HIPNOZA CLASICĂ

Hipnoza este o stare intermediară între starea

de veghe şi cea de somn, mai exact, stare prin care
trecem în fiecare seară înainte de a adormi şi care nu
durează decît cîteva clipe.
«Hipnoza mai este definită ca „o stare apropiată
de un somn parţial, provocată în mod artificial prin
fixarea atenţiei asupra unui obiect strălucitor şi prin
sugestie, stare în care subiectul rămîne capabil să
asculte de unele ordine date de hipnotizator"
Hipnoza „reprezintă o metodă de focalizare a
atenţiei si de folosire a gîndirii şi imaginaţiei
pentru a facilita schimbările atitudinale,
cognitive, emoţionale si comportamentale
dorite de client."
Termenul românesc de hipnoză provine din
termenul francez hypnose. La rândul său,
acest termen francez provine din
limba greacă veche (limba elină): hupnoein,
care însemna "a adormi"
Inventatorul dacă se poate spune aşa a fost
Franz Anton Mesmer, doctor. El şi-a zis că
poate crucea care este din metal ţinută în
mână de Părintele, posedă unele proprietăţi
„magnetice”. Acesta a susţinut că boala este
cauzată de o forţă fizică numită „magnetism
animal", care afectează diferite părti ale
organismului. Mesmer sustinea de asemenea
că vindecarea poate avea loc prin repartizarea
acestui fluid magnetic (procedura ce rezultă
din comportamentul din crizele epileptice).
James Braid a văzut o demonstraţie de
mesmerism realizată de francezul La
Fontaine, şi fiind impresionat, a început să
practice ce văzuse. Braid credea că
obiectul strălucitor plimbat prin faţa
subiectului obosea sistemul nervos. Acest
doctor are marele merit că a pus numele
de Hipnoză acestei ştiinţe de la numele din
mitologia greacă de Hipnos care era zeul
somnului.
Jean Martin Charcot (1825-1893) este
considerat “fondatorul neurologiei
moderne”, munca sa în domeniu avînd
un important impact şi în dezvoltarea
psihologiei. El a lucrat la Spitalul
Salpetriere din Franta, pentru ca apoi sa
pună bazele primei clinici de neurologie
din Europa.
Cele mai cunoscute contribuţii în domeniul
psihologiei sunt legate de studiul isteriei si al
hipnozei (început în anul 1870). Folosind
hipnoza pentru a induce o “stare de isterie”,
studiază rezultatele, ajungînd la concluzia că
este o afecţiune neurologica (cauzată de
probleme ale sistemului nervos).
A impus hipnoza ca metoda validă în lumea
medicală franceza. Printre discipolii săi se afla
nume sonore precum: Sigmund Freud, Pierre
Janet, William James si Alfred Binet.
Jean Martin Charcot spunea că hipnoza este o
stare patologică asemănătoare isteriei. Cele
trei stadii de hipnoza descrise de Charcot sunt:

n  stadiul cataleptic;

n  stadiul letargic;
n  somnambulismul artificial.
Hipnoza a început să fie folosită în
scopuri terapeutice datorită medicului
american Milton Erickson. Potrivit lui,
hipnoza este o stare în care intrăm
spontan în fiecare zi fiecare dintre noi.
Este vorba de hipnoza spontană, care
apare, de exemplu, atunci cînd citeşti cu
mare atenţie o carte sau cînd urmăreşti
un film cu sufletul la gură. Nu auzi, nu
mai ştii nimic din ce se întîmplă în acele
clipe în jurul tău.
Tipuri de hipnoza
Putem vorbi de două mari tipuri de hipnoză: hipnoza
clasică si hipnoza ericksonian.

Hipnoza clasică, numită si directivă, nu este indicată în

toate tipurile de afecţiuni, depinzînd în mare măsură de
hipnozabilitatea pacientului. Spre deosebire de acest tip
de hipnoză, în care psihoterapeutul conduce sedinţa, în
cea ericksoniană psihoterapeutul sugerează pacientului
să se ajute.
Hipnoza clasică/directă utilizează sugestii
directe,identice pentru toţi pacienţii cu acelaşi
obiectiv.
Sugestia Directă
n  Este prima dintre tehnicile hipnotice şi
este folosită de către absolut toţi
hipnotistii. Odată obţinută transa,
hipnotistul îi transmite persoanei
respective sugestii directe, în funcţie de
scopul dorit.
Persoana aflată în hipnoză clasică este
relativ “pasivă”, primeşte sugestiile şi le
poate accepta dacă le doreşte.
De cele mai multe ori sugestia directă este
transmisă sub forma unui - text ce
abordează o anumită problemă din mai
multe perspective.
 Există mai mulţi factori ce afectează durata de
funcţionare a unei sugestii directe. Aceşti
factori sunt:
n  numărul de repetări;
n  nivelul de hipnoză în care se află persoana;
n  dacă sugestia este în acord cu emoţia
asociată obiectivului dorit;
n  autoritatea persoanei care oferă sugestia.
O sugestie trebuie să fie simplă, formulată în
termeni pozitivi şi la timpul prezent, să fie
măsurabilă şi să includă o recompensă.
 Sugestia directă poate fi aplicată cu
succes atât în sesiuni individuale cât şi
în sesiuni de grup. În general, orice
chestiune care nu are o cauză emoţională
profundă poate fi abordată cu succes
folosind doar sugestia directă: teama de
vorbit în public, eliminarea stresului,
îmbunătăţirea memoriei şi a concentrării,
eliminarea anxietăţii înainte de examene,
îmbunătăţirea performantelor sportive
etc.
Cine poate fi hipnotizat
Hipnoza poate fi aplicata nu doar oamenilor, ci şi
animalelor.

Deşi se consideră ca orice persoană poate fi hipnotizată,

particularităţile fiecărui pacient în parte sunt esenţiale.
Astfel, persoanele cu emisfera cerebrală dreaptă mai
activă, persoanele creative, imaginative, sunt
considerate a răspunde mult mai uşor la hipnoză, sunt
mai usor de hipnotizat. Mai putin uşor de hipnotizat
sunt persoanele inclinate către activităţile ştiinţifice sau
către cele sportive.