MANAGEMENTUL IN JAPONIA

Scurt istoric al economiei nipone

Populatia Japoniei numara in prezent circa 130 milioane locuitori, suprafata totala insumeaza circa 376000
km2 (aproximativ statul California sau cu 50% mai mult ca suprafata Romaniei); GDP per locuitor depaseste 32000
USD, rata somajului intre 3-5% anual, exporta anual circa 420-450 mld. USD si importa anual circa 300 mld. USD,
avand un sold excedentar de circa 100-130 mld. USD; Japonia include patru insule mari (Hokkaido, Honshu, Shikoku
si Kyushu) si circa 6000 de insule mai mici; numai 11% din suprafata se preteaza pentru agricultura; speranta de
viata este de peste 80 ani, populatia este majoritar (84%) de religie Budista sau Shinto.

Structura administrativa a Japoniei include 47 de prefecturi, cele mai mari si dezvoltate orase fiind Tokyo si
Osaka. La momentul actual gradul de urbanizare a Japoniei este de 79% iar diferenta de 21% fiind locuitori in mediul
rural; reprezentarea grafica a acestei structuri este urmatoarea[1]:

Pana in anii 1600, Japonia a fost complet izolata de restul lumii, exceptand o relatie culturala speciala fata
de China continentala; intre 1600-1850 izolarea tarii a fost partiala, in sensul ca s-a deschis catre Europa. Dupa 1850,
incepe perioada cunoscuta ca „revolutia MEIJI” si tinerii sunt trimisi la studii in SUA si Europa; dupa 1900 economia
japoneza trece de la o economie agrara izolata la o economie industriala in dezvoltare, se dezvolta sistemul national
de educatie; tara se implica in conflicte militare cu Rusia si China, apoi urmeaza al II-lea Razboi Mondial.

In perioada anilor 1950 Japonia dispunea de forta de munca calificativa si ieftina, tara a fost reconstruita
rapid, iar sintagma „Made in Japan” echivala cu un produs ieftin; foarte rapid insa atentia firmelor nipone a trecut de
la aparate radio portabile la masini, apoi la produse electronice, apoi la computere etc. [2] La momentul actual, intre
primele 500 sau 1000 companii din lume clasificate anual de Business Week sau Fortune, firmele japoneze detin sub
sau peste 50% din valoarea vanzarilor anuale (circa 4000-5000 mld. USD); din diverse ramuri economice aflate in
esantion, in jumatate dintre ele regasim firme japoneze pe primele locuri; dupa 1990 firmele americane si unele
companii europene au recuperat pozitii detinute de unele sectoare economice, in cadrul unor ierarhizari efectuate de
Fortune sau Business Week.

La nivelul anilor 2000 structura economiei japoneze si principalii indicatori socio-economici atesta o pozitie
de invidiat in competitia globala[3]:
 Alaturi de un somaj scazut (3-5%) se adauga o inflatie de circa 1% anual si o crestere economica anuala
de circa 2%, dupa ce in 1997/1998 economia a inregistrat o recesiune severa;

 Participarea principalelor sectoare la obtinerea GDP – lui anual este specifica unei economii
supradezvoltate, astfel:

- serviciile 63%

- industrie, constructii etc. 36%

agricultura 2%

 Realizand un PNB de circa 4060 miliarde USD anual, economia nipona ocupa locul doi mondial, dupa SUA;
cele mai importante sectoare industriale sunt industria de autovehicole, electronice, productia de otel, masini,
chimice, industria navala etc.; totusi, economia nipona este dependenta de importuri: pentru circa 90%
necesarul de materii prime, circa 80% din necesarul de energie etc.

 Gradul de inzestrare al populatiei cu echipamente reprezentand tehnologia de varf: 32% din total dispun
de un PC, 38% utilizeaza Internetul, 59% dispun de o linie telefonica, 53% de telefon mobil; desi circa 47
milioane persoane utilizeaza Internetul guvernul aplica o strategie de conectare pana in 2005 a tuturor
locuintelor, birouri, scoli si institutii publice prin cablu din fibra optica; Situatia privind astfel de indicatori este
buna si pentru Romania in anul 2004; cifrele reflecta situatia statistica pentru anul 2000 si-n cazul SUA, tarile
UE etc.

 Incepand cu 1860 educatia primara a fost obligatorie in Japonia, in prezent ea fiind obligatorie intre 6 si
15 ani; exista aproximativ 700 de universitati si colegii tehnice in care studiaza anual peste 3 milioane de
studenti, se adauga circa 3500 de scoli pentru invatamant special in care studiaza anual circa 800.000
studenti; stiintele juridice si dreptul sunt domeniile cele mai solicitate in invatamantul superior; se estimeaza
ca Japonia ocupa locul 1 in lume in privinta calitatii invatamantului preuniversitar, respectiv gimnaziu si liceu;
insa componenta universitara a educatiei are un calificativ modest (colegiu, master si doctorat), majoritatea
universitatilor sunt finantate public; Japonia aloca aproximativ 3,1% din GDP pentru R&D, suma de circa 130
miliarde USD fiind asigurata 77% de sectorul privat si diferenta cu sprijin guvernamental.
 Cum a reusit Japonia pe parcursul a numai o jumatate de secol sa obtina succese economice fenomenale?
Desi este permanent dependenta de importuri (materii prime, tehnologie, cunostinte), cum reuseste sa-si pastreze in
fiecare an un sold excedentar peste 100 miliarde USD ? Desi Japonia ramane suprapopulata (densitatea populatiei
este de 6-7 ori mai mare decat in Romania), cum a reusit sa asigure venituri suficiente pentru fiecare locuitor si o
speranta de viata de peste 80 ani? Care sunt practicile aplicate de companiile nipone ? In ce masura anumite practici
de management ale firmelor nipone pot fi preluate si adaptate de companiile europene ?

In diverse clasamente efectuate de reviste si organizatiile internationale, in 1950 economia Japoniei nici nu
era luata in calcul; in anii 60 exporturile nipone, desi calitatea produselor era slaba, incep sa devina semnificative in
comertul international; incepand cu anii 70 firmele japoneze castiga pozitie la exportul unor produse; din acest
moment, “miracolul japonez” a determinat interesul pentru managementul japonez, aceasta si pentru ca “modelul
american” dadea semne evidente de slabiciune ca urmare a unei productivitati mai scazute , o creativitate mai redusa
cu exceptia unor sectoare de varf[4].

Explicatii prealabile la succesul postbelic al Japoniei

In cercurile de afaceri din tarile vestice nu exista o comunitate de opinii privind succesul economic al
Japoniei; uzual, exporturile masive ale economiei nipone se explica prin preturi scazute si calitate ridicata; cu privire
la managementul aplicat de firmele nipone exista mai multe puncte de vedere, fiecare explicand numai partial acest
fapt:[5]

P1 - Primul accentueaza argumentul cultural privind valorile sociale specifice si institutiile care favorizeaza
consensul; conform acestei explicatii, Japonia este unica sub raport cultural, iar daca anumite practici manageriale isi
dovedesc eficacitatea in Osaka sau Tokio, ele nu vor da aceleasi rezultate la Londra sau Paris; explicatia este data de
civilizatia asiatica de peste doua milenii, civilizatie in care se localizeaza si Japonia, morala, consensul si colectivismul
fiind elementele de baza ale acestei culturi;

P2 - Al doilea punct de vedere se bazeaza pe teoria supraomului din Japonia care, multumindu-se cu
venituri mici, creeaza valori mari numai din dorinta de a fi cel mai bun; acest element tine de istoria si traditiile
japoneze, implicit de cultura nipona.

P3 - Al treilea punct de vedere consta in aceea ca sistemul de management japonez este nu atat unic si nou
in felul sau, cat diferit in modul de aplicare a principiilor de management, deci individul si mentalitatea sa ar explica
procedurile detaliate pe care le aplica firmele nipone atunci cand e vorba de competitia cu firmele occidentale.

Remarcam ca toate cele trei puncte de vedere invocate, ce incearca a explica succesul economiei nipone,
includ si factorul cultura in sensul definitiei date de Geert Hofstede; aceasta conditionare culturala poate fi redata
grafic astfel:
 Mari analisti din lume in management si economie, precum H.J. Harrington, J.S. Harrington, Peter Drucker
sau Alvin Toffler, au sesizat pertinent diferentele intre Japonia si SUA, respectiv intre managementul firmelor nipone
si managementul companiilor americane; astfel, analistii invocati explica implicit succesul economic al Japoniei din
ultima jumatate de secol:[6]

F1 – decizia politica si strategiile macro pe unul, doua sau trei decenii;

F2 – gandirea pe termen lung, deoarece companiile japoneze adopta planuri pe 10 – 30 ani cu privire la
pozitia vizata intr-un domeniu;

F3 – sacrificarea momentului in favoarea perspectivei, respectiv salariatii japonezi accepta sa munceasca

intens pe termen mediu pentru beneficii viitoare;

F4 – companiile japoneze acorda mai mult timp planificarii (Japonia 40%, SUA 25%) ceea ce permite
o aplicare rapida;

F5 – prin TQM (Total Quality Management), companiile japoneze au revolutionat calitatea produselor si
serviciilor;

F6– avand planuri de perspectiva de 30 ani, top managementul este mai motivat 131j91b sa investeasca in
cercetare si dezvoltare (Japonia investeste cu 50% mai mult ca SUA in cercetarea civila);
 F7 – Japonia are o traditie proprie superioara Occidentului in invatamantul preuniversitar (Japonia – locul
unu in lume; SUA locul 17), iar pe alte nivele ale educatiei – adica colegiu, master si doctorat – se discuta de un
infern al examenelor;

F8 – Japonia are o traditie proprie superioara SUA (si altor tari occidentale) privind cresterea copiilor
incepand cu primul an de viata;

F9 – companiile japoneze sunt superioare fata de SUA, Canada sau Germania cu privire la imbunatatirea
proceselor ce au loc in structura firmei / organizatiei (idee dezvoltata de Hammer si Champy prin conceptul
de Reengineering the Corporation in 1993).

In sinteza, vom putea concluziona ca factorii F1 + F2 + F3 + F4 + F5 + F6 + F7 + F8 + F9 priviti per

ansamblu (insumati) ofera o explicatie rezonabila privind managementul de succes al companilor nipone; enumerarea
acestor factori este insa generala, fiind necesara o analiza in continut a managementului aplicat.

Un rol semnificativ in dezvoltarea Japoniei dupa 1950 revine:

- organizatiilor de afaceri din toate domeniile;

- statului, cu diversele sale institutii si mecanisme de influenta ale organizatiilor de afaceri;

- altor institutii /organizatii social - economice, avand caracter nonguvernamental, care au influentat si sprijinit
strategiile macroeconomice.

Schematizat, influenta statului si alte organizatii in viata economica a Japoniei se prezinta:

 Remarcam faptul ca punctul de vedere emis de Kaidanren si Zaikai este totdeauna luat in considerare de
Parlament si Executiv; se poate spune ca Zaikai detine un real dar non oficial drept de veto asupra oricaror chestiuni
economice.

Translatia confucianismului din cultura chineza in cea nipona

Pentru a intelege tiparul, mentalitatea si succesul salariatului japonez in competitia globala si, pe aceasta
baza, pentru a ne forma o opinie acceptabil de pertinenta despre succesul managementul japonez, este necesar sa
intelegem in prealabil originile culturii nipone. Ce anume a facut sau face aceasta natiune atat de „speciala” in
competitia globala ? Care sunt perceptele religioase la care adera japonezul obisnuit ? Cum gandeste si ce valori are
salariatul? Prin ce este unica, daca intr-adevar este, cultura nipona? Se poate sau nu „copia” mentalitatea salariatului
japonez?

In scopul sugerarii unor raspunsuri, vom invoca originea confucianismului si impactul indus de
aceasta veritabila religie, filozofie si mod de viata in cultura nipona.

Acum circa 2500 de ani, Confucius oferea lectii de istorie, literatura, diplomatie si morala tinerilor „nobili”
educati din societatea chineza. Confucius preda lectiile sale si-n fata functionarilor din administratia publica din China
medievala.[7] El nu si-a scris practic „notele de curs” predate discipolilor sai, insa invatatura lui Confucius a fost
„prelucrata” si transmisa in scris de cei mai straluciti studenti ai sai. In acest fel, invatatura si normele lui Confucius
au influentat profund cultura chineza, au creat chiar – spun analistii mondiali – o noua filozofie, religie, conceptie
generala despre viata, despre rolul individului in societate. Aceasta conceptie generala s-a imbogatit secol dupa secol
in evolutia unicat peste milenii a culturii chineze. Intre pilonii centrali ai acestei culturi s-a asezat cu migala unul nou,
anume MORALA. Daca intelegem rolul de liant si catalizator al acestui pilon al culturii asiatice – China si Japonia, in
primul rand atunci intelegem poate profunzimea culturii chineze / japoneze. In fapt, invatatura lui Confucius nu s-a
dorit a fi o noua religie, dar ea a devenit o componenta culturala ce a acumulat treptat atributele unei forte spirituale.
Aceasta forta a influentat nemijlocit apoi toate componentele culturii chineze. In esenta, putem spune ca intre chinezi
(sau asiatici, japonezii in mod implicit) si occidentali exista diferente de fond cu privire la religie si cultura: [8]

- pentru occidentali: Dumnezeu a creat natura si individul, El este originea si capatul timpului, primul si ultimul
impuls; existenta fiecaruia ramane un cerc: ne nastem din „cenusa” si redevenim „cenusa”.

- pentru orientali: Dumnezeu este insasi natura, El intruchipeaza insasi individul perfect, El este fara de sfarsit, El
constituie realizarea absoluta a individului muritor;

- religiile occidentale: poarta in structura lor de fond anumite dogme, anumite Adevaruri ce trebuie acceptate
drept axiome; apeleaza la constrangere pentru a impune membrilor unui cult respectarea unor percepte ce
deriva din dogme; constrangere ce conduce inevitabil si la opozitie, la aparitia unor atei, la ura si lupte
fatriciade;

- religiile orientale: aseaza la baza societatii o constructie complexa numita MORALA; religia vine ca o completare
fireasca a acestui concept / constructie, religia nu are o dogma de impus membrilor unui cult; individul apeleaza
la religie pentru a parcurge un drum in cautarea echilibrului, a Adevarului Absolut.

Desi nu a lasat nici o lucrare scrisa de el insusi, Confucius (Kong Fu – Zi) a ramas in cultura chineza /
japoneza prin interpretarile, comentariile si reconsiderarile date de discipolii sai conceptiei predate de maestru.
Intreaga conceptie a lui Confucius insumeaza 30 de carti, intre care:[9]
- Cartea Schimbarilor

- Cartea Documentelor

- Cartea Ritualilor

- Cartea Muzicii

- Analele Primaverii si ale Toamnei

Conform cu marele exeget roman Mircea Eliade, cultura chineza a preluat o conceptie cosmogonica, de
origine divina, sintetizata in termenii YANG si YIN, notiuni ce devin doua principii antogonice dar si complementare
simultan.[10]

Simplist am putea reda continutul celor doua principii prin notiunile de MASCULIN (Yang) si FEMININ (Yin)
din cultura occidentala, intrucat notiunile de masculin si feminin sunt complementare si antagonice in acelasi timp (nu
exista unul fara altul, se confrunta permanent pentru egalitate de sanse etc.); in fapt, sensurile asociate principiilor
Yang si Yin sunt extrem de complexe, multiple si nuantate. Grafic, continutul celor doua principii a filozofiei chineze
poate fi redat ca in figura 6.1. (unitatea celor doua notiuni se traseaza printr-un cerc, se simbolizeaza perfectiunea)

Fig. nr. 6.1. Desen simbolic reprezentand complementaritatea dintre Yang si Yin.

Sursa: O. Dramba – Istoria culturii si civilizatiei,

Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1985

Sintetic, sensurile / intelesurile asociate principiilor Yang si Yin, ca notiuni fundamentale a culturii chineze,
sunt:

Tabel nr. 6.1. Conceptele Yang si Yin

a) PRIVITE CA PRINCIPII / NOTIUNI COMPLEMENTARE

 - Yang este de natura masculina

- Yin este de natura feminina

- Yang este analog cu lumina, cerul, soarele, caldul, uscatul

- Yin este analog cu intunericul, pamantul, luna, recele, umedul

- cerul este yang-ul pur

- pamantul este yin-ul pur

- Yang: primavara si vara; culoarea rosie, numerele impare

- Yin: toamna si iarna, culoarea neagra, numerele pare

- Privite ca notiuni complementare, Yang si Yin asigura impreuna PERFECTIONAREA, adica se

obtine EFECTUL DE SINERGIE; intregul este mai mult decat suma partilor (Aristotel): 3 + 2 = 6
b) PRIVITE CA PRINCIPII / NOTIUNI ANTAGONICE
- exceptand Cerul si Pamantul, toate celelalte lucruri, fiinte sau concepte se compun din Yang si
Yin in diferite proportii

- apare o lupta continua pentru suprematie, pentru dominarea unui principiu fata de celalalt,

- alternanta dintre Zang si Yin, conflictul permanent in evolutia lor temporara asigura
transformarile succesive din univers si viata individului

- „mutatiile” succesive dintre Yang si Yin asigura, fac posibila alternarea celor 4 anotimpuri, ziua
si noaptea, nasterea si moartea etc.

- Conform teoriei sistemelor, in conceptia holonica, intregul este mai mult decat suma partilor 3 +
2=6

A doua mare scoala filozofica chineza, fondata aproximativ prin sec IV i.e.n. (deci aproape acum 2500 ani, ca
si confucianismul), apartine Lao – Zi si a intrat in cultura europeana sub denumirea de Daoism. [11] Lao-Zi este
considerat a fi autorul unui enigmatic volum de teste, intitulat Dao de Jing (conform cu Eliade acesta este textul cel
mai profund si mai complex din toata literatura chineza; occidentalii inca nu au reusit sa ajunga la o intelegere
completa a acestui concept).[12] Asa cum spune O. Dramba, de Dao te poti apropia spre al intelege, dar nu cu
ratiunea, ci pe calea intuitiei, a contopirii in Dao, remarca ce reda esenta filozofiei daoiste. Totusi, si daoismul are
drept principii fundamentale, drept impulsuri cosmice initiale, cele doua natiuni amintite: Yang si Yin.

In fapt, Japonia a „importat” din Occident ceea ce a dorit: tehnologie, cunostinte generale, cunostinte de
management. Natiunea nipona a „filtrat” insa fiecare element, material sau nu, importat din SUA si Europa, ea nu a
copiat nici un model, a procedat cu rabdare la adaptare si „japonizare” a diverselor „cunostinte” aduse din occident.
Aproximativ acelasi lucru a facut Japonia incepand cu 2500 de ani in urma in relatia cu China: a „importat”
confucianismul si daoismul si l-a introdus treptat in cultura proprie; acest import si introducere de concepte filozofice,
religioase si despre viata in general s-a facut prin adaptare si japonizare (nu s-a copiat nici un model filozofic sau
religios existent deja in China). Japonezul obisnuit este extrem de mandru, chiar usor arogant, de profunzimea si
vechimea culturii nipone; el nu recunoaste ca fiind „superioara” nici o alta cultura sau natiune occidentala; singura
cultura pe care o accepta ca fiind „superioara” proprii lui culturi este cea chineza. Intr-o schema grafica putem sugera
localizarea Japoniei intre Occident si Orient (China) si maniera in care natiunea nipona a recurs la import, filtrare si
adaptare de tot ceea ce este nou si pertinent, verificat prin aplicare in societate, desi apare o desincronizare
temporala de peste doua milenii:

Originile culturale ale managementului japonez

Alaturi de confucianismul preluat din China sau buddismul din India, cultura japoneza si-a structurat propriul
continut. Conform cu Carin Holroyd si Ken Coates, pentru a intelege cultura /societatea japoneze sunt necesare
volume intregi pentru o descriere adecvata; unele dintre elementele cheie sunt:[13]

a) Omogenitatea sociala a Japoniei, in sensul ca peste 99% sunt etnici japonezi; (situatia este diferita in SUA sau
Europa);

b) Scopul oricarui japonez este de a fi “in interiorul grupului” si nu in afara lui (familie, companie, natiune etc.)
numai Gaijin sunt considerate persoane “din afara”;

c) Japonezii , prin istoria, credinta si cultura proprie, se considera a fi distinctivi de oricare alt grup / natiune (se
considera a fi un fel de “supraoameni”);

d) Sistemul de educatie japonez ce impune o competitie dura inca din clasele primare; la universitati examenele
sunt considerate “un veritabil iad”;

e) Limba japoneza, care constituie un obstacol pentru companiile straine;

f) Ierarhia si statutul social: in familie, organizatii sau societate ierarhia a ramas stricta peste milenii de evolutie;
g) Importanta grupului: individual este sacrificat pentru binele comun al grupului;

Pentru a intelege ulterior practicele nipone de management, relatia sef-subordonat, motivare in munca a
salariatilor etc. vom invoca unele concepte din filosofia/cultura japoneza; aceasta cultura s-a structurat secol dupa
secol prin „masive imprumuturi, in aproape toate domeniile, din culturi precum cea chineza, indiana, mongola si
occidentala”[14]. In societatea japoneza ierarhia, discplina acceptata, principiul datoriei fata de „clan” etc. au
insemnat si cu milenii in urma ceva obisnuit, o organizare naturala; piramida sociala includea: puterea regala,
shogunul, nobilii daimyo, samuraii, agricultorii, mestesugarii, negustorii etc. Pentru a intelege relatiile intre persoane
si intre diverse clase sociale – relatii care intr-o forma moderna sunt intalnite si astazi in lumea afacerilor –
conceptele de morala si raporturile Yang si Yin ofera o prima imagine; totusi, se mai adauga si alte concepte ce
explica atitudinea persoanei in organizatiile japoneze[15]:

1) Conceptele de Yang si Yin, deja invocate, sunt concepte cheie in societatea nipona; ele au o relevanta aparte si-
n religia buddista (asa numita doctrina Zen, folosita in managementul marilor companii nipone); cele doua
concepte includ in structura lor si aspecte ce tin de consens, armonie a grupului etc.

2) Conceptul IE are semnificatia statului sau a partidului politic intr-un sistem centralizat, el cere sacrificarea
propriului interes pentru interesul grupului. In anumite cazuri acest comportament este obligatoriu si se mentine
prin sanctiuni; in societatea contemporana japoneza, IE semnifica relatia prin care cineva (presedinte de
companie, leader politic etc.) incearca sa determine oamenii sa indeplineasca anumite obiective;

3) Conceptul MURA se utilizeaza cand este vorba de familie sau firma; el sugereaza o comunitate care pedepseste
pe cei care nu se integreaza, dar aceasta integrare nu reclama neaparat sacrificii. Conceptul Mura semnifica o
modalitate japoneza de a realiza unitatea sociala[16]. Traditional, un membru Mura care intra intr-o mica
dificultate in afara comunitatii va fi protejat de grup; in alte cazuri, cand un membru incalca regulile comunitatii,
el va fi judecat in cadrul unei intalniri a tuturor membrilor si in cazuri grave acesta va fi oprit sa aiba contact cu
ceilalti membrii. Practic, Mura este un grup de persoane al caror scop este prosperitatea comuna[17]. Se poate
spune ca Japonia a fost intotdeauna o mare comunitate Mura. Atata timp cat un inamic din afara nu ameninta
Mura, grupul nu are nevoie de puterea unui leader, rolul de baza al persoanei din fruntea MURA fiind de a stinge
conflictele care apar printre membrii acesteia.

4) Relatiile dintre intreg si partile componente sugerate in tabelul nr. 6.1. privind Yang si Yin ne ajuta sa intelegem
conceptul IE privind legaturile dintre individ si organizatie. In acest sens, exista diferenta intre japonezi si vestici
privind intelegerea entitatii si a elementelor, precum si a grupului si a membrilor. Modul de gandire al
persoanelor din tarile vestice porneste de la axioma matematica potrivit careia “intregul este egal cu suma
tuturor partilor componente”. Spre deosebire de acestea, in Japonia perceptia este ca “intregul este mai mult
decat suma partilor”. Pornind de la axioma matematica acceptata de occidentali, F. W. Taylor si-a dezvoltat ideile
“managementului stiintific”. In fapt, teoria generala a sistemelor dezvoltata de L. Bertalanffy a contrazis axioma
clasica, deci managementul modern se bazeaza pe conceptia sistemica si accepta implicit relatia Yang – Yin prin
care se pune in valoare efectul de sinergie.

5) Un alt concept specific contextului cultural japonez este Iemoto care semnifica mai mult decat un club de
membrii reuniti voluntar, este un sistem de valori care reflecta angajamentele dintre stapan (master) si discipol,
exprimate in termeni de disciplina si autoritate[18]; angajamentele in cadrul acestor cluburi se fac numai verbal
si nu in scris.
6) Angajamentele in relatiile ierarhice sunt caracterizate de notiunile Oyabun - Kobun care sunt relatii de natura
parinte - copil, patron - client si semnifica responsabilitatile sociale si obligatiile in cadrul unei structuri de luare a
deciziilor[19]. Oyabun-ul se situeaza la un nivel ierarhic superior, este de obicei o persoana mai in varsta, cu o
vechime mai mare si cu o activitate mai indelungata in organizatie[20]. El poate avea mai multi Kobuni carora le
acorda prietenie in mod egal, astfel nu va mai fi recunoscut de Oyabun. Ideal Kobunii accepta prietenia si
manifesta respect si gratitudine fata de Oyabun[21]. Relatiile Oyabun – Kobun deriva din organizarea firmei, dar
are si componente informale; membrii grupului informal constituit (criterii: rudenie, absolvirea aceleiasi
universitati, aceiasi divizie a companiei etc.) vor avea impreuna si intalniri in afara companiei: o excursie la
munte, practicarea unui sport, masa la un restaurant etc. Grafic putem sugera urmatoarea structura:

7) Notiunea de morala ramane localizata la baza intregului mecanism social din Japonia.

Occidentalii au avut dificultati in a intelege cum functioneaza o societate mai mult pe baza de morala decat
de drept. Aceasta pentru ca, in general, prin morala tindem sa intelegem “o lista de tabuuri arbitrare, standardizate,
impuse din exterior”. Pentru a intelege sensul in contextul nipon, prin morala ar trebui sa intelegem “arta de a trai in
grup, prin care se urmareste sa se impiedice dezlantuirea agresivitatilor si sa se apere interesul pe termenul lung,
prin intermediul regulilor, actiunilor si valorilor comune, fondate pe experienta si adevar, insuflate prin educatie si
asigurate printr-un control social”.[22] In societatea japoneza, angajarea pe viata, avantajele sociale, decizia luata
prin consens etc. sunt datorii ale firmei, in timp ce devotamentul fata de munca, perfectionarea neintrerupta,
stapanirea egoismului, spiritul de compromis etc. sunt datorii ale salariatilor, impuse doar de stima celor din
jur.[23] In virtutea punerii la baza societatii a moralei, in Japonia s-a dezvoltat mai mult responsabilitatea locala
decat in alte tari occidentale, cu exceptia unora cum sunt Suedia sau Germania.

Expansiunea in strainatate

Japonia a fost secole de-a randul izolata de restul lumii, chiar neincrezatoare in Europa, China, Rusia sau
SUA. Singurele influente culturale „admise la import” au fost cele din China pentru multe secole, insa si acestea au
fost filtrate si adaptate. Natiunea nipona si organizatiile de afaceri nu au copiat niciodata vreun model socio-
economic, vreun concept sau teorie; ei au aplicat insa creator tot ceea ce era confirmat de practica ca fiind eficient,
de perspectiva. Cauza majora a agresiunii Japoniei in cel de-al Doilea Razboi Mondial se considera a fi tocmai
izolarea, frustrarea si neincrederea in „restul lumii” (neincrederea a functionat si fata de China, natiunea nipona
incercand succesiv in decursul istoriei sa cucereasca imperiul chinez; totusi, fata de cultura chineza japonezii
manifesta si azi o mare admiratie, un mare respect; pentru ei singura cultura „superioara” este cea chineza). [24]

„Hirosima a fost pur si simplu incheierea unei ciocniri feroce intre culturi, ciocnire alimentata de o ura
intensa si de o istorie de umiliri”, spune analistul R. Mockler. [25] Auzind pentru intaia oara pe „Fiul Cerului”
(Imparatul Japoniei) adresandu-se „in direct” populatiei, intreaga natiune a suferit probabil un urias soc cultural si
psihologic, imediat dupa Hirosima si Nagasaki. Este de prezumat ca acest soc a condus la o dorinta „de revansa” in
plan economic, la o reala agresivitate economica a Japoniei pe piata mondiala. [26] Dar ce s-a intamplat concret ca
nivel macro (Guvern) si la nivel de companii pentru ca Japonia sa inregistreze acest succes formidabil in strainatate
(anual exporta cu aproximativ 100 – 130 miliarde USD mai mult decat importa, a devenit cel mai mare bancher al
lumii etc.)?

Japonia anului 1945 insemna o tara coplesita de suferinte si distrugeri:

- peste 90% din flota maritima era distrusa, ceea ce insemna un dezastru;

- Hirosima si Nagasaki au cutremurat nu numai natiunea nipona ci si intreaga omenire,

- peste un sfert din locuinte si constructii erau complet distruse;

- peste 75% din rafinariile de petrol erau distruse ; situatia era aproape la fel in alte sectoare industriale;

- peste 4 milioane de muncitori calificati au devenit „peste noapte” someri;

- resursele naturale erau si sunt „aproape zero”, exceptand orezul si pestele, totul trebuia adus din import
(resurse pentru industrie dar si alimente).

„Nu sunt sigur ca termenul de economist – spune profesorul Saburo Okita – era inteles in Japonia dinainte
de razboi”, abia ulterior profesia de economist a fost recunoscuta si inteleasa. [27] „Cel mai reusit Plan sau strategie
economica gandita” de Guvernul Nipon a fost planul pentru dublarea venitului national din 1960; el a insemnat in
continut o strategie macro declarata public pentru un deceniu si jumatate (fata de o crestere medie anuala de 7,2%
preconizata, GNP a crecut cu 10,7% anual).[28] Firmele sau companiile au optat individual, fara constrangere, daca
si ce strategie sa adopte pentru urmatorii 15-20 ani de dupa razboi. Acest prim plan a fost in fapt „gandit” de circa
250 experti din Academie, Universitati, afaceri si guvern, fiecare expert tinand un numar de opt intalniri.[29]Esenta
planificarii sau gandirii strategice la nivel macro in Japonia rezida in aceea ca oamenii politici gandesc „in decenii” si
nu „in mandate”, deci scenariile vizeaza trei, patru sau mai multe decenii; in plus, obiectivele majore vizate de astfel
de strategii pe decenii sunt:[30]

a) concentrarea educationala si a cunostintelor, sa asigure o structura demografica eficienta pentru viitor, sa

oblige la invatarea continua;

b) declararea obiectivelor pe termen lung, deci privesc economia nipona ca pe un tot unitar, ca pe o singura
echipa implicata total in competitia cu alte tari (Guvernul este „antrenor” al companiilor si nu „capitan de
echipa” – spune K. Ohmae);

c) un obiectiv sau functia de mediere a Guvernului intre diverse interese ale societatii (relatia IE si Mura
invocata anterior).

In esenta, evolutia incredibila a Japoniei dupa 1950 pe scena mondiala deriva din urmatoarea comparatie:

Pentru a intelege pe fond, adica cauzele profunde ce explica succesul economic al Japoniei, trebuie sa
invocam educatia si capacitatea de invatare continua a salariatului japonez. Astfel, pe la 1860 invatamantul primar
era larg raspandit in Japonia, iar trendul s-a accentuat catre 1940 (procent minim de analfabetism). Conform cu
profesorul S. Okita, intre factorii de fond ce explica succesul economic al Japoniei dupa 1950: [31]

- educatia tinerei generatii, piramida educational – japoneza fiind foarte larga la baza;

- alimentatia bogata pentru copii, pe baza de peste si orez, a evitat tendinta negativa intalnita in SUA;
- Japonia nu a cunoscut schimbari majore de granite, nici migrari masive de populatie; populatia a ramas relativ
omogena etnic si religios, deci cultural, si dupa 1950 .

Piramida educationala a oricarei natiuni poate fi redata astfel:

Fig. nr. 6.2. Piramida educationala

Guvernul japonez, spune Okita, a cheltuit fonduri mari si timp pentru a realiza un invatamant primar de
calitate, in faza de inceput realizand o excelenta baza a piramidei educationale. [32] In cazul Japoniei si al tututror
tarilor asiatice aflate in plin proces de expansiune economic s-au inregistrat adevarate paradoxuri statistice reflectand
corelatia dintre :[33]

- modificarea structurii demografice;

- accelerarea dezvoltarii sau al ritmului anual de crestere economica.

Este extrem de dificil pentru orice guvern sa gestioneze corect astfel de fenomene socio –

economice ce survin pe parcursul cresterii economice, insa Guvernul Japonez a reusit in buna masura. Alaturi de
factorii invocati deja, in expansiunea economica a Japoniei postbelice trebuie avut in vedere efortul institutional al
statului (Guvernului) pentru „antrenarea” sau sustinerea companiilor. Spre deosebire de SUA sau Europa, Guvernul
Japonez are o optica diferita in a sprijini afacerile.. Cel putin doua ministere au jucat un rol cheie in expansiunea
firmelor japoneze in strainatate:[34]

 MITI (Ministerul Comertului International si Industriei) are, in sectorul industrial si al exportului de produse
inalt prelucrate, un rol si o reputatie de invidiat. Salariatii acestui minister sunt selectati cu multa rigoare,
 bine documentati in sfera de competenta si mentin un contact zilnic cu pietele externe si marile corporatii
japoneze. MITI are reputatia de institutie protectionista, de protectie vizibila a pitei interne.
 MF (Ministreul de Finante) isi elaboreaza strategiile de sustinere a exporturilor prin cooperare cu MITI. Sub
raport financiar si bancar, MF ofera cea mai ampla asistenta / suport pe care o agentie guvernamentala o
poate asigura firmelor private; indeosebi modalitatile de expansiune a exporturilor sunt in atentia acestui
minister.

Economia japoneza are un caracter dual din doua unghiuri de vedere:[35]

a) Coexista si prospera impreuna marile corporatii (Toyota, Honda, Mitsubishi etc.) – nume impuse in intreaga
lume – cat si micile afaceri tip IMM (exista aproximativ 7 milioane mici firme, ce angajeaza 70% din forta de
munca si aduce aproape 50% din PNB)

b) Cultura specifica natiunii nipone, in care Imparatul si statul aveau puterea absoluta, face ca lumea afacerilor
sa admita suprematia statului; acest aspect cultural a fost insa „modificat genetic” de influenta americana
de dupa 1950, gandire ce statueaza principiul suprematiei firmei private, al liberei initiative intr-o economie
concurentiala.

In ultimele decenii, obiectivul prioritar l-a constituit “punerea la punct a unor industrii competitive pe piata
externa”; se actioneaza pentru stimularea sectoarelor prioritare, cat si pentru protejarea industriilor corporatiilor care
se confrunta cu probleme dificile printr-o serie de cai, intre care:[36]

 formarea de carteluri pentru obtinerea de produse complexe la preturi competitive pe piata externa;

 diminuarea surplusului de forta din anumite sectoare prin transferul acestuia catre companiile in proces de
dezvoltare;

 finantarea unor activitati de cercetare si a unor investitii, precum si a unor programe de reprofilare a
personalului.

Pentru a-si exercita o anume influenta asupra Guvernului, cat si pentru a sustine expansiunea pe pietele
straine, firmele japoneze ajung la formule originale de constituire a unor grupuri economice si sociale. In fruntea
acestor grupuri se situeaza ZAIKAI, care ar putea fi tradus prin “lumea afacerilor” sau “cercuri financiare”. Din punct
de vedere istoric, Zaikai au fost asociate celor doua grupuri Zaibatsu, care au fondat cele mai importante doua
partide politice, adica grupurile Mitsui si Mitsubishi[37]. In Japonia sunt astazi patru astfel de grupuri Zaikai si
anume[38]: