278

Rezistenţa pasivă.
Este asigurată de elemente care limitează sau
împiedică pătrunderea agentului patogen în ţesuturile plantei. Dintre aceste elemente amintim:gr
osimea cuticulei, încrustarea membranei celulare, perozitatea şi ceridele de pe fructesau pe frunzele plantei.
Grosimea cuticulei
constituie o barieră greu de străbătut pentru numeroşi paraziţivegetali; fructele, frunzele, tulpinile care au cuticulă
groasă sunt mai rezistente la infecţiidecât cele care au cuticulă subţire.
Încrustarea cu siliciu sau cu lignină a membranelor celulelor
care formeazăepiderma frunzelor şi a tulpinilor de cereale, asigură o bună rezistenţă la rugini.
Ceridele,
de pe frunzele de rapiţă, garafă,varză, boabe de struguri sau de pefructe (prune) constituie,de asemenea, o barieră
greu de străbătut de către agenţii patogeni.
Perozitatea abundentă
care se observă pe unele organe ale platelor (frunze,tulpini) opune o foarte bună rezistenţă pătrunderii agentului
patogen în ţesuturile frunzei.
Rezistenţa activă.
Denumită şi fiziologică, acest tip de rezistenţă se bazează pefactori chimici care se formează în ţesuturile plantei
însăşi. Acidul malic, oxalic şi citric,localizaţi în sucul vacuolar al celulelor constituiefactori de
rezistenţă naturală faţă deinfecţiile cauzate de bacterii şi ciuperci; merele verzi nu sunt parazitate, deoarece
au unconţinut ridicat de aciditate. Există totuşi ciuperci parazite, care suportă aciditateasucului celular; băşicarea
frunzelor la piersic (
Taphrina deformans
) se dezvoltă bine atâtla pH foarte acid (4,3), cât şi la pH foarte alcalin
(9,6). Extinderea agenţilor patogeni în ţesuturile plantei gazdă este oprită de cătreantibiotice, fenoli, alcaloizi,
antociani, flavone, taninuri şi uleiuri eterice, toate acestesubstanţe fiind produşi metabolici ai plantei gazdă