Rezervaţia Cheile Nerei-Beuşniţa şi frumuseţea ei sălbatică

Cu lacurile ei verzi-albastre şi stâncile albe şi colţuroase, Rezervaţia Cheile Nerei-Beuşniţa se

fereşte de privirile iscoditoare ale civilizaţiei. Peste sălbăticia acestor meleaguri domnesc încă
vipera cu corn, libelulele şi licuricii, iar muzica frunzişului bogat al pădurii este acompaniată de
glasurile şuvoaielor de apă, străpungând necontenit calcarele bătrâne.

Înfiinţat în anul 1990, Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa cuprinde în limitele sale zona sudică a
Munţilor Aninei, unde îşi dau întâlnire dealuri mănoase, bazine hidrografice cu calcare
sfărâmicioase, păduri seculare, vâlcele singuratice şi munţi puţin avântaţi spre soare. Împreună cu
Parcurile Naţionale Domogled-Valea Cernei şi Semenic-Cheile Caraşului, el formează tezaurul
natural al judeţului Caraş-Severin, de altfel singurul judeţ ce are pe teritoriul său trei zone mari de
conservare ecologică, de interes naţional.

Parcul păstrează, în cele 36.758 de hectare, multe bogăţii naturale, etnologice şi culturale. Graniţele
lui sunt delimitate de culmi de deal, borne silvice, confluenţe de râuri şi văi. În cadrul parcului există
câteva rezervaţii, dintre care una poartă acelaşi nume, Cheile Nerei-Beuşniţa. Ea este o sălbăticie de
aproape 4000 de hectare, al cărei relief calcaros a fost săpat, măcinat şi sculptat, în principal, de două
râuri: Nera şi Beu.

Rezervaţia Cheile Nerei-Beuşniţa trăieşte în legendă precum o domniţă sfioasă şi obişnuieşte să se

arate, din timp în timp, cu aceeaşi rezervă, puţinilor care se aventurează în împărăţia ei

Cei 22 km ai Cheilor Nerei se întind între localităţile Şopotul Nou şi Sasca Română, având cursul apei
trecut prin numeroase meandre şi bucle întoarse. Până în această zonă calcaroasă, Nera a parcurs o
cale lungă, căci izvorul ei îşi soarbe apele de sub Piatra Goznei, din Munţii Semenic. Apoi, strângând
apele afluenţilor din depresiunile montane pe care le traversează - ale Munţilor Semenic, Aninei,
Almăjului - intră în forţă în cheile dantelate şi cu pereţii înalţi, tăiaţi la bază ca de o sabie ascuţită. În
timpul ploilor mari sau al topirii zăpezilor din munţi, Nera cea tulbure spală vijelios drumul prin chei,
dar vara, curenţii săi se domolesc şi lasă să se vadă prundişul mărunt şi vegetaţia bogată de pe
malurile joase. Acum este vremea potrivită pentru parcurgerea celor mai lungi chei din România: pe
jos, pe poteca marcată, ori pe apă, în bărci pneumatice, printr-o solitudine pe care numai natura
sălbatică o mai poate oferi unui călător.