rose oportunitatea de a lucra la Il Capriccio. Acesta
a fost la şcoala de afaceri împreună cu soţul Ariei, Drago, de la
Universitatea din Louisiana şi de această asociere s-a folosit pentru a-i
obţine lui Rose o slujbă în bucătărie.

Asher, ca orice frate ultra-protectiv, s-a împotrivit la început. El i-a spus lui
Webster că el ar fi mult mai calificat şi potrivit să lucreze în marele oraş,
decât sora lui mai mică. Numai că acesta i-a zis lui Asher că era mult mai
greu să îi găsească ceva de muncă pentru el în Las Vegas, deoarece ca şi
Rose, nu terminase liceul. Asher a ezitat în a o lăsa pe sora lui să plece,
dar aceasta nu avea să accepte refuzul fratelui ei. După multe deliberări şi
certuri, Asher a cedat în final, dar nu fără a o face pe Rose să îi jure că va
păstra legătura şi că nu va face ca Michael.

„Te voi suna în fiecare zi, Ash,” i-a promis ea, încercând să îi alunge grijile
ce îi făceau riduri groase să îi apară pe frunte.

Şi cu toate că Webster nu i-a dat niciodată lui Rose de bănuit că ar avea

motive ascunse în a o ajuta, aceasta nu s-a putut opri din a simţi că ceva
nu era tocmai în regulă. „Şi asta nu are nimic d-aface cu ceea ce a zis
fandositul ăla de Halstein!” şi-a zis vehementă, deşi ştia că Lukas a fost cel
care a plantat sămânţa de neîncredere ce creştea în inima ei. Rose s-a
uitat la trusa de cuţite pe care o strângea în braţe şi s-a gândit că dacă
Webster avea să se decidă să îi facă ceva rău, putea întotdeauna să îl taie
în stilul Vegas.

- Eşti în drum spre casă? a întrebat-o, în timp ce ea s-a hotărât să se urce

în maşină şi îşi încheia cureaua de siguranţă.
- Zi lungă, a răspuns dând din cap afirmativ.

- Pariez, a comentat în treacăt. Am auzit că Lukas Halstein ţi-a făcut o vizită

la Il Capriccio.

Nu fusese o întrebare.

Rose s-a strâmbat la imaginea acelui bastard arogant, care a apărut

instantaneu în mintea ei, din nou.

- Uau, veştile călătoresc rapid în Vegas.

Webster doar a râs pe înfundate la replica ei.

- Lukas Halstein este un vampir, Rose, a continuat după câteva secunde de

linişte. El iese doar noaptea. Aşa că atunci când se întâmplă să iasă ziua,
este un eveniment foarte intrigant pe aici.

Rose a pufnit deloc amuzată de cuvintele lui. „Desigur! Pariez că nimic nu

este prea banal pentru marele Lukas Halstein,” s-a gândit acerbă.

- Hm... ce crezi că vrea de la tine? a întrebat-o Webster din senin.

- Tu, s-a răstit Rose enervată.

Apoi şi-a dat seama că nu era corectă cu el. Nu acesta a fost cel care a
prins-o în ambuscadă, în propriul ei loc de muncă şi totuşi, îşi vărsa nervii
pe el. Aşa că a încercat să îşi facă vocea mai moale.

- Voia să ştie despre tine, a zis pe un ton conversaţional.

Webster doar a chicotit, ignorându-i explozia de mai devreme.

- Ding, ding, ding! Jackpot! Lukas şi cu mine avem o lungă istorie împreună.

Şatena s-a uitat la el plină de curiozitate, dar acesta doar a dat din cap,
refuzând să îi povestească despre aşa numita istorie dintre ei.

- Nu este o poveste pentru copii, Rose. Hai să spunem că în vreme ce unii

oameni colecţionează monezi, Lukas colecţionează inamici.

Rose auzindu-l a căzut pe gânduri. „Lukas nu a menţionat sângele rău

dintre el şi Webster,” s-a gândit curioasă, dar cum nu era genul de
persoană care să se amestece în treburile personale ale cuiva, nu l-a mai
întrebat nimic. În plus, avea îndeajuns de multe probleme de care să se
ocupe fără să se încarce cu duşmănia altora.

- Ce ar fi să luăm o rapidă cină împreună, aşa mai putem vorbi mai multe
despre tot ce am ratat din Bossier, a invitat-o Caldwell.

Lui Rose îi era foame, dacă era să fie sinceră. Tot ceea ce mâncase toată
ziua fusese acea brioşă de afine, tare ca piatra. Nu a avut şansa de a
mânca ceva la restaurant din cauza lui Lukas Halstein, care a decis să o
hărţuiască, înainte să apuce să îşi ia pauza. Iar toate aceste lucruri au
îndemnat-o să accepte invitaţia lui Webster.

- Mi-ar face plăcere, Webster. Mulţumesc, a consimţit.

Acesta a făcut o întoarcere la hotelul Luxor, înainte să îşi parcheze maşina

în dreptul vestibulului. Şi-a înmânat cheile valetului, după care s-a dus să îi
deschidă uşa lui Rose, care era uimită să descopere că faimoasa piramidă
din Vegas era locul unde voia el să ia cina împreună. Deodată începuse să
se simtă prost îmbrăcată pentru mediul înconjurător, care era cu adevărat
grandios.

- Când ai spus o rapidă cină, m-am gândit că te referi la Burger King sau
ceva, a zis ezitantă, înainte să dea din cap. Nu cred că am energia pentru
ceva atât de capricios în această seară.

Rose a refuzat să iasă din maşină, ceea ce l-a făcut pe valet să se uite
confuz la Webster, din locul şoferului.

- Eu cred că mă voi duce acasă. Chiar a fost o zi lungă şi...

- Rose, a întrerupt-o Webster, oferindu-şi mâna. Te rog, lasă-mă să fac

asta.

- Domnişoară? a rostit valetul confuz, de parcă îi zicea să iasă din maşină

ca să îşi poată face slujba.
Rose, care încă nu era sigură, a coborât din maşină, continuând să ţină
trusa cu cuţite strâns la piept.

- Nu cred că te vor lăsa înăuntru ţinând atâtea arme letale, a glumit el.

Ruşinată, şatena şi-a lăsat cuţitele pe scaunul pasagerului, apoi şi-a scurtat
cureaua poşetei sale de curier înainte să şi-o aşeze pe umăr şi să îl urmeze
pe Webster. Şi-a trecut o mână peste maieul negru, pe care îl purta sub
jacheta roşie, mulţumindu-le stelelor ei norocoase pentru că s-a decis să
poarte o pereche de blugi skinny care îi scoteau în evidenţă fundul ei
bombat. Teneşii ei vechi şi mult prea purtaţi îi completau ţinuta, făcând-o
conştientă de faptul că arăta ori ca o turistă pierdută, ori ca o ţărăncuţă cu
ochii mari. În oricare caz, ea, în mod definitiv, nu arăta aparţinând acelui
loc.

Webster şi-a pus mâna pe spatele ei, ciupind-o într-un gest care dorea să
fie liniştitor de umăr, însă nu a fost deloc, deoarece din prima secundă în
care a atins-o, a simţit cum i s-au făcut pielea de găină peste tot. Şi nu într-
o reacţie bună ci mai mult una de dezgust. Şi ca o cireaşă pe tortul ei,
înrăutăţind situaţia şi mai mult, Rose a văzut-o pe ea, bruneta cu picioare
lungi din camera de interogare, din seara trecută. Iar aceasta se îndrepta
drept spre ei, cu un zâmbet viclean pe chip, care îi reamintea lui Rose de
Lukas.

- Webster, ce coincidenţă să te întâlnesc aici, l-a salutat sec Reese pe

acesta, în timp ce a aruncat o privire plină de răutate către Rose.
- Reese ce cauţi atât de departe de coteţ? Nu îţi va simţi lipsa stăpânul tău?
a aruncat Caldwell cu o doză de sarcasm în vocea lui aspră.

- Oh, hai acum, Webi, amândoi ştim că tu eşti cel care stă în coteţ, a
comentat brunetă, înainte să îşi fixeze atenţia asupra lui Rose. Bună din
nou, domnişoară Arrington.

Rose i-a oferit un mic salut rapid, privindu-i pe cei doi cu precauţie.

- Nu îmi spune că Lukas va cumpăra, de asemenea, piramida? a întrebat

el, îndepărtându-i atenţia lui Reese de pe şatenă.

- Nu ţi-ai dori tu să ştii, a răspuns Reese pe un ton enigmatic. Ei bine,

trebuie să plec. Ta-ta, domnişoară Arrington. Am un sentiment că ne vom
mai vedea noi două, mult mai des.

Reese i-a oferit un zâmbet criptic acesteia, înainte să se îndrepte spre

vestibul.

- Şi nu îţi face griji pentru Webi, el doar latră, nu şi muşcă, a mai aruncat
peste umăr, ieşind afară şi lăsând uşile să se închidă în urma ei.

Webster s-a uitat urât la Reese, în timp ce Rose i-a urmărit mişcările
graţioase până când nu a mai văzut-o.
- Ce a fost asta? l-a întrebat, după ce Webster i-a împins cotul pentru a o
face să meargă.

- Ignor-o. Ea este mâna dreaptă a lui Lukas. Cea care face toate lucrurile
murdare în locul lui, a răspuns, oprindu-se în dreptul micului restaurant
pentru fripturi zemoase şi fructe de mare. Sper că nu eşti vegetariană,
deoarece aici au o friptură Kobe wagyu nemaipomenită.

Rose nu a mai fost niciodată la un restaurant atât de capricios, iar ea, nu

pentru ultima dată, s-a simţit afară din elementul ei. Dar Caldwell nu a dat
nici un semn pe tot parcursul cinei că a realizat cât de încordată a fost
şatena.

***

Lukas se uita pe noile contracte de pe biroul lui, bând câte puţin din paharul
de scotch, când i-a sunat linia privată. A verificat id-ul, mormăind atunci
când a văzut cine îl sună.

Erau doar două motive pentru care Reese l-ar suna la acea oră. Primul, să
îl roage să coboare la nivelul cazinoului pentru a întâlni şi saluta o nouă
balenă sau, al doilea, să se ocupe de o problemă legată de o afacere
anostă.

Soarele încă nu apusese, iar el de abia o văzuse cu câteva ore în urmă,

deci ambele motive erau nejustificate şi foarte puţin probabile.
„Ce mai vrea acum?” s-a întrebat iritat.

După ce a mai lăsat-o să sune de câteva ori, s-a decis, într-un final, să îi
răspundă. Reese putea să fie foarte enervantă atunci când îşi dorea.

- Ce? a mârâit în receptor.

- Ghiceşte pe cine am văzut la Luxor, a spus cântând.

Lukas nu avea timp să se joace jocuri de-a ghicitul cu Reese. Avea o

groază de muncă de terminat şi dacă dorea să achiziţioneze Il Capriccio
până la sfârşitul săptămânii, trebuia să dea câteva telefoane să fie sigur că
nu călca pe degetele cuiva. În Vegas, orice, indiferent de cât de mic sau
arbitrar, era conectat la cineva. Deşi Lukas putea cu uşurinţă să convingă
sau să cumpere pe oricine şi orice pentru a ieşi din orice belea, nu dorea
atenţia pe care o putea atrage de la ceilalţi mari jucători ai oraşului.

- Sunt ocupat, Reese. Aşa că dacă nu ai să îmi spui ceva important...

- Rose Arrington.

Asta i-a atras atenţia totală.

Şi-a pus pe birou paharul cu scotch, înainte să se ridice, atenţia lui

captivată complet acum că ea a fost menţionată. Oricât a încercat, nu şi-a
putut da seama ce găsea atât de fascinant la acea fată. Ar fi putut să fie
energia şi curajul ei. Reese avea dreptate. Nu întâlnea în fiecare zi o fată
care nu era atrasă de el, fie fiind vorba de trăsăturile sale perfecte, de banii
sau de puterea sa – trifecta perfectă.

Dar, cumva, acea fată din sud era imună la toate trei. Sau aşa părea să fie.
Ceea ce, în oricare caz, era ceva de-a dreptul fascinant şi o pată de culoare
în lumea lui care devenise nu numai previzibilă, dar şi gri.

Lukas s-a gândit că poate asta era tactica ei – să se joace cu el, să dea
impresia că era greu de prins. Ea era un foarte bun strategist în poker,
până la urmă. Numai că atunci când s-a dus să o vadă mai devreme, Rose
a fost orice altceva numai fericită de prezenţa lui nu. Tot ceea ce a putut să
vadă a fost iritarea, indignarea şi resentimentul, iar acesta nu credea că ea
s-a prefăcut. Nimeni nu era o actriţă atât de bună. Ar fi trebuit să ştie din
moment ce s-a întâlnit cu foarte multe actriţe.

Totuşi, nu avea nevoie de cineva care să îşi bage nasul în interesul lui
ciudat asupra persoanei ei. În mod special, nu Reese, care putea să o
folosească drept muniţie pentru a-l tachina.

- Deci? a întrebat rece, încercând să liniştească bubuiturile infernale

dinăuntrul său, care au luat naştere imediat ce i-a auzit numele.

- Oh. Am crezut că ai fi interesat să ştii de locaţia ei, a afirmat Reese, luată

prin surprindere de atitudinea lui rece.

Când Reese a văzut-o pe Rose cu Webster la Luxor, ea de abia a putut să

îşi conţină fericirea, în timp ce îl suna pe Lukas. Era sigură că acesta ar fi
fost interesat să ştie fiecare mic detaliu, de la cu ce era îmbrăcată, până la
cea mai mică reacţie a ei.

- Nu sunt. Ceea ce face în timpul ei este strict treaba ei. Ceea ce tu faci cu
timpul meu este treaba mea şi sincer, mi-l iroseşti aiurea, a zis Lukas tăios.

Tot ceea ce dorea era să închidă telefonul pentru a putea pleca din birou şi
a face o mică plimbare. Avea, din senin, chef să vadă o anumită piramidă.

- Ea este cu Caldwell, a adăugat Reese la fel de tăios, iritată de

dezinteresul lui.

O pauză lungă, plină de tăcere tensionată a făcut-o pe Reese să creadă că

apelul a fost deconectat. Însă Lukas era de-a dreptul livid, atât de furios
încât nu putea să rostească un cuvânt fără a se trăda. Din prima secundă
în care a auzit numele acelui bastard şi-a simţit tensiunea crescându-i
instantaneu, împreună cu temperamentul său. Ar fi trebuit să pună un glonţ
între ochii nenorocitului, atunci când a avut ocazia, cu şapte ani în urmă.
Începuse, deja, să se gândească la modalităţi de a se descotorosi de
Webster când s-a oprit, realizând ceea ce făcea.

De ce era atât de enervat că Webster era la o întâlnire cu acea fată? Lukas

nu avea nici un răspuns. Dar asta nu îl împiedica din a fi furios.

- Ce mod de a îngropa cel mai important lucru, Reese, a rostit Vikingul într-
un final.
- Îmi cer scuze, am crezut că fata este mai importantă pentru tine decât
Caldwell, asta este tot.

- Încă mai ai oameni urmărindu-l pe Caldwell?

- Nu. I-am retras anul trecut când tu ai zis că el nu mai merită oboseala, a
răspuns Reese nesigură.

- Adu-i înapoi şi pune o altă echipă de supraveghere pe fată, de asemenea,

a spus închizând apelul.

A început să bată cu degetele pe birou, dezbătând dacă să le strice

întâlnirea celor doi sau să stea şi să aştepte raportul. Din cauză că nu a
reuşit să se decidă, a sunat la room-service într-un final. Dorea o şatenă cu
părul la fel de ciocolatiu ca al ei. Mai ales dacă nu putea să obţină şatena
pe care şi-o dorea cu adevărat. Dar asta nu ţinea decât de timp. Într-un
mod sau altul, era sigur că avea să o încolţească şi să îi descopere toate
secretele. Şi apoi avea să o uite.