SUPORT DE CURS

Histologie, anul I, Medicină Dentară

HISTOARHITECTONIA DENTINEI

GENERALITĂŢI
- varietate de ţesut conjunctiv dur, mineralizat
- formează structura internă a dintelui
- situată subjacent smalţului, la nivel coronar, subjacent cementului, la nivel radicular, delimitează
în interior miezul dintelui – camera pulpară.
- se depune în cursul dezvoltării dintelui prin procesul de dentinogeneză
- celulele responsabile = odontoblastele, celule ale papilei dentare, de origine ectomezenchimală,
diferenţiate sub influenţa relaţională a celulelor epiteliului intern al organului smalţului
- odontoblastele - viabile pe toată durata de existenţă a dintelui; dentinogeneza are un caracter
permanent
- între pulpa dentară şi dentină există o interdependenţă morfofuncţională, motiv pentru care
literatura de specialitate tratează, de cele mai multe ori, complexul dentină-pulpă sau complexul
pulpodentinar ca pe un ansamblu structural singular
- 70% componentă anorganică, 20% componentă organică, 10% apă
- componenta anorganică: hidroxiapatită
- componenta organică:
- colagenul dentinar
- 91-92%
- predominant de tip I, în foarte mici cantităţi de tip V
- compuşi organici noncolagenici
- macromolecule dentinare noncolagenice:
- fosfoproteine
- proteoglicani
- proteine conţinând γ-carboxiglutamat (Gla-proteine)
- diverse glicoproteine acide
- factori de creştere
- lipide
- proteine derivate din ser
- implicate în controlul iniţierii şi creşterii cristalelor de HA

1. TUBULII DENTINARI
- tubulul dentinar – unitatea morfofuncţională a dentinei
1.1. ORIGINEA TUBULILOR DENTINARI
- formarea tubulilor dentinari – strict legată de existenţa prelungirilor odontoblastice (numite în
trecut şi fibre Tomes)
- odontoblastele
- strat celular la nivelul suprafeţei interne a dentinei, la joncţiunea dentină-pulpă
- numai prelungirile odontoblastice traversează întreaga suprafaţă a dentinei, într-un canal îngust –
tubulul dentinar → înglobate astfel în matricea mineralizată
- tubulii dentinari, prezenţi în toată suprafaţa dentinară, realizează de fapt structura dentinei
1.2. ORIENTAREA TUBULILOR DENTINARI
- modul în care sunt orientaţi tubulii dentinari reflectă direcţia de dispunere şi mişcare a
odontoblastelor în procesul de dentinogeneză
- la nivel coronar:
- specific traiectul dublu curbat, în “S”, cu orientare de la joncţiunea amelodentinară la frontul
de mineralizare
- dubla curbură - numită curbură primară
- se datorează aglomerării odontoblastelor, în retragerea lor spre centrul pulpei

Sursa: Căruntu ID, Histologia sistemului stomatognat, ed. Apollonia, Iaşi, 2001 {PAGE }
 - prima convexitate a curbei este îndreptată înspre suprafaţa incizală/ocluzală a dintelui
- a doua convexitate este îndreptată spre apexul rădăcinii
- la nivelul marginilor incizale/cuspale- aspect aproape rectiliniu al tubulilor dentinari
- la nivel radicular
- curbura mai puţin evidentă
- în treimea cervicală tubulii dentinari devin mai drepţi, mai neondulaţi
- curburile secundare:
- nişte mici unde oscilatorii în curbura primară
- observate la intervale regulate
- apar ca rezultat al unor oscilaţii circulare ale prelungirilor odontoblastice, pe o arie
restrânsă
1.3. NUMĂRUL TUBULILOR DENTINARI
- variază în diferitele teritorii ale dentinei
- în dentina coronară a molarilor şi premolarilor tineri
- în apropierea suprafeţei pulpare: între 59.000-76.000 tubuli dentinari/mm2
- în apropierea joncţiunii amelodentinare numărul lor scade la jumătate
- numărul de tubuli dentinari/aria de suprafaţă scade de la nivel coronar la nivel radicular
- alte diferenţe de densitate: numărul de tubuli dentinari/aria de suprafaţă este mai mare în teritoriile
linguale şi bucale decât în cele meziale şi distale
1.4. FORMA TUBULILOR DENTINARI
- formă de tub
- prezintă un diametru inconstant: mai larg în zona iniţială de formare (2,5 μm lângă pulpă) → se
îngustează treptat spre joncţiunea amelodentinară (1,2 μm în mijlocul dentinei şi 900 nm lângă
joncţiune)
- au dimensiuni mai mari în apropierea pulpei, în defavoarea matricei intertubulare
- prezintă ramificaţii de ordine diferită, permiţând crearea unui sistem canalicular foarte bogat
anastomozat
- clasificare recentă a ramificaţiilor include trei ordine de mărime:
- majore (500-1.000 μm diametru);
- fine (300-700 μm diametru);
- microtubuli sau canaliculi.
- Ramificaţiile majore
- localizate la extremitatea terminală a tubulilor dentinari
- mai numeroase la nivelul joncţiunii dentinocementare decât la nivelul joncţiunii
amelodentinare
- Ramificaţiile fine
- ramificaţii laterale apărute pe traiectul tubulilor dentinari, la intervale regulate (1-2 μm) şi sub
unghi de 450
- sunt mai numeroase la nivel radicular
- frecvent se pot anastomoza
- Microtubulii
- ramificaţii laterale
- extrem de delicate şi mai scurte, orientate în unghi drept
1.5. CONŢINUTUL TUBULILOR DENTINARI
- considerat un ansamblu dinamic responsabil de vitalitatea dentinei şi capacitatea ei de reacţie
- elemente:
- prelungiri odontoblastice
- fibre nervoase
- colagen
- fluid dentinar
- componentă organică
- membrana limitantă
- prelungirile odontoblastice
- localizate, prin MO, numai în teritoriul intern (treimea internă) al dentinei
- limitarea spaţiului pe care îl ocupa prelungirea odontoblastică → datorată unor defecte de

Sursa: Căruntu ID, Histologia sistemului stomatognat, ed. Apollonia, Iaşi, 2001 {PAGE }
 tehnică
- studii recente (IHC cu anticorpi monoclonali antiactină şi antitubulină şi ME de baleiaj după
demineralizare şi tratare cu colagenază) → confirmă prezenţa în interiorul tubulilor dentinari
până la nivelul joncţiunii amelodentinare
- se ramifică la rândul lor, urmând traiectul ramificaţiilor majore, fine şi microtubulilor care
caracterizează tubulii dentinari
- fibrele nervoase
- asociate cu prezenţa prelungirii odontoblastice în interiorul tubulilor dentinari
- nu este certificată şi acceptată extinderea fibrelor nervoase până la nivelul capătului terminal al
tubulilor dentinari
- totuşi, literatura citează demonstrarea prezenţei de fibre nervoase amielinice în dentină, la
nivelul joncţiunii amelodentinare
- înconjură parţial prelungirile odontoblastice
- nu formează joncţiuni strânse, gap sau nu realizează contacte de tip sinapsă
- în zonele de coexistenţă → terminaţiile nervoase realizează o “adâncitură” în prelungirile
odontoblastice → se creează astfel o suprafaţă de contact mai mare
- între capătul fibrelor nervoase şi prelungirile odontoblastice → apare o “depresiune” (20-25
nm lărgime) comparabilă cu o fantă sinaptică
- slaba dezvoltare sau absenţa celorlalte elemente specifice unei sinapse adevărate
(membrana pre/post sinaptică, vezicule sinaptice) → posibil sinapsă rudimentară
- colagenul
- tip I, tip V
- sub formă de fibrile care pot ocupa spaţiul liber dintre prelungirea odontoblastică şi peretele
tubulului
- fluidul dentinar
- substanţă fluidă care “înveleşte structurile morfologice prezente în interiorul tubulilor dentinari
- posibil corespondent al fluidului tisular
- origine (ipoteză!): plasma sanguină → părăseşte capilarele → pătrunde în stratul celular al
odontoblastelor → se combină cu produşi de secreţie ai odontoblastelor → pătrunde în spaţiul
periodontoblastic din tubulii dentinari, având întotdeauna o presiune uşor pozitivă
- demonstrarea existenţei acestui fluid este dificilă:
- tubulul dentinar poate fi analizat numai după prepararea cavităţii → implică deteriorare
tisulară → apariţia unui exsudat
- distincţia dintre exsudat şi compoziţia reală a fluidului dentinar – neclară
- componenta organică
- identificată prin sonde introduse în ME de baleiaj
- conţine molecule de proteoglicani, tenascină, fibronectină, α2HS, albumină, transferină
- hidrogel cu structură de matrice densă şi complexă şi conductibilitate hidraulică scăzută; dacă
acest hidrogel este degradat enzimatic, conductibilitatea poate creşte de mii de ori
- membrana limitantă (membrana de delimitare a tubulului dentinar)
- numită lamina limitans
- neobservabilă în secţiuni nedemineralizate, fixate la gheaţă
- identificată în secţiuni demineralizate
- uneori este atât de apropiată de membrana celulară a prelungirii odontoblastice, încât se poate
suprapune peste aceasta → de aceea, existenţa ei reală este controversată
1.6. DENTINA PERITUBULARĂ/INTRATUBULARĂ
- procesul de formare a dentinei începe în interiorul tubulului dentinar → dentina se depune la acest
nivel → îngustează lumenul
- primul strat de dentină care tapetează lumenul tubulului dentinar – dentina
peritubulară/intratubulară
- deşi termenul de dentină peritubulară este larg utilizat, mai corect este cel de dentină intratubulară,
în baza depunerii care se face din interior spre exterior, şi nu de jur-împrejurul lumenului
- creşte de la joncţiunea dentinopulpară (44 nm lăţime) la joncţiunea amelodentinară (750 nm lăţime)
- lipseşte în ariile de dentină interglobulară (hipomineralizată/amineralizată) şi în dentina manta

Sursa: Căruntu ID, Histologia sistemului stomatognat, ed. Apollonia, Iaşi, 2001 {PAGE }
1.7. DENTINA INTERTUBULARĂ
- zona de dentină dintre tubulii dentinari
- principalul component al dentinei
- mai slab mineralizată comparativ cu dentina intratubulară: 50% material anorganic, 50% material
organic
- materialul anorganic: cristale de HA – plăcuţe turtite (lungime 100 nm, grosime 2-30 nm) dispuse
cu axul longitudinal paralel cu fibrilele de colagen
- materialul organic:
- fibrile de colagen tip I învelite într-o substanţă fundamentală
- se intersectează, sunt distribuite aleator
- radicular – mai groase, mai puţin delicate
- orientarea generală: perpendiculare pe tubulii dentinari şi dispuse în direcţie paralelă cu
suprafaţa dentinară
- substanţa fundamentală conţine glicozaminoglicani acizi în cantitate crescută, fosfoproteine,
proteoglicani, γ-carboxiglutamat, proteine, glicoproteine, proteine plasmatice
1.8. TEACA NEUMANN
- zona de limită dintre dentina intratubulară şi dentina intertubulară
- reprezintă în fapt un teritoriu hipomineralizat
- existenţa sa reală – contestată de unii specialişti → afirmă că această imagine morfologică se
datorează diferenţelor în matrice organică (orientarea colagenului) şi anorganică (gradul de
mineralizare) dintre cele două tipuri de dentină

2. HISTOARHITECTONIA DENTINEI – PARTICULARITĂŢI STRUCTURALE

2.1. JONCŢIUNI
- joncţiunea amelodentinară - separare de smalţul coronar
- joncţiunea dentinocementară – separare de cementul radicular
Joncţiunea amelodentinară
- dentinogeneză → membrană între odontoblaste şi ameloblaste, care ulterior dispare
- MO – secţiuni şlif: aspect festonat, dantelat, uneori suprapus, în “solzi de peşte”
- ME de transmisie: cristalele de HA ale dentinei şi ale smalţului sunt în continuitate unele cu altele,
amestecându-se între ele
- ME de baleiaj: joncţiuni între dentină şi smalţ, sub forma unor alternanţe de creste mai largi,
interdigitante
Joncţiunea dentinocementară
- limită de demarcaţie fină între dentină şi cement
- localizată în exteriorul stratului granular Tomes
- strat subţire şi fără structură
- ipoteze:
- un anumit tip de dentină, încă incomplet definită
- un anumit tip de ţesut cu rol de consolidare a cementului de dentină, şi acesta încă incomplet definit,
aparţinând aparatului de ataşare a dintelui
2.2. CLASIFICARE
În analiza morfologică a dentinei, pot fi luate în discuţie mai multe criterii, funcţie de care specialiştii
propun diferite modalităţi de clasificare, şi anume:
- după localizare
- după modelul de mineralizare
- după modelul de dezvoltare
• TIPURI DE DENTINĂ ÎN FUNCŢIE DE LOCALIZARE
În funcţie de localizare, sunt definite:
- dentina intratubulară;
- dentina intertubulară;
- dentina manta;
- dentina circumpulpară.
Dentina intratubulară/peritubulară
– formată şi localizată în interiorul tubulului dentinar

Sursa: Căruntu ID, Histologia sistemului stomatognat, ed. Apollonia, Iaşi, 2001 {PAGE }
Dentina intertubulară
– din jurul şi dintre tubulii dentinari
Dentina manta
- prima zonă de dentină formată precoce la nivelul coroanei
- localizată la periferia dentinei coronare – dentină coronară externă
- situată imediat sub joncţiunea amelodentinară, şi interdigitându-se cu smalţul, conferă aspectul de
“solzi de peşte”
- 150 μm;
- structură - diferită de restul dentinei depuse ulterior, sub raportul componentei anorganice şi a
celei organic:
- gradul de mineralizare extrem de redus, numai 4%
- matricea organică:
- substanţă fundamentală cu origine în pulpa dentară, din care lipsesc fosfoforina şi
fosfolipidele
- fibrele de colagen sunt mai mari, mai groase, cu aspect brut, şi sunt lax împachetate, cu
dispoziţie aproximativ perpendiculară spre joncţiunea amelodentinară; modalitatea
ordonată de dispunere a fibrelor determină birefringenţa în lumină polarizată
- nu apare în regiunea radiculară, deoarece la nivel radicular fibrele de colagen au o dispoziţie
paralelă cu joncţiunea amelodentinară sau oblică pe joncţiunea amelodentinară
Dentina circumpulpară
- aria cea mai importantă de dentină → miezul dintelui
- delimitează camera pulpară
- structură (comparativ cu dentina manta):
- grad crescut de mineralizare
- matricea organică: fibrilele de colagen sunt mai mici în diametru şi au o orientare mai puţin
riguroasă
• TIPURI DE DENTINĂ ÎN FUNCŢIE DE MODELUL DE MINERALIZARE
Predentina
- primul strat de matrice dentinară depus în procesul de dentinogeneză, înainte de a începe
mineralizarea
- tapetează aria internă a dentinei, situată imediat deasupra camerei pulpare şi odontoblastelor -
grosimea variază, în timpul dentinogenezei active, între 10-47 μm
- material similar osteoidului: fibrile de colagen cu dispoziţie aleatorie, conţinute într-o substanţă
fundamentală amorfă, gelatinoasă
- prezenţa sa este importantă în menţinerea integrităţii dentinare
Dentina globulară
- apare ca urmare a procesului normal de mineralizare a matricei organice dentinare
- mineralizarea
- concomitent în teritorii diferite, în puncte reprezentate de focare sferice de HA, ca nişte
globule mici, rotunde, denumite calcosferiţi sau calcoglobule
- calcosferiţii confluează, formând în matricea organică, precoce în etapele de mineralizare,
zone sferice mai mari = dentina globulară
- În urma fuzionării acestor zone se creează frontul de mineralizare.
- În dentina circumpulpară, modelul de mineralizare este larg globular.
Dentina interglobulară
- arii de matrice organică hipomineralizată sau complet nemineralizată, restante între calcosferiţi
care nu au fuzionat în procesul de formare a dentinei globulare
- prezentă atât în dentina manta, cât şi în dentina circumpulpară
- mai frecventă în dentina circumpulpară, în zona coronară
- defecte de mineralizare - deficit vit. D, excese în expunerea la fluor
Stratul granular Tomes
- localizat la suprafaţa externă a dentinei, în zona radiculară, adiacent şi paralel cu joncţiunea
dentinocementară
- din ce în ce mai bine dezvoltat spre apex

Sursa: Căruntu ID, Histologia sistemului stomatognat, ed. Apollonia, Iaşi, 2001 {PAGE }
- arii granulare, în care granulele au un aspect neregulat şi sunt aşezate pe mai multe rânduri,
oarecum dezordonat
- ? echivalent al dentinei interglobulare la nivel radicular
- recent: constituit din spaţii reale (similare cu tracturile moarte)
• TIPURI DE DENTINĂ ÎN FUNCŢIE DE MODELUL DE DEZVOLTARE
- funcţie de modelul de dezvoltare, sunt definite:
- dentina primară
- dentina secundară
- dentina terţiară
Dentina primară
- formată înainte şi în timpul erupţiei active
- prin depunerea ei se conturează camera pulpară
- elementele morfologice caracteristice:
- tubulii dentinari
- dentina intratubulară/ peritubulară
- dentina intertubulară
- dentina interglobulară
- stratul granular Tomes
- liniile de creştere
- dentina sclerotică
Liniile de creştere
- structuri liniare, care marchează ritmul de depunere a dentinei, cu perioade de activitate şi repaus
- liniile de creştere zilnică
- liniile von Ebner
- liniile de contur Owen
- linia neonatală
- elaborarea ritmică de dentină – dependentă de activitatea circadiană neuronală ritmică, care
controlează fluxul de nutrimente către odontoblaste
- evidenţierea liniilor – pe secţiuni şlif
- direcţia de orientare – perpendiculară (în unghi drept) pe tubulii dentinari, urmărind concomitent
şi o orientare internă şi radiculară
Liniile de creştere zilnică
- depunerea zilnică de dentină
- se succed cu o periodicitate de aproximativ 4 μm
Liniile von Ebner
- reflectă depunerea de dentină la un interval de 5 zile, cu o periodicitate de 20 μm
Liniile de contur Owen
- analoge ale liniilor Retzius din smalţ
- indică perioade alternative de mineralizare/maturare, mai exact deficienţe accentuate în modelul
de mineralizare
- urmăresc conturul extern al dentinei, sunt mai intens colorate, mai pronunţate şi larg spaţiate
deoarece apar la intervale de timp mai puţin frecvente
- linie exagerată → modificare bruscă în procesul de mineralizare, sau proces patologic ce interferă
depunerea fiziologică (boală, nutriţie inadecvată)
Linia neonatală
- linie de contur extrem de largă, densă, hipocalcificată, vizibilă în dinţii mineralizaţi la naştere
- expresia modificărilor apărute în procesul de mineralizare în urma naşterii (datorită
traumatismelor fiziologice sau schimbării caracteristicilor micromediului din punct de vedere
metabolic, nutriţional, hormonal)
- dispoziţie paralelă cu liniile de contur Owen
- separă dentina prenatală (distală, lângă joncţiunea amelodentinară) de dentina postnatală
(proximală, lângă pulpă)
Dentina secundară
- formată din momentul în care dezvoltarea rădăcinii este completă, precum şi în timpul şi după
venirea dinţilor în ocluzie

Sursa: Căruntu ID, Histologia sistemului stomatognat, ed. Apollonia, Iaşi, 2001 {PAGE }
- considerată de tip fiziologic, apărând numai ca răspuns la stimuli funcţionali (dietă, forţe ocluzale)
- identificată totuşi şi la dinţii neerupţi (molarii trei)
- depunere sub forma unui strat regulat, aproape uniform, în jurul cavităţii pulpare, în mod continuu,
dar cu o rată mult mai scăzută
- compoziţie chimică a materialului anorganic şi organic – similară cu dentina primară
- morfologic:
- modificarea direcţiei tubulilor dentinari, care devin mai neregulaţi - element distinctiv →
aspect general uşor modificat şi neregulat
- numărul de tubuli dentinari – aproximativ acelaşi cu numărul de tubuli dentinari din dentina
primară
- tubulii dentinari păstrează continuitatea cu cei din dentina primară
- limita dentină primară – dentină secundară – identificabilă numai prin schimbarea orientării în
traiectoria tubulilor dentinari
Dentina terţiară
- produsă ca rezultat al acţiunii unor variaţi stimuli externi patologici sau iritativi: atriţie, eroziune,
carii, proceduri restaurative
- denumită şi dentină de iritare, dentină reactivă/reacţională, dentină reparatorie, dentină
neregulată
- reactivă/reacţională – sintetizată de odontoblastele pulpei dentare încă intacte şi viabile
- reparativă – sintetizată de celule nou diferenţiate din pulpa dentară, cu capacităţi odontoblast-
like.
- produsă de celule din zonele care au fost afectate direct
- modelul de depunere şi dimensiunile ariei nou formate – în corelaţie cu intensitatea şi perioada de
acţiune a agentului agresiv/nociv
- morfologic
- tubuli dentinari aproximativ regulaţi, în continuitate relativă cu cei din dentina secundară
- tubuli dentinari diminuaţi numeric, complet dezorganizaţi şi dezordonaţi ca aranjament,
răsfiraţi şi orientaţi la întâmplare
- uneori, tubulii dentinari pot lipsi complet
- limita dentină secundară – dentină terţiară este bruscă, iar tubulii dentinari nu au continuitate,
la acest nivel existând întreruperi (cauza: o nouă matrice tubulară, depusă de noi odontoblaste
care liniază suprafeţe dezvoltate după lezarea şi moartea odontoblastelor iniţiale)
- tubulii dentinari corespunzători odontoblastelor moarte – tracturi moarte (nu se sclerozează,
apar în secţiuni şlif plini cu aer)
Osteodentină:
– odontoblastele nou formate – înconjurate de matricea pe care o sintetizează, devenind sechestrate
în dentină → conferă aspect similar cu osul
Dentina sclerotică
– transformarea unor zone din dentina primară, în urma depunerii continue şi necontrolabile a unei
cantităţi importante de dentină intratubulară care obliterează tubulii dentinari
– interiorul tubulilor dentinari devine ocupat de material anorganic cu un înalt grad de mineralizare
→ aspect sticlos, transparent (la introducerea în apă)
– denumită sclerotică, transparentă sau translucidă

Sursa: Căruntu ID, Histologia sistemului stomatognat, ed. Apollonia, Iaşi, 2001 {PAGE }