Crocodilii (subfamilia Crocodylinae), sau crocodilii adevărați, sunt o subfamilie de reptile mari

acvatice, care trăiesc la tropice în Africa, Asia, America de Nord, America de Sud și Australia.
Corpul crocodilului este acoperit cu plăci osoase, iar sistemul de circulație a păstrat unele caractere
comune cu păsările. Animalele de azi trăiesc pe malurile apelor curgătoare sau ale lacurilor din
regiunile calde tropicale sau subtropicale. Unele specii de crocodili mai pot fi întâlnite în apa sărată
a mărilor din jurul unor insule. Crocodilii sunt buni înotători, iar când vânează stau ascunși sub
apă până la nivelul ochilor și nărilor. Atunci când prada se apropie destul de mult, crocodilul o
atacă fulgerător, țintuind-o sub apă până când aceasta se îneacă, apoi devorând-o.

Cel mai mare crocodil ținut vreodată în captivitate este un hibrid estuarino–siamez
numit Yai (în thailandeză ใหญ่ însemnând „mare”) (născut pe 10 iunie 1972) la Samutprakarn
Crocodile Farm and Zoo, Thailanda. Acest animal măsura 6 m în lungime și avea o greutate de
1114,27 kg.[1]

Forma corpului crocodililor din prezent este adaptată la mediul de viață în care trăiesc: astfel corpul
este turtit dorsoventral și se termină cu o coadă lățită și musculoasă care ajută la înot sau pe post
de cârmă. Gura este largă, prevăzută cu o dentiție puternică de formă conică. Crocodilii au o
lungime a corpului, în funcție de specie, între 1,20 și 7 m lungime. Au fost găsite, prin săpături,
fosile de crocodili care aveau lungimea de 12 m. Aceste animale cresc toată viață, însă cu
înaintarea în vârstă procesul de creștere devine mai lent, astfel încât crocodilii bătrâni cresc cu
numai câțiva centimetri pe an.

Craniul crocodililor este alungit, ochii în timpul evoluției au ajuns să fie dispuși dorsal, iar la vârful
botului se află orificiile ovale largi ale nărilor, care sunt legate de faringe astfel încât animalul să
poată respira fără probleme chiar și cu gura plină. Botul crocodililor are lungimi diferite în funcție
de modul de hrănire; astfel gavialul (Gavialis gangeticus) care se hrănește numai cu pește are un
bot alungit și subțire.

Mărimea crocodililor variază considerabil de la specie la specie. Speciile din

genul Osteolaemus au adulți de doar 1,5–1.9 metri,[5]în timp ce Crocodylus porosus poate ajunge
până la 7 metri în lungime și o greutate de 1000 kg.[6] Alte câteva specii cresc până la 5,2 metri
lungime și până la 900 kg greutate. Crocodilii prezintă un dimorfism sexual pronunțat, masculii
crescând mult mai mari și mai rapid decât femelele.[7] În pofida dimensiunilor mari, crocodilii se
nasc foarte mici, având circa 20 cm în lungime.

Nările și orificiile urechilor se închid în apă. Văzul îi ajută pe crocodili la depistarea hranei. Gura
este largă, iar pe maxilare se află dinți conici, inegali, fixați în scobituri ale maxilarelor numite
alveole. Corpul este turtit dorso-ventral, acoperit cu plăci cărnoase, dublate de plăci osoase,
nesudate între ele în regiunea dorsală. Coada este și ea comprimată lateral. Are 5 degete libere la
membrele anterioare și 4 degete unite prin membrană la membrele posterioare. Ele servesc la
deplasarea în apă și pe uscat. Iese pe uscat pentru a se odihni.

Crocodilul se hrănește cu animale acvatice și terestre. Atacă și oamenii din preajma lor.

Femelele depun ouă, protejate de o membrană, în nisip sau în gropi săpate în pământul afânat,
păzindu-le până la eclozare. Când puii ies din ouă, femela vine și îi cară în gură până la apă, unde
sunt mai în siguranță. Ea rămâne cu ei până când își pot purta siguri de grijă, dând dovadă de un
instinct matern puternic.
Broască (Anura) este un ordin de animale amfibii tetrapode, fără coadă când sunt adulte (anure),
cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și cu ochii bulbucați.
Forma larvară, branhiată și înotătoare, prezentând o coadă care dispare la metamorfoză, este
denumită mormoloc.

Broasca de baltă adultă trăiește atât în apă (unde se adăpostește și reproduce), cât și pe uscat (unde
se hrănește). Nările de pe vârful botului se închid când se află în apă. Broaștele se înmulțesc prin
ouă, care, neavând cochilie, sunt depuse în apă.

Broasca adultă se hrănește cu omizi, limacși, melci mici, insecte adulte, râme: tot ce se mișcă pe
uscat și este suficient de mic pentru a îi intra în gură. Prinde prada sărind pe ea sau apropiindu-se
și încleind-o cu limba, protractilă. Mormolocul este omnivor și se hrănește rozând alge, cadavre
de insecte, pești, icre moarte, iar în caz de foamete, mormolocii se pot devora între ei recurgând
la canibalism, cei mai mari atacându-i pe cei mai mici, accelerându-și metamorfoza și reușind
astfel să perpetueze specia.

Broaștele și mormolocii lor sunt foarte sensibili la poluări, la viroze și la bolile provocate de
ciuperci (mucegaiuri acvatice). Prezența lor denotă existența unui echilibru biologic în ecosistem,
chiar dacă acesta conține macro-deșeuri (fiare vechi și alte gunoaie).

Capul

Este de formă triunghiulară, are ochi mari aurii, capabili să distingă culorile, dar mai ales mișcarea.
Ochii sunt ținuți bulbucați când animalul pândește, dar pot fi acoperiți printr-o pleoapă străvezie
și chiar retractați în craniu sub apă, sau când broasca se sforțează să înghită o pradă mare. Nările
se închid când intră în apă. Ea are două feluri de respirații:
-cutanee
-pulmonară
Urechea este mai evoluată decât la pești. Are o limbă subțire având glande care secretă o substanță
cleioasă. Limba ei este ușor despicată la vârf.

Trunchiul

Are o piele fără solzi cu glande ce secretă o substanță alunecoasă și bactericidă (mucus).

Membrele

Membrele anterioare sunt mai scurte decât cele posterioare și au 4 degete terminate cu gheare.
Locomoția- semiacvatica, adica este dublă : pe uscat, mergând sau sărind, iar prin apă, înotând cu
puternicele labe posterioare, palmate.

Sistemul intern
Sistemul nervos mai dezvoltat decât la pești prefigurează dezvoltarea creierului animalelor
terestre.
Țestoasa de uscat

Este adaptată la mediul terestru. În România, trăiește în pădurile și regiunile de stepă din Oltenia,
Banat și Dobrogea.

Speciile întâlnite la noi sunt țestoasa de uscat bănățeană sau țestoasa lui Hermanni (Testudo
hermanni) și țestoasa de uscat dobrogeană (Testudo graeca).

Țestoasa de uscat se recunoaște după corpul ei scurt, acoperit cu un țest format din 2 părți:

 carapacea (la partea superioară, bombată, de culoare maroniu-roșcat)

 plastronul (la partea inferioară, de culoare deschisă)

Ele sunt unite pe laturi, lăsând 2 deschizaturi prin care ies capul și membrele anterioare, iar la
partea posterioară, membrele posterioare și coada. Țesutul este format din plăci osoase bine sudate,
acoperite de plăci cornoase. Coastele și vertebrele sunt concrescute cu carapacea. Capul, gâtul,
picioarele și coada sunt acoperite de o piele solzoasă de culoare cenușie. Pe lângă organele de simț,
asemănătoare cu ale șopârlei, există 2 fălci învelite într-o materie cornoasă ce formează un fel de
cioc, cu margini tăioase și fără dinți. Masculul se deosebeste vizibil de femela, in general prin
dimensiunea cozii care este mai mare la mascul si a plastronului care la mascul este concav . Sunt
animale greoaie, care se deplasează încet din cauza conformației și a țesutului. Cele 4 membre sunt
scurte, așezate lateral și terminate cu degete scurte, prevăzute cu gheare. Se hrănește cu ierburi
salbatice, fructe, insecte, melci și viermi pe care le taie cu marginea ciocului. Respirația și
înmulțirea este la fel ca la șerpi și șopârle.

Sunt specii protejate de lege, detinerea, comercializarea, donarea sau cadonarea acestor specii este
interzisa si sanctionata penal, dar poate fi facuta doar daca testoasa are documentul care arata ca e
nascuta si crescuta in captivitate: certificat CITES GALBEN (nu alb).

Hibernarea ideala este intre 3 si 9° Celsius cu o umiditate cuprinsa intre 70 si 90%.

Țestoasa europeană de apă dulce

Țestoasa europeană de apă dulce (Emys orbicularis) trăiește în lacuri și bălți, rareori pe uscat. Este
adaptată secundar la viața terestră. Se deosebește de țestoasa de uscat prin următoarele caractere:

 este carnivoră
 carapacea este mai mare
 de culoare negricioasă
 asemănătoare mâlului
 degetele sunt dezlipite prin membrană interdigitală

Țestoasa cu tâmple roșii de Florida

Țestoasa cu tâmple roșii de Florida este o țestoasă verde, dar gâtul țestoasei cu tâmple roșii din
Florida este roșu.

 dimensiuni 25-30 cm
 speranță de viață 30-50 de ani
 taxonomie: familia Emilidae
 genul:Trachemys

Caretul

Caretul sau țestoasa de mare ajunge la 1-2 m lungime și 200 kg. Are carapacea mai puțin bombată,
cu plăci osoase mai puțin sudate. Picioarele sunt adevărate vâsle care îi servesc la înot. Înmulțirea
se face prin ouă pe care le depune în nisipul de pe plajă. Sunt vânate pentru carne, grăsime și ouă