Testele tematice pentru copii

(din “Les Methodes Projective”, Didier Anzieu)

Testele proiective îl ajută pe copil să se exprime, comunicarea se stabileşte prin intermediul lor.
Specificitatea probelor proiective la copil:
- Probele proiective implică o dublă solicitare: perceptivă şi proiectivă. Aceste teste fac apel, pe de o parte la mecanismele de adaptare
la realitatea obiectivă, care permit punerea în evidenţă a utilizării adecvate a percepţiilor într-o integrarea socială adecvată a datelor
din lumea reală şi pe de altă parte sunt interpelate de mecanisme proiective care deschid câmpul de expresie subiectiv la
individualitate, vizând şi originalitatea copilului. Pentru copil este mai mult sau mai puţin uşor de stabilit o armonie între cele două
tipuri de procese distincte şi uneori divergente.
- Extragerea datelor este mult mai complexă decât la adult. Există riscul de a adultomorfoza, când trebuie apreciate caracteristicile
formale ce sunt specifice materialului adus de către copil. Trebuie ţinut cont de dinamica schimbării copilului.

Referinţe teoretice şi principii elementare:

- O probă proiectivă, chiar dacă este concepută cu obiective precise, circumscrise modelelor teoretice ale autorului, se pretează totuşi
la interpretări de orientări diverse: datele obţinute sunt analizate şi interpretate în funcţie de cadrul teoretic al clinicianului.
De exemplu, CAT poate fi folosit ca instrument de apreciere a adaptării şi socializării copilului.
În sine, o probă proiectivă nu implică intrinsec sistemul teoretic care va ordona interpretarea.
- Nu este legitim de a infera un diagnosic plecând de la o singură apariţie a unui semn patognomic: o interpretare nu este validă decât
dacă ea este susţinută de mai multe manifestări congruente.
- Datorită mobilităţii şi inconstanţei psihicului infantil, se recomandă folosirea a două probe proiective, care să pună în evidenţă
diferite faţete de funcţionare psihică. De exemplu: tesul Rorschach şi un test tematic.
Testele tematice şi obiectele tranziţionale:
- Se are în vedere solicitarea perceptivă şi imaginativă a testelor tematice.
Materialui din testele tematice, obiect real, concret, este investit cu semnificaţiile aduse de copil în funcţie de subiectivitatea sa şi
imaginarul său, fără să-şi piardă calitatea de obiect real.
Conţinutul manifest al materialului pune în evidenţă capacităţile copilului de ancorare şi adaptare la real. Se pune la încercare inserţia
copilului în realitate, care se manifestă printr-o adecvare a reprezentărilor evocate cu imaginile propuse. Se ţine cont, în evaluarea
acestei aptitudini de vârsta copilului şi nivelul lui de dezvoltare psihică.
Cunoaşterea materialului testului constituie un pivot în jurul căruia clinicianul sesizează mişcările proiective şi adaptative care servesc
ca suport şi urzeală pentru dezvoltările imaginare, fantasmatice şi afective ale fiecărui copil.
Noţiunile de conţinut manifest şi conţinut latent devin preţioase în analiza materialului obţinut prin testare, deoareceele permit
înţelegerea, pe de o parte al raportului copilului cu realul, prin izolările mai mult sau mai puţin importante ale percepţiilor sale şi pe de
altă parte, modurile de organizare ale conflictelor reactivate prin situaţiile prezentate.
Solicitările implicite ale materialului, conţinutului latent:
Fiecare planşă vrea să activeze un anumit material latent din psihicul copilului (vezi teoria psihanalitică de dezvoltare libidinală).
Copilul este supus la relaţiile cu realitatea obiectivă, perceptivă a planşelor dar şi la emergenţele emoţionale şi fantasmatice interne
reactivate prin aceleaşi planşe.
Obiectivele testelor proiective poate deci să se definească ca studiul modului de a fi în lume al copilului, în această dublă confruntare
cu excitanţii interni şi externi. Examinatorul trebuie să sesizeze cum se situează copilul prin raport cu aceste exigenţe, ce organizare
defensivă îi permite să facă faţă la acestea, în ce măsură aceste organizări sunt eficiente şi favorizează o funcţionare relativ armonioasă
şi echilibrată.
De-a lungul drumului parcurs de la prima la ultima planşă se desenează puţin câte puţin modalităţile de funcţionare psihică ale fiecărui
copil: marile linii de strategii defensive sunt deja prezentate şi repelate plecând de la tematică, inhibiţia, fabulaţia, labilitatea,
rigiditatea care se manifestă în raport cu alţii, traversând procedeele ce sunt aduse la lumină prin analiza discursului.
Fără să se poată edifica un sistem de extragere a datelor aşa de precis şi elaborat ca pentru clinica adultului, putem să ne referim la
marile categorii şi tendinţe care constituie matricea organizărilor defensive viitoare, cu discriminările posibile între mecanismele de
ordin nevroric, psihotic sau comportamental.
În rezumat, putem aştepta de la testele tematice pentru copii:
- Aprecierea raportului copilului la real şi capacităţile de utilizare ale potenţialităţilor sale cognitive.
- Eliberarea posibilităţilor de a se juca între imaginar şi real fără confuzie, nici debordare, ceea ce semnalizează existenţa unui spaţiu
psihic personal curat şi aptitudini de mentalizare.
- Situarea copilului în ceea ce priveşte procesele de individuare, de diferenţiere şi identificare.
- Cernerea marilor linii de organizare ale defenselor.
- Evaluarea registrului conflictelor şi capacităţile sale de a le elabora.
- Analizarea caracteristicilor esenţiale ale imaginilor parentale: distincţia lor efectivă sau confuzia care le înglobează, diferenţierea lor
sexuală netă sau identificarea lor fluu, modalităţile de relaţii stabilite cu unul şi/ sau cu celălalt părinte, în funcţie de similitudinile şi
diferenţele lor.

1
 Testul de Apercepţie Tematică pentru Copii (CAT)
Autori Leopold Bellak şi Sorina Sorel Bellak, 1964. Se aplică la copii cu vârste cuprinse între 3 şi 8 ani.
Autoare franceză Genevieve Boulanger-Balleyguier (1967) desprinde referinţele relaţionale ale materialului în raport cu conţinutul
manifest:
- Planşele 2,3,4,5 se referă la relaţiile cu părinţii
- Planşele 1,4,5 re referă la relaţiile în fratrie
- Planşele 5,6 se referă la relaţiile sexuale între părinţi
- Planşa 7 se referă la agresiune
- Planşa 10 se referă la învăţarea curăţeniei
Se remarcă corespondenţa strânsă între realitatea obiectivă a materialului şi temele degajate. Se propune şi o interpretare a conţinutului
latent la care fiecare planşă este susceptibilă să facă referinţă. Chiar dacă accentul se pune pe o problematică particulară, aceasta nu
exclude alte posibilităţi de interpretare.

PLANŞA 1
Conţinut manifest: Trei pui aşezaţi la o masă pe care există un castron plin. Într-o parte, o găină mare estompată.
Conţinut latent: Trimite la o relaţie cu imaginea maternă de ordinul oralităţii. Nu se poate reduce problematica ridicată de planşa 1
doar la o simplă relaţie alimentară. Evocarea faptului de a se hrănii (banalitate după G. B.-B.) serveşte de suport simbolic reprezentării
relaţiei de dependenţă de imaginea maternă înţeleasă într-un sens mult mai larg şi în particular în dimensiunea sa de obiect bun şi/sau
rău. Într-adevăr, întrebarea pusă de conţinutul latent poate fi rezumat astfel: imaginea maternă este ea recunoscută în funcţia ei
hrănitoare (în sensul larg al termenului)? Asociaţiile ţin ele cont de calităţile particulare ale funcţiei materne?

PLANŞA 2
Conţinut manifest: Un urs mare trage de o sfoară, trasă de cealaltă parte de un alt urs mare cu un urs mic în spatele lui.
Conţinut latent: Trimite la relaţia triunghiulară părinţi-copil, într-un context agresiv şi/sau libidinal.
La această planşă diferenţa de generaţie este clar reprezentată, în timp ce diferenţa de sex nu. Accentul se pune pe de o parte asupra
noţiunii de putere/ slăbiciune fizică (diferenţă mare/ mic), pe de altă parte pe opoziţia şi apropierea din relaţia părinţi- copii.
Conflictul se poate înnoda la diferite nivele:
- Caracterul competitiv al relaţiei se situează în contextul unei problematici de castrare prin intermediul căreia se interpretează
recunoaşterea diferenţei sexuale şi identificarea. Astfel se stabileşte relaţia privilegiată a copilului cu unul dintre părinţi şi rivalitatea
cu celălalt. Rivalitatea este însoţită sau nu de descărcări agresive.
- Din contră, atunci când relaţia triunghiulară nu este prezentată sau este prost situată, atunci protagoniştii sunt puţin diferenţiaţi,
reprezentările apar extrem de masive, atot-puternice şi periculoase, conducând uneori la teme de distrucţie şi de moarte.
Întrebările puse de către planşă pot fi formulate astfel: Există recunoaştere şi identificare a protagoniştilor în diferenţele şi
similitudinile lor? Conflictul se înnoadă într-un context libidinal şi/ sau agresiv fără a mobiliza mari cantităţi de energie? Copilul se
situează într-o problematică a complexului lui Oedip sau este el dependent de fantasme pregenitale care se traduc prin reprezentări
invazive şi periculoase?

PLANŞA 3
Conţinut manifest: Un leu având o pipă şi un baston este aşezat într-un fotoliu. La baza planşei, în dreapta, un mic şoricel într-o
gaură.
Conţinut latent: Trimite la relaţia cu o imagine de putere falică. La nivelul conţinutului latent, întrebarea pusă de planşă este de a şti
cum se situează copilul prin raport la această imagine de putere, în ce context relaţional şi fantasmatic se înscriu reprezentările sale.
PLANŞA 4
Conţinut manifest: Un cangur mare având o pălărie, o geantă şi un coş în care este o sticlă de lapte. În marsupiu are un bebe cangur
care ţine un balon. În spatele lui, un copil cangur pe o bicicletă.
Conţinut latent: Trimite la relaţia cu imaginea maternă eventual în contextul rivalităţii fraterne. Formularea conţinutului latent
rămâne în mod deliberat vag în măsura în care planşa permite evocarea relaţiei cu imaginea maternă în contexte conflictuale
aparţinând la registre diferite după vârstă şi copil. Astfel, conflictul se poate înnoda în lupta dintre două poziţii vizavi de mamă, una
regresivă, menţinănd relaţia de dependenţă, alta mai autonomă, mai degajată, cu condiţia ca a să fie susţinută de o reală capacitate de
separare. Oricare ar fi poziţia adoptată, dinamica conflictului se înscrie în acest continuum de separare- individuare, dependenţă-
independenţă. Astfel, elementele depresive care survin adesea în particular proiectate asupra mediului (teme de ninsoare, de răcoare)
iau sensul de afecte asociate la reprezentările de pierdere a obiectului. Rivalitatea fraternă în acest caz trimite atât la nostalgia sau la
dorinţa de a regăsii beneficiile poziţiei regresive cât şi la agresivitatea faţă de bebeluş şi dorinţa de a-i lua locul.
Dar la un alt nivel, este rivalitatea cu mama care apare dominantă, în special la fetiţe în perioada oedipiană, agresivitate exprimată mai
ales în dorinţa de a o înlocui pe mamă identificându-se cu ea.
PLANŞA 5
Conţinut manifest: Într-o cameră întunecată, un mic pat cu doi ursuleţi. În spate, un pat mare ale cărui cuverturi par să acopere ceva.
Conţinut latent: Trimite la curiozitatea sexuală şi la fantasmele scenei primitive. Se poate reactiva un conflict dureros, implicând în
acelaşi timp diferenţa de sex şi de generaţie, culpabilitatea legată de curiozitatea sexuală, cu privire la masturbare şi un sentiment de
solitudine şi de abandon în faţa cuplului parental. Pot deasemenea surveni fantasme infantile privind sexualitatea încărcată de violenţă
şi agresivitate într-un climat de mare angoasă şi pericol.
2
PLANŞA 6
Conţinut manifest: O grotă mare în care se văd mai mult sau mai puţin doi urşi mari. În faţă, un urs mic cu ochii deschişi, frunze.
Conţinut latent: Trimite la curiozitatea sexuală şi la fantasmele scenei primitive. Planşele 5 şi 6, chiar dacă sunt diferite în conţinutul
lor manifest, trimit la o problematică de acelaşi ordin. În planşa 6, recunoaşterea situaţiei triunghiulare este determinantă: se întâmplă
ca cuplul să nu fie diferenţiat şi tema să se reducă la o relaţie duală într-un context mai regresiv, abandonant.
PLANŞA 7
Conţinut manifest: În junglă, un tigru sare după o maimuţă. Maimuţa pare să se agaţe de liane.
Conţinut latent: Trimite la o relaţie încărcată de agresivitate (versus castrare sau devorare). Formularea conţinutului latent rămâne
larg în măsura în care materialul nu induce explicit un registru conflictual specific. Într-adevăr relaţia agresivă care este reprezentată
poate fi la fel de bine trăită şi exprimată într-o relaţie duală periculoasă şi ucigătoare, în particular prin teme de devorare, se manifestă
asociaţii saso-masochiste prin intermediul temelor de dominare-supunere sau poae apare într-un context de culpabilitate şi teamă de
abandon.
Cantitatea de agresivitate prezentă în reprezentări şi în relaţia evocată constituie un indice preţios ca şi calitatea elaborării istoriei.
Trebuie să fim atenţi la capacitatea de individuare şi identificarea personajelor (recunoaşterea diferenţelor puternic/ slab, reprezentarea
unei imagini agresive paterne sau materne), de asemenea este importamt de subliniat caracterul mutual destructor al relaţiei, care
trimite la nediferenţierea agresor/ agresat.
PLANŞA 8
Conţinut manifest: Două maimuţe mari aşezate pe o canapea bând din nişte ceşti. La dreapta, o maimuţă mare întinde degetul spre o
maimuţă mică.
Conţinut latent: Trimite la culpabilitatea legată de curiozitate şi încălcarea graniţelor în relaţia părinţi-copil.
Planşa se constituie pe două planuri: în fund un cuplu, al cărui caracter heterosexual şi relaţia de schimb sunt subliniate; în prim plan,
o imagine feminină a cărei atitudine evocă o chemare la ordine a micuţului. Se stabileşte o legătură între cele două planuri: interdicţia
sau pedeapsa reprezentate în primul plan sunt puse în raport cu schimbul din cuplul din planul secund, al cărui caracter secret este
marcat la nivelul caracterului manifest. Conţinutul latent trimite deci la curiozitate şi la interzicere vizavi de acest schimb din cuplu la
care copilul nu trebuie să aibă acces.
Diferenţierea personajelor, în dublul ax al diferenţei de sex şi de generaţie, serveşte drept ţesătură pentru construirea unei istorii
coerente. Ea manifestă repere identificatorii relativ stabile care permit dezvoltări conflictuale în acord cu conţinutul latent al planşei şi
relevă integrarea mai mult sau mai puţin armonioasă a interdicţiilor.
În cazul în care diferenţierea nu este netă, planşa 8 poate scoate în evidenţă o eventuală confuzie de imagouri şi o structurare fragilă a
identităţii care se individuează prost în instabilitatea reperelor şi discontinuitate.
PLANŞA 9
Conţinut manifest: O cameră întunecoasă a cărei uşă este deschisă.Un pat de copil cu un iepure în el, stând în picioare.
Conţinut latent: Trimite la o problematică de solitudine şi/sau de abandon, problematică ce poate apare în două regisrte. Într-un
context oedipian, planşa induce sentimentul solitudinii copilului depărtat de cuplul parental. Aspectul sumbru al camerei ca şi uşa
deschisă poate într-adevăr reactiva o problematică de acelaşi ordin ca şi planşele 5 şi 6 (curiozitate sexuală, fantasme ale scenei
primitive, solitudine). Dar planşa poate deasemenea antrena o trăire de solitudine în contextul poziţiei depresive şi al pierderii
obiectului, aducând la lumină afecte depresive şi un sentiment de abandon şi de suferinţă legată de separarea de mamă. Se întâmplă ca
cele două registre să fie evocate de acelaşi copil, în acest sens solitudinea din sânul situaţiei oedipiene recunoscută în mod clar
antrenează reapariţia unei problematici de abandon, făcând insuportaboile izolarea şi frustrarea.
Problema este de a şti în ce măsură copilul îşi recunoaşte şi acceptă solitudinea: asociaţiile pot ţine cont fie de recunoaşterea afectelor
depresive, fie de negarea lor; introducerea necesară a obiectelor sau personajelor permit să se noteze organizările posibile ale acestei
solitudini şi de asemenea, tipul de reprezentări sau de fantasme evocate de către copil.
PLANŞA 10
Conţinut manifest: Un câine mic culcat pe burtă pe genunchii unui câine mare. La dreapra o cameră de baie.
Conţinut latent: Trimite la relaţia agresivă şi/sau libidinală părinţi/ copil în contextul analităţii, accentul punându-se pe apropierea
corporală. Este important de notat identificarea imaginii patentale ca şi modalitatea relaţională dominantă, mai mult sau mai puţin
agresivă, mai mult sau mai puţin erotizată care poate revela accesul la ambivalenţă şi capacitatea de a lega pulsiunile.

Prezentarea ordonată a planşelor este indispensabilă deoarece construirea testului se supune unei logici temporale interesant de
respectat. Prima planşă pune accentul pe relaţia primitivă cu imaginea maternă. Fratria, reprezentată prin trei personaje identice,
subliniază dimensiunea narcisică inerentă relaţiilor precoce. Planşa 2 pune în scenă o relaţie în trei, accentul punându-se pe difertenţa
de generaţie fără să fie reperabilă diferenţa de sex; din contră, în planşele 3 şi 4 imaginea paternă (3) şi maternă (4) sunt definite.
Primele patru planşe constituie un fel de prezentare a imaginilor parentale care va servi drept cadru de dramatizare a conflictelor
propuse la planşele următoare. Este nevoie ca procesele de recunoaştere şi identificare să fie relativ elaborate pentru ca să poată în
mod veritabil să se organizeze fantasmatica oedipiană solicitată de planşele 5 şi 6. Planşa 7 devine astfel inductoare de angoasă de
castrare, deschizând calea sublimării şi interiorizării interdicţiilor oedipiene (planşa 8). Planşa 9 încearcă în mod dur capacitatea de a
suporta solitudinea dar putând să constituie o articulaţie esenţială între poziţia depresivă (în sensul Melaniei Klein) şi consecinţele sale
în renunţarea la obiectul dragostei oedipiene. Testul se termină printr-o apropiere corporală (planşa 10) a cărei conotaţie anală
dezorientează prin survenirea sa la sfârşitul prezentării dar care sprijină distincţia dinre înăuntru şi înafară, posibilitatea de a accepta
un conflict acceptând ambivalenţa şi capacitatea de a se separa de obiect.

3
 INTERPRETAREA C.A.T.

Sunt două maniere de interpretare.

- Structura formală care dă indicatori foarte utili pentru a clasa subiecţii după structurile caracteriale şi a diferenţia normalii de
anormali.
- Analiza de conţinut care permite analiza vieţii afective a subiecţilor şi a lega tulburările de cauzele lor conflictuale.
I. STRUCTURA FORMALĂ

- Poate servi de cadru în precizarea unor caracteristici generale ale gândirii şi imaginaţiei copilului.
- Putem remarca importanţa unor tipuri de răspunsuri revelatoare pentru structura imaginaţiei copilului şi modului său de înţelegere
a realităţii.
A. Percepţia stimulilor
1. Omisiunile - reprezintă animalele ce nu sunt menţionate în povestirile copiilor, cu toate că ele sunt desenate în planşe. Pentru ca să
fie considerată omisiune trebuie ca să nu se vorbească în nici un fel despre animal, nici într-o formă colectivă, grupând animalele.
Numărul total de omisiuni dat de către un copil pare să fie mai ales un indice al capacităţii sale de a distinge detaliile şi de a le integra
într-un ansamblu semnificativ. El dă o estimare destul de validă al nivelului de dezvoltare intelectuală a subiectului. Debilii au un
număr semnificetiv de omisiuni.
2. Falsele percepţii – este un proces mai patologic decât precedentul.
În timp ce omisiunile reprezintă un proces normal ce se atenuează cu vârsta, dar care se întâlneşte la majoritatea copiilor, falsele
percepţii reprezintă mai degrabă o distorsiune patologică a percepţiei, oricare ar fi vârsta subiectului.
Falsele percepţii sunt personaje numite în povestiri şi văzute pe planşă într-un loc unde nu există nici un animal. De exemplu, un
detaliu de frunziş este văzut sub forma unui animal care intră astfel în povestire.
Nu trebuie confundate falsele percepţii cu adăugirile, care reprezintă, de asemenea personaje adăugate în povestire şi neexistente în
imagine; dar acestea nu sunt văzute pe planşă, ci sunt pur şi simplu imaginate. Pentru a face diferenţa trebuie întrebat copilul unde se
află pe imagine personajul respectiv. Dacă va fi vorba de un personaj imaginat, copilul va spune că este ascuns într-o altă cameră.
Cum numărul de false percepţii nu este niciodată foarte crescut, chiar la copiii cu perturbări, această variabilă nu este foarte
semnificativă luată separat. Ea nu poate fi considerată în sine ca un indice patologic.
B. Sugestia stimulilor
- Banalităţile sunt activităţile cel mai frecvent menţionate la fiecare planşă de către copii, neţinând cont de animalele cărora le sunt
atribuite aceste activităţi. Ele reprezintă aspectul convenţional al gândirii copilului, partea mai puţin originală şi personală a
povestirilor sale; dar ele reprezintă şi capacitatea sa de adaptare la mediu, socializarea gândirii sale. Există o mare corelaţie cu QI – ul
copilului.
Un număr prea scăzut de banalităţi, sub limita satisfăcătoare, ar putea fi semnul unei gândiri autiste, puţin adaptată la anturajul său,
care va fi cu atât mai neliniştitoare cu cât se însoţeşte şi cu alte semne patologice.
Un număr mai mare de banalităţi într-un protocol ar putea fi semnul unei personalităţi adaptate social.
Copiii care au o imaginaţie originală şi creatoare dau un număr normal sau mare de banalităţi; ei percep situaţia ca şi ceilalţi şi o
îmbogăţesc apoi cu aportul personal; ei vor avea deci mai multe adăugiri şi fabulaţii.
Lista banalităţilor pe vârstă
Planşe 3 ani 4-5 ani 6-7 ani
I 1: a bea, a mânca 1: a bea, a mânca 1: a bea, a mânca

II 2: a trage o coardă 2: a trage o coardă 2: a trage o coardă

3: a cădea sau coarda ruptă 3: a cădea sau coarda ruptă
4: conflict 4: conflict
III 5: a fuma
6: conflict
IV 3: a merge cu bicicleta 5: a merge cu bicicleta 7: a merge cu bicicleta
6: a se plimba sau a face 8: a se plimba sau a face
cumpărături cumpărături
V 4: a dormi, a se culca 7: a dormi, a se culca 9: a dormi, a se culca
VI 5: a dormi, a se culca 8: a dormi, a se culca 10: a dormi, a se culca
9:a mânca
VII 6: conflict 10: conflict 11: conflict
11: a mânca pe cineva 12: a mânca pe cineva
12: eşecul maimuţei 13: eşecul maimuţei
VIII 7: a mânca, a bea 13: a mânca, a bea 14: a mânca, a bea
14: a vorbi 15: vorbi
IX 8: : a dormi, a se culca 15: a dormi, a se culca 16: a dormi, a se culca

4
X 17: conflict

Autoarea a observat că numărul de banalităţi cresc cu vârsta. De aceea a stabilit trei liste diferite care corespund creşterii progresive a
numărului lor maxim: copiii de trei ani au 8, aceea de 4-5 ani au 15, aceea de 6-7 ani au 17.

Număr mediu de banalităţi

3 ani 4 ani 5 ani 6 ani 7ani

B F B F B F B F B F
maximum 8 15 15 17 17
madia 5,7 4,8 10,1 10,1 9,8 10,9 11,5 13,6 10,4 13,3

C. Importanţa imaginaţiei

1. Adăugirile – reprezintă persoane sau animale descrise care nu corespund unui animal desenat pe planşă. De exemplu, dacă copilul
vorbeşte de părinţi la planşa 5 ei sunt adăugaţi în povestire, chiar dacă ei sunt doar numiţi; dar ei nu sunt cotaţi dacă nu este vorba
decât de patul lor.
2. Fabulaţiile – sunt toate activităţile care implică personaje sau obiecte ne-reprezentate pe planşe, excluzând banalităţile. De
exemplu, la planşa 6, atunci când un copil de 4-5 ani spune că animalele mănâncă, este o banalitate; din contră, această activitate va fi
cotată ca fabulaţie pentru copiii de altă vârstă. Totuşi, când aceste activităţi sunt în acord cu obiectele desenete, ele nu sunt fabulaţii.
Dar în cel mai mare număr de cazuri: a dormi, a mânca, etc. sunt fabulaţii (când nu sunt banalităţi) pentru că aceste activităţi implică
obiecte (un pat, mâncare) care nu sunt reprezentate pe planşe. Se notează deasemenea ca fabulaţii activităţile care se desfăşoară într-un
alt loc.
Adăugirile şi fabulaţiile exprimă bogăţia imaginaţiei, reflectând viaţa interioară şi servind drept compesaţie la copiii anxioşi.
Pe de altă parte, lipsa lor într-un protocol poate fi datorat mai ales dificultăţii de a exprima această viaţă interioară (copiii blocaţi).
Totuşi numărul de fabulaţii trebuie să fie confruntat celui al perseverărilor pentru a ştii dacă aportul personal al copilului este semnul
unei bogăţii imaginative sau dacă acesta nu este acaparat de una sau mai multe teme ce invadează povestirile, fără legătură directă cu
stimulii.
D. Calitatea imaginaţiei
1. Perseverările – sunt activităţi care se regăsesc de la o povestire la alta, exprimate în aceleaşi teme, excluzând întotdeauna
banalităţile.
Numărul de perseverări va fi deci numărul de povestiri în care se regăseşte aceeaşi activitate, mai puţin una, prima oară nu este cotată
(pot exista maxim 9).
Perseverările, luate separat, manifestă mai degrabă infantilismul unei gândiri care a rămas închisă într-un cerc strâmt de preocupări şi
care are dificultăţi de a se adapta la aspectele variabile ale realităţii.
2. Detaliile crude – indicator mai patologic decât precedentul şi se găseşte la puţini copii. Reflectă o imaginaţie morbidă, care
exprimă tendinţele agresive (executate sau suportate de către eroii povestirilor) cu un realism exagerat pentru un copil. Intră aici
descrierea detaliată a manierei în care se face rău, se omoară, ca şi cataclismele. Este vorba de activităţi (a omorâ, a face rău) care sunt
date de majoritatea copiilor, dar pentru a fi cotate ca detalii crude trebuie ca ele să fie elaborate cu un realism foarte crud. Un oarecare
amestec de plăcere şi oroare există în aceste descrieri ale derulării elementelor sau comportamentului agresiv al personajelor,
îndreptate contra altora sau spre ele însele.
Detaliile crude se pot referi la:
- A face rău fără a omorâ
- A omorâ sau a muri
- A pedepsi într-un mod exagerat
- A distruge obiectele
Activităţile care fac parte din viaţa curentă a copilului şi cele care sunt sugerate de figurile animalelor din desen nu sunt detalii de
cruzime.
E. Corelaţiile
Dintre cele 7 variabile ale structurii formale doar două: falsele percepţii şi detaliile de cruzime pot reprezenta elemente patologice şi
pot face un protocol să pară suspect. Valoarea lor nu este niciodată crescută sau este chiar nulă la copiii normali.
Celelalte variabile reprezintă elemente normale ale structurii de imaginaţie ale copilului; nu este decât de la o anumită limită când ele
devin îngrijorătoare.
Valorile crescute la: Adăugiri –Fabulaţii – Detalii de cruzime sunt caracteristice protocoalelor copiilor anxioşi care au tendinţa să-şi
proiecteze propiile creaţii imaginare descriindu-le în termenii unui realism adesea morbid. Aceste trei variabile pot deci servi mai
specific ca semne de anxietate manifestă.

5
Gradul de gravitate al tulburărilor
1. Copiii psihotici sau care au o structură psihopată dau protocoale unde ansamblul structurii formale este în mod sensibil perturbat,
cea mai mare parte a variabilelor indică tendinţe suspecte. Apar false pecepţii, puţine banalităţi, un număr prea mare de omisiuni. Ceea
ce este caracteristic psihoticilor este numărul mare de detalii de cruzime şi celui de dezastre şi moarte.
2. Copiii cu nevroză obsesională nu dau detalii de cruzime, numărul lor de dezastre şi moarte este normal. Numărul de banalităţi poate
fi normal spre crescut, ca şi numărul de adăugiri (mai mic ca 10). Numărul de omisiuni şi false percepţii este neglijabil. Structura
formală este sensibil aseamănătoare normalilor.
3. Debilii mental dau un număr mare de omisiuni, o puternică perseverare ale aceloraşi teme, un număr amre de personaje care nu
primesc calificative, nici nume de animal. Aceşti copii au tendinţa să lase ca nedeterminate un număr mare dintre personajele lor.

II. ANALIZA DE CONŢINUT

Este inspirată după teoria personalităţii a lui Murray. Sunt studiate personajele întâlnite în povestiri şi modul în care acestea acţionează
sau reacţionează în faţa mediului înconjurător. Sunt determinaţi: Eroii şi Personajele secundare; Activităţile şi Influienţele (presiunile)
exterioare; Conflictele.
Tema povestirii se determină urmărind relaţia dintre presiunile exterioare şi trebuinţele eroului, plus deznodământul povestirii.
A. Eroii
Pentru fiecare planşă eroul este personajul în care subiectul pare să se proiecteze.
1. Definiţie: - personajul al cărui punct de vedere este adoptat de către copil în povestire, ale cărui acţiuni şi influienţe sunt cel mai
bine descrise, cel mai mult.
- dacă mai multe personaje sunt descrise în mod egal, vom lua ca erou pe acela care seamănă cel mai mult cu copilul (sex,
vârstă)
- la sfârşitul fiecărei povestiri copilul este întrebat pe care personaj îl preferă. Poate prefera un personaj pasiv altuia activ.
Acesta este luat ca erou, acesta indicând o atitudine pasivă a subiectului în faţa forţelor exterioare.
2. Descrierea:
- Cineva (nedeterminat) – când acţiunea eroului este descrisă, dar personajul nu este numit
- Animal- când copilul numeşte animalul
- Bebe, copil – când eroul este astfel numit, dar sexul nu este precizat
- Băiat, fată
- Domn, doamnă
3. Activităţi
Se cotează ca activităţi nu doar cele executate de către erou, dar şi cele pe care ar vrea să le facă sau de care el vorbeşte. Astfel, dacă
eroul plânge pentru că mama sa pleacă: există activitate de a plânge şi activitatea relaţională de dependenţă.
Sunt notate cu A. activităţile simple, nerelaţionale şi cu A.R. activităţile relaţionale.
Liste de activităţi:

Activităţi relaţionale

1. A.R. agresive: competiţie, măsurarea forţei fizice (a vedea cine este mai puternic)
AG fizică: a bate, a trage de păr, a omorâ…
AG orală: a muşca, a mânca pe cineva
AG verbală: a se certa, a spune ceva dezagrabil la cineva
AG indirectă: a face rău indirect la cineva: (a lăsa coarda ca să cadă), a sparge, a arde, a distruge ceva, a fura, a îngropa pe cineva
Opoziţie: a rezista la cineva, a refuza să facă ceva.
2. A.R. pozitive: A se juca cu cineva
Afecţiune: a îmbrăţişa, a iubi,a veni aproape de cineva, a fi prieten cu cineva
A îngriji: a spăla pe cineva, a-i da de mâncare, a-i da medicamentele, a se ocupa de cineva
A ajuta pe cineva
A vorbi amabil, a povesti ceva
3. A.R. de dependenţă: A plânge ca să vină cineva, a-l striga, a avea nevoie de îngrijire, a dori să vină cineva, a merge să-l caute, a
merge la spital.
Supunere: a asculta de cineva, a face ceea ce i se cere
4. A.R. de dominare: A da un ordin, a- şi impune voinţa, a domni, a face legea, a se urca deasupra, a obliga să se facă sau să nu se facă
ceva
5. A.R. de cunoaştere: A privi pe cineva, a-l asculta, a-l mirosi, a-l atinge
6. A.R. de autonomie: a se izola, a dori să fie singur, a părăsi pe cineva, a face ceva singur.
7. A.R. de disimulare: a minţi, a face să pară că…
a se ascunde în spatele cuiva, a se închide de teama cuiva

6
 Activităţi non-relaţionale

8. A.orale: a mânca, a bea, a fuma

9. A de exerciţiu şi de joc: A se ridica, a trage, a pune, a duce ceva, a merge, a alerga, a se plimba, a merge cu bicicleta
A se amuza: cu jucăriile, fără relaţie cu ceilalţi
10. A. de repaos: a dormi, a se culca,a fi culcat, a se aşeza, a fi aşezat
11. A. anală: a merge la WC, a se murdări sau a murdări pe cineva (cotată atît ca A. anală cât şi ca ag.)
12. A. de ordine şi de curăţenie: a aranja, a pune lucrurile la locul lor; a se spăla, a se şterge, a-şi face toaleta; a spăla, a şterge, a
mătura, a spăla vasele, rufele.
13. A. de plâns: a plânge, a ţipa, a rage, lătra.
14. A. de veselie: a râde, a cânta.
15. A. de muncă şi de construcţie: a munci, a merge la muncă, a-şi face temele, a merge la şcoală; a face o casă, a desena, a modela.
16. A. de achiziţie: A lua ceva, a cumpăra, a vrea ceva, a reţine.
17. A. de îmbrăcare şi de cochetărie: a se îmbrăca, a se dezbrăca; a-şi pune cercei, a-şi da cu ruj.
18. A. de securitate: a intra în casă (vizuină, peşteră), a merge acasă, a aptinde lumina, a avea nevoie să vadă clar; a se încălzi (în patul
său, făcând focul)
19. A. de fugă: a pleca, a se salva
a evita să-i fie rău, a spune că nu-i este rău, a evita să cadă, a se ridica când a căzut.
20. A. de cunoaştere: a privi ceva, a asculta
21. A. de creştere: a creşte, a îmbătrâni
22. A. auto-agresive: a-şi roade unghiile, a se muşca, a-şi provoca un accident, a-şi face rău.

4. Influenţele suportate de erou

Reprezintă influienţele lumii exterioare pe care le resimte eroul.
Sunt notate cu I.R. influienţele relaţionale şi cu I. influienţele non-relaţionale.

Liste de influienţe:
Influienţe relaţionale (I.R.)

1. I.R. agresive: competiţie: a se juca cu eroul pentru a vedea cine este mai puternic, cine va învinge.
Ag. Fizică: Eroul este bătul, omorât, zgâriat.
Ag. Orală: el este mâncat, muşcat.
Ag. Verbală: el este certat, I se spun lucruri dezagreabile, se vorbeşte de rău despre el.
Ag. Indirectă: I se afce rău indirect (coarda este lăsată pentru a cădea, etc.), I se iau lucrurile, I le distrug, este furat, îngropat.
Opoziţie: cineva refuză ceva eroului, nu vrea să I se supună.
2. I.R. pozitive: A se juca: cineva participă la un joc cu eroul
Afecţiune: cineva îl îmbrăţişează pe erou, îl mângâie, îl ia pe genunchi, îl iubeşte, este prietenul său, vine să-l vadă, se
culcă alături de el.
Dar, ajutor: cineva dă ceva eroului, îl ajută, îl împiedică să cadă, îi împrumută bani, etc.
Grijă: Cineva îl îngrijeşte pe erou, îi dă medicamentele, să mănânce, îl spală.
3. I.R. de dependenţă: Cineva are nevoie de erou, vine să-l caute, se pune sub protecţia sa.
Supunere: Cineva ascultă de erou, face ceea ce-I spune el.
4. I.R. dominatoare: Cineva îl prinde, îl închide, îi dă ordine, I se interzice sau I se permite ceva; eroul ştie că trebuie sau nu trebuie să
facă ceva.
5. I.R. de cunoaştere: Cineva îl priveşte pe erou, îl ascultă, îl atinge.
6. I.R. de absenţă: un personaj secundar se spune că este absent.
7. I.R. de prezenţă: cineva este descris ca fiind cu eroul, dar fără a participa la o acţiune.
Toate aceste influienţe pot exista deasemenea sub aspectul lor negativ.

Influienţe non-relaţionale

8. Dezastre (nenorociri): situaţii materiale dezagreabile: coarda se rupe, casa arde, se prăbuşeşte, patul se rupe; eroul cade, alunecă,
etc. rău fizic: eroul este bolnav, I se face rău, sângerează, etc., fie că este sau nu rezultatul acţiunii unui alt personaj; de ex: “A primi
lovituri şi a sângera” este cotat ca influienţă agresivă şi dezastru.
9. Moarte: eroul este mort, tăiat, strivit, înnecat, etc.
Numărul influienţelor realaţionale pe care le suportă eroul creşte cu vârsta, ca şi acela al activităţilor relaţionale.

5. Compararea între A.R. şi I.R. ale eroului (A.R./ I.R.)

7
Acest raport, calculat pentru fiecare copil, ne indică în ce măsură este punctul de vedere al eroului sau al anturajului acela care
predomină în relaţiile sale. Acest raport poate servi ca indice de maturitate afectivă pentru că ne informează asupra modului în care
subiectul înţelege importanţa faţă de mediu. Sunt importante mai ales tendinţele agresive sau pozitive.
B. Persoanjele secundare
Se poate face referire doar la descrierea persoanjelor aşa cum o dă copilul:
- Mama- personaj calificat ca mamă, ce are un raport matern cu copilul
- Tata
- Domn- personaj al cărui sex masculin este precizat şi care este numit într-un fel (bunic, unchi, doctor, poliţist, domn etc)
- Doamnă
- Copil- animal sau persoană ale cărei calităţi non-adulte sunt precizate
- Alţii nediferenţiaţi- toate personajele al căror sex şi vârstă nu sunt precizate
Sunt determinate influienţele fiecărui personaj asupra eroului.
Alţi autori consideră că în toate personajele adulte de sex feminin copilul ar proiecta un aspect al complexului matern şi în toate
personajele de sex masculin ar proiecta aspecte ale complexului patern.
C. Conflictele – care apar între Erou şi Persoanjele secundare sau, după alţi autori, între două tendinţe ale eroului.
Este vorba de o reacţie agresivă a unui personaj faţă de alt personaj – dintre care unul este eroul- care angajează sau nu o reacţie din
partea celui de- al doilea. Nu se reţine decât un singur conflict pe povestire. Pentru fiecare conflict se caută învingătorul. Între părinţi
şi copii, cel ce căştigă este acela care are ultimul cuvânt de spus şi care ajunge să facă ceea ce vrea în ciuda opoziţiei celuilalt.
Se poate pune copilului întrebarea: “Cum se sfârşeşte povestirea?” Dacă nu răspunde, trebuie respectată decizia copilului de a lăsa
conflictul fără rezolvare. Numărul de povestiri “fără sfârşit” poate fi semnificativ.

Un alt aspect important de care trebuie ţinut seama în interpretarea testului CAT este modul de proiecţie.
1. Proiecţia stereotipurilor - ţine de:
a. Percepţia stimulilor - care depinde de compoziţia sa dar şi de maturitatea perceptivă a copilului.
b. Teme sugerate de stimuli, care se regăsesc în cea mai mare parte a povestirilor (banalităţi) şi care sunt în general văzute de autorul
testului. Ex: la planşa 1 – mâncarea.
c. Stereotipurile sociale reprezentate prin persoanjele alese, care orientează povestirile spre unele teme nesugerate altfel de stimuli.
Astfel, la planşa 3 pentru copiii peste 5 ani leul reprezintă figura convenţional agresivă a cărei caracteristică de a mânca alt animal
este aproape obligatorie. La planşa 7 apare tema agresivităţii.

Aceste tipuri de influienţe ale stimulilor permit determinarea răspunsurilor ca fiind convenţionale, ele reflectând mai curând nivelul de
maturitate perceptivă al subiectului şi conformarea gândirii sale la aceea a mediului decât proiecţia conflictelor sale personale.
2. Proiecţia vieţii reale:
- Numărul de activităţi care fac parte din rutina cotidiană a copiilor: a mânca, a dormi, a merge la plimbare Etc.
- Semn al modului în care ei îşi înţeleg viaţa familială şi cum evaluează conduita părinţilor lor (uneori mai realist decât credem).
3. Proiecţia vieţii imagianare
Temeri, reverii, anxietăţi ale subiectului proiectate în personajele şi situaţiile ireale, care ne informează asupra vieţii imaginare a
copilului.
În evaluarea povestirilor, trebuie separate aceste nivele de proiecţie.

8
 FOAIE DE COTARE LA CAT
I. STRUCTURA FORMALĂ
Omisiuni:
False percepţii:
Banalităţi:
Adăugiri: Tema:
Fabulaţii:
Perseverări:
Detalii de cruzime:
II.ANALIZA DE CONŢINUT
Descrierea eroilor:
El(nedefinit)……..Animal….….Bebe……..Copil…….. Băiat……..Fată……..Domn……..Doamnă……..

Personaje Eroul Tata Mama Copil Domn Doamnă Altul

N % N % N % N % N % N % N %
Activităţi (total)
A.Relaţionale
(total)
A.R. agresive
A.R. posesive
A.R.de dependenţă
A.R. dominatoare
A.R.de cunoaştere
A.R.de autonomie
A.R.de disimulare
A. orale
A, de exerciţiu
şi de joc
A. de repaus
neg-repaus
A. anale
A. de ordine
şi curăţenie
A. de plâns
A. de veselie
A. de muncă şi
construcţie
A. de achiziţie
A. de îmbrăcare
A. de securitate
neg- securitate
A. de fugă
A.de cunoaştere
A. de creştere
A.auto- agresive
Influienţe
relaţionale (total)
I.R. agresive
I.R. pozitive
I.R.de dependenţă
I.R. dominatoare
I.R.de cunoaştere
I.R. de absenţă
I.R. de prezenţă
A.R./ I.R.
9
Dezastre
Moarte
Conflicte (Total)

“La Personnalite des enfants normaux et caracterteriels a travers le Test CAT”

Genevieve Boulanger- Balleyguier, 1960

1. NORMALII
Grupa de normali dă rezultate medii raportate la caracteriali, în jurul cărora cele raportate la anxioşi şi ale agresivilor
formează două poluri opuse.
Povestirea copiilor normali reflectă o mai bună percepere a stimulilor decât caracterialii: mai puţine percepţii false, mai
multe banalităţi. Ei văd în stimul ceea ce are tendinţa să transmită, armonios cu percepţia adultului. Înţeleg situaţia şi
reacţionează într-o manieră adaptată la anturaj. Conţinutul povestirilor este mai puţin încărcat de elemente
înspăimântătoare şi morbide, apar mai puţine detalii de cruzime şi de moarte. Imaginaţia pare apropiată de cea cotidiană,
care nu conţine răutăţi aşa de exagerate.
Mediul este mai ales caracterizat de rolul dominator al mamei, ea este descrisă ca ocupându-se mult de erou, dar este în
acelaşi timp puţin agresivă. Aceşti copii acceptă dominarea mamei ca un aspect normal al personalităţii adultului,
responsabil de educaţia sa. Comportamentul mamei nu este ostil.
Ei par mai puţin egocentrici decăt caracterialii. Ei se interesează de schimbările interpersonale şi sunt capabili să susţină
punctul de vedere al altora. Copii anormali par mai centraţi pe ei însăşi şi agresivii mai mult ca anxioşii.
2. AGRESIVII
Povestirile agresivilor insistă mai puţin asupra laturii umane, relaţionale. De altfel, ei se proiectează mai puţin decât
normalii şi mai ales decât anxioşii. Povestirile lor rămân destul de obiective în faţa realităţii propuse.
Viaţa lor imaginativă, comparativ cu a celorlalţi copii nu pare nici bogată, nici compensatorie prin distorsiunile pe care le
impun realităţi (puţine fabulaţii, false percepţii, slabă umanizare a personajelor). După comportamentul lor exterior putem
gândi că ei preferă satisfacţiile de ordin real celor din lumea imaginară. Această trăsătură de personalitate depinde însă în
mare parte de posibilităţile lor imaginare. Agresivitatea pe care o exprimă în povestirile lor nu este semnificativ superioară
normalilor.
Părinţii apar ca cei care se opun voinţei copilului şi nu personajele ireale ca la normali. Ei apar mai puţin dependenţi de
părinţi, vrând să se descurce singurii. Totuşi aceşti copii dau, ca şi copii anxioşi semne de imaturitate afectivă.
Ei par mai egocentrici decât copiii normali de vârsta lor, fiind mai puţin capabili de a susţine punctul de vedere al altuia în
relaţiile pe care le imaginează.
Mediul pe care-l descriu este mai curând binevoitor, în ciuda câtorva accese de ostilitate dar el pare mai ales lipsit de
calităţile educative capabile să făcă faţă agresivităţii copilului. Ei par să fie lăsaţi în voia lor de către părinţi neglijenţi care
nu se îngrijorează îndeajuns pentru a da copilului lor un cadru de viaţă stabil şi reguli de conduită coerente. Mai ales
mama apare ca non-autoritară, delăsătoare. Subiectul nu pare să găsească autoritatea fermă care să poată să se opună cu
constanţă actelor sale agresive.
Independenţa lor afectivă îi împinge să se impună cu propiile lor forţe, chiar dacă o fac într-o manieră antisocială.
Dacă agresivii sunt deci adesea descrişi ca incorigibili, dacă metodele de tratament utilizate par adesea a avea o mică priză
la ei este poate pentru că ei refuză să aibă orice contacte cu adulţii, neexperimentând până acum nici o relaţie suficient de
stabilă şi pozitivă pentru a dori să devină ca adulţii şi să facă parte din societatea lor, ei căutând independenţa care le pare
asociată cu o vârstă mai mare.
Dificultatea este deci de a stabili cu aceşti copii o legătură afectivă solidă care să le permită să suporte influienţa unui
educator, deci de a fi într-o oarecare măsură dependent de acesta, cu scopul de a asimila idealul său şi valorile sale morale.
Este o muncă de identificare şi de interiorizare a exigenţelor adulte care par perturbate la ei.

3. ANXIOŞII
Prin opoziţie la agresivi şi la normali, anxioşii dau protocoale unde stimulii contează mult mai puţin, unde imaginaţia
proiectează mult mai liber creaţiile personale, inventează o lume particulară care serveşte exprimării tendinţelor adesea
refulate ale subiectului. Sunt prezente multe adăugiri de personaje şi o umanizare importantă a personajelor.
Ei proiectează propia lor viziune asupra lumii care pare adesea centrată în jurul temelor morbide şi angoasante care-i
preocupă (puţină banalitate şi un număr mare de detalii crude şi moarte).
Stimulii nu le servesc decât ca punct de plecare pentru a-şi vărsa conţinutul imaginaţiei lor bogate, încărcată de tot felul de
conflicte, în realitate neexprimate, între el şi anturaj.

10
Această proiecţie în eroi se manifesta în particular la anxioşi printr-o mare insistenţă asupra sexului. Aceasta ne apare ca
reflectarea unei nelinişti a subiectului privind propia sa identitate, pe care are nevoie să o afirme pentru a îndepărta dubiile
posibile.
Ei sunt egocentrici. În acelaşi timp acordă o importanţă particulară relaţiilor cu ceilalţi, care sunt proiectate într-un mod
foarte agresiv. Eroii, în special mama, par să se impună în mod brutal unii altora şi aceasta creează un climat foarte
conflictual, unde părinţii sfârşesc cel mai adesea prin a câştiga. Aceasta prin opoziţie la subiecţii normali care, proiectând
acestă agresivitate asupra personajelor imaginare, pot resimţi comportamentul părinţilor lor într-o manieră mai
satisfăcătoare. Interiorizarea exigenţelor adulte permit deci idealizarea rolului părinţilor, ceea ce nu pot face anxioşii.
Aceste tendinţe agresive concordă prost cu ceee ce noi ştim despre comportamentul lor, care este mai degrabă, pacifist,
docil. Înţelegem astfel că dacă el trăieşte aşa atmosfera familială se simte sufocat de ostilitatea mediului său, nu poate să i
se impună în realitatae, îi reacţionează prin angoasă şi caută compensări imaginare. E nevoie ca anturajul să-i permită să
exprime în mod deschis aceste tendinţe.
Acest tip de copii par a fi dependenţi de mediul lor, incapabili de a se descurca singuri, sistemul lor de apărare exterioară
neputându-se dezvolta. Menţinut într-o stare de ascultare exagerată faţă de adulţi (în special faţă de mamă), el nu ştie să se
descurce el însuşi decât mergând să caute protecţei de la acest adult; este deci o atitudine foarte dependentă prin care speră
să atragă spre el grija şi securitatea de care are nevoie, neştiind să şi-o procure el însuşi.
Pentru a se plia la exigenţele mediului său, el a dezvoltat un control prea rigid, o inhibiţie exagerată, generalizată, care
serveşte ca apărare contra pericolelor exterioare, dar care-l împiedică să se dezvolte şi să-şi utilizeze în mod plenar
capacităţile sale.
Mama este foarte protectoare dar este prezentă adesea o ostilitate latentă, la care copilul este foarte sensibil şi care poate fi
responsabilă de anxietatea lui generalizată. El nu numai că se apără, dar este ameninţat de relaţia simbiotică cu mama.
Dar dacă influienţa mamei poate fi nefastă sub aceste puncte, aceşti copii au totuşi o relaţie afectuasă profundă cu mama,
pe care ei o proiectează în atitudinea lor generală de timiditate şi dependenţă faţă de adulţi. Plecând de la proiectarea
acestei relaţii terapeutul şi educatorul pot acţiona, modificând-o progresiv şi lăsându-i copilului posibilitatea de a-şi
asuma el însuşi responsabilitatea acţiunilor sale. Putem astfel să-l ajutăm să crească, găsindu-şi securitatea în el însuşi.
CONCLUZIE:
Testele proiective şi în special CAT sunt un mijloc de evaluare a modului în care copilul resimte mediul său şi cum îi
reacţionează. Oferindu-ne o privire generală asupra nivelului actual al funcţionării sale, ele pot pune în valoare
deficienţele importante care explică deviaţia anumitor caractere şi va facilita astfel alegerea unei terapii eficiente pentru a-
i ajuta pe copii să-şi găsească un echilibru normal

11
Instructaj: „Am sa va arat niste imagini si v-as ruga sa faceti, la fiecare, cate o mica povestire. Ma intereseaza sa-mi spuneti in acea povestire ce s-a
intamplat inainte, ce se intampla acum si cum se va termina, punand accentul pe ceea ce simt si gandesc personajele. Pentru fiecare povestire aveti
cinci minute.“

Pasi de interpretare in analiza povestirilor

1. Identificarea eroului povestirii. Eroul este protagonistul naratiunii, personajul caruia i se acorda cea mai mare atentie in povestire; de regula,
are acelasi sex si aproximativ aceeasi varsta cu a subiectului. Eroul este personajul cu care subiectul se identifica cel mai puternic. Dorintele,
temerile, preocuparile sau conflictele eroului sunt si ale subiectului, transpuse in mod real sau intr-o forma metaforica, deghizata.

2. Identificarea dorintelor si aspiratiilor eroului. Dorinte: de afiliere, de agresivitate, de reusita sociala, de iubire, de curiozitate, de joc etc.
Dorinte usor de identificat: de castig, agresive, erotice, de putere. Greu de identificat (complexe, sofisticate): de a salva un om; religioase; de
cunoastere de sine, de devenire spirituala. Se identifica modul in care eroul este caracterizat: in mod direct sau in mod indirect – prin
comportamentele sale in cadrul povestii: persoana activa sau pasiva, matura sau imatura, inhibata sau impulsiva etc. Aceste dorinte,
caracteristici, trebuinte sunt si ale subiectului, tinand de imaginea de sine.

3. Identificarea interactiunilor dintre erou si mediul lui fizic sau social: interventii favorabile, de ajutor sau nefavorabile – menite sa-l suprime,
sa-l umileasca, sa-l impiedice in realizarea scopurilor. Se identifica si tipul relatiilor obiectuale ale individului: obiecte sau persoane investite
pozitiv sau negativ in lumea lui; relatia cu sexul opus; relatia cu figurile parentale; interactiunile om-mediu (redate simbolic, nu direct).

4. Sintetizarea concluziilor de la fiecare povestire, punandu-se accent pe temele sau actiunile care apar mai frecvent; se iau in calcul si deznodam

Testul Aperceptiei pentru Copii (TAC), este pentru vârste cuprinse între 3 si 10 ani
Utilizând 10 planse în care diferite animale antropomorfizate sunt ilustrate în diverse situatii testul solicita subiectilor construirea de
mici povestiri pe marginea acestor imagini.
Interpretarea se refera la 10 aspecte ale structurii de personalitate, stabilite de autor ca fiind relevante pentru acest interval de vârsta,
printre acestea regasindu-se:
- Principalele nevoi si pulsiuni,
- Conceptia despre mediul (lumea) din jur,
- Relatii obiectale interpersonale,
- Conflicte semnificative,
- Natura anxietatilor,
- Principalele defense împotriva conflictelor si temerilor,
- Adecvarea supraeului,
- Integrarea eului.
Totodata, testul permite si o evaluare a 12 mecanisme adaptative utilizate, printre care:
- Formatiunea reactionala,
- Anularea si ambivalenta,
- Izolarea,
- Refularea si denegarea,
- Prefacatoria,
- Simbolizarea,
- Introiectia si proiectia,
precum si o apreciere asupra 14 functii ale eului care se manifesta pe timpul evaluarii subiectului:
- Testarea realitatii,
- Judecata,
- Simtul realitatii,
- Organizarea si controlul pulsiunilor, afectelor si tendintelor,
- Relatii obiectale,
- Procesele gândirii,
- Regresia adaptativa în serviciul eului,
- Functionarea defensiva,
- Bariera pentru stimuli,
- Functionarea autonoma,
- Functionarea sintetic-integrativa,
- Stapânire – competenta,
- Supraeu,
- Pulsiuni

12
13