Izvor de drept – aspecte generale In literatura juridică se evidenţiază următoarele izvoare

ale dreptului: actul normativ (legea, statutul, regulamentul etc), precedentul judiciar, cutumele
judiciare şi contractul. Prin izvor al dreptului se înţelege forma juridică pe care o îmbracă o
normă pentru a deveni obligatorie. În sistemul de drept al Republicii Moldova unicul izvor al
dreptului penal îl constituie actele normative, adoptate de organele supreme ale puterii de stat,
adică legile. Pot constitui izvoare ale dreptului penal, în anumite condiţii tratatele şi convenţiile
internaţionale în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii, încheiate de ţara noastră cu
alte state. Anglia şi SUA sunt atribuite familiei anglo-saxone de drept, în care locul principal
îl ocupă precedentul judiciar. Dimpotrivă, Franţa, 9 România, Germania se referă la familia
romano-germanică, în care izvorul principal este legea. Actualmente, unul din izvoarele
dreptului penal al multor state, foarte comod pentru studiere şi aplicare, îl constituie Codul
penal (CP), unde în mod clar sunt stipulate cele mai importante norme ale dreptului penal şi
care este divizat în partea generală şi partea specială (Codul penal există în România, Franţa,
Germania, Japonia, SUA etc., iar în Anglia legislaţia penală nu este codificată) Un alt izvor nu
mai puţin important a dreptului penal sunt normele juridico-penale
constituţionale(Constituţia). Doctrina juridică, de asemenea, formează în unele state izvoare
ale dreptului penal. Un rol însemnat la rezolvarea unor probleme în dreptul penal îl are doctrina
în ţările în care hotărîrile judecătoreşti ocupă o situaţie prioritară actelor normative (Anglia,
SUA). a) Izvoarele dreptului penal englez Importanţa studierii izvoarelor dreptului penal
englez se explică prin faptul că dreptul penal englez posedă unele trăsături specifice care-1
deosebesc de sistemele continentale de drept. În Anglia nu există un Cod penal.1 Dreptul penal
englez, conform doctrinei, este definit ca o totalitate de reguli, bazate pe dreptul comun vechi
al Angliei, modificat şi aprofundat prin hotărîrile judecătoreşti de-a lungul unei perioade
istorice îndelungate, a cărui sferă a fost lărgită considerabil de către actele legislative, adoptate
pentru satisfacerea necesităţilor timpului. Problema codificării normelor penale se discută şi
în zilele noastre. - Precedentul judiciar constituie primul izvor al dreptului penal englez,
începînd din sec. al XH-lea, judecătorii regali emiteau sentinţe, care au pus bazele dreptului
penal. Astfel, dreptul penal englez se bazează pe hotărîrile judecătoreşti publicate în dările de
seamă judecătoreşti pe parcursul a şapte secole. Multe dintre normele juridico-penale nu au
găsit reflectare legislativă, iar altele au rămas în forma precedentul judiciar, acordînd
sistemului judecătoresc englez un caracter complicat. Un loc deosebit în ierarhia sistemului
judecătoresc, îl ocupă Judecătoriile Supreme, deoarece ele nu numai că soluţionează cazuri
concrete, dar creează şi precedente. - Dreptul statutar, după precedentul judiciar, constituie al
doilea izvor a! dreptului penal englez. Rolul statutelor s-a mărit considerabil în comparaţie cu
dreptul comun, îndeosebi, a crescut influenţa statutelor în a doua jumătate a sec. al XlX-iea. -
Un alt izvor al dreptului penal englez îl constituie actele normative subordonate legii, emise
de organele executive, conform împuternicirilor delegate de Parlament (legislaţia delegată).
Avantajul acestei legislaţii consta în faptul că ea dădea posibilitatea de a emite sau de a
schimba operativ decrete, fără ca ele să fie aprobate în prealabil de Parlament. La categoria
izvoarelor dreptului penal englez poate fi atribuită şi doctrina penală. Acţiunea legii penale în
spaţiu. Legea penală va acţiona pe întreg teritoriul statului, dacă altceva nu este prevăzut în
textul legii. Deseori, legea conţine o normă care prevede extinderea sau excluderea acţiunii
legii asupra Irlandei de Nord şi Norvegiei. 10 b) Izvoarele dreptului penal al SUA Adoptarea
Constituţiei federative scrise în 1787, a constituţiilor statelor ce au intrat în componenţa SUA,
a fost un prim pas pe această cale de rupere de la „trecutul englez”. În general, dreptul penal
al SUA are o structură analoagă cu cea a dreptului comun. în procesul examinării unei
probleme apar diferite deosebiri structurale dintre dreptul englez şi cel american. Una dintre
aceste deosebiri ţine de structura federativă a SUA. Statele din componenţa SUA sunt dotate
cu competenţă destul de largă, în cadrul căreia ele îşi făuresc legislaţia şi sistemul lor de drept
precedent. Încă o deosebire a dreptului american de cel englez este acţiunea mai lejeră a regulii
precedentului, instanţele superioare judiciare ale statelor şi Curtea Supremă a SUA nefiind
legate de propriile lor precedente. Din categoria izvoarelor dreptului penal federal fac parte:
Constituţia SLJA (1787), actele adoptate de Congresul SUA şi actele subordonate legilor,
adoptate de Preşedintele SUA, ministere şi departamente. Precedentul judiciar este atribuit la
categoria izvoarelor specifice de drept penal. Cu toate că sistemul dreptului american este
anglo-amencan, rolul precedentului este redus substanţial de legislaţia în vigoare. Acţiunea
legii penale în timp este supusă normelor generale şi este reglementată de Constituţia SUA,
Bilul despre drepturi şi Constituţiile statelor. Acţiunea legii penale în spaţiu este condiţionată
de structura statului federativ. Normele legilor ce acţionează în spaţiu se împart în două grupe:
norme aplicabile pe întreg teritoriul SUA (de exemplu: în cazul omorului unui colaborator
FBI); norme aplicabile numai în anumite regiuni. Din categoria izvoarelor dreptului penal
american mai fac parte- şi contractele încheiate de SUA cu alte ţări. Drep
Dreptul englez ParticularităŃi esenŃiale ale dreptului englez Dreptul englez s-a dezvoltat pe
două coordonate: a trăi onorabil, ceea ce şi-a găsit expresia în normele de Equity, şi a nu
vătăma pe altul, dând fiecăruia ce este al său, precepte care au format normele de Common
Law. Dezvoltarea istorică a dreptului englez a avut unele particularităŃi. El s-a format ca un
drept judiciar, ceea ce a dus la prioritatea procedurii, ceea ce înseamnă că mai întâi trebuie
stabilită procedura care determină rezultatul procesului. Suveranul englez nu putea folosi decât
o legislaŃie particulară, care, de fapt, era o lege a cazului. El exercita jurisdicŃia supremă,
dând în fiecare caz o soluŃie individuală. De aici, s-au dezvoltat două principii : Parlamentul
englez, care reprezintă puterea suverană, nu poate da decât legi individuale, stabilind drepturi
concrete, aşa-numitele statute, care nu se referă la modul de rezolvare a litigiilor; pe de altă
parte, tribunalele hotărăsc în numele suveranului, deci numai decizia lor, în aplicarea concretă
a voinŃei acestuia, poate constitui o normă de drept. În prezent, judecătorul englez poate
refuza aplicarea unei legi emise de Parlament, dacă aceasta nu este conformă cu practica
judiciară sau în calcă Equity. Dreptul englez s-a format ca un drept cutumiar şi judiciar. Spre
deosebire de dreptul european continental, care este un ansamblu de reguli pe care judecătorul
le examinează pentru a alege soluŃia, dreptul englez nu devine norma obligatorie decât atunci
când dobândeşte o aplicaŃiune jurisprudenŃială. Dreptul englez a fost creat de judecători, nu
de jurişti. O altă trăsătură a dreptului englez este lipsa diviziunii, cunoscută în dreptul european
continental, în drept public şi drept privat; la rândul său, dreptul privat nu este subdivizat în
drept comercial, drept civil etc. În sfârşit, o altă trăsătură specifică dreptului englez este că el
nu se aplică decât în Anglia şi Wales.

Izvoarele dreptului englez Spre deosebire de dreptul continental european, care are ca izvoare
dreptul scris şi cutuma, dreptul englez are 4 izvoare: legea, precedentul judiciar, cutuma
imemorială şi autoritatea doctrinară. Precedentul judiciar. Previzibilitatea este de esenŃa
dreptului: părŃile trebuie să prevadă consecinŃa raporturilor în care intră, dar şi
disponibilitatea unei judecăŃi previzibile. În Marea Britanie, precedentul are un caracter
normativ. Nu există o constituŃie scrisă, iar executivul are puterea normativă numai în limita
delegării sale de către parlament; el emite Orders în council, iar ministerele emit
Departamental regulations. Legea emană de la parlament, care este suveran; Anglia a intrat în
comunităŃile europene, adoptând European Communitis Act, 1972, act care limitează puterile
suverane ale statului. Spre deosebire de dreptul continental, potrivit căruia administraŃia nu
este egală cu particularii, dreptul englez nu cunoaşte un asemenea privilegiu general, dar poate
limita anumite acŃiuni. Guvernul poate refuza furnizarea unei informaŃii dacă astfel s-ar
aduce atingere unui interes public. Mai menŃionăm o practică specific britanică în materie de
tratate: acestea sunt ratificate printr-o lege specială, în care se încorporează textul tratatului;
dacă se fac rezerve la declaraŃii sau tratat, acestea sunt legi separate. Cutuma imemorială este
considerată ca un izvor subsidiar de drept, ca şi doctrina. Ea se fondează pe ideea că instanŃa
trebuie să judece, ea nu poate refuza judecata, sub cuvânt că nu există lege. În acest caz,
judecătorul este obligat să identifice o asemenea lege. Doctrina este considerată ca izvor
subsidiar al dreptului. Judecătorii englezi, ca şi cei continentali, argumentează concluziile la
care au ajuns, invocând o personalitate recunoscută în materie. Specific dreptului englez este,
însă, consacrarea numai a unor savanŃi, de regulă, a celor care au scris cu secole în urmă.

Dreptul american Statele Unite ale Americii au apărut şi s-au dezvoltat din coloniile înfiinŃate
în Lumea Nouă, mai întâi de spanioli, apoi de francezi şi, în cele din urmă, de englezi. În prima
fază, coloniile au legiferat independent, respingând dreptul englez. Coloniile engleze n-au
optat, de la început, pentru Common Law. Unele dintre ele au optat pentru dreptul scris; primul
cod civil a fost creat în Massachusetts în 1634, urmează apoi Pennsylvania, care a elaborat un
cod propriu în 1682, Connecticut, New Haven şi New Jersey. 22 În Canada, Michigan,
Wisconsin se aplica Cutuma de Paris, în Florida, dreptul spaniol. Ceea ce a dus la naşterea
dreptului american a fost mişcarea de independenŃă din 1776, materializată în 1783 –
Common Law învinge: prima DeclaraŃie de Drept a primului Congres constituŃional
american a proclamat ca drept al fostelor colonii Common Law. Statele care au aderat ulterior
la federaŃia nord-americană – Texas, Noul Mexic, California au declarat că adoptă Common
Law, menŃinând, însă, unele prevederi din „moştenirea spaniolă” – regimul matrimonial al
comunităŃii de bunuri, cu consecinŃele asupra succesiunii, şi dreptul de proprietate funciară,
cu unele particularităŃi. Louisiana a rămas la dreptul francez, adoptând Codul lui Napoleon.
Deosebirea fundamentală între dreptul american şi dreptul englez constă în aceea că, în S.U.A.,
puterea judecătorească este desemnată prin lege ca a treia putere în stat. O altă deosebire
formală este faptul că în ConstituŃia americană este prevăzută procedura judecăŃii cu juraŃi,
pe când în Marea Britanie aceasta este doar o practică aplicată pentru cauzele penale grave.
Dreptul american, spre deosebire de dreptul englez, cunoaşte instituŃia Judicial Review –
instituŃie cunoscută în dreptul romano-germanic sub forma controlului judecătoresc al
constituŃionalităŃii legilor, care nu este expres prevăzută în Common Law. În sfârşit,
menŃionăm că, spre deosebire de Marea Britanie, unde judecătorii sunt numiŃi de stat,
judecătorii din SUA de la instanŃele statelor sunt aleşi. Regula precedentului este aplicată, în
SUA, în principiu, în acelaşi fel ca şi în Marea Britanie, însă, în SUA, doctrina precedentului
nu joacă un rol aşa important ca în Marea Britanie, pe de o parte; pe de altă parte, întinderea
teritoriului SUA face greu de cunoscut practica instanŃelor statelor. InstanŃele superioare pot
schimba practica, potrivit rivirimentului de jurisprudenŃă; în această situaŃie, precedentul
instanŃelor superioare este obligatoriu pentru instanŃele inferioare. Dar, pentru a nu crea
probleme, există regula Quieta non movere, ceea ce înseamnă că practica schimbată de o
instanŃă nu are valoare decât pentru viitor, ea nu se aplică situaŃiilor anterioare. Este
principiul bine cunoscut al neretroactivităŃii legilor în sistemul familiei romano-germanice.
În SUA există vaste culegeri de practică judiciară, cuprinse în Restatement of the Law, care
nu este un document oficial, ci doar unul elaborat de o instituŃie privată – American Law
Institution. Culegerea sistematizează precedentul pe materii. Astfel, materia contractelor
cuprinde două volume, mandatul are două volume, conflictele de legi cuprind un volum,
proprietatea are cinci volume, cvasicontractele două volume, garanŃiile personale şi reale
cinci volume, trusts 2 volume. Cele 19 volume se actualizează, apărând, periodic, supplements.
O culegere de hotărâri judecătoreşti cu valoare de precedent este American Law Raport, o
lucrare cu caracter practic, elaborată tot de instituŃii private. Fiecare dintre statele care
compun SUA are propria organizare judecătorească, un drept propriu al familiei, al
societăŃilor comerciale, al contractelor şi, în general, în toate domeniile care nu aparŃin
competenŃei federale. Dreptul american este subordonat ConstituŃiei SUA, care a fost
aprobată în 1787 şi care niciodată nu a fost abrogată, ci doar modificată prin amendamente.
Sistemul judecătoresc din SUA este compus din două grade judiciare: unul federal şi altul al
fiecărui stat, inclusiv în Districtul Columbia.